Mihai
Eminescu - ,,Doina”,
,,Există oare în întreaga literatură
română o poezie,
care să întreacă DOINA lui Eminescu şi să
fie atât de
imprimată în sufletul fiecărui român?”
Dr. Elie Cristea
La data de 5
iunie 1883, la Iaşi, au avut loc importante manifestări, prilejuite de
inaugurarea statuei ecvestre a lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului
Administrativ, monument realizat prin contribuţia materială a locuitorilor
oraşului, fără ajutor din partea guvernului liberal.
Mihai
Eminescu a fost trimis de conducerea ziarului Timpul pentru a participa la
aceste festivităţi, iar acesta a pregătit acestă poezie – Doina - pentru a fi citită în timpul ceremoniei, spun
cei mai mulţi dintre eminescologi.
Poetul, a
tras la prietenul său Ion Creangă, dar refuză să participe la manifestări,
motivând lui Ioan Slavici: ,,Nu mi-am citit la dezvelire poezia fiindcă nu mă
simţeam bine şi eram chinuit de temerea ca nu cumva să zic sau să fac ceva
nepotrivit, încât lumea să râdă de mine", preferând să se ducă la Bolta
Rece, împreună cu prietenul său, Ion Creangă.
Eminescu
venise la Iaşi cu gândul de a mai scăpa de corvoada de la Timpul şi ca să mai
petreacă cu prietenul său cel mai bun, Ion Creangă, aşa cum se observă dintr-o
scrisoare, publicată de Constantin Th. Botez şi Adrian N. Pricop, în cartea
,,Bolta rece”, din 1988, din care cităm:,,Frate Ionică, Chelbosului tichie de
mărgăritar îi trebuie. Aşa se întâmplă şi cu mine. Boerii au hotărât să mă
trimeată la Iaşi ca să-i reprezint la Serbările inaugurărei statuiei lui Ştefan
cel Mare. Altfel nu puteam să scap de salahoria gazetărească.
Numai când
mă gândesc la tine, la belferii de la Bolta Rece, simt că nu mai sunt singur pe
lume, că o dată şi o dată voi avea parte şi de bucuria adevăratei prietenii.
Cucoana Tinca, cred că nu se va supăra
aflând că pentru două, trei zile, te voi răpi Sultanule din seraiul tău plin de
mâţe şi vom porni colindul prin Iaşul îndătinat: cu crâşme şi crâşmuliţe, cu
grădini şi grădiniţe, cu cotloane cu obloane şi sprijiniţi pe ,,Boltă”
stinchiul nostru de altădată, măreţ numai prin Cotnarul cel vechiu dătător de
inspiraţii, vom încheia astfel revederea noastră. Pregăteşte-te părinţele, că
împărtăşania o vom lua împreună, pentru izbăvirea şi ertarea păcatelor ce le-am
făcut şi le vom face! Mihai”.
Tonul
glumeţ al acestei scrisori, ne arată un Eminescu în formă, bucuros că mai scapă
de grija Timpului şi nu un om obosit şi bolnav, cum caută să-l prezinte
Slavici, la 34 de ani după eveniment şi alţi colegi din Bucureşti.
Cu toate că
manifestarea trebuia să fie a ieşenilor, în frunte cu oficialităţile oraşului,
guvernul liberal în frunte cu Regele Carol I şi mulţi reprezentanţi ai
parlamentului şi-au însuşit evenimentul, aşa cum precizează şi Iacob Negruzzi,
în Convorbiri literare, din 1 iulie 1889:,,La 5 Iunie 1883 se făcu în Iaşi cu
mare pompă inaugurarea statuei lui Ştefan cel Mare. Suveranul, toate
autorităţile statului, corpurile legiuitoare şi un public foarte numeros se adunară
în Iaşi din toate părţile ţării şi chiar din provinciile române ale imperiilor
învecinate. Profitând de împrejurare că un mare număr de membri vechi ai
societăţii literare, printre care şi Eminescu, se găseau cu acea ocasiune în
Iaşi, ,,Junimea” ţinu o mare întrunire.
În acea
seară Eminescu ne citi cunoscuta sa Doină populară scrisă cu ocasiunea serbării
şi care începe cu cuvintele: De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul
plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate.”
Majoritatea
celor care au scris despre acest important eveniment, au afirmat şi continuă să
afirme şi astăzi, că Mihai Eminescu trebuia să citească această poezie la
dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, dar, aşa cum spune Ioan Slavici: ,,În
timpul acesta a scris Doina, anume pentru inaugurarea statuii lui Ştefan cel
Mare, la care a şi asistat în o stare sufletească care a pus pe mulţi pe
gânduri” şi că poetul i-a spus ,,că nu se simţea bine şi era chinuit de temerea
ca nu cumva să zică ori să facă ceva nepotrivit cu împrejurările, încât lumea
să râdă de dânsul”. Aceste lucruri, Slavici le-a scris în 1924 şi sunt greu de
crezut, mai ales că dintr-o scrisoare a lui Eminescu către Ion Creangă se
observă bucuria şi nerăbdarea poetului de a se întâlni şi petrece câteva zile
împreună.
Toţi cei
care vehiculează această variantă, cu citirea Doinei în timpul solemnităţilor,
nu ţin cont de un lucru elementar, faptul că Eminescu reprezenta partidul
conservator, de opoziţie, că el critica aspru în Timpul acţiunile şi politica
liberalilor şi că, pentru a putea citi poezia, el trebuia să aibă aprobarea
organizatorilor. Era posibil un astfel de lucru? Evident că nu. Nimeni nu i-ar
fi dat voie lui Eminescu să se urce la tribună şi să spună măcar câteva cuvinte
despre eveniment, cu atât mai mult să citească Doina, în care critica străinii
şi construcţia căilor ferate, prin versurile:,,Şi cum vin cu drum de fier/
Toate cântecele pier,”.
Chiar să fi
vrut Eminescu să vină pe scenă, pentru a declama Doina, nu ar fi fost lăsat de
organizatorii guvernamentali, care au întocmit listele cu cei ce puteau vorbi
şi din care nu făcea parte nici un adversar politic sau jurnalist din presa de
opoziţie.
Eminescu a
pregătit Doina pentru evenimentul de la Iaşi, dar pentru a fi citită pentru
colegii de la Junimea, aşa cum spune, în continuare Negruzzi: ,,Efectul acestor
versuri pesimiste care contrastau aşa de mult cu toate celelalte ode ce se
compusese cu ocasiunea acelei strălucite serbări, fu adânc, indescriptibil.
Încontra obiceiului ,,Junimii”, căreia nu-i plăcea să-şi manifeste entusiasmul,
pentru întâia dată de 20 de ani de când exista societatea, un tunet de
aplausuri isbucni la sfârşitul cetirii şi mai mulţi dintre numeroşii membri
presenţi, îmbrăţişară pe poet”.
Scriitorul
Răzvan Codrescu spune despre poezia Doina: ,,Este o naivitate să căutaţi cu
obstinaţie în Doină imediatul istoric, politic sau geografic. Denumirile de
râuri, localităţi sau provincii devin aici metafore ale uni spaţiu sufletesc;
,,străinul” (,,muscal” sau altă origine), ,,neagra străinătate”, desemnează în
plan metaforic orice primejdie de anulare sau pervertire a identităţii
naţionale, fie ea prezentă, trecută sau viitoare; ,,drumul de fier” nu-i atât o
aluzie la afacerea Stroussberg, cât un simbol al civilizaţiei materiale care
tinde să ne otrăvească, în numele ,,utilitarismului” modern, fiinţa moral
spirituală”.
Starea de
spirit a lui Eminescu se observă în aceste articole, ce au apărut ulterior în
Timpul, unde poetul spune: ,,Dar regimul roşu a trebuit să-şi tragă el o
porţiune de glorie şi de mărire pe seama sa" (12 iunie 1883) şi alt
articol din 18 iunie 1883.
La Iaşi,
Eminescu a citit poezia Doina în şedinţa
ad-hoc a Junimii, care s-a ţinut în casa lui Iacob Negruzzi: ,,cu glasul său
grav şi muzical, întristat acum şi amar, în aplauzele zgomotoase ale celor de
faţă", spune G. Călinescu.
,,Ştefane,
Măria-Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă".
Dezgustat de
confiscarea acţiunii de către oficialităţile de la Bucureşti, în frunte cu
Regele Carol I, Eminescu se întoarce în capitală şi scrie mai multe articole în
Timpul, în care critică dur modul cum au procedat guvernanţii, care au
transformat manifestarea de la Iaşi în serbare guvernamentală. ,,Serbare
guvernamentală” se intitulează şi articolul din Timpul, din 18 iunie 1883, în
care Eminescu critică aspru ,,frazele sforăitoare” a celor adunaţi ,,împrejurul
bronzului ce reprezintă pe marele Domn nu spre a-l glorifica pe El, ci spre a
lustrui nulităţile lor sub razele numelui său”.
Eminescu
invocă pe Ştefan cel Mare, care ,,în patruzeci de bătălii te-ai aruncat în
rândul întâi al oştirii, căutând martiriul pentru ţară” şi acum ,,asculţi
oameni pentru care patria şi naţionalitatea sunt o marfă pe care-o
precupeţesc”, să răpună aceste reptile:,, Şi tu, Doamne Ştefane, stăteai mut şi
rece asupra acestei adunări de precupeţi de hotare şi n-ai izbit cu ghioaga Ta
răpuitoare de eroi în capetele acestor reptile, acestor agenţi provocatori ai
străinătăţii. O, Doamne, Doamne, că mare mult ne-ai uitat!"
Şi aşa, în
urma citirii Doinei, puterile occidentale s-au impacientat, punându-l pe
Eminescu în vizorul agenţilor lor din România, iar Austria a cerut explicaţii
guvernului român, în urma discursului lui Grădişteanu, despre mărgăritarele
lipsă din coroana regală:,,Acum mărgăritarele d-lui Grădişteanu şi Rigatul
d-lui Rosetti reclamă de la guvernanţii noştri tot atâtea genoflexiuni şi umile
rugăciuni de iertare!, spune Poetul. ”
Poetul era
nemulţumit de confiscarea manifestărilor de către guvernanţi şi nu a putut citi
Doina la serbare, lucru ce nu i s-ar fi permis de liberali, pe care îi critica
în Timpul, citindu-se în schimb oda lui V. Alecsandri- ,,La statuia lui Ştefan
cel Mare”.
Poetul
Octavian Goga, spunea la dezvelirea bustului din Banat al poetului: ,,Doina nu
este numai o capodoperă, dar şi ,,cântecul năzuinţelor noastre eterne: e cea
mai categorică evanghelie politică a românismului”.
De-a lungul
timpului, poezia Doina a fost interzisă de conducătorii ţării, funcţie de
interesele lor politice, sau a fost publicată incomplet. Maiorescu, în ediţia
princeps de ,,Poesii” de M. Eminescu, din 1884, a scos versurile care se
refereau la căile ferate, unde el era angajat ca avocat şi îl susţinea pe
investitorul străin.
Cercetătorul
operei lui Mihai Eminescu, eminescologul Perpessicius, spune că poezia Doina ar
avea perioada de incubaţie în perioada 1878-79, după tratatul de la Berlin, din
1878, când România pierde Basarabia şi că ar fi o continuare a poeziei ,,La
arme”, scrisă la Viena, în 1871.
Amândouă
aceste poezii au un stil comun, poetul condamnând rapturile teritoriale şi
războaiele de ocupaţie, la fel ca în articolele sale din ziarul Timpul.
Eminescu îşi
exprimă durerea faţă de colonizarea, de
către străini, a pământurilor româneşti, cu persecuţia sistematică a românilor
– religioasă, culturală, economică, politică, administrativă şi militară.
Poezia
Doina, publicată în Convorbiri literare, din 1 iulie 1883, i-a adus lui
Eminescu multe necazuri, începutul unei perioade triste din viaţa poetului,
scoaterea lui din viaţa publică, declararea ca fiind luetic şi nebun, internat
de cca. 10 ori în spitale şi sanatorii, tratarea cu produse periculoase, ceea
ce a dus la trecerea lui în Veşnicie, în 1889.
După Al
Doilea Război Mondial, timp de peste patru decenii, poezia Doina a fost
interzisă, fiind scoasă din toate ediţiile de poezie eminesciană, fiind
considerată xenofobă şi naţionalistă. Desigur că, versurile lui Eminescu puteau
fi considerate provocatoare, la data citirii lor şi nu conveneau nici noilor
stăpâni, după cel de Al Doilea Război Mondial.
,,De la Nistru pân' la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-sa
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate".
După
Revoluţia din 1989, poezia Doina a fost introdusă în manualele şcolare şi în
ediţiile de poezie eminesciană, fiind una din cele mai reprezentative pezii de
inspiraţie patriotică a lui Eminescu,
prin mesajul puternic pe care îl poartă:
,,Tu te’nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând”.
Nicolae Iosub,
Botoşani
1 Decembrie 2025
TRIMIS DE: Marian Ilie
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
