Ben Todica - Rostul meu, ca Suflet pe Pământ

 

Rostul meu, ca Suflet pe Pământ

 

Până acum am tot criticat regimurile țărilor fost comuniste, totalitare, cum a fost Uniunea Sovietică, care și-a întins aripile peste răsăritul Europei și, implicit, asupra României.
După 35 de ani de democrație, mi-e teamă că ne îndreptăm din nou spre totalitarism, însă nu spre unul condus de un lider de partid, ci spre un totalitarism financiar: dictatura banului, „ochiul dracului”.

Cei care au speculat sistemul și au folosit tot felul de portițe și șmecherii ca să obțină bogății de neimaginat — bogății care în mod normal nu ar fi legale — au ajuns într-o poziție de putere. Ei, alături de marile companii tehnologice, digitalizarea, inteligenta artificială și internetul, au ajuns să stăpânească și să ne stoarcă de orice formă de independență și libertate.

De asta mi-e frică. Prin toate formele de media, aceste instituții ne atacă mintea, felul de a gândi și de a raționa, capacitatea de a ne orienta în societate. Prin atacurile de „fake news”, impregnate cu îndrumări greșite, false, lipsite de logică și adevăr.

Încetul cu încetul, omenirea, începând cu secolul al XIX-lea, ajungând la concluzia că știe totul, că deține toate secretele universului și ale vieții pe Terra, a început să uite adevăratul sens al existenței. Care este rostul omului pe Pământ?

Forma de civilizare în care am intrat în secolele XIX, XX și acum XXI — o formă birocratică, bazată pe legi stricte, dorințe și performanțe continue de promovare socială — a devenit o contaminare impusă de Sistem: dorința de a urca în rang, de a trece dintr-o poziție în alta. O meritocrație șmecheră și adictivă.

Aceasta a hipnotizat specia umană, care a uitat adevăratul ei rost pe Pământ. A uitat, de fapt, ce este fericirea.
Ne-am închis unii față de alții, ne-am izolat atât de mult încât am redus totul la prezent. Nu mai suntem capabili să fim curioși, să căutăm viitorul, un sens, un obiectiv. Ca specie batem pasul pe loc. Suntem mulțumiți să rămânem aici, dansând în același loc. Ne-am robotizat într-un fel. Am început să uităm de umanitatea noastră, de sufletul nostru.

În lumea Vestului, în democrație, filozofia este a individului, nu a colectivului. Personală, nu comunitară. În comunism filozofia era colectivă, pe când în capitalism e individuală.
Când am ajuns în Vest, am realizat că fiecare este pe cont propriu. Fiecare crede că face ce vrea, fiecare stă pe picioarele lui, fiecare cu ținta lui.

În momentul în care ești o persoană izolată și nu mai faci parte dintr-o comunitate, cred că devii un pericol pentru societatea în care trăiești. Idealul comun dispare. Te înstrăinezi și devii un necunoscut.

Așa se face că în democrație sau capitalism avem o populație formată din străini, în timp ce în comunism exista, cel puțin teoretic, ideea unei familii puternice. Vezi cazul Chinei comuniste, devenită hibrid semi-capitalist, transformată azi într-un uragan economic care i-a lăsat pe americani fără replică. Globaliștii au înțeles puterea „familiei” și vor acum să o aplice global.

Această nouă formă de totalitarism ne privează de conștiință, ne rupe de realitatea care ne-a adus până aici, timp de mii de ani, ca familie. Ne izolează unii de alții. Rupe legăturile perene dintre noi ca familie și ne transformă într-o turmă planetară. Nu mai suntem familii, ci devenim o specie de indivizi. Vom deveni mușuroiul planetar condus de „regina-mamă”.

Vom deveni o familie de inconștienți, de zombi. Nu vom fi conștienți de ceea ce ni se întâmplă. Vom fi ca o cireadă de oi împinse dintr-un țarc în altul, experiment pentru inteligența artificială. Dacă un cuțit a fost creat pentru a găti, iar IA pentru a ne ușura munca, atunci o minte diabolică care poate omorî un om cu un cuțit, cu IA poate înfige pumnalul în întreaga specie deodată.

Oile nu sunt conștiente din perspectiva ciobanului. Ele se simt atrase instinctual spre țarc. Așa ne vom simți și noi în totalitarismul global care ni se pregătește: oameni cu instinct, lipsiți de conștiința unirii și a revoltei, incapabili să ne apărăm ca grup. Vom reacționa doar ca indivizi la durerea venită dinafară.

Privesc la occidentali cum nimeni nu te ajută când ești în necaz: „Nu e treaba mea”, spun. Sistemul a fost construit astfel încât să descurajeze iubirea aproapelui. Dacă încerci să ridici pe cineva căzut, riști să fii acuzat că l-ai împins.
Așa este manipulată societatea: prin cultivarea fricii și a neîncrederii între oameni.

În timpul pandemiei de COVID am fost testați de către regimul totalitarist financiar care ne pregătește viitorul global. Am fost educați să credem în sistem, să respectăm legea și autoritățile. Ei au profitat de încrederea noastră. Izolarea și vaccinarea forțată ne-au făcut să nu mai avem încredere în sistem.
Iar acum, pentru că nu mai avem încredere în ei, ne vor forța să renunțăm la libertăți și să acceptăm „botnița”: renunțarea la moneda fizică în favoarea tranzacțiilor complet digitale.

Când renunțăm la bani fizici, ei vor avea puterea să ne manevreze cum vor. Dacă nu execuți ce ți se cere, mori de foame. Nu mai poți funcționa în societate.

Dacă s-ar dori pace pe pământ, partidele ar dialoga între ele. Ucrainenii cu rușii, americanii cu rușii. Nu s-ar izola reciproc ca „inamici”.
Eu sunt convins că planeta întreagă ar putea funcționa în pace. Nu ai nevoie de războaie ca să te îmbogățești. De ce ne lovim unii pe alții? Pentru ca niște indivizi să se îmbogățească rapid. Un om cu miliarde, care nu face nimic cu banii lui, este un om bolnav.

Imaginează-ți un astfel de om închis într-un castel virtual, înconjurat din toate direcțiile de oameni săraci și suferinzi — într-o iluzie a propriei lui fericiri. Să stea în balcon și să privească ciuma și holera ciuruind oamenii, în timp ce el este vizitat de „egalii” lui, niște actori. Ce fericire poate să găsească? Aceasta este o boală care poate extermina o civilizație dacă nu este tratată.

Când controlăm totul matematic, când compartimentăm totul și reducem totul la particule, pixeli și atomi, dispare sufletul din noi. Devenim nisip și ne tratăm ca nisip. Părinții au fost creați să-și iubească și să protejeze copiii. Copiii de astăzi sunt programați de sistem să nu „se vândă ieftin”. Suntem două instituții diferite, nu o singură familie divină. Sistemul ne-a fărâmițat în indivizi.
Sufletul nu mai are loc în noi. Îl ignorăm, nu-i mai dăm atenție și dispare. Mai suntem oameni?

Această artificializare ne zombifică. Când spui că vrei o formulă care să rezolve totul, te limitezi complet. Îți anulezi existența.

De asta este important infinitul: infinitul conștiinței, al cunoașterii, al curiozității, al iubirii și al iertării.
Noi nu vom ajunge niciodată să știm totul. Iar dacă ne forțăm să știm totul, ne vom stinge ca civilizație.

Societatea de azi — totalitarismul financiar care ni se pregătește — nu face decât să ne închidă într-o cutie, să ne blocheze creșterea spirituală.
Creșterea în conștiință este continuă, infinită. Ce e avansat azi va fi primitiv mâine. Tehnologia și inteligența artificială de astăzi vor fi primitive peste un secol. Vom descoperi noi legi și noi posibilități.

Ar trebui să avem respect unii față de alții ca specie. Să avem respect față de creație și Creator. Respectându-mă pe mine, îl respect pe Dumnezeu; iubindu-mi aproapele, îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că suntem creați în imaginea Sa.
Suntem conștiință din Conștiința Lui.

Problema este că această boală — care bagă civilizația în cutii — s-a infiltrat peste tot. Trăim într-o lume falimentară moral și financiar, cu ecologia distrusă, cu speciile dispărând, cu clima destabilizată, cu popoarele polarizate. Sărăcia crește, bogăția se concentrează, suferința se intensifică, justiția se vinde, politicienii sunt corupți.
Standardele cad peste tot: în guvern, în educație, în justiție, în universități, toate suprasaturate de birocrație și obsesia viziunilor globaliste, în contradicție cu logica și legile naturii.

Totul devine controlat total prin inteligență artificială — în loc să înțelegem și să promovăm natura omului și rolul lui în lume.

Cele mai mari schimbări ale omenirii au avut ca sursă inima și sufletul, nu tehnologia.
Un turist din Europa de Est a remarcat recent că australienii sunt o țară de roboți: muncă de dimineață până seara și cumpărături. Altă viață socială nu avem.
Are dreptate?

Nu trăim, doar alergăm după bani. Suntem presați continuu, ca într-o olimpiadă mondială.
Suntem o țară moartă sufletește?

Muncim ca să economisim, iar politicienii și specialiștii corupți ne fură prin inflație și taxe.
La final, descoperi că tot ce ai economisit se reduce la o mașină nouă. Suntem furați prin portițe și șmecherii create chiar de cei care ne conduc.
Te trezești, în final, că ai muncit degeaba.

Are vreun rost?
Ce pierdere de timp!

Ben Todica