Alexandru Stanciulescu - GÂND DE SEARĂ cu MINILECTURĂ, ..DOAR O VORBĂ.....!

 

Copilul care fura şi mama care nu-l pedepsea

Adaptare după fabula omonimă a lui Esop

 

Un copil a furat, odată, penarul colegului său. L-a adus acasă şi, bucuros nevoie mare, l-a arătat mamei sale. Aceea, nu numai că nu l-a certat, nu i-a explicat fiului său că ceea ce făcuse nu era corect, ci dimpotrivă, l-a lăudat pentru fapta lui.

Peste câteva zile, copilul aduse acasă paltonul unuia dintre colegii săi. Mama sa îl primi cu bucurie. Aveau mari greutăţi, iar paltonul era chiar ceea ce-i trebuia pentru fiul său. Avea să-i ţină de cald la iarnă.

Băieţelul creştea şi odată cu el, creştea şi dorinţa de a fura. Fura fructe de la piaţă, fura tot felul de lucruri de la supermarket, fura ceea ce-i plăcea dintre lucrurile colegilor săi. Devenind un tânăr zdravăn, începu să intre în casele consătenilor lui şi să fure, fără ezitare, lucrurile cele mai de preţ.

Odată l-au prins asupra faptului, adică chiar în momentul în care ieşea din casa unei bunicuţe, pe care tocmai o jefuise. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul. Poliţiştii i-au pus cătuşele şi l-au condus la judecător. În faţa judecătoriei s-a strâns multă lume. Venise şi mama tânărului şi striga tare că fiul ei este nevinovat şi protesta pentru faptul că-l ţin legat.

Înainte de a intra în clădirea judecătoriei, tânărul s-a oprit şi păru că cere ceva paznicilor săi. Aceia se pare că i-au îngăduit să facă ceea ce ceruse.

- Mamă, vreau să-ţi spun ceva, strigă tânărul.

Lumea amuţi de curiozitate, iar mama alergă să-şi îmbrăţişeze copilul. Aplecându-şi faţa către mama sa, o muşcă sălbatic de ureche. Mama începu să se vaite, iar mulţimea striga împotriva lui:

- Nu numai hoţ, ci şi nerespectuos faţă de mama sa şi un nemernic fără ruşine, strigau oamenii, voind să-l linşeze.

Intrară în judecătorie. Strigătele mulţimii şi furia oamenilor nu se micşorau, ci creşteau în intensitate. Îndată ce intrară, judecătorii cerură să afle ce s-a întâmplat.

- Ruşine să-ţi fie, tinere! Pentru furt poate că te-am fi judecat cu indulgenţă, dar pentru purtarea sălbatică şi necuviincioasă faţă de mama ta vom fi foarte aspri, spuse preşedintele completului de judecată.

- Dacă îmi permiteţi, aş vrea să spun câteva cuvinte, zise tânărul, foarte tulburat.

- Spune, deci, ceea ce ai să spui despre cele ce s-au întâmplat, îi dădu cuvântul preşedintele.

- În urmă cu cincisprezece ani, când eram un copil de numai şase ani şi nu ştiam ce e bine şi ce-i rău, am luat în ascuns penarul prietenului meu şi l-am adus acasă. L-am arătat mamei mele şi ea s-a bucurat. Am văzut asta în ochii ei. Nu mi-a spus nici măcar un cuvânt ca să-mi arate că nu e bine ce am făcut. Nu mi-a spus ce ar fi trebuit să fac. Mai târziu i-am adus un palton, apoi un pepene, apoi bani furaţi. Dacă m-ar fi certat atunci, la început, nu aş fi ajuns astăzi legat în faţa completului de judecată… Atât reuşi să spună flăcăul, înainte de a izbucni în hohote de plâns.

Judecătorii şi lumea care erau de faţă şi ascultau spusele tânărului, se întristară mult auzind cuvintele sale.

Răul trebuie să-l lovim când este încă mic, înainte să apuce să crească şi să se întărească. Iar părinţii au o responsabilitate foarte mare pentru copiii lor. Să nu le pară rău să-şi certe sau să-şi pedepsească copiii, atunci când cearta sau pedeapsa sunt spre binele lor.

 

Adaptare: Stavroúla Koumenídou
Sursa: pemptousia.ro
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

 

 

 

VEGETATIA

- Sfantul Ioan din Kronstadt

 

            În existenta lumii vegetale gasim o dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare. Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba, parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12, 28). Daca Dumnezeu da viata în fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul, în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile) crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului îsi simt inima plina de sfintenie.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444

 

 

 

LAPTELE FIERBAND

- Sfantul Simeon din Dajbabe

 

         Întocmai precum laptele spumega si se ridica atunci când fierbe, tot astfel se înalta cel plin de mândrie atunci când se lauda pe sine. Întocmai precum laptele poate da pe dinafara, tot astfel poate cel plin de mândrie sa saraceasca.

 

Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53

 

 

Părintele Constantin Galeriu

(21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău

– † 10 august 2003, București)

Irina Andreea Cotoveanu

 

 

“…..pornim în căutarea Luminii. Ea trebuie să existe, ea trebuie să fie pe undeva, altminteri nu am tânji după ea! Suntem făcuți pentru ea!

O să fac cuvântul scurt, așa cu mi-a spus-o cândva, de mult, omul lui Dumnezeu: „Sfinții își simt nemurirea!” Am vrut să urlu: „Sfinții? Ei, da! Dar eu?” El m-a privit, a înțeles viforul din sufletul meu și a lăsat să-i cadă de pe buze cu greutatea veșniciei: „Iisus e cheia!”. L-am privit dezamăgit, scandalizat: „Dacă mergeam la un psihiatru, îmi dădea un diazepam. Dacă mergeam la un savant, îmi vorbea despre atomi. Așa, că am mers la un popă, ce altceva să fi auzit de la el?” Galeriu… cel dătător de pantofi săracilor, care se descălța pe stradă și, potrivindu-și pantofii în picioarele semenului desculț sau cu încălțările scâlciate, pornea mai departe spre casă, ascunzându-și cu grijă picioarele sub sutană, ca să nu știe nimeni, nimeni altul în afară de El (poate l-a mai văzut câteodată, câte unul, care nu și-a putut ține gura…) Galeriu… dătătorul de speranță – „problema capitală nu este nici suferința, nici chiar moartea… ci a nu fi despărțit de El, Cel care a biruit și suferința și moartea prin cruce și înviere; cu Tine, Doamne!” Galeriu… de bine grăitorul, de Lumină mărturisitorul. S-a consumat pe sine pentru Tine. Și asta i-a dat credibilitate. Infinită. Așa am auzit despre Tine.”

Copilăria din tinda raiului

E o seară de iarnă, aşa cum şi astăzi mai sunt în satele noastre. Cu paşi vătuiţi de somn, cu omăt până la umăr, cu noaptea care se aşterne vârtos şi nu se lasă dusă, cu foc în sobă şi poveşti. Mai ales cu poveşti. La început, mama le spune copiilor ce a ci­tit ea din Crean­gă, iar la urmă de tot, atunci când pleoapele cad mai grele decât neaua de afară, caută să iscodească tâlcuri şi în­tâmplări din poveşti: cu zmei şi balauri, feţi-fru­moşi şi ilene-cosânzene aleargă prin faţa ochilor larg deschişi ai copiilor. Din când în când, câte un pitic, ori poate o zână, se încumetă să sară prin fereastra mică di­rect în odaie şi să le vorbească micuţilor des­pre tărâ­mul de dincolo. Ei ascultă cu uimire, până când pleoa­pele se plumbuiesc peste ochii frumoşi, alungându-i în vis.

Aşa a crescut părintele Galeriu. Ani mai târziu, la bătrâneţe, va povesti cum mama adăsta cu ei în nopţile de iarnă, călăuzindu-i în lumea poveştilor, şi cum călu­gări pelerini, veniţi de la mâ­năs­tirile nemţene, popo­seau uneori în casă, istorisindu-le is­prăvile groza­ve, pline de mi­nuni, ale sihaştrilor de odi­nioară. Trebuie că aceste două lumi, cea fantastică şi cea sfântă, s-au îngânat în mintea sa de copil. Iscusinţa de a dezvălui adevăruri tai­nice şi profunde s-a copt lin la focul nop­ţilor de iarnă şi sub umbra magică a mona­hilor pere­grini, şi a rodit mai târziu în predicile care-i vor uimi, deopotrivă, atât pe oamenii simpli, cât şi pe căr­turari. Părintele însuşi spu­nea - "am prins şi eu ceva înde­mânare şi tâlc de la mama”. Muiat în cre­dinţă şi în tradiţia nea­mu­lui, su­fletul său s-a alcătuit din acelaşi aluat cu al stră­moşilor săi răzeşi - sim­plu şi ne­prefăcut, trainic şi sme­rit, înzestrat cu o înţe­lepciune adâncă, în mă­su­ră să dea seama de lucru­rile mari ale lumii.

În acei ani, micul Con­stantin l-a cu­noscut pe Dum­nezeu. Domnul răze­şilor, "drag şi bun”, care vine să co­linde cu Moş Cră­ciun satele mol­do­ve­neşti, râzând de năzbâtiile copiilor, căinându-i pe sărmani şi fulgerând pe­depse pentru boierii nemilostivi. Icoa­na aceasta a dumnezeirii îi va fi covâr­şit sufletul şi-i va fi călăuzit pri­mele rugă­ciuni. Când a sosit vremea să fie dat la şcoa­lă în ciclul gimnazial, micul Constantin a vrut să meargă la semi­nar. Do­rea să ajun­gă preot. E greu să pătrundem acum în subţirimea de gând care l-a călăuzit de mic copil pe această cale ane­voioasă. Dar ştim cu cer­titudine că în inima lui se aprin­sese un foc. Părin­tele Galeriu spunea că Dum­nezeu i-a încălzit "odrasla harică” încă din acei ani. Timpul va dovedi că flacăra aprinsă în copilărie s-a transformat la maturitate într-un rug.

http://arhiva.formula-as.ro/.../mari-duhovnici-parintele...

„În faţa sublimului devii sublim”.

„În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului”.

„Adu roadă unde ai fost chemat să lucrezi”.

„Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre”.

„Ignoranţa este un păcat foarte grav, căci un creştin autentic nu poate fi prost”.

„Iubirea este principiul vieţii, iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină”.

„Fiecare dintre noi are o chemare şi un dar. Iar a-ţi cunoaşte darul înseamnă a-ţi cunoaşte sensul vieţii; a şti pentru ce trăieşti şi pentru ce te jertfeşti”.

„Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin vazduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai mare virtute a sfinţeniei la care poate ajunge un om în zilele noastre este să se învieze pe sine, din propriile păcate.“

„Iubirea e posibilă între persoane care se valorifică reciproc, în iubire, «doi oameni îl dezvăluie reciproc pe tu», îşi simt prezenţa unuia în celălalt mereu, simt suferinţa unuia pentru altul în aşa măsură încât când întristezi pe copărtaşul tău, simţi că «te-ai lovit singur» (Tolstoi) pe tine însuţi.”

„Scrisul este valabil timp de multe generaţii, dar scrisul într-un suflet rămâne o veşnicie”

„Iraţiunea a zămislit monştri ca Hitler, Stalin, Ceauşescu şi toţi aceşti monştri au fost produşii ateismului. Fără raţiune, pe ce temei constuieşti lumea? Pe forţă oarbă şi hazard. Pe aceste temeiuri, nimic nu durează şi, în final, se va merge inevitabil spre haos. Pentru a zidi ceva durabil, este nevoie de un model. Modelul nostru este Hristos. Pe temeiul acestui model vrem sa construim lumea de mîine, viitorul ţării noastre”.

„Nimic nu e întâmplător, totul e proniator“.

 

 

 

RUGĂCIUNE

a Părintelui HRISOSTOM FILIPESCU

 

Doamne alină suferințele lumii acesteia !

Doamne iartă și odihnește pe toți cei ce au adormit prin păduri , prin peșteri , prin pustietăți , prin grote , prin crăpăturile pământului . Pe toți cei care au adormit in morți năprasnice , in suferințe , nesuferințe, prigoniri și chinuri , in accidente , Doamne iartă- i !

Pe toți cei care sunt prin cimitirele satelor și a orașelor de pretutindeni și nu mai au pe nimeni să se roage ptr Ei , pe toți cei care au adormit de la începutul lumii până astăzi , Doamne odihnește- i cu drepții !

Doamne , miluiește pe toți cei ce sunt bolnavi prin aziluri , prin spitale , și pe la casele lor, și nu mai au pe nimeni să se roage ptr Ei ! Doamne miluiește pe toți ce sunt înrăiți și au uitat de Tine cât ai pătimit !…in suferințe , în dureri , in necazuri , in ispite , in încercări !

Doamne , miluiește pe toți cei ce sunt închiși pe nedrept !

Doamne miluiește, pe elevi , pe studenți , pe profesori !

Doamne , miluiește pe toți cei ce sunt in călătorie , pe uscat, pe ape , prin aer !

Doamne, miluiește pe toți cei ce sunt in păcate grele și sunt despărțiți de Tine , nu au cunoscut , încă IUBIREA TA !

Doamne , miluiește pe toți cei ce nu mai au pe nimeni , să se roage ptr Ei!

Doamne , miluiește pe toți cei ce ne urăsc pe noi și pe toți cei ce ne iubesc pe noi !

BUCURII MARI , BUCURII MICI ...întru Hristos înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând...și celor din morminte viață dăruindu-le

RUGĂCIUNEA EGOISTĂ ȘI RUGĂCIUNEA PENTRU CEILALȚI

- PR. GHEORGHE CALCIU -

 

RUGĂCIUNEA PREOTULUI PENTRU FAMILIE ȘI PENTRU LUME

Aș vrea să vă vorbesc despre rugăciunea pe care o facem pentru celălalt. Veniți de multe ori la mine și îmi spuneți: „Părinte, roagă-te pentru mine că vreau să dau un examen și mă tem. Examenele sunt grele”. Și eu mă rog. La fel, părinții se roagă pentru copii, copiii se roagă pentru părinți. În Cartea de rugăciuni, găsiți toate rugăciunile: a soțului pentru soție, a tatălui, a mamei pentru copii, rugăciunea pentru cei adormiți, rugăciunea dinainte și de după masă.

Fără îndoială că, rugăciunea cea mai importantă este rugăciunea preotului. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, dar preotul are un har pe care îl primește de la Hristos prin episcop, acel har de a sluji Liturghia, unde el cheamă Sf. Duh ca să prefacă pâinea în Trupul Domnului și vinul în Sângele Lui. Această rugăciune, numai preotul sau episcopul o are. Nici diaconul, nici cântărețul nu poate să facă această rugăciune prin care Dumnezeu trimite harul Duhului Sfânt ca să prefacă Sf. Daruri. Din cauza aceasta, spunem că preotul are această putere a rugăciunii pentru lume, pentru că ea i-a fost dată de Mântuitorul.

 

RUGĂCIUNEA EGOISTĂ

Însă, rugăciunea este un bun care aparține tuturor, nu doar preotului. Fiecare poate să se roage pentru celălalt și este bine ca atunci când te rogi pentru tine, să te rogi și pentru ceilalți, pentru că dacă faci o rugăciune egoistă, ce ai câștigat?

Dacă faci un bine doar prietenului tău, ce ai câștigat? Și păgânii fac la fel. Dacă te rogi numai pentru tine, ce ai câștigat de la Dumnezeu? Atâta vreme cât nu te-ai rugat pentru aproapele tău și nu ai intervenit la Dumnezeu cu puterea rugăciunii tale pentru salvarea lui, care este bun sau rău. Aici, numai Dumnezeu judecă, pentru că noi nu facem judecăți, noi numai ne rugăm.

 

CREȘTINISMUL ȘI FĂȚĂRNICIA IUDAICĂ

Întâmplarea a fost următoarea: Iisus Hristos era în cetatea Capernaum și era într-o casă unde le vorbea oamenilor. Casa era plină de oameni care așteptau de la Dânsul cuvânt de învățătură, de mângâiere. El le vorbea într-un mod cu totul nou, pe care oamenii nu-l auziseră până atunci. Erau sătui de toată fățărnicia iudaică, „de dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, de sânge pentru sânge”.

Și Mântuitorul le-a zis ceva nou: să trăiești pentru aproapele tău, să faci bine celui care îți face rău, să binecuvintezi pe cel care te blestemă, învățături care erau cu neputință de înțeles, atunci. Noi, astăzi, le înțelegem măcar teoretic, la nivel mental pentru că le-am auzit de multe ori, dar pentru ei, în perioada aceea, erau niște lucruri foarte noi și aproape de neacceptat. Legea era să plătești cu aceeași monedă cu care ți s-a plătit.

Și au adus la Mântuitorul un slăbănog, întins pe un pat. Și pentru că era multă lume în casă, cei patru care l-au adus s-au suit pe acoperiș, l-au spart și l-au coborât pe bolnav în fața Mântuitorului. Înduioșat de credința celor patru prieteni, Hristos i-a spus bolnavului: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!”.

 

IUBIREA UMANISTĂ

Cât de puternică este rugăciunea noastră pentru alții, atunci când o facem din inimă, cu durerea sufletului pentru un copil rătăcit, pentru o soție sau soțul care te-a părăsit? Rugăciunea aceasta este foarte puternică dacă are în ea iubirea rugătoare.

Așa este ușor de afirmat: „Eu îl iubesc pe aproapele meu”, cum spuneau umaniștii din Evul Mediu „că îl iubesc nebunește pe aproapele lor”. Dar dacă ar fi stat în celulă ca noi cu un om rău, îl strângeau de gât în două zile.

Nu este vorba de această iubire teoretică. Ea nu are nicio valoare. Valoarea este a iubirii lucrătoare. Adică, atunci când afirmi ceva, să aibă și corespondent faptic, pentru că noi ne vădim credința prin faptele noastre. Sf. Ap. Iacov spune așa: „Dovedești-mi mie credința ta din faptele tale și eu îți voi vădi faptele mele bune din credința mea”. O iubire fără fapte bune este moartă, iar o credință fără fapte bune este oarbă.

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 87)

 

 

PRIMAVARA E ICOANA FACERII LUMII

- Sfantul Inochentie al Odessei -

 

           În fiecare primavara noi vedem destul de limpede icoana facerii lumii, care desi nu are întinderea acelei privelisti – pe care de altminteri nici nu o ar putea cuprinde ochiul nostru cel slab –, totusi prin necontenita sa repetare o înlocuieste minunat de bine. Amintiti-va cum descrie Moise facerea lumii: cea dintâi lucrare a atotputerniciei dumnezeiesti, dupa ce a facut materia din nimic, a fost porunca: „sa fie lumina!” (Facere 1, 3). Tot cu aceasta purcede si ivirea fiecarei primaveri; aceeasi putere nemarginita porunceste luminii soarelui, care lumineaza slab în timpul iernii, sa se îndrepteze spre fata pamântului si toate încep a lua o noua înfatisare: ziua se mareste, vazduhul se încalzeste, fata tuturor lucrurilor se lumineaza si se înveseleste si toate în natura încep a se pregati oarecum pentru un fel de sarbatoare.

          O alta lucrare a atotputernicului Dumnezeu a fost glasul: „sa se adune apa cea de sub cer într-o singura adunare si sa se arate uscatul!” (Facere 1, 9). Asemenea se petrece si acum. În vremea iernii, apele, sub forma de zapada, acopera toata fata pamântului, asa încât se repeta oarecum petrecerea de altadata a pamântului sub apa. Dar cu apropierea primaverii capata din nou putere vechea porunca: „sa se adune apa într-o singura adunare” – si iata zapada, sub caldura razelor soarelui, se topeste si se preface în apa; pretutindeni se ivesc pâraie si râuri, care plecând din diferite parti, curg mereu la vale, împinse de o tainica putere, pâna când se aduna într-o singura adunare – în ocean. Pamântul spalat, umezit, iese de sub învelisul cel de zapada, înzestrat cu puteri noi si oarecum din nou creat pentru om. Dar el este urât si gol; îi trebuie deci, haine si podoabe, spre a se putea înfatisa înaintea stapânului sau. Toate acestea nu întârzie a se arata în puterea vechii porunci: „sa rasara pamântul iarba!” (Facere 1, 11). În fiecare primavara, dupa scurgerea apelor de zapada, ca prin farmec se iveste din sânurile pamântului o întreaga si nemarginita împaratie a plantelor. Cu adevarat, împaratie! Câta viata, câta podoaba, câta frumusete pâna si în cele din urma firicele de iarba! Unde cu o saptamâna înainte nu se vedeau decât mormane de tarâna goala, acolo acum pe fiecare dâmbulet, pe fiecare deal, pe fiecare vâlcea e pregatit pentru voi cel mai minunat, mai moale si mai înmiresmat covor, presarat precum cu niste topaze si safire, cu cele mai fermecatoare buchete de flori. Cu adevarat, nici însusi Solomon nu s-a îmbracat cu atâta podoaba întru toata slava sa (Matei 6, 29), cum sunt împodobite si îmbracate acum cele mai multe din florile câmpului. Si câte sunt ele? Luati toate cifrele si toate numerele voastre si nu va vor ajunge spre a le numara pe toate. Asa de puternica este porunca: „sa rasara pamântul iarba!” Mii de ani au trecut si oricâta vreme ar mai trece, pamântul nu înceteaza si nu va înceta a împlini aceasta porunca cu cea mai mare sfintenie. În timpul primaverii, de asemenea, se mai zaresc întotdeauna chiar si oarecare ramasite din acel pom al vietii din Rai, raspândite în felurite buruieni si flori tamaduitoare de boli, care în acest timp daruiesc pentru om izvoare de sanatate trupeasca.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 25-27

OAIA RATACITA

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

           Vezi ca o mioara care s-a ratacit de turma ei alearga, zbiara si le cauta pe celelalte, pâna când iarasi le gaseste. Asemenea i se cuvine sa faca si crestinului aceluia care din nevrednicie si neascultare s-a departat de turma oilor lui Hristos: sa caute, sa ceara, sa bata si sa plânga, pâna când se va alatura acestora din nou; si dimpreuna cu David sa-I ceara Lui, rugându-se staruitor: „Ratacit-am ca o oaie pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176). Se departeaza de turma lui Hristos tot nelegiuitul, desfrânatul, preacurvarul, tâlharul, furul, spertarul, camatarul, necajitorul, vicleanul, clevetitorul, betivul, iubitorul de placeri trupesti, vorbitorul de rau, mâniosul si altii asemenea lor; fiecare dintre acestia este o oaie pierduta, care s-a ratacit de turma lui Hristos. Caci oile lui Hristos asculta de glasul Lui, dupa cum El Însusi zice noua: „Oile Mele asculta de glasul Meu” (Ioan 10, 3). Si chiar de socotesc unii ca aceia ca se gasesc si ei în turma Mântuitorului, prin firea lor sunt straini de aceasta si vor ramâne straini de Hristos Însusi si de viata vesnica pâna când nu se vor întoarce cu adevarat, unindu-se cu turma Lui. Întâmplarea si cugetarea aceasta te povatuieste sa te cercetezi pe tine, cautând daca nu cumva, din nepasare, te-ai ratacit si tu de turma lui Hristos. Si daca vei zari în constiinta ta aceasta pustiire, nu zabovi sa te întorci prin pocainta, lacrimi si suspine, pâna când mai este înca vreme si mai sunt deschise portile binecuvântatului salas al oilor lui Hristos, în care intram prin pocainta si credinta cea adevarata.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 133

 

 EXPLICAȚIA NUMELOR

 

ADELINA / ALINA - originea numelui este "Adal" ("nobil" in germana veche).

 

ADINA - originea numelui este din ebraica si se traduce ca "fina, rafinata, distinsa"

 

ADRIANA / ADRIAN - de la "Hadrianus ", nume de origine latina ce inseamna originar de lânga Marea Adriatica".

 

ALEXANDRU / ALEXANDRA - de la "Alexandros ", nume grecesc care inseamna "protector al barbatilor / al oamenilor".

 

ALMA - derivat din expresia latineasca insemnand "dragut / amabil".

 

AMALIA - nume vechi germanic care inseamna "munca".

 

AMANDA / ANGELA / ANGELICA - de la "amanda / amandus", o fraza latineasca insemnand "una care trebuie iubita". Acest nume a fost un adjectiv latinesc, corespunzand termenului masculin, angelicus. Acest termen este originar de la numele grecesc "angelos", insemnand "mesager". Expertii nu sunt siguri daca acest termen vechi este sursa modernului nume feminin Amanda. Poate fi o simpla extindere a familiarului Angela, probabil influentat de frantuzescul Angelique, insemnand "angelic, diafan".

 

ANA / ANCA / OANA - de la "channah", nume evreiesc care inseamna "gratia favorita".

 

ANDREEA / ANDREI - de la "Andreas ", nume masculin grecesc care inseamna "razboinic".

 

ANTONIA / ANTON - de la "Antoniu " (nume de origine latina care inseamna "a fost pierdut") sau de la cuvântul latin "antius" ("avangardistul").

 

ATANASIE (gr.. "athanasius") - "nemuritorul".

 

AUGUSTA / AUGUSTINA / AUGUSTIN - de la cuvantul latin "revenit".

 

AURELIA / AUREL - de la "Aurelius ", nume de origine latina , insemnand "aurita / auritul".

 

AURORA / AURICA - in limba latina inseamna "zori / rasarit".

 

BEATRICE - de la "viatrix", nume latin ce inseamna "voiajor / calator".

 

BIANCA - provine din cuvantul "blanc" (din franceza veche), ce inseamna "alb".

 

BOGDAN - de la "bogdan", o fraza slava ce inseamna "darul / cadoul lui Dumnezeu".

 

CALIN - prenume tipic românesc probabil lumea vegetala. "Calinul" (Viburnum opulus) este un arbust raspândit si la noi.

 

CAMELIA - de la o expresie din latina ce inseamna "ajutorul preotului".

 

CARMEN - de la " Carmel ", nume evreiesc ce inseamna "orhidee".

 

CAROLINA / CAROL - de la "ceorl", cuvant antic german ce inseamna "proprietar".

 

CATALINA / ECATERINA / CATALIN - de la "aikaterine", nume grec ce inseamna "pur". Dar nu toti expertii sunt de acord. Unii spun ca numele este derivat din cuvantul grec "katharos". Altii, ca se trage din numele lui Hecate, zeita greaca a magiei. O alta sursa posibila este "katerina", un cuvant grec pentru "tortura".

 

CECILIA / CELIA / CECIL- de la "caecilia", nume latin ce inseamna "orb".

 

CEZAR - de la "caesarius", nume latin ce inseamna "seful".

 

CIPRIAN - de la "cyprianus", nume latin ce inseamna "originar din Cipru".

 

CLARA - de la expresia latina ce inseamna "sclipitor".

 

CLAUDIA / CLAUDIU - de la o expresie latina ("lame") care inseamna "schiop".

 

CLEMENTINA - de la "clementia", nume latin ce inseamna "plin de mila / milos".

 

CLEOPATRA - de la "kleopatra", nume grec ce inseamna "mândria tatalui".

 

CONSTANTIN - de la "constans", nume latin care inseamna "constant/statornic".

 

CORINA - de la "kore", nume grec ce inseamna "fecioara".

 

CORNELIA / CORNEL - cuvantul de origine este "cornu", echivalentul latin pentru "horn".

 

COSMIN - probabil o forma derivata de la "Cozma " (in limba turca "koz" inseamna "frumos").

 

CRISTINA / CRISTIAN - de la "christiana", nume latin ce inseamna "urmasul lui Cristos".

 

DANA / DANIELA / DOINA / DAN / DANIEL - de la expresia germanica "locuitor al Danemarcei".

 

DAVID - originea cuvantului vine din ebraica si inseamna "de iubit".

 

DELIA (gr.) - "cea de pe insula Delos " (Grecia).

 

DIANA - de la "diviana", nume latin pentru "zeita".

 

DIONISIE (gr. "Dionysius") - "fiul zeului Dionysos".

 

DOLORES - provine de la expresia spaniola, ce inseamna "suparare / durere".

 

DOMINIC - de la cuvantul latin insemnand "lord".

 

DORIN - prenume de origina greaca: a) apartenenta la grupul etnic al "Dorilor", sau b) derivat din "theodor" ("darul Domnului").

 

DRAGOS - isi are originea in cuvantul slav, care inseamna "dulce glorie".

 

DUMITRU - corespunde zeului grec "Demetrius", zeul agriculturii..

 

ELENA / ELEONORA / NORA - nume grec ce inseamna "raza de soare".

 

ELISABETA (ebr.) - "cea care il cinsteste pe Jehova".

 

ELVIRA - de la "ali wer", o fraza din germana antica ce inseamna "intr-adevar strain".

 

ELVIRA (span.) - "cea mareata" sau "cea care pastreaza".

 

EMANUELA / EMANUEL - de la "Imanuel ", nume ebraic inseamna "Dumnezeu este cu noi".

 

EMILIA / EMIL - de la "Aemilus ", nume latin care inseamna "dornic/nerabdator/zelos".

 

EUFROSINA (gr. "Euphrosyne") - "cea senina".

 

EUGENIA / EUGEN - de la "eugenios", nume grec ce inseamna "aristocrata/aristocrat".

 

EUSEBIU - de la o expresie greceasca ce inseamna "religios".

 

FABIAN - de la "fabianus", nume latin ce inseamna "crescator de fasole".

 

FELICIA / FELIX - de la "felix", nume ce inseamna "fericit / norocos / fertil".

 

FILIP - de la "philippos", nume grec ce inseamna "iubitor de cai".

 

FLAVIA / FLAVIU - de la o expresie latina ce inseamna "galben auriu".

 

FLORINA / FLORENTINA / FLORIN - de la "florentina", nume latin ce insemana "infloritoare".

 

GABRIELA / GABRIEL - de la "Gowriel ", nume ebraic ce inseamna "Dumnezeu e puterea mea".

 

GEORGINA / GEORGE / GHEORGHE - de la "georgios", nume grec ce inseamna "fermier / taran".

 

GLORIA - de la o expresie latina ce inseamna "glorie".

 

GRAZIELA (lat. "gratia") - "cea gratioasa".

 

GRIGORE - de la "gregorios", nume grec ce inseamna "vigilent".

 

HORATIU - de la "Horatiu ", nume latin al carui sens a fost pierdut.

 

HORIA - de la "Heinrich ", nume germanic antic ce inseamna "cap de familie".

 

HORTENZIA (lat. "hortensia") - "gradinareasa".

 

IACOB - de la vechiul prenume ebraic Jakob (semnificatie necunoscuta).

 

ILEANA - de la expresia ebraica care inseamna "raspunsul Domnului".

 

INA - forma scurta a multor prenume care se termina in "ina".

 

IOANA / ION / IOAN - de la "Yochana ", nume evreiesc, insemnand "binecuvântarea Domnului".

 

IRINA - de la "eirene", nume grec insemnand "pasnica".

 

IRMA - de la "irmen", vechi nume germanic, insemnand "universal".

 

ISIDOR (gr. "Isidor") - "darul zeitei Isis ".

 

IULIA / JULIETA / IULIU - de la expresia latina care inseamna "descendentul zeului Jupiter".

IUSTINA / IUSTIN - de la "justinus", nume latin care inseamna "cel care gandeste corect".

 

LAURA / LORENA / LAUREAN / LAURENTIU - de la "laurus" ("tufa de laur") sau de la "originar din Laurentum" (localitate veche lânga Roma).

 

LEONARD - de la "leonhard", cuvânt vechi germanic insemnand "puterea leului".

 

LETITIA - de la o expresie latina insemnand "bucurie".

 

LILIANA - de la "lilium", cuvant latin insemnand "crin".

 

LIVIA / LIVIU - de la expresia latina insemnand "albastru".

 

LUCIA / LUCIANA / LUCA / LUCIAN (lat. "lucire") - "luminoasa / luminosul".

 

LUCRETIA / LUCRETIU - de la "lucror", cuvant latin ce inseamna "a reusi".

 

MAGDALENA / MADALINA - de la expresia ebraica insemnand "originara din Magdala" (sat biblic pe malul Marii Galilee, presupus a fi locul de origina al Mariei Magdalena, personaj neotestamentar).

 

MARCELA / MARCEL / MARTINA / MARTIN - de la "Marcia " si de la "Martinus ", nume latine insemnand "dedicat lui Mars" (zeul razboiului la romani).

 

MARGARETA ( iran .) - "perla".

 

MARIA / MARIANA / MARIELA - de la Miryam, nume ebraic insemnand "copil dorit". Altii interpreteaza prenumele ca insemnand "rebel" sau "multa amaraciune".

 

MARIN (lat. "marinus") - "marinarul".

 

MARIUS / MARCU - de la expresia latina insemnand "barbatesc" (deriva de la "Mars ", zeul razboiului la romani).

 

MARTA - de la expresia "femeie de casa".

 

MAXIM / MAXIMILIAN - de la "Maximilianus ", nume latin insemnand "cel mai mare".

 

MELISA - de la expresia greceasca insemnand "miere".

 

MIHAELA / MIHAI - de la o expresie ebraica insemnand "cine se aseamana cu Jehova ?"..

 

MIRABELA - de la "mirabilis", cuvant latinesc insemnand "miraculos".

 

MIRANDA - de la expresia latina care inseamna "minunat".

 

MIRCEA - probabil de la prenumele slav "Miroslav / Mirco" ("slava Pacii")..

 

MIRELA - de la "Mireille ", prenume frantuzesc insemnand "admira".

 

MONICA - de la "monos", cuvant grecesc insemnand "sihastra".

 

NADIA - de la "nadejda", nume rusesc insemnand "speranta".

 

NARCISA - de la "narkissos", nume grec care inseamna "pierdut".

 

NATALIA (lat.) - "cea nascuta la Craciun".

 

NICOLETA / NICOLAE - de la "nikolaos", nume grecesc insemnand "oameni victoriosi".

 

OCTAVIA / OCTAVIAN - provine din expresia latina insemnand "al optulea".

 

OFELIA / FELICIA - de la "opheleia", cuvant grec insemnand "ajutor".

 

OLGA - de la "Helga ", nume scandinav insemnand "de succes".. Nu toti expertii sunt de acord cu aceasta, unii spunand ca poate fi derivat din nume vechi insemnand "binecuvantata" sau "sfanta".

 

OLIMPIA - de la o expresie din limba greaca a carei traducere inseamna "originara din Olimp".

 

OLIVIA / OLIVIU / OLIVER - de la "olivia", nume insemnand "maslin".

 

PAULA / PAUL / PAVEL - sursa numelui este latina, iar traducerea ar fi "mic".

 

PETRE / PETRU - prenume provenit din greaca. Traducerea lui ar fi "dur" sau "piatra".

 

QUINTILIU - provine din expresia latina insemnand "al cincelea".

 

RADU (slav. "rad") - "veselul".

 

REGHINA (lat. " Regina ") - " regina ".

 

REMUS (lat. "Remus") - "vâslasul". RODICA - de la prenumele englez "Roda" ("rhode" = "trandafir").

 

SABINA (lat.) - descendenta din neamul Sabinilor (popor antic din Italia).

 

SEPTIMIU - provine din expresia latina insemnand "al saptelea".

 

SERGIU (lat. "Sergius") - "servare" = "a salva", "servus" = "servitor".

 

SIDONIA (lat.) - "cea din orasul Sidon " (azi: Saida in Liban).

 

SILVIU (lat. "silvanus") - "padurarul".

 

SIMION (ebr. "simon") - "ascultator".

 

STEFAN (gr.) - "purtatorul cununei învingatorului".

 

SUSANA (ebr.) - "crin"..

 

TEODOR (gr. "theodor") - "darul Domnului".

 

TIBERIU (lat. "tiberius") - "fiul zeului râului Tibru" (Roma).

 

TITUS (lat.) - "turturica".

 

VALER (lat. "valerius") - "sanatosul".

 

VASILE (gr. "basilaeus") - "domnitorul".

 

VICTORIA (lat.) - "invingatoarea".

 

VIORICA (lat. "Violetta") - "viorea".

 

VIRGIL (lat. "Virgilius") - semnificatie necunoscuta (probabil de origine etrusca).

 

ZINA - prescurtarea prenumelui german "Gesina / Josina".

 

ZOE (gr. "zoi") - "cea vitala

 

 

 

SFATURI VII PENTRU CEI DESCURAJAȚI

- MARIN RĂDUCĂ -

 

Scopul vieții

În ce situație deznădejdea pune stăpânire pe sufletul omului?

Nu trebuie să uitați că diavolul vă urmărește și în gaură de șarpe dacă v-ați băga, nu numai în mănăstire. El vă încearcă mai mult decât pe mireni. De ce? Pentru că dumneavoastră cunoașteți de acum voia lui Dumnezeu, știți ce aveți de făcut. Ca să ajungi la unirea cu Dumnezeu, trebuie să treci prin cele trei trepte și cea mai grea treaptă, după mine, este aceasta a despătimirii. Deoarece în celelalte două: a înnoirii și a unirii cu Dumnezeu, aici e mai mult harul lui Dumnezeu.

Noi nu ne putem lupta prin voința noastră dacă nu cerem ajutorul lui Dumnezeu cu rugăciunea, Doamne Iisuse Hristoase… La Dumnezeu, toate sunt cu putință. Nu trebuie să deznădăjduiți! Să vă rugați, că viața aceasta trece! Ea ni s-a dat ca să o câștigăm pe cealaltă care e veșnică. Dumnezeu atât de mult ne iubește, încât Și-a dat viața ca să ne mântuim. Dar fără credința în El și fără a împlini voia Lui care stă în poruncile Lui, nu înaintăm. Diavolul nu este mai puternic decât rugăciunea și decât Dumnezeu. Spun Sf. Părinți că el este maimuța lui Dumnezeu.

Nu primi gândurile! Cum?

Cum să alung frica de om din mine?

Să aveți grijă nu de oameni să vă fie frică, ci de Dumnezeu și de păcat! Ce trebuie să fac ca să nu săvârșesc păcatul? Trebuie să am o stare de trezvie, de atenție asupra mea, permanentă pentru că suntem încercați în fiecare clipă. Și, pentru ca noi să răspundem acestor încercări, nu trebuie să facem altceva decât să nu le primim. Și ce înseamnă „a nu le primi?”. „A nu te atașa de ele” și imediat să ceri ajutorul Mântuitorului cu rugăciunea inimii.

Însă, noi nu știm cum să ne apărăm, pentru că lucrul cel mai important acesta este: ca toate încercările care vin asupra noastră, să știm cum să le barăm ca să nu cădem în ele sau să ne asociem cu ele. Omul este înclinat totdeauna spre plăcere. Noi nu putem lupta. Ceea ce putem face este să ne împotrivim, să nu primim, să tăiem de la noi această ispită. Imediat, trebuie să alergăm la rugăciunea inimii. Puterea noastră nu stă în altceva decât în rugăciune.

Vedeți dumneavoastră, lumea în general vorbește despre Dumnezeu, dar dacă nu-L trăiești pe Dumnezeu, vorbirea despre Dumnezeu nu te mântuiește. Nu-i suficient doar un cuvânt de încurajare. Trebuie să aveți o preocupare permanentă de a avea atenția asupra minții și asupra gândurilor dumneavoastră cu ajutorul rugăciunii.

Cum să mă rog?

Cum trebuie să mă rog ca să nu-mi mai fie furată rugăciunea? Să mă gândesc la textul rugăciunii. Când spun: „Doamne”, mă gândesc la Dumnezeu. Sau când spun rugăciunea Sfântului Isaac Sirul: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru el, primește lacrimile mele. Cu pătimirile Tale, vindecă patimile mele…”.

Deci, gândul meu trebuie să fie concentrat în textul rugăciunii, că până la urmă eu știu rugăciunea pe de rost și-mi vorbește gura, dar mintea și gândul meu umblă pe coclauri. De aceea, se spune ca la început să te rogi cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie. Rugăciunea inimii este așa de scurtă pentru ca noi să putem să păstrăm cuvântul în textul rugăciunii. Trebuie exersat mult ca mintea să nu fugă într-altă parte, că așa să vorbești despre Dumnezeu e ușor, dar să faci voia Lui, e mai greu.

Dumnezeu ne cunoaște orice mișcare și dacă vede că ne străduim, harul Lui vine asupra noastră și ne luminează și ne ajută. Iar ceea ce e gol în inima mea, numai Dumnezeu știe.

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 72)

 

 

SIMTUL VAZULUI

- Sfantul Nectarie al Eghinei -

 

           Vederea este simtul cel mai nobil si desavârsit dintre toate cele cinci simturi exterioare; aceasta nu contribuie doar la conservarea vietii trupesti, ci slujeste omului cu precadere în privinta nevoilor sale spirituale. Diferenta existenta între foloasele aduse sufletului si cele aduse trupului este atât de mare pe cât de mare e diferenta între nevoile duhului si cele ale carnii, precum si aceea dintre arte si stiinte si nevoile vietii cotidiene. Artele frumoase se datoreaza ochiului. Dupa cum ne arata Istoria antropologiei, prin intermediul vederii omul este introdus în lumea frumusetii spirituale si materiale, a gratiei, ordinii, armoniei, stralucirii, maretiei, sublimului si miracolelor; ea strabate înaltimile, distantele si, ramânând nemiscata, contempla, ca de pe un tron înalt si maret, întreaga lume. Îsi încordeaza ochii si patrunde în universul microscopic si plin de mistere al creatiilor invizibile; si de acolo, înaltându-se mai presus de ceruri, intra în universurile infinite ale titanilor, ale pietrelor de temelie a întregii creatii si cutreiera în universuri invizibile asemenea unui locuitor al înaltului care paseste deasupra cerurilor. Cu adevarat, cât de minunata e vederea!

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 100

Mărturii despre tratamentele MINUNE ale lui Arsenie Boca

- Andreea Mihai -

 

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, faceţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.

Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii. Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere. Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.

 

CITEȘTE ȘI: PĂRINTELE ARSENIE BOCA. EFECT MAXIM! Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca pentru Duhul Sfânt

 

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.

Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie, şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”. După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.

Odata Parintele a spus: “Cand imi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

CITEȘTE ȘI: Arsenie BOCA i-a prezis MOARTEA lui Ceauşescu. Ce i-a spus Sf. Ardealului dictatorului

 

Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraş)

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăşi: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine! Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)

A venit în biserică un om şi l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe şi legume din grădină, că sunt radiaţii multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ şi să mănânci; cine are credinţă, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

CITEȘTE ȘI: CUTREMURĂTOR! Confesiunea care CONFIRMĂ MINUNEA părintelui Arsenie Boca

Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: “In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: “Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: “Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: “Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!“”.

De obicei, pătimesc de cancer cei ce nu postesc niciodată. Cancerul încă n-are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării. Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger. Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria – Măn. Prislop)

 

Sfaturi şi îndemnuri ale Părintele Arsenie:

- Bolile încep de la suflet, de la minte, de la concepţia despre lume, de la dezechilibrul mintal.

- Paralizia loveşte de obicei pe cei nesătui de avere şi poate fi moştenită.

- De obicei pătimesc de cancer cei care nu postesc niciodată. Cancerul încă nu are leac şi apare fără alte explicaţii, decât ca o frână pedepsitoare a desfrânării stomacului. Se vede că prin el se pedepseşte lăcomia mâncărilor şi obârşia desfrânării.

- Bătrâneţea-i un cavou ajutător… Să nu cârtim la necazuri.

- Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vezi atât de curat.

- Cei bolnavi să ţină regimul bolii în loc de post.

Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru.

Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.

El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.

 

 

 

IERTAREA

- Valeriu Popa -

 

             Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. 

Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.

   Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.

     Cum dăruieşti aşa primeşti. Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa.  Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând  oferim libertate. Să alegi calea iertării,  pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile.

          Valeriu Popa

 

 

 

ZAPADA

- Sfantul Inochentie al Odessei -

 

            Faceti osteneala si iesiti în acest timp în orisice câmp veti voi si uitati-va cu bagare de seama la acest acoperamânt alb de zapada, care înveleste toata fata pamântului: toate firicelele de zapada cazute din cer, oricât s-au învârtit prin vazduh, oricât s-au ciocnit unele cu altele, cu toate acestea au cazut în ordine, s-au asezat în chip prietenesc unele lânga altele si au faurit o multime de alcatuiri felurite, dintre care fiecare în parte merita sa fie luata în seama. Câte linii drepte, câte linii frânte, câte linii oblice, câte perpendiculare, câte convexe, câte concave, câte circumferinte nu sunt aicea? Aici vedeti toata geometria! Si, cu tot frigul si amorteala iernii, nu numai ca toate sunt la locul lor, dar mai mult înca, nimic nu e lipsit de încântare si frumusete. Vedeti voi oare ce frumos e garnisita cu zapada aceasta prapastie urâta? Ce cornis regulat si delicat e pe marginea ei! Ce coloane zvelte înlauntrul ei! Câta curatie în lucrare! Ti se pare ca e o marmura iesita din mâna celui mai iscusit sculptor! Si câte marmuri din acestea, câta sculptura de felul acesta! Toata aceasta frumusete si aceasta întreaga iscusinta în faurirea astor munti de zapada ramâne nebagata în seama nu numai acolo unde nu sunt oameni, ci si acolo unde sunt. Au oare multi sunt aceia carora le place sa traga povete folositoare de la zapada? Însa Dreapta cea a-toate-facatoare nu cauta de sunt sau nu spectatori ai operei sale. Facându-le pe toate cu cumpanire, cu masura si cu numar, ea se multumeste pe sine însasi si nu poate face nimic altminteri, decât numai astfel cum cere vrednicia sa, adica bine întocmit si maret.

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 81-83

 

 O viață fără religie este ca o viață fără nici un ideal, iar o viață fără nici un ideal este ca o corabie fără cârmă . Cu Dumnezeu alături și sprijinit de brațul Său, poți înfrunta orice îți iese în cale; Dacă nu găsești nici o cale de ieșire, încearcă privind în sus! Calea rugăciunii spre cer nu va suna niciodată ocupat. Rugăciunea e cheia dimineții și izvorul serii; Acum, înainte de a te odihni, crezi că Dumnezeu va spune: ,,Pentru ceea ce ai făcut astăzi, meriți ziua de mâine!” Viața fără speranță ar fi ca o noapte fără răsărit; Dacă stelele mai pot dărui lumina, dacă cerul mai are lacrimi, dacă timpul mai îngăduie suflarea, este pentru că Dumnezeu merge înaintea noastră; Astăzi este ziua de mâine pentru care te-ai îngrijorat ieri. Nu te teme de ziua de mâine, fiindcă Dumnezeu este deja acolo și te așteaptă; Deschide cartea ca să înveți ce au gândit alții.  Închide cartea, ca să gândești tu însuți! 

 

 

 

MONAHISMUL

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

             Peste acest pamânt, pe care oamenii îl scalda în sudori, în lacrimi si valuri de sânge, s-ar stârni mânia lui Dumnezeu daca n-ar fi acesti smeriti slujitori ai Sai, calugarii, care, oricât ar fi de neputinciosi, sunt iubiti de Domnul, pentru ca numai ei au ascultat cuvântul Fiului lui Dumnezeu Care a zis: „Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine”. Neasteptând recunostinta cuiva, monahul îsi duce sarcina lui de sluga umila a lui Hristos, daltuind neîncetat în fiinta sa chipul minunat al fapturii celei noi… Prin munca si rugaciune, monahul cauta sa înfrateasca cerul cu pamântul. Cauta sa coboare cerul pe pamânt, iar pamântul sa-l ridice spre cer…

 

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 74-75

 

 

 

ADEVARUL E SIMPLU

- Compozitorul Arvo Part -

 

              Sunt pe deplin convins: adevarul este simplu si calea spre el e dreapta. În muzica, constanta mijloacelor de expresie arata aceasta în mod firesc.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 64

 

TÂLCUIRE IMPRESIONANTĂ LA PILDA SAMARINEANULUI

 - SF. ILARION FELEA -

 

 

Frăția dintre oameni

Din pilda aceasta se înţelege uşor, că oricine vrea să fie sigur de mântuire şi de viaţa veşnică, trebuie să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele său cum se iubeşte pe sine însuşi. Nu cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul (1 In. 3:18). Adevărata frăţie între oameni de întemeiază pe milă, pe iubire.

Omenirea este o mare familie, în care toţi membrii ei – toţi oamenii – sunt datori să se ajute şi să se iubească unii pe alţii. În familia omenirii nimeni nu trebuie dispreţuit, batjocorit sau nedreptăţit, ci toţi să se înfrăţească în iubire, în milă şi în toate simţămintele frăţeşti.

Creştinul milostiv nu face deosebirea între om şi om; nu se întreabă de ce neam este omul căzut între tâlhari. O atenţie deosebită se cuvine să avem mai ales faţă de cei îndureraţi, nenorociţi şi căzuţi între tâlharii durerilor, nevoilor şi păcatelor omeneşti. Să-i iubim şi să-i ajutăm aşa după cum a iubit Samarineanul milostiv pe omul aflat aproape mort, pe marginea drumului, jertfind timpul, banii, osteneala, puterea de muncă şi bunurile sale, ca să-l ajute şi să-l scape de nenorocirea în care a căzut.

 

Fericirea când ajutăm

Nu simte omul fericire şi bucurie mai mare în suflet decât atunci când face bine, când are milă de cel nenorocit şi când dă o mână de ajutor frăţesc aceluia care are nevoie de el. Numai dacă iubim din toată inima, cu toată stăruinţa şi până la capăt pe aproapele nostru, cum ne iubim pe noi înşine, atunci putem fi siguri de mântuire şi de viaţa veşnică.

 

Dar pilda Samarineanului milostiv mai are un tâlc.

În ea se descoperă planul mântuirii omului din lanţurile robiei păcatelor şi ale morţii. Ierusalimul închipuieşte raiul; omul nefericit este Adam căzut între tâlharii păcatelor. Dezbrăcarea lui înseamnă pierderea harului dumnezeiesc. Rănirea lui arată urmările păcatului strămoşesc: întunecarea minţii, slăbirea voinţei, stricarea simţirii, naşterea durerilor, ivirea tuturor bolilor şi a suferinţelor care sfârşesc prin moarte.

Preotul şi levitul închipuie legea Vechiului Testament, care nu a putut izbăvi omul din urmările căderii. A trebuit să vină Samarineanul milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos, care în nemărginita Lui dragoste faţă de omul căzut între tâlharii păcatelor, S-a coborât din cerul măririi şi al milostivirii lui Dumnezeu, în lumea nefericiţilor şi a durerilor. S-a întrupat, S-a apropiat de rănile omenirii, a turnat pe ele untdelemn şi vin, adică leacuri mântuitoare: darurile Sfintelor Taine şi cuvintele Sf. Evanghelii.

Apoi a dus pe cel rănit de păcate la o casă de oaspeţi, la o casă de mântuire, care e Biserica. Cei doi dinari sunt Sf. Scriptura şi Sf. Tradiţie, cuprinsă în Crez, în mărturisirile de credinţă, în hotărârile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii: Liturghier, Molitfelnic, Triod, Penticostar, Octoih, Ceaslov etc. care prin luminile lor ne povăţuiesc pe calea mântuirii.

 

Iubirea mântuitoare

După alţi tâlcuitori, cei doi dinari sunt iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui, fără de care nimeni nu poate să se mântuiască.

La plecarea din lumea aceasta, Mântuitorul a făgăduit răsplata – viaţa veşnică – tuturor slujitorilor şi ucenicilor săi, „când se va întoarce”, la Judecata de apoi. În orice înţeles o luăm, pilda Samarineanului milostiv este modelul iubirii mântuitoare, semnul după care se recunosc ucenicii şi urmaşii Mântuitorului Iisus Hristos, adică oamenii cei mai buni, creştinii.

 

(Extras din cartea „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)

 

 

 

PRIZONIERUL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

          Vezi ca un om care a cazut prizonier la un dusman hain îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de fier, este silit sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui care îl cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de acela – într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic mai buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti mintea spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele vechi îi face altele noi, îl trece dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul, este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede; el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 80

 

 

 

INCEPUTUL ZILEI

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

            La rasaritul soarelui oamenii ies la munca lor, dupa cum cânta Psalmistul: „Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pâna seara” (Psalmul 103, 24). Prin aceasta se învata si crestinii sa iasa la ostenelile lor cele bineplacute lui Dumnezeu, „sa lepede lucrurile întunericului si sa se îmbrace cu armele luminii”, sa faca binele (Romani 13, 12), „fiindca a Lui faptura suntem, ziditi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu mai dinainte le-a gatit pentru ca noi sa umblam întru ele” (Efeseni 2, 10).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 130.

 

APROPIEREA DE DUMNEZEU

- Sfantul Ioan din Kronstadt

 

              Înaintea lui Dumnezeu întreaga lume materiala este ca si când n-ar fi; fiintele însufletite, precum Îngerii si oamenii, asijderea. Dar au existenta durabila acele fapturi care sunt aproape de Dumnezeu, având chipul si asemanarea Lui. Celelalte fapturi se trec precum umbra. „Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 108

SFÂNTA TREIME - UN SINGUR DUMNEZEU

- SF. NICOLAE VELIMIROVICI -

 

Cunoaşterea lui Dumnezeu ca Sfântă Treime

„Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede; Cel Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci”

Când un călător vede o lumină în noapte, se bucură şi îşi îndreaptă paşii către lumină, fără a se întreba ce fel de foc este acela ce arde în depărtare. Cu cât se apropie, cu atât el începe să-şi pună această întrebare.

Credinţa creştină i-a apropiat pe oameni de lumina veşnică a îndumnezeirii. De aceea creştinii îşi pun atâtea întrebări în legătură cu această misterioasă şi fascinantă lumină – pentru că ei s-au apropiat foarte mult de ea. Cei ce sunt departe de această lumină îşi pun mai puţine întrebări despre ea. Semiţii se miră cum iafeţii pot crede în trei dumnezei[2].

Spuneţi-le că voi nu credeţi în trei dumnezei, ci în unul, Dumnezeul cel Unic, Viu şi Adevărat,  că Mesia al vostru a adus atât de aproape lumina veşnică, încât voi distingeţi trei flăcări. Trei flăcări veşnice – un singur foc. Trei maiestăţi – un singur împărat. Trei miracole – o singură taină. Trei ipostasuri – o singură Fiinţă. Trei persoane – un singur Dumnezeu. Marele nume: Sfânta Treime. Sfânta Treime în Unul. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, întotdeauna un singur Dumnezeu.

În faţa acestei taine dătătoare de viaţă, serafimi şi heruvimi îşi acoperă feţele sfinte, cu mahramă sacră, cu avânt dumnezeiesc, într-o veşnică stare de dulceaţă inefabilă. Şi nenumăratele cete îngereşti adunate în ceruri intonează imnuri, cu un tremur uşor slăvind măreţia Dumnezeului Unic, Dumnezeului Viu: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot!”

Până şi măreţul soare de pe bolta cerească reprezintă o trinitate în unitate: o masă de foc, lumină şi căldură – toate aceste trei elemente nedespărţite între ele formează un singur soare. Fiecare atom de pe pământ reprezintă şi el o tri-unime. Până şi sufletul omului – icoana Dumnezeului treimic – este compus din trei puteri de bază, invizibile: afectul, intelectul şi voinţa. Şi toate acestea nu împart sufletul în trei suflete. Sufletul este unul şi rămâne unul; puterile sale sunt trei şi rămân trei, în unitate.

Dar lumea nu a cunoscut Sfânta Treime prin aceste ilustrări, umbre şi simboluri ale naturii. Ea a ajuns la această cunoaştere prin revelare cerească. Domnul Iisus Hristos a afirmat aceasta. Prin El, neamul omenesc a ajuns să ştie paternitatea Tatălui, filiaţia Fiului şi purcederea Sfântului Duh. El ne-a adus pe noi, călători în noapte, mai aproape de veşnica lumină. Şi noi am început să vedem şi să distingem trei în unul: trei miracole într-o taină, trei ipostasuri într-o dumnezeire.

 

Duhul Sfânt - Dumnezeu

Tot de la Hristos am primit şi credinţa noastră în Sfântul Duh, Dătătorul de viaţă, Care de la Tatăl purcede. Există multe duhuri rele şi înşelătoare ale întunericului, divizate şi slabe, dar există un singur Duh Sfânt. Popoarele şi oamenii ce credeau odată în mulţi dumnezei, credeau de fapt în aceste duhuri rele şi înşelătoare. Doar adevăraţii monoteişti, care cred într-un singur Dumnezeu, pot crede într-un Duh Sfânt.

Duhul Sfânt este numit dătător de viaţă, pentru că El dă viaţă, înapoiază viaţă, aduce la viaţă şi înviază. Când Dumnezeu a creat lumea, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Fac. 1, 2). Când Dumnezeu a creat omul, El l-a creat din ţărână, … şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Fac. 2, 7). Apostolul lui Hristos scrie creştinilor: Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi (Rom. 8, 16). Şi aceasta este fericirea voastră, purtătorilor de Duh.

La ce ar servi mărturia omenească, precum că sunteţi fii ai lui Dumnezeu, dacă Sfântul Duh nu ar confirma El Însuşi acest lucru? Şi Sfântul Duh este dat tuturor celor ce-L cer de la Dumnezeu. Pentru a primi acest oaspete mult prea drag trebuie îngrijită şi curăţată casa sufletului. Aşa spune Domnul nostru, biruitorul morţii: Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri, va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El! (Lc. 11, 13). Acesta este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor. Căci atunci când dă Duhul Sfânt, de fapt El Se dă pe Sine. Există oare vreun dar mai mare ca acesta? Există oare o dragoste mai adâncă decât aceasta?

Cum S-a arătat Duhul Sfânt credincioşilor? Mai întâi ca ardoare în inimă. Aceasta apare în timpul rugăciunilor înflăcărate, ca o căldură puternică în tot corpul. Prorocul Ieremia aduce mărturie clară şi adevărată în acest sens, pentru că El mărturiseşte din proprie experienţă. Ieremia a avut de suferit multă batjocură şi multe încercări, până când cuţitul i-a ajuns la os: Dar iată, era în inima mea ceva ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut (Ier. 20, 9). Atât de irezistibil este Sfântul Duh al lui Dumnezeu într-o inimă curată în care a intrat!

Duhul Sfânt S-a mai făcut cunoscut şi sub forma unei voci. Sfinţii Proroci şi Apostoli mărturisesc adesea auzul acestei voci mistice şi totuşi clare a lui Dumnezeu. Auzi, dar nu vezi cine vorbeşte.

Mai mult decât atât, Duhul lui Dumnezeu S-a arătat sub formă de porumbel. Aceasta s-a întâmplat la botezul Domnului Hristos în râul Iordan: Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El (In. 1, 32). Porumbelul este un simbol al purităţii Sfântului Duh. Binecuvântate sunt sufletele pure, căci ele vor fi considerate demne pentru a fi vizitate de Sfântul Duh!

Dar cea mai măreaţă manifestare a Sfântului Duh din istorie a fost cea din a 50-a zi după Învierea  lui Hristos, sub formă de limbi de foc. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Fapte 2; 1-4). Aşa a avut loc întemeierea Bisericii lui Hristos pe pământ, prin focul Sfântului Duh.

Aşa Şi-a îndeplinit Mântuitorul promisiunea făcută Apostolilor. El a îndeplinit-o într-un atare mod şi cu aşa putere, cum Apostolii nu şi-au imaginat vreodată. Cu adevărat, lucrările lui Dumnezeu depăşesc înţelegerea umană.

Domnul a promis: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească pentru că nu-L vede, nici nu-L Cunoaşte, că rămâne la voi şi în voi va fi (In. 14, 16-17). Primul Mângâietor, Domnul Iisus, a fost mai mult decât o simplă mângâiere pentru credincioşi. Însă iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite, astfel că pentru oameni a fost trimis chiar şi un al doilea Mângâietor.

În plus, Domnul Iisus Hristos a adus şi El mărturie pentru Sfântul Duh spunând: Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu (In. 14, 26). Şi iarăşi: Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu Îl voi trimite vouă, duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine (In. 15, 26). Şi iarăşi: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi (In. 16, 13-14). Şi această promisiune a fost îndeplinită la fel ca orice altă promisiune a adevăratului Mesia, o, purtătorilor de Hristos.

Sfântul Duh a fost promis – aşa au aflat oamenii de existenţa Lui. S-a arătat şi aşa au crezut oamenii în el. Şi rămâne printre credincioşi, iar oamenii au ajuns să-L iubească pe Dumnezeu - Sfântul Duh.

Cum se naşte lumina din soare şi cum purcede căldura din soare –  cunoaşteţi aceasta cu adevărat? Cum se naşte un gând din inimă şi cum puterea purcede din inimă – aţi înţeles cu adevărat? Cum dar aţi putea înţelege taina veşnică a nenăscutului Tată? Cum aţi putea înţelege conceperea Fiului şi purcederea de la Duhul Sfânt? Fiii oamenilor nu au fost niciodată în stare să pătrundă vreun adevăr oarecare despre Dumnezeul Preaînalt, dacă acesta nu le-a fost revelat lor de către Preaînaltul şi nu l-au pătruns nici mai mult şi nici mai puţin, ci atât cât le-a fost revelat el lor.

Ne-a fost revelat faptul că Sfântul Duh nu este o creaţie a lui Dumnezeu, ci chiar Dumnezeu. El este Domnul, Dătătorul de viaţă, a Cărui prezenţă creează viaţă, dă tărie, oferă înţelepciune şi produce bucurie. El purcede veşnic de la veşnicul Tată. El este din aceeaşi esenţă cu Tatăl, din aceeaşi esenţă cu Fiul – de aceeaşi putere şi de aceeaşi mărire. El diferă doar în privinţa persoanei. Un ipostas deosebit Îl distinge de Tatăl şi de Fiul. Deci Lui I se cuvin aceeaşi închinare şi aceeaşi slavă. Sfinţii Proroci au vorbit prin el. În simpli pescari El a picurat înţelepciunea cerurilor. Bărbaţilor şi femeilor celor neputincioşi – martirizaţi pentru Hristos – el le dă putere de biruinţă mai tare decât moartea.

Sfântul Duh, Dătătorul de viaţă, Care purcede de la Tatăl, este Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. El S-a descoperit şi a lucrat. El se revelează şi lucrează în continuare. Cei cărora El li se revelează şi pe cei prin care el lucrează Îl cunosc. Aceştia nu cunosc esenţa Sa; ei Îl cunosc prin revelare şi lucrare.

Credinţa în Sfântul Duh al lui Dumnezeu nu se bazează pe presupuneri, ci pe realitatea revelată, experiată şi mărturisită. Oricine doreşte să devină martor viu al acestei realităţi trebuie să facă eforturi pentru a-şi curăţa inima de păcat şi a o tămâia cu rugăciune, înainte de a cugeta la vreo taină dumnezeiască. Şi Sfântul Duh Se va revela lui, Duhul Adevărului şi al vieţii, Duhul înţelepciunii şi fericirii, Duhul libertăţii şi al adopţiei. Şi acest Duh Sfânt va depune mărturie privitor la adevărul tuturor descoperirilor lui Hristos despre Dumnezeu, despre suflet, despre calea spre mântuire, despre împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. El depune mărturie pentru toate acestea precum a făcut-o şi pentru sufletele Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi care au alcătuit Crezul.

Cunoaşterea lui Dumnezeu ca Sfântă Treime a fost dezvăluită oamenilor prin Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El nu ne-a oferit aceste cunoştinţe sub forma unei învăţături filosofice, ci sub forma manifestării şi lucrării din partea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Aceste arătări şi lucrări ale Dumnezeului celui Viu prin cele trei ipostasuri ale Sale sunt reale. Este reală intervenţia Tatălui prin voce la râul Iordan şi pe muntele Tabor. Reală este persoana înfăţişată în mod miraculos a Fiului întrupat al lui Dumnezeu, precum şi lucrarea Sa, patimile şi învierea Sa. Reală este şi manifestarea şi lucrarea Sfântului Duh, în apostoli, în sfinţi, în drepţi şi în întreaga Biserică a lui Dumnezeu de la începuturi până în prezent; pentru totdeauna şi întotdeauna un Dumnezeu, un Împărat veşnic, o putere, o slavă, o iubire, o lumină, o fericire, o esenţă, un Dumnezeu.

Aceasta este credinţa înaintevăzătorilor care îşi îndreaptă privirea către focul din depărtare. Aceasta nu este credinţa celor orbi, care de-abia disting lumina soarelui. Pentru înaintevăzători această lumină fizică este întuneric prin care ei pălesc ca nişte drumeţi nocturni aţintindu-şi privirea spre lumina din depărtare. Ei călătoresc fără a-şi lua privirea de la această lumină mistică. Atât de puternică este această lumină, încât lumea le pare scufundată în întuneric. Şi chiar dacă mistica lumină e departe, ea luminează cărarea lor în noapte şi încălzeşte inimile lor, cu căldură minunată şi cu bucurie. Şi ei se bucură ca nişte copii – ca nişte copii ai acestei mari lumini. Şi se grăbesc spre ea precum exilaţii care se îndreaptă spre ţinutul de baştină. Ei înaintează curioşi, din ce în ce mai mult, şi nu se abat din cale. Şi, plini de fericire, îi cheamă pe fraţii lor, rămaşi în urmă sau abătuţi de la calea dreaptă, încurajându-i, liniştindu-i şi ajutându-i să-şi urmeze calea. Ei se grăbesc să ajungă cât mai departe cântând imn de biruinţă: „Pe aici, fraţilor către Tatăl şi Mântuitorul şi Mângâietorul nostru! Străluceşte asupra noastră, îndrumă-ne, încălzeşte-ne!”

Aceasta este credinţa voastră, o, purtătorilor de Hristos, credinţa strămoşilor voştri înaintevăzători. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la capătul călătoriei! Aceasta este credinţa strămoşilor voştri înaintevăzători. Fie aceasta şi credinţa copiilor voştri, din generaţie în generaţie, până la capătul călătoriei! Aceasta este credinţa verificată, pe vreme însorită şi pe furtună; credinţa ortodoxă mântuitoare, ce nu a fost niciodată ruşinată. Aceasta este credinţa poporului cu adevărat ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. În înfricoşata zi a Judecăţii lui Hristos ei vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

 

[1] Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuirea Crezului – credinţa poporului lui Dumnezeu, Ed. Sophia, Ed. a 2-a rev., Bucureşti, 2010, p. 94-105.

[2] Conform tradiţiei popoarelor semite din Asia Mijlocie, evreii şi arabii sunt descendenţi ai fiului lui Noe, Sem, pe când iafeţii (indo-europenii) sunt descendenţi ai fiului mai mic al lui Noe, Iafet. De aici episcopul Nicolae menţionează în mod retoric acuzaţia adusă creştinilor care cred în Sfânta Treime, de către iudei şi musulmani (n. trad.).

 

(Articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 25)

 

  

 

INFINIT DE MIC

- Compozitorul Arvo Part -

 

Adevarul consta în a merge pâna la infinit de mic. E ca si cautarea unei mine – cercul devine tot mai strâmt. Dar trebuie sa actionam cu prudenta si cu inteligenta.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 65

DIAVOLUL ȘI MASCA UMANISMULUI

- PR. BORIS RĂDULEANU | CUGETĂRI -

 

Caracteristica Satanei

Diavolul, deși biruit de Iisus, Dumnezeu-Omul, în Pustie și în Ghetsimani, totuși a continuat să lucreze și să acapareze omul, popoare, omenirea, prin cele trei ispite din pustie: pâine, tehnică și împărăția lumii noastre. Nu se dă bătut… se zvârcolește și ca un leu caută pe cine să apuce. Duhul satanic este prezent în viața oamenilor, în istoria popoarelor și a omenirii.

Dacă prezența lui satana se manifesta mai mult prin indivizi, prin popoare dislocate și împrăștiate, în secolul nostru prezența lui a acaparat State și imperii, având la dispoziție armate, presă, justiție și tot arsenalul de intimidare, de seducție, de ucidere, fără să răspundă și să fie trase la răspundere.

Caracteristica satanei este: ura, viclenia, răzbunarea, exclusivismul, tirania, lăcomia, minciuna, dictatura, uciderea etc., toate ascunse sub masca umanismului, a libertății, a binefacerii și refacerii orânduirii universale, sub masca „înțelepciunii” și chiar a bunăvoinței divine.

Satanismul a fost demascat în parte și uneltele lui au fost judecate la tribunalele internaționale…, poate chiar de acei care sunt stăpâniți de același duh diabolic. N-au reușit să-și dea „mâna”, deși au încercat. Și cel mai iscusit fiu al satanei a judecat și condamnat pe cel prins în mreajă. S-au luptat diavolii între ei, căci nu mai au mult timp…

 

Cui te supui?

Dacă papocezarismul din Apus duce o luptă seculară pentru a „remorca” Statul sau regimul la Biserică, uneori chiar cu forța lumească a Statului, iar „democratismul protestant” stăruie să identifice ambele părți punând în dependență „religia” de „regiune” sau „Rege”, prin aceasta se vădește atât în Apus, cât și în Răsărit că nici unii, nici alții încă nu știu cărui duh aparțin. Și ca urmare nu iau atitudinea cu adevărat creștină față de lume, față de Stat și față de regimuri.

„Tot sufletul trebuie să se supună stăpânirii, căci nu este stăpânire decât de Dumnezeu orânduită”, omițând consemnarea adâncă ce urmează că „stăpânirea este sluga lui Dumnezeu… spre a răsplăti cele bune și a pedepsi răul”. Dar dacă stăpânirea nu este sluga lui Dumnezeu și poate nici de la Dumnezeu, ci este a contrariului, a satanei și pedepsește tocmai binele și încurajează răul… Cine va servi drept criteriu? Tot stăpânirea?

„Dați ce este al cezarului, cezarului, iar ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu”, neglijând a lua în seamă că această precizare este făcută de Hristos la întrebarea vicleană a fariseilor… și că există totuși o delimitare între ale Cezarului și ale lui Dumnezeu. Dar când „Cezarul” îți cere pe cele ale lui Dumnezeu sau îți impune contrariul, ce atitudine ai? De învoire și poate de binecuvântare?

 

Iisus Hristos

Iisus Hristos atunci și până astăzi: unii I se închină, alții se îndoiesc; unii Îl iubesc, alții Îl detestă, Îl neagă sau Îl hulesc. Unii strigă osanale, alții Îl „răstignesc”, unii Îi ridică temple și catedrale, alții le dărâmă. Cu toate aceste variate atitudini, Iisus Hristos străbate veacurile, țările, regimurile, străbate întreaga viață umană, rămânând o problemă vitală care cere un răspuns categoric: „Cine este Iisus Hristos?”. De răspunsul dat, oricum și oricând, depinde nu numai înțelepciunea și buna viețuire între oameni și popoare, dar și Viața însăși.

Dacă Iisus Hristos nu este Tot, nu este Lumina și Adevărul lumii, atunci rămâne ca omul, omenirea, să caute, să aștepte, să nădăjduiască sau să deznădăjduiască, să-și aleagă și să-și proclame un „Ales” ca persoană sau ca idee, să proclame omul ca fiind Tot.

Niciunul din cei mari, aleși sau proclamați dintre oameni, n-a îndrăznit să spună pentru a nu fi caraghios, cum a spus Iisus Hristos: „Veniți la mine toți cei osteniți (în căutare) și împovărați (de nedumerire) și eu vă voi odihni pe voi”, vă voi dărui dezlegarea vieții însăși. Numai Iisus Hristos a putut spune fără să fie ridicol că: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Este și rămâne o realitate vie, pe care o primești ori o respingi, însă nu poți să nu ții seama de El. Dacă Platon sau Goethe sau oricare altul ar fi spus că este mântuirea lumii, ar fi apărut un ridicol în istorie. Iisus însă a putut spune că este Lumina lumii, că este Pâinea vieții întrucât era Dumnezeu.

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 63)

 

 

 

COPILARIE SI SFINTENIE

- Parintele Arsenie Boca -

 

           Lui Iisus lucrurile, întâmplarile, oamenii de tot felul, pâna si copiii Îi prilejuiau motive de revelatie. De la toate lucrurile lumii Iisus ridica oamenii la ratiunile supranaturale ale Providentei. Pe copii, de pilda, Iisus i-a gasit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei, desi nu înteleg nimic si nu schiteaza nici o împotrivire dialectica, cred totul si pun întrebari uimitoare de credinta. Pentru ei existenta lui Dumnezeu si prezenta divina este un lucru de la sine înteles. Nu în zadar s-au alaturat aceste doua cuvinte: copilarie si sfintenie. De fapt, omul începe viata cu sfintenie, apoi o pierde: devine pacatos, devine „întrebatorul complicat al veacului acestuia”.

 

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 71

 

 

 

CAPODOPERA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

             Omul este o splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat, prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru, patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa, prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera mâinilor Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât atât, daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu El pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si atotputernic!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301