Ioan
Miclău (Gepianu)
–
opera sa se înscrie într-o paradigmă a liricii experienței directe
Ioan Miclău (semnând adesea Ioan Miclău-Gepianu) s-a
născut la 25 decembrie 1940, în comuna Gepiu, județul Bihor, România, în
familia unor țărani români, Mihai și Catița Miclău. Format într-un mediu rural
tradițional, destinul său biografic se leagă deopotrivă de lumea satului
românesc și de experiența diasporei, în special de comunitatea românească din
Australia, unde s-a stabilit începând cu 4 ianuarie 1980.
Parcursul său profesional – ucenic la Școala de
Meserii din Beiuș (1956–1959), calificat tâmplar, maistru la Fabrica de Mobilă
„Alfa” din Oradea – a constituit fundamentul unei etici a muncii care va marca
profund și atitudinea sa față de scris. Experiența emigrării (Viena – Sydney),
munca în oțelăriile de la Port Kembla și formarea autodidactă prin studiile la
TAFE (Illawara Institute of Technology) și prin frecventarea cursurilor de
Istorie Modernă la Universitatea din Wollongong reprezintă etapele esențiale
ale unei biografii exemplare pentru tipologia „scriitorului muncitor”, specific
literaturii diasporei române.
Opera lui Ioan Miclău se înscrie într-o paradigmă a
liricii experienței directe, în care biografia nu este doar sursă de
inspirație, ci devine însăși substanța expresiei poetice. Poezia sa se remarcă
prin: atașamentul față de satul natal (Gepiu) și mitologia Crișurilor;
nostalgia spațiului românesc trăit din perspectiva exilului; valorizarea muncii
fizice ca formă de demnitate ontologică; dimensiunea religioasă, discretă, dar
constantă, a discursului poetic; convenția simplității ca principiu estetic asumat.
Din punct de vedere stilistic, Miclău recurge la un
limbaj direct, confesiv, cu ecouri din poezia populară și din tradiția
sămănătoristă, dar și cu influențe recognoscibile din lirica eminesciană
tardivă și din poezia muncitorească a secolului al XX-lea. Simplitatea
expresiei nu este semn de precaritate artistică, ci funcționează ca opțiune
etică și estetică, în acord cu biografia autorului.
Proza sa, prezentă în volumele de „Scrieri în proză”,
se apropie de genul memorialistic, fiind articulată pe axa amintirii satului, a
experienței emigrării și a contactului cu lumea industrializată australiană.
Între 1997 și 2007, Ioan Miclău a editat, din fonduri
proprii, Revista de Artă și Cultură „Iosif Vulcan”, publicație ce a funcționat
ca un veritabil nucleu de coeziune al comunității literare românești din
Australia. Din perspectivă istoric-literară, această revistă poate fi
interpretată ca o formă de „rezistență culturală prin identitate”, menținând
limba română și canonul valorilor naționale într-un spațiu diasporic.
Ioan Miclău (Gepianu) reprezintă un caz exemplar de
vocație literară născută din experiență, muncă și credință. Scrisul său nu
urmărește inovația formală, ci autenticitatea trăirii, devenind o formă de
recuperare identitară și de conservare a memoriei satului românesc în contextul
exilului transtemporal.
Opera (selectivă)
Poezie:
Florile Crișurilor, Imprimeria de Vest, Oradea, 1991.
Cântarea primăverii, Editura „Mihai Eminescu”, Oradea,
1992.
Versuri de durere / Verses of Pain (ediție bilingvă),
Editura „Mihai Eminescu”, Oradea, 1993.
Poezii alese, vol. I, Editura „Cuget Românesc”, Bârda,
2005.
Poezii alese, vol. II, Editura „Cuget Românesc”,
Bârda, 2006.
Frunze de toamnă aurie, Editura „Cuget Românesc”,
Bârda, 2010.
Cuvinte de minte, Editura „Cuget Românesc”, Bârda,
2012.
Proză și teatru:
Teatru, Editura „Cuget Românesc”, Bârda, 2005.
Scrieri în proză, vol. I, Editura „Cuget Românesc”,
Bârda, 2006.
Scrieri în proză, vol. II, Editura „Cuget Românesc”,
Bârda, 2007.
Bună ziua, bade Ioane, Editura „Cuget Românesc”,
Bârda, 2009.
Eseu memorialistic:
Pe drumurile artei, Editura „Cuget Românesc”, Bârda,
2013.
Note critice (receptare și interpretare)
În contextul literaturii române din diaspora
australiană, Ioan Miclău se impune drept un reprezentant al „realismului
memorial afectiv”, unde memoria nu este reconstituită livresc, ci trăită ca
experiență vie (cf. tipologie propusă de critica diasporei postbelice).
Lirica sa poate fi încadrată într-un neotradiționalism
etic, mai degrabă decât estetic, înrudit cu poezia unor autori precum Ion
Buzdugan sau Traian Dorz, prin primatul valorilor morale asupra experimentului
formal.
Importanța activității editoriale (revista „Iosif
Vulcan”) depășește opera strict literară, plasându-l pe autor în categoria
animatorilor culturali ai exilului românesc contemporan.
Discursul poetic al lui Miclău funcționează ca un
„jurnal liric al muncii”, o rară formă de poeticitate a universului industrial
(oțelăriile din Port Kembla), comparabilă, prin tematică, cu poezia
muncitorească europeană a secolului XX.
Al Florin Țene
Bibliografie critică orientativă
Notă: dată fiind natura
diasporeică a operei, receptarea critică este dispersată în reviste culturale.
Studii și articole în:
Bogdania (București), Observatorul (Canada), Românul Australian (Melbourne),
Agero (Stuttgart).
Dicționare și sinteze utile pentru
contextualizare:
Dicționarul general al literaturii române, Academia
Română.
Constantin Cubleşan, Literatura română din exil, Ed.
Dacia.
Mihai Rădulescu, Scriitori români din diaspora, Ed.
Albatros.
Sursa: https://www.napocanews.ro/2025/11/ioan-miclau-gepianu-opera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu