Ființă slabă, gânditoare
~*~
Sunt o ființă gânditoare, ce înțeleg al lumii
mers,
Cu toate astea sunt nimicul, cel trăitor în
univers,
Mai mic ca mine-i o furnică, care mă crede
Dumnezeu,
Mai mici ca ea sunt toate cele și-așa de-apururi,
e mereu.
Dar fiecare sunt ca mine, pricep al lumi lor cel
mers
Și toate au, la fel ca mine, mereu un altul
univers,
Așa că eu sunt cel la mijloc și cela mic și cela
mare,
Iar până mai pășesc o treaptă, e vreme lungă pe
cărare.
Sunt prins în chingi de sfântul Soare și de
Pământul meu de tină,
Pe huma asta voi rămâne, milenii încă ce-or să
vină,
Iar să pornesc prin galaxie, pân’ la vecinii mei
pe-aproape,
Se vor toci și munții poate și mi-or seca a lumii
ape.
*
Visând la lumi
fără pereche, eu doar privi în miez de noapte,
La roiul nesfârșit de astre ce-i Calea noastră
cea de Lapte,
Mă farmecă și mă-nfioară, când văd cum pâlpâie
ușor,
Dar pân’
s-ajungem noi la ele, eu fi-voi fir, de mărțișor.
~*~
11.11.2025
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu