CU
EMINESCU ZI DE ZI
~*~
”...Trebuia
să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate
scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost
înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri într-o
frumuseță de forme, sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă
viață.”
(Titu
Maiorescu – București, Decemvrie 1883)
POVESTEA
CODRULUI
Împărat
slăvit e codrul,
Neamuri
mii îi cresc sub poale,
Toate
înflorind din mila
Codrului,
Măriei Sale.
Lună,
soare și luceferi
Ele
poartă-n a lui herb,
Împtregiuru-i
are dame
Și
curteni din neamul cerb.
Crainici,
iepurii cei repezi,
Purtători
ei sunt de vești,
Filomele-i
țin orchestrul
Și
izvoare spun povești.
Peste
flori ce cresc în umbră,
Lângă
ape, pe potici,
Vezi
bejanii de albine,
Armii
grele de furnici.
Hai
și noi la craiul, dragă,
Și
să fim din nou copii,
Ca
norocul și iubirea
Să
ne pară jucării.
Mi-a
părea cum că natura
Toată
mintea ei și-a pus,
De
cât or și ce păpușă
Să
te facă mai presus.
Amândoi
vom merge-n lume,
Rătăciți
și singurei,
Ne-om
culca lângă izvorul
Ce
răsare sub un tei.
Adormi-vom,
troieni-va
Teiul
floarea-i peste noi,
Și
prin somn auzi-vom bucium
De
la stânele de oi.
Mai
aproape, mai aproape
Noi
ne-om strânge piept la piept...
O
auzi, cum chiam-acuma
Craiul
sfatu-i înțelept!
Peste
albele izvoare
Luna
bate printre ramuri,
Împrejuru-ne
s-adună
Ale
Curții mândre neamuri:
Cai
de mare albi ca spuma,
Bouri
nalți cu steme-n frunte,
Cerbi
cu coarne rămuroase,
Ciute
sprintene de munte.
Și
pe teiul nostru-ntreabă
Cine
suntem, stau la sfaturi!
Eară
gazda noastră zice
Dându-și
ramurile-n laturi:
”O
priviți-i, cum visează
”Visul
codrului de fagi
”Amendoi
ca-ntr-o poveste...
”Ei
își sunt așa de dragi!”
~*~
IOAN
MICLĂU-GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu