Marin Voican - omagierea IULIEI HAŞDEU, Sala IOAN DALLES

 

Marin Voican  -  omagierea IULIEI HAŞDEU, Sala IOAN DALLES

Intrarea liberă de la orele !4.00

 

 

Scrisoare din lumea celestă de Iulia   Hașdeu către părinții săi,

Bogdan Petriceicu și Iulia Hașdeu

 

Din lumea mea îndepărtată, iubite Tată și dulce Mamă, vă scrie fiica voastră, adorată... învăluită în taina nemărginirii, cutremurată de măreția creației lui Dumnezeu și de armonia fără sfârșit a universului.

 

Tată bun şi mult iubit...

 

Tu mă chemi din infinit,
În loc sfânt, de rugăciune,
Fiindcă-ţi este dor de mine

Şi mă-ntrebi: „Ţi-e bine?

Tată, eu simt că în sine...
Nu e moarte, doar iubire –
Altă lume-n despărțire...

 

Căci aici, din duh şi dor,
Mi-am făcut din vis izvor,
Voi veni din zări senine,
Papa!... să fiu lângă tine”.

 

Voi Părinţi, iubirea mea...

Când zăriţi pe cer o stea,

Eu sunt, şi iar mă  cobor,

Că de voi mi-e tare dor!

 

Tot ceea ce odinioară am visat, citesc acum în lumina care nu apune. În fața ochilor mei s-au deschis abisurile cerului, iar gândurile se prefac în raze. Cât adevăr avea poetul Eminescu când vorbea despre Steaua ce-a murit de mult, dar lumina ei ne ajunge abia acum! Așa este și cu sufletele noastre: ele nu pier, strălucesc în altă parte, trimisese unei alte dimensiuni a Ființei.

 

Eu sunt glasul ce răzbate
Din tăceri nemăsurate...
De pe drumuri de lumină
Unde clipa nu se-nchină,

Unde timpul nu mai doare,
El se naște din izvoare
De gândire și simțire —
Și a duhului sfinţire...

 

Călătoresc, însoțind mirificul nostru Pământ, cu viteza amețitoare de șase sute optzeci de kilometri pe secundă. Nu-i aşa că-i fantastic? O,... câtă măreție și armonie în dansul cosmic al planetelor, al stelelor și al galaxiilor, totul pulsează în spirală ascendentă, asemenea rugăciunii către Cer.

Mă opresc o clipă asupra planetei albastre, căminul nostru trecător, care se rotește neobosit în jurul axei sale, în 24 de ore, împletind ziua cu noaptea, iar într-un an îmbrățișează Soarele, pășind împreună prin oceanul Căii Lactee. Dar galaxia însăși, cu tot ce conține, se mișcă în spațiul infinit, într-un dans care nu se va mai repeta niciodată în același loc. O, cât de mică e ființa omenească și cât de mare e întrebarea ei despre începuturi și rosturi!

Tată și Mamă, simt durerea ce vă mistuie, iar  lacrimile voastre s-au prefăcut în stropi de lumină aici, în lumea de sus. Nu există despărțire, ci doar o altă formă a iubirii. Tată, geniul tău a ridicat un templu — castelul din Câmpina — unde m-ai chemat, și eu am venit. Am coborât prin vis, prin sunet, prin flacără, prin cuvânt. Am fost acolo, în aerul care vibra când mă chemai: „Iulia, ești tu?” Da, eram eu, și sunt mereu  lângă tine.

Am privit în urmă, spre clipa când am fost doar un copil visător, ascultând glasul îngerilor în adierea vântului. Apoi, adolescența, studiile mele la Paris,     unde-am învățat iubirea de artă, de poezie, de muzică și de filosofie. Acolo am compus, am pictat, am scris, am cântat, am visat neîncetat. Am iubit, poate, o umbră, un ideal, o chemare spre absolut. Mi-am înălțat gândurile mai presus de vârsta mea, dorind... nu gloria, ci înțelegerea.

 

Dintr-o lume-ndepătată,

Unde Timpul, niciodată...

Să-l măsori nu s-ar putea,

Vă trimit scrisoarea mea.

 

Spaţiul care-i străbătut

Doar dee mintea omenească

E mirific, e veşnicul infinit –

Cu lumina  lui, cerească...

 

Se rotesc, atrag, resping

Comete, planete, stele:

Putrea Marelui  Demiurg,

Ce dă viaţă... şi durere....

Şi din taina aceasta sfântă,
Vă trimit o stea ce cântă,
Din lumea... necunoscută,
Care sufletu-mi frământă

 

Acum vă privesc din locul meu de lumină și vă trimit o-mbrăţişare, dulce alinare pentru inimile voastre. Nu vă mai întristați... căci ceea ce numiți moarte este doar trecerea  într-o dimineață mai senină. Eu trăiesc în voi, în amintirea voastră, în fiecare rază care pătrunde prin vitraliile castelului, în cântecul păsărilor, în clipa sfântă de rugăciune.

Când priviți cerul, amintiți-vă: steaua pe care o vedeți poate fi departe, dar lumina ei există, așa sunt și eu — lumina voastră, de dincolo de timp.

Cu iubire nemărginită, LILICA voastră.

 

                               Marin Voican