„Credința Ortodoxă” (aflată sub
binecuvântarea I.P.S. S., Părintele GALACTION, Episcop al Alexandriei şi
Teleormanului) a ajuns la numărul 200! Această iniţiativă strălucită, pornită
din iniţiativa “unui nebun de legat”, cum, cu infinită (şi condamnabilă
modestie! – acceptabilă doar în sintagma sacral-bizatină, medioevică: “nebun
întru Hristos”!!!), afirmă, despre sine, însuşi părintele ei, domnul IOAN ENACHE
– s-a trasformat, prin patima cea manolică, a ctitorului ei, în cea mai
curajoasă, cea mai plină de râvna neostoită (întru meritul Revelaţiei Hristice -
“CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”), cea mai fierbinte revistă a Ortodoxiei Moldovei şi
a Valahilor Dreptcredincioşi, în general. Şi nu este niciun compliment, în
afirmaţia noastră de mai sus - nimic care să ţină de apologia/encomiastica unei
aniversări. “Amicus Plato, sed magis amica veritas”. O micro-revistă (16
pagini, de format 20/15 cm!), ţinută în lumina Sfintei Adeveriri de Mântuitor,
aproape exclusiv cu Duhul Credinţei – şi care, totdeodată, să-i cuprindă, în
paginile ei, printre autorii de articole, “cuvinte de învăţătură” şi
interviuri, profund revelatorii, număr de număr, pe cei mai înalţi Stâlpi de
Lumină ai Ortodoxiei (…de la simpli monahi dedulciţi la glasurile văzduhului
arzător, de la preoţi vizionari, ori laici cutezători în dreptcredincioşie - până
la vlădici ori sfinţi! - episcopi şi mitropoliţi şi sfinţi, toţi cu Logos
Veşnic Dreptcuvântător, către Neamurile Lui Dumnezeu – conlocutori, în istorie
şi în vecie, atât din Sfintele Scripturi şi Tradiţii, cât şi din geografiile
cele vremelniceşti în istorie, ale României, Greciei, Rusiei, Serbiei etc.:
Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Paisie Valicicovschi, Sfâtul Nicolae
Velimirovici, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Arsenie Boca, Sfântul Iustin
Pârvu, Mitropolitul Serafim de Pireu, Arhimandritul Elpidie Vagianakis de
Rodos, Părintele Serafim Rose etc.) este, deja, o minune a Domnului nostru
Iisus Hristos! Este, deja, o modalitate prin care Mântuitorul - ni se adresează
pilduitor, ne smereşte, pe toţi locuitorii Terrei: nu blestematul idol al
Mamonei/Banul, ci puterea Inimii Iubitoare şi a Credinţei Neabătute în Lumina
Lumii/HRISTOS clădeşte LUMEA IOANICĂ, a Noului Ierusalim.
În faţa minunii, nu poţi decât
să-ţi pleci sufletul, cainic şi recapitulativ de păcate – ale tale şi, după
vorba marelui orthodox, Dostoievski, “păcate ale lumii întregi, de care toţi ne
facem vinovaţi”. Iar în faţa durabilităţii de stâncă a minunii revelatorii,
care este această revistă, “CREDINŢA ORTODOXĂ” (pentru noi, are valoarea unei
Stele Bethlehemice!), ajunsă la numărul 200 – nu poţi decât să-ţi pleci
genunchiul întru învăpăiată rugă: “Binecuvântează, Doamne Iisuse Hristoase, această
Carte de Ortodoxă Învăţătură, acest mănunchi de raze ale Inimii Lumii Ascunse a
Credinţei Adevărate, pentru ca focul ei să lumineze pururi, pentru ca Adevărul
să devină, din nou, singura dimensiune a noastră, ca fiinţe umano-divine – şi
pentru ca focul ei să şi încălzească sufletele răcite de duşmanul omenirii, să
spulbere ultimul firicel de zgură, de pe Duhul celor rătăciţi, întru căutarea
Luminii!”
La mulţi ani, întru vecia
Revelaţiei! – revistă de rază şi ctitore, IOAN ENACHE, mistic Grădinar de
Adevăr!
prof. dr. Adrian Botez
România ortodoxă |
Way cool! Some very valid points! I appreciate you penning this
RăspundețiȘtergerepost plus the rest of the website is extremely good.
Review my web blog - 清潔公司
Whats up! I simply wish to give a huge thumbs up
RăspundețiȘtergerefor the great info you might have here on this post.
I can be coming back to your weblog for extra soon.
Feel free to surf to my page; 能量10精華原液