Radu Beligan - Motto pentru un
volum de memorii: "Nu vorbi niciodata despre tine. Scrie!"
In ciuda
diferentei de varsta dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prietenia lui, mai
ales dupa ce am jucat rolul vagabondului din "Omul care a vazut
moartea". Faceam deseori vacantele impreuna la mare si ne pierdeam in
lungi discutii peripatetice, el in plina faconda, eu fermecat de eruditia lui
in multe domenii.
Eftimiu, care
se nascuse in Bobostita din Epirul albanez si n-a stiut, pana la sapte ani,
nici o boaba romaneasca, era pasionat sa descopere originea unor cuvinte si
detinea secretul multor etimologii neasteptate.
De pilda, imi
spunea el, cuvantul sandulie, cu care oltenii numesc covorasul de langa pat,
vine de la frantuzescul "descente du lit".
Cine si-ar fi
inchipuit ca atat de neaosul mujdei vine tot din franceza: mousse d'ail (adica
spuma de usturoi)?
Cuvantul
misto, revendicat de tigani, deriva, dupa Eftimiu, de la sintagma nemteasca
"mit stock", adica "cu baston", ceea ce inseamna cineva de
conditie buna. Un tip cu baston e un tip misto!
Tot din
germana ne vine si cuvantul smecher. Boierii olteni care aveau podgorii, imi
explica Eftimiu, au angajat specialisti in degustarea vinurilor. In germana,
schmecken inseamna a avea gust, a fi bun la gust. Omul care facea operatia era
un smeker, adica un specialist pe care nu-l puteai pacali cu un vin prost. De
aici, prin extensiune, un individ istet, imposibil de tras pe sfoara.
Odata, la
Constanta , ne-am oprit in fata unei vitrine in care erau expuse vreo douazeci
de busturi in miniatura ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Niste orori din
ghips, trase in serie. Peste gramada de busturi kitsch, un anunt scris cu
litere mari preciza: "OVIZI, 6 lei". Imi amintesc explozia de ras pe
care ne-a starnit-o acest plural stupefiant si de aici, consideratiile de ordin
lingvistic. In fond, negustorul facuse o analogie: GUVID-GUVIZI, OVID-OVIZI...
Cu totul
neasteptata este originea altor doua cuvinte a caror etimologie o descoperise
Eftimiu. E vorba de patachina si joben.
Dictionarul ne
spune ca patachina e planta numita in latineste Rubia tinctorum, dar nu ne
arata ca tot patachina se spune si unei femei de moravuri usoare. Care e
radacina acestei patachine? In Bucuresti, exista pe vremuri un vestit mezelar
pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintai care a deschis in Romania un
"santan" pe bulevardul Elisabeta, importand de la Viena niste fete
vesele care circulau seara pe bulevard in fata institutiei", ca sa atraga
clientela. Acestea erau "fetele lui Patac", adica patachinele...
In ce priveste
cuvantul joben, multa lume se intreaba de ce acest soi de palarie e desemnata
in toate limbile cu cuvinte care indica forma ei (in franceza haut-de-forme, in
engleza top hat, in germana zylinder, in italiana cilindro), limba romana fiind
singura in care numele inaltei palarii are cu totul alta denumire, afara de
aceea populara de "tilindru". Explicatia este simpla: cel ce a
introdus in Bucuresti prestigiosul acoperamant era un negustor francez care
avea magazinul pe Calea Victoriei si se numea Jobin.
Tot Eftimiu
mi-a relevat ca, in limba engleza, animalele comestibile au doua nume, un nume
cand sunt moarte si un alt nume cand sunt vii. Boul se cheama ox, cand e pe
patru picioare. Si cand e taiat se cheama beef. Vitelul viu se cheama calf,
mort se cheama veal. Porcului i se pune pig cand e viu si pork cand e mort.
Oaia este sheep cand traieste, si, cand moare, devine mutton. De ce? Fiindca in
Anglia, incepand cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost intotdeauna nemti: ox, sheep, calf, pig. In
vreme ce bucatarii au fost totdeauna francezi: veau - veal; porc - pork; mouton
- mutton; boeuf - beef!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu