duminică, 15 mai 2022

Maria Diana Popescu - Cine ameninţă viaţa românilor în acest moment?

 



Cine ameninţă viaţa românilor în acest moment?

Maria Diana Popescu

15 Mai 2022

 

Sărmană Românie, ce vremuri ale trădării ai apucat! Cînd inflaţia are deja două cifre, guvernatorul Isărescu, unealta de la Bucureşti a vicontelui Etienne D. Bilderberg, sugerează românilor să bea ceai de tei. „Trilateralul” doctor în ştiinţe economice, Academician Mugur Isărescu, un pic mai „academician” decît Elena Ceauşescu, este abonat la cîrma banilor naţionali de mai mulţi ani decît a condus Ţara patriotul Nicolae Ceauşescu! Nu mai e un secret colaborarea lui Isărescu cu Securitatea, sub numele de cod „Manole”! Cum altfel ar fi suit după lovitura de stat pe fotoliul de şef al BNR! Cooptat, mai apoi, în alte structuri de forţă financiară mondială („The Council on Foreign Relations” (CFR), Isărescu a fost dresat să ţină economia românească sub preşul de la uşa cramei sale, să facă din BNR hîrtia de şters geamurile celor peste 40 de bănci străine din România. Isărescu a considerat B.N.R. podgorie proprie, nu instituţie a statului în slujba cetăţeanului. Abia după trei decenii CNSAS a stabilit calitatea lui Isărescu, alias, „Manole”, de colaborator al fostei Securităţi, după modelul Băsescu-Petrov. Se atinge cineva de Isărescu? Nu! Fraţii de „arme” se ajută la nevoie!  Mare-i grădina trădătorilor şi tot mai mulţi mişei zburdă în ea, bazîndu-se pe un sistem de protecţie „maestro”.

 

În categoria veştilor nefaste din care ies aburi calzi,  cei şaizeci de tineri morţi în timp ce se distrau într-un subsol colectiv, cunoscut pentru muzica satanică şi droguri, Dumnezeu să-i ierte, au fost răzbunaţi de justiţia română. Fiecare urmaş va primi despăgubiri între 150.000-250.000 de euro. Mai puţin vinovaţii de tragedie au fost încătuşaţi. Adevăraţii vinovaţi ai crimelor, plasatorii gazului incendiator sînt liberi. Serviciile au sub cheie povestea răsturnării prin incendiere colectivă a unui ministru incomod, dar cum rămîne cu zecile de morţi arşi în serie în spitale României?

 

Alt caz întrebător este medicul Oprescu. Nu ştim cîtă mită a luat, dacă a spălat sau nu bani, dacă a făcut sau nu abuz în serviciu sau a făcut parte dintr-un grup infracţional, însă pe pagina urmăriţilor internaţionali se află şi numele său, de care ar fi trebuit legate multele edificii bucureştene construite în vremea primăririi sale. A amesteca infractorii de drept comun cu oamenii care au pus umărul la zidirea şi sănătatea societăţii e deliciul justiţiei, păstrat de la decapanta Koveşi (cazul celebrului chirurg Mircea Beurean).

 

Cum rămîne, aşadar, cu miile de morţi şi cu cei arşi de vii din spitalele Covid? Pe urmaşii lor îi despăgubeşte, cumva, Ministerul Sănătăţii, Iohannis, Arafat, Velea, Orban, Tătaru sau OMS? Nicio cătuşă şi atîţia români arşi în spitale, în mandatul  preşedintelui trădător! Toţi politicienii şi preşedinţii ultimelor trei decenii sînt variaţii pe aceeaşi temă ai marilor trădători din istorie! Slugi obediente ale străinilor, care au finanţat lovitura de stat anti-românească din 1989: SUA, URSS, Ungaria, Germania, Anglia, Franţa, Olanda, Austria, cu participarea iugoslavilor, care au plătit răul făcut României cu miile de victime ale avioanelor NATO, cu cetele de refugiaţi sărmani neajutaţi de nimeni.

 

În acest moment viaţa românilor e ameninţată de Preşedinte, de Guvern, UE, NATO şi, în special, de SUA! Orice tratat sau parteneriat cu SUA, la un moment dat, se va transforma într-o declaraţie de război. Ei n-au sentimente! Ştiu doar mirosul dolarului, prafului de puşcă şi cărţilor de joc. Peste tot în lume au pocnit armele şi uneltele de moarte ale „pacifiştilor” americani. Românii n-au ce căuta într-un război provocat de interese străine, lipsite de diplomaţie, strategie şi evaluare a riscurilor asupra Europei. Americanii şi-au dus întotdeauna războaiele departe de casă! Cînd vorbim despre războaiele moderne, toate, absolut toate au fost startate de SUA.

 

Războiul din Ucraina e un joc sîngeros al golanilor care conduc SUA şi lumea, miza fiind petrolul, gazele şi depopularea. Statele care deţin astfel de resurse şi nu au o putere militară pentru a le păzi, vor avea o problemă cu americanii (cazul României, deposedată de unele bogăţii naturale). Propaganda făcută de presă plătită, cum că SUA ar fi tătucul cumsecade al omenirii, este un banc expirat. În acest moment al istoriei, Putin apără interesele propriului popor, fapt de care conducătorii noştri sînt străini. Avem din ce în ce mai mulţi creduli, a căror informare depinde exclusiv de televiziunile manipulatoare! Ei sînt gata să se ia de gît cu tine şi să jure că o ştire măsluită, văzută la televizor, este adevărată. Nu cercetează mai multe surse de informare. Ei sînt mulţi, cum spuneam, şi au drept de vot! De aceea avem la putere adunături politice de trădători.

 

De pe malul istoriei pe care ne aflăm, conducătorii naţiunii române se văd ca nişte ticăloşi de vocaţie şi mă întreb, cum reuşeşte un ticălos să locuiască cu imaginea lui diformă? Gîndul acesta mă duce la „mirifica” puterea mondială de care şi-au agăţat complicitatea armate de teoreticieni şi practicieni, dispuşi să ajusteze numeric planeta. Trăim o libertate iluzorie, o zbatere într-o cuşcă a supravieţuirii, pe zi ce trece, cu fiecare nouă lege, devenind tot mai mică, cu tot mai multe lacăte! Acesta este ţelul final al Noii Ordini Mondiale: o dictatura militară de tip fascist, cu sclavi cipuiţi, fără niciun drept.

 

Mondialiştii vin cu planurile, guvernanţii noştri, cîinii noştri de pază, poliţaii noştri de opresiune şi control, arafaţii noştri, cîţii, ciolacii, wernerii, şi ciuca ororilor, orbiţi de favorurile de moment de care beneficiază,  le pun în aplicare. Pe aceştia şi acoliţii lor nu-i afectează vaccinurile, alimentaţia chimizată şi modificată genetic, îngrădirea drepturilor, sărăcia sau povara vieţii! Îmi doresc un preşedinte care să lupte pentru ţara sa! Îmi doresc vremuri în care presa să fie corectă şi echidistantă! Îmi doresc ca toţi lingăii poliţaiului mondial să-şi dea jos măştile de serviciu şi să redevină români! Îmi doresc vremuri în care libertatea de exprimare a adevărului să fie respectată,  nu anihilată de slugoii puterii mondiale.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu