Valiza de
călătorie a lui Eminescu era Louis Vuitton
Redactie
Gândacul de Colorado
Pe 15 iunie s-au împlinit 121 ani de la moartea bizară şi
neelucidată a poetului. Majoritatea festivităţilor comemorative au avut,
evident, un iz convenţional şi conformist, pentru că însăşi data acestei
comemorări a devenit canonică. Printre evenimentele de acest fel legate de data
morţii, una a fost în mod spectaculos insolită, atât în ceea ce priveşte
ineditul detaliilor, cât şi prin noua perspectivă pe care o conferă
personalităţii lui Mihai Eminescu. Este vorba de expoziţia „Novele
eminesciene”, care a avut loc pe 10 iunie la Biblioteca Metropolitană
Bucureşti, al cărei custode a fost Dan Toma Dulciu.
Printre obiectele care compuneau această expoziţie se
numără primul film documentar despre Eminescu, realizat de Octav Minar în 1914
(Subsemnatul a fost primul care a semnalat în spaţiul public existenţa acestui
film, „dezgropat” de la Arhiva Naţională de Filme de Ion C. Rogojanu şi Dan
Toma Dulciu), masca mortuară a lui Eminescu (colecţia Adrian Boeriu), o copie a
fotografiei de la Praga din 1869, realizată (în 1896) în atelierul unui vestit
fotograf din Craiova pe nume Heitler, o fotografie inedită din 1888, în care-i
putem vedea pe Eminescu, Veronica Micle, Caragiale şi Vlahuţă (colecţia Adrian
Boeriu), inelul de aur cu monogramă al poetului, dar mai ales valiza de
călătorie şi ceasul de aur.
Valiza de piele, atribuită
mărcii Louis Vuitton
Acestea din urmă sunt valoroase în primă instanţă prin
ele însele, demonstrând că Mihai Eminescu nu era un sărăntoc rebel, aşa cum ni
l-au prezentat manualele comuniste, ci un aristocrat boem care, atunci când
răbda de foame îngropându-se printre manuscrise, nu o făcea împins de nevoie,
ci de febra creaţiei. Dar ceea ce plasează personalitatea poetului în zona
„high-life” este rafinamentul unor accesorii şi, mai ales, marca acestora.
Geanta de călătorie, de pildă, are o poveste postumă emoţionantă. În urmă cu
doi ani, la colecţionarul Cristian Ştefănescu a venit o bătrânică şi i-a spus
că a găsit în podul casei sale din Bucureşti „un obiect care are legătură cu
Eminescu”. Curios, Cristian Ştefănescu a rugat-o să i-l arate. Bătrâna i-a adus
o valiză de piele, care avea pe ea o etichetă metalică pe care era
inscripţionat numele M. Eminovici. Colecţionarul, emoţionat, a achiziţionat-o
pe loc. Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că valiza a fost
cumpărată de Eminescu (sau i-a fost cumpărată) în perioada în care era bolnav
şi pleca să se trateze în Austria, dar în orice caz înainte de anul 1887.
Faptul că are lipite pe ea şi etichete de prin locuri în care Eminescu n-a fost
niciodată (sau nu avem documente în acest sens) denotă că fusese cumpărată „la
mâna a doua”. Cercetările au mai scos însă la iveală ceva: calitatea
excepţională a obiectului, unii cunoscători atribuind-o atelierelor Louis
Vuitton din Paris, celebre încă de pe vremea aceea. „Din păcate, marca Louis
Vuitton nu a început să-şi inscripţioneze numele pe produse decât din anul
1897″, spune Dan Toma Dulciu, custodele expoziţiei. „Deci, în acest moment, nu
avem decât cuvântul cunoscătorilor. Cristian Ştefănescu a solicitat însă
celebrei mărci expertizarea genţii de voiaj a lui Eminescu şi urmează să aflăm
în curând dacă specialiştii care şi-au dat cu părerea s-au înşelat sau nu”.
O marcă pentru Eminescu şi
pentru „greii” lumii
Dar, dacă în privinţa genţii de voiaj nu avem garanţia
specialiştilor de la firma Louis Vuitton, în privinţa ceasului de aur al lui
Eminescu istoria este aproape la vedere, fiind recuperată aproape integral din
mai multe referinţe istorice. În 1909, la 20 de ani de la stingerea din viaţă a
poetului, Corneliu Botez scria, în legătură cu existenţa acestui ceasornic, următoarele
cuvinte: “Pe la începutul lui iulie 1881, Gh. Eminovici, tatăl poetului, a
venit la Bucureşti ca să vadă pe poet, care se găsea în capitală. Cu această
ocazie, a cumpărat şi dăruit poetului un ceas de aur cu lanţ, care l-a costat
40 de galbeni”.
40 de galbeni însemna enorm la vremea aceea. Cu un singur galben se puteau
cumpăra doi boi, aşa că preţiosul ceas al lui Eminescu valora cât o cireadă de
boi sau de vaci. De ce era atât de scump acel ceas? Aflăm dintr-o mărturie a
istoricului literar Graţian Jucan: „E un ceas de aur, de buzunar, cu 3 capace:
unul în faţă şi două în spate. Pe capacul din faţă e gravat un monogram: E.H.,
desigur iniţialele vechiului proprietar. Pe capacul din spate, la mijloc, e
reprezentată o floricică. Pe verso, în interior: k/18 (18 carate); 21180; P.F.
Pe capacul din interior N 27780. Echappement a ancre ligne droite 15 rubis;
Balancier Chronometre; Spiral Breguet. Pe verso: 21180. E un ceas cu cheie, de
77 grame greutate şi un diametru de 46 mm”. În această referire întâlnim şi
explicaţia valorii acelui ceas : era un Breguet. Asemenea ceasuri au purtat
Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte, Stendhal, Puşkin, Alexandre Dumas, Max
Jacob, Winston Churchill etc., iar astăzi le întâlnim la Putin, la Sarkozy şi
la regina Angliei.
„Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi
la el. Pe când cu tine?”
Cât de important şi încărcat de semnificaţii era acest
obiect în viaţa de zi cu zi a lui Eminescu, aflăm chiar de la poet, dintr-o
scrisoare trimisă Veronicăi Micle, la 17 februarie 1882: “Şi încă să mai ştii
una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde şedea cu chirie la părintele
Strul Avrum şi mă fudulesc cu el. Ştii tu că el e pururea posibilitatea
imediată de-a te aduce la Bucureşti cu nepusă-n masă, căci el reprezintă
oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în
Iaşi, încât eu îmi imaginez următoarea consecuţiune în prezenţa celor două
odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, cînd tu vei lipsi, el
va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci
c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par
ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?”.
Un Breguet pentru un paşaport
Ce s-a întâmplat cu preţiosul ceas de aur după moartea
lui Eminescu, aflăm tot de la istoricul literar Graţian Jucan: „După moartea
lui Ioan Drogli (primul soţ al Aglaei, sora poetului – n.r.), în 1887, Aglaia
s-a recăsătorit cu căpitanul austriac Heinrich Gareiss (1859-1931) Edle von
Döllizsturm, în 1890, avansat în timp până la gradul de colonel. După moartea
Aglaiei, în 1900, … obiectele au rămas în posesia soţului ei. Acesta s-a
recăsătorit şi a avut un fiu, tot cu numele de Heinrich Gareiss, ajuns medic
chirurg, doctor emerit, în Câmpulungul Moldovenesc, care, din familie, a
deţinut în proprietatea sa: două dulapuri de haine, mobilă stil vienez… ceasul
de aur (fără lanţ) şi inelul de aur al poetului… Doctorul emerit a mai deţinut
o vreme 4-5 scrisori de-ale poetului, adresate Aglaiei, care s-au pierdut în
timpul celui de-al doilea război mondial, în bombardamentul de la Drezda.
Armatele germane în retragere l-au luat forţat în Germania, de unde mai târziu
a revenit… Heinrich Gareiss a donat ceasul şi inelul poetului complexului
muzeal din Iaşi, prin prof. Ion Arhip, atunci directorul muzeelor ieşene, în
schimbul obţinerii unui paşaport pentru Germania, unde se stabilise fiul său,
tot doctor, şi voia să plece acolo. Personal, am fost girantul şi mijlocitorul
acestor tranzacţii, cu bucuria de-a le fi ştiut rămase în ţară. Doctorul a
primit, prin organele în drept, paşaportul şi a plecat”.
Ceasul de aur cu spiral Breguet şi inelul de aur cu monogramă ce au aparţinut
poetului naţional constituie acum mândria Casei Pogor din Iaşi. Iar geanta de
călătorie atribuită atelierelor Louis Vuitton se află în colecţia de artefacte
preţioase a lui Cristian Ştefănescu din Bucureşti.
Sursa: Prof. VALENTINA LUPU
COMENTARII:
Și pe vremurule lui acest colos al
culturii și al aventurii spirituale, un altfel de a fi fain-fainel a lui a fi
ceea ce a fost, prin ce a scris, că prin el suntem ceea ce suntem mai altfel de
cântare a cântărilor, prin Biblia de România, un nomitor comun, că era plin de
bunăvoință, o mare conștiință a poporului său, că cuvintele lui au un sens
național-universal, în drept de fi, că chiar și ce El a atins/despre care el a
vorbit, are o sănătate, pas cu pas, un lucru bun, o măsură a lucrurilor, ce a
reușit și cum, a evadat, în nemurire ca un Iisus, cu drept de a fi și cel, de a
evada, el fiind ceea ce a fi iubirea noastră, dreptul de a fi făcând lucru bun
fără ca nici măcar să se prefacă, că era îmulțit, în propriul său har, fiind
omul potrivit la locul lui potrivit, om, cu înzestrare, laudă de zestre, un
mare tezaur, în folosul nostru, în util și durabil-impecabil ca o misiune
excepțională ca mare conștiință social-astral-umană.
Noi datorită acestui martir, Mihai
Eminescu, Eminovici, ne merităm ca nepoți și strănepoți ai acestui fără egal
național și universal, sen al existenței, ne merităm, române, a limbii române, ne
merităm altă sortă, că el a fost omul și timpul, a fost ce datorită lui și noi
suntem, în ce ne ptivește, de legendă și de poveste, istoria neamului, istoriei
adevărate a României profunde, testate mare, prin unire, întregită și integră, morală,
normală și educată, profundă, de legendă, genială și, în iubire de aproape, pe
veriticală și de dincolo de școală, iubire, cu fericire, pe verticală, pe
măsură, în noua ordine mondială, de moralitate și sănătate, în realitate români
ai României democrată, cu cultura ridicată la înaltă artă, artă a succesului și
a modului de a trăi și fi fără dor și poate super, reper ca-n cer și pe pământ
românesc și sfânt de omenesc cânt.
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
ÎN
DIVIN DE DULCE ROMÂNIE CU AURĂ ȘI NIMB
E
deja și o supra taxare a lui Mihai Eminescu/verde de albastru, Nichita
Stănescu, în ciudă, că el este prețul evadării noastre, a florii, din zări
albastre, în universal și prețul evadării noastre ca Mesie a iubirii, fără a fi
jumătăți cu responsabilități de măsură, că noi suntem, în adevăr botezați, cu
sărut stelar-astral de Luceafăr, în nemurire, cu preț, drept la vesnicie și, drept
cu înviere, la fericire, a națiunii noastre cu sânge albastru, de floare
albastră, în orizonturi cu sintagma dragoste și dor, un singur dor de la
marginea mării/de la steua, c-avem onoare și cuvânt sub soare, de România
profundă și tainică și mare, răsărit de soare și lumina luminii, minunii și
lumii care a răsărit, la steaua, în lumina luminii Mesia iubirii, spre a cărui
adevăr și viață ne îndreptăm cu țară și neam spre Rai, raiul ce-l am rai cu
plai și cu omenesc grai,
că,
în schimb suntem, cu aură și nimb,
cu
îndemână, în schimb,în limba maternă, limba română cu îndemână,
ca
să mă bucur și măsor, în măsura lucrurilor cu inspirație și expirație de
socio-cosmică ecuație, în cotații standard record,
cu
rost a neamului nost, Tatăl Nost, cu rost artist de popor așa cum a fos, în
viața Iorga, așa cum a fost viața, așa cum s-a călit oțelul celui mai iubit
cetățean care, n-a clocit, n-a trăit șuhan, în van, n-a trăit ca o momâie
fiind, în preaplin, în divin și omenie de duce Românie.
~*~
PAVEL
RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu