duminică, 18 decembrie 2022

Marin Neacsu - Șantajul magistraților

 




Șantajul magistraților

Col. (r) Marin Neacsu

18 Decembrie 2022

 

 

O decizie surpriză

 

Lumea militară,  dar nu numai, ci și cei vizați de O.U.G. 130/2021, sau, mai concret și mai clar, toți deținătorii de pensii calculate și altfel decât pe contributivitate, care au fost afectați de prevederile ordonanței sus numite, dar și de recenta ordonanță 168/2022, este zguduită de cea mai fierbinte decizie a C.C.R., cea din data de 15.12.2022, privind neconstituționalitatea O.U.G. 130.2021, omoloaga, sau predecesoarea O.U.G. 168/2022 privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

 

Vestea declarării ca neconstituțională a respectivei ordonanțe  în speță pe articolul care stabilea taxarea suplimentară a pensiilor de peste 4000 lei, a făcut să explodeze un val de speranțe și bucurie în rândul celor atinși de respectiva ordonanță dar cu efecte și pentru cei  vizați de recenta 168 și… dar despre marea lovitură mai târziu.

 

Practic, cât mai succint posibil, ca să înțeleagă tot boborul este vorba de modificarea prin respectiva O.U.G. 130, a art. 153, 154, 155, 157 și sectiunea a 3-a, capitolul III titlul V.din L227/2-25, Legea Codului Fiscal. Concret este vorba în principal de măsura taxarii C.A.S.S. pentru pensiile peste 4.000 de lei, deci a pensiilor considerate peste „valoarea decentă”,  de către cei cu pensii indecente.

 

Vestea este de natură să bucure pe toți cei care au pensii peste 4000 de lei, dar cel mai mult pe cei cu mult peste 4.000, deci cei peste 10.000, adică aceiași care au făcut scandal și pe recenta O.U.G. 169/2022.

 

Pentru unii ar putea fi un semn de întrebare de ce nu s-a sesizat Curtea și când s-au micșorat/ amputat sau au fost înghețate și modificate pensiile celor amărâți? Simplu, pentru că magistrații nu sunt amărâți, indiferent la ce nivel lucrează și ce”promoție sunt”. Magistrații primesc aceleași pensii mari  indiferent de anul ieșirii la pensie, pentru că la ei, dacă unul câștigă un drept în instanță, și nu prea am auzit să piardă vreunul, toți ceilalți câștigă, la ei funcționează principiul  Erga Omnes perpetuum.

 

Bun! Deci despre ce e vorba?  Cum de s-a sesizat C.C.R. și a constatat că O.U.G. 130 este neconstituțională? Fac o paranteză și amintesc că și alții, printre care unele asociații ale militarilor in rezervă au sesizat Avocatul Poporului privind neconstituționalitatea respectivei ordonanțe, dar fie pentru că au adus și invocat argumente copilărești, fie că madam Weber nu a vrut să se pună rău cu cei care au pus-o în funcție, aceasta nu a sesizat C.C.R. Și atunci cum, cine a sesizat CCR și mai ales cum de C.C.R. a admis sesizarea? Este simplu. Intrați pe pagina unde este dat comunicatul de pe data de 15.12 al C.C.R. privind ședința și luați la rând numele care apar ca reclamanți. Veți găsi 92 de persoane. Dacă intrați pe Google să căutați aceste nume, veți constata că este vorba de magistrați, cei mai mulți pensionari, de la toate nivelurile magistraturii, de la o umilă judecătorie de”cartier” până la I.C.C.J. și C.S.M.

 

Păi nu ar fi o lovitură dată”independenței” actului de justiție să nu le fie rezolvate problemele ridicate?

 

Așa se explică și de ce dosarele acestora au fost judecate în regim de urgență, și mai ales, de ce au fost admise.

 

Păi de ce măi Cecere?

 

Ce ne spune CCR în comunicat? „În esență, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021  a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Or, prin  ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență”.

 

Motivul admiterii sesizării de neconstituționalitate o constituie  deci încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, care spune :  „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

 

 

Cum dreptul de pensie este un drept fundamental, iar O.U.G. 130 a adus prejudicii celor cu pensii peste 4000, argumentul forte al CCR nu s-a bazat atât  pe micșorarea cuantumului pensiei, care fusese declarată în altă decizie drept „la latitudinea legislativului” cât pe faptul că O.U.G.-urile nu pot interveni pe drepturi fundamentale. Dar, pentru ca suntem în România, există o altă decizie a C.C.R., care dezbătea o sesizare privind neconstionalitatea desființării Gărzii Financiare, în care C.C.R. a decis că este neconstituțional doar dacă O.U.G. afectează, adică aduce prejudicii, unor drepturi fundamentale, dar dacă „face bine” poate să abordeze și aspecte privind drepturile fundamentale. Deci cu C.C.R. nu știi niciodată ce va decide, își dă cu stângul în dreptul, după interes. De data asta interesul a fost să își ajute breasla, adică pe magistrați. Să nu creadă cineva că C.C.R. a devenit apărătorul Constituției. Nu, în niciun caz. CCR este apărătorul drepturilor…magistraților. Bun, deci C.C.R. a dat câștig de cauză magistraților iar taxarea pensiilor peste 4.000 lei prin O.U.G. 130 a fost declarată neconstituțională. Ce urmează?

 

Legal, pentru cei care au sesizat C.C.R., deci cei peste 90 de magistrați, măsura se aplică imediat.

 

Pentru ceilalți afectați, măsura intră în vigoare NUMAI DUPĂ PUBLICAREA ÎN MO.

 

Numai Ciucă să nu fi !

 

Ce urmează? În mod normal, casele de pensii  ar trebui să recalculeze, după publicarea în MO,  toate pensiile care au fost afectate de prevederile O.U.G. 130, OUG care de fapt devine neconstituțională în totalitate, deoarece, așa cum s-a exprimat Curtea în decizia 1039/2209, „întrucât O.U.G. aprobată prin legea de aprobare nu satisface aceste exigențe Constituționale,conținând norme care afectează sfera garanțiilor legale ale drepturilor și libertătilor fundamentale consacrate prin Constituție, Curtea constată că întreaga O.U.G. este lovită de neconstituționalitate”. Asta înseamnă că se anulează toate măsurile luate prin O.U.G. 130.

 

În mod legal, O.U.G. fiind declarată neconstituțională, deși aparent Guvernul ar avea varianta trecerii OUG prin Parlament în regim de urgență pentru a o transforma în lege, această variantă fiind exclusă, pentru că magistrații nu se vor lăsa, în condițiile în care C.C.R. a decis că o O.U.G. nu poate reglementa aspecte privind drepturile fundamentale  decât în cazuri urgente, trebuie inițiată o altă lege care să fie trecută prin Parlament, dar dacă se gândesc cumva guvernanții să o treacă pe repede înainte, trebuie să țină cont că tot CCR a mai dat o decizie, Decizia 221/2022, prin care declara neconstituțională o lege, pe motiv că a trecut prea repede prin procedura parlamentară, împiedicând astfel procesul de… consultare. Ca o curiozitate, era vorba de legea privind tăierea pensiilor parlamentarilor, deci alți”amărâți” pe care C.C.R. i-a salvat pe ”procedură”. Oricum, în cazul O.U.G. 130 nu a fost justificată urgența, așa cum cere procedura, mai ales că nici după 360 de zile de la apariție, aceasta nu a fost trecută prin Parlament. Așadar, încă o excepție de neconstituționalitate.

 

Spuneam că acuma ar trebui să se redea înapoi celor afectați sumele reținute neconstituțional pentru C.A.S.S. prin O.U.G. 130/2021. Apoi trebuiesc recalculate indexările pentru anul 2023, dar aici intervine o altă problemă: dacă OUG 130/2021 a fost neconstituțională pentru că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul drepturilor  constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”, rezultă fără nicio îndoială, că și O.U.G. 168/2022, adoptată de guvern este tot neconstituțională deci guvernul ar trebui să o retragă/anuleze.

 

Și, acuma intervine marea lovitură cu implicații incalculabile

 

pentru guvern. Dacă O.U.G. 130 este neconstituțională pentru că a micșorat pensiile atunci și O.U.G. 57, 59 și 114 și cine mai știe câte altele, sunt neconstituționale. Este știut însă că micșorarea și înghețarea pensiilor militarilor prin cele 3 ordonanțe nu a avut câștig de cauză la C.C.R. pentru că, au zis ei, micșorarea cuantumului pensiei nu constituie un atac la dreptul de pensie. Nu constituia, pentru că era vorba de pensiile militare. Acuma însă a fost vorba de pensiile magistraților, iar micșorarea pensiilor lor „conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin. (2) din Constituție”.

 

Așa este C.C.R., pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Dar decizia de azi, deschide poarta atacării în instanțe de către cei interesați, a tuturor O.U.G. prin care au fost diminuate sau înghețate pensiile sau alte drepturi fundamentale. Mă îndoiesc însă că C.C.R va da același verdict. Merită însă folosită această decizie pentru atacarea în instanță, pe baza ei a celorlalte O.U.G.

 

Și după toate astea rămâne o întrebare : de ce a dat CCR această decizie și de ce atât de repede, când putea să mai aștepte, să o dea în ianuarie, februarie, sau peste doi ani, cum se întâmplă cu majoritatea deciziilor, mai ales privind drepturi ale pălmașilor. S-ar crede că pentru că reclamanții sunt magistrați. Da, dar calitatea reclamanților justifică decizia, dar nu urgența.

 

Părerea mea este că urgența o constituie iminența apariției legii privind pensiile speciale, care trebuie să fie data până la 31 decembrie. Se știe că acolo este prevăzut ca baza de calcul a pensiei – inclusiv pentru magistrați - să se calculeze din veniturile din ultimul an, nu din ultima lună, cum este acuma la magistrați. Asta ar însemna o lovitură grea pentru magistrați așa că au ieșit și ei cu această lovitură la adresa guvernului, care dă peste cap nu numai calculul pensiilor pe anul 2023 ci întregul buget. Realizați ce înseamnă recalcularea turutor pensiilor și înapoierea banilor celor afectați?

 

Guvernul este astfel pus în poziție de pat de decizia C.C.R., pe care eu o văd ca un șantaj de genul celui ”prestat” de Austria României cu intrarea în Shengen, că tot vorbește toată lumea numai despre asta. Lăsați Shengenul, decizia C.C.R. privind O.U.G. 130/ 2021 este o bombă nucleară pentru guvern și singura soluție de moment este amânarea publicării în „Monitorul Oficial”. C.C.R. poate prelungi termenul publicării în M.O. pe motiv de redactare, până la limita legală, adică, conform art 60 din Legea 47/1992, cel mult 30 de zile de la pronunţare. Suficient pentru Guvern să decidă dacă mai modifică baza de calcul a pensiilor magistraților. După aia, se poate întâmpla orice, îmi amintesc că C.C.R. a mai modificat peste noapte o decizie, în cazul suspendării lui Băsescu, deci orice este posibil. După publicare, Bugetul României sare în aer. Și tocmai se lăuda domnul prim ministru că este prima oară când bugetul este aprobat în decembrie. Da, dar este și prima oară când este aruncat în aer. Odată pentru că va fi nevoit să dea niște bani înapoi celor afectați, în al doilea rând pentru că va trebui, adăugând acești bani la veniturile celor văduviți, să refacă calculele pentru indexările din 2023 și în al treilea rând, pentru că vor trebui să anuleze și efectele O.U.G. 57, 59 și 114, care sunt, prin prisma deciziei C.C.R. și ele tot neconstituționale. Aici e aici. Ce te faci dacă C.C.R. va decide că anularea actualizării a adus prejudicii cuantumului pensiilor și pensiile trebuiesc actualizate din 2016? În aceste condiții, numai Ciucă să nu fii.

 

Bibliografie web

https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa15-decembrie-2022/

https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2022/11/Sed-pb-afisare-15-decembrie-2022.pdf?occurrence=2022-12-15







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu