duminică, 11 decembrie 2022

activenews - Schengen!

 




Schengen!

m.activenews.ro

 

Plătim astăzi pentru marea trădare de acum 33 de ani.

 

 

„Ai văzut că nu ne-au primit în Schengen?”, mă interpelează o vecină. „Asta nu-i bine, așa-i?”.

 

„Schengenul” a ajuns ca „Lerul” din colinde: e pe buzele tuturor, dar puțini știu ce înseamnă.

 

Ce să-i spun? Bâigui câteva cuvinte despre politicile de securitate a frontierelor, dar vecina pare să nu audă. Are gândurile ei care o frământă.

 

Spune cu amărăciune ca pentru sine: „Mare bătaie de joc, maică” și se îndepărtează clătinându-și broboada.

 

Cele cinci cuvinte ale femeii mi s-au părut cea mai exactă definiție a mizeriei în care ne aflăm.

 

Pentru că „Schengenul” care ni s-a refuzat înseamnă infinit mai mult decât cuțitul în spate înfipt de Austria.

 

E doar partea văzută a unui buboi, a cărui infecție s-a întins ani la rând până ne-a cuprins tot organismul. Este puroiul cu care am fost otrăviți sistematic, din 1989 încoace. Și pe care noi l-am acceptat.

L-am înghițit

 

„Schengen” este clasa politică trădătoare: de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis, de la Petre Roman la Nicolae Ciucă, de la Virgil Măgureanu la Eduard Hellvig și de la Mugur Isărescu la Mugur Isărescu.

 

„Schengen” este vânzarea la fier vechi a industriei, a flotei și a sistemului de irigații lăsate de Ceaușescu.

 

„Schengen” este înstrăinarea bogățiilor pământului: petrol, gaze, cupru, cărbune etc. Și înstrăinarea pământului însuși. Și privatizările dubioase ale tuturor capacităților de producție și surselor de venit rentabile, care ne-au sărăcit sistematic și ne-au transformat în colonie.

 

„"Schengen” este sabotarea timp de trei decenii a unirii cu Basarabia.

 

„Schengen” este tratatul bilateral cu Ucraina, prin care am semnat încă o dată pentru ruperea Bucovinei de Nord, a Herței și Bugeacului.

 

„Schengen”este renunțarea la moștenirea Gojdu, cu o valoare materială de peste un miliard de euro dar cu o  valoare spirituală inestimabilă,și cedarea ei către Ungaria.

 

„Schengen” este steagul Ucrainei, al NATO și al UE, de care nu mai are loc steagul românesc.

 

„Schengen” este mormanul de fiare vechi – fregate, F-16, rachete –cumpărate cu sute de milioane de dolari pe post de șpăgi pentru admiterea în NATO și apoi ca taxă de vasalitate.

 

„Schengen” este viza pe care America ne-o tot flutură pe la nas, ca un morcov pe la botul asinului, pentru a-l face să tragă. Geaba am lustruit clanțele, am lins podelele și am pupat licuriciul. Pe Potomac

s-a înțeles că măgarul dâmbovițean merită doar două lucruri: paie și bătaie.

 

„Schengen” este „Plandemia” care ne-a omorât de inimă rea părinții și bunicii, zăvorâți în case și izolați ca niște ciumați.

 

„Schengen” este distrugerea copiilor, lipsiți timp de doi ani de învățătură și lăsați să se ofilească între patru pereți, tânjind după joacă și după prieteni.

 

„Schengen” este genocidul împotriva bolnavilor cronici, cărora li s-a blocat accesul la tratament.

 

„Schengen” este distrugerea sistemului sanitar și pervertirea doctorilor, transformați în unelte ale morții.

 

„Schengen” este duhul demonic care ne-a închis bisericile și cimitirele și i-a îngropat pe dragii noștri în saci negri de plastic,  fără a le putea cânta „Veșnica pomenire”.

 

„Schengen” este teroarea oficializată ca instrument de guvernare; armata scoasă în stradă cu armament de război; sirenele urlând zi și noapte și ambulanțele goale gonind bezmetic ca niște muște fără cap;

oamenii săltați de pe stradă și internați cu forța în spitale sau ospicii.

 

„Schengen” este Arafat-Tătaru-Rafila-Mahler-Craiu-Marinescu-Jurma-Imbri...

 

„Schengen” sunt milioanele și milioanele de euro aruncați pe „vaccinuri” letale, măști inutile, izolete de carnaval și turnee ale „imunizării” cu mici și manele.

 

(Apropo: știți care este singura țară din Schengen, din UE și din lume care a votat o lege a vaccinării obligatorii pentru TOATĂ populația?

Exact: Austria. Nu a mai apucat să o aplice pentru că a început cealaltă etapă a Resetării: Războiul din Ucraina.)

 

„Schengen” este trădarea presei: sămânța vânzării a fost sădită încă din 1990, când TVR nu a transmis mitingul anti-FSN „din cauza ceții”;după câteva luni, minerii erau aclamați când zdrobeau țeste în centrul

Bucureștiului. - Aceeași presă, ajunsă azi un megafon al terorii sanitare și un mijloc abject de propagandă și minciună, a aplaudat vânzarea țării și a promovat supunerea la ordin și umilința față de

străini, ca singurul mod de viață sănătos ce li se potrivește românilor.

 

„Schengen” este clătinarea Bisericii în fața buldozerelor COVID și a duhului acestei lumi: lingurița de plastic și masca la altar, Învierea fără credincioși, ierarhi și purtători de cuvânt transformați în

propagandiști-vacciniști, având acum mii de morți pe conștiință.

 

„Schengen” este boicotarea Referendumului pentru Familie, după o vizită intempestivă a lui Jean-Claude Juncker la București.

 

„Schengen” este mutilarea sufletului românilor și pervertirea copiilor încă din grădiniță cu „valorile” progresismului sub semnul mincinos al „Educației”.

 

„Schengen” este încă o sumedenie de lucruri – mai multe și mai toxice decât lista de E-uri de pe eticheta unui pateu de post.

 

Dar „Schengen” înseamnă în primul rând trădarea de către noi a mucenicilor din Decembrie 1989. Pruncii nevinovați care au ieșit cu piepturile goale în fața gloanțelor, strigând asemenea martirilor din

primele veacuri de creștinism: „Vom muri și vom fi liberi!”

 

„Schengen” înseamnă cozile uriașe la ness, brânză, carne, kent și whisky, atunci când încă se mai trăgea și sângele lor nu se uscase pe caldarâm.

 

„Schengen” înseamnă aburcarea noastră pe cadavrele acelor copii în goana disperată de a ne pune singuri cătușe mai aurite decât robinetele lui Ceaușescu.

 

Am vândut pe un pumn de arginți darul fără de preț făcut nouă de mucenicii din Decembrie: Libertatea. Acesta este păcatul nostru originar.

 

„Schengen” este sângele lor pe capetele noastre. Este Răs-Plata trădării.

 

Au trecut 33 de ani de atunci. Vârsta lui Iisus pe Cruce.

 

A venit momentul să ne întoarcem. Să ne răscumpărăm Păcatul. Să ne luăm înapoi Libertatea.

 

Știm Calea. Ne-au arătat-o Copiii. Golgota este înaintea noastră și nu o mai putem ocoli.

 

Bucurați-vă: a sosit ceasul Învierii !!!

 

 

ActiveNews

Sursa: VIRGIL CIUCA









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu