poem
cu valery
~*~
începusem
să ne întâlnim
trăiam
aproape sociogonic
într-o
societate mereu palidă
cu
oameni întrebători și singuri
nu-i mai vedeam
dispăreau
nu
știa nimeni cauza
visam
să trăim în realitatea lucidă
unii
beau absint
veneau
și plecau
ne
regăseam printre vicii defecte
iluziile
unei epoci nereflexive
ca
un arc electric te răsfrângeai în mine
viața
devenea pulsatorie
aveam
aripi
ca
să înțeleg mai bine
exprimarea
gingășiei pe fața palidă a lunii pline
o
față de înger
îți
plăcea să te joci cu lucruri din chihlimbar
totul
era rotund ca o desfășurare a sinelui
printre
idei atitudini diferite sfere ale cunoașterii și acțiunii
trăiam
la periferia lumii și voiam să mă schimb
pe
o masă o carte
de
ce vrei să te schimbi m-a întrebat valery
mersul
înainte aidoma unui împărat roman am aripi
mi
s-a părut prin vis că mi-a spus valery
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu