DINCOLO
DE ORIZONTURI
•
ANUL X/nUMĂRUL 19 • APRILIE 2025
Gl.bg.
(rtr.) Dan Niculescu
E
D I T O R I A L
Dacă ar fi să-i dau un nume acestui editorial i-aș
spune „întoarcerea la tragedie”. Istoria a început să se repete aproape în
aceleași coordonate, cu alți actori, dar comportamental identici. „Ciomagul cel
mare” a devenit principalul instrument de politică externă, iar statele au
devenit obiecte sau subiecte, adică conducătoare și conduse. Importanța
ideologiilor s-a redus considerabil, locul lor fiind luat de raportul de forțe,
zone controlate, acces la bogățiile lumii, tehnologii avansate și poziționare
strategică cât mai favorabilă în perspectiva unei confruntări globale.
Alianțele se fac și se desfac, prietenii de ieri sunt dușmanii de astăzi, nu
mai există personalități carismatice, lumea nu mai este condusă, este haotică
și arată ca un iarmaroc unde tot, inclusiv conștiința este de vânzare. Nimeni
nu mai vorbește de pace, decât, eventual, pentru a justifica nevoia de
înarmare, iar instituțiile internaționale au devenit forme fără fond.
Semnele care anticipau aceste transformări datează de
mai multă vreme, dar odată cu reapariția pe scena politică americană a lui
Donald Trump, evenimentele au prins viteză și confuzia generală a crescut.
Nu sunt un admirator al lui Trump, cu atât mai puțin
al caracterului său egotist și histrionic, nu-l consider un vizionar și cred că
nu va face SUA „mare din nou”. A revenit la putere pe un trend de nemulțumire
generat de politicile globaliste care au reușit să facă pe cei bogați și mai
bogați și pe cei săraci și mai săraci. Președintele Trump nu cred că este din
categoria celor care vor avea un destin tragic, deși i-a trecut glonțul pe
lângă ureche, dar nici nu va ajunge în panteonul marilor oameni de stat care au
dus țara și omenirea la progres, bunăstare și armonie. În cel mai bun caz va
reuși să înființeze o nouă dinastie de președinți ai SUA, care nu vor reuși sau
nu vor putea lecui țara de toate conflictele interne cu care se confruntă.
Fiindcă am menționat problema conflictelor interne,
doresc să precizez faptul că Trump a înțeles acest lucru și va încerca să
găsească soluții eficiente care să readucă societatea americană în echilibru,
dar pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui să rezolve mai întâi marile
conflicte care, în bună parte, au fost provocate de guvernele SUA și care au capacitatea
de a zdruncina actuala ordine internațională, dar și raportul global de forțe.
Este vorba de războiul din Ucraina și criza din Orientul Mijlociu.
În Orientul Mijlociu președintele Trump a început
printr-o reușită. A reușit să impună încetarea focului între Israel și Hamas și
să facă părțile să accepte un proces în trei etape, al cărui scop final ar
trebui să fie pacea, ca rezultat al negocierilor la care să participe inclusiv
țările arabe, pe lângă marii actori internaționali. Din păcate, nici nu s-a
intrat bine în faza a doua de implementare a planului și au început să apară
probleme: în primul rând sunt cele generate de părțile aflate în conflict (ca
de obicei învinuiri reciproce, schimburi de focuri, amenințări), apoi sunt cele
generate de planul șocant al lui Trump de a evacua pe toți palestinienii din
Gaza în Iordania și Egipt și să înceapă curățirea Fâșiei Gaza de dărâmături și
să invite investitori internaționali pentru a finanța dezvoltarea turistică a litoralului
palestinian. Planul pare aberant și sortit eșecului. Poate numai pentru unii,
pentru că această soluție este exact cea a capitalismului de șoc prescrisă de
economistul american, Milton Friedman. Aceasta a fost pusă în aplicare după
tzunami-ul din 2004 când marile companii imobiliare, prin corupție și mită, au
cumpărat bunăvoința guvernelor mai multor țări insulare din Oceanul Pacific,
pentru a le vinde terenurile din zonele de coastă și plajă. Numai că aceste
terenuri aparțineau pescarilor care de generații trăiau acolo. Ce a urmat:
plajele au fost transformate în stațiuni exclusiviste, de lux, iar pescarilor
li s-au dat terenuri în interiorul țării.
Protestele acestora prin care își cer drepturile
continuă și astăzi, dar nimic nu se schimbă.
Unul dintre trimișii speciali ai lui Trump în Gaza
este Steve Witkoff, miliardar și mare investitor imobiliar, ceea ce poate fi un
semnal prost pentru cei din Gaza, dar și pentru pacea în regiune. Posibilele
evoluții negative ale conflictului israeliano-palestinian, a cărui rezolvare mi
se pare mai departe ca oricând, dublate de schimbarea regimului din Siria,
instaurarea unei puteri islamice care este deocamdată moderată conjunctural dar
care, după ce își va consolida poziția, nu va accepta ocuparea teritoriilor
naționale de către puteri străine (Israel, Turcia și SUA), vor agrava
conflictul mocnit dintre Occident și lumea arabă.
Orientul Mijlociu trece printr-un proces de emancipare
politică și socială, de identitate și conștientizare a locului său în lumea de
astăzi. Semnalul a fost dat de fostul președinte al Egiptului, Gamal Abdel
Nasser, prin ridicarea conceptului de pan-arabism atât la nivel politic, cât și
la acela de exprimare socială. Acela a fost impulsul inițial al trezirii lumii
arabe, proces care a continuat prin revoluțiile lor care au fost alimentate de
filozofia neoconservatorilor americani privind „Noul Orient Mijlociu” care,
pusă în practică a dus la cu totul altceva. Ultima fază, deocamdată, a fost
marcată de Războiul din Gaza și apariția Axei de Rezistență ca forță militară eficientă
și coordonată. Au fost și evenimente anterioare care au transmis semnale
pozitive lumii arabe: prima fază a Războiului israeliano-arab din anul 1973,
retragerea în grabă a trupelor israeliene din fâșia de securitate din sudul
Libanului și recentele acțiuni militare israeliene în Liban, Siria, Yemen și
mai ales Gaza. Toate acestea sunt evenimente care au întărit moralul populației
arabe, dar și a celorlalți musulmani, care au descoperit vulnerabilități în
actuala ordine mondială ce pot fi exploatate în interes propriu.
Lumea arabă ar trebui să fie luată în serios de SUA
fiindcă cu ușurință poate fi transformată în inamic, mai ales dacă este
încurajată din afară.
Consider că următoarea etapă de revenire plenară a
lumii arabe pe tabla de șah globală va fi atunci când își va găsi un lider
puternic, carismatic, care va putea unifica voința populară, care, deocamdată,
nu este aceeași cu a elitelor arabe. Cine va fi și când va apare rămâne de
văzut. SUA are nevoie de Orientul Mijlociu ca aliat datorită poziției sale geopolitice
de maximă importanță, mai ales dacă avem în vedere o posibilă confruntare cu
China.
Cea de a doua zonă în care președintele Trump are
nevoie de liniște pentru a se apleca asupra problemelor interne este Ucraina.
După ce SUA au sprijinit și alimentat războiul dintre Ucraina și Rusia, acum
continuă să sprijine războiul..., dar nu este foarte clar pe cine sprijină.
Fără a repeta derularea evenimentelor, uneori tragi-comice, doresc să atrag
atenția numai asupra unor presupuse urmări ale acestui conflict desfășurat pe
bătrânul continent – Europa.
Cred că este evident că demersurile lui Trump pe lângă
Putin au rolul de a pune relația dintre SUA și Rusia pe o cale de normalitate,
de a o îndepărta de China și pentru a rămâne singurele mari puteri în controlul
Zonei Arctice. Apropierea de Rusia este o intenție lăudabilă numai că vine prea
târziu. Nu cred că va exista un lider la Moscova care să aibă încredere în promisiunile
făcute de Washington sau în tratatele semnate cu liderii occidentali. Desigur,
marile puteri au altă deontologie, altă morală, alte obligații decât toți
ceilalți. Dar interpretarea diferită dată la ceea ce s-a convenit privind
extinderea NATO, rolul Germaniei unite, dezarmarea nucleară a Ucrainei, rolul
NATO, modul arbitrar de folosire a forței militare și a presiunii economice
sunt suficiente motive pentru a distruge încrederea reciprocă.
Cine nu crede, ar putea să întrebe un ucrainean
fiindcă ei au experimentat pe pielea lor ce însemnă să te încrezi în
recunoștința regilor – ceea ce nu înseamnă că ei sunt chiar fără vină...
În concluzie, Trump nu-și va atinge nici unul din
obiectivele majore propuse, dar Rusia va primi un bonus în relația sa cu China.
Mai mult chiar, dacă președintele SUA nu va reuși să obțină ceea ce dorește va
fi posibil ca acesta să tensioneze din nou relația cu Moscova. O astfel de
turnură l-ar putea determina pe Trump să reevalueze relațiile cu UE și NATO. De
asemenea, ar putea să meargă la o propunere mai veche a neo-conservatorilor,
anume că centrul de greutate politic și militar al SUA din Europa să fie împins
către estul continentului, posibil în Inter Marium, fostul cordon sanitar al
Europei.
Dacă trebuie să trag o concluzie, nu pot decât să
confirm ceea ce ne spunea fostul nostru profesor de istorie și geografie
militară, regretatul colonel Bădescu: „Indiferent dacă elefanții fac dragoste
sau război, este vai și amar de cei ce se află printre picioarele lor”. Quo
vadis România? Tot pe loc, pe loc, pe loc...
Gl.bg. (rtr.) Dan Niculescu
https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=rm&ogbl#inbox/FMfcgzQZTzcPkmftnBCPlHZTnnqQgBSL?projector=1&messagePartId=0.1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu