Gelu A. Tudor - „De ce război? Niciodată”

 

„De ce război? Niciodată”

Gelu A. Tudor, Germania

06 Aprilie 2025

 

La întrebarea unui reporter, „Îi veți apăra pe ucraineni?”,  Călin Georgescu „președintele ales” dar nevalidat răspunde hotărât, „Eu îi apăr pe români!”. Scriitorul ardelean (Vatra Veche etc.) Nicolae Băciuț, analizând acest „fenomen” care a resuscitat instinctul național al poporului român,  conchide cu acribie: „Noi românii nu avem nici un interes să devenim carne de tun în acest conflict fratricid al slavilor de est, care nu este al nostru!”.

 

Privind din afară, constatăm după trei ani de dezastru ucrainean, că Zelenski a ajuns să-și doteze armata (prima în Europa) beneficiind de ajutorul american și parțial european cu prețul distrugerii unui popor și-a unei țări. Cu ani în urmă, la Conferința de Pace de la München fostul sfătuitor al cancelarului Helmut Kohl, Horst Teltschik declara: „Acest conflict cu caracter hegemonial poate fi rezolvat pe cale diplomatică, numai între cele două mari puteri S.U.A. și Rusia”.

 

Care este părerea ucrainenilor? „Чому війна? Ніколи” (De ce război? Niciodată!), se exprimă cei peste 1.500.000 de emigranți ucraineni din Germania. Îi întâlnim în orașele mari unde densitatea „Ausländerilor” e preponderentă, Frankfurt, Wiesbaden, Mainz etc.. Îi abordăm  pe cei tineri: „Când vă întoarceți în Ucraina să luptați?  Răspuns categoric: Nikogda!”

 

În zonele de agrement la lacurile din jurul Frankfurtului, observăm mulți familiști ucraineni. Femeile alăptează pe plajă (nu se obișnuia în Germania). O familie cu doi copii primește un ajutor  brutto 4.500€ (aprox. 3.200€ neto, 350€ pe copil), mult mai mult decât un alt azilant. Un neamț cu un salar mediu îi poate invidia; în plus afacerile și contrabanda funcționează în creșcendo cu dezvoltarea corupției din Ucraina!

 

În parcările din preajma lacurilor, după program ucrainenii își aruncă corturile noi și ustensilele în containerele de gunoi ca și când ar fi de unică folosință. Nemții îi privesc în tăcere cu ură stupefiați. Se urcă apoi în autoturismele cu numere ucrainene (prerogativă). Dintre acestea se remarcă, pe lângă Audi, Mercedes și  BMW, Porsche, Maserati, Lamborghini.

 

În stațiunea  „de recuperare” Bad Nauheim (9 clinici), în fața imensului „zid-salină” îi recunoaștem pe ucraineni în șezlonguri, după fizionomia slavilor de răsărit.

 

Auzindu-ne vorbind românește, un tip cu alte trăsături se apropie bucuros de noi. E un bucovinean care mai știe doar câteva cuvinte românești: Ce faci? Haide! Bine, etc. Ne descurcăm greu pentru noi, în limba rusă;  povestește cu entuziam despre Bucovina asaltându-l pe Zelenski cu invective (bandit, corupt, afacerist, etc.). Nu după mult timp, e întrerupt brusc de un „cot” al însoțitoarei (ucraineancă), care îi aduce aminte șoptindu-i că are în Germania statutul de azilant ucrainean.

 

În Rüsselsheim (orașul lui Adam Opel), vorbim cu un ucrainean care are o Toyota Hibrid nouă, albastru metalizat. Sclipește frumos, dar nu e de nivelul celor menționate mai sus (apox. 35.000€); el este mecanic auto, ea-rusoaica pare a fi titrată. Se descurcă greu în germană.

 

Reușim să punctăm câteva repere din istoria pătată de sângele războiului: Rusia Kieveană, Bogdan Hmelnițki (Hetmanatul Căzăcesc), Taras Șevcenko; discutăm și despre marii scriitori ruși (unii ucraineni). Rar întâlnim tineri care să mai cunoască ceva sub aspect cultural. Mulți au recurs la acte reprobabile, aruncând ca protest cărțile lui Dostoievski, Cehov, Tolstoi, Esenin etc. în foc.

 

Încheiem discuția agreabilă citându-l pe Gogol, scriitor ucrainean de limbă rusă: „Sufletul meu e când ucrainean, când rusesc Dar amândoi avem o poezie comună”, complectează rusoaica citatul.

 

Trecând peste aspectul afectiv al sufletului rusesc, în „Suflete moarte” Gogol preamărind Rusia, consideră că „Troica” are nevoie de un surugiu neoccidentalizat, care să o „îndrume înainte”, nu numai cu vorba bună, dar și cu biciul!