„Modelele
- pietre de temelie”
Magda
Ursache, scriitor
07
Mai 2025
De ce toți cei care apără interesul neamului sunt
discriminați de „Institutul Wiesel”?
S-a întâmplat ca, în cadrul unui interviu recent,
George Motroc să mă întrebe care sunt modelele mele umane și culturale. Am
răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc
cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt
temelia, pietre de temelie. Cum să construiești pe nisip? Și câți nihilautori,
fără înaintași declară că n-au nevoie de modele! Oare ei n-or să aibă nevoie de
recunoaștere dinspre urmași? „Ce ne-am face fără repere?”, întreabă și răspunde
A. D. Rachieru.
Cum scriam în „Universitatea care ucide”, după '89 am
aflat că Goga a fost lichea și Călinescu tinichea, Nae Ionescu plagiator, Noica
structură stalinistă, Preda sadic și corupt, pe deasupra. Mie nu mi-ar ajunge
spațiul unei reviste pentru a-mi enumera modelele. Mai exact spus, reperele.
Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi.
Încep cu primul model uman: tatăl meu, Alexandru
Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la
judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci,
martirul V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă.
Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le
duc la școală. Ce huiet, ce zbucium! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la
Pârscov, în casa-muzeu, am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai
important dintre toate.
Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite.
Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că
binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul
implică statutul clasicist: armonie, proporție, măsură.
Evenimentul cel mai important a fost când Petru
Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e
motivul pentru a fi recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilo-podul meu etic și
estetic. Ca și el, nu consider „total depășit” nici etnicul, nici eticul, nici
esteticul [...].
Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii”
biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, chiar geniali fiind, în
grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma
vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Or fi
având talent după talent, dar nu și alt- ceva, cum ar fi caracter. Reperele
mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă
în fața politicienilor […].
În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga),
trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae
Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, declarat „hârb”, „iresponsabil”,
luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința
cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici,
ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”.
În mod curent, se pun între ghilimele simțul istoric
și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se
ocupă obsesiv de specificul național, ghilimetat și el. Or, specificul e
consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții
și alții. Mircea Eliade, Cioran, Daniil Sandu Tudor, Nichifor Crainic, D.
Stăniloae, Ernest Bernea deranjează. La fel, Steinhardt, Comarnescu, Vladimir
Streinu, Sergiu Al.-George, Dinu Pillat, discreditați pentru credința că modernitatea
nu trebuie să disprețuiască forța tradiției. La fel, George Uscătescu, D.
Vatamaniuc, Anton Dumitriu. Un publicist a crezut că trage un gol în poarta lui
Anton Dumitriu scriind „Pa, Toni!”. N-a fost decât autogol.
„Galaxia Grama”, cum o numea D.R.P., se pare că a dat
ordin de luptă: „Jos cu oamenii mari, cu luminătorii de neam!”. E o boală
asebia (gr. asebeia) asta, însemnând impietate, lipsă de respect față de marii
înaintași. Cineva l-a scos „fundamentalist”-„totalitarist” pe V. Voiculescu.
Enervează la culme așa-zisul său catehism în vederea regenerării poporului
român. Și mai tare irită cererea lui Motru de construcții organice, nu de forme
fără fond, de import. Blaga (și nu numai) mi-ar fi spus că trebuie să fiu
optimistă, câtă vreme păstrez nedegradat spațiul interior. Este decisiv, dar
deloc ușor. E și opinia lui C.D. Zeletin. Ador specialul său modus-essendi.
Noul canon nu-i suportă nici pe eroi, nici pe martiri.
În școală, nu se învață intenționat, de bunăvoie, despre eroi. Eroare, dacă nu
oroare. Să fie cultul eroilor vânare de vânt și rezistența națională greșeală
aberantă, inutilă? Eu nu cred asta. De ce toți cei care apără interesul
neamului sunt discriminați de I.S.N.H.R.-„E.W.”? Mai marele peste acest
institut îi face, ciclic, rasiști, fasciști, extremiști pe Valeriu Gafencu, cel
mai profund uman teolog, pe Țuțea, pe Mircea Vulcănescu, conștiințe intens naționale,
ca și Gyr, ca și Crainic... O sintagmă acut actuală este „deromânizarea
românilor” a lui Nichifor Crainic. I-am reeditat, după '89, Puncte cardinale în
haos, în1996, ca să nu ne pierdem punctele cardinale în haosul actual. Petru
Ursache spunea că sunt ruguri aprinse, în sens taboric, cărțile lui Crainic.
Ca antisemit e incriminat eminentul scriitor Dan
Culcer. „Denunțul” (e vocabula sa) l-a făcut Andrei Cornea, precizând că acest
denunț este „datorie nu doar culturală, ci și civică”. I s-a pus pe masa de
Crăciun acuza asta, pentru că și-a spus opinia critică despre Felix Culpa a lui
Norman Manea. A suflat Manea vreun cuvânt despre opera inegalabilă a lui Mircea
Eliade? Nu. Și de ce este „manieră dezgustătoare” să-l aperi pe Eliade pentru o
vină inexistentă, cum a făcut Dan Culcer?
Repet și repet, că trebuie: „antisemitismul” e boală
psihică, dar antiromânismul e deopotrivă boală psihică. Și ce ușor este să
distrugi valorile și miturile celuilalt!
Notă - Extras din „Modelele - pietre de
temelie”.
Sursa - „Certitudinea”, Anul 9, Nr.
186/2025
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu