Cronica
unei trădări naționale (2)
Daniel
Siegfriedsohn
07
Mai 2025
2 august, 1940: tăiere „pe viu” din trupul Moldovei!
La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al
U.R.S.S. a abordat chestiunea „Cu privire la formarea Republicii Sovietice
Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor
Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice
Socialiste Ucrainene”.
Trebuie menţionat că o asemenea formulare a chestiunii
trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară,
fiind vorba despre formarea R.S.S.M. în baza reunirii Basarabiei cu R.A.S.S.M.,
atunci cealaltă trezeşte multe dubii. În primul rând, la această dată încă nu
era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele
sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavând nici un motiv
sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane
transnistrene nici nu şi-a găsit vreo formulare în ordinea de zi. Iar problema
Bucovinei de Nord, ocupate de U.R.S.S. doar în baza notei nejustificate a lui
Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în
favoarea părţii ucrainene. Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T.
Konstantinov, Preşedintele S.K.N. al R.A.S.S.M.. Luând cuvântul în numele
delegaţiei moldoveneşti, dânsul a propus formarea R.S.S.M. în baza raioanelor
”cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei R.A.S.S.M. şi
a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca.
Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în
continuare, precum că 3 judeţe basarabene - Akerman, Ismail şi Hotin - „sunt
preponderent populate de ucraineni”. Plus la aceasta, omologului său din
Ucraina, L.Kornieţ, a menţionat la sesiune că „în problema graniţelor dintre
Moldova şi Ucraina Sovietică… între noi există o înţelegere totală”. Rămâne o
taină cum a fost atinsă această „înţelegere”. Cert e însă că la Moscova
moldovenii şi-au schimbat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă.
În anul 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi
Hotin era formată în proporţie de 28,6% de moldoveni şi 25,4% ucraineni. În
judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii doar
4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza
judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%.
Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în
consideraţie în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În
consecinţă, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între
R.S.S. Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la
Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea- Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30%
suprafețe de vii, 40% din producţia globală de grâne, 23% din şeptelul de
ovine, 18% din extragerea materialelor de construcţie, întreaga industrie
piscicolă etc.
Basarabia, pe lângă faptul că a fost fărâmiţată, a
avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre
judeţele de sud, de nord şi cele centrale. Lipsite de tradiţionalele căi de
comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au
atins nivelul mediu de dezvoltare economică şi socială. Nu au existat nici un
fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare
să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina.
Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei
a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci
constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică
de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea R.S.S. Moldoveneşti a fost doar
un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova.
Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie. Populaţia moldovenească din
judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa
63 mii) şi Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea
delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vârf, personal lui Stalin
şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de
revenire în componenţa R.S.S. Moldoveneşti.
Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea
războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea R.S.S. Moldoveneşti s-a văzut
nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu
următorul conţinut: „C.C. al P.C.(b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem
şi Sovietul de Miniştri ai RSS Moldoveneşti Vă roagă să examinaţi problema
readucerii în componenţa R.S.S. Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi
Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în RSS Ucraineană”. Au avut curajul
să semneze acest document secretarul II al C.C. al P.C.(b) din RSSM M.Salogor
şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. N.Coval. În ianuarie 1954,
A.Lazarev, în calitate de ministru al culturii din R.S.S.M. şi membru al
Biroului C.C. al P.C.M., a făcut o încercare (nereuşită, însă) de a se întâlni
cu N.Hruşciov, pentru a-i înmâna personal o interpelare similară. În 1958
A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai R.S.S.M.: Z.
Serdiuc, I. Codiţa şi A. Diordiţa, privind „petele albe” din istoria Moldovei
şi, în special, problema fostelor teritorii moldoveneşti.
Chiar şi în anul 1986 un grup de veterani din
Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului
Suprem al U.R.S.S., în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste
adresări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităţilor de
la Moscova. Nimeni nu s-a încumetat cel puţin să recunoască oficial marea
nelegiuire comisă în vara anului 1940.
În perioada sovietică, Ucraina şi-a lărgit hotarele
din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătraţi. Acest lucru a
devenit posibil atât în virtutea politicii expansioniste a URSS, cât şi graţie
unor ”daruri” generoase din partea Moscovei. Conform recensământului populaţiei
din anul 1926, Ucraina stăpânea un teritoriu de 451,7 mii km pătraţi, populat
de 29 mil. de locuitori. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătraţi,
cu 52 mil. de locuitori. Cele mai valoroase „achiziţii” ale Ucrainei în anii
totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) - în calitate de
”cadou” din partea lui Nikita Hruşciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la
unirea Ucrainei cu Rusia şi o parte din teritoriile moldoveneşti (1940). După
dezmembrarea vertiginoasă a U.R.S.S., avea să conteze fiecare metru de
teritoriu, vecinii argumentând unul altuia, cu hărţi şi documente în faţă, unde
trebuie instalat stâlpul de frontieră.
Uneori, din păcate, se recurgea şi la ultimul
„argument” – zăngănitul armelor…
Republica Moldova şi graniţele ei post-sovietice. Şi
Republica Moldova, după vreo zece ani de tratative îndelungate, şi-a încheiat
procesul anevoios de demarcare a actualei frontiere de stat cu ţara-vecină
Ucraina. Proces, cam dosit de opinia publică, fără ca mass-media autohtonă să
insiste prea tare asupra oglindirii lui multilaterale şi minuţioase. Acum rar
cine poate să numească componenţa nominală a grupului de lucru din partea
Republicii Moldova, sau să-şi amintească (cu excepţia cazului satului Palanca)
câte ceva din activitatea comisiei guvernamentale abilitate. Dar, după
încheierea tratativelor sus-numite şi cunoaşterea rezultatelor finale, se pune
întrebarea: oare nu cumva „deficitul” de informaţie la tema dată urmărea scopul
de a atenua, cumva, poziţia cam timidă şi nehotărîtă a părţii moldoveneşti? În
timp ce ucrainenii, potrivit unor surse veridice, dominau pe tot parcursul
activităţilor de delimitare a graniţelor, fiind la orice pas controlaţi de
conducerea de vârf a Kievului, dar şi de întreaga populaţie locală - prin
intermediul organelor de informare în masă. În consecinţă, ei au obţinut ceea
ce şi-au dorit, adică o delimitare favorabilă a hotarelor cu Moldova. Ba chiar,
în plus, alipitindu-şi şi vreo 7 km de traseu strategic, la care râvneau de
mult timp.
S-au mai domolit spiritele legate de acest fapt şi
Chişinăul a dat asigurări populației că nu s-a comis nici o cedare. Şi doar
ţăranii satului moldovenesc Palanca au fost lăsaţi singuri cu noile lor
probleme. Cei din partea locului se conving zilnic, pe propria piele, că s-a
produs cel mai adevărat act de cedare. Ei se umilesc zilnic în faţa vameşilor
şi a grănicerilor străini - de fiecare dată când pleacă „peste drum” la muncă
în câmp sau când îşi aduc roada de pe lanuri.
Care puteau fi argumentele de bază ale părţii
moldoveneşti până la semnarea actelor cu privire la delimitarea frontierelor cu
Ucraina? De mai bine de zece ani, din arhivele secrete au fost scoase la lumina
zilei un şir de documente autentice care incontestabil demonstrează faptul că,
în perioada sovietică, prin uz de fals, Basarabiei i-au fost înstrăinate
teritorii imense. Încă în anul 1990, savanţii români A.Moraru şi I. Iaţenco,
presimţind căderea imperiului sovietic şi inevitabila acutizare a problemelor
teritoriale, au efectuat o muncă titanică de arhivă publicând, ulterior,
documente veritabile ce demască ilegalităţile admise de Kiev şi Moscova, în
august 1940, la delimitarea teritoriilor şi instaurarea frontierelor între RSS
Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană. Documentele în cauză nu lasă piatră pe
piatră din toate „argumentele ştiinţifice” publicate cândva la comanda
Kievului, în scopul îndreptăţirii acţiunilor de acaparare nelegitimă a
pământurilor românești ale Basarabiei. Intenţionat sau întâmplător, dar cert e
că, din anul 1990 încoace, aceste documente au fost date uitării şi, în afară
de specialiştii, rar cine cunoaşte ceva despre acele evenimente reale, nu
inventate, din istoria imediată. Ba, se pare chiar şi factori de decizie,
obligaţi prin funcţiile lor să le cunoască, au făcut abstracţie de ele pe
parcursul actualului proces de delimitare a frontierelor – anume atunci, când
era momentul potrivit de a opera cu argumente istorice convingătoare.
După ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței
la 28 iunie 1940, cu o viteză fulgerătoare - ceva mai mult de o lună -
ocupanții sovietici au trasat noile frontiere ale RSSM, prin transferarea la 2
august către RSS Ucraineană a sudului Basarabiei (Cetatea Albă, Izmail) și a
nordului Basarabiei (Hotin) și „compensarea" R.S.S.M. printr-o fâșie de
pământ pe malul de est al Nistrului. În linii mari acestea au rămas frontierele
recunoscute pe plan internațional ale statului r.m., care și-a declarat independența
pe 27 august 1991. Totul a început însă mai devreme, în anul 1924 când Stalin a
înființat pe malul estic al Nistrului Republica Autonomă Sovietică Socialistă
Moldovenească (R.A.S.S.M.), pe vremea când Basarabia făcea parte din Regatul
României.
Actul din anul 1924 este considerat unul
„epocal", tratat la modul superlativ de istoriografia sovietică în
perioada U.R.S.S. Din start a fost o creație artificială care avea ca obiectiv
principal crearea unor premise pentru extinderea revoluției bolșevice mondiale
pe direcția sud-estică: România, Balcanii, Europa Centrală. Formularea
nefericită cu privire la capitala acestui teritoriu care temporar se află sub
ocupație avându-se în vedere Chișinăul denotă în mod explicit care era
conotația acestei pseudo-autonomii. Acesta era pretextul care trebuie exploatat
în condiții favorabile de către autoritățile de la Moscova pentru a anexa nu
doar Basarabia, dar tot teritoriul până la Munții Carpați - fostul teritoriu al
Principatului Moldovei și chiar toată România, deci era un obiectiv major
strategic. Acest cap de pod a funcționat în permanență până în anul 1940 pentru
că de aici au venit mai multe scenarii de destabilizare a situației interne a
României, prin infiltrarea unor agenți secreți ai serviciilor speciale
sovietice, prin lichidarea fizică a unor persoane importante, avem sute de
grăniceri români care au murit aici la Nistru apărând frontiera de est a
României.
A fost o zonă de maximă instabilitate, iar atunci când
s-au ivit premisele favorabile acest cap de pod sau „place d'armes" cum i
se mai spune pe aici pe la noi a fost pus în aplicare și a asigurat succesul
invaziei sovietice a Basarabiei din 28 iunie 1940. În mai puțin de o lună s-au
petrecut aceste drame cumplite care au avut consecințe nenumărate, dar vorbim
despre această amputare teritorială a sudului și a nordului Basarabiei și
incorporarea cu de-a sila a acestor teritorii în componența R.S.S. Ucrainene și
atribuirea fâșiei înguste de pământ de pe malul de est al Nistrului R.S.S.
Moldovenești, dar și a Ținutului Herței și a nordului Bucovinei, care nu aveau
nicio treabă cu U.R.S.S.
Amputările teritoriale au fost nefaste pentru
populația majoritară românească, dar și pentru minoritari, pentru că dacă ne
referim la sudul Basarabiei de acolo au fost amputate două din cele opt județe,
este vorba de Cetatea Albă și Ismail. Aici nu s-a ținut cont de criteriul etnic
de la care se revendicau sovieticii, a fost încălcat acest principiu de o
manieră flagrantă sunt zone până aproape de confluența cu Marea Neagră unde
avem populație compact românească. Fosta RSS Moldovenească a fost transformată într-o
enclavă. De altfel e o recidivă, prin tratatul de pace de la București din
16/28 mai 1812 se prevedea incorporarea acestui teritoriu de la este de Prut în
Imperiul Țarist. Iar miza principală erau tocmai gurile Dunării, pentru că la
acea vreme fluviul nu era principala arteră comercială și avea și o importanță
covârșitoare din punct de vedere strategic. De aceea, conform prevederilor
tratatului de pace de la Paris din 1856 care a pus capăt Războiului Crimeii în
care Imperiul Otoman în alianță cu Franța și Marea Britanie au învins Rusia
Țaristă, cele trei județe sud-basarabene au fost retrocedate Principatului
Moldovei, deci este o dispută dintre Rusia și marile puteri europene care
datează din secolul al XIX-lea.
Trebuie ținut cont de faptul că Stalin a cedat această
inițiativă și toate prerogativele conducerii comuniste de la Kiev, unde prim
secretar era pe atunci Nikita Hrușciov, viitor prim-secretar al C.C. al
P.C.U.S. care în 1956 îl va demitiza pe Stalin, dar iată că în iulie 1940
Hrușciov este acela care preia ștafeta de la Stalin și bineînțeles că a avut
grijă să decupeze cât mai mult teritoriu românesc ca să-l incorporeze cu de-a
sila în teritoriul Ucrainei. Așa au fost incorporate nordul Bucovinei, Herța (93%
populație românească - parte a Vechiului Regat), sudul Basarabiei și nordul
(Hotin). Prin decretul care a fost o emanație a sesiunii a VII-a a Sovietului
Suprem care a constituit o gravă încălcare a legilor și a Constituției
Sovietice din 1936, fiindcă nu a fost luată în vedere opțiunea populației.
Moldova a fost reprezentată atunci în Sovietul Suprem
de 32 de persoane, dintre care doar șapte aveau origine românească, ceilalți
erau minoritari, inclusiv un ungur, deci delegația nu a reflectat starea de
spirit în aceste teritorii proaspăt anexate. Aceste teritorii au fost decupate
încălcându-se același principiu etnic, de pildă din nordul Basarabiei a fost
inclus în Ucraina 3/4 din județul Hotin, deci sunt zone cu populație compact
românească. Șase din cele 14 raioane ale R.A.S.S.M. au fost incorporate în
R.S.S.M., restul de opt revenind Ucrainei, dar trebuie să spus că cele opt
raioane erau majoritari alogenii. Bineînțeles că aici s-a plimbat mâna lui
Hrușciov în toată această poveste geografică și noi am avut mari necazuri de pe
urma acestei trasări. Aceste frontiere erau absolut arbitrare, consfințite
printr-un decret din 14 noiembrie 1940. Atunci a fost luat accesul la Dunăre, a
fost decupată jumătate din moșia satului Giurgiulești, care avea o lungime de
800 de metri, unii spun chiar 1.100 de metri de-a lungul malului stâng al
fluviului Dunărea.
Același lucru s-a întâmplat la Palanca, un sat în
extremitatea estică a fostei R.S.S. Moldovenești, care actualmente face parte
din teritoriul Republicii Moldova. În aprilie 1947 autoritățile de la Kiev au
dat indicații autorităților de la Izmail, iar acestea au impus celor din
localitatea Starokazaci la frontiera cu RSS Moldovenească să ocupe printr-un
rapt care n-avea nici măcar o legitimitate formală vreo 30 de hectare din moșia
satului Palanca și în felul acesta s-a încheiat opera de enclavizare a Moldovei
Sovietice care a fost lipsită de acces la Limanul Nistrului, care era navigabil
și noi încă mai păstram această portiță prin care eram stat riveran la Marea
Neagră.
În 1947 aceasta a fost cireașa de pe tort a
decupărilor arbitrare ale autorităților sovietice din teritoriile istorice
românești de la est de Prut. Au existat și memorii trimise de conducerea R.S.S.
Moldovenească lui Stalin pentru restituirea acestor teritorii între 1940 și
1946 dar nu au fost luate în considerare. Acolo argumentau necesitatea
retrocedării acestor teritorii R.S.S. Moldovenești pentru că republica se
sufoca sub aspect economic, pentru că era vorba de ieșirea la Marea Neagră și
nodul Basarabiei care asigura o legătură mai ușoară cu alte regiuni. Nici acest
memoriu nu a fost luat în considerare pentru că Partidul Comunist de la Kiev a
avea la Moscova o influență net superioară celui de la Chișinău, așa încât
aceste teritorii au continuat să facă parte din componența Ucrainei Sovietice.
Chiar din prima zi a ocupației sovietice, 28-29 iunie
1940, au venit alături de Armata Roșie invadatoare foarte mulți
„specialiști" și nomenclatura comunistă sovietică de partid. Pe 4 iulie au
fost constituite comitetele județene de partid, comitetul executiv, ulterior
cele raionale, deci am avut parte de o nomenklatură de import 100%. Sovieticii
n-au avut încredere nici măcar față de foștii ilegaliști sovietici din
Basarabia, care fuseseră bineînțeles infiltrați și ei cu concursul serviciilor
sovietice de informații. Toți aceștia au fost suspectați de lipsă de loialitate
și au recurs la „cadrele calificate" furnizate de Ucraina Sovietică, toți
cei care conduceau erau străini, localnicii nu au fost angrenați, cel puțin la
prima etapă în procesul de administrare a acestui teritoriu. Mai târziu, după
moartea lui Stalin din 1953, s-a pus pe rol acea politică de aduce băștinașii,
nu chiar în prima linie, dar în verigile medii ale nomenklaturii de partid și
sovietice.
Efectele înființării R.A.S.S.M. în anul 1924 le
suportăm și astăzi. A fost o reușită extraordinară a conducerii de atunci și a
serviciilor secrete sovietice prin instituirea acestei pseudo-statalități în
componența Ucrainei Sovietice au exploatat-o pe deplin și în perioada
interbelică, și în perioada postbelică, și în prezent. În acest teritoriu crima
și teroarea au fost instrumentate pe o perioadă mult mai lungă în comparație cu
Basarabia și această politică de eliminare a elementelor indezirabile, de zombificare,
a dat efecte mult mai dezastruoase și populația din stânga Nistrului, din
păcate, inclusiv cea românofonă cu mici excepții, nu are aceeași abordare a
tematicii etnice pe care o au românii basarabeni. De aceea, forțele ostile
interesului național al Republicii Moldova exploatează extrem de eficient
această circumstanță și de aici provin toate aceste necazuri.
Republică Moldovenească Nistreană se revendică de la
R.A.S.S.M. și multe prevederi care au fost incluse în „constituția"
acestei autonomii din 1924, inclusiv utilizarea concomitentă a trei limbi de
stat, cea „moldovenească", rusa și ucraineana. Bineînțeles că astăzi, ca
și atunci în perioada interbelică tronează în toate instituțiile publice limba
rusă, iar româna este limba celor care o folosesc la bucătărie. Este riscant să
te revendici ca etnic român și astăzi ca și în perioada sovietică. Atunci,
pentru un asemenea „sacrilegiu" riscai să plătești un tribut greu, poate
chiar cu viața. S-a pus problema retrocedării acelor teritorii care au fost
incorporate cu de-a sila ca să se respecte criteriul etnic cel puțin, pentru
că, așa cum spuneam, la frontiera Republicii Moldova pe direcția sudică de-a
lungul Dunării avem o zonă compact românească.
N-a fost abordată de-o manieră responsabilă și
judicioasă această chestiune și până la urmă s-a ajuns la formula că cele două
state suverane și independente, Republica Moldova și Ucraina, sunt recunoscute
în frontierele în vigoare la 1 ianuarie 1991. În felul acesta nu mai putea fi
pusă pe tapet chestiunea retrocedării și acum dacă anumite forțe politice
încearcă să abordeze acest subiect ele primesc o replică vehementă din partea
actualei conduceri politice de la Kiev. În perioada guvernării democratice de
după 2009, în guvernul Filat, pe atunci ministru de externe era Iurie Leancă,
iar omologul său de la Kiev era Petro Poroșenko, a fost demarată o procedură
care n-a fost finalizată - delimitarea definitivă a frontierei dintre Ucraina
și Republica Moldova.
Au început în zona de nord, s-a făcut mare tam-tam în
presa din Republica Moldova pentru faptul că la Bulboaca câteva sute de hectare
urmau să fie cedate Ucrainei. E vorba de cei 7,7 km care au fost cedați de
guvernul Filat - Leancă de la Palanca. Atunci s-ar mai fi putut negocia. Este
adevărat că în 1999 președintele Petru Lucinschi a semnat acel tratat de bună
vecinătate care chipurile ar fi pus punct acestor discuții pe marginea
subiectului cu conotație teritorială.
La discuțiile privind definitivarea frontierei ar fi
trebuit aduse mai multe argumente în favoarea Republicii Moldova, inclusiv cele
30 de hectare de la Palanca, răpite de Ucraina în 1947. La Palanca au fost
cedați 7,7 km de șosea, inclusiv subsolul de sub șosea, ca să asigure
circulație nestingherită între Izmail și restul Ucrainei, iar acești bieți
oameni, locuitorii satului Palanca, proprietari ai unor terenuri agricole la
sud de această șosea, trebuie să se legitimeze de fiecare dată în fața grănicerilor
ucraineni de fiecare dată când își lucrează ogorul. Atunci negociatorii din
partea Republicii Moldova au capitulat în mod ticălos și nu și-au apărat măcar
propria imagine, nu mai spun de interesele celor pe care-i reprezintă. Putem
admite nu doar la nivel de supoziție, dar și la nivel de aserțiune absolut
probată, situațiile menționate reprezintă până în prezent un focar de
instabilitate.
Strigător la cer! Odioasa tâlhărie a lui Stalin și
Hrusciov comisă contra poporului român nu a fost reparată până astăzi! Trenuri
întregi cu români basarabeni se refugiau în Țară din calea invaziei
ruso-ucrainene în urma diabolicului ultimatum stalinist de cedare a Basarabiei
și nordului Bucovinei...
Zile de doliu național - ruso-ucrainenii răpeau
României pe 28 iunie 1940 o parte din teritoriul său istoric - Basarabia și
nordul Bucovinei. Pe străzi românii se rugau, în fiecare inimă jurământul de
răzbunare a acestei crime! Izbăvirea va veni peste un an când gorioasa Armată
Română va elibera Basarabia și nordul Bucovinei când ostașii români eroi au
trecut Prutul în Campania de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei (22
iunie-26 iulie 1941) răpite de ruso-ucraineni, pentru reunirea cu Patria lor Mamă
România. Armata Română a trecut apoi Nistrul pentru înlăturarea amenințării
bolșevice și maloruse de la frontiera de răsărit și de nord a țării, pentru
eliberarea românilor transnistrieni victime ale foametei organizate de
bolșevici și ale prigoanei la care erau supuși.
În iulie 1924 fusese înființată de Stalin așa zisa
„republică autonomă sovietică socialistă moldovenească” cu centrul la Balta și
mai târziu Tiraspol, pentru a atrage și Basarabia românească în această
formațiune fantomă. Comitetul executiv central din Ucraina din 12 octombrie
1924 a stabilit ca această formațiune să intre în componența Ucrainei
sovietice... „Și cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne
fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?” ne întreba țăranul transnistrean Toma Jalbă în
anul 1918…
Moldovenii aceștia care au îndurat jugul sovietic
ucrainean (fost pravoslavnic rusesc), și-au păstrat ca prin minune graiul curat
și portul românesc! Părinții și bunicii lor au așteptat venirea Armatei Române
eliberatoare încă din anul 1918 când Basarabia s-a Unit cu Patria sa Mamă
România! Peste un deceniu, în august 1941 visul lor se va îndeplini!
Moldovenii aceștia care au îndurat jugul sovietic
ucrainean (fost pravoslavnic rusesc), și-au păstrat ca prin minune graiul curat
și portul românesc! Părinții și bunicii lor au așteptat venirea Armatei Române
eliberatoare încă din anul 1918 când Basarabia s-a Unit cu Patria sa Mamă
România! Peste un deceniu, în august 1941 visul lor se va îndeplini!
Azi nu a dispărut această ramură a poporului român,
sub jugul bolșevic sovietic și cel ucrainean! Ruso-ucrainenii au răpit României
Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin
Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944... După
sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un
adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și
Basarabia oferind cadou Ucrainei alături de nordul Bucovinei, nordul și sudul
României dintre Prut și Nistru, ceea ce a rămas din decupaj a fost botezat
Republica Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu