SOAPTELE
MULTUMIRII
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dumnezeu este mult-milostiv si îndurator fata de toti,
fata de mine, pacatosul. Totul este al lui Dumnezeu, nimic nu este al meu
(renunt la orice proprietate). Trebuie sa-I multumesc lui Dumnezeu cu evlavie
pentru toate. Pentru pala de vânt care ma mângâie si pentru raza de lumina,
pentru apa, pentru mâncare, pentru îmbracaminte. Pentru tot sa-I multumim –
chiar si pentru trupurile noastre si mai vârtos pentru pamânt si pentru apa.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 216
RUGĂCIUNEA
PR. BENEDICT GHIUȘ
-
PĂRINTELE CALCIU -
„Era ca un sfânt”
Altădată, o să vorbesc mai pe larg de rugăciunea
inimii. Și apoi, o să simți cum Duhul Sfânt te vizitează rar, apoi mai des,
apoi mai des, până când rămâne mult timp în inimă.
Am văzut un om care făcea rugăciunea inimii. Era
părintele Ghiuș. Era bătrân și vorbea foarte rar din cauza bătrâneții. Era la
mănăstirea Cernica și când îl vedeai umblând pe aleile Cernicăi sau în
biserică, era ca un sfânt. Parcă nu atingea pământul. Deși nu zâmbea, avea o
față luminoasă și zâmbitoare.
Am avut o revelație cu el când m-am dus la Cernica. Nu
slujea, stătea într-un colț pe un scaun în altar, în penumbră. Și cu cât avansa
în rugăciune, cu atât colțul părintelui se lumina. Te uitai la dânsul și nu
vedeai aureolă, dar vedeai că toată zona aceea a colțului unde stătea era mai
luminoasă decât restul. Altarul era luminat cu lumânări. Și am înțeles atunci
ce înseamnă practica rugăciunii inimii.
Învăluit în lumina rugăciunii
Știam de el, toată lumea știa că practica rugăciunea
inimii. Dar că a ajuns la forme așa de înalte, încât prin rugăciunea pe care o
spunea inima lui tot timpul și mintea lui, să creeze lumina aceasta din trupul
lui, a fost ceva de minune!
Îți voi spune că, atunci când faci rugăciunea inimii
și ai ajuns la rugăciunea desăvârșită, poți să predici, poți să vorbești cu
cineva, poți să vinzi lumânări, poți să faci alte lucruri, să sapi în grădină
sau să îngrijești florile, iar inima ta și mintea ta cântă tot timpul: „Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
Tot timpul, fără întrerupere și fără despărțire de
Dumnezeu, ca și cum mintea s-ar secționa în două: una care lucrează, cea care
face rugăciunea și alta care ține legătura cu Dumnezeu, fără întrerupere. Nu ne
va trebui nouă să ajungem acolo, dar Dumnezeu este mare. Duhul lui Dumnezeu
face toate.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 87
STARUINTA
CALATORULUI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca aceia care râvnesc sa ajunga într-un oras sau
într-un alt loc oarecare nu stau, ci merg cu staruinta pe acel drum care îi
duce într-acolo. Asemenea si cei ce se silesc a ajunge în cetatea cereasca,
Ierusalimul cel de Sus, nu zabovesc, ci savârsesc calea ce-i poarta spre acel
oras, adica merg pe cararile evlaviei, unde le este Calauzitor Hristos, pe Care
robii Lui cei credinciosi Îl urmeaza cu dragoste si credinta. Oare de ce tu,
pacatosule neîndreptat, de vreme ce vrei sa te mântuiesti si sa ajungi în
Patria cereasca, stai neclintit si nu mergi dupa El? Ori, mai rau decât atât,
odata ce te-ai abatut din calea cucerniciei si ai apucat drumul celor
necredinciosi, îl tii pe-acesta, care te duce în iadul vesnicei pierzari?
Te-ntrebi care-o fi oare calea cucerniciei si cea a necredintei? Domnul nostru
ti le arata în Evanghelia Sa si-ti porunceste sa te departezi de cea din urma
si sa o urmezi pe cea dintâi. „Intrati prin poarta cea strâmta; ca larga este
poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care intra prin
ea; si strâmta este poarta si îngusta este calea care duce la viata si putini
sunt cei care o afla” (Matei 7, 13-14). Cararea cea strâmta este calea
smereniei, a ascultarii, a blândetii si a lepadarii de sine, adica a tagaduirii
propriei tale vointe. Iar drumul cel larg este calea mândriei, a neascultarii,
a nerabdarii si a iubirii de sine. Aceasta te duce spre iad, pe când cea dintâi
– spre Cer. Alege tu pe ce cale vrei sa mergi: fie pe cea îngusta si scunda
[smerita] – spre Cer, fie pe cea larga si înalta – spre iad. Iar o a treia cale
nu aflam în Sfânta Scriptura, caci pentru veacul ce va sa vina, spre care ne
îndreptam cu totii, vedem ca ne deschide Dumnezeu doar doua locuri de
salasluire: viata vesnica ce se va gasi în Ceruri si chinul nesfârsit care va
fi în iad.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 125
YALA,
CHEIA SI USA
-
Parintele Arsenie Boca -
Ce folos ca, urmarit de o fiara, scapi pâna la usa
unei case în padure, dar n-ai avut grija ca sa iei cheia de acasa. Dar Iisus e
nu numai Cheia, ci si Usa Împaratiei de scapare.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 175
STĂPÂNIREA
LIMBII
-
SF. LUCA AL CRIMEEI -
„Plecați-vă spre adâncul inimii”
Închideţi deci ochii, plecaţi-vă capetele şi
îndreptaţi-vă ochii minţii spre adâncul propriei voastre inimi! Și căutaţi: ce
patimi, ce şerpi se cuibăresc acolo? Găsiţi-i pe toţi, şi doar atunci să
cutezaţi a veni la spovedanie. Nimic să nu ascundeţi!
Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima
este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus
Hristos, toate faptele, toate gândurile, toată filosofia noastră de viaţă vor
fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii. Și atunci,
din vistieria cea bună a inimii noastre, vom scoate roade bune în tot ce facem.
Și în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.
Dacă sunteţi jigniţi, prin tăcere şi linişte îl veţi
dezarma cu desăvârşire pe cel care vă defăimă şi vă jigneşte. El va amuţi aşa
cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea şi din vieţile
multor sfinți.
Oamenii înţelepţi, care duc viaţă duhovnicească, nu
grăiesc în deşert niciodată. Ei sunt întotdeauna tăcuţi, concentraţi. În Grecia
antică erau la mare cinste, filosofii şi înţelepţii. Filosofii nu primeau pe
nimeni ca ucenici până când cel cu pricina nu dovedea că ştie să tacă. Însă, ar
fi trecut, oare, acest examen vreunul dintre flecarii noştri contemporani?
Bineînţeles că nu.
Cercetarea de sine
Dacă păcatul grăirii în deșert este atât de grav, cum
să scăpăm de el, ce să facem cu limba noastră neînfrânată? Trebuie să facem
ceea ce făcea Sf. Efrem Sirul. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne
izbăvească de această patimă și Domnul Iisus Hristos ne va împlini cererea.
Trebuie să evităm comunicarea cu cei care grăiesc în deșert. Să ne ținem cât
mai departe de ei, să căutăm părtășia puținilor înțelepți, care își deschid
gura doar ca să spună câte un lucru folositor, de la care nu vei auzi cuvinte
deșarte, vătămătoare de suflet.
Trebuie să vă supravegheați cu foarte mare atenție. Să
dobândiți obiceiul de a examina ceea ce vreți să spuneți, să vă deprindeți cu
ținerea limbii în frâu. Să nu-i dăm voie să flecărească! Seara, să vă aduceți
aminte ce ați spus ziua, să vedeți dacă n-ați trăcănit, dacă n-ați jignit pe
cineva, dacă n-ați mințit, dacă n-ați bârfit. Dacă vă veți însuși obiceiul
acesta, vă veți obișnui să vă supravegheați orice mișcare a limbii și s-o
înfrânați.
Limba și vorbirea păcătoasă
Aduceți-vă aminte: cu cât omul este mai concentrat pe
lucrul principal, pe cele lăuntrice, pe cele adevărate, cu cât își face mai
multă vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor
Sfinților Părinți, cu atât se pătrunde mai mult de înțelepciunea acestora și cu
atât îi va pieri mai mult pofta de a trăncăni. Mare lucru este a dobândi
stăpânirea asupra propriei limbi!
Patima slavei deşarte e nesfârşit de felurită. Cu
toţii ne slăvim în deşert: unii cu frumuseţea trupească, cu bogăţia şi luxul
hainelor, cu vilele, cu forţa fizică; alţii cu profunzimea cugetării, cu
educaţia multilaterală şi cu talentele. Cel bolnav de slava deşartă devine
negreşit trufaş: el se pune mai presus de toţi, i se pare că toţi sunt mai răi.
(Extras din „Sfântul Luca al Crimeei, La
porțile Postului Mare”, Editura Biserica Ortodoxă
RADACINILE
POMULUI
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Mitropolitul Hierotheos Vlachos povesteste astfel
despre o întâmplare petrecuta în anul 1978, când se afla în vizita la
Manastirea Sfântului Ioan Botezatorul de la Essex: „Într-o zi Parintele
Sofronie m-a gasit în gradina si mi-a aratat un pom zicându-mi: «Acest copac
creste încet, încet, înfigându-si întâi radacinile foarte adânc. Asa se
întâmpla si cu monahul, creste si progreseaza încet, încet în pocainta, dar
radacinile lui intra adânc înspre vesnicie»”.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in
Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 220
POARTA
DESCHISA DRAGOSTEI
-
Parintele Rafail Noica -
Facerea de minuni, de exemplu, este numai unul din
lucruri, si nu cel mai pretuit de Sfintii istoriei. Cele mai pretuite de
Sfintii istoriei sunt virtuti ca smerenia, de pilda, care este poarta deschisa
dragostei, dragostea fiind cuvântul la care se reduc toate poruncile
dumnezeiesti.
Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 111
CALAUZA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca aceia care s-au abatut din drumul cel bun si
s-au ratacit îsi cauta o calauza, care i-ar putea povatui pe calea cea dreapta
si i-ar duce pâna la locul unde ar voi sa ajunga. Aceasta întâmplare, care se
repeta atât de des cu cei ce vietuiesc în lume, te învata ca asemenea ne-am
ratacit noi toti când, urmând sfatul duhului celui viclean, am facut
neascultare de Dumnezeu si, departându-ne de patria noastra – Cerul, pentru
care am fost ziditi de Dumnezeul nostru –, hoinarim prin pustiul acestei lumi,
întocmai dupa cum graieste si Prorocul: „Toti ca niste oi ne-am ratacit;
fiecare din calea lui s-a abatut” (Isaia, 53, 6). Si Sfântul David asemenea se
roaga: „Ratacit-am ca o oaie pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176).
Iar de vreme ce noi, rataciti fiind, singuri nu vom putea ajunge nicidecum în
Patria cereasca, ni se cuvine sa ne cautam o calauza priceputa într-o astfel de
lucrare însemnata si trebuincioasa, despre care s-a zis: „un lucru trebuieste”
(Luca 10, 42). În Evanghelie ni se arata o asemenea calauza iscusita si
preaînteleapta: Iisus, Fiul lui Dumnezeu, despre Care Tatal ne spune din
Ceruri: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Carele am binevoit; de Acesta sa
ascultati!” (Matei 17, 5). Altfel zis: „Eu vi L-am trimis pe El – Învatator,
Povatuitor si Calauza. De vreti sa veniti la Mine si sa primiti Împaratia
cereasca – cea pe care ati pierdut-o –, «de Acesta sa ascultati» si sa luati
aminte la cele ce va învata El”. Dar si Domnul Însusi ne vorbeste despre Sine:
„Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine”
(Ioan 14, 6). Daca nu vrem, iubite crestine, sa ne ratacim pâna în sfârsit si
sa ramânem în veci robi ai diavolului, ci mai cu seama voim sa venim la
Dumnezeu si sa primim viata vesnica, pentru care am fost chemati si renascuti
prin scaldatoarea Botezului, atunci neîndoielnic trebuie sa ne încredintam Lui
pe noi însine, sa ne tinem de El cu dragoste si cu credinta, sa ascultam sfânta
si dreapta Sa învatatura, sa mergem pe urmele Lui si sa urmam întocmai pilda
curata a vietuirii Sale neprihanite. Fie ca smerenia Lui sa surpe mândria
noastra; rabdarea Lui sa ne înfrâneze mânia; blândetea Lui sa izgoneasca
rautatea si dorinta noastra de razbunare; saracia Lui sa ne întoarca de la
iubirea de argint, de la lacomie si de la rapire; dragostea Lui sa stârpeasca
pizma si ura noastra; sfintenia Lui sa ne învete a iubi curatia sufletului si a
trupului. Întreaga Lui viata sfânta si dumnezeiasca sa ne fie noua chip de
îndreptare a naravurilor noastre celor rele cu care ne-am nascut din Adamul cel
vechi. Urmându-I, prin El si noua ni se va deschide calea, adevarul si viata
vesnica! Urmând Lui, nu ne vom abate din calea cea dreapta, ci vom ajunge în
Patria cea mult râvnita si în casa Tatalui ceresc, unde „multe locasuri sunt”
(Ioan 14, 2). Aceasta cale, preaiubite crestine, este smerita si umilincioasa,
însa îi duce spre înaltul Cerului pe cei care pasesc pe ea. Pe acest drum sa
mergi de voiesti sa ajungi în Patria cereasca si nu vei rataci în prapastiile
iadului!
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 83
PARINTI
SI COPII
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Dumnezeu a pregatit o lume în care copiii sa se poata
simti bine, dar asta depinde de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se simt.
Ce facem în familie, în lume, ca acesti copii sa nu se simta într-un mediu
ostil? „Nu-i întarâtati la mânie pe fiii vostri” (Efeseni 6, 4) însemneaza:
nu-i deceptionati, nu-i smintiti, nu-i tulburati, nu le stricati sufletele prin
faptele voastre, prin vorbele voastre, prin gândurile voastre. Stati de vorba
mai mult cu copiii vostri. Priviti-i mai atent. Ascultati suspinul ce-l scot
uneori, copiii, si în somn. Fiti mai întelegatori fata de ei. Acordati-le mai
multa grija. Cautati sa întelegeti mai adânc viata lor. Priviti mai des si mai
profund în ochii lor. Uitati-va la fata lor, care nu e întotdeauna senina.
Coborâti mai adânc în viata lor, în sufletul lor, în inima lor. Sa nu va
închipuiti ca v-ati facut datoria daca le-ati asigurat hrana si haina.
Gânditi-va ca fiii vostri nu au numai stomac si trup. Aduceti-va aminte ca fiii
vostri au si inima, si suflet.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
95
DESACRALIZAREA
NORMALULUI
de
Gabriel-Andrei Timofte
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți
fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeu tău ți-l
va da ție” (Ieș. 20:12).
De cele mai multe ori am auzit la bunicii mei și la
bătrânii satului că fiii sunt oglinda părinților în societate. Tot de atâtea
ori, încă de mic stăteam și reflectam la ceea ce voiau să îmi împărtășească
înțelepții satului, ajungând ca în cele din urmă să îmi dau seama: cei 7 ani de
acasă își vor spune mereu cuvântul în fața societății civile. Și prin însușirea
celor 7 ani candidații la „examenul vieții” au șansa de a promova sau de a fi
respinși de la examenul care va lăsa amprenta părinților în lume.
Și nu aievea sunt 7 ani. De ce nu sunt 6, 8 sau 9 ani?
Fiindcă învățătura creștinătății nu a putut fi neinfluențabilă, în mod pozitiv,
asupra a ceea ce înseamnă valori morale și duhovnicești. Astfel, șapte este
numărul perfecțiunii divine sau ceva care este desăvârșit, exact în același mod
ca și în săptămâna creării lumii (cf. Fac. 2:2-3).
Pr. Prof. Costel Bulgaru arată în lucrarea[1] sa
eficacitatea păstrării normelor morale, tradiționale ale omului simplu:
„Familia creștină se confruntă cu probleme noi și complexe, într-o lume ce se
zbate mai mult ca oricând între cei doi poli majori, respectiv între tradiție
și modernitate, «deoarece printre noi se instaurează, încetul cu încetul,
un duh perfid care răstoarnă valorile și pervertește limbajul. Anormalul devine
normal, viciul devine virtute... cuvinte nobile precum prietenie, prieten,
prietenă se degradează în conotații dubioase»”[2].
Legislația europeană lovește în MAMĂ și TATĂ
Înainte de a trece la tratarea efectivă a subiectului
ni se pare de bun augur să analizăm din punct de vedere etimologic cei doi
termeni aflați în discuție, pentru ca, în final, pledoaria noastră să se bazeze
pe argumente verosimile. Astfel, termenul „mama” provine din latinescul mamma,
mammae[3] (substantiv feminin) și este denumirea primită de femeia care a
născut prunci. Termenul de „tata” provine din latinescul tata, tatae[4]
(substantiv masculin) și îl desemnează pe bărbatul care are copii.
După ce, în anul 2018, Consiliul Local al capitalei
Franței, Paris, a adoptat discret, dar în unanimitate hotărârea prin care în
documentele de stare civilă termenii de „mama” și „tata” să fie înlocuiți cu
„părinte 1” și „părinte 2”, pe 12 februarie 2019, Camera Inferioară a
Parlamentului Franței a adoptat în primă lectură amendamentul de înlocuire a
celor doi termeni consacrați, în formularele școlare. Autoarea propunerii
legislative nu este nimeni alta decât Valerie Petit, membră a partidului
preşedintelui Emmanuel Macron, La Republique en Marche (LREM). Aceasta susține
propunerea sa prin următorul argument: „Acest amendament intenţionează să
introducă în legislaţie diversitatea familiei cu copii, menţionată în
documentele administrative înaintate şcolii”[5].
MAMĂ și TATĂ - Cuvinte posibil interzise?
De la schimbările radicale din Franța până la
introducerea acestora și în Uniunea Europeană nu a durat foarte mult. Astfel,
în anul 2021, Parlamentul European a elaborat un nou Ghid Lingvistic, destinat
politicienilor și oficialilor, cu scopul de a trasa o nouă direcție care să
îmbunătățească limbajul „incluziv”. Potrivit oficialilor, este interzis să
folosești termeni ca „mamă”, „tată”, „trans”, „gay” sau „lesbiană”, denumiri
care ar putea fi lipsite de respect pentru anumite minorități etnice sau de gen.
După ce a apărut în spațiul public această informație,
oamenii au izbucnit și chiar și persoane din comunitatea LGBTQ (ex: Adrian
Teleșpan), neînțelegând proiectul Parlamentului European. În acest context,
Parlamentul a venit cu anumite lămuriri asupra Ghidului Lingvistic. Și anume că
acesta recomandă utilizarea termenului ,,părinți”, strict în contextul
formularelor administrative și al contextelor asemănătoare. De asemenea, Ghidul
Lingvistic s-ar adresa în special traducătorilor din Parlamentul European și nu
a fost conceput pentru a emite recomandări referitoare la activitatea și
declarațiile deputaților europeni.
Denaturarea conceptului egalității
Cu toate că Parlamentul European susține în continuare
că acest Ghid Lingvistic nu va fi obligatoriu și nu va denatura pe nimeni, se
pare că autoritatea europeană nu este bine ancorată în justețea termenului
„egalitate”, termen frecvent utilizat în disputa Teoriei de Gen (Teoria
Gender). Prin folosirea termenilor de „părinte 1„ și „părinte 2” se ajunge, în
mod direct, la nedorita acțiune (inițial la nivel teoretic) a
subordonaționismului, astfel încât întregul concept al egalității să fie
denaturat.
Privit din sfera oamenilor autodeclarați atei, Ghidul
Lingvistic nu pare să prezinte o problemă primordială, pentru ei totul
rezumându-se la valoarea trecătoare a acestei lumi. Însă, când îi aducem în
discuție pe creștinii ortodocși și în special pe copiii de până la vârsta de 14
ani, acest proiect își însușește o fereastră iluzorie și dezumanizatoare.
Cum îi poate explica Parlamentul European unui copil
de 7 ani că utilizarea tradiționalilor termeni (în documentele oficiale) de
„mama” și „tata”, cel puțin în concepția parlamentarilor de la Bruxelles, face
aluzie la evitarea discriminării și la respectarea libertății de exprimare a
comportamentului sexual? Nu se poate! Nu li se poate impune copiilor acești
termeni care încalcă întru totul conceptul de egalitate.
Ce cuvinte rostesc prima dată copiii? Mama și tata. Nu
cred că există om care să nu audă glasul dulce și gângav al pruncului care își
strigă părinții. Emoția pe care o simți ca părinte în momentul în care ești
strigat de copilul tău sub ablativul de „mama”, respectiv „tata” este
inexplicabilă.
Adevăr și așa-zisa „discriminare”
Trecând la extrema cealaltă, putem presupune că
„fabuloșii” termeni de „părinte 1” și „părinte 2”, în viitor, îi vor fi impuși
Bisericii Ortodoxe pe motiv că aceasta ar discrimina anumite minorități. Însă,
ce uită (sau mai bine spus: ce nu cunoaște) Parlamentul European este faptul că
Biserica este în continuă disonanță față de păcat.
Afirmă Mântuitorul, în polemica avută cu iudeii în
contextul prinderii, în timpul exercitării de către o femeie, a păcatului
adulterului: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra
ei” (In. 8:7). Astfel, starea de păcătoșenie fiind universală, neexistând
nimeni fără de păcat, mai puțin Dumnezeu, Biserica este autonomă față de Stat
și nu este obligată să se supună Statului.
Însă, în ultima perioadă autonomia Bisericii a fost
încălcată regulat. Dacă în documentele oficiale Parlamentul European dorește să
impună termenii amintiți mai sus, cu siguranță vor găsi acei „termeni
discriminatori” și în textul liturgic sau biblic. Cum ar fi ca Parlamentul să
dea o lege prin care, începând de mâine, în Biblie să înlocuim ablativele de
„mama” și „tata” cu „părinte 1” și „părinte 2”? Total dramatizant. Nu îi poți
spune lui Dumnezeu-Tatăl „Părinte 1”, iar Maicii Domnului „Părinte 2”.
Dezumanizarea umanului
Înlocuirea celor doi termeni arhicunoscuți și mult
iubiți de către popor, prin implementarea Ghidului Lingvistic al Parlamentului
European, desemnează o desacralizare a tot ceea ce reprezintă sfânt, o
dezumanizare a umanului, trecând din spațiul duhovnicesc, specific țărilor
creștin-ortodoxe, în cel traumatizant și iluzoriu al „moralității” europene.
Închei prin a-l cita (în același timp vă rog să
meditați asupra a ceea ce spune) pe un binecunoscut psihoterapeut ortodox,
anume Konstantin Zorin. „Inima noastră este asemenea unui mare câmp, unde,
alături de culturile utile, cresc buruieni, dar și plante otrăvitoare. A
cultiva, a schimba inima e ca și cum ai încerca să ari sau să semeni în
mare”[6].
[1] Pr. Prof. Costel Bulgrau, Sfânta Taină
a Cununiei, Ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 132.
[2] Î.P.S. Bartolomeu Anania, Pastorală la
Sfintele Sărbători ale Paștelui, 2005 apud Pr. Prof. Costel Bulgrau, Sfânta
Taină a Cununiei, Ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 132.
[3] Prof. Elena Crăcea, Dicționar
latin-român, român-latin, Ed. Steaua Nordului, București, 2015, p. 462.
[4] Prof. Elena Crăcea, Dicționar
latin-român, român-latin, Ed. Steaua Nordului..., p. 635.
[5]https://www.rador.ro/2019/02/16/denumirea-de-parinte-1-si-parinte-2-este-dezumanizatoare-si-tine-de-taramul-absurdului-sustin-organizatii-din-franta/ (12
aprilie 2021)
[6] Konstantin V. Zorin, Păcatele
tinereții și sănătatea familiei, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti,
colecția Psihoterapia Ortodoxă, Ed. Sophia, București, Editura Cartea Ortodoxă,
Alexandria, 2010, p. 57.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr.
69)
ATINGEREA
ADEVARULUI
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Atingerea adevarului cere mult mai mult efort decât e
nevoie pentru a dobândi o cultura practica si stiintifica. Nici lectura unui
mare numar de carti, nici familiaritatea cu istoria crestinismului, nici
studiul diferitelor sisteme teologice nu ne pot duce la tinta noastra, daca nu
ne vom alipi în mod continuu si pâna la capat de poruncile lui Hristos.
Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea –
experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 128
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu