miercuri, 11 iunie 2025

NICOLAE MĂTCAȘ - CATRENE DE RÂS ȘI DE PLÂNS

 



CATRENE DE RÂS ȘI DE PLÂNS

 

 

~*~

 

Juram pe pana corbului lui Poe

Cum ne băteam mai ieri cu pumnu-n

piept,

Că viza câștigată e un drept!

Când sine die Waiver e-amânată,

Tot - pana corbului! – vom spune:

„Niciodată!”?

 

Cum se vede schimbarea de aproape

și de departe

Ar fi căzut, din egotism,

Ușor în autocratism?

Noi constatăm, și cu năduf,

C-a scăpătat chiar în produf.

 

Marele război comercial mondial?

Tremur  ca de un șantaj atomic

Așa-zisul bullying economic,

Proclamat ca „Ziua Liberării”,

Când, de fapt, e „Ziua Demolării”.

 

Îndreptățire temeinică

Nu poți s-ajuți sinistrații

C-ai desființat USAID?

Cu atâtea figurații

Poți din first cădea-n ofsaid.

 

Acțiuni la comandă

Să crești, îți cer, bugetul apărării,

Pe taxe-ți iau – vamale – două piei,

Iar cum apare cazul completării,

Muniția s-o cumperi de la ei!

 

Cooperarea dintre SUA și Mexic a

redus substanțial numărul trecerilor

ilegale

Niciun zid, cât de tenace,

Nu exclude tranzitări

Ilegale, cum o face

Legătura dintre țări.

 

Aviz universităților americane de

renume

Într-un mediu libertin

De gândire critică

Urmă de student străin

Cu mândrie civică!

 

Tot rău-i spre bine

De când le-a căzut pe cap un drob

De tarife din SUA colé,

Tot mai multe state de pe glob

Vor să facă-afaceri cu UÉ.

 

Uzi leoarcă

Noi credeam că, între două,

Nu sunt șanse-a ne ploua!

Azi ne spală amândouă:

Și UE, dar și SUA

 

Propunere rezonabilă respinsă 

-Vreți comerț ca părți egale?

Scoatem taxele vamale!

A propus, modest, UÉ.

Nenea, scos din balamale:

-Da profitul unde e?!

 

Fiecare-i mare și tare în felul său

Se dau buricul lumii, megalitici.

Nici țările UE nu-s marginale:

-Om fi fiind, prea poate, gnomi politici,

În schimb, suntem puteri comerciale.

 

Aroganță și umilire

Mai multe state ce se duc la fund

Pentru-nlesniri, să vezi, îl „pupă-n fund”,

Iar de limbaju-obraznic de netot,

În aroganța sa, îl doare-n cot.

 

Cu UE sau cu SUA?

Ideea lui la noi nu ține.

Cum să alegem între două,

Când noi, din practică, știm bine

Că între două nu te plouă?

.

În SUA  a fost anulată reglarea

excesivă a consumului apei

Apă-n jur cât ține zarea,

Iar la robinet – not flow!

Cât au așteptat schimbarea

Ca să facă-un duș normal!

 

Acuși te trezești cu datorii

Mai încet cu minerale,

Ele-s ochiul dracului.

În ochiri colaterale

Pierzi și fundul sacului.

 

Calamitate naturală

Marea Neagră, bat-o vina,

Marea Caspică-o inundă.

Nu știați care-i pricina?

Barca So(ro)s se scufundă.

 

Ce ție nu-ți place, Altuia nu-i face

Rușii-și bagă nasul lung în trebi străine,

Dar, ținuți sub lupă, nu le vine bine.

S-ar uita mai bine-n chioara  ciorbă-a lor,

Unde fără pândă nici țânțari nu zbor.

 

Tergiversează punerea în aplicare a

prevederilor armistițiului

Se vede bine din Olimp

Că pot s-o facă pe nebunul,

Căci rușii trag nu doar de timp,

Ci și din drone, și cu tunul.

 

Mercenari chinezi în atacul Rusiei

asupra Ucrainei?

Credibilă nedumerirea Chinei

Că inși chinezi trag contra Ucrainei,

Când pentru ea o sótnie-ostășească

E-o simplă picătură chinezească.

 

Captură stranie de prizonieri „ruși”

pe frontul ucrainean

A dezarmat duzína Pávlo, -ntâiul,

Vreo doi, ciudați, cu fața ca lămâiul,

Nu tu bureați, mongoli, mordvini,

tătari,

Ci – șoc! – chinezi luptând ca

mercenari.

 

SOS, lume!

O dronă a lovit în sarcofag.

Renaște iar sindromul Cernobâl,

Căci învelișu-a devenit precar:

N-acoperi radiațiile cu mâl.

Iar șefii, ca și cei din ’86,

Iau apă-n gură, parcă țin de șase:

Nu iod, prevénții, bioterapie,

Transplant celule, laserterapie…

Ucraineană, drona, sau rusească,

N-ar fi ca lansatorul să plătească?

 

Până la prescripția faptelor?

Franța, mostră a frăției,

Ce-i cu ea că de timp trage,

Când pe prințul României

Ba ni-l dă, ba ni-l retrage?

 

Din puținul pe care-l au

Basarabenii ne-au dat chișca,

Deși nici PIB-ul nu-i mai mare

Și-n locul morii-au pus morișca:

N-au renunțat la indexare!

 

NU COMPARÂND MERE CU

PERE

Un președinte e sau nu risipitor

Nu comparându-l cu un alt

conducător,

Ci raportat la PIB-ul țării lui

Și coșul zilnic al sărmanului.

 

CHELTUIELI FĂRĂ NOIMĂ ȘI

FĂRĂ RĂSPUNDERE?

Când din hazna salarii-și dau regale

Ori îi apucă dorul de plimbat,

Pe loc acestea-s confidențiale

Ori – și mai și – devin secret de stat!

 

~*~

NICOLAE MĂTCAȘ









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu