siamezi
la persepolis
elisabetei
~*~
dispăruseră
nopțile
și
realul era jefuit de invazii migratoare
poezia
salvase lumea
clipa
de inefabil
de
însemnele răului și neputinței
se
întâmplau lucruri stranii
despre
care nu voiam să aflu
mă
mutasem înspre persepolis
și
nu voiam să mă mai cauți
îți
plăceau petuniile și florile de myozotis
în
lipsa mea le îngrijeai în patrulatere
și
te gândeai numai la mine
în
ce formă geometrică mă poți cuprinde
plantă
agățătoare de care să te cațări
în
zig -zag
cu
dragostea ta nepieritoare
orizontul
se dilata și de teamă
mi
te-ai urcat în spate să înveți
melancolia
și
toate lucrurile numai de la mine
să
cresti
si
să rămâi
în
era postumană
nu
se mai știa ce este omul
bunătatea
generozitatea noblețea
mă
întorsesem în timpul vechi
și
de necuprins al aezilor
pe
malurile styxului
îmbrățișați
vom face dragoste
printre
petunii și flori de myozotis
devenind
siamezi
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu