Jianu Liviu-Florian - Tatăl nostru, care este pe Pământ

 

Tatăl nostru, care este pe Pământ

 

 

~*~

 

După atâta Pizzerie,

Daniel, Prea Fericit,a  câștigat

Un car de-a Dreptul Minunat!

O încântare! Bucurie!

De câtă pizza a serivit, în lung, și-n  lat!

 

Ba, și la Campioni, pentru salvat!

 

Ei, ce să faca, biet, săracii, mai aproape?

Ce Mese , ce Agape, să-i îndoape?!

De unde să își ia, tot ce-i nevoie,

Să cucerească și Elada, și o Troie?!

Și Lumea-ntreagă, și pe tata Noe?!

 

De unde-atâta energie, și extaz

Laureat? Din mămăligă… și din praz?!

 

Dar Daniel, pe caii lui, înflăcărat,

A copt. A preparat. A fost chemat.

A stat – pentru servit – și-a mers și pe obadă,

Ca Pizza să ofere, la grămadă!

 

Pentru-un succes de neimaginat!

Același car pentru servit – ce stă să cadă!

Și înăuntrul lui, pentru cârpit, la harfe,

Instrumentatele de stat, atâtea boarfe!

 

Daniel Prea Fericitul, ce pe nas,

Sluji – tas după tas, vas după vas!

Făină, dreasă după maxim standard stas!

 

Desigur, a avut o stână-ntreagă

De angajați, ce s-au mobilizat degrabă,

Și și-au luat chiar care de paradă!

 

El, fondatorul de la Pizzărie,

Marsilia, ce salvează-o Veșnicie,

Și Națională, și Mondială prietenie,

Și până, hăt!, în câte-o Sihăstrie!

Rămase să îmi cânte sub fereastră, mie,

Chiar în Altarul din Sufragerie,

Imensa lui Recunoștință, pentru Veșnicie!

 

Pentru Magnifica, Eterna noastră Românie!

 

Sportiv, atlet, al Pizzei consacrate,

Ce fără ea, ce-ar fi putut atâtea state,

De unde -atâția salvatori, a scoate?

Și-atâția comandanți – pe săturate,

A se-nfrupta din pizze minunate?!

 

 

Tânjesc și eu, și nu știu cum se poate…

Cum poți servi, și prepara atât, la pizze,

Și să ajungi Mobil pentru ambițe

Precum se vede într-al lui, de hărtănițe,

Și să continui să servești, la datorie,

Chiar și comenzi ce nu-s – de Pizzărie?!

Trăind doar din dorința ta, cea vie,

Ținând în jur, și propria-ți Famili’e?!

 

Nu poți și tu, să tragi pe nas, un Doamne-Ajută,

Nu poți pe la spectacoli, pentru-o burtă,

Să pleci, ca să îți afli alinare,

Nu poți închide templuil tău de închinare

La Pizza – dacă pică o comandă – oarecare?!

 

Nu-i știi dimensiunea, nici volumul,

Și – Doamne Sfinte! – Daniel, este stresat

Când vine chiar și unul!

 

Ca să se recupe’re din angoasă,

Și din depresie, de păzit acasă,

Asemenea Progress, precum îl lasă

Deschis, mirabolant, la mine, sub fereastră,

Își lasă mamițica sa studioasă,

Ca o Fecioară, de Bucătăreasă,

Să stea de șase… Și el, Vine după-masă!

 

Măcar, mai are cât mai are, ce împarte,

De se comandă, și dispare-n  noapte,

Căci are și el, Dreptul, la somn, poate,

Și-o Pizză-a lui, să nici a se desparte,

În Visul de Uzină, tot pe roate…

 

Cu-atâtea benzi în urmă, fabricate!

 

Și banda lui, aparte, de făină,

Parcă-i Cumnata care stă să vină,

A lui Pantagruel, cu tot tacâmul

Veselăriei – pe care Stăpânul,

 

E Taurul, chiar Șeful, biet, Românul!

 

Atât de bine-njunghiat și mare,

Că este fericită-ntreaga Lume, din hotare

În Hotare,

Și-și freacă-n cor veselăria lor:

-        Avem mâncare…

 

Ce mai Concurs de Pizza, ce-ncântare!

Și ce Mobil, în Extraordinara Deșertificare!

 

6 septembrie 2026

 

~*~

Cdr,

Jianu Liviu-Florian