Generalul Iulian Vlad

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător? (2)

Gen. Vlad (86) e un tradator, atat a lui Nicolae Ceausescu, pentru ca a dezarmat Securitatea in dec. 1989, cat si al lui Ion Iliescu, care planificase 60.000 de victime pentru legitimarea noii puterii.

In Kein Entkommen aus dem Netz der Verschörungen. Rumänische Securitate-Kader werden Publizisten, din Frankfurter Allgemeine Zeitung, 02.03.2017, Joseth Croitoru se foloseste de "Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor", a gen. Aurel Rogojan, pentru a reveni asupra acestei tradarii si mai ales ca-i politic incorecta cartea si aparitia in public a lui Vlad si Rogojan la Timisoara.

Vezi mai jos si in Anexa:

http://www.amosnews.ro/viore-roman-despre-factorul-intern-romania-spirala-conspiratiilor-2016-08-28 http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/09/03/conspiratii/

Gen. Vlad e un erou pentru ca a refuzt sa trag in popor cu riscut de a fi condamant de Ceausescu sau de Iliescu. A intrat la inchisoare pe baza protocolului falsificat al ultimei sedintei, din 17 dec., a lui Ceausescu si anturajul sau restrans, din care insa inculpatul nu facea parte. Asta este necunoscut de marele cotidian german, in schimb argumentele gen. Vlad si Rogojan sunt trecute cu vederea. Pe de alta parte opera politico-poetica lui Mircea Dinescu, cel care a inceput Revolutia TV cu indicatia lui Ion Caramitru, „Mircea fa-te ca lucrezi!“, se bucura de credibilitate. Ignoranta sau desinformare?

Intamplarea a facut sa revin la Timisoara pe 16 dec. 1989 si sa-l revad a doua zi pe strada pe un fost coleg din presa, care isi predase pistolul la Securitate la ordinul gen. Vlad. De atunci m-am intrebat, cum poate fi evaluata de un observator extern, dubla tradare eroica, care a salvat o tara, pentru ca daca Securitatea nu se dezarma, Pactul de la Varsovia, in primul rand Armata Rosie si cea maghiara interveneau sa faca pace in intereseul lor, nu al romanilor. Asta nu-i intereseaza nici pe Croitoru de la Frankfurter si fireste nici pe revolutionarii de profesie, corupti cu pensii si avantaje materiale, dar ne reaminteste de dr. Joseph Goebbels: o minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr.

Links: http://ioncoja.ro/viorel-roman-are-ceva-de-spus/

http://atitudine3.rssing.com/chan-5975244/all_p10.html#item182

http://confluente.ro/Viorel_roman_generalul_iulian_vlad_viorel_roman_1357458781.html

http://www.viorel-roman.ro/articol_big.php?id=327&pg=21

http://www.ziaristionline.ro/2011/12/22/prof-dr-viorel-roman-generalul-iulian-vlad-erou-sau-tradator/

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2015/10/generalul-iulian-vlad-erou-sau-tradator-disputa.html

http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/12/21/generalul-iulian-vlad-erou-sau-tradator-2/

La pagina 46 din http://www.herculanehercules.ro/data/uploads/ziarul_hercules_nr_08.pdf

La pagina 47 din https://www.academia.edu/27240926/Romania_2012

La pagina 25 din http://www.acxie.ro/pdf/aaa.pdf

Ziarul „Mioriţa”, U.S.A., din 17 decembrie 2011

www.viorel-roman.ro

https://www.academia.edu/

viorel-roman-bremen.over-blog.de

Bremen la 2 martie 2017

ANEXA

Viorel Roman despre "Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor"

Lucrarea gen. Aurel I. Rogojan, editată de Compania, seria ClarObscur, coordonată de Petru Romoşan, Bucureşti, 2016, 556 p., împreună cu Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, 2011, 572 p., sunt două analize inegalabile ale soartei românilor în calea imperiilor islamic, ortodox şi catolic, care luptă pentru moştenirea Imperiului Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman.

Stafia conspiraţiilor Chestiunii Orientale e mereu aici. Nici nu s-a volatilizat stafia comunistă care bântuia prin Europa, conspiraţia lui Karl Marx, nepotul unui rabin ranchiunos, inspirat de profetul Amos, că războiul dintre islamici, pravoslavnici şi occidentali e la ordinea zilei. Românii sunt în calea tuturora, dupa cum vedem şi în această carte, unde sunt prezentate sine ira et studio argumente în mai multe adevărate mari dosare de interes naţional.

În „Politica sinonimă cu frauda”, să ne mărginim la consemnarea titlurilor inspiratului autor, care spun mai mult decât ar putea-o face un prezentator: Autoevaluarea guvernării V.V. Ponta. Abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri; Dosarul Nana vs. Constituţia României; Secretele murdare ale puterii; Românii de pretutindeni sunt pe nicăieri; Falsuri, taine şi minciuni ca în anii socialismului victorios; Miniştri lunatici, transpuşi într-o lume ireală; Aceşti iresponsabili care ne guvernează; Pe mâna cui joacă Iohannis, preşedintele nimănui?!; Falimentul politicii externe a României.

„Războiul politicii cu serviciile secrete” are tradiţie. Paralela de la Porţile senzuale ale Orientului dintre Carol II şi duduia Elena Lupescu (Magda Wolf, Duta Grünberg etc.), şi cuplul Băsescu-Elena Udrea, Gură de Aur, o vedem în Politica, spionajul şi mafia. Elena Gură de Aur - doar emblema unui deceniu de guvernări cleptocrate?!. Urmează alte întrebari retorice incomode: Corupţii clasei politice au certificate de bună purtare de la serviciile secrete?!; De ce plătim şapte servicii secrete?!. Pentru că la CNSAS agenţiile străine se simt ca acasă. Fascinant e şi traseul revoluţionarului Mircea Dinescu, de la coadă de topor şi creaţie a organelor noastre la baron local de Cetate, proprietarul moşiei, conacului, morii care au aparţinut boierilor Barbu Drugă şi Bibescu.

O constatare ce depăşeşte cutumele paternaliste turco-fanariote, ortodoxe moldo-valahe: în ultimul sfert de veac, România nu a avut parte de alegeri, ci de insurecţii electorale. Insurecţiile electorale din primul deceniu postbelic au salvat Occidentul de comunism şi Estul de capitalism. În prezent, insurecţiile electorale retrasează ori consolidează noile spaţii de siguranţă dintre potenţiali inamici. Şi din nou întrebări retorice chinuitoare: Prezidenţiabili sub steag străin. Pe mâna cui dăm România?; Campanie electorală de criză. Cum votăm? Ce alegem?. Să ne mai mirăm că la alegerile locale din primăvară prezenţa la vot a fost de numai 30% din cetăţenii ţării cu acest drept?

Capitolul „Sus cortina, domnilor … escu! Foştii preşedinţi ai României, discipoli şi mentori ai poliţiei politice” începe cu Traian Băsescu - un dosar ordinar sau extraordinar?, apoi îi vedem pe Emil Constantinescu învins de sistem, pe Renate Weber sau look-ul noii femei-comisar şi pe Mogulii versus securitatea naţională, cu Spionaj la Cotroceni pentru afacerişti şi corupţi. Jurist de formaţie, autorul nu uită de „Justiţie în ţara suspecţilor” şi nici de „Fapte şi acte în dosarul chestiunii maghiare”, cu Noi file din cronologia neorevizionismului maghiar, in viziunea căruia Ţinutul Secuiesc nu este România.

Mai ales la români, factorul intern nu poate fi înţeles fără a lua în considerare factorul extern, prezentat pe larg într-o parte (pp. 417-501) din această carte: „Războaie vechi cu variaţiuni noi: jihadism, terorism, spionaj cibernetic, schimb de informaţii…” şi „Nesfârşitele războaie geopolitice”. Aici se potriveşte şi începutul factorului intern şi extern din anul revoluţionar 1989: „Adevărul generalului Vlad în lupta cu falsul”. La întrebarea pe care mi-am pus-o şi eu, „Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?”, răspunsul e simplu: pentru români este un erou, iar pentru reprezentanţii intereselor imperiale este un trădător.

Lectura a peste o mie de pagini nu mai este la îndemâna cititorului de azi, alimentat cu informaţii scurte, tendenţioase, pe care nici nu le mai ia în serios. Vedem asta în absenteismul de la alegeri. Se ştie că aspiranţii la fotoliile puterii îşi cumpără locurile pe liste şi funcţiile în administraţia centrală şi locală. Asta e cutuma la boieri, baroni locali, parlamentari, miniştri de şase secole la Bucureşti. Totuşi, nu-ţi poţi înfrâna un sentiment de disconfort, pe care l-am găsit şi în comentariile acad. Dinu C. Giurescu şi Corneliu Vlad. Cu atât mai mare este meritul acestor cărţi, unicate în cultura politică duplicitară de ploconire faţă de Occident şi de muşamalizare a unei realităţi cosmetizate după cum bate vântul. Autorul refuză celebrele scuze ”Capul plecat…” şi „Aici suntem la porţile Orientului, unde nimic nu este luat în serios!”. Cine nu citeşte aceste două cărţi nu înţelege mai nimic din România contemporană.

Viorel Roman

Timişoara, la 28 august 2016

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?

Stimate d-le Corvin Lupu, Ceauşescu a privatizat statul, a vândut evrei, germani pe valută şi asupra disperaţilor, care înotau în Dunăre spre Serbia, a ordonat să se tragea cu muniţie de război. După Sf. Augustinus (354-430) asta e suficient pentru ca şi un şef de stat să nu se deosebească de un bandit obişnuit. Libertatea de mişcare şi cea de expresie sunt la judeo-creştini drepturi de natură divină, cei care le încalcă sunt infractorii.

Nu-s specialist în domeniu, dar mă mir că amiralul Canaris, colonelul von Stauffenberg, care au încercat să-l înlăture pe Hitler sunt eroi, iar generalul-colonel Iulian Vlad e degradat soldat şi condamnat la 25 de ani, pentru că a împiedicat un război civil, cu consecinţe incalculabile pentru existenţa statului. Care ar fi fost soarta României ortodoxe, care n-are nici Concordat, în condiţiile ingerinţei străine militare directe şi ale unui război fratricid în vremea când URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia s-au dezmembrat?

Mi-e greu să înţeleg pledoaria Dv pentru supunere necondiţionată faţă de Dictator, în condiţiile în care el s-a decalificat ca şef de stat, când marile puteri au decis sfârşitul paşnic al Războiului Rece, al ideologiei marxist-leniniste anticreştine şi al închisorii popoarelor, aşa-zisul Lagăr ortodoxo-comunist. Şi eu m-am întrebat cu câţiva ani în urmă, in 2011: „Generalul Iulian Vlad: Erou sau trădător?“. Articolul s-a publicat de peste zece ori în SUA, Germania, România, Australia şi mă bucur că d-ul general Aurel I. Rogojan l-a considerat de folos acestei dezbateri.

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?

Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti fac parte din înţelegerea dintre ruşi şi americani în lagătură cu terminarea paşnică a Războiului Rece dintre creştinii occidentali şi ortodocşi, la renunţarea Moscovei la Cortina de Fier, la Lagărul est-european, la credo marxist leninist, care urmărea mântuirea celor ce muncesc prin depăşirea luptei de clasă şi raiul pe pământ!

Cei care au planificat, organizat şi s-au implicat în Revoluţie plecau de la premisa că Armata şi Securitatea nu se agreau şi având arme vor trage în legitimă apărare, provocaţi de revoluţionarii în civil, dar bine pregătiţi si înarmaţi, apoi în confuzia quasi normală, inerentă, dar mai ales indusă cu premeditare de agenţi anonimi se vor înregistra cam 1.500 morţi pe judet, în total pe ţară 60.000. Genocid!

Nicolae şi Elena Ceauşescu nu înţelegeau sau nu acceptau aceste realităţi aşa că au fost lichidaţi după un proces sumar, de tip stalinist. Ministrul Apărării Vasile Milea s-a sinucis la începutul operaţiilor, iar ministrul, şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonelul Iulian Vlad, a ordonat imediat depunerea armelor şi muniţiei la rastel.

Poziţiile erau clare, Frontul Salvării Naţionale, a celor buni, care n-au întinat idealurile comuniste, iar de partea cealalaltă securiştii-terorişti, cei care trag din toate poziţiile, şi sunt până astăzi de negăsit. Lupta dintre progresiştii internaţionalişti Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan şi cei nationalişti moldo-valahi s-a încheiat cu victoria clară a moscoviţilor.

Războiul civil dintre Armată şi Securitate însă n-a avut loc. Ordinul gen. Vlad a încurcat avântul revoluţionar, dar s-a inventat subit sintagma securist = terorist la Televiziune şi populaţia a fost mobilizată să participe la vânătoare şi vigilenţă împotriva celor care în mod paradoxal s-au dezarmat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.

Logica evenimentelor este implacabilă şi verificată în trecut. După dezastrul din Rusia, un grup de generali s-a hotărât să-i lichidez pe Adolf Hitler şi pe Heinrich Himmler, care erau aşteptaţi să facă o vizită pe front. Hitler vine însă singur, aşa că se amână acţiunea, pentru că generalii se temeau că Himmler declanşează un război civil între SS şi Armată. Astăzi ştim că Himmler voia să ia locul lui Hitler după ce acesta s-a sinucis, tot aşa cum ştim că gen. Vlad n-a intenţionat nici o clipă să-l înlocuiască pe Ceauşescu.

1989 era mai mult în joc decât schimbarea Domnului la Bucureşti, era euforia celor care doreau refacerea unităţii ortodocşilor cu occidentalii. Depăşirea Marei Schisme din 1054. Ea însă n-a avut loc şi totul a rămas ca în trecut, aşa că tot elanul se dovedeşte a fi fost ceva penibil, de care se jenează acum cam toată lumea, atât în est cât şi în vest.

În ce măsură conştientiza gen. Vlad pe 17. dec. 1989 că totul este numai o farsă, în afara luptei pentru putere a curentului moscovit din rândul moldo-valahilor şi a celor 1.000 de morţi, este greu de ştiut. Sigur este faptul că el nu s-a comportat cum dorea kominternistul Brucan şi a fost degadat şi condamnat la 25 de ani de închisoare.

Gen. Vlad n-a acceptat lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite, nici obedienţa faţă de a treia Romă, ceea ce l-a costat în final 4 ani de puşcărie. Pentru că l-a trădat pe Brucan. Pe de altă parte a împiedicat un război civil. Pentru asta e un erou al neamului.

Prof. Dr. Viorel Roman, Akademischer Rat a.D.

Bucureşti, decembrie 2011