miercuri, 31 decembrie 2025
Maria Diana Popescu - De la 1 ianuarie ne loveşte apocalipsa lui Bolojan
De
la 1 ianuarie ne loveşte apocalipsa lui Bolojan
Maria Diana Popescu
Editoriale
31
Decembrie 2025
Par urmăriţi de ghinion cei care au adormit în
transpiraţii, cu frica sfîrşitului lumii, anunţat pe 25 decembrie, chiar de
Crăciun, de „profetul” ghanez Ebo Noah, care a afirmat că a primit un
mesaj divin, potrivit căruia un potop va distruge omenirea, iar lui i s-a spus
să construiască o arcă a lui Noe. Apocalipsa s-a amînat, dînd peste cap
organigrama „profeţilor” care uită să-şi ia medicamentele şi dorm cu
armaghedonul sub pernă. „Predicţii” îmbrăcate în drame, nişte biete fatalităţi
jurnaliere! M-am lămurit cum stau lucrurile cu viziunile din mintea profeţilor
moderni: apocalipsă e atunci cînd un om cu deviaţii patologice şi cu un grad de
cultură minimal, închipuit şi paranoic, se crede atoateştiutor. La acest
sfîrşit de an a fost mare vînzoleală pe reţelele sociale. Tot soiul de profeţi
şi-au scos apocalipsele pe tarabă. Teoreticieni, numerologi, astrologi,
metafizicieni au zumzăit pe aceeaşi notă, cum că omenirii i se va opera o
trezire spirituală, nu acum, ci la anul. Adică, cineva din hăul îndepărtat va
roti cheiţa responsabilă cu evoluţia inteligenţei şi, dintr-o dată, se va
deschide un sait pe „gugăl” care ne va teleporta într-o altă dimensiune, cu un
simplu clic. Minunat! Extratereştrii vor face asta, tot ei au aruncat cu
bolovani de asteroid de atîtea ori spre Pămînt. Dar acesta nu s-a clintit.
Adepţii „ştiinţelor oculte” au intrat în gardă, gata să-şi ţină răsuflarea dacă
Universul ar umbla la mintea pămîntenilor cu transformări neobişnuite. Cei care
au folosit abuziv cuvintele „apocalipsă” şi „portal special” au lucrat 24 din
24 la celebra aliniere: 12.12. Internetul năucise din cauza invaziei de texte
cu caracter mistic, asociat catastrofelor. Pentru aceşti profeţi falşi,
apocalipsa vine ca Anul Nou, în funcţie de fusul orar. Sigur, România este în
apocalipsă, însă urmează o altă apocalipsă după Bolojan, acea aliniere fatidică
la programul de austeritate din 1 ianuarie 2026, cînd România intră într-o
aprigă eră a sărăciei.
E suficient să conştientizăm că avem la Cotroceni un
bunga-bunga, care gafează cît de mult poate pe afară şi pe acasă; că avem un
premier care atunci cînd nu-şi ia la timp medicamentele, mintea i se
înceţoşează, pune mausul pe „ok” şi gata apocalipsa taxelor, impozitelor şi
îngheţării veniturilor pentru români. O adunătură de parlamentari şi guvernanţi
fără demnitatea şi fără ruşinea vîrstei, batjocoresc în formă continuată
poporul, obligat să-şi cumpere mîncare în rate, obligat să flămînzească,
obligat să moară din lipsa tratamentului medical adecvat, obligat să se îmbrace
de la second hand. Convinşi că în politică e la fel ca în chimie, adică
amesteci un acid cu o bază şi obţii, de regulă, o sare şi apă, instituţiile
care ar trebui să slujească pe români i-au tratat cu sare în ochi şi spălături
cu apă chioară, dar şi cu înştiinţări de plată, direcţionate apoi către aleşi
şi în buzunarele specialilor. În România vacarmului făcut de pietrele aruncate
de Guvern în geamul românilor, cu greu s-a putut auzi vocea patrioţilor.
Guvernul a stors tot timpul anului de la cei mulţi şi slabi, nevoiţi să strîngă
cureaua ca să aibă bucate mai bune pe masă de sărbători, şi n-a luat un bănuţ
din veniturile gonflabile al specialilor din Justiţie, ale miniştrilor şi
ministreselor, ale politicienilor corupţi, care au dus ţara de rîpă, iar banii
au ajuns în buzunarele escrocului Zelenski.
Odată ce parvenitului i-a intrat în cap trăsnaia că e
politician, e greu să i-o mai scoţi. Pe deasupra, victime ale însoţirilor
nefericite de clan, pentru că nu poţi sta un mandat alături de cercopiteci fără
să-i imiţi, politicienii nu şi-au mai ţinut cumpătul, devenind hulpavi
hiper-competenţi. Hai noroc şi la mai mare! Ce sens ar fi avut pentru ei să-şi
piardă vremea cu poporul? Cu pensionarii, cu medicii, cu profesorii, ale căror
retribuţii jignitoare au fost pe mîna lor. S-au pus bine cu străinii.
România, controlată de un sistem antinaţional
distructiv, e înţesată de politicieni cu averi obţinute prin acte de corupţie,
de impostori în ministere, de maxbeturi, farmacii, sedii de bănci, firme de
recuperare, bordeluri, vile opulente, şaormerii, moluri, reţele, clanuri,
pistolari, magazine de vise, hoţia n-are intermitenţe, în timp ce sărăcia a
împînzit casele românilor şi vîntul suflă tot timpul prin buzunarul lor. Fauna
care a căpuşat poporul peste trei decenii la rînd, acei analfabeţi din Guvern şi
Parlament care-şi afirmă cu auto-suficienţă „competenţe” enciclopedice, dînd cu
aer academic verdicte distructive pentru popor, sînt în vacanţă de lux, iar
matrapazlîcurile lor au fost închise în documente inaccesibile publicului.
Acele documente pe care scrie „strict secret”. Asemenea „cheltuielilor
secrete” şi neplata către stat impusă de justiție ale fostului interlop de la
Cotroceni. Nimeni nu pretinde politicianului să se dedice studiului
fenomenologiei lui Hegel. Ar fi absurd. Dar nici politicianul incult, hain,
risipitor şi îndestulat nu trebuie să dea lecţii de filosofie poporului. Adică
să-i calculeze anual necesarul de bani şi de hrană. Aceşti politicieni au
pierdut legătura cu ei înşişi, cu realitatea! S-au înecat în impostură, la fel
ca în patima băuturii. Teologic, sminteală şi arghilofilie se numeşte. Ameţiţi
de aburii puterii şi de cîştig, guvernanţii şi-au lăsat conştiinţa de sine
posedată de corupţie. Aşadar, în 2026, pe tarabele acestui iarmaroc, talcioc,
obor, tîrg capitalist, degradat peste măsură, vom avea mai mulţi şomeri,
sărăcie mai cruntă şi aceeaşi politicieni corupţi, cu de-a sila, pe gratis. Ei
au „muncit” tot anul la lopată, au săpat tuneluri în buget cu rară şi subtilă
eleganţă, păstrînd neatinse, în România, frauda şi lupta pentru putere şi
avere. Deşi tot anul românii au suportat sărăcia cruntă, lăutăria găştilor de
la putere, psihologia de haită şi cumetria politică, minciuna, avariţia,
corupţia celor pentru care grobianismul înseamnă personalitate politică şi
discurs, deşi tot anul românii s-au uitat prin spărturile gardurilor la mesele
de taină ale puterii, muşcînd din pîinea neagră a sărăciei, la miezul nopţii
dintre ani, vor ciocni paharul cu vin pelin, gata să-nfrune provocările
valurilor uriaşe ale lui 2026. Important e că am ajuns şi Anul nou şi vom trece
clasa cu următoarele lecţii învăţate: omenirea şi statele lumii sînt conduse de
conjuraţii secrete, care fac ce vor cu omuleţii-jucărie ai planetei; lumea
reală nu-şi va putea schimba de una singură mersul slăbănog şi dezordonat;
oamenii aparţin veneticilor, şi-au lăsat acest blestem peste ei ca pe o
voluptate. O întreagă entifadă, o epistemologie a corupţiei, o estetică a
hoţiei financiare, o pseudo-religie a economiei, o pseudo-ideologie a ştiinţei,
o strategie parşivă, dar mai ales absurdul acestora ne-au trimis în robie prin
intermediul armatelor de „specialişti” străini.
Asiguraţi-vă rezerve de patriotism, va fi mare nevoie
de ele în 2026! Ţineţi făclia aprinsă pentru a lumina conştiinţele! Impostorii
din Guvern şi Parlament lucrează intens la infestarea lor şi a solidarităţii
sociale, ţinînd apăsat tot timpul capacul de plumb pe vasul de presiune
socială. Clasa politică trebuie obligată să priceapă că poporul român a
supravieţuit multor trădători, fie ei şi regi, multor intemperii de-a lungul
istoriei, a supravieţuit religia, cu tradiţia, cultura şi spiritualitatea lui,
terfelite azi de autointitulata elită de la putere, pentru care totul se reduce
la o încrengătură de politici distructive, de orgolii şi vanităţi.
Ne dorim în 2026 o schimbare de guvern funcţională,
non-conflictuală şi musai transparentă, în interesul românilor. Deşi nu ne vor
lăsa în pace muşteriii europeni şi mondiali. Ei nu dialoghează cu badea Vasile
sau cu şomerul Ion, ci cu Guvernul de mucava al României. Cum guvernul e
laş şi vîndut, mai rău vom trăi în 2026. Însă eu, mă voi bucura iarna acesta de
scîrţîitul porţii de lemn de la curtea bunicilor, de amiezile scurse din
ţurţurii de după deal. Cît e de trist faptul că mulţi români sînt apăsaţi de
sărăcie, de poruncile şi birurile impuse de antiromânul Bolojan şi
de cele ale „construcției” diabolice numită U.E., prin escroaca
nepedepsită pentru afacerile murdare cu „vaccinuri” anti-Covid, tolerată pentru
interese murdare la conducerea UE.
Copiii au început cu aho-aho, „mîine anul se
porneşte… ”. Numai în ziare, la televizor, pe stradă, pe monitor,
lucrurile curg de-a valma, vremea şi oamenii nu mai ştiu să se oprească. La
mulţi ani!, îţi zic, române! Eu am crescut, nu mai ştiu pluguşorul, în păduri
s-au aprins brazii şi am senzaţia că aud cîntece de îngeri cu glasuri de copii
eterni - lumini albe între Dumnezeu şi lume...
Ion Măldărescu - Dronele - mijloace asimetrice de lovire la distanță
Dronele
- mijloace asimetrice de lovire la distanță
Ion Măldărescu
Art-emis
31
Decembrie 2025
Au trecut 243 de ani de la utilizarea primului mijloc
de transport aerian: balonul. Și, când spunem asta, avem în vedere „Balonul cu
aer cald al fraților Montgolfier” (1783), care a ridicat în văzduh un echipaj
uman. Dar, și la „Balonul L’Entreprenant”, folosit în Bătălia de la Fleurus
(1794), chiar dacă numai pentru observarea câmpului de bătaie și transmiterea
de informații. Apoi, la peste o sută de ani, s-a trecut la avioane (17
decembrie 1903, avionul Flyer I al
fraților Orville și Wilbur Wright și la dirijabile (29 septembrie 1908,
al fraților Paul și
Pierre Caudron). În context, să nu-i omitem pe românii Traian Vuia,
care a efectuat primul zbor autopropulsat (fără catapulte) cu un aparat
mai greu decât aerul (18 martie 1906), pe Aurel Vlaicu (în 1908 construiește un
planor, cu care efectuează un număr de zboruri în 1909) și pe Henri Coandă,
care a zburat cu primul avion cu reacție în 16 decembrie 1910 .
Independent de evoluțiile de mai târziu, trebuie
reținut însă că balonul deține întâietatea în materie, fiind considerat un
precursor al zborului, inclusiv în plan militar. De fapt, dacă ne mai amintim:
la confruntările Vienei din 1849, armata austriacă a lansat primele baloane
umplute cu explozibili, considerate a fi primele arme fără pilot.
Spre deosebire de înaintașul său, dirijabilul -
realizat la cinci ani după avionul Flyer I - având caracteristice tehnice
și operaționale în plus față de balon, este apreciat de experți ca fiind
prima platformă aeriană controlabilă. Tocmai de aceea, dirijabilul, dincolo de
menirea de transport aerian, spre finele secolului al XIX-lea și începutul
secolului XX, se impune și în plan militar, prin transportul de armament și
muniție de bombardament. Și, orice s-ar zice, trebuie să fim de acord cp
Zeppelin-urile militare germane excelau în bombardamentul la distanță (lovirea
în adâncimea dispozitivului inamic).
Desigur, ulterior, din cauza vulnerabilității față de
tirul de la sol, condițiile meteo, viteza redusă și cheltuielile de
întreținere, dirijabilul a fost nevoit să cedeze în favoarea avionului.
În privința dronelor însă, situația se prezintă cu
totul altfel, pentru că, spre deosebire de balon și de dirijabil – care,
devenind perimate, nu și-au mai revenit vreodată – odată impuse, au evoluat
surprinzător de rapid. Începând cu aeronava Aerial Target (1916, Marea
Britanie) fără pilot, controlată prin radio, ca și cu avionul fără pilot
Kettering Bug (1918, SUA), avion cu ghidaj giroscopic, conceput ca armă aeriană
autonomă. Specialiștii în domeniu îl consideră ca prima dronă militară
propriu-zisă, chiar dacă nu a avut vreodată impact operațional. Iar, ca
alternativă la avioanele pilotate, în 1951, SUA a folosit Ryan Firebee, pentru
misiuni de spionaj, aparat modernizat în drona Ryan Model 147 (1955-1975),
folosit în războiul din Vietnam. Dar, ca o primă lovitură cu o dronă armată
trebuie să ne amintim de modelul MQ-1 Predator (în 2001, în Afganistan. Acesta
a fost considerat întâiul și principalul atac cu efect letal din istoria
conflictelor militare, executat cu o dronă armată.
Revenind la istoric, trebuie să ne deplasăm în timp la
perioada 1935-1944, când apar așa-zisele „dronele-țintă” (Queen Bee, Marea
Britanie și bombardierul BQ-7 Aphrodite, SUA, apreciat ca o veritabilă dronă de
atac). Dar, dronele, în înțelesul modern, se impun peste ani în perioada
1970-1980, prin dezvoltarea puternică a UAV-urilor (Unmannes Aerial
Vehicles – vehicule aeriene fără pilot) israeliene și, cu deosebire, în
anul1982, cu acea Valea Bekaa). O categorie specială de mijloc de „transport la
țintă” performantă, care rezidă în platforme de transport (care livrează
încărcătura la țintă) și în platforme de lansare (lansează muniție), precum și
în loitering munition (dronă sinucigașă, mijloc de transport și, în același
timp, focos).
Cu toate că nu pot rivaliza, în niciun fel, cu
rachetele sau cu avioanele (pentru că nu fac parte din aviația pilotată),
dronele sunt considerate mijloace asimetrice de lovire. Înălțimea de croazieră,
variind considerabil: de la 50-2.000 m, în cazul dronelor mici, la nivel tactic
militar; între 3000-6000 m, în plan operativ și până la 15.000 m, în plan
strategic, în cazul dronelor mari (tipul Male/Hale, MQ-9 Reaper, Bayraktar
TB2). Importantă fiind încărcătura de explozibil, pe care o pot transporta. Astfel,
începând cu dronele tactice – între 5-20 kg; și continuând cu dronele militare
mari, au apărut și dronele operativ-strategice – între 50-200 kg și chiar mai
mult, de ordinul tonelor, în cazul dronelor militare strategice (ca de pildă,
drona S-70 Okhotnik-B (Hunter).
O precizare importantă, înainte de a continua:Până în
prezent, nu deținem date că dronele sunt folosite și pentru transportul
încărcăturilor nucleare. Pentru că, din punct de vedere fizic, numai o dronă
foarte mare ar putea transporta un focos de tip nuclear, ceea ce, deocamdată,
nu este cazul. Dar, nu este nicidecum imposibil. Războiul cu drone, numai
aparent „preferabil” celui cu aviație sau rachete, este însă la fel de
periculos asupra omenirii prin efectele destabilizatoare, singurul „avantaj”
reprezentându-l ocrotirea expertului, care operează departe de câmpul de luptă.
Dar, nicidecum, distanța nu diminuează, în vreun fel, din grozăvia efectului
ucigaș. Și, deși unii specialiști evidențiază și manipulează asupra pragului
scăzut al escaladării față de războiul nuclear, de pildă, ușurința cu care se
poate declanșa un atac cu drone se poate amplifica înspăimântător. Mai mult,
dacă armele nucleare sunt de apanajul a doar câtorva state și - prin tratate
anume - pot fi supuse neproliferării și chiar reducerii, în privința dronelor
lucrurile se prezintă cu totul altfel.
Pe de altă parte, integrarea inteligenței artificiale
în dronele militare moderne declanșează un risc major greu de controlat. Se
spune că, și la drone, ca și în cazul focoaselor nucleare, o eroare de
algoritmi ori o interpretare greșită a datelor poate declanșa reacții în lanț
imposibil de gestionat.
Oricum, indiferent de supoziții și de orice
interpretare, importanța dronelor în războiul modern a crescut considerabil și
va căpăta amploare în viitor, devenind un element de structură nemijlocită al
teatrului de război. Fie și din simplul motiv că raportul cost/efect
favorizează dronele. Acestea, spre deosebire de celelalte mijloace de transport
la țintă, sunt mai accesibile din punctul de vedere al prețului, în comparație
cu avioanele și rachetele. Tocmai de aceea, viitorul dronelor rămâne o certitudine,
acțiunea lor în „roiuri”controlate destabilizând apărarea clasică. Iar,
dacă ar fi să luăm în calcul integrarea cu alte dispozitive, prin inteligența
artificială, trebuie să acceptăm că, în viitor, pot deveni inexpugnabile. Nu
degeaba se spune că dronele, în contemporaneitatea noastră, reprezintă ceea ce
mitraliera a reprezentat pentru Primul Război Mondial și tancurile pentru Al
doilea Război Mondial. O similitudine mai mult decât înfricoșătoare.
Astăzi, scena belică este dominată de o puzderie de
categorii de drone, care impun măsuri grabnice de contracarare. Sens, în care
Europa avansează soluții rapide împotriva „roiurilor de drone” (sistemul produs
de Nordic Air Defence/NAD). Polonia conturează deja un sistem antidronă la
flancul estic al NATO, prin instalarea unui modern sistem radar, în timp ce
suedezii dezvoltă sistemul Krueger 100XR. În același timp, Belgia lucrează la
un nou sistem de apărare antiaeriană (PIORUN) pentru evitarea incursiunilor cu
drone, îndeosebi în masă. Iar, Ucraina și Portugalia au în intenție producerea,
în comun, a unor drone cu specific maritim.
Rusia, la rându-i, acordă o atenție, în plus, dronelor
grele de asalt Berdiș, care își pot adapta configurația în raport de orice
misiune, în timp ce continuă să folosească mii de drone de atac unidirecționale
cu elice de tip Geran-2 și Geran-3, cu rază lungă de acțiune.
SUA au trecut la interzicerea dronelor fabricate în
China (DJI și Autel, recunoscută cu cea mai avansată industrie de drone din
lume, WZ-8, supersonică, de mare altitudine și de lungă durată, ca și cu Wing
Loong), prin restricționarea importurilor, accelerarea producției proprii
(Anduril Palantur și Shield AI fiind în topul celor care achiziționează
contracte, Shild AI MQ-35 V-BAT, care poate decola și ateriza vertical, General
Atomics MQ-9 Reaper) și prin fabricarea de aeronave mici, de tipul UAS.
În această ecuație, să nu omitem posibilitățile mari
ale Israelului (cu Heron, inteligentă, de altitudine medie, cu autonomie mare
și cu Heron TP, una dintre cele mai mari drone din lume, care poate transporta
și armament greu), cu Hermes 450, 900 și cu Harop, fiind printre cele mai
avansate și precise drone din lume). Apoi, Turcia, cu Bayaktar TB2, dronă de
recunoaștere și atac; cu Bayraktar Akinci, dronă de mare altitudine, ce poate
lansa rachete de altitudine, drona Bayraktar Kizilelma și aeronava de luptă
fără pilot ANKA-III și Iranul, cu Shahed-136, dronă cu rază lungă de acțiune și
capacitate de lovire prin impact, cu Mohajer-6, de recunoaștere și atac, fiind
recunoscut ca producător al unei game complexe de UAV-uri (Shahed 129, 131 și
136 și 149).
Japonia, chiar dacă este lider mondial în folosirea
dronelor în agricultură (Yamaha), deține și drone militare, cu specializare în
recunoaștere și supraveghere , precum și de monitorizare a zonelor maritime și
aeriene (RO-48 Global Hawk, drone mici, ScanEagle, drone mari și drone de luptă
(UAKV). Spre final, vom insista și asupra altor state, care se adaugă celor
menționate.
Cu toate, că nu poate fi inventariat exact, numărul
total al dronelor militare din lume se estimează la câteva zeci de mii. Între
care: SUA, cu13.000; China, cu 8500; și Rusia, cu 5000. Aceste trei state fiind
dominante în domeniu. Cele mai periculoase dintre toate, pe lângă „roiurile”
deja amintite, sunt „Roiurile de drone autonome și AI”. Acestea, spre deosebire
de „roiurile clasice” au capacitatea să învețe „din mers” și să se adapteze
autonom la câmpurile de luptă. Mai putem evidenția și așa-zisele „drone-killer”,
specializate în neutralizarea altora (Interceptor drones al Ucrainei și
sistemul Cobra Jet al Rusiei).
În privința României – în afară celor dezvoltate de o
companie sub licență ucraineană – producția internă este redusă ori, mai
degrabă, experimentală. Iar, pe ansamblu, apărarea teritorială nu este adaptată
la condițiile implicate de războiul dronelor. Așadar, în lipsa dronelor de
producție proprie, nemijlocită, trebuie recunoscut că, din acest punct de
vedere, se creează o vulnerabilitate majoră, chiar și prin dependență de
importuri. Totuși, au apărut primele prototipuri de drone românești cu inteligență
artificială, fără GPS și sub bruiaj intens, unele fiind deja testate, cu
rezultate satisfăcătoare.
Dintre tendințele momentului, exemplificăm
preocupările deținătorilor de frunte: Astfel, odată cu drona Lucas (o
variantă superioară dronei Shahed 136), trimisă pentru experimentare în
Orientul Mijlociu, SUA dezvoltă o dronă autonomă cu alimentare aeriană MQ-25
Stingray, precum și o platformă cu inteligență artificială Skyborg, un copilot
al dronelor de luptă. Totodată, se preocupă de perfecționarea dronelor de
apărare și atac, echipate cu lasere de mare putere (Energie Direcționată) și
lucrează la proiectul Loyal Wingman, ce include drone mai mici, dar care zboară
în tandem cu avioanele de vânătoare F-22 ȘI F-35, oferindu-le suportul
inteligent.
În privința Rusiei, aceasta continuă să integreze noi
tehnologii în modele tip Shahed-107, Geran-3, Altius-RU, concentrându-se,
îndeosebi, pe rezistența la bruiaj și capabilitățile de atac performante.
Concomitent, a perfecționat cea mai avansată dronă stealth grea, S-70
Okhotnik-B (Hunter), a cărei producție de serie a fost programată
pentru începutul anului 2025 (poate transporta până la 2,8 t de
armament în compartimente interne și are o rază de acțiune de 6.000 km. Până
astăzi, efectiv, în teatrul de război, drona Orlan-10 s-a dovedit a fi una
dintre cele mai eficiente.
Între timp, Israelul - ca lider recunoscut în
domeniul dezvoltării tehnologice militare – a trecut la desfășurarea sistemului
Iron Beam (Raza de fier) primul sistem de interceptare laser, care va funcționa
alături de sistemele Iron Dome (Cupola de Fier), David’s Sling (Praștia
lui David) și Arrow (Săgeata). Oun sistem recunoscut ca neutralizator perfect
al oricărei drone. Oricum, până acum, Israelul este atestat ca fiind cel mai
mare exportator de drone din lume.
Referitor la China, odată cu testarea dronei Lijian
(„sabie ascuţită”), aceasta se preocupă să-şi mărească flota de drone militare
de mare capacitate. pentru a-şi extinde, în perspectivă, operaţiunile militare.
India, la rându-i, dezvoltă o drona de mare altitudine, cu inteligență
artificială TAPAS (Tactical Air-launched PGM System), iar Iranul își
perfecționează drona Hadid-110,
odată cu multiplicarea seriei Shahed.
În contextul „războiului hibrid”, state precum Franța,
Marea Britaniei, Germania, Italia, Spania, Turcia, Pakistan, Japonia, Emiratele
Arabe Unite, Coreea de Sud, Australia, Canada și Brazilia au programe proprii
de dezvoltare și achiziție și își amplifică preocupările în domeniu.
În Europa de Est, în timp ce Belarus-ul, de pildă,
folosește rachete tip Iskander și Oreshnik ori avioane Suhoi Su-30, cu
echipamente pentru ghidarea dronelor iraniene Shahed, iar Ucraina deja
folosește deasupra spațiului maritim drona Sea Baby, Polonia construiește prin
programul SAFE (Acțiunea de Securitate pentru Europa), o adevărată
fortificație aeriană antidrone, la care mai adăugă sistemul STRATUS (scutul
invizibil) un complex electromagnetic care poate dezactiva instantaneu dronele
ostile, realizat cu fonduri proprii.
Dac-ar fi să rezumăm, putem afirma, fără a da greș, că
dronele militare reconfigurează structural modalitățile de purtare a războiului
și schimbă radical fața conflictelor. Și, chiar și așa, în asimetria ori în
neconvenționalismul lor, dronele au început să surclaseze superioritatea
clasică, printr-un impact strategic incontrolabil. Iar, dacă luăm în
considerare și adaptabilitatea relativ ușoară - inclusiv a dronelor comerciale
- la standardul de război, putem spune că extinderea dronelor militare și în
spațiul civil, în loc să „normalizeze” ori să atenueze violența, o amplifică
nepermis de mult. În ultimă instanță, o alternativă la un război - fie el și
nuclear sau „convențional” - printr-un alt tip de război este, la fel, de
neadmis. Cum de neadmis este tot ceea dăunează omenirii.
În altă ordine de idei, trebuie menționat că, în
absența unor reglementări eficiente și a unui control strict, la nivel
internațional, se sporește, din ce în ce mai mult, autonomia letală și
intempestivă a dronelor. Astfel, fără parametrii riguroși și exacți, războiul
cu drone riscă să se generalizeze și să devină un mod frecvent de luptă,
înlocuind în teatrul de război, armamentele cunoscute și chiar armatele
dezvoltate sau fronturile definite.
În concluzie, dacă nu se intervine oportun, clar, ferm
și operativ, războiul cu drone își va spori periculozitate nu numai în
perspectivă, ci și în prezentul, fără de acoperire. O temă extrem de delicată
și absolut necesară, pe care analiștii și experții militari, guvernanții și
toți politicienii trebuie să o aibă, cu prioritate, în atenție. Cum, la fel de
prioritar trebuie să se ajungă la acel consens major, atât de benefic lumii
întregi: Pacea, Pacea universală, Liniștea mondială. Căci, indiferent pentru care
dintre formele și categoriile de mijloace de luptă s-ar opta, nu va exista
niciodată bunăstare și prosperitate deplină pe Terra, după cum nici o
finalitate optimistă. Iar, planeta Pământ va continua să rămână, încă multă
vreme, într-un echilibru extrem de precar.
Asta, ca să nu anticipăm, în niciun fel, distrugerea
completă a omenirii.
Doamne, ocrotește-i pe români!
Tiberiu Tudor - Istoria în mers
Istoria
în mers
Prof. univ.
dr. Tiberiu Tudor
Art-emis
31
Decembrie 2025
„Soft Power” versus „Hard Power” - Strategia de
Securitate a Statelor Unite ale Americii - 2025
Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite
ale Americii - 2025[1] constituie o schimbare radicală de
paradigmă geopolitică, prin care în prim plan sunt aduse interesele economice
și de securitate ale poporului american, renunțând la dominația militară a
întregii lumi, în favoarea unei strategii a influenței / contagiunii pe baza
unui model de succes și a unui prestigiu american refăcut. Documentul definește
acea „America Great Again” a lui Donald Trump ca o „Soft Power”, termen care la
orice încercare de traducere își pierde strălucirea și semnificația globală.
Termenul de „soft, co-optive, power”, ca antonim al lui „hard, coercitive,
power” (care nu pierde nimic la traducerea mot à mot: „putere dură,
coercitivă”), a fost introdus imediat după sfârșitul Războiului Rece, în 1990,
de către politologul american Joseph Nye. Pledoaria acestuia în favoarea
puterii necoercitive a fost în esență una economică: puterea coercitivă este
mult mai costisitoare. Același este argumentul președintelui Trump și al noii
Strategii de Securitate. Unii critici, dar și unii admiratori, ai lui Trump
spun că acesta vrea să conducă Statele Unite ca pe o mare întreprindere de
succes.
A fost nevoie de catastrofala înfrângere din Vietnam,
de rușinosul eșec al Războiului Minciunii din Irak, de umilitoarea retragere
din Afganistan, de așa numita Primăvară Arabă, de „Revoluțiile Colorate”, de
eșecul războiului prin procură din Ucraina, pentru ca elita politică
americană să accepte că Statele Unite au alte priorități decât să suporte
costurile hegemoniei mondiale.
Strategia de Securitate 2025, o veritabilă Doctrină
Trump, este prefațată de o pagină semnată de către președinte, ale cărei
cuvinte cheie sunt restaurare, pace și stabilitate:
„Pe parcursul ultimelor nouă luni am recuperat
națiunea noastă - și lumea - din pragul catastrofei și dezastrului.
După patru ani de slăbiciune, extremism, eșecuri fatale, administrația mea s-a
mobilizat cu urgență și viteză istorică pentru a restaura vigoarea americană
înăuntru și în afara granițelor și a aduce pace și stabilitate în lumea
noastră”.
În capitolul introductiv este analizat modul în care a
fost deviată pe o linie greșită («went astrey») strategia Statelor Unite,
de către administrațiile anterioare: „După sfârșitul Războiului Rece, elitele
politicii externe americane s-au autoconvins că dominarea americană a întregii
lumi este în interesul fundamental al țării noastre…. O miză extrem de
distructivă a fost pusă pe globalism și pe un transnaționalism care încearcă în
mod explicit să dizolve suveranitatea statelor individuale, precum și pe așa-zisul
comerț liber… Am fost atrași în conflicte periferice irelevante pentru
interesul nostru propriu”(p. 1).
Recunoaștem în rechizitoriul acesta, în prima linie,
doctrina Wolfowitz, care a dominat politica externă și militară americană
începând cu 1992, aroganța unipolarismului geopolitic și excepționalismului
american intervenționist al lui Dick Cheney, George Bush – junior, Jo Biden,
fantoma lui George Șoroș și a ideologiei Societății Deschise. Nu ne-am fi
închipuit acum un an că toate acestea vor fi repudiate oficial de la cel mai
înalt nivel al conducerii Statelor Unite. A trebuit ca Donald Trump să treacă
printr-un mandat prezidențial de continuă hărțuire politică și printr-o
tentativă de asasinat ratată la limită, pentru ca personalitatea lui să se
forjeze la fermitatea și expresia diplomatică de azi.
Al doilea capitol enumerează principalele obiective
ale noii Strategii de Securitate
Pe plan intern: „Dorim protejarea acestei țări, a
poporului ei, a economiei ei, a modului său de viață, de atacuri militare,
influență externă ostilă, tactici de comerț prădătoare, traficul de droguri și
uman, propaganda distructivă, subversiunea culturală și imigrația ilegală.
Dorim restaurarea și revigorarea sănătății culturale și spirituale
americane, fără de care securitatea pe termen lung este imposibilă” (p. 3).
Pe plan extern Statele Unite trebuie să constituie „o
putere necoercitivă («Soft Power»), care să exercite o influență
pozitivă în întreaga lume.” (p. 4). Interesele naționale vitale («core, vital
national interests») sunt definite în ordinea următoare (care va fi păstrată și
în detalierea pe regiuni a Strategiei și mijloacelor de implementare a
acesteia):
- „Vrem să ne asigurăm că Emisfera Vestică rămâne
rezonabil stabilă și suficient de bine-guvernată pentru a descuraja migrația în
masă spre Statele Unite și a coopera cu noi în lupta împotriva
narco-teroriștilor, cartelurilor și altor organizații criminale
transnaționale”.
- „Vrem o Emisferă care să rămână liberă de
incursiunile străine ostile asupra proprietății și resurselor cheie și dorim să
avem acces continuu la locațiile strategice cheie”.
Este unul dintre punctele majore ale schimbării de
paradigmă a Strategiei de Securitate. O astfel de schimbare a mai avut loc cu
două secole în urmă. La 23 decembrie 1823, prin discursul în fața Congresului,
președintele James Monroe a făcut publică noua direcție strategică a tinerei
națiuni americane în plin avânt: Europa nu va mai putea extinde colonii și nu
va mai avea nici o influență politică în Emisfera Vestică, iar Statele Unite nu
se vor amesteca în conflictele și alianțele europene. Doctrina Monroe a
guvernat politica externă americană timp de un secol, până la primul război
mondial. Primul punct al noii Strategii de Securitate americane ̶ 2025 este
denumit în document „Corolarul Trump la Doctrina Monroe”. După cum este
dezvoltat în capitolul final (Strategia pe Regiuni), acest punct se referă în
principal la impetuoasa pătrundere economică a Chinei în aria geografică a
celor două Americi.
- „Vrem să stopăm și să reversăm efectele distructive
pe care competitorii străini sunt în curs să le provoace economiei americane,
păstrând zona Indo-Pacifică liberă și deschisă și menținând securitatea căilor
navigabile și de acces la resursele de bază.” E vorba, desigur, de
același competitor, de data aceasta în Pacific și Oceanul Indian.
- „Vrem să sprijinim aliații noștri în păstrarea
libertății și securității Europei, restaurând, în același timp, încrederea în
sine («self-confidence») civilizațională și identitatea Vestică a Europei”.
- „Vrem să prevenim ca o putere adversă să domine
Orientul Mijlociu, rezervele lui de petrol și gaz precum și punctele strategice
prin care acestea tranzitează, evitând, în același timp, războaiele nesfârșite
în care am fost antrenați, cu costuri foarte mari, în această regiune.
- „Vrem să ne asigurăm că standardele tehnologice ale
Statelor Unite, în mod special în AI, biotehnologie și tehnologiile
cuantice ̶ vor constitui un factor de progres al lumii” .
În capitolul al III-lea, în care sunt listate
mijloacele și oportunitățile pe care Statele Unite le au pentru a-și îndeplini
toate aceste obiective, este menționată, din nou „inegalabila Soft
Power” americană, dar și avantajul strategic al izolării de celelalte mari
puteri prin vastitatea celor două oceane (p. 6).
Capitolul al IV-lea are trei secțiuni care expun
Strategia pe larg.
- Sunt enumerate și detaliate principiile ei
(pp.8-11): concentrarea pe definirea interesului național, Pace prin Putere («Peace
through Strenght»), predispoziția la non-intervenționism, realism flexibil,
primatul națiunilor, suveranitate și respect, echilibrul puterii, politică în
favoarea forței de lucru americane, corectitudine (economică, financiară și
comercială), competență și merit.
- Se reiterează și aprofundează prioritățile
(pp.11-14): era migrației în masă s-a terminat, protejarea drepturilor și
libertăților fundamentale, distribuirea și transferarea responsabilităților
[militare și de securitate], realinierea prin pace, securitate economică
prin balanță comercială echilibrată și securizarea accesului la lanțurile de
aprovizionare și resurse materiale critice, reindustrializare, păstrarea
dominației financiare americane.
- Sunt expuse în detaliu strategiile regionale.
Centrul de greutate al interesului geopolitic și economic american este mutat
în Emisfera Vestică și în zona Indo-Pacifică (secțiunile IV.3. A și B).
Aceasta din urmă este considerată a fi deja „unul
dintre câmpurile de luptă economică și geopolitică fundamentale” (« key
economic and geopolitical battlegrounds», p. 19). Nu este nici o noutate: de
ani de zile președinții Putin și Xi au consolidat alianțele -
economice și geopolitice și, mai mult, „nelimitate” (OCS, BRICS)
- pe măsură ce o elită euro-atlantică iresponsabilă, lipsită de viziune
globală, a împins afară Federația Rusă din Europa spre Asia, neluând în
considerare nici măcar aspectul elementar al funcției de amortizor a acesteia
față de expansiunea asiatică și arabă în Europa -probabil cea mai mare
amenințare, existențială, pentru continentul nostru.
Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite
consideră China ca principal competitor și adversar de temut, datorită
abilității acesteia de a folosi mijloace neconvenționale pe un teren economic
insuficient reglementat (pp. 19-24). Rusia este privită - în dezacord
explicit cu punctul de vedere al oficialităților UE - mai degrabă ca un
partener cu care „trebuie restabilit echilibrul strategic”(p. 27).
Secțiunea IV. 3. C. discută Strategia pentru Europa.
„Declinul economic al Europei este eclipsat de
perspectiva, reală și mai puternică, a anihilării civilizaționale
(«civilizational erasure»). Problemele cu care se confruntă Europa includ:
activități ale Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care
subminează libertatea politică și suveranitatea; politicile de migrație care
transformă continentul; cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției
politice; pierderea identităților naționale și a încrederii în propriile forțe.
Dacă această tendință va continua, continentul va fi de nerecunoscut în 20 de
ani sau chiar mai puțin…Dorim ca Europa să rămână europeană, să-și recâștige
încrederea civilizațională și să abandoneze concentrarea ei pe distructivele
reglementări sufocante («its failed focus on regulatory suffocation») [ale UE]”
(p. 25).
„America încurajează aliații ei din Europa să
promoveze renașterea spirituală, iar creșterea influenței partidelor patriotice
Europene generează, într-adevăr, un real optimism («indeed gives cause for
great optimism»). Dorim să conlucrăm cu țări care vor să-și restaureze măreția
lor anterioară («that want to restore their former greatness»” (p. 26).
În privința războiului din Ucraina „Administrația
Trump se află în dezacord («finds itself at odds») cu oficialii Europeni care
cultivă pronosticuri nerealiste asupra războiului, sprijinindu-se pe guverne
minoritare instabile, multe dintre ele călcând în picioare principiile de bază
ale democrației pentru a suprima opoziția («many of which trample on basic
principles of democracy to suppress opposition»). O mare majoritate Europeană
vrea pace, dar această dorință nu este transpusă în politică, în mare măsură
datorită subversiunii proceselor democratice de către acele guverne.” (p. 26)
„Este în centrul intereselor («It is a core interest»)
Statelor Unite să negocieze o încetare rapidă a ostilităților în Ucraina,
pentru a stabiliza economiile europene, a preveni escaladările accidentale sau
expansiunea războiului și a reconstrui stabilitatea strategică cu Rusia, precum
și a permite reconstrucția și supraviețuirea Ucrainei ca un stat viabil
(«its survival as a viable state»)” (p. 25).
În privința Strategiei pentru Europa, tot ce ar fi de
adăugat este uluitoarea retardare a poziției oficialităților UE față de
realitatea politică actuală și completa eludare în mass-media aservită a
acestui document fundamental.
---------------------------------------------
[1] National Security Strategy of
United States of America - 2025
https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2025/12/2025-National-Security-Strategy.pdf
[2] Joseph S. Nye, Jr., Soft
Power, Foreign Policy, No. 80, pp. 153-171, published by:
Washingtonpost.Newsweek Interactive, LLCStable URL; https://doi.org/10.2307/1148580
[3] Soft Power http://www.jstor.org/stable/1148580 .
Redactia ART-EMIS - Patriarhia Română dă o lecție de cultură analfabeților ...
Patriarhia
Română dă o lecție de cultură analfabeților de la „Elie Wiesel”, „G4media” și
fostului purtător de cuvânt, bântuitul Vasile Bănescu
Redactia
ART-EMIS
Art-emis
31
Decembrie 2025
Punct de vedere referitor la interpretarea
piesei „Avem o țară” de către grupul „Tronos Junior”
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, infiltratul
Vasile Bănescu, exfiltrat și instalat de PSD, emanat din PCR și KGB, la CNA,
și-a dovedit azi din plin analfabetismul, sărind ca un lacheu de serviciu al
bolșevicului Alexandru Florian la gâtul bieților și minunaților copii de la
grupul „Tronos Junior” concomitent cu profanarea memoriei unor Mari Români și a
sfintelor lor morminte. Dar nu numai atât. El a emis o serie de considerații
vitriolice cu țintă la conducerea BOR, respectiv a fostul lui angajator,
Patriarhul Daniel. Patriarhia Română i-a indirect și lui o replică elegantă,
care ne aduce aminte însă și de marele gazetar și dramaturg Caragiale, cu
celebra replică a Domnului către servitor, din „Căldură mare”: Amice,
ești idiot! (Titlul și șapoul aparțin Redacției „Active News”) 2 noiembrie 2025
În data de 30 octombrie 2025, după încheierea slujbei
de Te-Deum care a avut loc în Catedrala Națională, s-a susținut un scurt
concert de cântece patriotice cu autori diverși. La acest eveniment, petrecut
cu ocazia Zilei Clerului Militar și în prezența reprezentanților Armatei
Române, grupul Tronos Junior a interpretat o cântare care are
la bază textul poeziei „Avem o țară”, atribuită în ultimii ani, în mod total
eronat, lui Radu Gyr.
Facem precizarea că textul poeziei care a stat la baza
interpretării amintite nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei
doctrine politice totalitare. Prin urmare, contextul redării cântecului exclude
orice interpretare tendențioasă. Încercarea de a asocia Biserica Ortodoxă
Română cu ideologiile extremiste este una total lipsită de temei, mai ales că
Patriarhia Română a exprimat, în repetate rânduri, delimitarea fermă de orice
fel de mișcări care promovează ura și violența, xenofobia și rasismul, care
sunt contrare învățăturii și credinței creștine.
Interpretarea piesei care are la bază textul poeziei
„Avem o țară” nu poate fi asociată cu vreun cult sau omagiu adus ideologiilor
totalitare, nici prin conținut, nici prin intenție. Patriarhia Română este
conștientă de prevederile legale în vigoare și le respectă întru totul. De
aceea, considerăm că prin interpretarea eronată a adevăratei intenții - aceea
de a utiliza un text cu un mesaj patriotic și religios - se continuă o campanie
de asociere forțată a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cu doctrine politice
străine de învățătura de credință pe care aceasta o propovăduiește.
De asemenea, reiterăm faptul că Biserica Ortodoxă
Română se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică
partinică.
Vasile Bănescu: „Gyr-area unei ideologii
anticreștine?
Cultivarea festivistă în spațiul ecleziastic a
memoriei și textelor unor intelectuali căzuți cândva în ispita demonismului
ideologic, legionar sau comunist, face un enorm rău Bisericii. Ea are de
apărat nu doar Adevărul răstignit și azi de ideologii contemporane, ci și
adevărul istoric în virtutea fidelității sale față de Tradiția rănită de tot
felul de apucături actuale, precum ultranaționalismul, filetismul, ortodoxismul
formalist care îngroapă Ortodoxia sau „suveranismul” aflat smintitor în treabă.
Inocentizarea și justificarea unui text scris de
cineva care pleda pentru „purificarea morală a națiunii” printr-o ideologie
extremistă, antisemită și violentă, degenerată rapid în crimă, chiar dacă
textul nu e unul explicit politic, rămâne ultima, deci nu cea mai fericită
variantă de strategie apologetică instituțională.
Dirijorul unui cor bisericesc care, contextual,
reprezintă cea mai veche și venerabilă instituție istorică a României, ar
trebui să subînțeleagă acordarea atenției maxime în discernerea și alegerea
pieselor interpretate chiar în Catedrala Națională. Aceasta a fost edificată în
memoria adevăraților eroi ai țării, oameni curați și credincioși care și-au dat
viața pentru țară, nu a posedaților ideologic care i-au făcut acesteia doar
rău.
A fi conștient de ceea ce face și nu face bine public
instituției pe care o reprezinți, fie din cafasul bisericii (balconul situat
deasupra pronaosului, rezervat corului), fie din altă poziție oficială, e,
contextual, un esențial „lucru în sine”.
Confruntată în secolul al XX-lea cu două totalitarisme
sinistre, Biserica, depozitarul unei imense memorii istorice, are mereu la
îndemână șansa de a fi exemplară în evitarea dublei măsuri și de a indica fără
ezitare adevărul crud despre ambele căi politice inspirate de diavol în istoria
recentă: fascismul și comunismul.
Pe fiecare dintre ele au ales să meargă la vremea
respectivă intelectuali cinici, amorali și ariviști, insensibili la dreptate,
milă și adevăr. Unii chiar sacrileg, cu Hristos inclus în discursuri politice,
adică așezat pe buzele care debitau simultan incitări la ură și crimă. Faptul
că ulterior au ajuns în închisoare, ca anticomuniști, nu i-a transformat
automat în „sfinți”. Eroii suferinței umane de orice fel nu sunt sinonimi cu
martirii creștini sanctificabili.
Fără a-i judeca noi personal, care nu am trecut prin
închisori, nu avem însă nici dreptul, în numele numeroaselor milioane de
victime ale acestor două sinistre utopii antiumane și anticreștine, să-i
înghesuim pe toți la „dreapta lui Hristos”. Mai ales în numele Lui[1].
Aranjament grafic – I.M.
---------------------------------------------
Sursa - https://www.activenews.ro/stiri/Patriarhia-Romana-de-o-lectie-de-cultura-analfabetilor-de-la-Elie-Wiesel-si-G4media-cat-si-fostului-purtator-de-cuvant-bantuitul-Vasile-Banescu.-Punct-de-vedere-referitor-la-interpretarea-piesei-Avem-o-tara-de-catre-grupul-Tronos-Junior-200871 -
2 nob. 2025
[1] https://www.activenews.ro/stiri/Un-bolnav-de-ura-Vasile-Banescu-200872 -
2 nob. 2025
Gheorghe Constantin Nistoroiu - Nicolae Onu - Ucenic al lui Zamolxe și al lui Hristos
Nicolae
Onu - Ucenic al lui Zamolxe și al lui Hristos
Prof.
Gheorghe Constantin Nistoroiu, Teolog
Art-emis
31
Decembrie 2025
„Soarele Daciei m-a născut și am fost
trimis în Egipt cu o mână de Pământ în Sân ca Icoană a Ființei mele de adânc!” (Ierom.
Ghelasie Gheorghe, Zamolxe în port dacic, la Piramida Egipteană)
După ce Bunul Dumnezeu l-a creat pe primul Om perfect,
născând astfel seminția pelasgă, i-a dăruit o consoartă pe măsură în care s-au
sălășluit ca într-o Corolă înmiresmată totul în toate: frumosul, adevărul,
binele, ruga, cântarea, armonia, și i-a înmulțit familia pentru a-i înlesni
creația întru diversitatea ei serafico-umană în care să premărească pururea
familia cerească! A așezat familia umană într-un cadru paradisiac pentru a
sluji deplin logosului, Sfintei Treimi, prin gând, cuvânt, faptă bună în primul
Templu - Natura cu toată frumusețea ei serafică prin har, sinceritate,
puritate, inteligență, înțelepciune să rămână continuu întru comuniune cu El,
ca sacerdot și terapeut deopotrivă atât pentru trupul cât și pentru sufletul
său.
În pământul ales, binecuvântat care va arde permanent
dogoarea divină, în Vatra sacră - Dacia Mare a răspândit Dumnezeu toată Sămânța
virtuțiilor în care să-și desăvârșească Omul diversitatea vocațiilor înscrise
sinelui său: învățător, preot, filosof, poet, artist, medic, scriitor,
terapeut, profet, ca o compensare suavă și divină fiindcă, ne mărturisește
marele isihast carpatin Avva Ghelasie Gheorghe-Mănăstirea
Frăsinei-Vâlcea: „Poporul meu, Neamul nostru a „dus” din Moși-strămoși
Pământ la Cer, din care Dumnezeu „Trup” și-a făcut!” (Ierom. Ghelasie
Gheorghe, Moșul din Carpați, Căutarea Originilor, Colecția Isihasm,
2000).
Pe acest pământ străbun binecuvântat totul era sacru:
omul - familia, ogorul, plantele, apele, munții, codrul, „râul, ramul”,
vorba geniului național-universal Mihail Eminescu,care a gratulat pădurea, în
maniera lui caracteristică, numind-o „Codrul Măriei sale”, florile,
peștera, bogățiile subsolului, câmpiile, păsările, dealurile, aerul, soarele,
clima, toate îi slujeau terapeutic Omului și toate erau într-o deplină armonie
și comuniune cu Atotființitorul Dumnezeu. „Ceea ce trebuie să știm este
că România, mărturisește terapeutul Nicolae Onu, are o tradiție
foarte bogată de utilizare a plantelor medicinale, atât de bogată, încât nu
există nicio boală pentru care să nu poată fi găsită o plantă de leac la noi în
țară. Asta se întâmplă pentru că aici găsim toate formele de relief, o mulțime
de condiții ale solului și de climă… Dacii au ținut plantele la îndemână atât
în medicină, cât și în ritualuri și în hrana de toate zilele, fiindcă mâncarea
era și ea considerată un mijloc de a vindeca boli” (Nicolae Onu/
Mihaela Onu, Plante Tămăduitoare - Remedii naturale pentru cele mai
întâlnite boli, Ed. Bookzone, București, 2025).
Natura în întreaga ei ființialitate a fost creată
pentru a fi și ar mai putea fi încă templu natural în sânul căruia omul
religios pelasgo-traco-geto-daco-român și-a ridicat templul sacru spre a aduce
cinstire și mulțumire pentru tot și pentru toate cele spre ființă,Bunului
Dumnezeu! Natura în deplina ei sacralitatea-Dar divin era în același timp
Templu sacru și Templu natural. Aerul e în pădure, apa e în pădure, lumina e în
pădure, hrana e în pădure, casa e în pădure, biserica e în pădure.Totul era acolo
înmiresmat de Aurora cerească a fascinației hristic-divine: poezie, folclor,
rugă, basm, doină, artă, balsam, tămăduire, știință, profeție, Om și Dumnezeu!
„În natură ești aproape de Dumnezeu. E
Dumnezeu și în biserică. Numai că biserica noastră se închide seara, pe când
cea din natură nu se închide niciodată, nici ziua, nici noaptea” (ibid.). „În
priveliștea vieții pământești, în mijlocul naturii strălucitoare, mărturisea
cu admirație astronomul francez Camille Flammarion, în lumina soarelui,
pe marginea mărilor înfuriate sau a fântânilor limpezi, printre peisajele de
toamnă, sau florile de Aprilie și în tăcerea nopților înstelate, am căutat pe
Dumnezeu. Natura explicată de știință mi l-a arătat într-un chip deosebit. În ea
el e vizibil ca forță intimă a tuturor lucrurilor. Am privit în
natură raporturile armonice, care constituie frumusețea reală a lumii și în
estetica lucrurilor am găsit manifestarea glorioasă a cugetării supreme.Nici o
poezie omenească nu mi-a părut că s-ar putea compara cu adevărul naturii și
Cuvântul veșnic mi-a vorbit cu mai multă elocvență în cele mai modeste opere
ale naturii decât omul în cele mai pompoase poeme ale sale” (Camille
Flammarion, Dumnezeu în Natură, trad. Arhiereul Irineu
Mihălcescu-Târgovișteanu, Ed. Aurom, București-1997, p. 7).
Dacă, August Comte, conaționalul său ateu ponegrit
„părintele filosofiei pozitive”, a susținut în micimea sa rațională că: „știința
a exclus pe Dumnezeu din natură și l-a condus până la marginea ei, mulțumindu-i
de serviciile sale provizorii,” savantul Camille Flammarion i-a
înmânat Atotcreatorului sceptrul imperial asupra naturii, prin colosala
lucrare, Dumnezeu în Natură, demonstrând științific că „Dumnezeu
este în natură „Forța vie și personală, cauza mișcărilor atomice, legea
fenomenelor, rânduitorul armoniei, tăria și susținătorul lumii.”
Pădurea în veșmântul sacerdotal-verde e o înaltă
Școală. O adevărată Academie a spiritului! Creștinul ortodox valah trebuie să
fie într-o desăvârșită simbioză cu Natura așa cum tot el trebuie să fie într-o
deplină comuniune cu Dumnezeu și cu Maica Cerului - Fecioara Maria. „Pădurea
te învață multe, te învață inteligența naturii și uneori chiar glumele ei
tainice… Trebuie să fii în rezonanță cu pădurea și cu ce e în ea. Eu am în mine
apă cu memoria mea” (Nicolae Onu, op. cit.).
Marele istoric-geograf get originar din Pont, Strabon
(63 î.Hr.-17 d.Hr.), în capodopera sa, Geografia, alcătuită din 17 cărți
ilustre, mărturisea despre Zamolxe - profetul, legiuitorul și tămăduitorul
dacilor, care locuia în peștera Muntelui Kogainon, la poalele căruia susura
unda cristalină a râului Kogaionon, că templul lui era doar peștera, precum mai
târziu cea a Sfântului Apostol Andrei-Ocrotitorul Daciei, iar străbunii
săi, „Dacii nu se rugau înaintea altarelor. Cultul lor era celebrat în
păduri, pe înălțimile munților, fără temple” (Strabon, Geografia,
cartea a VII-a,c.f.Constantin Virgil Gheorghiu, Poporul
nemuritorilor, Ed. Sophia, București, 2014).
Sacerdoții Profetului Zamolxe purtau veșminte albe din
in, cu o croială impecabilă asemeni Esenienilor-traci, asemeni Mântuitorului
Hristos și celebrau cu admirație cultul trupului și al sufletului întru
apoteoza luminii. „Sănătatea și prospețimea trupului, grăia
nemuritorul Zamolxe, se menține prin exerciții și hrană curată, iar cea
a sufletului se îngrijește prin incantații care sunt rugăciuni și frumoase
discursuri!” (Hegel, Leqons sur la philosophie de
l-Histoire, Paris, 1946).
Aceste incantații sacre caracterizează în sacerdot și
credincioșii săi frumosul și divinul: „aducând înțelepciunea
în suflete și, continuă Zamolxe, odată ce ea s-a format și
este acolo, este ușor de dat sănătate capului și restului trupului” (Platon,
Charmide, I, V.).
Așadar, Omul pelasgo-traco-geto-dac trebuia să se
conformeze împărăției luminii. „Prescripția generală este, așadar,
puritatea spiritului și a trupului…” (Herodot, I,CXXXVI - CXXXVIII).
Din înțelepciunea Profetului Zamolxe picurau peste traco-dacii săi elixirile
vieții trupești și sufletești întru admirația Cerului și recunoștiința
pământului: „apărarea Cetății, Adevărului, ascultarea de preot, de
părinți, săparea unei fântâni, sădirea de pomi, ocrotirea naturii, a
vârstnicilor, cultul strămoșilor, curajul, libertatea, răbdarea,dreptatea,
jertfa” (Herodot,IV,XCV).
Înțeleptul sfânt Nicolae Velimirovici care, asemeni
tuturor sfinților a fost un iubitor de Natură, grăia plin de admirație: „Natura
întreagă se aseamănă unu pian mare, în care făpturile sânt, de fapt, clape.
Orice clapă ar atinge omul, poate auzi ecoul sufletului său” (Sfântul
Nicolae Velimirovici, Gânduri despre Bine și Rău, trad. Ionuț/ Sladjana Gurgu,
Predania).
Traco-geto-dacii spuneau întotdeauna că oamenii la
care mintea stăpânește în chip desăvârșit peste gândire sunt inteligenți, poate
chiar înțelepți. Dar Dumnezeu a înzestrat toată Creația Sa cu inteligență.
Chiar și materia. Să nu uităm că la noi și numai la noi: „Pietrele
dacilor vorbesc!” „Când ne uităm la inteligența plantelor, reia
Ucenicul lui Zamolxe…, Nicolae Onu, ne dăm seama cel mai bine de ce nu
ne ajută doar planta în sine, ci și credința, rugăciunea, încrederea că puterea
naturii ne vindecă… Dumnezeu le-a pus acolo și le-a învățat să tămăduiască.
Fiecare plantă știe unde să se ducă… (are radarul ei de tămăduire
n.a.). Sau cum să nu aibă inteligență copacul? Vezi când se îngălbenesc
și cad frunzele, pentru că el a simțit că vine iarna, știe că dacă îngheață
apa, el crapă și moare, și atunci își lasă seva în jos, își oprește vegetația
și îi dă drumul din nou la primăvară. Cel mai inteligent copac de pe pământ din
punctul acesta de vedere este fagul, care așteaptă 18 zile de căldură
consecutiv ca să pornească în vegetație” (Nicolae Onu, op. cit.).
În pământul gliei nostre - Dacia Mare, binecuvântat de
Zamolxe, de Dumnezeu, de Maica Domnului, de Mântuitorul Hristos, de Patriarhii,
Profeții și Sfinții noștri, în care au odrăslit lacrimile Mamelor, Fecioarelor,
Monahiilor, sfințit cu sângele cald al martirilor și pustnicilor, „Soarele
răsare în ochii de Țărână ai Vetrei străbune”. (Ierom.
Ghelasie Gheorghe, Moșul din Carpați - Căutarea Originilor,
Colecția Isihasm, 2000).
Tot ce a creat bunul Dumnezeu - logosul în Creația
Divină: om, munte, plantă, pom, floare, apă, iarbă, pasăre, animal, pământ,
cer, zi, noapte, stea, soare, lună, aur, argint, perlă, diamant, furnică,
albină, păianjen și toate celelalte aduc mulțumire,slujire, slăvire
Atotcreatorului prin: grai, semeție, aromă, fruct, mireasmă, undă,
legănare, viers, muget, odrăslire, lumina angelică, sărbătoare, inspirație,
călăuzire, surâs de luceafăr, plutire în ambrozia inimii, strălucire princiară
și clericală, prinos al frumuseții femeii, hărnicie și sârguință, miere și
nectar, harpă mirifică vibratoare… Pădurea a crescut bradul ca simbol al
înălțimii și neaplecării Marelui împărat Burebista, cutezătorului Decebal,
cuceritorului Mircea cel Mare, Leandrul Apostolului Andrei, Smochinul Sf. Ier.
Nicolae, Fagul, ca flamură a Sf. M. Mc. Gheorghe, i-a înlesnit marelui Țepeș
Vodă legiunea de țepi pentru „îndreptarea” vrăjmașilor lăuntrici și a
dușmanilor din afară, i-a dăruit lui Ștefan Vodă Stejarul din Borzești, le-a
plămădit Gorunul lui Horea și Zian Arsenie Boca, i-a conferit Arțarul
Întregitorului Daciei - Mihai Viteazul, i-a înflorit Salcâmul cu mireasma
serafică pe drumul Calvarului - Canalul Morții, altui poet nepereche Andrei
Ciurunga și multor camarazi de-ai săi, i-a mlădiat smerenia Salciei poetei
mistice Maica Teodosia - Zorica Lațcu și patriarhului Iubirii - Arsenie
Papacioc, și evident i-a decernat un Codru de argint cu Potirul de aur plin al
geniului, Craiului liric și profetului Mihail Eminescu.
Pădurea a dăruit cu prisosință din bunătatea sa
imperială material pentru Casă cu toate accesoriile ei, pentru școală cu toate
cele de trebuință, pentru lăcașuri sfinte cu toate împodobirile lor:
catapeteasmă, iconostas, toacă, cruce, amvon, Crucea ca apoteoză a martirilor,
Crucea Răstignirii lui Iisus - cea dătătoare de viață întru divina Sa Înviere.
Pădurea plămădește din trupul ei mare, regal și
tămăduitor toată materia primă necesară vieții omului de la naștere până la
plecare, pentru școală, biserică, spital, teatru, cinema, ateneu, stadion,
palat, muzeu, instrumente muzicale, articole sportive, iar pe întinsul ei covor
de catifea găsim hrană comestibilă, plante tămăduitoare și ciuperci
vindecătoare.
Pădurea e cel mai frumos poem al naturii în sânul
căreia își concertează rapsodia toate păsărelele măiastre și își află sălașul
multe dintre viețuitoare, fiind acoperământul sacru al Florei, Faunei, altar
schimnicelor, sihaștrilor, dar și refugiu pentru haiducii dreptății sociale.
Tradiția ne amintește că pământul Daciei Mari era de la un capăt la altul o
imensă pădure.
Povestea codrului
„Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi
cresc sub poale,/ Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei-Sale.// Lună,
Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb,/ Împrejuru-i are dame/ Și curteni
din neamul Cerb.// Crainici, iepurii cei repezi/ Purtători îi sunt de vești,/
Filomele-i țin orchestrul/ Și izvoare spun povești.// Peste flori, ce cresc în
umbră,/ Lângă ape pe potici,/ Vezi bejenii de albine,/ Armii grele de
furnici…// Hai și noi la craiul, dragă,/ Și să fim din nou copii,/ Ca norocul
și iubirea/ Să ne pară jucării.// Mi-a părea cum că natura/ Toată mintea ei
și-a pus,/ Decât orișice păpușă/ Să te facă mai presus.
Amândoi vom merge-n lume/ Rătăciți și
singurei,/ Ne-om culca lângă izvorul/ Ce răsare sub un tei.// Adormi-vom,
troieni-va/ Teiul floarea-i peste noi,/ Și prin somn auzi-vom bucium/ De la
stânele de oi.// Mai aproape, mai aproape/ Noi ne-om strânge piept la piept…/
O, auzi cum cheam-acuma/ Craiul sfatu-i înțelept!// Peste albele izvoare/ Luna
bate printre ramuri,/ Împrejuru-ne s-adună/ Ale Curții mândre neamuri:/ Caii
mării, albi ca spuma,/ Bouri nalți cu steme-n frunte,/ Cerbi cu coarne
rămuroase,/ Ciute sprintene de munte -// Și pe teiul nostru-ntreabă:/ Cine
suntem, stau la sfaturi,/ Iară gazda noastră zice,/ Dându-și ramurile-n
laturi:// – O, priviți-i cum visează/ Visul codrului de fagi!/ Amândoi ca-ntr-o
poveste/ Ei își sunt așa de dragi!” 1878,1 Martie
(Eminescu, Poezii, Editura pentru Literatură, 1965).
Nicolae Onu - Dica, susur limpede, năvalnic și
ademenitor, coborâtor din străbunii-panduri ai lui Tudor din Vladimiri, fratele
părintelui-profesor Constantin Onu, cu care am fost coleg un an de zile la
Academia Teologică Andrei Șaguna-Sibiu, a fost hărăzit de Măicuța Domnului -
Fecioara Maria, Ocrotitoarea Familiei creștine cu o admirabilă argeșeancă
- Mihaela, tămăduitoare în trup și spirit, pildă și armonie întru
continuitatea și dăinuirea dacoromânilor.
În Corola sufletelor lor pulsează continuu bunătatea,
balsamul tămăduirii, mireasma dăruirii, care le întețesc chipurile întru aura
frumosului, din care ei zugrăvesc tainic Icoana Patriei dragi. „Eu nu
cred că există pe lume ceva mai frumos decât România!” (Nicolae Onu…,
p.141).
Nicolae Onu și-a întregit în lucrarea sa de
căpătâi, „Plante Tămăduitoare – Remedii naturale pentru cele mai
întâlnite boli”, ființa și persoana, chemarea și alegerea slujirii
ucenicești a Tradiției străbune, Profetului Zamolxe, Mântuitorului Hristos,
Fecioarei Maria, sufletului daco-român, cu prodigiosele sale cunoștințe privind
farmacia și miracolul Pădurii Gliei noastre care a odrăslit la Facere, ajungând
la o înălțătoare filosofie tămăduitoare atât de folos celui doritor întru
refacerea, menținerea, perfectarea sănătății trupului și înmiresmării
sufletului religios.
Dimensiunea terapeutică a pogorârii harului lui
Dumnezeu este și în sânul Naturii nedespărțită de aspirația umană spre sănătate
fizică, psihică, spirituală, spre integritate și plenitudine, ca o izbăvire
simultană din suferință întru întregirea de sine sau desăvârșire în iubirea
creștină. Căutările omului contemporan în domeniul prevenirii și tratării
bolilor își găsesc în Nicolae și Mihaela Onu, un răspuns clar, cuprinzător,
sigur și deosebit de actual, cu un accent deosebit pe o abordare integrală a resorturilor
bolilor și tulburărilor vieții - confirmată de conștiința unui mare terapeut
creștin ortodox, care a străbătut în lung și în lat pădurea doldora de minuni.
Întru mulți ani frumoși și binecuvântați Nicolae
și Mihaela!
Ion Nălbitoru - Delia Terțan Nandrane - „Cântecul tău” (Cronică de carte)
Delia
Terțan Nandrane - „Cântecul tău”
Cronică de
carte
Ion Nălbitoru
- membru UZPR
Cronică
31
Decembrie 2025
Scriitoarea Delia Terțan Nandrane surprinde cu
romanul „Cântecul tău”, atât prin autenticitatea evenimentelor care se succed
în această carte, structurată în 16 capitole, cât prin analiza psihologică a
societății în care trăim. Este vorba despre un tânăr medic - Val Demetriade -,
dăruit trup și suflet profesiei sale, dar care este mai puțin agreat de
profesorul Sterian, Cadru academic corupt, care păstorea la catedră
examene de promovare gen mascarade…
Eu am trăit într-o perioadă când la Facultatea de
medicină se pica cu media 9 (nouă), iar după ‘89 am trăit vremuri când se
intra, și se mai intră la medicină, cu nota 5 (cinci), și poate mai rămân și
locuri libere! Așa de grav a alunecat „la vale” învățământul românesc… Tânărul
doctor Val, al erei noi care crede în valorile democrației, este dezamăgit,
căci corupția este în floare, iar cuvântul „democrație” se transformă în
utopie, o ipocrizie și o demagogie a celor care flutură în vânt, pe la toate colțurile,
așa zisele valori occidentale, în timp ce sectoarele economice și industriale
ale patriei se prăbușesc, la fel instituțiile de învățământ și sănătate, care
în ciuda „progresului” și evoluției științifice, valorile umane românești sunt
călcate în picioare de „satrapii” care se cred dumnezei și manevrează cum vor
poporul, cu legi „elaborate” după propriul lor plac și interes, dar și după
dictatul marilor puteri.Autoarea ne amintește de hiperboreeni și agatârși,
strămoșii dacilor, de la Roșia Montană.
Urmează descrierea descoperirii, la una din galeriile
de la Roșia Montană, a unei lespezi de aur, care a dispărut fără
urmă: „Adică noi, Cațavencii patrihoți, am îndeplinit
angajamentele din Mecanismul de Cooperare și Verificare asumate la aderarea UE,
adică am combătut corupția și avem legi ale justiției... procurorii de rang
înalt vor fi numiți exclusiv politic, anchetele penale vor fi, deci, subjugate
politicului grețos și corupt. Ca să nu mai vorbim de oneroasele protocoale
secrete dintre SRI și justiție care întăresc convingerea că Securitatea e tot
și în toate”.
Atunci ne punem întrebarea, după ‘89 societatea
românească a evoluat, sau totul este o farsă? Unde nu este evoluție, este
involuție! Am evoluat la corupție, droguri, distrugerea valorilor istorice și
culturale și am involuat ca națiune, batjocorind strămoșii noștri care și-au
pierdut viața pentru apărarea patriei. Mâine-poimâine actualele regimuri
pseudodemocratice îi vor cataloga pe acei eroi, patrioții neamului, că au fost
niște „naționaliști extremiști”, chiar dacă au murit pentru independența și
suveranitatea țării.
Urmează o întreagă istorie despre exploatările de la
Roșia Montană, cum canadienii au obținut această exploatare, cum au păcălit pe
localnici să-și părăsească locuințele promițându-le adăposturi și un trai mai
bun, în apropiere de Alba Iulia…Dar „moții” din zona Arieșului, continuă să-și
păstreze obiceiurile și tradițiile:
...pe lespezile moțești sunt încrustate
veacuri de istorie, fosile de creaturi mitice, care au binecuvântat tărâmul de
piatră. Tata spunea că la fiecare îmbucătură, te încarci cu energie aparentă
spiritului strămoșilor. Adică întreg universul moțesc este conținut subtil în
fiecare cuantă, părticica cea mai mică de energie și fiecare cuantă e o
cuprindere de taină a Țării Moților.
Scriitoarea Delia Terțan Nandra, îndrăgostită de
aceste locuri minunate din Munții Apuseni, ne prezintă cu nostalgie, viața
satului moților: „Masa era plină de străchini de ceramică cu linguri de
lemn, ulcelele de vin pictate cu motive populare moțești își așteptau sângele
voinicului, iar mirosul plăcintelor, proaspăt scoase din cuptor, putea ademeni
și îngerii păzitori ai păcătoșilor vremelnici”.
Autoarea insistă asupra escrocheriilor statului în
favoarea unei corporații străine care să exploateze aurul de la Roșia Montană.
Dar se pare că era un interes mult mai mare și mai valoros ca aurul: Da,
auzisem și noi că miza cea mare nu era doar aurul, ci chiar mai mare era cea pe
Plutoniu, Titan, Arseniu, Molibden, Vanadiu, Wolfram, Nichel, Cobalt...
Cu lux de amănunte ne este descrisă o așezare
țărănească specifică acelor locuri, evidențiind darul și măiestria scriitoarei
în narațiune.
- Ajunseră în fața unei căsuțe tipic
moțești, cu fundație de piatră înaltă, construită din bârne groase cu pridvor
de lemn sculptat cu motive florale și geamuri cu ramă albă, alcătuite din
pătrățele mici, adăpostite sub un acoperiș înalt de șindrilă. Curtea era
străjuită de niște meri imenși, bătrâni, cu licheni invadatori pe scoarță, dar
plini încă de poame roșii neculese.
Pe parcursul lecturii întâlnim și atacuri la adresa
rețelelor farmaceutice, cu compromisuri, fraude și eterna „corupție”, noul
trend al României”. În România corupția s-a întins mai rău ca râia, acaparând
toate sectoarele, începând de la nivelul cel mai înalt al instituțiilor
statului și ale politicului, în defavoarea cetățeanului de rând.
În era internetului interesul pentru studiu a scăzut.
În pasajul următor ni se prezintă cum la cursuri, studenții făceau seminare
chiar cu fiica profesorului universitar: „Fiica lui era o nulitate de
asistentă la fizpat. Citea și dicta din caietul de lucrări. I-am pus o
întrebare legată de depolarizarea membranei celulare și mi-a indicat să citesc
de pe internet. Un coleg s-a supărat și a întrebat-o dacă nu era mai indicat să
fi citit ea înainte de seminar, din literatura de specialitate, nu Google,
Doamne ferește. N-a mai promovat examenul decât în toamnă”.
Iată „idiocrația”, cum o numește autoarea, din zilele
noastre. Asta se numește evoluție sau involuție? Dar tânărul medic Val
părăsește arealul moților și pleacă la perfecționare în Germania. Bineînțeles,
ca în orice roman, este și o frumoasă idilă! Dar nu voi dezvălui deznodământul
acestei povestiri!
Doamna Delia Terțan Nandra este un fin observator al
realităților românești după așa zisa „revoluție”, dar în același timp în
scrierile sale observăm revolta, protestul tinerilor față de societatea
românească cu matrapazlâcurile politicienilor, de unde începe corupția.
Domnul Conf. Univ. Dr. Ștefan Gencărău, afirmă despre
scriitoare și roman: „Scriere originală, un stil aparte, introspectiv și
portretistic, dar și de incursiune în societatea contemporană, în aspirațiile
noii generații de medici aflați în conflict cu practici ale unei lumi ce
trebuie să dispară, dar care nu știm cu ce va fi înlocuită.
Cartea „Cântecul tău” reprezintă un episod din istoria
moților, cu obiceiurile și tradițiile lor, cu dragostea pentru pământul
strămoșesc, stima și omagiul adus strămoșilor, iubitori înfocați ai acestor
locuri pitorești și cu bogății nemărginite ale solului și subsolului!”
Dar peste toate bogățiile munților se ridică bogăția
sufletească a familiilor de moți!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)