luni, 3 februarie 2025
duminică, 2 februarie 2025
Gabriela Bădica - Cum m-am despărțit de Elon Musk
Cum
m-am despărțit de Elon Musk
Gabriela
Bădica
2
FEB. 2025
Elon
Musk și giganții tech
Foto:
Musk, Bezos, Zuckerberg, Pichai/Google
„Marea ironie a democrației”, scrie Timothy W. Rybak
în The Atlantic, „este că le dă dușmanilor săi de moarte mijloacele pentru
propria-i distrugere”.
Pe 20 ianuarie, a doua cea mai reprezentativă imagine
de la inaugurarea lui Donald Trump a fost fotografia de mai sus.
În lipsa unui cuvânt care să descrie ceea ce au văzut
în imagine, americanii au inventat unul nou: broligarhie. Sau, dacă vrei, un
grup de „tech bros”/ miliardari care, deși nu au fost aleși de poporul
american, conduc, neoficial, Statele Unite ale Americii - alături de Trump.
Prima imagine reprezentativă pentru inaugurare a fost,
însă, salutul nazist al lui Elon Musk, care, deloc surprinzător, în presa
republicană s-a transformat într-un simplu „gest ciudat” făcut în timpul unui
„discurs exuberant”.
La fel de puțin surprinzător a fost și faptul că fanii
lui Musk au adoptat aproape imediat același discurs ca presa republicană. Ba
Musk are Asperger și nu prea știe ce a făcut pe scenă (deci trebuie scuzat), ba
a fost un simplu salut „din inimă”, ba e vorba de o invidie colectivă pe averea
lui de peste 400 de miliarde de dolari.
Toate explicațiile astea au fost însoțite, de cele mai
multe ori, de atacuri foarte agresive la adresa celor care au spus că acolo a
fost un salut nazist foarte clar. Și chiar repetat.
Pentru că nu l-a făcut o dată.
L-a făcut de două ori.
Nimic ciudat până aici, psihologii spun că (de obicei)
relațiile parasociale sunt foarte puternice, iar depășirea graniței dintre
admirație și obsesie poate să ducă la multe lucruri extreme.
Ciudată a fost, mai degrabă, alianța dintre fani și
non-fani împotriva celor care au spus că salutul făcut de Musk la scenă
deschisă a fost nazist.
Eu îl urmăresc pe Musk pe social media cam din 2010.
Pe atunci avea cam 1.400-1.500 de followers și îmi amintesc foarte bine
detaliul ăsta pentru că la vremea aia m-am întrebat cum e posibil ca un om atât
de mișto să fie cunoscut de atât de puțină lume.
Ideea e că îmi plăcea omul ăsta foarte, foarte, foarte
mult. Am și text despre el în Republica, e un text din 2015 în care prezentam
omul și afacerile lui publicului din România (pe atunci nu era atât de cunoscut
în afara hotarelor Statelor Unite).
Nu l-am prezentat oricum, e foarte vizibil din textul
ăla că mi-a plăcut foarte, foarte mult omul ăsta. Ce am scris acolo a fost o
declarație de admirație uriașă la adresa lui, nothing more, nothing less.
Numai că, de vreo șase ani încoace, omul ăsta pe care
îl admiram și care mă făcea să fiu optimistă când mă gândeam la viitor a
început să publice pe Twitter conținut care elogiază fascismul, nazismul and
everything in between.
Pe lângă acest tip de conținut, Musk a mai început să
și aprecieze public diverse postări care veneau dinspre personaje cu convingeri
naziste. Ca să îți faci o idee – e vorba de postări care glorifică epurarea
etnică, segregarea, supremația albilor, îngrădirea dreptului unor minorități
(în special evrei, transgender, femei, negri)… ca fapt divers, la un moment dat
chiar a spus, cu subiect și predicat, că evreii „ruin the culture” și că „și-au
cam căutat-o” cu Hitler. Până și Casa Albă a fost nevoită, la vremea aia, să
iasă și să condamne public declarațiile antisemite ale lui Musk.
Ca fapt divers, una dintre primele măsuri pe care Musk
le-a luat în calitate de nou CEO al X a fost deblocarea conturilor care
fuseseră blocate de vechiul Twitter pe motiv de proliferare de conținut
nazist/fascist.
Partea bună pentru toată lumea care vrea să înțeleagă
mai bine cum stau lucrurile este că toate aceste declarații pe care Musk le-a
făcut de-a lungul timpului sunt încă acolo, la vedere. Trebuie doar să te duci
și să dai un search în arhiva X sau să cauți pe Google – presa a relatat
absolut toate derapajele naziste/ fasciste/ antisemite pe care Musk le-a avut
de-a lungul timpului.
Așa că nu trebuie să fii ca mine, să îl fi urmărit
timp de 15 ani și să știi cam tot ce a spus și făcut de-a lungul timpului. E
suficient să fii curios și să vrei să vezi cu ochii tăi.
Oamenii care spun că salutul lui Musk a fost unul clar
nazist tocmai pe asta se bazează – pe context.
Contextul e întotdeauna foarte important, iar în cazul
ăsta contextul e cel de mai sus – Musk proliferează conținut nazist/ fascist/
antisemit de foarte mulți ani.
Dacă nu iei în considerare contextul, poți să ajungi
să crezi cu ușurință ce vezi în colajele răspândite pe social media de fanii
lui Musk și de republicani.
E doar un exemplu, dar e unul foarte bun și o să vezi
și de ce.
În colajele respective diverse persoane publice
(Obama, Harris, Sanders, Clinton și chiar și Taylor Swift) sunt înfățișate cu
mâna într-o poziție asemănătoare cu salutul nazist. Numai că, atunci când ai
curiozitatea să te duci la sursă, adică la videoclipurile cu discursurile
acelor oameni, descoperi că Harris de fapt arată spre mulțime, iar Swift le
trimite fanilor un pupic.
Oamenii care spun că salutul a fost clar nazist au
contextul – adică tot ce a spus și a făcut omul în ultimii 6-7-8 ani. Nu se
bazează doar pe gestul în sine.
Să punem totuși contextul în paranteză și să ne
plimbăm un pic și pe firul logic. Ce ar face un om normal dacă s-ar întâmpla să
facă, accidental, un gest pe care publicul îl interpretează drept nazist?
Ar ieși să spună public că a fost un gest accidental
și că nu promovează în niciun caz nazismul.
Musk nu a făcut asta.
Nu a ieșit să spună asta nici măcar când câteva
partide neo-naziste l-au felicitat public pentru endorsement.
Hai să continuăm tot pe firul logic și să punem în
paranteză ce știm despre Musk.
Ce ar face un om normal care a făcut un gest pur
accidental în cazul ăsta?
Ar ieși imediat să se dezică de asocierea cu partidele
neo-naziste care îl felicită pentru că le-a promovat salutul la scenă deschisă.
Musk nu a făcut asta.
Singura lui reacție a venit pe Twitter, acolo unde a
publicat textul de mai jos:
“Don’t say Hess to Nazi accusations! Some people will
Goebbels anything down! Stop Gőring your enemies! His pronouns would’ve been
He/Himmler! Bet you did Nazi that coming” + un emoticon care râde cu gura până
la urechi.
Ultima parte “bet you did Nazi that coming” (un joc de
cuvinte care s-ar traduce prin “bet you did not see that coming” e grăitoare.
Motivul e evident.
Ca fapt divers, cât timp am scris eu textul de mai
sus, Musk a apărut la o întâlnire a simpatizanților partidului AfD din
Germania.
Desigur, pentru cine l-a urmărit pe Musk în ultimii
ani, asta nu e nicio surpriză, Musk a vorbit mereu laudativ despre acest
partid.
Problema e că acest partid (far-right to extreme
right, for the curious) a avut foarte multe derapaje naziste, tentative de
revizionism istoric ale nazismului și la fel de multe încercări de a trivializa
atrocitățile comise de naziști.
De altfel, unii dintre liderii acestui partid au și
fost amendați pentru folosirea unui slogan nazist („Alles für Deutschland”),
iar cu altă ocazie, în 2017, aceiași lideri au ieșit public să spună că
monumentele din țară dedicate Holocaustului sunt o rușine, iar Germania ar
trebui să facă „o întoarcere la 180 de grade” și să schimbe felul în care își
amintește trecutul.
Să uite atrocitățile comise de naziști, cu alte
cuvinte.
Mai recent, în 2018, același partid a spus că Hitler
și naziștii sunt doar „a speck of bird poop” (nu cred că e cazul să traduc,
știm cu toții engleza) în mai bine de 1.000 de ani de istorie germană plină de
glorie.
Mai nou, AfD a făcut un pas și mai important către
simpatizanții lui și le-a promis că, dacă prinde puterea, va deporta toți
cetățenii germani care nu au moștenire etnică/ pedigree german.
Parcă sună un pic cunoscută toată treaba asta, nu?
Atacul la memorie: ce război are Elon Musk cu
Wikipedia?
Hai să vedem ce a mai făcut Musk în ultimii ani. Uite
încă un lucru interesant: la un moment dat a început să atace Wikipedia. Nu a
oferit niciun motiv, pur și simplu a început să atace proiectul, spre
surprinderea tuturor.
A încercat chiar să și cumpere Wikipedia, dar a fost
refuzat.
De ieri încoace atacurile lui la Wikipedia s-au
întețit. Motivul? Lui Musk nu îi plac update-urile despre el, ar vrea șterse de
acolo unele părți care nu îi flatează imaginea publică.
Atacul la Wikipedia face parte din războiul pe care
Musk îl duce, de foarte multă vreme, cu adevărul. Războiul a început atunci
când a spus că provine dintr-o familie săracă și că a construit un imperiu din
nimic.
Cel care l-a contrazis a fost chiar tatăl lui, Errol,
care i-a spus lui Ashlee Vance, pe mail, că îl supără faptul că fiul lui minte.
Potrivit lui Errol, familia Musk a fost mereu bogată
(se zvonește că au deținut inclusiv mine de smaralde), dovada fiind că Elon era
mereu dus și adus de la școală de un șofer privat, iar până la 14 ani Errol îl
plimbase cam prin toată lumea.
Tot Errol i-a mai scris lui Ashlee Vance că atunci
când multe dintre afacerile fiului lui au fost pe cale să intre în faliment,
familia a fost cea care a pompat milioane de dolari în ele.
Mailurile lui Errol au fost folosite de Ashlee Vance
în biografia pe care i-a făcut-o lui Musk (recomand, e foarte bine scrisă, se
numește “Elon Musk: Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future”).
Tot acolo o să găsiți și mărturii ale foștilor lui
parteneri de afaceri (nu foarte flatante pentru el), ale unor foști angajați
și, în general, ale multor oameni care l-au cunoscut. Povești despre cum își
abuza angajații, care ajungeau să doarmă prin birouri, despre cum nu ar fi
fondat Tesla (ar fi un simplu investitor, nicidecum fondator) și multe altele.
Și încă ceva: bunicul lui Musk era recunoscut în Africa de Sud pentru două
lucruri: convingerile antisemite și iubirea de apartheid.
Așa că lupta pe care Musk o duce cu adevărul a început
de foarte mult timp.
Deloc surprinzător, lupta cu adevărul e și unul dintre
primele lucruri care se întâmplă înainte ca fascismul/ nazismul să își arunce
rădăcinile (încă foarte mici, șubrede) încoace și încolo.
Dacă vrei să convingi lumea că fascismul/ nazismul e
ceva bun, trebuie să lovești prima dată în ceea ce lumea știe, în informația
reală, în adevărul istoric.
În vremurile moderne ar trebui s-o facă să dispară
inclusiv din online.
Și dacă nu reușești, ar trebui să încerci măcar să
poluezi online-ul cu dezinformare și gunoi digital, suficient cât oamenii să nu
mai poată diferenția adevărul de minciună.
Să faci cam ce face Sam Altman (acum și el asociat cu
Trump).
Să faci cam ce face Zuckerberg cu Meta (și el asociat
cu Trump).
Și Musk cu Wikipedia, mai nou.
Sigur, o să zici că generația asta nu o să creadă că
nazismul a fost ceva bun. Și așa e, ai dreptate, generația asta nu ar crede.
Dar următoarea generație s-ar putea să creadă, în
următoarea generație o să ai deja oameni care nu mai văd nimic rău în fascism/
nazism și care își oferă susținerea pentru instalarea oficială a unui astfel de
regim.
Și Wikipedia face parte tot din categoria adevărului
cu care se luptă miliardarii tech care s-au asociat cu administrația Trump. Da,
Wikipedia are și multe scăpări, dar informația e, în mare parte, corectă. Iar
evenimentele istorice importante - precum Holocaustul, nazismul sau
consecințele pe care nazismul le-a avut în lume sunt redate corect.
Adevărul istoric e mereu deranjat pentru naziști și
trebuie șters, modificat sau pur și îngropat.
Atacul la cărți
Un alt război care s-a dus în perioada nazistă a fost
cel împotriva cărților.
Surprinzător sau nu, și administrația Trump și
miliardarii tech au cărți pe care le consideră nocive pentru cetățeni.
Interzicerea unor cărți a fost negată oficial de
administrația Trump, dar PEN America (ONG al cărui scop este de a crește gradul
de conștientizare pentru protecția liberei exprimari în Statele Unite și în
întreaga lume, prin promovarea literaturii și a drepturilor omului) a remarcat
că din librăriile școlilor americane încep deja să dispară cărțile care vorbesc
despre istoria complicată a emancipării femeilor (și a importanței ei), despre
istoria persoanelor de culoare, cărțile cu subiecte LGBTQ+, cărțile în care e
condamnat rasismul, în care e condamnată homofobia, xenofobia.
Dispar și alte cărți importante, precum Orwell –
“1984”, Jurnalul Annei Frank, „Fahrenheit 451” a lui Bradbury sau „On tyranny:
lessons from the 20th century” a lui T. Snyder (un volum în care sunt trecute
în revistă câteva lecții pe care omenirea ar trebui să le învețe din experiența
cu sistemele tiranice).
Ce au în comun Jurnalul Annei Frank, Orwell „1984”,
„Fahrenheit 451”, „A Clockwork Orange” sau „On tyranny: lessons from the 20th
century”?
Au în comun faptul că atacă niște lucruri care sunt
compatibile doar cu democrația și cu respectul față de drepturile omului: unele
aduc aminte de experiența din lagărele naziste, altele incită oamenii la
revoltă în fața nedreptății și opresiunii, altele vorbesc despre neajunsurile
supravegherii opresive (surveillance), iar altele, ca „Fahrenheit 451” sunt,
ironic, ficțiuni despre societăți distopice în care regimurile tiranice încep
să ardă cărțile, iar oamenii încep să le memoreze pe de rost pentru a păstra
informația.
Și acum un exercițiu de imaginație - câtă vreme
miliardarii de lângă Trump controlează toate marile platforme sociale
(Facebook, Instagram, X) + Google, iar administrația Trump controlează
librăriile publice și școlile... în contextul ăsta, cam cât de greu e să
rescrii istoria sau doar unele bucăți din ea, precum nazismul și ce a însemnat
el pentru omenire?
În contextul ăsta nu prea pare deloc greu, nu?
Să continuăm exercițiul de imaginație. Imaginează-ți
cât s-ar complica lucrurile dacă actuala administrație ar mai putea prelungi
cumva și numărul de mandate ale președintelui.
Să nu mai fie două.
Să fie trei.
Sau mai multe.
Pare o idee destul de periculoasă și distopică, dar,
cu toate astea, lucrul ăsta de întâmplă deja: un congressman republican a
introdus în Camera Reprezentanților un amendament pentru modificarea
Constituției Statelor Unite cu scopul de a-i permite lui Trump să candideze
pentru un al treilea mandat.
Curtea Supremă a Statelor Unite (SCOTUS), deși poate
ignora complet textul constituțional oricând dorește, nu ar aproba niciodată o
încălcare atât de flagrantă a Constituției.
Nu sunt șanse prea mari să se întâmple. Dar simpla
intenție a reprezentanților partidului lui Trump rămâne grăitoare. La fel de
grăitoare ca și dorința lui Musk de a desființa Wikipedia. Și la fel de
grăitoare ca salutul nazist făcut la scenă deschisă, în fața unei lumi întregi.
Ce categorii de oameni au sărit în apărarea lui Musk
Vestea proastă e că o parte dintre oamenii care îl
apără pe Musk îi împărtășesc convingerile naziste.
Există, totuși, și o veste bună: mai sunt două
categorii de oameni care îl apără fără să împărtășească, însă, aceleași
convingeri ca el. Și ele sunt majoritare.
Prima categorie e a celor care pur și simplu nu au
context. Pentru un om care nu are context e pur și simplu șocant să vadă un
gest nazist făcut la scenă deschisă. Atât de șocant, încât va încerca să îi
găsească tot felul de explicații care să îl transforme într-un gest mai puțin
șocant.
Mintea noastră se străduiește mereu să găsească sens
și familiaritate în haos, iar poveștile pe care ni le spunem tocmai asta fac –
încearcă să organizeze, să creeze ceva familiar. Din același motiv la ședinte
prezentăm power point-uri cu povești, nu cifre în bulk.
Poveștile ne ajută să înțelegem mai bine lumea. Iar
uneori ne ajută să o facem mai puțin înfricoșătoare. A spus-o, mult mai frumos
decât am făcut-o eu aici, Joan Didion.
Partea bună e ca acești oameni nu apără gestul în
sine, ei apără personajul, pe care îl consideră atacat pe nedrept - în lipsa
contextului.
A doua categorie e a celor care îl apără pentru ca
sunt pur și simplu îndoctrinați cu iluzia pe care capitalismul de tip
late-stage le-a tot servit-o: că și ei vor face parte, într-o zi, din același
grup select al super-bogaților.
Michael, un amic din Statele Unite, a explicat foarte
frumos povestea asta.
A spus așa: americanii (dar e, evident, valabil pentru
toate naționalitățile) sunt permanent îndoctrinați de capitalismul late-stage
cu iluzia păguboasă că statusul lor actual (upper/middle class sau straight
poor) e doar temporar și că într-o zi și ei vor avea acces la clubul select din
care fac parte super-bogații.
Iluzia asta îi motivează să apere personajele ca Musk.
Ei nu sunt simpatizanți naziști, ei îl apără pe Musk
exclusiv pentru că lucrul ăsta le dă un boost de self-esteem uriaș, simt că
sunt parte din același cerc select și că statul lor social crește prin simplul
fapt că se identifică cu un super-bogat ca Musk.
Evident, toți acești oameni nu vor ajunge niciodată
acolo, banii sunt o resursa finită (sau ceea ce reprezintă ei, mai bine zis),
iar mare parte din ei sunt deja în buzunarele celor 1% (super-bogații). Nefiind
o resursă finită, pentru ca cei 1% să strângă sute de miliarde de dolari
trebuie ca cei 99% să NU ajungă să strângă sute de miliarde de dolari.
În cei 99% se încadrează absolut toată lumea, inclusiv
cei care îl apără pe Musk. Ei sunt oamenii care plătesc o grămadă de taxe
pentru salarii de middle sau upper class, în timp ce super-bogații pe care îi
apără cu atâta îndârjire nu plătesc aproape nicio taxă pentru averile lor de
sute de miliarde.
Sunt multe ironii aici, dar ideea e că, oricât de
slugarnic sau de lingușitor ai fi față de cei 1%, nu vei ajunge niciodată în
clubul băieților bogați.
A zis-o chiar Musk, într-un interviu mai vechi.
Vestea bună e că nici categoria asta de oameni nu
apără gestul în sine, ci doar ceea ce reprezintă personajul, adică statutul
social la care aspiră și ei.
Antonio Gramsci scria cândva: „Lumea veche moare, iar
lumea nouă se luptă să se nască; acum este timpul monștrilor”
Ăsta de acum e singurul moment în care cele două
variante sunt exact ca pisica lui Schrodinger: există ambele în același timp.
Există și varianta în care fascismul/nazismul prinde rădăcini, și varianta în
care lumea îl refuză.
Varianta care câștigă duelul depinde numai și numai de
cât de dispus e publicul să normalizeze gesturile și convingerile naziste.
Musk a întins coarda, a testat apele. Într-un fel a
mers, în alt fel n-a mers.
A mers pentru că foarte mulți l-au apărat.
Nu a mers pentru că la fel de mulți l-au criticat.
Balanța nu a înclinat nici înspre o tabără, nici
înspre cealaltă. Așa că îi încurajez pe toți cei care au citit până aici să
facă același lucru pe care îl fac și eu aici, să vorbească, să polemizeze cu
prietenii/cunoscuții care încearcă să găsească scuze pentru un gest nazist
făcut la scenă deschisă, ăsta e momentul în care trebuie reacționat.
Sigur, mulți vor spune că nu ne privește ce se
întâmplă în State, deci ne îngrijorăm și scriem degeaba.
Nimic mai fals.
De obicei ce se întâmplă în State e un semnal și
pentru UE, deci da, ne ce se întâmplă acolo ne afectează și pe noi.
Vorbiți despre asta, nu îi ignorați pe cei pe care îi
auziți spunând că nu a fost salut nazist, e important să vadă și alții ca voi
că nu sunt singurii care condamnă normalizarea fascismului/ nazismului.
Iar dacă vedeți că aveți în jur oameni care susțin că
salutul lui Musk nu a fost nazist chiar și DUPĂ ce îi spuneți contextul,
puneți-i să se filmeze făcând același salut și să publice filmarea pe social
media.
Dacă ei cred sincer că e un salut oarecare, nu vor
avea nicio problemă să facă același salut și să îl publice acolo unde îl pot
vedea toți prietenii, colegii și chiar angajatorii lor.
Niciunul dintre ei nu va face asta.
Și știți de ce?
Pentru că asta e categoria de care ziceam mai sus –
prima categorie. A celor care știu prea bine că a fost salut nazist, dar nu le
pasă. Și nu le pasă pentru că împărtășesc convingerile lui Musk.
Unul dintre avocații companiei Meta (unul dintre cei
mai buni din domeniul lui) a părăsit zilele astea compania pentru că Zuckerberg
se scufundă pe zi ce trece tot mai mult în „nebunia asta neo-nazistă”, așa cum
a numit-o el.
De asta e important să vorbiți despre asta.
Și, cum am zis și mai sus, să îi provocați la discuții
pe cei care încearcă să normalizeze ceea ce s-a întâmplat pe scena aia, să nu
îi ignorați și chiar să-i și taxați, așa cum a făcut avocatul Meta. E foarte,
foarte important ca și alții ca voi să vadă că nu sunt singurii care condamnă
ce se s-a întâmplat.
Antonio Gramsci, filosof, politician și critic foarte
vocal al lui Mussolini, dar și al fascismului, a fost aruncat în închisoare în
1926, unde a și murit 11 ani mai târziu, în 1937.
Din temniță, Gramsci a scris: „Urăsc indiferenții.
Cred că a trăi înseamnă a lua atitudine. [...] Indiferența și apatia sunt
parazitism, perversiune, nu viață. De aceea urăsc indiferenții. Indiferența
este greutatea moartă a istoriei. Indiferența operează cu mare putere asupra
istoriei. Indiferența operează pasiv, dar operează. Este destinul, acel lucru
pe care nu te poți baza. Răsucește programe și ruinează planurile cel mai bine
concepute. E materia primă care ruinează inteligența. Ceea ce se întâmplă, răul
care apasă asupra tuturor, se întâmplă pentru că masa umană abdică de la voința
sa; permite promulgarea unor legi pe care doar revolta le-ar putea anula și
lasă oameni pe care doar o revoltă îi va putea răsturna să ajungă la putere.
Masa ignoră pentru că este nepăsătoare și apoi pare că este produsul destinului
care trece peste tot și peste toți: atât peste cel care consimte, cât și peste
cel care nu consimte; atât peste cel care știa, cât și peste cel care nu știa;
atât peste cel activ, cât și peste cel indiferent. Unii se plâng pios, alții
înjură obscen, dar nimeni, sau foarte puțini se întreabă: Dacă aș fi încercat
să-mi impun voința, s-ar fi întâmplat asta?
Îi urăsc pe indiferenți și din cauza asta:
pentru că mă enervează plânsetele lor de eterni nevinovați. Trag pe fiecare la
răspundere: cum s-au descurcat cu sarcina pe care viața le-a dat-o și le-o dă
în fiecare zi, ce au făcut și, mai ales, ce nu au făcut. Și simt că am dreptul
să fiu inexorabil și să nu-mi irosesc compasiunea, să nu-mi împărtășesc
lacrimile cu ei. [...] De aceea îi urăsc pe cei care nu iau atitudine, îi urăsc
pe indiferenți.”
Tot Gramsci a spus: „Lumea veche moare, iar lumea
nouă se luptă să se nască; acum este timpul monștrilor.”
Monștrii câștigă doar când oamenii își iau indiferența
în brațe și ochii de la ei.
Don’t look away.
https://republica.ro/cum-m-am-despartit-de-elon-musk
trimisa de: GM
Antonio Gramsci - Urăsc indiferenții
Din temniță, Antonio Gramsci a scris:
„Urăsc indiferenții. Cred că a trăi înseamnă a lua atitudine. [...]
Indiferența și apatia sunt parazitism, perversiune, nu viață. De aceea urăsc
indiferenții. Indiferența este greutatea moartă a istoriei. Indiferența
operează cu mare putere asupra istoriei. Indiferența operează pasiv, dar
operează. Este destinul, acel lucru pe care nu te poți baza. Răsucește programe
și ruinează planurile cel mai bine concepute. E materia primă care ruinează
inteligența. Ceea ce se întâmplă, răul care apasă asupra tuturor, se întâmplă
pentru că masa umană abdică de la voința sa; permite promulgarea unor legi pe
care doar revolta le-ar putea anula și lasă oameni pe care doar o revoltă îi va
putea răsturna să ajungă la putere. Masa ignoră pentru că este nepăsătoare și
apoi pare că este produsul destinului care trece peste tot și peste toți: atât
peste cel care consimte, cât și peste cel care nu consimte; atât peste cel care
știa, cât și peste cel care nu știa; atât peste cel activ, cât și peste cel
indiferent. Unii se plâng pios, alții înjură obscen, dar nimeni, sau foarte
puțini se întreabă: Dacă aș fi încercat să-mi impun voința, s-ar fi întâmplat
asta?
Îi urăsc pe indiferenți și din cauza asta:
pentru că mă enervează plânsetele lor de eterni nevinovați. Trag pe fiecare la
răspundere: cum s-au descurcat cu sarcina pe care viața le-a dat-o și le-o dă
în fiecare zi, ce au făcut și, mai ales, ce nu au făcut. Și simt că am dreptul
să fiu inexorabil și să nu-mi irosesc compasiunea, să nu-mi împărtășesc
lacrimile cu ei. [...] De aceea îi urăsc pe cei care nu iau atitudine, îi urăsc
pe indiferenți.”
Antonio Gramsci,
filosof, politician și critic foarte vocal al lui Mussolini, dar și al
fascismului, a fost aruncat în închisoare în 1926, unde a și murit 11 ani mai
târziu, în 1937.
Trimis de: GM
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI STRĂMOȘESC (partea a II-a)
CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI STRĂMOȘESC
(partea a II-a)
„Noi Românii suntem una și una trebuie să
rămânem!
În vremuri critice soarta
neamului depinde de capacitatea
conducătorilor, de valoarea
armatei, de puterea țăranilor și
muncitorilor, de inima femeii, dar mai ales de
conștiința și
disciplina tineretului. Acestea
sunt puterile care fac ca
națiunea
să fie invincibilă!” (Dr. Iuliu
Hațieganu)
„Neamurile
patriarhale, mărturisea marele filosof ortodox Vasile Băncilă, legate de pământ, stabilesc cu timpul, față
de acesta un fel de circuit. Oamenii se cosmizează, iar pământul pare că se
psihologizează, ajungând să formeze împreună oarecum ca o ființă unică și mare,
cu nenumărate corespondențe reciproce.” (Vasile Băncilă, Opere, vol. X, Ed. Istros-Brăila, 2015)
Nemurirea Neamului nostru primordial
pelasgo-traco-geto-daco-român a fost binecuvântată de Harul Cerului prelins
peste tăria credinței, divina iubire, scânteia geniului, flacăra artei,
apoteoza eroismului, aura martiriului, dar și de veșnicia CARPAȚILOR și-a
marelui DANUBIUS.
„DUNĂREA
e fundația spațiului dacoromânilor, fundamental, TALPA cosmică a lui. (Vasile Băncilă, Opere, vol. X, op. cit., p. 406)
DUNĂREA – Marele fluviu traco-european care
izvorăște din Donaueschingen - Munții Pădurea Neagră – Germania, parcurge de la
izvoare până la vărsarea în Marea noastră Albastră prin cele trei guri: Chilia,
Sulina și Sf. Gheorghe, 2860 km. Faptul că regatului Daciei Mari i-a
dăruit cel puțin1.075 km, a fost botezată de strămoșii noștri geto-daci ISTROS-DUNARIS-DANUBIUS.
Timpul de a cunoaște adevărul despre întinderea pământurilor locuite de neamul
DACILOR LIBERI se pare că nu a venit
încă !
„DUNĂREA: fluviul sfânt al strămoșilor geto-daci
și drumul „fără pulbere” din inima Europei. Danubius-Istros: cale de pătrundere
a bunurilor și de plecare a lor spre largurile lumii, hotar și punte între
civilizații. DUNĂREA: părintele hidrografiei românești și șanțul de la miazăzi
al cetății carpatine.” (Dumitru Almaș,
Popasuri la vetrele istoriei românești,
Ed. Didactică și Pedagogică, București – 1981)
În vremurile sale de aur,
DUNĂREA-DUNARIS-DANUBIUS-ISTROS a fost pentru neamul primordial
pelasgo-traco-geto-dac ceea ce a fost Nilul pentru verii noștri traco-egipteni,
adică un fenomen geografic dăruit de Bunul Dumnezeu, ca un mare DAR poporului
său ales. Tradiția ne spune că voinicii oșteni traco-geto-daci beau apă din
Dunăre spre a căpăta puteri uriașe pentru a învinge dușmanii care se încumeteau
să ne cotropească VATRA milenară străbună.
Binențeles că marele Danubius folosea și
vrăjmașilor astâmpărându-le cu nesaț setea și pregătindu-i pentru hrana
puzderiei de pești, ce le aștepta leșurile, vorba Luceafărului nostru liric
Mihail Eminescu, cel care avea să ni-l lase zugrăvit pe viteazul Domn Mircea
cel Mare, cu regatul său ce se întindea până la Marea cea Mare, făcând pasul
altei Uniri după cea a Împăratului Burebista.
„La
Nicopole văzut-ai (se lăuda sultanul Baiazid în fața Marelui Mircea) cîte tabere s-au strîns/ Ca să steie
înainte-mi ca și zidul neînvins./ Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă
iarbă,/ Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă,/ Am jurat ca peste
dînșii să trec falnic, fără păs,/ Din pristolul de la Roma să dau calului
ovăs.../ Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?/ Și, purtat de
biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag?//-De-un moșneag, da, împărate, căci
moșneagul ce privești/ Nu e om de rînd, el este Domnul Țării Românești./ Eu nu
ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști,/ Nici ca DUNĂREA să-nece spumegând
a tale oști.” (Scrisoarea III, ciclul
Poezii-Mihai Eminescu, Editura Pentru Literatură, 1965)
Încă din antichitate râurile princiare
Alutus-Olt, Maris-Mureș, Crisus-Crișul, Hyerasus-Siretul, Pyretus-Prutul, cu
toate odraslele lor au fost înmănuncheate tulpinii uriașului DANUBIUS, ca niște
ramuri vânjoase care îmbrățișează Trunchiul sacru carpato-danubiano-pontic,
alcătuindu-i personalitatea ce a atins magnificile culmi serafice: „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”...
Gigantul albastru peste care surâde necontenit Cerul se
întinde ca un Arbore mitic cu o uriașă încrengătură: Sava și Drava, Tisa și Timocul,
Jiul și Oltul, Argeșul și Dâmbovița, Ialomița și Buzăul, Siretul și Prutul.
Toate râurile daco-române intră în arborescența hidrografică danubiană, Suceava
și Moldova, Bistrița și Trotușul, Bârladul, Putna și Milcovul la care se adaugă
repejor Crișurile, Someșul și toate celelalte ce se scaldă în apele primitoare
ale suzeranului ISTROS.
Uriașul DANUBIUS se întinde pe mii de ani ca nemuritorul Stejar
biblic Mamvri al tracului Avraam și pe mii de izvoare, pâraie și râuri izvodite
din marele Sân matern al CARPAȚILOR.
Pe Drumul
fără pulbere al Istrului au călătorit undelemnul, amforele grecești,
monedele de aur și argint, limba cultura și artele mediteraneene, legende
mitologice, aurore filosofice de la marii noștri străbuni profeți, Zamolxe,
Orfeu, Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Deceneu ș.a.
Se spune că Marea Panonică care a fost la
origine tracă, cel mai mare afluent al lui DANUBIUS, a dispărut la un moment
dat și de ciudă a devenind ulterior pusta hunică a maghiarilor.
Dunărea este albastră, frumoasă și
sălbatică. Această Dunăre a fost cântată de Strauss. Dunărea a fost cântată
într-o frumoasă romanță românească: Hai,
Dunărea mea, mi-o amintesc cântată deseori de Tatăl meu Constantin, un împătimit iubitor de folclor,în
serile lungi de iarnă, mamei mele Gheorghița,care țesea macaturile pe care le
mângăi și astăzi la mine în casă, ori la toate nunțile unde a fost mare Nănaș.
Marele suzeran albastru – Dunărea care, i-a
adus nemurire și lui Apolodor din Damasc, a înspăimântat pe greii lumii antice
precum Cirus cel Mare, Darius, Filip al II-lea, Alexandru Macedon, Lisimach,
Traian, valurile turbate migratoare și puzderiei de sultani otomani...
DANUBIUS, hotar și punte, curgere și
fredonări albastre, strajă și scut, ctitorie și dăinuire, adăpost și hrană,
fascinație și măreție, leagăn de creație lirică ori folclorică, tezaur de
datini, obiceiuri, areal privilegiat al celei mai frumoase și mai viteze
amazoane, tărâm regal și primitor al Creștinismului Mântuitorului HRISTOS prin
marii Apostoli Andrei, Pavel, Ioan, Filip, Marcu, unduire lirică în slova
regelui-poet Cotys I, mângâiere și îndulcire a exilului marelui poet Publius
Ovidius Naso, aflat cu domiciliu forțat la Pontul Euxin, loc de iluminare și
comuniune a savantului-sfânt Dionisie Areopagitul, loc de meditație și
inspirație pentru cel mai prolific scriitor bisericesc al veacului al V-lea
d.Hr., sfântul Ioan Casian, reflectare a mândriei Universității Tomis prin
celebra ei Școală literară de la Tomis, apoi
toiag al ierarhului Niceta de Remesiana ori lui Wulfila al goților ș.a.
„În
ziua în care Dunărea a evadat din marea închisă a Panoniei, a spart aici
muntele la Porțile de Fier. Prin aceste cazane a evadat spre Răsărit. Este cea
mai senzațională dintre evadări. Dunărea nu a evadat de una singură. A antrenat
cu sine Marea Panoniei. Și aceasta a evadat din propria închisoare. În locul
mării se află acum această imensă stepă plată, ca un fund de farfurie – pusta.
Pentru a sparge lanțul Carpaților, la Porțile de Fier, înainte de a evada,
Dunărea a cheltuit o energie titanică.” (Constantin Virgil Gheorghiu,( Constantin Virgil Gheorghiu, Amazoanele Dunării, trad.
din franceză de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sofia, București-2022)
Soarta DUNĂRII s-a împletit cu Destinul
geto-daco-românilor, care s-au înverșunat să RĂMÂNĂ și să REZISTE dintr-o
nemăsurată dorință de viață, de jertfă, de iubire și de adevăr.
Frumosul și viteazul Domn valah– „Io, Mircea, mare voievod și singur
stăpânitor, domn a toată țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă
și spre părțile tătărești, și herțeg al Almașului ș Făgărașului și Domn al
Banatului Severinului și de amândouă părțile peste toată PODUNAVIA – Dunărea,
până la Marea cea Mare, și al cetății Dîrstor-Silistra singur stăpânitor”, l-a
trăsnit pe sultanul Baiazid-Fulgerul la Rovine, făcând ca Dunărea de la
Silistra în jos să devină valahă.
Părintele istoriei, getul Herodot, (dar și
alții) a scris o istorioară despre regatul faimoaselor Amazoane, în care arată
limpede că viața amazoanelor este legată fidel de viața Dunării știindu-se că
de fapt prima Patrie a Amazoanelor au fost țărmurile neîmblânzite ale Mării
Negre.
„De acolo, una
dintre reginele lor a plecat să ia parte la războiul Troiei și să lupte cu
Ahile. Tot de pe țărmurile Mării Negre, o altă regină a Amazoanelor, Tomyris a
plecat să se războiască împotriva lui Cirus, împăratul perșilor, învingându-l,
tăindu-i capul, înfundându-l într-un burduf plin cu sânge și spunându-i:
„Satură-te de sânge!” (ibid., p. 22)
HOTAR și PUNTE a fost DANUBIUS și în vremea
voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara, care și-a apărat eroic Regatul
prin victoriile de la Chilia la Varna (1444), dar și mai departe la Belgrad
(1456), împiedicându-l pe Mahomed al II-lea să ajungă stăpânul Europei.
DUNĂREA a fost, de asemenea, martora tuturor izbânzilor marilor
Voievozi, precum Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Radu de la Afumați care în scurta
sa domnie a avut asupra turcilor nu mai puțin de 20 de victorii fulgerătoare.
Când pe la anul 1595 cel mai brav dintre voievozii valahi ai tuturor românilor,
Mihai Viteazul a nimicit garnizoanele otomane de pe malurile albastre la
Brăila, Hârșova, Silistra, Rusciuc, Nicopole și Vidin, aprinzând sentimentul
libertății în inima tuturor popoarelor până la Egeea și la Adriatica, l-a făcut
pe un martor ocular, văzând fulgerând paloșul libertății, să exclame cu tărie
că: „Viteazul Domn a purces să ardă
Dunărea.”
Acele biruințe ale marilor Voievozi valahi la care a
participat cu mult zel și marele DANUBIUS, l-a făcut pe Profetul nostru drag
Mihail Eminescu să imortalizeze în slovele sale de aur, nemuritoare pentru
toate generațiile de după el, pururea MÂNDRIA noastră de Neam:
...„Mulți durară,
după vremuri, peste Dunăre vrun pod,/ De-au trecut cu spaima lumii și mulțime
de norod;/ Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă/ Au venit și-n țara
noastră de-au cerut pământ și apă./ Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să
te-nspăimânt,/ Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ...” (Scrisoarea III,
ciclul Poezii, op. cit.)
„Prințul
aurului”, marele cărturar, ctitor și martir Constantin Brâncoveanu, a
îmbrățișat părintește ambele maluri albastre ale Dunării, durând ctitorii
pentru Cerul și pământul străbun. „Dar,
în afară de voievozi, sute și mii de oameni de rând, de bărbați curajoși,
rămași anonimi, au luptat la Dunăre. De ei s-au ocupat doinele și baladele,
îmbogățind această comoară de artă și informație. „Poeziile populare – scria
Vasile Alecsandri – alcătuiesc o avere națională, vrednică de a fi scoasă la
lumină, ca un titlu vecinic de glorie pentru nația română.” (Dumitru Almaș,
Popasuri la vetrele istoriei românești,
Ed. Didactică și Pedagogică, București – 1981)
După ce a fierăstruit cu ambiție și migală Muntele
dinspre Porțile de Fier, dăltuind cu măiestrie Cazanele, bătrânul DANUBIUS s-a
înfipt destul de puternic în glia noastră geto-dacică, pentru a călători
suveran în pace, libertate și dăinuire înspre Marea cea Mare, călăuzind Neamul
înspre ZIUA a OPTA, când Nația va avea un nou cer și un nou pământ. „În acea zi, Dunărea va curge în cer.”
(Constantin Virgil Gheorghiu, Amazoanele
Dunării, op. cit., p. 176)
Soarta și Destinul geto-daco-românilor a
făcut ca Bătrânul Fluviu să fie și martorul marilor prigoniri care au fost
revărsate apocaliptic de antihriști asupra Națiunii noastre creștine în
diabolica epocă a regimului concentraționar, privind „Canalul morții”, Dunărea – Marea Neagră, ordin, trudă, teroare,
ucidere și fraternitate proletaro-politică sovieto-română.
Marele scriitor peruan Mario Vargas Llosa,
laureat al Premiului Nobel, n-a fost de acord cu marele orator, filosof și om
politic roman Marcus Tullius Cicero, care milita rațional astfel: „activitatea politică, privită ca o datorie
sacră, nu este concepută decât în conformitate cu cele mai înalte principii ale
spiritului.” (Horia Matei, Civilizația
Lumii Antice, Ed. Eminescu, București-1983, p. 137); ci definea politica precum că este, „o îndeletnicire de canalii.” (cf. Constantin Iorgulescu, Memoria ca Exercițiu de Uitare, vol.
III, Mediași – 2003, p. 343)
Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost o
caracatiță a morții cu multe tentacole – colonii de muncă, unde zeci de mii de
întemnițați religios ori deținuți politici care au mai rămas în viață după
perioada de exterminare din închisori, penitenciare și lagăre trebuiau să
sfârșească acolo ori să se împuțineze cât mai mult cu putință.
„Acest
Canal blestemat era inspirat de sovietici care experimentaseră de mulți ani
acest mijloc de genocid. Lucrarea nu era destinată pentru o utilitate practică
majoră. Se putea și fără ea, dar era nevoie de un asemenea loc de distrugere
considerat mult mai practic și folositor totodată.” (Victor Corbuț, Civitas Diaboli, Ed. Elisavaros,
București-2005, p. 19)
Supraviețuitorii temnițelor dintre
întemnițații religios și deținuții politici, umbre șterse, schelete mișcătoare,
fâlfâiri de zeghe ruptă și cârpită, hârșiit de lanțuri, de cătușe însângerate,
n-au fost înfrânți așa cum n-au fost nici camarazii lor deveniți martiri,
mucenici, sfinți, căci așa cum grăia marele savant al medicinii, fiul al
Bisericii și patriot a Nației Doctorul Iuliu Hațieganu: „Nici temnițele, nici lanțurile nu pot sugruma puterile spirituale ale
unui popor puternic și disciplinat ca poporul român.” (I. Hațieganu, Țara, Sibiu, nr. 750/21 Nov. 1943)
Cu sclipiri de geniu și aure aprinse asupra
capetelor Fiii Patriei întemnițați religios nu s-au aplecat decât în fața
Domnului, nelăsând nici trupul să îngenuncheze. Ei care au avut cultul muncii,
Ei care au fost Fiii Bisericii Ortodoxe, Odraslele alese ale Națiunii, Ei care
au fost PÂINEA și VINUL Patriei, cuminecare a poporului drept măritor creștin, când
au fost azvârliți în temnițe cu ură viscerală, grație ideologiei atee,
anticreștină și antipatriotică, batjocoritoare a muncii ziditoare, a onoarei,
demnității, erau de fapt ELITA SPIRITUALĂ a NAȚIUNII ROMÂNE CREȘTINE.
Acolo între gardurile înalte de sârmă
ghimpată prevăzute cu turnuri de pază din care se trăgea omorând fără somație
creștinii arestați abuziv, între zidurile încremenite, între celulele de gheață
cu gratii de fier și obloane ale beznei totale, reprezentanții, slugoii și
executorii diabolici ai orânduirii comuniste selectați dintre scursorile și
bestiile societății proletare, ordonau Elitei:
„Vă dăm ocazia
să vă reabilitați, să deveniți oameni și nu exploatatori, să învățați să
munciți și să vă câștigați pâinea în mod cinstit. Sunteți dușmani ai poporului
și ai clasei muncitoare. Până când nu veți învăța să respectați munca, nu veți
pleca de-aici: aici vă vor rămâne oasele.” (Victor Corbuț, op. cit., p. 20)
Așa cum în multe temnițe au înflorit și
rodit mari poeți creștini, între care Aiudul ce ni l-a dăruit pe cel mai mare
Poet al Crucii– Radu Gyr, la fel Canalul morții printre mulți alți artiști
lirici ni l-a oferit pe cel mai mare Poet al Canalului Dunăre-Marea Neagră,
căruia Mântuitorul Hristos și Măicuța
noastră MARIA, mi-a făcut onoarea să-l cunosc îndeaproape, pe ANDREI CIURUNGA.
CANALUL
„Aici am ars și-am sângerat cu anii,/ aici am rupt cu
dinții din țărână,/ și-aici ne-am cununat, cu bolovanii,/ câte-un picior uitat
sau câte-o mână.// Pe-aceste văi și dealuri dobrogene/ am dat cu veacuri înapoi
lumina./ Amare bezne-am așternut pe gene/ și le-am gustat în inimi rădăcina.//
Aprinși sub biciul vântului fierbinte,/ bolnavi și goi pe ger și pe ninsoare,/
am presărat cu mii de oseminte/ meleagul dintre Dunăre și Mare.// Trudind, flămânzi
de cântec și de pâine,/ înjurături și pumni ne-au fost răsplata./ Să facem drum
vapoarelor de mâine,/ am spintecat Dobrogea cu lopata.// Istoria, ce curge –
acum întoarsă,/ va ține minte și-ntre foi va strânge/ acest cumplit Danubiu
care varsă/ pe trei guri apă și pe-a patra sânge.// Iar cântecele smulse din
robie/ vor ctitori, cu anii care vin,/ în cărțile pe care le vom scrie,/ o nouă
Tristie la Pontul Euxin.” (Andrei Ciurunga, Poemele Cumplitului Canal (1950-1954), Ed. Universalia, Craiova – 1992)
Închei cu două cuvinte de duh la care
subscriu cu toată tăria mea sufletească și românească: „Roman
on pere!”- „Românul nu va pieri!” (Jules Verne); „Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest neam, că n-am
fost deviat în altă parte. Apartenența mea la neamul românesc este într-adevăr,
o bucurie și un dar ceresc!” (Pantelimon M. Vizirescu)
2 Februarie 2025 + Întâmpinarea
Domnului
Întru mulți ani binecuvântați tuturor
sărbătoriților!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)