Cuib de rai
~*~
Nu te du, ți-a
spus în șoaptă
Vrerea-mi
îndulcită-n gând,
Și mai dă-mi
frăguța-ți coaptă
Din gurița ta, pe
rând.
Curgă-mi timpul ca
o apă
De pe-o buză de
izvor,
Sufletu-mi cu drag
se-adapă
Din ființa-ți
prinsă-n dor.
Luna-n noapte să
se-ascunză
Pe sub vălul unuui
nor,
Să adoarmă focu-n
spuză
Și-n clipitele
de-amor,
Să fim tainic cuib
de rai
În păcatul
pământesc,
Eu să-ți cer, ca
tu să-mi dai
Cel divin,
dumnezeiesc.
Să ne uite timpul
lumii
Și acei care ne
știu,
Să fim solul sfânt
al humii
Prin a cerului
pustiu.
Te-oi purta ca
pe-o ofrandă,
Prin afund de
infinit,
Pașii urma să și-o
piardă,
Prin întinsul
nesfârșit.
Și de-o fi cumva
vre-o dată
Să-l aflăm pe cel
Ceresc,
L-om ruga, când ni
se gată
Timpul nost’ din
pământesc,
Ne prefacă într-o
astră
De pe bolta
înstelată,
Să fim clipă
veșnicită
Și pe lumea,
ceealaltă.
*
Tu, micuța mea
codană
Mugurită-n dulce
dor,
Dai de-acum
iubirii vamă,
Lacrima-ți, din
cel fior.
Eu te-alint
îmbrățișată
Prin cărări de
lăstăriș
Și-ți tot fur ca
și-altădată,
Mii săruturi, pe
furiș.
*
Doamne, Tu de ce
făcut-ai
Bobocelul ăst de
fată?
Și-apoi încă îmi
născut-ai,
Cea iubire, ce nu
iartă.
Cred c-ai vrut să
ardem faclă
Tinerețea ce ne-ai
dat,
Scrum și fum ca să
ne facă
Pentru-n dulce
sărutat.
Tu ești dară cu
păcatul
Că mereu ne-ai
îmbiat,
Să dorim
nevinovatul
Cuib din raiul, mult visat.
**
Luna îmi
străluce-n noapte,
Noi, pe-o brazdă
de mohor,
Ne-ndulcim cu
vorbe-n șoapte,
Învrăjiți de cel
amor.
~*~
28.12.2025
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu