ȘTEFAN DUMITRESCU - DE 1 MARTIE ȘI DE 8 MARTIE !

 

DE 1 MARTIE ȘI DE 8 MARTIE !

ȘTEFAN DUMITRESCU

 

LA MULȚI ANI COLEGELOR NOASTRE  POETE ȘI SCRIITOARE, REDACTORE LA REVISTELE LITERARE, LA EDITURI,   DE 1 MARTIE ȘI DE 8 MARTIE !

LA MULȚI ANI SOȚIILOR ȘI FIICELOR, ȘI IUBITELOR  COLEGILOR NOȘTRI SCRIITOR   DE 1 MARTIE, MULTE PRIMĂVERI FRUMOASE CA NIȘTE GRĂDINI DE CRINI.

FIE CA DOMNUL SĂ NE DEA

SĂNĂTATE , FERICIRE, IUBIRE, BUCURII, REALIZĂRI MINUNATE ȘI NOROC !

AMIN.

PENTRU CĂ SUNT POET, DOMNUL MI-A DĂRUIT MĂRȚIȘOARE MULTE- POEME DE DRAGOSTE - PE CARE SĂ LE DĂRUIESC COLEGELOR NOASTRE.

FIE CA BUNUL DUMNEZEU SĂ NE INSPIRE ȘI SĂ NE OCROTEASCĂ. ȘI SĂ ADUCĂ PACEA !

 

CU PREȚUIRE, AL DUMNEAVOASTRĂ ȘTEFAN DUMITRESCU

CU TOATĂ DRAGOSTEA, AL DUMNEAVOASTRĂ ȘTEFAN DUMITRESCU

O GRĂDINĂ DE POEME ! DACĂ VĂ PLAC VĂ ROG SĂ LE PUBLICAȚI ÎN REVISTELE LA CARE LUCRAȚI !

 

 

 

~*~

 

DACĂ EU AȘ FI UN CRIN PE O COLINĂ

 

Dacă eu aș fi un crin pe o colină

înalt și subțire până la cer

și tu ai fi iubito o piatră

între noi s-ar naște un arc voltaic

o melopee dulce o masă un miel

o câmpie un munte o mare o vatră

și am auzi melancolic

venind de departe miezul pământului

cum plânge amarnic cum cântă ca un nebun

cum se vaietă și cum latră

apoi tu o să simți o emoție luminoasă

înaltă adâncă amară

cum îți pocnește cu un sunet cristalin

o sămânță la subțioară

cum încep țărmurile mării

și orizontul și carul mare și lanurile de in

prelung să te doară

și cum tu te transformi clipocind

într-o crină subțire

înaltă și dulce ca o vioară

atunci ție îți va crește

o mână gingașă înspre mine

și mie îmi crește o aripă visătoare

tremurând înspre tine

vom simți amândoi o amețeală

dulce amară adâncă înaltă

un întuneric nesfârșit amestecat cu lumine

 

ne va fi rău ne va fi o mare

ne va fi o viață ne va fi o moarte

ne va fi o câmpie și ne va fi bine

 

 

 

DOAMNE, TE CAUT

 

Doamne, Te caut demult și te strig

aș vrea să te mângâi să mă sprijin de Tine

îmi e sufletul materie râncedă și nu-mi e bine

îmi este rău îmi este univers îmi este frig

 

Doamne, se prăbușește Creația Ta

scârțâie din toate încheieturile miroase urât

măcelarii jupoaie popoarele cântând

în lumea ailaltă se lasă o iarnă adâncă și grea

 

unde sunt, Doamne, iubirile care-au fost pe pământ

în locul orașelor au crescut munți de ghețari

în lumea subatomică se aud pașii Tăi apăsați și rari

ucigașii lui Iisus se văd pe zare dansând !

 

 

 

EU SĂ FIU CUVÂNTUL TE IUBESC

 

Eu să fiu cuvântul Te iubesc

Tu să fii un crin

Înalt ca un plop pe un deal

Să te mângâi cu toate

Sunetele mele

Senin

Hohotitor înalt transcendental !

 

Să te ating cu sunetul T

Care îl naşte pe Tatăl ceresc

Să se audă până-n adâncul universului

Plângând în hohote cum te iubesc

Să te mângâi apoi cu sunetul E

Care face ca toate lucrurile să fie

Să existe cuvântul Este

Cuvântul iubire şi moarte şi veşnicie

Cu sunetul I m-aş pune

Pe petalele tale

Ca un fluture,

Un ţipăt înalt, orbitor, dureros

Să mă pătrundă frumuseţea ta

Până-n adâncul lumii,

Până la os

 

Cu sunetul U m-aş mira

Cât de frumoasă şi de gingaşă

Poţi să fii

Sfinţii ar muri de dragoste-n biserici

Marginile lumii s-ar topi

Cu sunetul B te-aş săruta

Ca o sămânţă care pocneşte încolţind

Din care s-ar naşte lumea toată

Că s-ar auzi izvoarele

Clipocind înalt până la Ind

 

Cu toate sunetele lumii te-aş iubi

Ca un roi de albine care se aşează pe un ou

Şi care ar creşte la nesfârşit

Astfel materia şi universul

S-ar naşte din nou !

 

 

 

MEREU AM VRUT SĂ ŞTIU

 

Mereu am vrut să ştiu ce este dincolo de tine, iubito

Ce este dincolo de tine iubito

Ce este dincolo de tine ?

Tu cea care eşti ca o câmpie nesfârşită înflorită

Ca o mare de coline argintii strălucind în soare

Ca nişte ţărmi înalţi de miere înmiresmaţi

Ca nişte munţi imnuind

Cu crini în mâini

Țipător orbitoare

 

Mereu am vrut să ştiu ce este în adâncul tău iubito

Ce este în adâncul tău iubito

Ce este în adâncul tău ?

Ca şi cum aş merge pe fundul unui ocean

Încărcat de grădini de mirt înflorite

Boltă înaltă și hău

Câmpie ucigător orbitoare

Ca şi cum m-aş pierde prin păduri nesfârşite de crini

În adâncurile abisale ale mitului

Cântând nebun în gura mare

 

 

 

ATÂTA IUBIRE AVEAM PENTRU TINE

 

Atâta iubire aveam pentru tine

C-ar fi umplut şi cerul şi pământul

Acum sunt singur în mijlocul istoriei, iubito

Şi-ascult cum urlă-n lumea ailaltă vântul

 

Egoistă şi crudă nu ţi-a păsat

De voi fi eu ori de va fi un altul

Iubirea mea va străluci pe cer

Unind adâncul lumii cu înaltul

 

Deşi mai fericită ai fi fost

De mii de ori dacă erai cu mine

Departe suntem azi unul de altul

Înconjuraţi de nouri de albine

 

Şi chiar de ne vom trece pe pământ

Iubirea mea va străluci pe cer

În miile de ani ce vor veni

În timp ce-n lume va fi trist şi ger !

 

 

 

 

CE SE ÎNTÂMPLĂ IUBITO CU NOI ?

 

Ce se întâmplă iubito cu noi ?

În sufletul meu e o noapte grea și înaltă

În sufletul tău o e o noapte adâncă

Dumnezeu plânge în hohote în lumea ailaltă

La temelia lumii viermii mănâncă

 

Ce se întâmplă iubito cu noi ?

Oamenii au dispărut demult pe pământ

Nici o corabie nu mai vezi pe mare

În lumea ailaltă nu mai e nici un sfânt

Pe mine toată materia lumii mă doare

 

Ce se întâmplă iubito cu noi ?

În curând va veni noaptea universală

Vom auzi atunci universul huruind

Lumea va rămâne pustie și goală

Și-n mijlocul ei eu în gura mare cântând.

 

 

 

TE CĂUTAM PE TINE, IUBITO

 

Eu eram o pasăre fără o aripă

Tu erai o pasăre fără o aripă

Şi atunci ne-am lipit

Unul de altul

Şi-am început să zburăm

Mie mi-au scos zeii un ochi

Tu te-ai născut fără un ochi

Oh, şi când ne-am întâlnit

Ne-am lipit unul de altul

Şi am văzut deodată

Cu amândoi ochii

până în străfundul lumii

 

Am văzut iubito Adevărul

Care era o cutie de conserve ruginită

În care creştea un crin înalt până la nori

Care cânta ca o privighetoare

La umbra lui ne-am întins

Melancolici

Ca o mare

Să ascultăm toată eternitatea

Trilurile dulci

Care ne vor adormi

În picioare

 

 

 

VOM MERGE, IUBITO !

 

Vom merge iubito de mână

Prin ploi prin ninsori maiestuoase

Arborii vor lumina ca niște torțe

Văzduhul se va face de mătase

 

Vom trece apoi ținându-ne de mâini

Prin mari canioane și trecători

Ne vom pierde apoi prin cețuri înalte

Prin atavice și grandioase ninsori

 

Vom ajunge la marginea lumii

Eu voi fi o stâncă și tu vei fi o piatră

Ținându-ne de mâini vom asculta

Mii de ani universul cum jelește și latră

 

 

 

EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE

 

Eu sunt tot timpul cu tine, Eulenia. De aceea

sunt fericit

şi zâmbesc mereu.

Dimineaţa când mă trezesc

Te văd pe tine

Sunt cu tine

și astfel sunt eu

Şi când merg pe stradă

Sunt tot cu tine

Îţi simt sufletul în aerul din preajma mea

şi îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul care mă înconjoară

de rubine

De cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne jucăm

 

Uite îmi place foarte mult să

ne jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa

Eu sunt un crin înalt

cu tulpina puternică

Tu eşti o narcisă galbenă

care te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe buze

Şi eu mă aplec şi îţi dau o petală

Şi tu îmi dai zâmbind o petală

Apoi ne dăm bună dimineaţa

Apoi eu îţi dau altă petală

Şi tu îmi dai altă petală

Până când ne dăm toate petalele

Apoi eu te iau în mâna dreaptă

Şi rămân nemişcat

ca o statuie cu o floare în mână

Pe care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu

 

Alteori ne jucăm de-a dealul şi valea. Eu sunt dealul

pe care cresc

livezi de caişi înfloriţi

Tu eşti valea

pe care se unduiesc în soare lanuri de in

mângâiate de vântul care vine din miază-zi

copilăros fericit și senin

De departe ele par lacuri albastre

Tu te întinzi cuminte şi leneşă

ca o pisică

la picioarele mele

Eu mă aplec deasupra ta

Şi te mângâi

Cu toate petalele livezilor mele de caişi

Încărcați de luceferi și stele

Uneori aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs câteva lacrimi

ca să ud lanurile de in care tremură în bătaia vântului,

în amurg

să crească mari

 

Sau ne mai jucăm

De-a lumina şi de-a văzduhul

Tu eşti lumina care

mă străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru

dând conţinut vieţii mele

Eu sunt văzduhul care te înconjor

şi de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,

aiurând de dor.

Şi te păstrez toată în mine să nu

pleci mai departe, astfel fiind tu

cea adevărată

 

Dar de fapt acesta nu este un joc

Pentru că în realitate tu

chiar eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul fiinţei

mele şi eu sunt văzduhul care te conţin

şi care sunt sufletul care

îţi umple toată fiinţa

dureros de dulce şi lin

 

Mi-ar mai plăcea să ne jucăm

de-a caisa şi de-a sâmburele său. Tu să

fii caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte

Eu să fiu sâmburele

care stau în mijlocul tău ca o rădăcină, ca o stâncă pe care să te sprijini

să nu cazi în haos

Sunt sinele tău

care voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie prin timp

 

Dar nici acesta nu este un

joc pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce şi parfumată

iar eu chiar sunt sâmburele

din centrul fiinţei tale

beată

 

Mi-ar mai plăcea ca tu să fii o aripă

a acestei paseri greoaie care este lumea

Şi eu să fiu cealaltă aripă

Să batem rar din aripile noastre imense

Când batem aerul în jos

Să ne întâlnim şi

Să ne îmbrăţişăm o clipă

 

Maiestuos

Apoi să ne desprindem iar

Să ne întindem aripile lungi

Făcând lumea aceasta să zboare prin timp

 

Mi-ar mai plăcea să ne jucăm

de-a râul sau de-a fluviul

Eu să fiu malurile lui

Încărcate de păduri de zmeuriş în care cântă privighetorile

şi mierlele

Tu să fii apa lui

limpede

cum este cristalul

Sărind peste pietricelele albe

Clipocind dulce

Iar eu să te ţin toată viaţa în braţele mele

 

dar nici acesta nu este un joc

pentru că de când mă ştiu tu

chiar eşti un râu cu apă lină

Clipocind dulce adormitor

Iar eu chiar sunt malurile

Tale mângâioase

Care te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .

 

Mi-ar mai plăcea ca eu să fiu

zefirul dulce de primăvară

Iar tu să fii câmpia înverzită

Să mă aplec asupra ta mângâindu-te

sărutându-ţi fiecare fir de iarbă

miliardele de flori de pe câmpie

 

Dar nici acesta nu este un joc

Pentru că eu chiar sunt zefirul

De primăvară

Iar tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie

înverzită

 

 

Abia acum observ că nu mai există

nici un joc

pe care să-l jucăm

Pentru că noi chiar suntem

Toate lucrurile şi fiinţele

Şi fenomenele

La un loc

 

La sfârşit aş vrea să ne mai jucăm

De-a moartea şi de-a veşnicia

Dar acest joc nu este posibil

Întrucât moartea nu există

Şi atunci ne vom juca

de-a timpul şi de-a veşnicia

Eu voi fi timpul care te voi

Înconjura mângâindu-te

Ocrotindu-te

Iar tu vei fi conţinutul

luminos al fiinţei mele nemărginite

Care mă va umple şi mă va

mângâia pe dinăuntru

Dând sens existenţei mele

Întru al lui întru

 

După care ne vom juca

de-a materia şi de-a universul

Eu voi fi universul care te voi ţine

toată veşnicia în braţele mele

Mă voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,

De mireasma focului tău

 

Te voi înconjura şi te voi

săruta

Ţinându-te în braţele mele mirosind a flori de cais

și a hău

Tu vei dormita zâmbind

Fericită şi luminoasă

Înlăuntrul meu

 

Sau vei fi asemenea unui

Ocean

Îmbrăţişat de ţărmurile lui

Încărcat de crânguri înflorite

În care cântă mierlele şi privighetorile

Îmbrăţişându-mă pe dinăuntru

cu valurile tale de spumă albă

Dar nici acesta nu va fi un joc

Pentru că eu chiar voi fi

Timpul albastru nesfârşit

Iar tu vei fi dulcea veşnicie

Eu chiar voi fi universul

Care te voi ţine în braţe

Iar tu dulcea materie

Vișinie

Care vei clipoci în fiinţa mea

 

 

 

O, IUBITO,

 

Oh, iubito,

te priveam fascinat de frumusețea

ta de mii de ani și te

iubeam atât de mult

încât ochii mei s-au transformat

în două inimi

care băteau pentru tine

 

oh, și am orbit deodată

și n-am mai putut să mă bucur

de lumina chipului tău

 

și urechile mele

s-au transformat în două inimi

care  băteau pentru tine

oh, și am asurzit deodată

și n-am mai putut să mă bucur

de dulceața glasului tău

 

și gura mea

s-a transformat într-o inimă

care bătea pentru tine

oh, și am amuțit deodată

și n-am mai putut să-ți spun

cât de frumoasă ești

și cât de mult te iubesc

 

și mâinile mele

s-au transformat în două inimi

întinse către tine

oh, dar am rămas deodată infirm

și n-am mai putut să te mângâi

și să te îmbrățișez

 

și picioarele mele

s-au transformat în două inimi

oh, de aceea n-am mai ajuns

și nu voi ajunge niciodată

la tine

 

și toată ființa mea

s-a transformat într-o inimă

uriașă

care a început să crească

la nesfârșit

 

 

 

UNIVERSAL ENISIC

 

I-auzi iubito cântecul greierilor în univers

În lumea subatomică e primăvară

Codrii enisici au înflorit a doua oară

Electronii şi planetele se-nvârt invers

 

Atomii au înflorit şi ei înalţi ca noi

Cum merg pe ţărmi cântând în gura mare

Toată materia, Doamne, mă doare

Eu vin gânditor prin ninsori şi prin ploi

 

Corzile materiei foşnesc dulce şi stins

Lumea se sprijină melancolică pe ele

Sufletele noastre se vor transforma iubito în stele

Universul însuşi va fi un vis

 

~*~

ȘTEFAN DUMITRESCU