Alesandru Duţu - Martie-iulie 1944 - Nord-Estul Românei devine teatru de război

 

Martie-iulie 1944 - Nord-Estul Românei devine teatru de război

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

27 Aprilie 2025

 

Situația din spatele frontului:

 

- Constantin Sănătescu: „Am dat ordin trupelor noastre de pe front să nu lupte, ușurând astfel ofensiva rusească”.

 

- Biroul contrainformaţii al Marelui Stat Major: „S-a constatat și o diminuare a voinței de a lupta a ofițerilor, subofițerilor și trupei de pe frontiera de est... Armata aștepta și nădăjduia ca M.S. Regele să intervină pentru a da țării liniștea dorită”.

 

În timp ce pe front militarii români şi germani luptau din greu să oprească acţiunile ofensive ale trupelor sovietice spre sudul Moldovei, în spatele frontului, în Bucureşti, „opoziţia” îşi strângea rândurile în vederea scoaterii ţării din războiul dus alături de Germania şi a „încheiere a armistiţiului”, cu sau fără participarea mareşalului Ion Antonescu, Conducător al Statului şi şef al guvernului.

 

În acest scop, generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Militare Regale de la 22 martie 1943, a luat legătura (cu acordul regelui Mihai I) cu Iuliu Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc, cu C.I.C. Brătianu, şeful Partidului Naţional Liberal, cu Gheorghe Tătărescu şi cu alte personalităţi politice, dar şi cu numeroşi generali cu funcţii de conducere în armată, inclusiv din cadrul Marelui Stat Major.

 

În acțiunea de pregătire a întoarcerii de arme au fost implicați şi unii comandanţi de mari unităţi de pe front (Mihail Racoviţă, Constantin Nicolescu, Ilie Creţulescu, Nicolae Stoenescu ş.a.), generalul Aurel Aldea făcând cunoscut, la 16 septembrie 1944, în şedinţa Consiliului de Miniştri: ,,Am putut să grupez pe generalul Racoviţă, general Potopeanu şi Nicolescu, cu care am pus la cale răsturnarea fostului regim”, faptul fiind confirmat de Iuliu Maniu: „Într-adevăr, domnii generali Aldea, Racoviţă, Potopeanu şi general Nicolescu au luat parte foarte sârguitoare la pregătirea acestui armistiţiu. Îi rog să primească mulţumirile noastre sincere”. Cu acelaşi prilej, liderul naţional-ţărănist a mai făcut cunoscut: „Am stat în legătură cu marii comandanţi ai armatei noastre. Am discutat chestiunea şi nu am făcut această lovitură atunci fiindcă domnii comandanţi ai mai multor unităţi mi-au adus la cunoştinţă şi mie şi celorlalţi mai înalţi că nu se poate face acţiunea, fiindcă dumnealor dacă veneau şi spuneau da, se poate face, neapărat o făceam. Dar mărturie am pe dl. general Potopeanu, pe dl Nicolescu, pe dl. Racoviţă, cu care nu am vorbit, dar de la care mi s-a adus vorbă că nu se poate face. Mă găseam înaintea situaţiei. Cum s-o fac? S-o facem pe cale normală, sau pe cale de lovitură?”.

 

Referindu-se la contactele lui Iuliu Maniu cu generalii şi ofiţerii superiori, Corneliu Coposu consemna în Jurnal: „Maniu face socoteala ofiţerilor superiori cu care s-a luat legătura şi pe care contează pentru acţiunea conspirativă de răsturnare a guvernului şi de încheiere a armistiţiului prin aplicarea soluţiei a doua, in extremis. Sunt enumeraţi generalii activi: C. Sănătescu, M. Racoviţă, Constantin Niculescu, I. Creţulescu, I. Şteflea, Iosif Teodorescu, C. Anton şi generalii de rezervă Aurel Aldea, Constantinescu Klaps, Vasile Barbu, G. Negrei, Dan Zaharia, I. Zorzor, Vasile Oituz, I. Stoica, precum şi coloneii G. Stoika, G. Mocanu, I. Anton, T. Ştefănescu, T. Mihăilescu, G. Lupu, V. Demetrescu. Mai intră în discuţie «devotaţii regelui», cu care Maniu nu a luat contact direct: Gh. Mihail, V. Dombrovsi, C. Vasiliu-Răşcanu. Maniu este de părere că o acţiune iniţiată de rege are şansa de a fi urmată, cu foate puţine excepţii, de tot corpul ofiţeresc din ţară şi de pe front”.

 

În ceea ce-l priveşte pe generalul Constantin Sănătescu (numit la 1 aprilie mareaşal al Palatului), acesta s-a deplasat la Bacău (11 aprilie), unde a fost informat de generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei 4, despre situaţia frontului. Comunicându-i-se „că s-ar putea să facem un guvern de generali” şi întrebat dacă „e dispus să intre în acest guvern”, Mihail Racoviţă a răspuns afirmativ, cu condiţia ca acesta să nu fie prezidat de generalul Iosif Iacobici.

 

- A doua zi, la Roman, generalul Constantin Nicolescu, comandantul Corpului 5 armată, şi-a oferit şi el „serviciile necondiţionat” generalului Constantin Sănătescu, acesta considerându-l „bun la Interne, căci este mai energic”.

 

- După vizita întreprinsă pe frontul din Moldova, Constantin Sănătescu s-a deplasat la Sinaia, la 14 aprilie, pentru „a informa pe rege asupra situaţiei frontului”.

 

- La 21 aprilie, a fost rândul lui Gheorghe Brătianu, sosit de la Bacău şi Roman, să transmită lui Constantin Sănătescu informaţii din partea generalilor Mihail Racoviţă şi Constantin Nicolescu, despre starea de spirit a generalilor de pe frontul din Moldova: „General Cornea (Divizia de Gardă) este pentru germani, iar restul de comandanţi, în cea mai mare parte, sunt nehotărâţi, aşteptând să vadă de ce parte trage balanţa”.

 

Reîntors de pe front, Constantin Sănătescu avea să consemneze în Jurnal, la 1 mai, decizia incredibilă pe care o luase suveranul: „În lipsa mea, Regele şi cu cei mai tineri din jurul său au hotărât să nu mai aştepte nimic şi să dea ei lovitura de stat. Planul constă în a trece frontul în nordul Moldovei, la Botoşani, unde vor lua legătura cu ruşii şi vor încheia armistiţiul. Au ales maşinile şi camioanele ce vor lua parte la această expediţie, au numit personalul ce-i va însoţi, încât tot Palatul este la curent. Natural că se contează pe mine pentru a-i însoţi, îşi dau seama că tot e bine să fie unul mai bătrân cu ei, pentru eventualitatea când s-ar ivi vreo complicaţie... Le-am arătat că planul propus nu are şansă de reuşită. Mai întâi n-au păstrat secretul; personalul destinat a-i însoţi trebuie să creadă că pleacă la una din proprietăţile regelui, apoi, nu cunosc situaţia frontului şi deci nu ştiu pe unde vor trece - ar pune germanii mâna pe ei imediat... şi, în fine, condiţiile armistiţiului trebuie discutate în prealabil şi apoi acceptate. Ce vrei, tinereţea a fost dornică totdeauna de aventură!”.

 

În perioada următoare, Constantin Sănătescu a mai discutat problema întoarcerii de arme şi cu numeroşi generali din zona interioară a ţării, printre care Constantin Eftimiu, Constantin Vasiliu-Răşcanu, Constantin Pantazi, Gheorghe Zamfirescu ş.a., tot el consemnând, la 21 iunie: ,,Am dat ordin trupelor noastre de pe front să nu lupte, ușurând astfel ofensiva rusească”.

 

În numele cui şi cu ce drept nu a precizat.

 

Tot în vara anului 1944, generalul Nicolae Stoenescu, comandantul Corpului 4 armată, vizitându-l, la Săftica, pe generalul Constantin Sănătescu l-a întrebat dacă „la București nu se lucrează pentru pace”. Apoi l-a rugat să-l ia cu avionul la Săvârșin pentru a spune regelui Mihai I că starea de spirit a militarilor de pe front era „pentru pace”. Aceeași problemă a discutat-o Nicolae Stoenescu, ceva mai târziu, și cu Gheorghe Brătianu.

 

La sfatul Aliaţilor de la Cairo, partidele politice din „opoziţie” au accepat să ia legătura şi cu reprezentanţii ai partidului comunist. Inclusiv regele Mihai I, Constantin Sănătescu transmiţând (6 iunie) lui Ioan Hudiţă că suveranul doreşte ,,foarte mult” să ia legătura cu partidul comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu asigurându-l deja pe Ioan Mocsony-Stârcea şi Mircea Ionniţiu că „Partidul Comunist nu este ostil Monarhiei şi că el tratează deja cu Maniu şi cu Dinu Brătianu formarea unui Bloc pentru încetarea războiului”.

 

Mai mult, iunie 1944, ,,opoziţia” a luat în calcul coordonarea momentului loviturii de stat cu ofensiva sovietică pe frontul românesc, la 30 iunie 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti transmiţând lui George Duca, la Stockholm, în numele ,,opoziţiei”, următorul text (care avea să fie înaintat ambasadoarei sovietice Aleksandra Kollontay la 1 iulie) prin care se făcea cunoscut că „sub direcţia M.S. Regelui” a fost elaborat „proiectul următor privind ieşirea din război a României”, conform căruia „trupele române aflate pe front vor primi ordinele necesare cu scopul de a lăsa să treacă trupele sovietice, pentru a continua apoi împreună lupta alături de armatele aliate, până la eliberarea completă a ţării, ocupată de germani, inclusiv partea din Transilvania cedată în urma arbitrajului de la Viena”.

 

La toate acestea se adăuga starea de spirit a militarilor români, o Sinteză a Biroul contrainformații al Secției 2 a Marelui Stat Major consemnând: „Mare parte dintre ostași începuseră să creadă că războiul în care ne târâseră germanii era nefiresc, iar eforturile și sacrificiile făcute nu ne conduceau la realizarea idealului nostru național. Se aștepta să se producă o schimbare în orientarea politică externă a României, care să ne scoată din alianța cu Germania. Concomitent cu scăderea simțitoare a moralului s-a constatat și o diminuare a voinței de a lupta a ofițerilor, subofițerilor și trupei de pe frontiera de est. Toți credeau că o continuare a războiului, alături de Germania, va duce la zdrobirea țării și ruptura definitivă dintre România și aliații ei firești. În aceste momente își face loc zvonul că s-au început tratative la Cairo cu Aliații, prin intermediul domnului Barbu Știrbei, că România să iasă din război și să încheie pace separată cu Puterile Aliate. Acest zvon, care ulterior s-a dovedit a fi fost realitate a adus o nouă rază de speranță celor ce gândeau astfel și a mărit considerabil numărul acestora. Armata aștepta și nădăjduia ca M.S. Regele să intervină pentru a da țării liniștea dorită”.

 

- Chiar pe front, generalul Mihail Racoviţă încearca, la 31 mai 1944, să ridice moralul ostaşilor din subordine: „La inspecțiile ce am făcut la toate diviziile, atât la cele din linia I, cât și la cele din linia a doua am constatat: în corpul ofițerilor, atât cei inferiori, cât și cei superiori, chiar și generali, o adevărată stare de apatie, care provoacă îngrijorări... Toți comandanții de divizii cu care am vorbit au observat această stare pe care o semnalez. Cred că e absolută nevoie ca în interesul câștigării victoriei să se facă cele mari mari eforturi pentru înlăturarea stării semnalate”.

 

Prin urmare, la mulţi dintre militarii români (comandanţi sau nu) gândul le era la încetarea luptelor şi mai puţin la continuarea cu fermitate a rezistenţei împotriva inamicului care ocupase deja partea de est a ţării.

 

Hotărât să continue lupta, dar nerealist, era doar mareşalul Ion Antonescu, care preciza, la 6 mai în şedinţă de guvern: „Pe măsură ce timpul trece, situaţia noastră se îmbunătăţeşte în Moldova şi în Basarabia... Dacă câştigăm încă 2-3 săptămâni pentru Basarabia - pentru Moldova nu mai este niciun pericol - voi fi în măsură să anunţ ţării că şi Basarabia va fi apărată... Deci, pe frontul de Est, războiul nu poate fi pierdut de germani sau de noi... Nu trebuie să stăm pe situaţia că am pierdut definitiv Basarabia şi Bucovina. Luptăm pentru aceste provincii. Acesta este sensul luptei pe care o ducem şi este posibil să ne reîntoarcem în toate aceste ţinuturi. Poate ne vom reîntoarce chiar în Tansnistria. Nu sunt iluzionist, dar cum am fost odată acolo, ne vom putea reîntoarce până la Bug sau până la Nipru”.