IOAN MICLĂU-GEPIANU: DESPRE ANTOLOGIA DE POEZII LIRICE, ”NEUITATELE IUBIRI”

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: DESPRE ANTOLOGIA DE POEZII

LIRICE, ”NEUITATELE IUBIRI” Volumul II, A AUTORULUI MIRCEA DORIN ISTRATE.

 

Poezii de dragoste

 

Motto:

” Nu poți scrie cu adevărat despre iubire, ca sentiment profund față de o persoană îndrăgită, față de neam și țară, față de locul nașterii tale, față de ceresc și câte altele, decât dacă tu iubești și trăiești cu adevărat acest sentiment atât de încărcat cu înfiorare, cu dor, cu speranțe, cu frământări, cu neliniști, și mai ales cu mult curat”. Mircea Dorin Istrate

 

Am primit această minunată carte de versuri, acest dar din partea domnului Mircea Dorin Istrate pentru care am plăcerea ai mulțumi și desigur, a mă și simti îndatorat a scrie cu elogiu bine meritat pentru acest eminent poet român.

 

A iubi acest sentiment uman, iubirea, înseamnă a te regăsi în acea armonie spirituală prin care se structurează însăși viata în unitatea sa cosmică.

Iubirea este deci liantul vieții, germenele unității dar și al sănătății noastre.

 

Observăm cum eminentul poet, autorul acestor verrsuri de o profunzime lirică excepțională, trăiește profund în această armonie spirituală proprie.

Versurile devin molipsitoare prin farmecul amintirilor, structurilor de ritm și rimă, al tematicilor ce sensibilizează adânc însăși ființa cititorului.

 

Cartea, ca o adevărată antologie de poezii, epice și moderne, cu străluciri folclorice

și geniu, unicate în creația lui Mircea, ce nu pot fi confundate, sa publicat la Editura Tipomur, Târgu Mureș, 2025. Cu un Cuvânt ânainte, scris de Lilianna Moldovan, tehnoredactarea și coperta, realizate de Nina Breazu. Desscrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României. Un Cuvânt al autorului sub titlul -”Aprecierea mea sinceră”. -Toate drepturile rezervate autorului. s.a.m.d.

 

Antologia domnului Mircea Dorin Isstrate, adună un număr de 86 de poezii.

Claritatea, ritmul și rima versurilor sunt de o construcție deosebit de aleasă, la citire lasă unduirea unei muzici, chiar și a unei sculpturi, fiindcă prin stilul său, autorul caută frumusețea de idei dar și simplitatea, atingând uneori câmpiile folclorului nostru românesc. Limba românească își găsește flexibilitatea ei întotdeauna, fie că tema poeziei ar fi epică sau modernă, populară, dar întotdeauna aduce un îndemn un sfat omenesc curat, de înfiorare și iubirea credinței noastre creștine.

Autorul antologiei, dă cărții sale și câteva versuri sub titlul de ”Motto” și pe care am plăcerea să le redau:

”Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare.

Îndulcit de-o amintire, se-va face-nfiorare.

*

Iubirile adevărate,

De voi nicicând n-or fi uitate.

**

Neuitatele iubiri, au parfum de amintiri

Gust de miere și visare, taină care în veci nu moare,

Dintr-o vreme ce odată, nimănui nu-i dă socoată. (pagina 6)

 

Răsfoind și citind poeziile domnului Mircea Dorin Istrate, am observat, ceea ce cu siguranță cititorii vor observa, adică acel izvor eminescian, din care continuu ni se dăruie un nou poet ce răsare spre a îmbogăți valoarea culturii și literaturii românești:

 

A Fost cândva, odată

 

Ca mâine pulbere de stele,

Ca ieri nevinovați copii,

La mijloc, vraja vieții mele

Trăită-n dulce reverii,

 

Când tot și toate erau slavă,

Când n-aveam griji și nici opriri,

Când malul nostru de Târnavă

Era un loc de nebunii,

 

Când toți eram în toate una,

Când ne vorbeam doar din priviri,

Când un fior creștea într-una

Înmugurind de-acum iubiri,

 

Când scurt era cel vis de noapte,

Când ziua se trecea în zbor,

Când mai furam la mere coapte

Din raiul sânului cu dor,

 

Când pătimașele săruturi

Erau un fagure de miere,

Când fierbințeala celor trupuri

Topeau o lacrimă-n tăcere,

 

Cândd tu erai icoană sfântă

Iar eu păcatul întinat,

Cerșind în rugă nentreruptă

Iertări pe încă ce n-am dat,

 

Când nopți sub bolte înstelate

Ardeam în focuri de divin,

Și-n jurăminte preacurate

Croiam speranțe și destin,

 

Când rugi - nălțam la ceruri – nalte

Ne facă loc în paradis,

Și dam la schimb apoi de toate

Ce se putea a fi promis.

 

***

Prin vămile uitării timpul,

S-a scurs de-acum și s-a prelins,

În amintiri arzând ca mucul

Luminii candelei, din vis.

 

***

 

Cobzare

 

Cobzare, hai să bem paharul

Cu vinul vechi și lăudat,

Și-apoi, întrece-te cu harul

Pe care Domnul ți la dat.

 

Și-n mângâiat să scoți din strună

Un sunet fermecat, divin,

Iar gura ta, un cânt să-mi spună

De dragoste trăită-n plin.

 

De-oi lăcrima, să-mi cânți în șoaptă

Ceva ce știm numai noi doi,

De-o inimă, boboc de fată

Cu ochi albaștri și vioi,

 

Cu buze moi ca fraga coaptă

Și ne-ndulcită la păcate,

Ce tremura înfiorată

De multe doruri amânate.

 

De-a pleoapă încă sărutată,

De-un geamăt născător de chin,

De nopți ce n-or mai fi vreodată,

De toate...și mai bea un vin.

 

Și-apoi la urmă du-mă-n noapte

Pe trei cărări, spre nicăieri

Și după noi, cu câini-n haite

Să pierdem ziua, cea de ieri.

***

Încântă fiecare vers al autorului prin sinceritatatea și curățenia expresiei sale, fiindcă nu se folosește de adjective jignitoare sau chiar nepermise, adică dă iubirilor sale sensul sfințeniei, al divinului și nu cel al păcatelor. Poartă întotdeauna grija bunului simț și al curățeniei pe care tinerele generații, prin sincere iubiri să-și întemeieze familia, care va deveni astfel trainică și fericită.

Așa spun versurile următoare;

 

Aș vrea

 

De-aș avea un pumn de stele

Scăpărând strălucitoare,

Ți le-aș da, pe toate cele

Să-ți faci salbă lucitoare.

 

Iar din negurata noapte

Ochi să-ți faci ca mura coaptă,

Și din macii de aproape

Gură dulce, așteptată.

 

În cel suflet strop de miere

Și-o scânteie de fior,

Am să-ți pun, de mângăiere,

Când de toate-ți fi-va dor.

 

Tu, doar gândul ți-l înalță

Îndulcită în iubire,

Să fim ce-a rămasă viață,

Bob de sfântă fericire.

 

***

Nu pot fi confundate ci dimpotrivă, recunoașterea autorului prin versurile sale,

prin tocmai stilul și limba folosită, specifică geografiei locului său natal,

adevărate țesături folclorice deseori, ce împletite în procesul harului său de creație, nasc aceste nestemate, unicate, versurile poetului Mircea Dorin Istrate.

Optimismul sănătos prin care poetul își privește viața, poate fi în deplin identificat din versurile poeziei sale:

 

Mai rupe-o strună lăutare

 

Mai rupe-o strună lăutare să-mi plângă sufletu-mi pustiu

Că vine vremea despărțirii de toate-n lume ce le știu,

Și încă nu-s sătul de viață, de cele bune, cele rele,

De tot ce datu-mi-a cea soartă, de umbra gândurilor mele,

 

De îndulcita tinerețe, când am iubit întâia oară

Doi ochi ca cerurile-albastre și trupul tânăr de fecioară,

De-nfiorate seri cu lună ce ne urcau înspre divin,

De jurămintele nebune, de așteptările în chin,

 

De toate ce-au urmat de-atuncea pe-a vieții scară urcătoare,

De vise toarse împreună și de regretele amare,

De clipele ce-au fost prea scurte în zile rar-îmbelșugate,

De veșnicia întristării când am pierdut din ele parte.

 

Și dacă poți pe strune pune o rugă către Cel de sus,

Să ceri ca zile să-mi mai deie, că am povară grea de dus,

Spre cele lumi unde m-oi duce, la fel cum merge fiecare,

Să-mi duc povestea mea trăită, să nu se piardă în uitare.

***

Mai ungeți struna lăutare spunând cum viața s-o trăim,

Că suntem răi și nu știm Doamne, s-o prețuim și s-o iubim,

Că Tu Mărite, preacurată ne-ai dat-o fagure de miere,

Iar noi cu tot ce-am pus în dânsa, făcutu-i-am cel gust de fiere.

 

Mai zi-mi bătrâne lăutare un cânt pe strune de vioară,

Să îmi răscoale al meu suflet și toate-n mine să mă doară,

Că multe am pierdut în viață, tot amânând de marți pe joi,

Fără să știu că timpul trece și nu se-ntoarce înapoi.

 

Degeaba vreau acum trecutul, să-l retrăiesc cum aș vrea eu,

Nu-mi dă nici măcar o clipă Măritul, Bunul Dumnezeu,

Că de n-am fost atunci în stare să sorb dulceața celei vremi,

Acum regretele mă-ncerce, din ierni cu geruri pănă-n veri.

**

Nu pierdeți clipa, ziua, noaptea, că nu se-ntorc nicicând-napoi,

Rămâne doar o amintire, ce veșnic o purtăm cu noi,

Să ne-nfioare clipa vieții, cănd ne-amintim de ea ca-n vis,

Și-n taina gândului ne facă, cuibar de dulce paradis.

 

*

 

Tot ce mai am de scris, este să mulțumesc dlui. Mircea Dorin Istrate pentru

această antologie de poezii dăruită, și să ne mai scrie, cânte și să ne dăruiască

din harul cu care bunul Dumnezeu la înzestrat – I.M.G.