viața
la diateza barabas
elisabetei
~*~
așteptam
să mă suni
o
vreme am locuit într-o mănăstire antumă
foarte
aproape
de
wittgenstein
te
așteptam să vii să plantezi
violete
și panseluțe
florile
tale preferate
avusesem
un vis
aramaica
a fost
limba
întregului pământ
și
devenise
limba
întregului pământ
nu-ți
fie teamă
în
drum spre marte
am
văzut
cum
roboți
se-ndepărtau
mai
repede sau mai încet
la
rostirea sacră a literelor în aramaică
încă
mai trăiam timpul acela veșnic al începuturilor
existam
în prezentul atemporal
și
pe
via
dolorosa
viața
se conjuga
la
diateza barabas
nu
mai aveam inimă
trebuia
să vii să-mi pui inima înapoi
era
la lecția de anatomie a lui rembrandt
cu
o seară înainte nu băuse foarte mult
urmând
ca de la anvers și de la rotterdam
să-i
fie încărcate capodoperele
spre
mările și oceanele
din
juru-i
în
vis
te
văzusem cum vii
cu
rembrandt
și
violetele și panseluțele
au
început să se cațere în tablouri
spre
disperarea navigatorilor
pentru
o clipă uitând
să
mai conjuge
viața
la diateza barabas
am
văzut după aceea gesturile tale
de
departe risipite-n petale în formă de sabie
întrebându-mă
dacă
înțeleg ,,caracterul feminin al lumii
’’în islam
nu-ți
fie teamă
m-ai
luat strâns de mână
și
am intrat primul
la
examenul de aramaică
la
universitatea ebraică din ierusalim
wittgenstein
era acolo
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu