IOAN MICLĂU-GEPIANU - CU AMINTIRILE ÎNTINERIM. NU LE LĂSAȚI UITĂRII!

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU:

CU AMINTIRILE ÎNTINERIM.

NU LE LĂSAȚI UITĂRII!

 

Motto:

 

”...Doar amintirile ne mai trezesc la viața visărilor frumoase”.

Ioan Miclău-Gepianu

 

Amintiri care nu se uită niciodată

 

17 Iunie, 2001. Zi de Rugăciune, aleasă pentru totdeauna de locuitorii comunei Gepiu, județu Bihor, rugăciune pentru holdele sătenilor!

După mai bine de douăzeci de ani plecat din România, Dumnezeu m-a adus din nou în satul meu natal Gepiu, și să îngenunchez în fața altarului Bisericii Ortodoxe române, unde am fost și eu botezat creștin ortodox în urmă cu 61 de ani,( 2001).

Eu, nu am plecat în lume după averi, că cine umblă după averi, pierde eventual și puțina agoniseală avută. Eu am plecat ssă-mi salvez sufletul și libertatea de sub plafonarea dictatorială a vremii comuniste. Unii m-au batjocorit atunci (1979). Nu avere îmi trebuia mie, ci liniștea familiei și fericirea cea sfântă. Și Dumnezeu mi-a dat de toate. Nu sunt fără păcat, așa cum nu-i nimeni, dar prin credință și muncă ne câștigăm viața, iertarea, mântuirea.

Așa am mărturisit în fața creștinilor mei consăteni adunați la Biserica noastră din comună, arhiplină de ssuflete credincioase.

Am simțit atunci iubirea sătenilor mei. Ziua de 17 Iunie, 2001, va rămâne o zi fericită pentru mine, o zi care nu se uită niciodată!

Era o zi frumoasă de Duminică. Hotarele și culturile satului arătau de asemenea frumoase. Spicul deâu se umplea, orzul se aurea vetind secerișul, iar porumbul se ridica sănătos, de un verde închis, dând sătenilor bună speranță.

Cu Dumnezeu totul e posibil. Ce mult iubea satul și George Coșbuc și Lucian Blaga, și Goga, și Poșteuca din America și toți marii literați, luminați ai literaturii românești.

 

Iubirea satului natal aduce mângâiere, ușurare sufleteasscă, mai ales când știi că te iubesc și sătenii tăi. E o fericire interioară ce te înalță în cuget și iubire. Și dușmanilor mei le doressc această fericire a bucuriei, căci Dumnezeu ușurează firea cu daruri negândit de prețioase ale bunătății Sale.

Cu amintirile întinerim, nu le lăsați uitării!

 

***

CÂNTEC DE LEAGĂN

 

~*~

 

”O! nani, nani, floricea

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu, iubirea mea!”

 

De-un blestem dulce-am fost legat,

De când eram copil în sat!

Știți cum? Vă spun acum, acum!

Cu alți copii sculptam praful din drum,

 

Când dintr-un geam aud arar:

”Ioane, tu, n-ai nici habar,

Că-n leagăn plânge fata mea?

Ți-am spus doar, să-ngrijești de ea!”

 

Eu, speriat, intrai în curte:

”O! nani, nani, floricea,

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu, iubirea mea!”

 

Dar prea jucai leagănul mic,

Eram și eu pe-atunci pitic;

Cu susu-n jos se-ntoarse, dar!

Iar dedesubt steluța cu amar,

 

Plângea de să ridice satul;

Iar mama ei, lăsându-și aluatul:

”Tu vrei să îmi omori fetița?

”O! pupe-i mama ochii și gurița!”

 

Și-mi zise iar: ”Să ai grijă mai bine!”

Și-n grijă-o am și astăzi lângă mine!

”O! nani, nani, Floricea,

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu, iubirea mea!”.

 

*

 

FLORICA

 

~*~

Pe o stradă ce sfârșește,

Drept în fundul unei văi,

Locuia cândva Florica,

Pentru-a cărei ochi și buze,

Așternut-am multe căi.

 

Apoi, câte-s azi sub soare,

Lumi de basme și minuni,

Toate-am zis că-s ale mele

Și-mpletindu-le cununi,

Le-am depus la a ei picioare!

 

Ea zâmbea ca zâna albă,

Iar eu adunam din cer,

Stelele și doi luceferi,

Să le-nșir ca pe mărgele,

Lăsând lumea în frig și ger!

 

În sfârșit, n-a fost degeaba,

Dacă aceste sfinte versuri,

Le-nchin nuntei de argint,

Ei, soției cu trei fete,

Cu-n buchet de flori din șesuri!

 

”O! zici poate că nu-s multe,

Din câte aștepta ea,

Dar, vă jur, căci pe vecie,

Eu i-am dat inima mea,

Și trei fete Dumnezeu!

 

*

 

MÂNDRA MEA-I CU OCHELARI

 

Mândra mea, când erai mândră,

Erai roză pe răzor,

Erai dulce, erai blândă,

Tinerică și cu dor.

 

Eu am genele albite,

Tu în păr fulgi de zăpadă,

Dar cu inimi oțelite,

Ce n-au gând încă să cadă.

 

Mândra mea-i cu ochelari,

Eu cu genele albite,

Dar ni-s sufletele mari,

Nesupuse, ne-nrobite.

 

Și ne tot răsar nepoții,

Celor trei fiice ce-i seamăn,

Iisus e cu noi cu toții,

Căci Românu-i sfânt din leagăn.

 

Nici nu s-a născut vreodată,

Așa ochi cu raze tari!

Dar cu Timpul nu-i de șagă;

Mândra mea-i cu ochelari!

 

 

~*~

Versurile sunt dedicate familiei și soției mele Florica,

pentru respectul dăruit activități mele literare!