Tanatologia
- un domeniu complex de explorare a morții și a trăirii stărilor de doliu
Gabriel
Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română
27
Aprilie 2025
„Moartea
nu stinge lumina, stinge numai lampa căci au venit zorile” (Rabindranath
Tagore)
Tanatologia este o structură empirică de cunoaștere,
care cuprinde în ansamblul său general toate științele ce se ocupă cu studiul
morții și al proceselor de transformare bio-psiho-sociale aferente. Termenul se
originează din limba greacă: „thanatos” (moarte) și „logos” (studiu) și pe cale
de consecință orientează direcția de cercetare spre dimensiunile științifice
legate de acest fenomen. Astfel sunt abordate metodic și științific stările
culturale, psihologice, sociale și biologice aflate la un moment dat în
conexiune de sens cu moartea individului. Cunoașterea științifică în această
direcție de cercetare descrie și maniera personal-profană, culturală dar și
religioasă în care apropiații celui trecut în eternitate sau cercetătorii
fenomenului înțeleg și oglindesc această transformare misterioasă. Această
structură de cunoaștere este deosebit de complexă și se poate desfășura pe arii
foarte întinse de cercetare în cadrul
unor discipline eminamente științifice cum ar fi medicina și biologia care
surprind și înregistrează procesele biologice petrecute în organism la momentul
exitusului precum și ulterior după acesta. Stările psihologice manifestate de
cei apropiați sau de grupul de apartenență oglindesc maniera în care indivizii,
familia și comunitatea reacționează și se adaptează la moartea unui membru al
acestor grupuri, inclusiv parcurgerea trăirilor de doliu și reziliența
specifică.
Aspectele socio-culturale, ritualurile religioase și
tradițiile locale specifice legate de moarte sunt diferențiate ca mod de
manifestare corespunzător diferitelor arii geografice și culturilor de
apartenență și în consecință analizate corespunzător. De-asemenea în
actualitate dimensiunile etice ale tanatologiei fac obiectul dezbaterilor
științifice internaționale și se referă în principal la dilemele de drept,
filosofice, morale și religioase legate de decizia personală ori a familiei cu
privire la sfârșitul vieții în demnitate (cum ar fi eutanasia și sau îngrijirea
paliativă). Ca o precizare spunem aici că îngrijirile paliative nu se centrează
neapărat pe procesul de vindecare ci au ca obiect principal îmbunătățirea
calitativă a vieții pacientului și aparținătorilor săi cât mai aproape de
normalitatea pierdută. Cu toate că uneori este evitată instinctiv în abordările
marilor congrese științifice, tanatologia este și rămâne o importantă și
complexă structură științifică, aflată în conexiune directă și permanentă cu
diverse domenii de cercetare, inclusiv cu medicina, biologia, psihiatria,
psihologia, neuropatologia, asistența socială precum și cu diferitele studii
religioase cross-culturale. Această știință aflată astăzi în dezvoltare
accelerată poate contribui concret și substanțial la o mai bună înțelegere a
morții și a impactului acesteia asupra vieții de calitate a indivizilor
supraviețuitori și a societății în general.
Stagiul terminal al vieții umane
Conform psihologiei vârstelor (Verza, 1994) perioada
finală a vieții și trecerea omului în eternitate se diferențiază conceptual în
următoarele subdimensiuni: moartea biologică, moartea psihologică și moartea
socială.
- Moartea biologică este explicată în transformările
fiziologice și anatomice care duc la degradarea majoră și ireversibilă dpdv
structural-celulară. În principal se instalează o încetare treptată sau rapidă
a activității cardiace, o încetare absolută a activității bioelectrice a
creierului și a respirației. Totuși s-a observat în cercetările din ultimele
decenii că sistemele biologice ale organismului nu mor deodată ci pe rând și
uneori își continuă funcțiile ore întregi după instalarea morții cerebrale și
încetarea activității cardiace. Acest aspect deschide noi cercetări și analize
de nivel științific foarte înalt precum
și reconsiderații etice cu privire la donarea de organe. Moartea
biologic-celulară este ultima etapă, dar înainte de instalarea acestei
fatalități avem următoarele stadii: moartea aparentă (vita minima), moartea
clinică și moartea absolută care se descrie prin moartea cerebrală, lipsa
respirației spontane, dispariția oricărui reflex indiferent de stimul,
hipotonie musculară, midriază fixă, traseu plat al electroencefalogramei timp
de 30 de minute.
- Moartea psihologică se explică prin dezintegrarea
absolută a comportamentului, a funcțiilor mentale, a conștienței de sine și
încetarea totală și permanentă a raporturilor de relație cu ceilalți.
- Moartea socială se referă, printre alte considerații
complexe și la aspectele administrative și legale care trebuiesc înregistrate
legal și manageriate: certificatul de deces, ritualul de înmormântare,
moștenirea bunurilor de proprietate precum și solemnitatea de reamintire care
poate fi religioasă sau nu.
Psihoterapia supraviețuitorilor: o scurtă descriere
asupra perspectivei morții și a trăirilor de doliu
Psihoterapia tanatologică este o disciplină clinică și
care se ocupă în principal cu evidențierea, comprehensiunea și controlul
emoțiilor celor afectați de trauma pierderii celor apropiați precum și cu
gestionarea clinică a durerilor somatice și psihice resimțite ulterior. De
asemenea printre alte subdimensiuni științifice se studiază și comportamentul
specific dar și trăirile psihologice invalidante legate de moarte, de sfârșitul
vieții și de doliu. Această disciplină a psihologiei abordează nu doar șocul psihologic
asupra indivizilor implicați emoțional, ci și maniera în care grupul,
comunitatea și societatea înțeleg și reacționează în sprijinul celor afectați
de această transformare finală și ineluctabilă a vieții.
Necesitatea psihoterapiei în tanatologie
Trecerea în neființă a omului este o temă ocolită pe
cât se poate în dialogurile zilnice din media sau în majoritatea
universităților, deoarece societatea actuală în mare parte este hedonistă,
poleită cu butaforie, mercantilă, ipocrită și pe cale de consecință nu ar putea
să vândă bine durerea despre moarte; în realitate observăm că moartea este o
prezență continuă și de neevitat în experiența socială umană. Anxietatea față
de moarte apare în subconștient încă din adolescență atunci când percepem
moartea bunicilor, uneori în cazuri mai rare și a părinților ori câteodată a
rudelor apropiate. Problema morții este poate deveni foarte dificilă mai ales
pentru supraviețuitorii persoanei dispărute. După moartea unui membru al
familiei ori al comunității o obligație normală a supraviețuitorilor apropiați
este percepută ca având trei direcții principale de acțiune menite să ușureze
durerea: comemorarea și onorul și doliul. Dacă după aceste etape se menține
starea de rău psihologic și uneori psihosomatic este necesară intervenția
psihoterapeutică deoarece este clar că doliul a devenit patologic și starea de
reziliență se lasă așteptată.
Psihologia tanatologică desfășoară printre alte teme
de studiu și cercetare o metodologie psihoterapeutică esențială în care prin
discuții clinice despre moarte și despre viață, ajută direct și eficient pe cei
afectați. Aparținătorii și prietenii sunt ajutați efectiv să traverseze
complexitatea și intensitatea emoțiilor negative care apar automat în urma
pierderii unei persoane apropiate. Acest sistem psihoterapeutic complex
cuprinde în aria sa de manifestare nu doar gestionarea clinică a stării ulterioare
de doliu, ci și stabilizarea emoțională înainte de moarte, atât pentru pacient,
cât și a familiei și apropiaților. Psihologii specializați în tanatologie își
consiliază clienții și organizează un plan specializat și individualizat de
intervenție în care utilizând o metodologie complexă generează suportul
emoțional necesar restabilizării emoționale a persoanelor care traversează
perioada de șoc și doliu. În general în aceste situații, într-o manieră
clasică, se aplică psihoterapia cognitiv-comportamentală, terapia prin artă sau
grupuri de suport, pentru a ajuta subiecții afectați să-și ,,ventileze”
emoțiile precum și să-și creeze strategii personale de readaptare la viața
normală.
Noile cercetări au avansat însă și metodologii
neconvenționale de vindecare și care au avut succes extraordinar în
psihoterapie. Astfel a fost descoperită de către psihologul american dr. Alan
Botkin Intervenția comprehensivă în criza doliului (I.C.C.D.) sau terapia
comunicării cu cei decedați; aceasta este o metodă de psihoterapie destinată să
proceseze informațiile persoanelor care au suferit pierderea unei persoane
dragi, acordându-se o atenție deosebită proceselor emoționale și psihologice
asociate în doliu. Mai precis această tehnică Intervenția I.C.C.D. vizează să
sprijine persoanele în gestionarea durerii, în dezvoltarea unor strategii de
readaptare sănătoasă și în facilitatea procesului de vindecare după o astfel de
pierdere. Tehnica psihoterapeutică I.C.C.D. care este o dezvoltare inovativă
strălucită a tehnicii E.M.D.R. (Eye Movement Desenzitization and Reprocesing)
face posibilă vizualizarea și comunicarea cu persoanele decedate astfel încât
cei afectați obțin beneficiul unei alinări a durerii și o accelerare evidentă a
procesului de vindecare (Mohîrță, 2018).
Structura psihologică de doliu
Celebra cercetătoare și scriitoare americană dr.
Elisabeth Kübler-Ross (1926-2004) a fost și un foarte respectat și apreciat
medic psihiatru. Ea a scris cca. 24 de cărți despre moarte, trecere în
eternitate și printre alte activității academice strălucite a fost și
inițiatoarea conceptului și programelor de îngrijire paliativă a celor aflați
în stadiile terminale de viață. În uimitoarea sa lucrare „Despre moarte și a
muri” (apărută în 2019 și în limba română la editura ForYou) ea revelează cele
cinci stadii de travaliu manifest ale doliului: negare, furie, negociere,
depresie și acceptare. Aceste stări emoționale care apar în doliu nu se
derulează secvențial neapărat una după cealaltă și pot diferi destul de mult
cantitativ și calitativ de la o persoană la alta și deasemenea de la o cultură
la alta. Comprehensiunea individuală sau la nivel de grup acestor faze
psihologice de dezvoltare a doliului poate ajuta pe cei afectați să-și observe,
înțeleagă și să-și accepte emoțiile, ușurând astfel vindecarea somatică,
sufletească și psihologică sau trecerea în eternitate a muribunzilor. Aceste
cinci stări emoționale sunt evidențiate astfel:
- Negarea: prima reacție la percepția morții anunțate
este de cele mai multe ori negarea. Cel afectat are senzația că acest lucru nu
s-a întamplat, este o farsă, este neadevărat, este ireal. Această stare de
contestare a realității apare ca o apărare psihologică individuală menită să
diminueze și oarecum să temporizeze șocul emoțional al acestui mesaj trist;
- Mânia: concomitent cu acceptarea realității, mânia
apare ca fenomen emoțional obișnuit și chiar foarte des întâlnit. Frecvent se
întâmplă ca cei apropiați de cel plecat în eternitate să manifeste mânie.
Această emoție poate fi retorsionată față de propria persoană și se întâmplă
des ca persoanele apropiate să își aducă autoacuzații față de ineficiența
performanțelor personale cu privire la situație și context, fie să aducă
acuzații grave la adresa celor din jur, a medicilor responsabili sau uneori chiar
față de cel dispărut;
- Negocierea: la acest nivel unii oameni chiar
nereligioși fiind pot încerca să negocieze starea de vină autoasumată cu
divinitatea sau chiar cu sine pentru a transforma pierderea și starea de vină,
trigger-ul acestei negocieri se inițiază adesea prin gânduri automate de tipul
„dacă aș fi luat altă decizie, dacă aș fi făcut mai mult”;
- Depresia: aceasta este o stare morbidă de tristețe
permanentă, în care apropiații realizează pierderea de nerecuperat și apariția
unor consecințe apăsătoare ce se inițiază asupra vieții. Viitorul este perceput
și proiectat în culori sumbre și poate apărea astfel și anxietatea;
- Acceptarea: în final capacitatea de reziliență și
adaptare se activează și astfel se produce, mai lent sau mai rapid, d.p.d.v.
psihologic o acceptare a pierderii concomitent cu indentificarea unui nou sens
precum și redescoperirea unei motivații de a merge mai departe, păstrând
memoria și valorile persoanei dispărute din realitatea concretă. În cazul
muribunzilor acceptarea trecerii în eternitate produce o împăcare cu sine, cu
Dumnezeu și imediat se instalează liniștea sufletească.
Șocul generat de decesul unui apropiat și influența
asupra sănătății mintale
Este evident că traversarea unei astfel de stări
sufletești devastatoare uneori precum și revenirea din această traumă
emoțională depinde de factorii situaționali specifici prezenți la nivel
particular și mai ales în funcție de capacitatea fiecărui individ de a-și
activa reziliența personală cu privire la aflarea veștilor despre moarte. În
anumite situații moartea unei persoane apropiate poate declanșa un șoc nervos
profund și chiar o traumă celor apropiați aruncându-i uneori în disperare,
confuzie și chiar în panică, provocând astfel o alterare serioasă asupra
sănătății mintale. Grupul familial direct afectat de doliu poate manifesta
simptome de anxietate, depresie sau chiar tulburări de stres post-traumatic
evidențiate psihosomatic (migrene, vertij, stare de rău fizic). Psihologia
tanatologică evidențiază printre alte dimensiuni aplicative și de cercetare,
importanța psihoterapiei în susținerea comunitară pentru a ajuta direct și
imediat grupul afectat de tristețe și doliu.
Pierderea unei persoane apropiate poate avea diverse
consecințe psihosomatice și de asemenea foarte marcante. Menționăm aici câteva
dintre cele mai frecvent întâlnite:
- Durerea și tristețea: Acestea sunt trăiri emoționale
normale în aceste situații. Simțămintele de jale și de mâhnire pot să se
diferențieze în intensitate de la o dispoziție de ușoară melancolie până la o
durere aproape de nesuportat.
- Anxietatea: Grupul apropiat sau persoanele din
familie care suferă o astfel de traumă pot manifesta anxietatea legată de un
viitor incert, amenințător și nesigur în absența persoanei dispărute. De
asemenea apropiații pot deveni anxioși la gândul că ar putea pierde și ați
membri de familie.
- Vinovăția: Frecvent în fața conștientizării
fatalității unii oameni pot gândi că ar fi putut face mai mult pentru a evita
moartea celui drag; sau pot deplânge neîmpărtășirea emoțională la finalul
vieții a unor aspecte personale cu cel dispărut ori neîmplinirea unor visuri.
- Solitudinea: Starea de doliu și afectarea traumatică
accentuată poate determina unele persoane mai puțin reziliente să se izoleze și
să evite relațiile sociale, deoarece se simt neînțeleși de ceilalți.
- Afectarea identității: În perioada de doliu unor
persoane le pot apărea tulburări psihologice care frizează o pseudo-pierdere de
identitate mai ales dacă cel decedat a avut o influență importantă ori de
sprijin marcant în viața membrilor de familie.
- Capacitate prosexică diminuată (atenția, focusarea,
concentrarea): Persoanele în doliu pot avea greutăți serioase în a se focusa
asupra activităților cotidiene, ceea ce le poate diminua performanțele
obișnuite de muncă și învățare.
- Simptome somatice: Tulburarea emoțională în doliu se
poate exprima și la nivel somatic, cum ar fi fatigabilitate accentuată, vertij,
migrene sau tulburări digestive. 8. Depresia: Frecvent, emoțiile necontrolate
care apar în doliu se pot transforma rapid în depresie clinică, iar această
situație necesită obligatoriu o abordare psihoterapeutică de specialitate.
- Acceptarea și readaptarea: Deși travaliul de doliu
este o stare greu de gestionat pe termen scurt, majoritatea oamenilor afectați
reușesc cu timpul să înțeleagă pierderea, să proceseze emoțiile negative și să
găsească posibilități personale de a se readapta la fluxul vieții fără cel
dispărut.
- Cinstirea memoriei celui dispărut: Membrii familiei
și chiar prietenii pot atingă din nou starea de echilibru și împăcare prin
activitatea de retrăire și reevaluare a amintirilor. Astfel se pot organiza
manifestări de familie unde se pot asculta înregistrări se pot viziona filme
sau albume de fotografii și se pot evoca fapte deosebite petrecute în viața
celui dispărut. De asemenea reaprecierea peste timp a persoanei dispărute se
realizează și prin ritualuri religioase ortodoxe care sunt în măsură să liniștească
asistența și să producă o stare echilibru și de împăcare cu destinul.
Doliul complicat
„Doliul complicat” este un concept utilizat în
psihoterapie care descrie un complex emoțional temporar invalidant și accentuat
clinic, care apare mult mai dificil de abordat în comparație cu o experiență
comună a decesului unui apropiat. Acesta poate apărea intempestiv în urma
dispariției unei persoane dragi, și poate fi determinat de o serie de factori
situaționali și de relație precum:
- Legătura cu persoana dispărută: conexiunile
sinuoase, dificile sau nesoluționate accentuează travaliul de doliu. În
situația unor neînțelegeri rămase nerezolvate sau a unor trăiri de vinovăție,
acestea pot complica mult procesul psihologic de acceptare și readaptare.
- Împrejurările, tipul și situația decesului: O moarte
subită, cumplită, absurdă sau imprevizibilă poate determina o stare de doliu
mai puternic, chinuitor și complicat. În mod asemănător, decesul survenit ca
urmare a unei maladii terminale poate provoca prin oglindire emoții foarte
dificil de gestionat.
- Sprijinul social: Lipsa unei rețele de sprijin și
întrajutorare poate accentua senzația de
de singurătate și de jale. Cei care sunt singuri în starea de doliu pot
fi încercați de o tristețe mult mai profundă și dureroasă.
- Experiențe anterioare: Cei care au mai trecut prin
starea de doliu pot avea comportamente și emoții diferite la o nouă pierdere,
iar emoțiile neprocesate complet din trecut pot accentua maniera în care
trăiesc o altă experiență de doliu.
- Modele de atașament: apropiații și membrii de
familie cu stiluri de atașament anxios sau evitant pot avea dificultăți mai
accentuate în a procesa emoțiile legate de decesul unui membru de familie.
Doliul complicat implică în mod obligatoriu prezența
unui psihoterapeut, a unui psiholog clinician sau a unui consilier religios
specializat în astfel de intervenții. Acești specialiști sunt foarte necesari
pentru a sprijini eficient și profesional persoana afectată dar și familia
pentru a putea să gestioneze în mod echilibrat emoțiile și totodată să
indentifice alternative psihocomportamentale potrivite de a face față durerii
în doliul complicat. Este necesar să înțelegem că fiecare om experimentează doliul
într-o manieră strict personală și că de asemenea nu există un protocol clinic-
panaceu universal- care odată aplicat în psihoterapie ar putea să ușureze
tuturor această stare. Totul depinde de capacitatea oamenilor de a înțelege, a
învăța și a experimenta explicațiile duhovnicului, psihoterapeutului sau
consilierului.
Relația cu persoana decedata
Moartea unei persoane apropiate este cu siguranță una
dintre cele mai traumatizante experiențe de viață prin care trecem la un moment
dat. Relația care a existat în viață cu persoana decedată poate să fi fost
influențată de mulți factori importanți și traversată de emoții complexe.
Listăm aici câteva subdimensiuni demne de luat în considerare pentru activarea
rezilienței personale și de asemenea pentru o psihoterapie reușită:
- Amintirile: Reamintirea precum și meditația asupra
semnificației și importanței momentelor de bucurie petrecute în familie sau
împreună cu cel dispărut creează poate genera o trăire compensatorie de
mulțumire și împăcare. De asemenea și pomenirea religioasă se inițiază într-o
posibilitate terapeutică foarte importantă de a menține legătura cu cel
dispărut.
- Doliul: Orice om își trăiește această traumă în mod
diferit și particular față de alții. Este important să parcurgem lent aceste
stări de doliu pentru a le ,,metaboliza” și a ne readapta fără grabă.
- Ritualuri religioase: Participarea la ceremoniile de
solemnitate religioasă tradiționale sau chiar realizarea unor ritualuri
particulare și personalizate poate susține cinstirea memoriei persoanei trecute
în eternitate.
- Consemnarea trecutului: În anumite cazuri se obține
un echilibru emoțional stabil atunci când se utilizează tehnica ,,scrisoarea
către cel dispărut”. Această acțiune psihoterapeutică oferă o posibilitate de a
exterioriza multe emoții blocate și poate produce descărcarea tensiunii
acumulate.
- Ajutorul grupului apropiat: Comunicarea cu prietenii
și cu familia despre șocul trăit și despre viitor. Sprijinul grupului este
crucial și decisiv pentru menținerea stabilității emoționale în perioadele de
doliu.
- Continuarea existenței și readaptarea cu sens: Este
esențial să-ți indentifici motivația logică și reală de a-ți continua viața,
nerenunțând însă la amintirea celui drag. Această tehnică psihocomportamentală
presupune ca în măsura posibilului să se reia unele preocupări sau îndeletniciri pe care le persoana dispărută le agreea în timpul vieții
sau care dau supraviețuitorului sentimentul de a păstra legătura.
Concluzie (parțială) și speranță
Psihologia și psihoterapia tanatologică au un rol
esențial în înțelegerea și gestionarea procesului de doliu precum și asupra
impactului morții asupra percepției noastre sociale. Prin explorarea emoțiilor
și a comportamentelor asociate cu dispariția, acest domeniu de cercetare și
vindecare psihologică contribuie decisiv la aflarea adevărului științific
despre moarte dar și despre viață și de asemenea aduce un aport substanțial la
stabilizarea emoțională și comportamentală față de acest aspect inevitabil al existenței
umane. Într-o societate hedonistă, mercantilă prin definiție și care în mod
intenționat evită adesea discuțiile aprofundate despre moarte, psihologia
tanatologică oferă un cadru științific organizat și foarte valoros pentru
vindecare și reintegrare socială abordând în mod responsabil și eficient aceste
subiecte sensibile. Dincolo de știința actuală și chiar de studiile științifice
ultraavansate de la Institutul Palo Alto U.S.A. suntem priviți și apreciați
pozitiv sau negativ în fiecare secundă a existenței noastre de către Dumnezeu.
Care Dumnezeu și-a sacrificat Fiul pentru necredința și răutatea noastră
perpetuă și astfel ne-a adus speranța Reînvierii a treia zi după cum afirmă
Scriptura dar și zeci și sute de martori ai acelor zile. În final putem să
afirmăm că moartea în creștinism este privită prin prisma credinței în
Dumnezeu, a mântuirii prin Hristos și a speranței în viața veșnică, oferind
astfel o înțelegere profundă și plină de sens a acestei realități inevitabile.
„Cristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte
viață dăruindu-le!”.
Bibliografie selectivă:
- Elisabeth Kübler-Ross., Despre moarte și
a muri Editura For You, București, 2019.
- Brazdău, O., Mânzat, O., Conștiința
Multidimensională Editura Psiche, București, 2003.
- Joan Didion – Anul gândirii magice
Editura Pandora M., 2022.
Grațiela, Sion., Psihologia Vârstelor
Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
- Verza, E,F., Verza, E., Psihologia
Vârstelor Editura ProHumanitate, București, 1994
- Munteanu, Anca., Psihologia
Transpersonală. Peregrinaj dincolo de val. vol 1. Editura For You, București,
2018.
- Munteanu, Anca., Psihologia
Transpersonală. Peregrinaj dincolo de val. vol 2. Editura For You, București,
2018.
- Mohârță, I., Introducere în
psihotanatologie. Călătoria conștienței prin moarte. Editura Harald

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu