Gabriel Ungureanu - Tanatologia - un domeniu complex de explorare a morții și a trăirii stărilor de doliu

 

Tanatologia - un domeniu complex de explorare a morții și a trăirii stărilor de doliu

Gabriel Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română

27 Aprilie 2025

 

„Moartea nu stinge lumina, stinge numai lampa căci au venit zorile” (Rabindranath Tagore)

 

Tanatologia este o structură empirică de cunoaștere, care cuprinde în ansamblul său general toate științele ce se ocupă cu studiul morții și al proceselor de transformare bio-psiho-sociale aferente. Termenul se originează din limba greacă: „thanatos” (moarte) și „logos” (studiu) și pe cale de consecință orientează direcția de cercetare spre dimensiunile științifice legate de acest fenomen. Astfel sunt abordate metodic și științific stările culturale, psihologice, sociale și biologice aflate la un moment dat în conexiune de sens cu moartea individului. Cunoașterea științifică în această direcție de cercetare descrie și maniera personal-profană, culturală dar și religioasă în care apropiații celui trecut în eternitate sau cercetătorii fenomenului înțeleg și oglindesc această transformare misterioasă. Această structură de cunoaștere este deosebit de complexă și se poate desfășura pe arii foarte întinse de cercetare  în cadrul unor discipline eminamente științifice cum ar fi medicina și biologia care surprind și înregistrează procesele biologice petrecute în organism la momentul exitusului precum și ulterior după acesta. Stările psihologice manifestate de cei apropiați sau de grupul de apartenență oglindesc maniera în care indivizii, familia și comunitatea reacționează și se adaptează la moartea unui membru al acestor grupuri, inclusiv parcurgerea trăirilor de doliu și reziliența specifică.

 

Aspectele socio-culturale, ritualurile religioase și tradițiile locale specifice legate de moarte sunt diferențiate ca mod de manifestare corespunzător diferitelor arii geografice și culturilor de apartenență și în consecință analizate corespunzător. De-asemenea în actualitate dimensiunile etice ale tanatologiei fac obiectul dezbaterilor științifice internaționale și se referă în principal la dilemele de drept, filosofice, morale și religioase legate de decizia personală ori a familiei cu privire la sfârșitul vieții în demnitate (cum ar fi eutanasia și sau îngrijirea paliativă). Ca o precizare spunem aici că îngrijirile paliative nu se centrează neapărat pe procesul de vindecare ci au ca obiect principal îmbunătățirea calitativă a vieții pacientului și aparținătorilor săi cât mai aproape de normalitatea pierdută. Cu toate că uneori este evitată instinctiv în abordările marilor congrese științifice, tanatologia este și rămâne o importantă și complexă structură științifică, aflată în conexiune directă și permanentă cu diverse domenii de cercetare, inclusiv cu medicina, biologia, psihiatria, psihologia, neuropatologia, asistența socială precum și cu diferitele studii religioase cross-culturale. Această știință aflată astăzi în dezvoltare accelerată poate contribui concret și substanțial la o mai bună înțelegere a morții și a impactului acesteia asupra vieții de calitate a indivizilor supraviețuitori și a societății în general.

 

Stagiul terminal al vieții umane

 

Conform psihologiei vârstelor (Verza, 1994) perioada finală a vieții și trecerea omului în eternitate se diferențiază conceptual în următoarele subdimensiuni: moartea biologică, moartea psihologică și moartea socială.

 

- Moartea biologică este explicată în transformările fiziologice și anatomice care duc la degradarea majoră și ireversibilă dpdv structural-celulară. În principal se instalează o încetare treptată sau rapidă a activității cardiace, o încetare absolută a activității bioelectrice a creierului și a respirației. Totuși s-a observat în cercetările din ultimele decenii că sistemele biologice ale organismului nu mor deodată ci pe rând și uneori își continuă funcțiile ore întregi după instalarea morții cerebrale și încetarea activității cardiace. Acest aspect deschide noi cercetări și analize de nivel științific foarte înalt  precum și reconsiderații etice cu privire la donarea de organe. Moartea biologic-celulară este ultima etapă, dar înainte de instalarea acestei fatalități avem următoarele stadii: moartea aparentă (vita minima), moartea clinică și moartea absolută care se descrie prin moartea cerebrală, lipsa respirației spontane, dispariția oricărui reflex indiferent de stimul, hipotonie musculară, midriază fixă, traseu plat al electroencefalogramei timp de 30 de minute.

 

- Moartea psihologică se explică prin dezintegrarea absolută a comportamentului, a funcțiilor mentale, a conștienței de sine și încetarea totală și permanentă a raporturilor de relație cu ceilalți.

 

- Moartea socială se referă, printre alte considerații complexe și la aspectele administrative și legale care trebuiesc înregistrate legal și manageriate: certificatul de deces, ritualul de înmormântare, moștenirea bunurilor de proprietate precum și solemnitatea de reamintire care poate fi religioasă sau nu.

 

Psihoterapia supraviețuitorilor: o scurtă descriere asupra perspectivei morții și a trăirilor de doliu

 

Psihoterapia tanatologică este o disciplină clinică și care se ocupă în principal cu evidențierea, comprehensiunea și controlul emoțiilor celor afectați de trauma pierderii celor apropiați precum și cu gestionarea clinică a durerilor somatice și psihice resimțite ulterior. De asemenea printre alte subdimensiuni științifice se studiază și comportamentul specific dar și trăirile psihologice invalidante legate de moarte, de sfârșitul vieții și de doliu. Această disciplină a psihologiei abordează nu doar șocul psihologic asupra indivizilor implicați emoțional, ci și maniera în care grupul, comunitatea și societatea înțeleg și reacționează în sprijinul celor afectați de această transformare finală și ineluctabilă a vieții.

 

Necesitatea psihoterapiei în tanatologie

 

Trecerea în neființă a omului este o temă ocolită pe cât se poate în dialogurile zilnice din media sau în majoritatea universităților, deoarece societatea actuală în mare parte este hedonistă, poleită cu butaforie, mercantilă, ipocrită și pe cale de consecință nu ar putea să vândă bine durerea despre moarte; în realitate observăm că moartea este o prezență continuă și de neevitat în experiența socială umană. Anxietatea față de moarte apare în subconștient încă din adolescență atunci când percepem moartea bunicilor, uneori în cazuri mai rare și a părinților ori câteodată a rudelor apropiate. Problema morții este poate deveni foarte dificilă mai ales pentru supraviețuitorii persoanei dispărute. După moartea unui membru al familiei ori al comunității o obligație normală a supraviețuitorilor apropiați este percepută ca având trei direcții principale de acțiune menite să ușureze durerea: comemorarea și onorul și doliul. Dacă după aceste etape se menține starea de rău psihologic și uneori psihosomatic este necesară intervenția psihoterapeutică deoarece este clar că doliul a devenit patologic și starea de reziliență se lasă așteptată.

 

Psihologia tanatologică desfășoară printre alte teme de studiu și cercetare o metodologie psihoterapeutică esențială în care prin discuții clinice despre moarte și despre viață, ajută direct și eficient pe cei afectați. Aparținătorii și prietenii sunt ajutați efectiv să traverseze complexitatea și intensitatea emoțiilor negative care apar automat în urma pierderii unei persoane apropiate. Acest sistem psihoterapeutic complex cuprinde în aria sa de manifestare nu doar gestionarea clinică a stării ulterioare de doliu, ci și stabilizarea emoțională înainte de moarte, atât pentru pacient, cât și a familiei și apropiaților. Psihologii specializați în tanatologie își consiliază clienții și organizează un plan specializat și individualizat de intervenție în care utilizând o metodologie complexă generează suportul emoțional necesar restabilizării emoționale a persoanelor care traversează perioada de șoc și doliu. În general în aceste situații, într-o manieră clasică, se aplică psihoterapia cognitiv-comportamentală, terapia prin artă sau grupuri de suport, pentru a ajuta subiecții afectați să-și ,,ventileze” emoțiile precum și să-și creeze strategii personale de readaptare la viața normală.

 

Noile cercetări au avansat însă și metodologii neconvenționale de vindecare și care au avut succes extraordinar în psihoterapie. Astfel a fost descoperită de către psihologul american dr. Alan Botkin Intervenția comprehensivă în criza doliului (I.C.C.D.) sau terapia comunicării cu cei decedați; aceasta este o metodă de psihoterapie destinată să proceseze informațiile persoanelor care au suferit pierderea unei persoane dragi, acordându-se o atenție deosebită proceselor emoționale și psihologice asociate în doliu. Mai precis această tehnică Intervenția I.C.C.D. vizează să sprijine persoanele în gestionarea durerii, în dezvoltarea unor strategii de readaptare sănătoasă și în facilitatea procesului de vindecare după o astfel de pierdere. Tehnica psihoterapeutică I.C.C.D. care este o dezvoltare inovativă strălucită a tehnicii E.M.D.R. (Eye Movement Desenzitization and Reprocesing) face posibilă vizualizarea și comunicarea cu persoanele decedate astfel încât cei afectați obțin beneficiul unei alinări a durerii și o accelerare evidentă a procesului de vindecare (Mohîrță, 2018).

 

Structura psihologică de doliu

 

Celebra cercetătoare și scriitoare americană dr. Elisabeth Kübler-Ross (1926-2004) a fost și un foarte respectat și apreciat medic psihiatru. Ea a scris cca. 24 de cărți despre moarte, trecere în eternitate și printre alte activității academice strălucite a fost și inițiatoarea conceptului și programelor de îngrijire paliativă a celor aflați în stadiile terminale de viață. În uimitoarea sa lucrare „Despre moarte și a muri” (apărută în 2019 și în limba română la editura ForYou) ea revelează cele cinci stadii de travaliu manifest ale doliului: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Aceste stări emoționale care apar în doliu nu se derulează secvențial neapărat una după cealaltă și pot diferi destul de mult cantitativ și calitativ de la o persoană la alta și deasemenea de la o cultură la alta. Comprehensiunea individuală sau la nivel de grup acestor faze psihologice de dezvoltare a doliului poate ajuta pe cei afectați să-și observe, înțeleagă și să-și accepte emoțiile, ușurând astfel vindecarea somatică, sufletească și psihologică sau trecerea în eternitate a muribunzilor. Aceste cinci stări emoționale sunt evidențiate astfel:

 

- Negarea: prima reacție la percepția morții anunțate este de cele mai multe ori negarea. Cel afectat are senzația că acest lucru nu s-a întamplat, este o farsă, este neadevărat, este ireal. Această stare de contestare a realității apare ca o apărare psihologică individuală menită să diminueze și oarecum să temporizeze șocul emoțional al acestui mesaj trist;

 

- Mânia: concomitent cu acceptarea realității, mânia apare ca fenomen emoțional obișnuit și chiar foarte des întâlnit. Frecvent se întâmplă ca cei apropiați de cel plecat în eternitate să manifeste mânie. Această emoție poate fi retorsionată față de propria persoană și se întâmplă des ca persoanele apropiate să își aducă autoacuzații față de ineficiența performanțelor personale cu privire la situație și context, fie să aducă acuzații grave la adresa celor din jur, a medicilor responsabili sau uneori chiar față de cel dispărut;

 

- Negocierea: la acest nivel unii oameni chiar nereligioși fiind pot încerca să negocieze starea de vină autoasumată cu divinitatea sau chiar cu sine pentru a transforma pierderea și starea de vină, trigger-ul acestei negocieri se inițiază adesea prin gânduri automate de tipul „dacă aș fi luat altă decizie, dacă aș fi făcut mai mult”;

 

- Depresia: aceasta este o stare morbidă de tristețe permanentă, în care apropiații realizează pierderea de nerecuperat și apariția unor consecințe apăsătoare ce se inițiază asupra vieții. Viitorul este perceput și proiectat în culori sumbre și poate apărea astfel și anxietatea;

 

- Acceptarea: în final capacitatea de reziliență și adaptare se activează și astfel se produce, mai lent sau mai rapid, d.p.d.v. psihologic o acceptare a pierderii concomitent cu indentificarea unui nou sens precum și redescoperirea unei motivații de a merge mai departe, păstrând memoria și valorile persoanei dispărute din realitatea concretă. În cazul muribunzilor acceptarea trecerii în eternitate produce o împăcare cu sine, cu Dumnezeu și imediat se instalează liniștea sufletească.

 

Șocul generat de decesul unui apropiat și influența asupra sănătății mintale

 

Este evident că traversarea unei astfel de stări sufletești devastatoare uneori precum și revenirea din această traumă emoțională depinde de factorii situaționali specifici prezenți la nivel particular și mai ales în funcție de capacitatea fiecărui individ de a-și activa reziliența personală cu privire la aflarea veștilor despre moarte. În anumite situații moartea unei persoane apropiate poate declanșa un șoc nervos profund și chiar o traumă celor apropiați aruncându-i uneori în disperare, confuzie și chiar în panică, provocând astfel o alterare serioasă asupra sănătății mintale. Grupul familial direct afectat de doliu poate manifesta simptome de anxietate, depresie sau chiar tulburări de stres post-traumatic evidențiate psihosomatic (migrene, vertij, stare de rău fizic). Psihologia tanatologică evidențiază printre alte dimensiuni aplicative și de cercetare, importanța psihoterapiei în susținerea comunitară pentru a ajuta direct și imediat grupul afectat de tristețe și doliu.

 

Pierderea unei persoane apropiate poate avea diverse consecințe psihosomatice și de asemenea foarte marcante. Menționăm aici câteva dintre cele mai frecvent întâlnite:

 

- Durerea și tristețea: Acestea sunt trăiri emoționale normale în aceste situații. Simțămintele de jale și de mâhnire pot să se diferențieze în intensitate de la o dispoziție de ușoară melancolie până la o durere aproape de nesuportat.

 

- Anxietatea: Grupul apropiat sau persoanele din familie care suferă o astfel de traumă pot manifesta anxietatea legată de un viitor incert, amenințător și nesigur în absența persoanei dispărute. De asemenea apropiații pot deveni anxioși la gândul că ar putea pierde și ați membri de familie.

 

- Vinovăția: Frecvent în fața conștientizării fatalității unii oameni pot gândi că ar fi putut face mai mult pentru a evita moartea celui drag; sau pot deplânge neîmpărtășirea emoțională la finalul vieții a unor aspecte personale cu cel dispărut ori neîmplinirea unor visuri.

 

- Solitudinea: Starea de doliu și afectarea traumatică accentuată poate determina unele persoane mai puțin reziliente să se izoleze și să evite relațiile sociale, deoarece se simt neînțeleși de ceilalți.

 

- Afectarea identității: În perioada de doliu unor persoane le pot apărea tulburări psihologice care frizează o pseudo-pierdere de identitate mai ales dacă cel decedat a avut o influență importantă ori de sprijin marcant în viața membrilor de familie.

 

- Capacitate prosexică diminuată (atenția, focusarea, concentrarea): Persoanele în doliu pot avea greutăți serioase în a se focusa asupra activităților cotidiene, ceea ce le poate diminua performanțele obișnuite de muncă și învățare.

 

- Simptome somatice: Tulburarea emoțională în doliu se poate exprima și la nivel somatic, cum ar fi fatigabilitate accentuată, vertij, migrene sau tulburări digestive. 8. Depresia: Frecvent, emoțiile necontrolate care apar în doliu se pot transforma rapid în depresie clinică, iar această situație necesită obligatoriu o abordare psihoterapeutică de specialitate.

 

- Acceptarea și readaptarea: Deși travaliul de doliu este o stare greu de gestionat pe termen scurt, majoritatea oamenilor afectați reușesc cu timpul să înțeleagă pierderea, să proceseze emoțiile negative și să găsească posibilități personale de a se readapta la fluxul vieții fără cel dispărut.

 

- Cinstirea memoriei celui dispărut: Membrii familiei și chiar prietenii pot atingă din nou starea de echilibru și împăcare prin activitatea de retrăire și reevaluare a amintirilor. Astfel se pot organiza manifestări de familie unde se pot asculta înregistrări se pot viziona filme sau albume de fotografii și se pot evoca fapte deosebite petrecute în viața celui dispărut. De asemenea reaprecierea peste timp a persoanei dispărute se realizează și prin ritualuri religioase ortodoxe care sunt în măsură să liniștească asistența și să producă o stare echilibru și de împăcare cu destinul.

 

Doliul complicat

 

„Doliul complicat” este un concept utilizat în psihoterapie care descrie un complex emoțional temporar invalidant și accentuat clinic, care apare mult mai dificil de abordat în comparație cu o experiență comună a decesului unui apropiat. Acesta poate apărea intempestiv în urma dispariției unei persoane dragi, și poate fi determinat de o serie de factori situaționali și de relație precum:

 

- Legătura cu persoana dispărută: conexiunile sinuoase, dificile sau nesoluționate accentuează travaliul de doliu. În situația unor neînțelegeri rămase nerezolvate sau a unor trăiri de vinovăție, acestea pot complica mult procesul psihologic de acceptare și readaptare.

 

- Împrejurările, tipul și situația decesului: O moarte subită, cumplită, absurdă sau imprevizibilă poate determina o stare de doliu mai puternic, chinuitor și complicat. În mod asemănător, decesul survenit ca urmare a unei maladii terminale poate provoca prin oglindire emoții foarte dificil de gestionat.

 

- Sprijinul social: Lipsa unei rețele de sprijin și întrajutorare poate accentua senzația de  de singurătate și de jale. Cei care sunt singuri în starea de doliu pot fi încercați de o tristețe mult mai profundă și dureroasă.

 

- Experiențe anterioare: Cei care au mai trecut prin starea de doliu pot avea comportamente și emoții diferite la o nouă pierdere, iar emoțiile neprocesate complet din trecut pot accentua maniera în care trăiesc o altă experiență de doliu.

 

- Modele de atașament: apropiații și membrii de familie cu stiluri de atașament anxios sau evitant pot avea dificultăți mai accentuate în a procesa emoțiile legate de decesul unui membru de familie.

 

Doliul complicat implică în mod obligatoriu prezența unui psihoterapeut, a unui psiholog clinician sau a unui consilier religios specializat în astfel de intervenții. Acești specialiști sunt foarte necesari pentru a sprijini eficient și profesional persoana afectată dar și familia pentru a putea să gestioneze în mod echilibrat emoțiile și totodată să indentifice alternative psihocomportamentale potrivite de a face față durerii în doliul complicat. Este necesar să înțelegem că fiecare om experimentează doliul într-o manieră strict personală și că de asemenea nu există un protocol clinic- panaceu universal- care odată aplicat în psihoterapie ar putea să ușureze tuturor această stare. Totul depinde de capacitatea oamenilor de a înțelege, a învăța și a experimenta explicațiile duhovnicului, psihoterapeutului sau consilierului.

 

Relația cu persoana decedata

 

Moartea unei persoane apropiate este cu siguranță una dintre cele mai traumatizante experiențe de viață prin care trecem la un moment dat. Relația care a existat în viață cu persoana decedată poate să fi fost influențată de mulți factori importanți și traversată de emoții complexe. Listăm aici câteva subdimensiuni demne de luat în considerare pentru activarea rezilienței personale și de asemenea pentru o psihoterapie reușită:

 

- Amintirile: Reamintirea precum și meditația asupra semnificației și importanței momentelor de bucurie petrecute în familie sau împreună cu cel dispărut creează poate genera o trăire compensatorie de mulțumire și împăcare. De asemenea și pomenirea religioasă se inițiază într-o posibilitate terapeutică foarte importantă de a menține legătura cu cel dispărut.

 

- Doliul: Orice om își trăiește această traumă în mod diferit și particular față de alții. Este important să parcurgem lent aceste stări de doliu pentru a le ,,metaboliza” și a ne readapta fără grabă.

 

- Ritualuri religioase: Participarea la ceremoniile de solemnitate religioasă tradiționale sau chiar realizarea unor ritualuri particulare și personalizate poate susține cinstirea memoriei persoanei trecute în eternitate.

 

- Consemnarea trecutului: În anumite cazuri se obține un echilibru emoțional stabil atunci când se utilizează tehnica ,,scrisoarea către cel dispărut”. Această acțiune psihoterapeutică oferă o posibilitate de a exterioriza multe emoții blocate și poate produce descărcarea tensiunii acumulate.

 

- Ajutorul grupului apropiat: Comunicarea cu prietenii și cu familia despre șocul trăit și despre viitor. Sprijinul grupului este crucial și decisiv pentru menținerea stabilității emoționale în perioadele de doliu.

 

- Continuarea existenței și readaptarea cu sens: Este esențial să-ți indentifici motivația logică și reală de a-ți continua viața, nerenunțând însă la amintirea celui drag. Această tehnică psihocomportamentală presupune ca în măsura posibilului să se reia unele preocupări sau  îndeletniciri pe care le  persoana dispărută le agreea în timpul vieții sau care dau supraviețuitorului sentimentul de a păstra legătura.

 

Concluzie (parțială) și speranță

 

Psihologia și psihoterapia tanatologică au un rol esențial în înțelegerea și gestionarea procesului de doliu precum și asupra impactului morții asupra percepției noastre sociale. Prin explorarea emoțiilor și a comportamentelor asociate cu dispariția, acest domeniu de cercetare și vindecare psihologică contribuie decisiv la aflarea adevărului științific despre moarte dar și despre viață și de asemenea aduce un aport substanțial la stabilizarea emoțională și comportamentală față de acest aspect inevitabil al existenței umane. Într-o societate hedonistă, mercantilă prin definiție și care în mod intenționat evită adesea discuțiile aprofundate despre moarte, psihologia tanatologică oferă un cadru științific organizat și foarte valoros pentru vindecare și reintegrare socială abordând în mod responsabil și eficient aceste subiecte sensibile. Dincolo de știința actuală și chiar de studiile științifice ultraavansate de la Institutul Palo Alto U.S.A. suntem priviți și apreciați pozitiv sau negativ în fiecare secundă a existenței noastre de către Dumnezeu. Care Dumnezeu și-a sacrificat Fiul pentru necredința și răutatea noastră perpetuă și astfel ne-a adus speranța Reînvierii a treia zi după cum afirmă Scriptura dar și zeci și sute de martori ai acelor zile. În final putem să afirmăm că moartea în creștinism este privită prin prisma credinței în Dumnezeu, a mântuirii prin Hristos și a speranței în viața veșnică, oferind astfel o înțelegere profundă și plină de sens a acestei realități inevitabile. „Cristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”.

 

Bibliografie selectivă:

 

- Elisabeth Kübler-Ross., Despre moarte și a muri Editura For You, București, 2019.

- Brazdău, O., Mânzat, O., Conștiința Multidimensională Editura Psiche, București, 2003.

- Joan Didion – Anul gândirii magice Editura Pandora M., 2022.

Grațiela, Sion., Psihologia Vârstelor Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.

- Verza, E,F., Verza, E., Psihologia Vârstelor Editura ProHumanitate, București, 1994

- Munteanu, Anca., Psihologia Transpersonală. Peregrinaj dincolo de val. vol 1. Editura For You, București, 2018.

- Munteanu, Anca., Psihologia Transpersonală. Peregrinaj dincolo de val. vol 2. Editura For You, București, 2018.

- Mohârță, I., Introducere în psihotanatologie. Călătoria conștienței prin moarte. Editura Harald