Reputația
și demnitatea două flori rare în aceeași glastră
Col.
(r) Alexandru Bochiş-Borşanu
13
Aprilie 2025
Cu câteva numere înainte am propus o analiză privind
compatibilitatea neurală între liderul unei comunități etnice și entitatea
colectivă însăși, constatată în urma unor cercetări de către specialiștii
americani în neuroștiințe, care au ajuns la concluzia că un rol determinant în
relaționarea pozitivă, compatibilă între lider și comunitate sunt zestrea genetică, structura neurală, valori
care s-au format în aceleași condiții de timp, loc, mod, spațiu. Sigur, sunt și
alte minim zece calități personale*.
Tot cu acea ocazie mai remarcam că : „Nu mă voi referi
la necesitatea imperioasă ca liderul să fie bine pregătit în domniile
politico-juridic, economic, financiar, drept internațional și abilități
diplomatice, limbi străine folosite în organizațiile internaționale, etc.
Subiectul a fost compatibilitatea neurală între lider și comunitate”.
În analiza de azi mă voi referi la două calități
personale indispensabile unui lider în orice domeniu: reputația și demnitatea.
Dintr-un punct de abordare, reputația și demnitatea
sunt drepturi personale nepatrimoniale, doctrina juridică le situează în
categoria de „drepturi primordiale ale fiinţei umane". Cele două valori
umane fiind drepturi, sunt ocrotite de legea națională și internațională.
Demnitatea este ocrotită de art. 30 din Constituție, art. 72 și 252 Cod Civil –
Dreptul la demnitate a persoanei iar Reputația este prevăzută explicit și
nominal de art. 12 din Declarația Drepturilor Omului / ONU din 1948 și art. 17
din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice a ONU /
1966, consacră dreptul la reputație. Or, făcând aplicația art. 20 din
Constituție, care prevede că reglementările internaţionale au prioritate, devin
aplicabile în țară, cosiderăm că ocrotirea reputației și demnității umane sunt
apărate de legea internă. De aceea nu ne vom opri la analiza temei din punct de
vedere juridic.
Reputația și demnitatea, privite ca valori
fundamentale ale persoanei și condiții obligatorii în perspectiva că persoana
să devină liderul unei comunități, fie un institut de cercetare științifică,
justiție, sau un lider politic admisibil să conducă guvernul, or chiar să
devină președinte de țară, devin condiții sine-qua-non pentru reușita
implicării oficiale eficiente în managementul unor structuri sociale.
Dar care este suma de calități umane dezirabile ce
înglobează aceste valori umane pentru a le face compatibile cu poziția de lider
ce urmează să o ocupe?
Să ne oprim mai întâi la reputație ! Ce este
reputația? Definiția este complexă și nu pot jura că varianta mea este
exhaustivă. Și totuși, Reputaţie este un atribut al persoanei care constă în
bunul renume câştigat prin competență, expertiză, eficiență, calități exhibate
și reflectate în aprecierea pozitivă a comunității; o recunoaștere publică
favorabilă certă; o calitate proprie a unei persoane, personalități și
presupune vizibilitate, considerație, prestigiu, imagine pozitivă, recunoaștere
în mediul comunitar unde activează într-un domeniu important.
Pentru demersul prezent importantă ar fi, pendinte
causa, reputația de nivel înalt, acea reputație pozitivă notorie care este
necesară pentru ca o personalitate să acceadă la putere, ca liderul unei
comunități să o obțină, să o dețină neștirbită, să fie manifestă, pentru a
deveni premierul unui guvern sau chiar președinte de țară.
Reputația pozitivă nu este o valoare ereditară, nu se
moștenește, reputația este o valoare individuală evidentă și se câștigă prin
studiu, muncă, se construiește treptat de persoana fizică care va deveni
personalitatea publică recunoscută de semeni. Devenirea are un caracter
temporal, de acumulare a unor valori dezirabile acceptate de societate. Reputația ca valoare de
ansamblu, cumulativă include componente pozitive dobândite, cum ar fi:
vizibilitate, recunoaștere, respectul, stima, popularitate, prestigiu,
considerație, influență, celebritate, autoritate, valori ce devin notorii,
recunoscute public.
Mi-ar fi mai ușor să fac pledoarie pe un subiect nominal care a ajuns la o
reputație pozitivă națională și internațională certă.
Eu sunt convins că personalitatea actuală care se
bucură de ce mai neștirbită reputație este profesorul de istorie doctor Ioan
Aurel Pop, care a devenit președintele Academiei Române. Cum, de ce a ajuns
atât de sus? Atât de reputat? Vă explic.
Academicianul, președintele Academiei Române, fostul
rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, profesorul universitar doctor în
istorie, fostul șef de promoție a Facultății de istorie și elev de nota zece
curat la
Liceul Andrei Șaguna din Brașov, pe care l-a terminat ca șef de promoție
este fiul unui șofer și a unei croitorese. Am dat timpul înapoi și am constatat
că scara valorilor până la cea mai ridicată treaptă socială a fost o consecință
a acumulărilor dobândite prin lectură și învățare, pasiunea investigației și
căutării adevărului, prin inspirație și proiecte realizate. Ca să rezum,
profesorul doctor Ioan Aurel Pop este un
nobil intelectual erudit care cu tenacitate caută, recoltează și valorifică
certitudini și adevăruri istorice. El însăși este o valoare națională! Din
această poziție înaltă are dreptul și obligația să intervină când detractorii
și „înjurătorii de serviciu” ai românilor
precum Lucian Boia – fost secretar dar partid în studenție și informator
al securității - care neagă faptele istorice a românilor, acuză românii de
naționalism și șovinism, inclusiv pe marele istoric Nicolae Iorga, pe care îl
desființează ca istoric sau ia atitudine fermă împotriva fiului de kominternist
bolșevic, agent NKVD, alogenul Horea Roman Patapievici care denigrează și
înjură cu un răget spurcat neamul românesc, limba română cea ca un fagure de
miere și cu un tupeu fără precedent chiar pe luceafărul poeziei românești
Eminescu.*
E regretabil că asemenea români reputați își manifestă
starea tot mai rar.
Dar reputația poate deveni aproape nulă sau cel puțin
știrbită, dacă nu e însoțită de demnitate: două flori rare în aceeași glastră!
Ideea de a scrie despre demnitate mi-a sugerat-o un
mare jurist, fost judecător la Curtea Constituțională, fost ministru al
Justiției, prof. univ. dr. Tudorel Toader, care prin poziția sa față de
presiunile asupra de către putere pentru fi de acord cu ilegalități comise de
alții a rămas demn principiilor și legii, refuzând să se asocieze unor abuzuri.
Știți desigur că domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, judecător
constituțional, a refuzat să semneze „Erata” prin care se invalida voința a 8
milioane de români și care va avea consecințe eronate, menținând un marinar
bețiv președinte al României?
Dar ce este demnitatea? Se moștenește sau se
dobândește? Este evident că la naștere codul genetic al copilului este copie a
celui al părinților; apoi în evoluție copilul dobândește prin mimetism,
educație, influența mediului și alte deprinderi utile, astfel la o anumită
vârstă componentele demnității precum, valoarea, cinstea, meritele morale,
gradul de prețuire și rangul atins de o persoană în cadrul societății sunt
acumulate.
Ce zice Dex-ul că este Demnitatea: „Demnitatea arată
valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de prețuire și rangul atins de o
persoană în cadrul societății. În învățătura creștină, demnitatea umană este un
dar divin, care indiferent de condițiile în care trăiește individul, ia ca
exemplu chipul lui Dumnezeu. În societate, sub forma termenului de demnitate se
mai poate înțelege autonomia și libertatea gândirii, cât și a comportamentului
unui individ.”
Demnitatea, pe înțelesul tuturor, este poziția
individului sau demnitarului de a fi de acord sau a respinge decizii ce produc
efecte nedorite și asupra comunității pe care o conduce. De exemplu: Klaus
Werner Johannis timp de zece ani ca membru în Consiliul European, înalta
entitate politică a Uniunii Europene, a votat doar cu „DA”, fără să întrebe,
fără să informeze pe români! Jenant! Nedemn! La ultima reuniune din 24
decembrie 2024, „a atras atenția asupra intensificării atacurilor hibride
rusești care vizează subminarea democrațiilor prin dezinformare, prin
activități cibernetice maligne, manipulare prin social media” ! Tare! Banal!
Nu!? Bravo!
Dar un exemplu de demnitate pură, adică refuzul de a
fi nedemn, îl găsim la fostul ministru
de justiție prof. univ. dr. Tudorel Toader. In practica țărilor dominatoare, la
numirea unor miniștri sau alți demnitari importanți români, care conduc domenii
ce îi interesează, îi invită la ambasada să-i felicite, și să le arate „calea
de urmat”. Relațiile diplomatice, contactele
unor diplomați cu oficiali au un anumit protocol etc. dar aceștia îl
încalcă frecvent. Așa că s-a format aproape o cutumă ca unii miniștri să-și
lase amprentele pe clanța de la ușa ambasadei. Ale domnului Tudorel Toader nu
le găsim!
De ce? Pentru că el se respectă pe sine și cutumele
diplomatice. Povestea:
Ambasadorul SUA Hans Klemm - fost ambasador în Timorul
de Est, o insulă indoneziană, cu 1.178.000 locuitori, cu capitala la Dili-Dili - are câteva tentative
de a-l invita pe noul ministru român al justiției la ambasadă, dar acesta
refuză și cere să se respecte protocolul. Și după insistențe Hans Klemm a fost
programat în audiență, i s-a fixat ora întrevederii, s-a prezentat și apoi a
urcat treptele spre ministrul justiției, așa cum se procedează după cutumele
diplomatice. Ce spune domnul ministru Toader: „Eu am avut trei întâlniri cu
ambasadorul Statelor Unite, dar întâlniri oficiale, nu private pentru că
relaţiile dintre noi nu sunt de natura unei întâlniri private. Toate trei au
avut loc la Ministerul Justiţiei, toate trei au fost la solicitarea ambasadorului
Statelor Unite. [...] Pot să vă spun faptul că ambasadorul Statelor Unite nu
este jurist şi cred, afirm în deplină cunoştinţă de cauză, pe de o parte nu-i
jurist, pe de altă parte nu cunoaşte mecanismele statului de drept din România,
reglajul, arhitectura autorităţilor din România şi atunci cred că e greu să
integrezi o propunere de modificare într-un context legislativ pe care nu îl
cunoşti".
Cred că aceasta este un exemplu de demnitate umană,
demnitate în funcție!
Dacă mai adăugăm referatul cu propuneri de destituire
a procurorului DNA Codruța Kovesi, pupila Domnului Klaus W. Johannis, constatăm
că demnitatea bate corupția și uneori învinge chiar puterea! Adevărul,
administrat de oameni reputați și demni orice racilă trebuie să cadă.
Reputația și demnitatea două flori rare în aceeași
glastră trebuie căutate, găsite, udate, promovate să ne conducă, să devenim
măcar ce am fost sau poate mai mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu