ITINERAR BIOBIBLIOGRAFIC - Nicolae Mătcaș - 85

 

1. ITINERAR BIOBIBLIOGRAFIC

Nicolae Mătcaș - 85

Lingvist, poet, publicist, om de cultură și de stat. Prof. univ., dr. în filologie.

 

Născut la 27.04.1940 în comuna Crihana Veche, judeţul Cahul, Regatul României. Studii primare, gimnaziale şi medii (1947-1957) în satul natal. Licenţiat al Universităţii de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie, specializarea Limba şi literatura română («moldovenească», în uzul timpului impus de regimul sovietic) (1962). Studii postuniversitare de doctorat la Universitatea de Stat din Leningrad, specializarea „Lingvistica matematică, structurală şi aplicată” (1964-1967). Doctor în filologie (1967). Lector la Universitatea de Stat din Moldova (1962-1964); conferenţiar doctor docent (1967-1980), decan al Facultăţii de Litere (1967-1970), şef al Catedrei de limba şi literatura română (1980-1987) și al Catedrei de limba română (1987-1993), profesor (1990-1993), Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău; ministru al ştiinţei şi învăţământului din RM (1990-1994); cercetător ştiinţific principal (prin cumul) la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM (1979-1985); profesor invitat la Universitatea din Bucureşti (1994/1995); redactor-şef la gazeta de mic tiraj „Tânărul învăţător” a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1980-1990); redactor la revista chişinăuiană „Limba Română” (1994-1996); expert în probleme de relaţii internaţionale la Camera Deputaţilor din Parlamentul României şi consilier la R.A. „Monitorul oficial” (1995-1996); expert superior la Direcţia Generală Integrare Europeană și Relaţii Internaţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din România (1996-2007). Autor, coautor, redactor și coredactor a 30 de manuale, elaborări metodice, dicționare pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, a peste 300 de articole, studii ştiinţifice şi științifico-metodice și a 20 de volume de poezie.

 

Participant activ la mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni din 1985-1989, la conferirea statutului de limbă de stat limbii române din Basarabia și la revenirea la grafia latină. Secretar al Comisiei Interdepartamentale pentru problemele limbii materne de pe lângă fostul Prezidiu al Sovietului Suprem al RSSM (1988-1989), supranumită „Comisie de salvare a limbii”; membru al grupurilor de lucru din parlament pentru elaborarea proiectelor de legi privind funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, oficializarea limbii române (numită oficial, pe timpul URSS, dar şi, după 1991, de către „agrarieni”, socialiști, comunişti, „limba moldovenească”) în Republica Moldova şi revenirea la grafia latină (1989); expert, alături de Ion Dumeniuk, la Sesiunea a XIII-a a Parlamentului RSSM (august 1989), în cadrul căreia, încă în timpul URSS-ului, a fost recunoscută unitatea de limbă moldo-română şi au fost votate legile privind oficializarea limbii „moldoveneşti” ca limbă de stat pe teritoriul RSSM şi revenirea ei la alfabetul latin. Zecile de articole din periodice din perioada marii bătălii pentru oficializarea limbii române în Basarabia şi revenirea la alfabetul latin (românesc), cele mai multe scrise împreună cu prof. univ. dr. Ion Dumeniuk, au fost incluse în cartea „Coloana infinită a graiului matern" (Chişinău, 1990), iar lupta din presa timpului contra „moldoveniştilor" gen Vasile Stati, Arcadie Dziubinski etc., care s-au opus vehement introducerii în uzul oficial din Republica Moldova şi în Constituţie a denumirii corecte a limbii (limba română) şi a poporului care o vorbeşte (poporul român din Basarabia), e reflectată în cărțile „Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul” (Chişinău, 1998) și „Calvarul limbii române din Basarabia” (Chișinău, 2011). Pentru facilitarea însuşirii grafiei latine și a normelor de scriere de către conaționali, a publicat, în tandem cu prof. univ. Ion Dumeniuk, în mass-media de limbă maternă de la Chișinău, mai multe articole sub genericul „Învățăm a scrie cu caractere latine”, iar cu începere din octombrie 1989 şi până la finele anului 1990, a susţinut la TVM, seară de seară, împreună cu colegul de breaslă Ion Dumeniuk, ciclul „Învăţăm a citi şi a scrie cu caractere latine” (preluat și de TV în limba română de la Cernăuți). În același scop în 1990 a editat (în colaborare) mai multe lucrări („Normele ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române”, „Îndreptar de ortografie”, „Elemente de ortografie şi ortoepie a limbii române”, „Ortografia şi ortoepia limbii române în tabele şi blocuri schematice”, „Norme ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române” etc.). Pentru a-i ajuta pe rusofonii din republică să însuşească limba oficială, a susţinut, în presa de limbă rusă (revista „Kodrî”, ziarele „Narodnoje obrazovanije”, „Sovietskaja Moldavija” ș.a.), în colaborare cu Ion Dumeniuk, seria de articole „Învăţăm limba moldovenească”; în acelaşi scop au editat ghidul „Învăţăm limba moldovenească fără profesor” (Chişinău, 1990). A fost preocupat în mod expres de cultivarea limbii („De la grotesc la sublim”, Ch., 1995; „Româna corectă” (în colab.), B., 2000 ș.a.).

 

În perioada 1990-1994, ca membru al Guvernului Republicii Moldova (în trei guverne consecutive: Mircea Druc, Valeriu Muravschi, Andrei Sangheli), ministru al ştiinţei şi învăţământului, a întreprins o serie de măsuri în vederea reformării învăţământului vechi anchilozat şi rusificat, revenirii la învăţământul în limba naţională, ralierii la cel european prin integrarea în învăţământul românesc modern: unificarea programelor şi a planurilor de studii cu cele din România; introducerea în școlile din Basarabia a manualelor româneşti și a operelor scriitorilor români (în perspectiva creării de colective de autori din România şi din Republica Moldova); studierea obligatorie în şcolile de stat a limbii române, a istoriei românilor şi a cursului integral de literatură română; introducerea și folosirea în învăţământ, din 1990, încă pe timpul Uniunii Sovietice, a glotonimului „limba română” pentru denumirea limbii oficiale a statului şi a etnonimului „popor român” pentru denumirea populaţiei majoritare din republică; revenirea la sistemul clasic de structurare a învăţământului preuniversitar (primar, gimnazial, liceal; special şi profesional) şi de apreciere a cunoştinţelor elevilor şi studenţilor pe bază de 10 puncte; deschiderea, pentru prima dată după 1944, a liceelor (peste 50 în primul an), cu studierea avansată a unor limbi străine, la care elevii moldoveni până atunci nu aveau acces; înființarea și reînființarea unor școli normale, facultăți, specializări și universități noi (Chișinău, Comrat, Bălți, Cahul) și crearea unor extensiuni ale universităților din România (SNSPA, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați etc.) pe lângă universitățile din RM (Chișinău, Cahul); derusificarea învăţământului naţional, atribuirea limbii ruse din şcolile neruse de pe teritoriul republicii a statutului de limbă străină, care poate fi studiată opţional; atestarea periodică a cadrelor şi conferirea de grade didactice; trimiterea masivă a profesorilor la specializare și la studii postuniversitare și a tineretului la studii de toate gradele în Ţară pe burse oferite de statul român; reabilitarea cadrelor didactice din învățământul superior, destituite din posturi în temeiul „originii sociale nesănătoase” de către fostul regim etc.

Neosocialiștii și neocomuniştii („agrarienii") l-au acuzat de „românizare" a învăţământului din Republica Moldova, de „reetnizare" (alias românizare) a tinerelor generaţii de moldoveni. În 1994, când au venit la putere, l-au demis, ostracizat pentru românizare, lăsându-l fără loc de muncă, îngrădindu-i revenirea în învăţământ, căruia îi consacrase peste 30 de ani, forţându-l să se autoexileze, împreună cu alt ministru șomer, Ion Ungureanu, reputat actor, regizor, om de cultură, în Ţara-mamă. Timp de 13 ani (până la pensionare) a activat ca expert superior la Direcţia Generală Integrare Europeană și Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din Bucureşti.

 

Membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova (din 1980). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1999) și al Uniunii Scriitorilor din RM ( din 2011), al colegiilor de redacţie ale revistelor „Limba Română” (Chişinău, din 1990) și „Limba şi literatura română” (Bucureşti, din 1995), al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (din 1996). Redactor asociat la revista literară și social-culturală „Cahulul literar și artistic” (Cahul, RM). Eminent al învăţământului public din RSSM (1969). Eminent al învăţământului superior din URSS (1980). Doctor honoris causa al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1993), professor honoris causa al Universităţii Bucureşti (1994), professor emeritus al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (2020). Cetățean de onoare al comunei Crihana Veche (2010). Medalia „Mihai Eminescu” a Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni (1993). Medalia onorifică „Ion Creangă” a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (2020). Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a RM (2022). Ordinul „Gloria muncii” (1996). Ordinul Republicii (2010). Ordinul Național al României „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2014).

 

Debut poetic în ziarul raional „Calea spre comunism” din Cahul (1956). A publicat versuri (poezii patriotice, sociale, lirică de dragoste, sonete, catrene, epigrame ș.a.) în revistele: „Cahulul literar și artistic”, „Glasul naţiunii”, „Limba Română”, „Literatura şi arta”, „Patria tânără”, „Spirit românesc”, „Viaţa satului” (Republica Moldova); „Apollon”, „Apollon junior”, „Arena literară”, „Armonii culturale”, „Boema”, „Bogdania”, „Booklook!”, „Caietele „Columna”, „Cartelul metaforelor”, „Climate literare”, „Constelații diamantine”, „Contemporanul – Ideea europeană”, „Cronograf”, „Curierul de Vâlcea”, „Curierul românesc”, „Dacia literară”, „Dacoromania”, „Dor de Basarabia”, „ION”, „Leviathan”, „Luceafărul”, „Mărturii culturale”, „Meridianul cultural românesc”, „Moldova literară”, „Nomen Artis”, „Nord Literar”, „Oglinda literară”, „Paradox”, „Pe aici nu se trece”, „Perseide literare”, „Plumb”, „13 Plus”, „Poezia”, „Portal-MĂIASTRA”, „Porțile Nordului”, „Pro Saeculum”, „Revista română”, „Revista română de versuri și proză”, „Rotonda valahă”, „Spații culturale”, „Surâsul Bucovinei”, „Știri. Botoșani. Ro”, „Vatra veche”, „Zeit” (România); „Alternanțe” (München, Germania), „Art-emis” (Stuttgart), „Destine literare” (Montréal, Canada), „Observatorul” (Toronto, Canada); „Lumina” (Panciova, Serbia) etc. Poezii ale autorului au fost introduse în antologiile: „Eterna iubire” (Editura Biodova, B., 1999), „Iubirea de metaforă” (Universitatea de Stat, Chișinău, 2000), „Limbă maternă - floare eternă” (Ed. Dep. Rel. Naț. și Funcționarea Limbilor, Ch., 2000), „Antologia sonetului românesc” de Radu Cârneci (Ed. Muzeul Național al Literaturii Române, B., 2009), „Poeme creștine românești” (Ed. Biodova, B.Ch., 2011), „101 poeți români” (Ed. Biodova, B.-Ch., 2013), „Poemele limbii române”, vol. I-II (Ed. Biodova, B.-Ch., 2014), „Cartea poeziei-2014” (Ed. ARC, Ch., 2014), „Sonet. Antologie românească” (în 5 vol.), partea a V-a, de Florian Chelu Madeva (Ed. Primus, Oradea, 2015), „ACtori printre Astre. Antologie de poezie contemporană românească”, vol. I (Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2016, „Cartea poeziei-2017” (Ed. ARC, Ch., 2017), „Ovidiu. Două milenii de neuitare” (Editura Next Book, Constanța, 2017), „România, pentru Tine!” Antologie de poezie Armonii Culturale (Ed. „Armonii culturale”, Adjud, 2017); „Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, Mil(l)enarium, vol. I (coord. Gheorghe A. Stroia), Ed. „Armonii culturale”, Slobozia-Urechești, 2021 etc.

Unele dintre poeziile lui N. Mătcaș ( „O Țară am”, „Mă doare țara”, „Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul”, „În limba română”, „Betleem moldav”, „Trenul cu un singur pasager”, „De tăcerile tale”, „Ne cheamă cocorii”, „Mai stai. Nu pleca”, „Și simt cum te pierd” ș.a.) au fost puse pe note de autorul însuși, precum și de personalități muzicale din RM și din Țară: Eugen Mamot, Alexandru Pleșca-Lăpușneanu, Tudor Gheorghe.

 

A debutat cu poezie în volum la București, în 1997. A editat peste 20 de plachete și volume de versuri.

Despre poezia autorului au scris: Ana Bantoș, Veronica Bâtcă, Leo Bordeianu, Mihai Cimpoi, Anatol Ciobanu, Anatol Ciocanu, Ion Ciocanu, Victor Crăciun, Nicolae Dabija, Mihail Dolgan, George Chirilă, Aureliu Goci, Vasilica Grigoraș, Florin Grigoriu, Ion Iachim, Georgică Manole, Ionel Marin, Vitalie Marin, Galina Martea, Ioan Mazilu-Crângașu, Ionela Mengher, Tudor Opriş, Vlad Pohilă, Vlad Pâslaru, Maria Diana Popescu, Adrian Dinu Rachieru, Theo Răpan, Gheorghe A. Stroia, Constantin Șchiopu, Elena Tamazlâcaru, Elena Ungureanu, Ion Ungureanu, Mihai Sultana Vicol, Gheorghe Vodă ş.a.

 

MANUALE, LUCRĂRI ȘTIINȚIFICO-METODICE ȘI PUBLICISTICE

 

Introducere în lingvistică (în colab. cu Ion Dumeniuk). Ed. Lumina, Ch., ed. I, 1980, ed. II, 1987, 256 p.

Lingvistică generală (în colab. cu Ion Dumeniuk și Silviu Berejan). Ed. Lumina, Ch.,1985, 270 p.

Fonetică și fonologie. Triplul aspect al sunetului articulat (în colab. cu Ion Dumeniuk). Univ. de Stat din Chișinău, 1976, 48 p.

Probleme dificile de analiză gramaticală. Ed. Lumina, Ch., 1978, 124 p.

Școală a gândului. Teoreme lingvistice. Ed. Lumina, Ch., 1982, 144 p.

Elemente de morfologie în clasa a VI-a (în colab. cu Ilarion Matcovschi). Ed. Lumina, Ch., 1983, 85 p.

Dicționarul explicativ al limbii moldovenești, vol. 2 (în colab., redactare), Ch., 1985. Red. Principală a ESM, Ch., 876 p.

Limba română. Manual pentru clasa a VII-a (în colab. cu I. Matcovschi). Ed. Lumina, Ch., 1990, 206 p.

Norme ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române (în colab. cu Silviu Berejan, Anatolie Ciobanu ș.a.). Ed. Lumina, Ch., 1990, 207 p.

Coloana infinită a graiului matern (în colab. cu Ion Dumeniuk). Ed. Hyperion, Ch., 1990, 307 p.

Elemente de ortografie și ortoepie ale limbii române (în colab. cu Maria Hadârcă). Ch., Tipografia „Reclama”, 1990, 96 p.

Ortografia și ortoepia limbii române în tabele și blocuri (în colab. cu M. Hadârcă). Ch., 1990.

Îndrumar de ortografie (în colab. cu Ion Dumeniuk și Gheorghe Rusnac), Ch., 1990, 112 p.

De la grotesc la sublim (Note de cultivarea limbii). Biblioteca revistei „Limba Română”, Ch., 1995, 214 p.

Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul. Asociația culturală „Grai și suflet”. Biblioteca revistei „Limba Română”, Ch., 1998, 252 p.

Româna corectă. Ghid de cultivarea limbii (în colab. cu Flora Șuteu și Elisabeta Șoșa). Ed. Universal Dalsi, B., 2000, 152 p.

Calvarul limbii române din Basarabia. Biblioteca revistei „Limba Română”, Ch., 2011, 552 p.

 

VOLUME DE VERSURI

 

Surâsul Giocondei. Ed. Didactică şi Pedagogică, B., 1997, 107 p.

Trenul cu un singur pasager. Ed. Didactică şi Pedagogică, B., 1998, 85 p.

Azur. Ed. Augusta, Timişoara, 2002, 79 p.

Câte-s visele, multele… . Ed. Pro Transilvania, B., 2003, 82 p.

Coloana infinitului. Ed. Pro Transilvania, B., 2003, 88 p.

De-a alba–neagra. Ed. Muzeul Literaturii Române, B., 2006, 101 p.

Roată de olar. Sonete . Ed. Pro Transilvania, B., 2008, 114 p.

Vernale ploi. Ed.Pro Transilvania, B., 2008, 97 p.

Un câmp minat, urcușul. Sonete. Ed. Pro Transilvania, B., 2010, 107 p.

101 poeme. Ed. Biodova, B., 2011, 97 p.

101 sonete. Altarul arderii de sine. Ed. Biodova, B., 2012, 111 p.

Sonete, vol. II. Ca un Ocnus damnat. Ed. Biodova, B., 2013, 115 p.

Sonete, vol. III. Socluri statuare. Ed. Biodova, B., 2013, 115 p.

Sonete, vol. IV. Orfan de chipul meu. Ed. Biodova, B., 2014, 120 p.

Sonete, vol. V. Frunză prinsă-n gren. Ed. Biodova, B., 2014, 113 p.

505 sonete. Ed. Biodova, B., 2015, 532 p.

Iar când cu miei va ninge prin ponoare…, vol. I - 380 p., vol. II - 443 p., Colecția Opera omnia. Poezie contemporană, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2016.

Bolnav de Țară, vol. I – 562 p., vol. II – 484 p., Colecția Opera omnia. Poezie contemporană, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2016.

Vocabule terne – perle eterne, vol. I, Catrene dolmene – 352 p.; vol. II, Catrene coraligene, - 333 p., Colecția Opera omnia. Poezie contemporană. Ed. Tipo Moldova, Iași, 2022.

Cartuș & Revolver: Sare și Piper. Delicii epigram(at)ice, vol. I – 336 p., vol. II – 347 p. Ed. PIM, Iași, 2022.

Punct ochit – punct lovit, vol. I - Epigrame și cvasiepigrame densigrame, 311 p. ; vol. II – Epigrame și cvasiepigrame cu nevroame – 350 p. Ed. PIM, Iași, 2022.

Hai, cântă-mă, mă daină… Sonete de dragoste. Ed. PIM, Iași, 2023, 210 p.

Uite-o, vine felin. Poeme de dragoste. Ed. PIM, Iași, 2023, 253 p.

 

REFERIRI BIOBIBLIOGRFICE

 

Nicolae Mătcaş (la 60 de ani). În: Calendar naţional 2000, Ch., 2000, p.p. 127-130.

Nicolae Mătcaş. În: Enciclopedia marilor personalităţi. Din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului şi de pretutindeni. Vol. V. Contemporanii, K-Z. Ed. Geneze, Fundaţia Realitatea Românească, B., 2003, p.p. 76-79.

Tudor Opriş. Inimi de peste Prut. În cartea: Tudor Opriş. Chipuri în bronz. Evocări, II. Ed. Pro Transilvania, B., 2005, p.p. 98-106.

Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 18122006. Chișinău, 2006.

Nicolae Mătcaş. În: Aurel Sasu. Dicţionarul biografic al literaturii române, vol. II (M-Z). Ed. Paralela 45., Piteşti, 2006, p.p. 82-83.

Maria Cudlenco. Nicolae Mătcaș - Biobibliografie. Ch., 2010, 125 p. Ecaterina Țarălungă. Enciclopedia identității românești. Personalități (Litera M : Nicolae Mătcaș). Ed. Litera Internațional, B., 2011.

Dionis Lica. Clopotul amintirilor durute. Tipografia UPS „Ion Creangă”, Ch., 2010, 218 p.

Un dicționar al scriitorilor români contemporani, vol. III (coordonator: Ioan Holban). Colecția Opera omnia, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2016, p.p.339-348.

Nicolae Vasile (coord.). Enciclopedia Scriitori din generația 2000, vol. I, Ed. UZP, B., 2020, p.p. 411-425.

Acad. Mihai Cimpoi, Traian Vasilcău. Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în viziunea lor proprie). Colecția „Pasărea Phoenix”,

Chișinău, 2020.

Biblioteca municipală „B.P.Hașdeu”. Biobibliografie: Nicolae Mătcaș. Risipă și măsură (autori-alcătuitori: Elena Ungureanu, Maria Cudlenco). Chișinău, 2020, 400 p.

Gheorghe A.Stroia (coordonator și editor). Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, MIL(L)ENARIUM, vol. I. Ed. „Armonii culturale”, Slobozia-Urechești, 2021 (Nicolae Mătcaș: I. Date biobibliografice; II. Referințe cririce), p.p. 336-344.

Vasilica Grigoraș. Nicolae Mătcaș – românul cu chip de virtute. În cartea: Vasilica Grigoraș. Nectarul cuvântului scris. Editura PIM, Iași, 2021, p.p. 33-55.

Elena Varzari. Nicolae Mătcaș (1940), în: Calendar Național 2025 / Biblioteca Națională a Republicii Moldova: director general: Elena Pintilei; coordonator: Veronica Borș; autori: Elena Barbos-Balinschi, Maria S. Ciobanu, Elena Harconița, Ana Struță; colegiul de redacție: Andrei Eșanu (președinte), Iurie Colesnic (vicepreședinte), Iulian Filip [et al.]; redactor: Elena Varzari; redactare bibliografică: Elena Barbos-Balinschi. – Chișinău, 2025, p.p.182 – 184.

 

 

2. 10 POEME

 

O ROATĂ DE OLAR NI-I VIAȚA NOASTRĂ

 

Strămoșii mei sunt oale și ulcioare.

Când beau din țâța sânului de lut

Răcoarea de izvor sau de licoare,

Le-aud bătaia inimii acut.

 

Când țin în mâini naiada ta, olare,

Când mai să-l mușc, burluiul, ca pe-un but,

Și anii-ți simt cum curg prin capilare,

Și-al vieții drum, din palme, -n lut crescut.

 

O roată de olar ni-i viața noastră,

Pe care timpul, crudul, ne-o tot mână

Ca vântul visul, setea gândul, zi de zi,

 

Pân-într-o zi ne-o smulge, samulastră,

Ca să ajungem iarăși în țărână,

Din care, peste ani, vom reveni.

 

 

SUNT DEVASTAT DE CEL MAI CRUNNT TSUNAMI

 

Mi-i țara iarăși scoasă la mezat.

Pungi dolofane se-mbulzesc prin piață.

Se strâmbă-un păpușar ca o paiață.

Minciuna stă cu regele la sfat.

 

Din nou la cuie prețu-i ridicat.

Își dă arginții Iuda iar pe față.

Baraba râde-n pumn pe sub mustață.

Își spală-n sânge mâinile Pilat.

 

Sunt devastat de cel mai crunt tsunami.

Mi-i visul țăndări, viața spulberată.

Pe goeleta-mi naufragiată

 

M-au părăsit prietenii și anii

Din astă lume, care-a fost odată.

O, Eli, Eli, lama sabactáni*?

 

____________________________________________________________________________

*Ultimele cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos înainte de a fi răstignit: Eli, Eli, lama sabactani? (”O, Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”).În ebraică, cuvântul sabáctani are accentul pe silaba a treia de la finele cuvântului (este proparoxiton). Aici, pronunțarea paroxitonă (sabactáni) este o licență.

 

 

UN CÂMP MINAT, URCUȘUL CE DUCE ÎNSPRE PISC

 

Un câmp minat, urcúșul ce duce înspre pisc.

Câți temerári nu-ncearcă recordul să-l doboare

Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, țintind spre soare

Și ignorând că-i doare entórsă, plex, menísc!

 

Chiar viața noastră însăși e-un câmp minat, pe care

Îl tot parcúrgem zilnic, sfidându-i orice risc,

Până-ntr-o zi o cruce,-un menhír sau obelísc

Marchează-un pisc, râvnítul, sau dítamai eroare.

 

De ești, în lumea asta confuz-crepusculáră,

Astronaut notóriu, năiér sau alpinist,

Pe drumul ce te-nalță și care te coboară

 

Tu nu uita o clipă să fii și bun geníst.

Un câmp minat e viața în drum spre Everést,

Dar ce măreață-i clipa trăită fără rest!

 

 

SĂ AVEM O CRUCE ȘI-UN MORMÂNT

 

De m-ai prinde hoţ la vreo răscruce

Ori tâlhar cu capul pe butuci,

Să mă răstigneşti, Te rog, pe-o cruce,

Nu mă răstigni pe două cruci.

 

De-o să-mi cânte cucul într-o seară,

Să nu-mi cânte-n luncă şi-n pripor.

M-am născut, cum ştii, doar într-o ţară

Şi-ntr-o Ţară, Doamne, -aş vrea să mor.

 

Uite nouri corbii cum se lasă

Pe pământul nostru şi se-mbuib.

Adu Basarabia acasă

Şi românii într-un singur cuib.

 

Să avem o cruce şi-un mormânt

Şi-un pământ nemuritor şi sfânt.

 

 

CÂND MĂ-NNSENIN, CÂND GÂNDURI MĂ-MPRESOARĂ

Lui Adrian Păunescu, in memoriam

 

Îmi clocotéşte-un râu prin defiléu.

Sunt grav bolnav. Nu-i nerv să nu mă doară,

Că-i noapte, zi, că-i toamnă, iarnă, vară,

Că-nfrunt siróco, crívăţ, alizéu.

 

Ea leac nu are, azi e-atât de rară!

Mi-a dat-o, boala, însuşi Dumnezeu.

Această boală-i dragostea de Țară,

De neamul meu, de ram, de graiul meu.

 

Când mă-nsenín, când gânduri mă-mpresoáră,

Când mă-nfiór, la bine şi la rău,

Aştept când sau petrec un tren din gară,

Mă doare dulce rana mea mereu.

 

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,

Dar fără Ţară ce m-aş face eu?

 

 

OZON

 

E-atâta ozon în livada cu vișini

și-atâta candoare,

că, beat de tăria de aer de ploaie,

te temi să răsufli.

Doar livada respiră.

 

Mugurii copți de pe crengi

parc-ar fi niște sâni de fecioară

pe-o plajă de nuzi,

gata să crape de rod.

 

Cum stau, mărmurit de această minune a lumii,

gându-mi fugar se preface-ntr-o boare de vânt

trecând ca un fur printre mugurii plini de nectar și

rourându-le agarinesc

cu buzele lui de zefir

inocența.

Și buzele lor se desfac în surâs de Giocondă.

 

E-atâta ozon în livada cu vișini

și-atâta candoare,

că, beat de tăria de aer de ploaie vernală,

te temi să respiri.

Doar livada respiră.

În aer se sparg de ozon sânii copți de fecioară.

 

 

CÂNTEC-DESCÂNTEC

 

S-ar putea, pentru unii, să nu fii

o rază din ceriști de spații imense, stelare,

dar, pentru mine, tu ești și rămâi

un strop din lumina creată în ziua dintâi,

iubirea mea mare.

 

S-ar putea, pentru alții, să nu fii

mireasma polenului dulce cules de cu zori de albine,

dar, pentru mine, tu ești și rămâi

sărutul balsamic de taină-al iubirii dintâi:

iubirii divine.

 

S-ar putea, pentru unii, să nu fii

un arc, ca fiorul de ciută prin somn când tresare,

dar, pentru mine, tu ești și rămâi

un suflet vibrând ca fiorul de vrajă dintâi,

Soare-răsare.

 

S-ar putea, pentru alții, să nu fii

încinsă ca para din iad, dogoritor de fierbinte,

dar, pentru mine, tu ești și rămâi

făclie arzândă ca jarul iubirii dintâi,

Lună-asfinte.

 

S-ar putea, pentru unii sau alții, să nu fii

nici Soare-răsare în zori și în noapte nici Lună-asfinte,

dar, pentru mine, tu ești și rămâi

un strop din lumina creată în ziua dintâi,

mai sfântă decât, laolaltă, în ceruri, iubirile sfinte,

dragoste-cântec.

 

 

TU, CEL MAI FIN ȘI MAI SUAV SONET

 

Gazón în flori din colț semiramídic,

Lumină din al Domnului eden,

Un duh aerian agil silfídic,

Un verde mioritic indigen...

 

Dar toate comparațiile pălesc,

Neprețuit al vieții mele-advár,

În raiul nostru fascinant lumesc,

Și-atunci cu ce-aș putea să te compar?

 

C-un vers de dor din sáficul elén?

Cu un distíh-parábolă din Rúmi?

C-o glosă? C-un gazél? Cu un terțét?

 

C-un cântec luzitan sau madrilén?

Tu, din creațiile toate ale lumii,

Ești cel mai fin și mai suav sonet!

 

 

AUZI CUM CÂNTĂ MIERLA ÎN RAIUL EI DIN CRÂNG?

 

Auzi cum cântă mierla în raiul ei din crâng?

O, pasărea din pieptu-mi cum ar mai vrea să zboare

La ora ei astrală spre înălțimi stelare!

Hai, cântă-mă, mă daină, nu mă lăsa să plâng.

 

Sunt singură cu dorul, iar dorul rău mă doare,

Și inima mă doare cu cântul ei nătâng.

O dropie rănită-s în lanul cu părâng.

Hai, cântă-mă, mă daină, durerea mea să-nfloare.

 

Un fir de păr din plete mi-ngână a pustiu.

Mă trece-un frig prin spate din alte lumi, hâdești.

Mi-nfloare viu, un cearcăn, sfidant, liliachiu.

 

Un ochi de corb, lugubru, stă, cerber, la ferești.

Dar știi că niciodată nu este prea târziu.

Hai, cântă-mă, mă daină și-mi zi că mă iubești.

 

 

 

EU NU TE POT ÎMPARTE DOAR PE TINE

 

Un pom sunt la o margine de drum.

Înfrunt semeț urgiile naturii.

Îl omenesc pe cel ce-amic sau fur i-i

Și nu-i cer nimănui nici un uium.

 

Tu, trecător pribeag cu pas molcúm,

Ia loc un pic sub ramii mei, vergúrii,

Culege-un fruct cu strepedul răsurii

Și potolește-ți setea, cum-necum.

 

Ca un Hristos, împart culant preaplinul

Cu cel ce pleacă sau cu cel ce vine

Și-s fericit că-așa mi-a fost destinul.

 

Atavic, însă, îmi păzesc taínul:

Din mult-puținul care-mi aparține

Eu nu te pot împarte doar pe tine.

 

 

3. DIN APRECIERI:

 

„Preocupat în mod permanent și prin întreaga sa ființă, până la disperare uneori, de soarta spiritualității românești, a însăși ființei naționale a neamului din această parte, Nicolae Mătcaș s-a adâncit în egală măsură în plan științific și în plan didactic, într-o complementaritate perfectă, în studiul limbii române în sensul afirmării identității ei de limbă romanică și a unității ei. Nicolae Mătcaș e o personalitate de mare prestigiu sub toate aspectele - științific, politic, etic -, intelectual de mare rafinament, patriot în sensul adevărat al termenului, cu o forță de dăruire exemplară, promotor prin tot ce-a făcut, alături de ceilalți intelectuali, pentru renașterea demnității și identității naționale în partea vitregă încă a României și a românimii”.

Prof. univ. dr. Alexandru Andriescu (1993)

 

„Poetul Nicolae Mătcaș debutează în volum (…) la o vârstă când nu mai ai voie să greșești; de-atâta instrumentele lui poetice sunt impecabile - o mânuire abilă a meșteșugului versului liber sau clasic, un florilegiu de imagini și metafore care-l singularizează undeva în contextul celorlalte nume de poeți de la Chișinău, Cluj, București, Cernăuți sau Iași, o tematică a poeziilor eternă ca și însăși poezia, dar refractată de sufletul său inedit și acoperit de sinceritatea fără de care versul, poezia nu vor putea exista niciodată”.

Anatol Ciocanu (1998)

 

„Nicolae Mătcaș este un ostaș devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare și al legităților ei de dezvoltare și un fin prețuitor al inegalabilelor ei frumuseți, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru. […] Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neinițíat, sunt văzute ca niște continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmițându-se și cititorului.

[…] Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, având un simț ales al cuvântului, Nicolae Mătcaș, deși vine mai târziu decât semenii săi la ”ospățul” poeziei, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii, pe care mulți nu le mai au”.

Leo Bordeianu (1998)

 

”Cartea Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul [...] este actuală prin riposta hotărâtă, lipsită de orice echivoc, bine argumentată și pe deplin convingătoare, dată unui impostor, unui falsificator conștient al istoriei și limbii poporului nostru, care urmărește scopuri politice. Nicolae Mătcaș este un lingvist onest și un polemist de forță, iar cartea la care ne referim – o publicație extrem de utilă pentru cititorul dornic de a afla adevărul despre noi și limba noastră”.

Acad. Silviu Berejan (1999)

 

„Nicolae Mătcaș se impune ca o prezență notorie în poezia românească de azi”.

Andrei Ciurunga (1999)

 

„Scrieri precum Introducere în lingvistică, Școală a gândului, Lingvistică generală, Coloana infinită a graiului matern și altele se întrepătrund cu versurile din Surâsul Giocondei și Trenul cu un singur pasager, cu altele din periodice, creând o imagine de scriitor polivalent, militant prin vocație și convingeri, patriot lucid în toate direcțiile în care activează”.

George Muntean (1999)

 

„Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul este cea mai frumoasă lecție de știință, etică, de bărbăție, de dragoste față de țară și față de limbă”.

Ion Hadârcă (1999)

 

„Astăzi, când se mai fac unele tentative de a interzice studierea Istoriei Românilor în cadrul instituțiilor de învățământ din Republica Moldova, iar unii istorici, ușor ”naivi”, se/ne întreabă de ce istoria națională nu ”merită” să fie studiată pe segmente cronologice separate, lucrarea lui Nicolae Mătcaș vine să limpezească mințile falsificatorilor și să le astupe gurile pline de ură față de tot ce e românesc”.

Gheorghe Vodă (1999)

 

 

 

„…Nicolae Mătcaș s-a manifestat încă în anii 1987-1988, când abia se pregăteau, se plămădeau – în condițiile unei opoziții active, de cele mai multe ori perfide, - istoricele hotărâri ale fostului Soviet Suprem în problemele limbii. Împreună cu distinsul său coleg de breaslă Ion Dumeniuk, filolog talentat și cetățean exemplar, Nicolae Mătcaș s-a dovedit un luptător neobosit pentru decretarea limbii noastre drept limbă de stat, revenirea ei la grafie latină și implementarea ei în toate sferele de activitate ale statului. Prelegerile sale la radio și televiziune, articolele publicate în presa scrisă, cuvântările în cadrul Comisiei interdepartamentale în problemele istoriei și dezvoltării limbii noastre l-au situat pe un loc de frunte printre lingviștii est-pruteni”.

Tatiana Orlov (1999)

 

„Așa cum procedează în orice lucrare științifică pe care o prezintă publicului cititor, tot astfel procedează Nicolae Mătcaș și în poezie. Și anume: noi, cititorii, trebuie să aflăm din scrierea sa ce părere are el, autorul, despre subiectul asupra căruia s-a aplecat. Iată ce se întâmplă cu iubirea: „Doar ura, ea are toate trei timpuri, / Iar dragostea – numai prezent” (Trenul cu un singur pasager, p.12) ; sau : „Uitarea, ea numai, există la timpul trecut, / Iubirea e doar la prezent” (în același loc) ; sau :

„Speranța, ea numai, există la viitor, / Iubirea e doar la prezent” (tot acolo).

La prezent sau la viitor, fără nici un dubiu, poezia lui Nicolae Mătcaș va fi una care oricând va putea fi încadrată la cea mai frumoasă poezie de dragoste”.

Prof. dr. Ionela Mengher (1999)

 

„… l-am găsit tânăr, inteligent, talentat, pasionat de viață până la erotism: „De când mi-a intrat femeia în trup, / Mă doare tot corpul și nu am odihnă nici ziua, nici noaptea, / Dar nu-l chem pe doctor, pe diavol sau pe

Dumnezeu să-mi scoată femeia din trup: / Mă doare plăcut”. Femeia, pe care o cântă poetul, „a inundat întreg universul” cu ochii ei albaștri, încât auzi un crescendo de orgă: „albastru botezul, albastră și nunta, / albastră junia ,/ Bătrânețea, cărunta, / Chiar moartea-i albastră / pe pajiștea noastră/ și nu se teme de ea / nimenea”. Poetul Mătcaș cultivă o artă a rimelor rare (Iar eu visez); este tentat să facă poezie-baroc: atenție la titlu: Ruga cuadragenarei pentru fecioara balcâză; repovestește și răstălmăcește poetic mai multe motive biblice (…); împletește captivant folclorismul cu naturalismul (Și mi-i dor); evocă, pe alocuri, crâmpeie din viața sa de navetist (Gara de Nord). Poetul glisează (verb-cheie al culegerii) „între laț și sabie”, inventează aforisme: „Ce mare ești, Doamne, când numeri păcatele, / Ce mic ești când le săvârșim!...”

Culegerea de versuri (Surâsul Giocondei) conturează chipul moral și afectiv al unui Solomon ce zâmbește trist și enigmatic…”

Ion Iachim (2000)

 

„E vorba de un poet cu trăiri elegiace, apăsat și el de povara vârstei. Singur se prezintă ca fiind „un suflet trist ca umbra unui verb” – iată un vers splendid, pendulând între sentimentalism și reflexivitate, cântând o frumusețe serafică într-un spațiu care este melodic și melodios prin definiție. […] avem de a face cu un eros tânjitor. Această povară retro se simte la fiecare pagină, fiindcă poetul mărturisește că este în căutarea unei ciute de altă dată. Dar, pe de altă parte, e un permanent balans între eros și thanatos, fiindcă adierile tanatice se simt”.

Adrian Dinu Rachieru (2002)

 

„Alături de Grigore Vieru și Leonida Lari, Nicolae Mătcaș întregește treimea poeților basarabeni care-și deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coșbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizând sensibilitatea și conștiința românească, greu încercată, în ultima vreme, de asaltul ideologiilor și politicilor integralisto-globaliste, precum și de valul de vulgaritate și cosmopolitism amorf al postmodernismului în vogă.

[…] Îl descoperim aici pe N.Mătcaș ca pe un mare poet al dragostei, căreia îi închină, într-o profuzie neoromantică, versuri de o căldură și autenticitate care ne întorc spre marea poezie.

Ca acei ochi al Elsei, cântați cu atâta fervoare de Aragon, ochii iubitei revarsă peste întregul univers un ”azur” unanim, o gershwiniană ”rapsody in blue”, care inundă totul și dă chiar morții o aură celestă”.

Prof. dr. Tudor Opriș (2003)

 

„O boare primăvăratică învăluie toată poezia lui Nicolae Mătcaș, stimulând erumperea bobocilor de iubire și rodirea și pârguirea celor mai alese calități umane: de la iubirea de limbă, neam, cultură și femeie până la sublima dăruire sacrificială. […] Neașteptate îmbinări de cuvinte, originale rime, surprinzătoare oximoronuri dau prospețime imaginii și frăgezesc versul potrivit în rigorile prozodiei clasice. Registrul înalt al sincerității sentimentelor este învăluit în marama azurie a pudorii.

Autorul compune o poezie înseninată, copios ozonată, invadată de frumuseți, unde delicatețea și eleganța cavalerească dau distincție acestei lumi lirice care zâmbește mereu, dar o face „în surâs de Giocondă”, tainic surâs, pe care omenirea, din Renaștere până azi, nu a înțeles ce vrea să spună…

Structură fină, de o aleasă ținută intelectuală, socială și fizică, Nicolae Mătcaș abordează, în scrisul său, și poezia clasică, și cea modernă. Rafinat, sobru, delicat, poetul practică o poezie de factură clasică, ușor modernă, uneori vădit tradiționalistă, alteori nepactizând cu nici un curent. Ceea ce l-a caracterizat, însă, dintotdeauna e delicatețea și crezul în idealul frumosului izvorând din nestinsa lumină interioară a sufletului ”.

Cerc. șt. super. dr. Veronica Bâtcă (2004)

 

„Nicolae Mătcaș, luptătorul de pe baricadele renașterii basarabene, recurge la mijloacele mai speciale ale publicisticii lirice, urcând rapid scara discursului de la simplul comentariu evenimențial la blestem, diatribă și

„reducere la absurd” comicologică. Duritatea și încrâncenarea satirică fac casă comună cu suavitatea și „sfințenia” sentimentelor erotice.

Schimbarea de registru se face fără eforturi deosebite și fără incidente „la cheie”, nota de ingenuitate și firesc păstrându-se intactă pe tot parcursul. Nicolae Mătcaș scrie, în fond, un jurnal liric sentimental-patriotic, schimbând lauda Țării cu lauda dragostei și trecând de la tonalitatea imnică la cea sarcastică și de la notația publicistică la transcrierea frustă a ”fulgerărilor” atavice ale dragostei.

Urmează, supus, modelul tiranic eminescian, vierean sau voiculescian, utilizează insertul intertextual livresc, nu respinge nici ludicul postmodernist, precum nu se desprinde nici de tradiție sau de intima notație de album pro domo sua”.

Acad. Mihai Cimpoi (2005)

 

„Dintotdeauna marii poeți nu ies din neant, din hăurile istoriei, ci se trag dintr-un grup ales de destin ori dintr-o generație peste care a trecut umbra lui Dumnezeu.

Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Mătcaș, Anatol Ciocanu, Nicolae Dabija sunt spirite congenere care performează aceleași teme, folosesc aceleași imagini și metafore, reductibile la același dicționar poetic. Și, totuși, aceste spirite nu se concurează niciodată, iar în cazul lor ierarhiile devin neputincioase, chiar dacă nu pornesc din intenții răuvoitoare”.

Aureliu Goci (2005)

 

„…poezia lui Mătcaș se întoarce armonios și sublim către acele izvoare perene cu undă vie, neliniștită și gravă, de unde ni se trage ființa. O face cu bună-credință, cu pietate, când încă destule răni au rămas încă necicatrizate, lupte încă neîncheiate: ”Se dau bătălii pentru nume și grai./ Tu, frate-al meu drag, vei pleca ? Încotro vei ?/ Ia-ți calul și-un bucium și cheamă pe plai/ Bărbații Moldovei”.Evenimente și sentințe ale unei istorii cumplite își găsesc răsfrângeri în versurile sale, care mustesc de indignare, de revoltă și suferință, decantate în cântec grav și adânc. […] Cu unele ecouri din Bacovia, Esenin, Cotruș sau Pușkin, asimilate firesc și constructiv, poezia lui Nicolae Mătcaș stă, insă, categoric sub zodia stelară eminesciană. Acest fapt bucură, încântă și ne menține în starea de trezie, cumpănire de sine și bună speranță”.

George Chirilă (2005)

 

„ Confruntând faptele și evenimentele mitologice, ca și valorile lor, de care eroii acesteia și-au legat numele, semnificația ori stigmatul, cu faptele și evenimentele de care este vinovată și acuzată epoca noastră, domnul Nicolae Mătcaș, ca-n două oglinzi față-n față, ne arată frumusețea și mizeria, cinstea și trădarea, libertatea și sclavia, mai mult răul decât binele, trăite de omul de sub” vremi al zilelor noastre. […] Sonetele din acest volum („Roată de olar”, B., 2008 – n.r.), în afara vieții, a vitalității inspirate, se aliniază în forme aproape perfecte, indiferent de pasul versului (deca-, endecasilabic, de treisprezece sau patrusprezece picioare - alexandrinul românesc), cu foarte rare, neînsemnate abateri.

Problema limbajului acestora (uneori luxuriant), care apare dificilă la prima vedere (lectură), este salvată de plasticitate și polifonie. Invocarea atâtor nume sonore ale mitologiei, generând simbolistica acestei forme fixe care este sonetul, așterne policromii de epocă peste ternul zilelor noastre și, ca într-o lanternă magică, le mișcă, îmbogățind astfel, prin diversificare, limbajul poetic contemporan asfixiat și alienat de postmodernism, ca și de alte isme importate din the garbage can al apusului exalând agenți, mai mult sau mai puțin, patogeni”.

Ioan Mazilu-Crângașu (2008)

 

„Volumul de sonete Roată de olar reprezintă nu numai o operă de maturitate, care încununează munca unui virtuoz al versului, dar și o sinteză a temelor predilecte și laturilor de măiestrie în care excelează și se detașează de restul sonetiștilor […].

Erudit filolog, cunoscător de adâncime al limbii române din vechime, căreia reușește să-i pună în valoare și să-i sporească potențialul semantic și suculența plastică și chiar să desprăfuiască arhaisme și regionalisme specifice graiului moldovenesc, conservativ din cauza grelelor condiții istorice, care cereau păstrarea lor în forme genuine [...]. Bogățía surprinzătoare a lexicului, variația temelor înlătură monotonia, fac să parcurgi cu voluptate lungul șirag de sonete.

Profesorul Nicolae Mătcaș valorifică ingenios și original mitologia antică, pe care o transformă printr-o raportare la prezentul istoric, specificitatea peisajului și particularitățile etnologice, ceea ce conferă actualitate tuturor temelor și durată supraistorică simbolurilor”.

Tudor Opriș, prof. dr. (2008)

 

„Formându-și pe parcursul anilor o viziune proprie referitoare la multe probleme spinoase de gramatică, profesorul Nicolae Mătcaș, cu argumente irepudiabile, reușește să-l convingă pe cititor de justețea opiniilor promovate. Cercetătorul și pedagogul nostru nu s-a lăsat niciodată intimidat de faptul că grammatici certant (Horatius) și s-a avântat în polemici fierbinți, ieșind, de regulă, victorios din aprigul și dificilul duel. […] Alături de profesorul Ion Borșevici (…), a dirijat lucrările Comisiei (interdepartamentale) în direcția recunoașterii limbii române (…) ca limbă oficială și a revenirii la afabetul latin. […] În perioada marii bătălii lingvistice, Nicolae Mătcaș, singur sau în colaborare cu regretatul profesor și mare patriot, conf. univ. Ion Dumenuk, a scris zeci de articole în sprijinul adevărului științific privind limba și istoria neamului nostru”.

Membru corespondent al AȘM, prof. univ. dr. hab. Anatol Ciobanu (2010)

 

„… Nicolae Mătcaș, aflându-se ”în exil” în România, a turnat în cuvinte alese una din cele mai frumoase cărți despre neamul românesc, despre românii din Basarabia, a continuat să lupte cu dârzenie pe baricadele românismului”.

Ion Ungureanu (2010)

 

„… Culegerea de comunicări și articole Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul, având în loc de prefață sugestiva parabolă Povestea puiului de găină, transpusă în limbaj esopic de colegul de luptă și suferință, ilustrul regizor și artist Ion Ungureanu, combate vehement cu argumente incontestabile pseudoteoriile așa-numiților ”moldoveniști” privind numele limbii și al poporului nostru, demonstrează inconsistența acestor teorii, care concep existența moldovenilor aparte de cea a neamului românesc și a graiului moldovenesc aparte de limba română”.

Prof. univ. dr. hab. Teodor Cotelnic (2010)

 

„Nicolae Mătcaș a lăsat o brazdă adâncă în ogorul limbii române în spațiul dintre Prut și până dincolo de Nistru, este omul care l-a desțelinit, l-a cultivat de buruieni, l-a semănat cu semințe bune și acum ne bucurăm cu toții de lanurile mănoase care unduiesc maiestuos de la un capăt al Basarabiei la altul… Am propus ca Nicolae Mătcaș să fie primit în Uniunea Scriitorilor pentru o singură poezie: În limba română: ”De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,/ Îmbrăcat ca ascetu,-n târsână,/ Îmi voi pune-n boccea o baladă și-un nai/ Să m-aline în limba română”. E un poem care îl situează în imediata apropiere a capodoperei ”Limba noastră” de A. Mateevici. A fost unul dintre Învățătorii Națiunii într-o perioadă când limba română, scuturată de falsele adaosuri și insuficiențe, revenea în Basarabia, când alfabetul latin îmbrățișa după o lungă despărțire cuvintele noastre sufocate de hainele chirilice… Era o vreme când parcă ne nășteam a doua oară. Concetățenii noștri, aproape fiecare dintre ei, aveau carnețele și caiete de cuvinte, căutau gramatici, cărți din care ar deprinde corectitudinea graiului: părinții învățau limbă, istorie, geografie odată cu copiii lor, cu elevii al căror ministru devenise Nicolae Mătcaș… Basarabia atunci, la îngemănarea anilor ’80 și ’90, ca și cum căpătase aripi…Nicolae Mătcaș venise să ne încurajeze cu spusa că Limba Română este o acțiune, că pentru ea, ca s-o ai, ca și pentru Libertate, trebuie să lupți zi de zi. […]

Într-o țară despre care un străin, Antonio Bonfini (1434-1503), ajuns la curtea lui Ștefan cel Mare, afirmase că locuitorii ei ”nu luptă atât pentru păstrarea vieții lor, cât a limbii lor valahe”, se mai duc bătălii, văzute și nevăzute, pentru ca graiul strămoșesc să nu piară sau să nu se transforme în altceva, Nicolae Mătcaș e un oștean în oastea Limbii Române, iar testamentul lui e mai degrabă al unui purtător de spadă și de stindard: ”Iar de fi-va să cad lângă cetini de brad/ În vreo luptă cu lifta păgână,/ Prohodiți-mă, frați, după legea lui Crist/ Cu-Aleluia în limba română”.

Nicolae Dabija (2010)

 

„Vasta și profunda cultură artistic-literară, cunoașterea pe orizontală și verticală a poeziei române din Țară și din Republica Moldova, explorarea din belșug a coliziunilor și personajelor mitologice, dar și a tradițiilor folclorice naționale, a legendelor și basmelor, combinate inspirat cu o sensibilitate superfină și cu un gust estetic elevat, având în permanență în suflet o stare de poezie și o stare de limbă, - toate acestea, luate împreună, au făcut ca opera poetică a lui Nicolae Mătcaș să se impună (trebuie să se impună !) printr-o autenticitate aparte și printr-o aleasă ținută ideatică și imaginativă”.

Prof. univ. dr. hab., membru corespondent al AȘM Mihail Dolgan (2010)

 

„Nicolae Mătcaș se înscrie între adevărații poeți din Basarabia, continuând bătălia lui Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, Emil Loteanu, Arcadie Suceveanu, Valeriu Matei, Ion Vatamanu, Ion Gheorghiță și aducând confirmarea lirică prin readucerea sonetului, în planul poetic, în linia Eminescu – Codreanu – Vasile Voiculescu, în volume compacte - caz unic în creația basarabeană”.

Victor Crăciun, acad. (2010)

 

„Când sub ochi mi-a nimerit admirabila care de sonete „Roată de olar”, m-am lăsat total vrăjit și cucerit de un poet de mare vocație și rafinament, înzestrat cu un cult al mitologiei naționale și universale, cu o rarisimă cultură a artisticului și lingvisticului în genere. Nu numai că sus-numitle sonete pot fi puse alături de cele mai împlinite forme fixe ale lui Paul Mihnea sau Valentin Roșca, Anatol Ciocanu sau chiar Vasile Voiculescu, dar, în multe privințe, ele sunt superioare: ca substanță filozofică actualizată, ca gândire mitică tensionată, ca împletire dialectică a tezei, antitezei și sintezei aforistice — cele trei rigurozități obligatorii ale speciei, în sfârșit, ca tehnici lirice de virtuozitate și de inovații în potrivirea de armonii, sunete, rime perfecte. […] Vasta și profunda cultură artistic-literară, cunoașterea pe orizontală și verticală a poeziei române din Țară și din Republica Moldova, explorarea din belșug a coliziunilor și personajelor mitologice, dar și a tradițiilor folclorice naționale, a legendelor și basmelor, combinate inspirat cu o sensibilitate superfină și cu un gust estetic elevat, având în permanență în suflet o stare de poezie și o stare de limbă, - toate acestea, luate împreună, au făcut ca opera poetică a lui Nicolae Mătcaș să se impună (trebuie să se impună!) printr-o autenticitate aparte și printr-o aleasă ținută ideatică și imaginativă”.

Mihail Dolgan (2010)

 

„Artistul vine spre poezia Limbii Române, la propriu și la figurat, chiar de la matca cuvintelor strămoșești (…). Le întâlnește, le împletește, le înrudește atât de firesc și atât de imens, cumva! Cuvinte și sensuri, instrumente poetice și instrumente literare, metafore și comparații, rime și vers alb, distihuri, terține, catrene – cu toatele sunt prezente într-un univers, poate ritual, al Religiei Cuvântului celei fără de vârstă sau, poate, de vârsta primului verset din Cartea Cărților și Cântarea Cântărilor de la leagănul civilizației umane: „La început a fost Cuvântul…”, ce ne comunică un mesaj. Cuvinte vechi și noi duc în sângele lor versul din care se alcătuiește fiecare element din Coloana infinitului fiecărei poezii – strofele și poeziile sale de proporții ar duce gândul spre arhitectura Coloanei brâncușiene”.

Elena Tamazlâcaru (2010)

 

„Sedus de frumusețile lumii, ale vieții, captat de formularea simplă, creând o poezie obiectivistă, el se apropie de poezia tradițională, transformând faptul cotidian, obișnuitul într-o poezie antidot la viața searbădă. E o poezie care tinde să facă din fiecare clipă trăită o sărbătoare, personajul liric posedând taina bucuriei de a trăi, o taină pe care o întrupează în frumoasa valahă sau Mona Lisa, femeia visată când decent, când naiv, uneori ca pe o poveste sau un cuvânt, alteori „developându-se” sub forma contrariilor. E o modalitate de a esențializa viața la limita romanței, în care simplitatea, aproape naivă, refuză să fie luată ca atare. Convertit la modul modern, elanul ce se vrea romantic, oricât ar părea de straniu, este cel care salvează situația în texte devenite texturi (vezi poezia Imperisabilă, imperturbabilă). Nicolae Mătcaș se înscrie în rândul celor care exprimă viața, optând contra denaturării ei. Parcul, câmpia, livada de vișini și mere domnești, peisajul nocturn în care luna pogoară secerând întunecul nopții se cer „văzute cu inima”.

Prof. univ. dr. hab. Ana Bantoș (2011)

 

„Despre unitatea spirituală a tuturor românilor, parte integrantă a cărora sunt și basarabenii, Nicolae Mătcaș vorbește și la sfârșitul anilor ’90, când Uniunea Sovietică își mai apăra cu diabolică și nemaiîntâlnită cruzime (dovadă sunt evenimentele produse în Georgia, Lituania, Armenia, Moldova etc.) integritatea imperială politică, teritorială și etnică, ultima înjghebată prin decimarea națiunilor, crearea artificială a unor noi limbi și popoare. În paranteze fie spus, după căderea colosului de la Răsărit mulți dintre intelectualii noștri, întrucât nu-i mai amenința direct KGB-ul și Siberia, au înfierat racilele regimului sovietic, între care și falsificarea de către ideologii bolșevici a identității etnolingvistice a românilor basarabeni, unii devenind, cum se zice, eroi după război. Atunci, însă, în 1988-1991, când multora le era frică să semneze simple texte de adeziune, Nicolae Mătcaș, alături de redutabilul Ion Dumeniuk, manifesta curajul de a include în circuit și de a impune în societate, inclusiv în școală, numele corect al limbii noastre – LIMBA ROMÂNĂ. […]

Volumul Calvarul limbii române din Basarabia repune în circuit o importantă parte din textele publicate în anii 1987-2010 de către Nicolae Mătcaș, reputat lingvist, profesor, om de cultură și de stat. Participant activ la mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni, unul dintre autorii legislației lingvistice din Republica Moldova, Nicolae Mătcaș se înscrie în rândul personalităților cu cea mai valoroasă contribuție la elucidarea și impunerea adevărului privind identitatea noastră etnolingvistică. Articolele, comunicările, studiile incluse în acest volum scot în relief caracterul, competența și perseverența cetățeanului și omului de știință Nicolae Mătcaș, care, de-a lungul a două decenii, s-a aflat în epicentrul dezbaterilor privind denumirea corectă a limbii vorbite de populația majoritară din Republica Moldova și a etnonimului utilizat pentru definirea apartenenței naționale a acesteia”.

Alexandru Bantoș (2011)

 

 

„Fără îndoială, Nicolae Mătcaș este una dintre cele mai fascinante profiluri ale culturii și literaturii contemporane, definit prin complexitatea unei opere care se înscrie în seria înaltelor spirite enciclopedice.

Activitatea științifică, îmbinată în mod constant cu o susținută activitate literară, incitantele probleme abordate, portretul său moral exemplar, toate fac din specialistul în ”lingvistica matematică, structuralistă și aplicată” un nume cu o rezonanță indubitabilă.[…] Temerară, combativă, polemică, tranșantă, lirica sa ilustrează consonanța dintre prozodicul declarativ și conotația strict individuală, personală a elementelor care dau materialitate și justifică cele două universuri care se suprapun (realul și culturalul), dar și intenția, reușită, de a clasiciza imediatul, de a conferi exemplaritate spațiului interior.

Titlurile volumelor, preponderent nominale, cu dublă semnificație denotativă, generează valențe interpretative în plan conotativ. Astfel, ele devin simbolul artei ca formă de transcendere de la contingent la transcendent, de la relaționarea artistului cu cititorul, de la întâlnirea sensibilității cu intelectul, dar, în același timp, sunt și metafore muzicale, rezonante expresii ale aspirației către armonie, către inefabil”.

Theodor Răpan (2016)

 

„Mătcaș Nicolae, prin sonetele sale, întocmește un inventar al (s)curgerii timpului, care lasă în urmă iubiri, împliniri, dar și regretele a toate câte nu s-au făcut încă. Predomină, ca stare, întristarea datorată ușurinței cu care rasa umană își semnează, pas cu pas, autodistrugerea, poezia sa fiind un semnal de alarmă la starea de indiferență și de cruzime nativă a omului”.

Gheorghe A. Stroia (2016)

 

„Știutor într-ale literaturii, lingvisticii, ale pedagogiei și ale altor domenii culturale, profesorul Nicolae Mătcaș este și un poet de mare vibrație artistică, de mare cuprindere și rezonanță lirică, ilustrând sonetul clasic [...], precum și alte specii lirice [...], de la distih la poemul liber sau frescă liberă.

Cele patru volume de poezie (2+2), „Bolnav de Țară” și „Iar când cu miei va ninge prin ponoare...”, în colecția Opera omnia, Poezie contemporană, tipărite în 2016 de editura Tipo Moldova din Iași, de peste 1800 de pagini, dovedesc o bogăție multicoloră de teme, imagini, modalități lirice, incluzând sonetul ca formă supremă de exprimare sufletească, fiind și o oglindă reprezentativă a staturii lirice, în istoria noastră literară multimilenară, a scriitorului Nicolae Mătcaș”.

Florin Grigoriu (2017)

 

 

„Opera poetică a lui Nicolae Mătcaș valorifică din plin motivul creației, unde se face uz de o bogăție de procedee stilistice și figuri retorice, lexic captat din toate straturile, registrele și stilurile funcționale ale limbii române (neologisme, arhaisme, regionalisme, cuvinte inventate etc.), precum și elemente de sintaxă poetică demnă de analiză”.

Elena Ungureanu (2019)

 

„Volumul („Iar când cu miei va ninge prin ponoare ...”, vol. I, Ed. TipoMoldova, Iași, 2016 - n.r.) are gustul dulcilor neliniști, al beției senzației („Și dulci, și amare”), al prospețimii, candorii, vitalității, neîntrezărindu-se nimic din asprimea la modă a poeziei grăbite, postmoderne”.

Maria Diana Popescu (2019)

 

„Recursul la figurile discursului repetat este o practică poetică frecventă în volumele analizate. Dincolo de aplecarea poetului asupra uneia dintre cele mai dificile specii, vom mai observa că toate cărțile sale sunt gravide de moștenirea culturală anterioară, cu trimiteri directe sau indirecte la autori clasici și contemporani, cu aluzii extrem de fine sau mai explicite, lungul șir de nume invocate și procedee/figuri stilistice practicate demonstrând vastele lecturi și preferințe ale acestuia”.

Elena Ungureanu, dr. hab. (2019)

 

„Scriind sonete, poetul (Nicolae Mătcaș – n.r.) se află chiar în miezul limbii. Acest stil flamboaiant, definit prin complicarea și rafinarea expresiei, este una din trăsăturile poeticii sale. Cum pentru spiritele elevate, cu imaginație aprinsă, matematica și informatica […] sunt arhitecturi poetice, tot așa, cercetătorul a lucrat cu arme lingvistice pentru a sculpta forme matematice. […] Suflul volumelor sale de poezie se htrănește din toate marile subiecte și teme ale literaturii: nemărginita dragoste de țară, limba mamei, așteptarea, rezistența, credința, despărțirea, trecerea timpului, înstrăinarea, pierderea valorilor, senescența, dragostea, eternitatea, deșertăciunea, singurătatea, suferința, moartea...”.

Elena Ungureanu (2020)

 

„Sunt convins că domnul Nicolae Mătcaș este, după cum au afirmat numeroși oameni de cultură, un poet elitist, de mare finețe și adâncime spirituală și în care iubirea este elementul primordial, sub toate aspectele: față de neam, țară, semeni, natură, femeie, Dumnezeu. Creația Domniei sale este a unui șlefuitor de diamante, a unui artist care tinde permanent către o coloană a infinitului”.

Ionel Marin (2020)

 

„Constitutive ființei sale, țara, iubita, iubirea, mama, copilăria, strămoșii, limba română devin puncte fixe din univers, pe care se sprijină întreaga viață sufletească a poetului, însetat de lumina care să-i aprindă sângele, gândul, stăpânit de un surâs asemănător cu cel al Giocondei și având privirea ațintită spre Coloana infinitului. Cu precizarea că această Coloană a infinitului nu urcă, ci coboară în adâncurile matricei spirituale a poporului nostru, întrucât eul liric este dominat de simțul originalului, de nostalgia purității, a armoniei inițiale. Astfel poate fi explicată și multitudinea de arhetipuri, simboluri mitice și personaje mitologice atestate în lirica poetului: Heracle, Artemis, Fedra, Tantal, Zeus, Afrodita, Ulise, Minos, Parce etc. În rând cu mitizarea, verva metaforică, tentația livrescă, neologismul, ritmurile inedite și diverse, intertextualitatea, simbioza dintre tradițional și modern sunt trăsături care întregesc profilul liric al poetului”.

Prof. univ., dr. hab. în pedagogie Constantin Șchiopu (2020)

 

„Dacă geniul ar purta chip de om, gândul ne-ar duce la românul Nicolae Mătcaș, care a acumulat cunoștințe, informații și experiențe și le-a canalizat spre un singur țel: slujirea aproapelui, a neamului și a limbii române. Dacă modestia ar avea chip de om, ar fi aidoma și ar purta numele profesorului Nicolae Mătcaș. Dacă frumosul ar avea chip de om, nu ar arăta altfel decât sufletul poetului Nicolae Mătcaș. Dacă iubirea și dăruirea ar avea chip de om, ele ar fi întruchiparea omului de stat Nicolae Mătcaș.

Este o personalitate de rang înalt în ierarhia valorilor neamului. Este alchimistul care a descoperit metale prețioase în marea și pământul limbii române”.

Vasilica Grigoraș (2021)

 

 

„Deşi „muşcă” adesea din mărul postmodernist, doar pentru a-i simţi gustul, (Nicolae Mătcaș – n.r.) nu pare a fi un răzvrătit, un extravagant, un aluziv, decis să consume acest măr până la cotor, aşteptând întâlnirea cu viermele acestui topos. Titlurile capitolelor, unsprezece în total, conduc sentimentul iubirii de la calea virtuţii la cea a păcatului (viermele îndoielii, gelozia, frigul despărţirii, nostalgia amintirilor etc.). Pe cele peste 200 de pagini, metaforele îţi ies permanent în cale, decise să-ţi aducă în faţă tot inventarul pe care îl conţine conceptul de iubire, scopul fiind şi acela de a pune la treabă şi cel de-al patrulea ochi al cititorului, cel interior”.

Georgică Manole (2023)

 

„Versurile poetului se remarcă prin armonie și muzicalitate, prin perfecțiunea rimelor. Atrage atenția involuntar și plăcut efortul poetului pentru a căuta rime originale, neuzate, multe dintre ele voit rarisime: lavandă – glisandă, felin – vergin, medein – venin, hesperidar – nectar, acvileu – marmoreu, pendinte – cuvinte, eolic – istoric, miserere – durere, fruntarii – palicarii, dihotomíi - datu-mi-i, laur – plaur, tace – sagace, gonadele – monadele, ce i-i – ghioceii, pulpele – pupe-le, floare – fitofervoare, ascunse – îndeajuns e. Poetul fiind și un lingvist notoriu, creația sa poetică se evidențiază prin bogăție lexicală, cuvintele având un colorit semantico-stilistic extrem de variat, făcând parte din toate registrele limbii: arhaisme și istorisme (răzlog, orcic, palicari, marchiz), provincialisme (porumb cu sensul de „porumbel”, răsărită cu sensul de „floarea-soarelui”, boi cu sensul de „mijlocel de fată”, țintirim, dodoloț, sorb, nimenea, mustit, s-o ieie), neologisme (afrodisiac, eolian, hesperidar, velin, pendinte, trepidant, a glisa, glisandă, vernal, streap-tease, padedeuri), cuvinte-termeni (leucocitoză, leucemie, hemogenie, trombogen, utrénie, vecérnie, vicar, danie), cuvinte inventate după modele existente (orgiac, medein, nesâni, dumnezeie, mereie, merei, a înzeia, a înrăcori), cuvinte și expresii străine (miserére, alma mater, sancta simplícitas) etc. Autorul recurge și la utilizarea unor sensuri rare, neuzuale, ale cuvintelor, prin care vrea să dezvolte atenția și capacitățile cognitive ale cititorului: tacăm cu sensul de „taraf”; leafă cu sens de „tăiș” ș.a.”.

Galina Martea (2023)

 

„Sonetistul Nicolae Mătcaș, un gânditor meditativ predispus la reflecție, în discursul poetic trăiește sentimentul singurătății într-o stare respirabilă, liniștitoare, prielnică reveriei. Cultivarea iscusită a figurilor de stil în universul său imaginar suportă presiunea eului liric tulburat de întâmplări inconfortabile. Dar și dezagreabilul e prielnic și inspirator poeziei. Cu o voce lirică bine structurată și un mod propriu de constituire a sensului poetic în discurs sonetic, autorul oferă cititorului adevărate exerciții de virtuozitate și de imaginație lexicală. Sonetele sale, ca și poemele, sunt ferestre spre inima sa, ticăind în iubire necondiționată de țară, limbă, neam, familie, soție, iubită... Aceasta este filosofia sa de viață, dorința smerită de a trăi în adevăr și armonie”.

 

Vasilica Grigoraș (2023)

Aparut in: http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=26505