Amenințarea
existențială a amenințării existențiale
Thomas
Buckley, S.U.A.
27
Aprilie 2025
- Schimbarea climatică este o amenințare existențială.
- Dezinformarea este o amenințare existențială.
- Inegalitatea este o amenințare existențială.
- Următoarea pandemie este o amenințare existențială.
- Democrația noastră se confruntă cu o amenințare
existențială.
Toată lumea trebuie să fie pregătită pentru fiecare
dintre ele și gata să facă orice pentru a le opri.
Aceasta este, cel puțin, linia actuală - linia care
conduce societatea globală la toate nivelurile, până la limita sănătății
mintale și a coeziunii. Și asta, în mod intenționat, deoarece este mult mai
ușor să împingi pe cineva în prăpastie, atunci când se află pe buza ei. Toate
aceste false amenințări sunt amorsate cu bună știință, devenind comorbidități
ale unui corp politic deja slăbit, făcându-l și mai vulnerabil la distrugerea
și eventual moartea sa.
Să ți se spună că vei muri e devastator. Să ți se
spună că tu și familia ta veți muri e îngrozitor. Să ți se spună că toată lumea
va muri este... paralizant. Creează o stare de neajutorare totală, o stare în
care ești mult mai docil.
Gradul de conștientizare se diminuează, simțul de
conservare sau de luptă se estompează, iar tu doar stai și te holbezi până când
cineva te cuprinde pe după umeri și te conduce mai departe. Iar cei care invocă
această teroare așteaptă prin preajmă pentru a face exact acest lucru - să ia
societatea pe după umeri, să îi ofere confort sub formă de divertisment,
medicamente, hrană de bază și să o conducă mai departe.
Toate aceste amenințări vizează direct primul
principiu al societății occidentale - primatul individului. Toate amenințările,
tot comunitarismul care este impus culturii - inclusiv afirmația că cea mai
importantă caracteristică umană definitorie este grupul din care o persoană
face parte, nu persoana în sine - au același mesaj de bază: abolirea ideii că
societatea este alcătuită din indivizi distincți, cu personalitate proprie.
Și de la nerecunoașterea personalității individuale la
interzicerea ei nu este decât un pas. Aceasta este adevărata amenințare
existențială a falselor amenințări existențiale care sunt prezente acum pe tot
globul, afectând oameni, familii, societăți, culturi și provocând în mod
intenționat atât de mult haos și perturbări, încât simplul fapt de a sta
într-un singur loc nu este neapărat o decizie irațională.
Evident, nici una dintre catastrofele anunțate nu
reprezintă o amenințare existențială - ele nu sunt de fapt amenințări, dar
avangarda elitelor globaliste s-a asigurat că opinia publică crede că sunt -
sub pedeapsa ostracizării, a pierderii locului de muncă și a cenzurii. Pe lângă
faptul că nu sunt amenințări reale, ele nu pot fi descrise nici pe departe ca
amenințări existențiale.
O amenințare existențială este definită - în parte -
ca o amenințare la adresa existenței înseși a unui lucru sau sistem. Este
terminală, globală și transgenerațională. Nu este trecătoare, nu este politică
și nu este determinată de persoanele care fac afirmația: pentru a fi o
amenințare existențială, ceva trebuie să fie real, fără precedent și permanent.
Dar termenul „amenințare existențială” - care pare să sune important pentru că
așa și este - poate fi folosit abuziv de persoane și grupuri pentru a spori impactul
discursului lor, indiferent care ar fi acesta, deoarece definiția reală fie nu
este cunoscută pe scară largă, fie este ignorată intenționat de persoanele care
o folosesc și de mass-media care relatează ce susțin acestea.
Ceea ce deschide ușa la orice poate fi descris ca o
astfel de amenințare. Mai este și problema originii termenului - filosofii
existențiali s-au concentrat asupra ideilor subiective de gândire, emoție și
acțiune în ceea ce privește existența, în timp ce „amenințările” mai concrete,
descrise atunci când se utilizează termenul, sunt putativ reale și specifice.
Acesta este un element înșelător suplimentar al utilizării termenului. Cu alte
cuvinte, termenul este folosit pentru a aplica un strat subțire de certitudine
intelectuală amenințării despre care se afirmă că există cu adevărat.
În ciuda protestelor ecologiștilor, adevărata
amenințare existențială globală nu este reprezentată de combustibilul fosil sau
de hrana adecvată, de mobilitatea umană elementară sau de toate celelalte
aspecte ale economiei materiale. Adevărata amenințare vine din partea economiei
discrete a agențiilor guvernamentale, a actorilor societății civile, a
organizațiilor neguvernamentale, a fundațiilor și a mediului academic, toate
sprijinite de cabala informațională. Împreună, acestea au de fapt, în prezent,
puterea de a impune civilizației ceva care este cu adevărat transgenerațional,
global și terminal. Iar nesfârșitul pretext al urgenței este un instrument
puternic în realizarea acestui obiectiv:
Ce se întâmplă atunci când teribila decizie de a sări
la dreapta sau la stânga, din fața unei mașini care vine din sens opus, nu este
o decizie luată o dată sau de două ori în viață, ci o problemă zilnică? Această
stare constantă de neliniște, care îi macină pe oameni, îi pune în situația de
a lua majoritatea deciziilor - dacă nu chiar pe toate - din panică în loc de
rațiune. Și tocmai profitând această constantă stare de epuizare nervoasă -
stare fără nici un suport, fabricată artificial de beneficiarii săi reali - cei
care doresc să exercite puterea în societate lovesc.
Ni se oferă o societate în care nimeni nu poate eșua.
Dar o societate în care nimeni nu poate eșua este și o societate în care nimeni
nu poate reuși. În special până la punctul în care să poată amenința structura
de putere existentă. Și tocmai această amenințare - care este o amenințare
existențială la adresa acestei pânze de păianjen a tiraniei profitabile – este
vizată de zgomotul fricii globale.
Democrația care este amenințată este democrația „lor”,
nu democrația „noastră”. Climatul amenințat este de fapt mediul lor poleit.
Informațiile amenințate sunt minciunile pe care ni le spun pentru a promova
transformarea societății. Egalitatea amenințată este dreptul lor de a fi mai
egali ca alții. Iar amenințarea pandemiei este dreptul de a declara o pandemie
după bunul plac, îngrozind opinia publică și determinând-o să cedeze drepturi
fundamentale în numele siguranței.
Mijloacele și scopurile sunt interschimbabile, creând
o fâșie Moebius a dezumanizării pe care se pot ascunde toate tacticile
degradante - doar dacă nu știi exact unde se află, ele sunt vizibile doar cu
vederea periferică, o incertitudine piezișă, și pot fi ușor respinse ca
invenții, ca teorii ale conspirației. Nu se poate ști cu certitudine care va fi
următoarea amenințare existențială care va fi scoasă la rampă. Dar se știe de
pe acum cine va beneficia de ea.
Note
- Thomas Buckley a fostul primar al orașului Lake
Elsinore, California, cercetător senior la California Policy Center și reporter
de presă.
- Poate părea ciudat și nu prea, dar ar fi bine ca noi
toți să urmăm sfatul lui Hannibal Lecter[1] atunci când ne gândim la ce
urmăresc criminalii în serie:
Aranjament grafic – I.M.
-----------------------------------------------------
Sursa -
https://brownstone.org/articles/the-existential-threat-of-the-existential-threat/
- The Existential Threat of the Existential Threat - 25 aprilie 2025 via
ActiveNews
[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu