GLUME
NEVINOVATE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nu-ti lasa inima prada unor porniri sumbre si
dusmanoase împotriva aproapelui tau, cauta sa ti le stapânesti si sa ti le
scoti din inima cu puterea credintei si cu lumina mintii sanatoase si vei avea
liniste în suflet. „Eu întru nerautate am umblat” (Psalmul 25, 1). Asemenea
porniri apar adeseori în strafundul inimii care nu s-a obisnuit sa le
stapâneasca si cel ce le are va fi mereu mohorât, dus pe gânduri, greu se va
suporta pe sine, greu îl vor suporta si altii. Atunci când îti vin, cauta sa-ti
impui o alta stare sufleteasca, fii vesel, fa glume nevinovate si pornirile
rele se vor risipi ca fumul. Cunosc din experienta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 66
WEEKEND-UL
TUTUROR LUCRURILOR
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Prezentul nu este decât umbra viitorului. Lumina este
umbra viitoarei negraitei lumini; dulcetile pamântului – umbra palida a celor
din veacul viitor, de o dulceata fara de sfârsit. Focul – umbra parelnica a
focului gheenei, cel ce îi va pârjoli pe pacatosi în vecii vecilor; bucuriile
curate de pe pamânt, umbre ale nespuselor bucurii viitoare; preafrumoasele
palate împaratesti, umbre derizorii ale prealuminoaselor locasuri ale raiului,
pregatite celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu si Îi îndeplinesc poruncile; faloasele
straie ale fiilor si fiicelor oamenilor nu îngaduie asemanare cu vesmântul de
slava în care se vor îmbraca cei alesi, fiindca îmbraca-se-vor în Hristos si
„vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43), dupa cum a
fagaduit cu tarie Mântuitorul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 144-145
CUM
NE ÎMPĂRTĂȘIM ÎN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ
-
PS. PETRU PRUTEANU -
Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna
Luminată
De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:
Părinte, se poate să mă împărtăşesc de Paşti? Dar în
Săptămâna Luminată? Dacă se poate, trebuie să continui şi postul?
Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere până la
capăt a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne
împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:
În primele veacuri ale Bisericii, aşa cum vedem în
Sfintele Canoane şi la Sfinţii Părinţi, participarea la Liturghie fără
împărtăşirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. Cu timpul, mai ales
în spaţiul românesc, această evlavie a scăzut, iar rigorile pentru pregătirea
de împărtăşanie au crescut pe alocuri exagerat (mai ales printr-o pregătire
diferenţiată a clericilor şi a mirenilor). Dar chiar şi aşa, împărtăşirea cu
Sfintele Taine la Paşti era o practică generală şi a rămas şi astăzi în toate
ţările ortodoxe, unii chiar lăsând să se împărtăşească abia în ziua Învierii,
de parcă cineva i-ar împiedica să o facă în fiecare duminică a Postului, iar de
Paşti cu atât mai mult.
Împărtășania în ziua de Paști
În trecut, iar unii duhovnici şi astăzi, obişnuiesc
chiar şi în cazul celor opriţi de la împărtăşanie pentru o perioadă mai
îndelungată, să le dea voie să se împărtăşească la Paşti, ca după aceeea să-şi
continuie canonul/epitimia. Aceasta se dă spre întărirea lor, ca Hristos să-i
ajute să scape de un păcat sau o patimă, iar ei să se bucure de slăvitul
praznic.
De aici a apărut pe alocuri ideea greşită precum că la
Paşti s-ar împărtăşi doar tâlharii şi curvarii, dar oare avem împărtăşanie
specială pentru tâlhari şi curvari, şi alta pentru cei care se cred sau chiar
sunt normali? Nu este acelaşi Hristos la fiecare Liturghie? Evident că este
vorba de un pogorământ special cu ocazia Paştilor şi nu de altceva.
Chiar şi cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur de la Paşti
(citit la Liturghia din Ziua Învierii), trebuie înţeles tot din perspectivă
euharistică. Îndemnul de a se apropia şi cei care au postit şi care nu au
postit pentru că viţelul este gras, iar Stăpânul este darnic, se referă clar la
împărtăşirea cu Sfintele Taine şi este de mirare că unii citesc asta fără să
înţeleagă.
Practici iudaice?
Este foarte important şi aspectul dogmatic al
problemei. Lumea se înghesuie să cumpere şi să mănânce la Paşti carne de miel.
Aceasta are o legătură mai ales cu tradiția iudaică (conform cărţii Ieşirea) de
a mânca anume carne de miel. Dar noi trebuie să înţelegem că acel miel a fost o
profeţie a Mielului - Hristos care S-a jertfit pentru noi. Iar a mânca de Paşti
carne de miel fără a te împărtăşi înseamnă mai degrabă o întoarcere în Vechiul
Testament şi nerecunoaşterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică
păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
De asemenea, lumea coace diferiţi cozonaci sau alte
copturi pe care le numesc „pască” sau, cu alte cuvinte „paşti”, doar oare nu
ştim că „Paştile nostru este Hristos” (I Corinteni 5, 7)? Deci toate aceste
bucate alimentare specifice zilei şi perioadei de Paşti ar trebui să fie o
continuare, dar nu un substitut al împărtăşirii cu Sfintele Taine. Despre asta
chiar nu se vorbeşte prin Biserici, dar trebuie să ştim că ziua de Paşti este
centrată anume pe Liturghie şi împărtăşire.
Nu se postește în Săptămâna Luminată
Unii mai spun că nu te poţi împărtăşi cu Sfintele
Taine în ziua de Paşti pentru că după aceea mănânci de dulce/frupt, dar oare
preotul nu face la fel? Pentru ce se mai face Liturghie la Paşti, iar imediat
după ea se binecuvântează lactatele şi cărnurile? Oare nu-i clar că după
împărtăşire poţi mânca de toate?
Sau poate cineva priveşte Liturghia ca un teatru şi nu
ca pe o chemare la împărtăşirea cu Hristos? Dacă ar fi fost incompatibile
mâncarea de dulce/frupt cu împărtăşirea, atunci de Paşti şi Crăciun ori nu s-ar
face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mâncare de dulce. Şi asta-i valabil pe
parcursul întregului an bisericesc.
Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată.
Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele
Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate. Bineînţeles fără post, pentru
că şi aici se pune aceeaşi problemă: ori nu se punea Liturghie, ori se continua
postul.
Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în
primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea
lor pe nemâncate. Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este
suficient Postul Mare de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie să-l
continuăm. O vom face în zilele de miercuri şi vineri, apoi în celelalte trei
Posturi de peste an.
De ce nu se împărtășesc mirenii?
La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna
Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii
ar trebui?! Iar toate aceste se referă totuşi la cei care au ţinut întregul
post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc pe Hristos şi în afara
Posturilor, pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor,
ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.
Deci, fiecare creştin este chemat şi îndemnat
insistent să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai cu
seamă în ziua de Paşti [...]
„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să
ne apropiem” de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă „Hristos a
înviat!” şi „Adevărat că a înviat!”, pentru că chiar el spune: „Adevărat,
adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea
Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea
Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,
53-54).
CURAT
SI CU GUST
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
La toti ne place sa ne îmbracam curat si cu gust. La
îmbracamintea cea nestricacioasa, pe care ne-am întinat-o cu pacatele si în
care ne vom înfatisa cu totii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urma se
gândeste oare cineva? O spala cineva cu lacrimi de pocainta, cu fapte de
milostenie, o împodobeste cu postul, rugaciunea, privegherea, cugetarea la cele
dumnezeiesti?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 281
TAINA
MUZICII
-
Compozitorul Arvo Part -
Pentru mine, cea mai mare valoare a muzicii e dincolo
de culoarea sonora. Timbrul deosebit al instrumentelor este o parte a muzicii,
dar nu cea mai importanta. Aceasta este capitularea mea în fata tainei muzicii:
muzica trebuie sa existe prin ea însasi… Doua, trei note. Taina trebuie sa fie
prezenta, independent de fiecare instrument. Cântarea gregoriana mi-a aratat ca
în spatele artei de a combina doua sau trei note se ascunde o taina cosmica.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p.
STIINTA
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Stiinta este creatia si avutia intelectului uman;
acesta, îmboldit de o curiozitate înnascuta fata de iubirea de cunoastere,
cerceteaza si observa toate obiectele care-i cad sub simturi cu dorinta de a le
cunoaste si a clasifica trasaturile specifice. Multimea si varietatea
cunostintelor dobândite îl constrâng sa le împarta în omogene sau eterogene si
sa le aseze într-o ierarhie, ca prin intermediul unui spirit intuitiv sa
conceapa usor ideea generala si sa-si desavârseasca notiunile acumulate. Prin
intermediul împartirii în clase si genuri se ajunge la aflarea adevarului, a
carui cultivare este scopul stiintei, si la cunoasterea amanuntita si
corespunzatoare a fiintelor asa cum sunt. Stiinta se raporteaza la domeniul
cognoscibilului, iar acesta se distinge ca general sau partial; prin urmare,
stiinta este generala sau partiala, pentru ca omul prin intermediul unei minti
intuitive nu poate sa analizeze individual partile componente ale unor obiecte
complexe.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 113-114
LUCRURI
SPARTE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Cel care se obisnuieste sa se întarâte si sa se mânie
pentru felurite lucruri care nu-l multumesc (cad, se sparg), care nu se
potrivesc si asa mai departe, acela se obisnuieste sa se mânie si pe oamenii
care din oarecare pricina nu îi fac pe plac, care i se împotrivesc cu voie sau
fara voie. Trebuie sa rabdam toate cu seninatate, iar la cel mai mic început de
mâniere sa ne pocaim înaintea lui Dumnezeu si sa cerem ajutorul Lui pentru noi,
cei neputinciosi.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu –
ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 134
FOCUL
PACATULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Pacatul prin sine însusi este foc. De aceea si spunem:
careva s-a aprins de mânie, sau de dragoste trupeasca, sau de invidie. Prin
însasi natura sa pacatul implica sugestia de foc. Cum vor simti pacatosii focul
pedepsitor atunci când Dumnezeu îi va parasi cu totul fiindca n-au facut dovada
de cainta? Cum va fi acest foc exterior în raport cu persoana pacatosilor?
Fiindca, neîndoielnic, el va exista. Si iezer de foc, si cuptor aprins, si
gheena, si desis de foc. Toate acestea sunt sigure, reale. Noi însa ramânem
nesimtitori, nu ne înspaimântam, nu ne cutremuram, ne irosim viata în
desfatari, ne-am racit fata de Biserica, de îndatoririle crestinesti, nu le mai
tinem, am încremenit în pacate. Vai noua!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 360
JOIA
PATIMILOR ȘI SF. ÎMPĂRTĂȘANIE
-
SF. IALRION FELEA -
Ce reprezintă Cina ce a de Taină?
Joia şi Vinerea Patimilor ne aduc aminte de Cina cea
de Taină, de cea dintâi Liturghie, de aşezarea Sfintei Împărtăşanii cu Trupul
şi Sângele Domnului, cu Jertfa Mielului prin care se răscumpără şi se împacă
omenirea cu Dumnezeu (Tit 2:13-14; 1 Tim. 2:5-6).
Înainte de Cina cea de Taină, Apostolii au întrebat pe
Mântuitorul: «Unde voieşti să-ți gătim Paştile?». E vorba de Cina cea de Taină,
de Paştile cele nouă şi sfinte pe care le-a sărbătorit mai întâi Iisus Hristos
cu ucenicii Săi, la Cină, înainte de Patimile Sale. «Duceți-vă în cetate, le-a
răspuns Iisus şi acolo veți întâlni un om ducând un vas cu apă şi spuneți-i că
în casa lui voi să fac Paştile cu ucenicii Mei. Deci, au făcut ucenicii, Petru
şi Ioan, cum le poruncise Iisus şi au pregătit Paştile» (Mt. 26:17-19;
Mc.14:12-16; Lc. 22:7-13).
Pregătirea Paştilor însemnează, mai presus de toate,
pregătirea pâinii şi a vinului pentru Cină, aşa după cum le pregătim şi noi
astăzi pentru Sf. Liturghie.
Două Jertfe ale Mântuitorului
Împărtăşirea cu Hristos este împărtăşirea cu Trupul şi
Sângele Său - împărtăşirea din Jertfa Sa - la care suntem chemați părtaşi, să
ne luăm partea dăruită nouă, fiecăruia în parte. În viața Domnului şi
Mântuitorului nostru întrunim două jertfe, două dăruiri: una vie, cu Trupul şi
cu Sângele Său pe Cruce. A doua tainică, tot cu Trupul şi cu Sângele Său, dar
nu pe cruce, ci sub chipul pâinii şi al vinului la Cina cea de Taină.
Cea dintâi este o jertfă sângeroasă, a doua este
nesângeroasă. Jertfa cea sângeroasă nu e poruncită, ci aleasă şi adusă de
bunăvoie de către Mântuitorul, pe cruce, odată pentru totdeauna şi pentru toți
oamenii din toată lumea.
Nu de silă, ci de bunăvoie, din iubire (Mt. 16:21-26;
Lc. 10:50; In. 3:16, 10, 11, 18; Filip. 2:8; Evr. 9:12; 10:7-10).
Jertfa nesângeroasă este poruncită Apostolilor:
«Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea… Căci de câte ori veți mânca Pâinea
aceasta şi veți bea paharul acesta vestiți moartea Domnului (răstignirea,
jertfa) până când va veni» (Lc. 22:19; 1 Cor. 11:26). Jertfa aceasta
nesângeroasă, poruncită, se aduce neîncetat. Ea repetă până la sfârşitul lumii
jertfa sângeroasă de pe Golgota. O înmulțeşte de-a lungul veacurilor peste
toată fața pământului, ca fiecare om să se poată împărtăşi din ea şi din
roadele ei.
În felul acesta ea împlineşte profeția lui Maleahi
(1:10-11) despre jertfa curată care se aduce la toate neamurile, de la răsărit
şi până la apus şi de la apus până la răsărit, peste tot globul pământului.
Jertfa aceasta de sfințire şi răscumpărare a adus-o El odată pentru totdeauna
în chip sângeros pe cruce, dar o înmulțeşte de nenumărate ori sub chipul pâinii
şi al vinului în chip nesângeros ca şi la Cina cea de Taină, în altarele
tuturor bisericilor din lume.
Sfânta Împărtășanie
De la Cina cea de Taină, până astăzi şi până la
sfârşitul veacurilor, mana cea cerească, Pâinea lui Dumnezeu, nu se mai
dăruieşte numai unui singur popor, ci la toate popoarele creştine. «Mielul cel
înjunghiat» nu stă numai pe tronul Ierusalimului ceresc pentru a primi
închinăciunile bătrânilor, rugăciunile sfinților şi cântările îngerilor (Apoc.
4-5). Dar acelaşi Miel vine la noi, Se întrupează mereu în sfintele altare, se
dăruieşte fiecăruia din noi, împărtăşindu-ne, sub chipul vinului şi al pâinii
din jertfa cea mare a Crucii, din jertfa de mântuire.
O, neînțeleasă şi dumnezeiască taină!... O,
nemărginită bunătate şi iubire de oameni!...O, Sfântă şi mântuitoare jertfă!...
O, dulce Fiu şi Miel nevinovat dăruit nouă spre ospătare şi sfințire!...
Scrieți în adâncul inimilor voastre, creştini:
«Fericiţi cei chemaţi la Cina nunţii Mielului» (Apoc. 19:9)! Și cântați
împreună cu bătrânii, sfinții şi îngerii: «Vrednic este Mielul cel înjunghiat
să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi
binecuvântarea…în vecii vecilor!» (Apoc. 5:11-13).
Dragostea lui Dumnezeu față de om
În inima Domnului nostru, dorinţa mântuirii oamenilor
era atât de arzătoare şi mistuitoare ca şi în sufletele tuturor oamenilor,
adunate laolaltă. Ea ardea ca un foc în vâlvătăi şi-i chinuia sufletul, ca
foamea pe cel flămând şi setea pe cel însetat. De aceea se destăinuieşte:
«mistuit de dor, am dorit să mănânc aceste Paşti împreună cu voi mai înainte de
patima Mea… Căci am dorit să ajung împreună cu voi, la Cina Mea, la Jertfa Mea…
Atunci luând Iisus pâinea, S-a rugat, a mulțumit şi a binecuvântat-o, apoi
frângând a dat-o învățăceilor zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…
După aceasta, luând paharul cu vin, a făcut la fel:
S-a rugat, a mulțumit şi l-a binecuvântat, apoi îmbiindu-l învățăceilor le-a
zis: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care pentru mulți se
varsă spre iertarea păcatelor…» (Mt. 26:26-28; Mc. 14:22-24; Lc. 22:19-20). De
încheiere, le-a mai spus: «Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea» (Lc.
22:19).
Sf. Liturghie și Cina Domnului
De atunci masa aceasta din istoria biblică se numeşte
Cina Domnului sau Cina cea de Taină. Numirea cea mai grăitoare este cea din
urmă, deoarece tot ce rânduieşte şi săvârşeşte Domnul la masa aceasta este
învăluit de taină. Poartă pecetea unei fapte dumnezeieşti, a unei lucrări în
acelaşi timp duhovnicească şi materialnică, văzută şi nevăzută.
În acea seară şi Cină de Taină s-a serbat mai întâi
Cina Domnului. Atunci s-a aşezat cu dumnezeiască rânduială Taina Sfintei
Împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Domnului – cultul Sfintei Cuminecături.
Istorioara Evangheliei este cum nu se poate mai simplă, iar cuvintele Domnului
– rostite sub formă de porunci: Luați, mâncați…Beți dintru acesta toți...
Aceasta să faceți… Sunt cum nu se poate mai limpezi, mai clare şi mai lămurite.
Şi totuşi, în toată Scriptura poate că nu sunt cuvinte mai grele, mai discutate
şi uneori mai răstălmăcite decât acestea.
Plini de toată Dumnezeirea
Paharul binecuvântării este împărtăşirea cu Sângele
Domnului şi Pâinea binecuvântării este împărtăşirea cu Trupul Domnului. Aici e
Taina!... În binecuvântare şi în împărtăşire. Prin rugăciune şi binecuvântare,
pâinea şi vinul se îndumnezeiesc, se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Iar
prin împărtăşire, Trupul şi Sângele Domnului se dăruiesc nouă ca să facă parte
din trupul şi din sângele nostru.
A ne împărtăşi din bunurile cuiva înseamnă a primi
parte din ele, a gusta o parte din ele. „A ne împărtăşi de ceva însemnează a
avea parte din cel de care ne împărtăşim” (zice Sf. Grigorie Palama). A ne
împărtăşi cu Hristos înseamnă a avea parte de El, a face din El bunul nostru,
nu numai cu sufletul sau cu duhul, ci şi cu trupul. Înseamnă a primi şi a uni
Trupul Său în trupul nostru şi Sângele Său în sângele nostru ca noi să fim
plini de toată Dumnezeirea, ca şi El (Col. 2:9-10).
(Extras din „Tâlcuirea Sfintei Liturghii”,
de Pr. Ilarion Felea)
MELODIA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Când auzi o melodie sau o cântare armonioasa si dulce,
duhul sa îti fie rapit de credinta si dus întru salasluirile ceresti, în casa
Dumnezeului lui Iacov. Si acolo, cu urechile cele sufletesti, sa asculti cum
adunarea Îngerilor si cetele Sfintilor Îi aduc Dumnezeului Triipostatic o
cântare preaarmonioasa. Aceasta întâmplare îti slujeste drept prilej pentru a I
te ruga Lui cu osârdie sa te învredniceasca a-L slavi pe El si aici si în
veacul ce va sa fie, dimpreuna cu toti alesii Lui.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 72
PRECIZIA
ATOMICA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Asa cum cunoaste Domnul numarul stelelor cerului, tot
asa îl cunoaste si pe cel al Îngerilor din Cer si numarul gândurilor lor; asa
cum cunoaste Domnul numarul firelor de nisip de pe malul marii si al puzderiei
de fapturi de pe tot întinsul pamântului, cu madularele lor, cu partile care le
alcatuiesc, de la cele mai mari pâna la cele mai marunte; asa cum cunoaste
numarul atomilor tuturor stihiilor, în infinita lor infinitate, tot asa
cunoaste si numarul neamului omenesc, care a fost, este si va fi, numarul gândurilor
tuturor oamenilor care au fost, sunt si vor fi, numarul tuturor pornirilor
inimilor lor, al cuvintelor si al faptelor lor. Dupa cum în natura vazuta si
sensibila nimic nu poate fi ascuns si nici un atom nu se pierde, fiindca fara
stiinta si voia lui Dumnezeu nimic nu se poate distruge din ceea ce a chemat El
la viata, tot asa si în natura spirituala lui Dumnezeu nu-i scapa nici un gând,
nici o intentie, nici o miscare a inimii, dorinta sau fapta. În vistieriile
Sale totul se pastreaza, stiindu-se si numarul si masura, cantitatea si
calitatea, în ce grad si la ce intensitate se manifesta lucrurile, si cele
bune, si cele rele, gândurile, dorintele, cuvintele, faptele, marturisite sau
ispasite si îndreptate în viata. Numarul atomilor pamântului, al atomilor
fapturilor de pe pamânt sta în echilibru perfect cu numarul gândurilor si
miscarilor sufletului omenesc. Daca ceea ce este creat si nu are viata de la
sine nu se distruge, cum ar putea fi distrus ceva caruia Dumnezeu i-a dat
capacitatea de a crea, ceea ce este viu prin excelenta, adica mintea, cea care
învesmânteaza în cuvinte pe însusi facatorul ei, sufletul? Asa ceva nu este cu
putinta. Pregatiti-va, muritorilor, sa dati raspuns. La judecata va vor astepta
toate gândurile, dorintele, cuvintele voastre, faptele bune si faptele rele,
nemarturisite sau neîndreptate, acestea din urma, prin fapte bune. De toate vei
da socoteala înaintea lui Dumnezeu. Doamne, Cel ce ne tii la Sânul Tau
parintesc!, „sa nu intri la judecata cu robul Tau” (Psalmul 142, 2). „De Te vei
uita la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?” (Psalmul 129, 3).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 77-78
DE
CE A USCAT DOMNUL SMOCHINUL?
-
SF. ILARION FELEA -
Chemarea la pocăință
Sf. Ioan Botezătorul propovăduia în pustiul Iordanului
şi zicea: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor» (Mt. 3:2).
Mântuitorul Hristos Şi-a început lucrarea mântuirii
prin chemarea poporului la pocăinţă. «S-a împlinit vremea şi s-a apropiat
împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie» (Mc. 1:15).
Apostolul Petru, îndată după pogorârea Duhului Sfânt,
începe să predice iarăşi pocăinţa, grăind neamurilor adunate la Ierusalim:
«Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos, spre
iertarea păcatelor şi veţi lua darul Sfântului Duh» (FA. 2:38).
Nu este aşadar greu de constatat că, atât Mântuitorul,
cât şi Prorocii şi Apostolii Domnului îşi încep predica prin chemarea oamenilor
la pocăinţă.
Nenorocirile vin peste oamenii păcătoși?
În Sfânta Evanghelie, învăţătura despre pocăinţă este
cuprinsă în parabolele despre pocăinţă şi în cuvintele prin care Hristos Domnul
împărtăşeşte Apostolilor puterea de a lega şi dezlega, de a ţine şi ierta
păcatele. (Lc. 9:1-5; Mt. 16:19, 18:18; In 20:22-23). Le vom cerceta pe rând.
Noi adeseori suntem ispitiţi să credem că nenorocirile
vin mai ales peste oamenii cei mai păcătoşi. Mântuitorul ne învaţă că pedepsele
au un rol de şcoală; să servească de învăţătură, să fie prilej de îndreptare
pentru toţi. De la cei pedepsiţi şi nefericiţi să înveţe toţi cei vinovaţi şi
încă nepedepsiţi. Deoarece vinovaţi nu sunt numai cei pedepsiţi şi nefericiţi.
Toţi oamenii sunt mai mult sau mai puţin păcătoşi şi de aceea toţi au nevoie de
pocăinţă.
Cei nepedepsiţi să înveţe de la cei pedepsiţi şi să se
pocăiască, fiindcă nimeni nu poate să scape de judecată. Toţi aşa veţi pieri,
de nu vă veţi pocăi. Numai sfinţii şi îngerii sunt fără de păcat. Deci numai ei
se pot lipsi de pocăinţă.
Pilda smochinului neroditor
Ca să ne arate în ce constă pocăinţa, Mântuitorul
spune parabola despre smochinul neroditor: Un om avea un smochin sădit în via
sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a aflat. Atunci a zis către vier: Iată,
sunt trei ani de când vin să caut rod în smochinul acesta şi nu aflu. Taie-l;
la ce mai încurcă locul? Iar vierul răspunzând i-a zis: Doamne, mai lasă-l şi
anul acesta, până-i voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Şi de va rodi, bine;
iar de nu, atunci îl voi tăia. (Lc. 13:5-9)
Stăpânul viei este Dumnezeu; via este lumea; smochinul
din vie este omul; vierul este Iisus Hristos, Mijlocitorul mântuirii noastre.
(In. 2:1; 1 Tim. 2:5).
Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii, atâta vreme cât
trăiesc în lume, să-i aducă rodul faptelor bune. Nu-i destul numai să trăiască
în lume, să ţină umbră pământului – ca smochinul sterp – şi să nu facă nimănui
niciun rău. Creştinul e dator să muncească şi să facă bine. E dator, ca orice
pom, să rodească fapte bune spre binele comun, altfel focul îl mănâncă. Omul
care nu lucrează pentru binele societăţii, acela nu e creştin. Mulţi oameni îşi
închipuie că dacă nu faci niciun rău la nimeni, sunt creştini. Aceştia judecă
greşit.
Roadele creștinului în lume
Creştinul face bine, cât mai mult bine, la cât mai
mulţi dintre semenii săi. Dar ce ne facem cu smochinul cel neroditor, cu omul
cel leneş?...
Iisus Hristos nu vrea moartea lui. El roagă pe
Stăpânul să mai aibă puţină răbdare şi să nu-l osândească, până ce va folosi
toate mijloacele prin care se poate îmbunătăţi. Dumnezeu e îndelung răbdător şi
lasă ani mulţi vreme de pocăinţă trufiei şi tuturor păcatelor noastre.
Tocmai de aceea noi suntem datori să ne folosim de
toate mijloacele de îndreptare, omeneşti şi dumnezeieşti – şcoala, cartea,
rugăciunea, iertarea, jertfa, harul, iubirea, îndemnul, stăruinţa, cuvântul lui
Dumnezeu, Biserica – pentru a face pe oameni mai buni, să cultivăm în ei
însuşirile cele bune şi să plivim cu grijă pe cele rele.
Omul este o fiinţă care se poate îmbunătăţi şi
desăvârşi. Când am reuşit să ne îmbunătăţim pe noi înşine sau să îmbunătăţim pe
alţii, când ne îndreptăm viaţa de la rău spre bine, când ajungem din smochin
leneş şi neroditor, smochin roditor şi folositor, atunci începem să mergem pe
calea pocăinţei.
(Extras din cartea „Pildele
Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)
LUPA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
La lumina soarelui vedem deslusit toate obiectele,
îndeosebi cele apropiate, pe cele mai mari si pe cele mai mici, dar cu o lupa
sau cu un instrument optic maritor vedem clar si obiectele foarte mici dar si
pe cele îndepartate. Tot astfel Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu si toti
Îngerii Domnului, aflându-se neîncetat în Dumnezeu, în Lumina cea vesnica, în
Fiinta cea mai simpla, uniti în chipul cel mai strâns cu Ea, vad toate nevoile
noastre, ne cunosc toate gândurile, dorintele, simtamintele, intentiile,
faptele, aud toate cuvintele noastre. De aceea, chemând înainte de toate pe
Domnul, sa chemam cu nezdruncinata credinta si cu osârdie întru pocainta pe
Maica Domnului, pe Sfintii Îngeri, pe Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu,
în ajutorul nostru cu nadejdea ca vom fi auziti – si sa vietuim în sfintenie,
asa cum sfânt este Domnul, cum sfinti sunt si Sfintii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 240
Și
tinerii au înțelepciune
-
Pr. Justin -
Aveți ce învăța și de la tineri?
De la tineri înveți câteodată mult mai mult decât de
la bătrâni, pentru că nu este mare bătrânețea multor ani, ci înțelepciunea.
Sunt lucruri în care mă consult și mai întreb. „Măi, ce părere ai despre cutare
lucru? Eu am socotit că trebuie să fac așa și așa. E bine? Spune dragul meu!”.
„Da, părinte, e bine, da’ uite că parcă ar fi și așa cum mă gândesc eu”.
Și într-adevăr o iau de bună că harul lui Dumnezeu
lucrează, nu omul. Un bătrân valorează mult într-o mănăstire, sau un preot în
mijlocul credincioșilor. Dar poate greși și starețul acesta, poate greși și
duhovnicul acesta. Însă chiar dacă greșește, tu trebuie să mergi în ascultarea
față de el și nu greșești, pentru că nu tu răspunzi[1].
„Greșeala lui este poate ridicarea mea”
De aceea în viața mănăstirilor și în viața creștinilor
există o absolută necesitate a ascultării. Chiar dacă îți vine să spui: „A, dar
nu mă duc la părintele acela pentru că am auzit că-i așa și așa, și că l-am
văzut eu pe la o veselie, pe la o cumetrie, că ar mai face un gest sau altul”.
Noi trebuie să știm însă că (preotul, starețul) este
omul pe care Dumnezeu l-a ales acolo și eu trebuie să-l ascult. Greșeala lui
este poate ridicarea mea. Spun Sfinții Părinți: decât să mă ridic pe părerile
mele proprii, mai bine să merg mai pe jos cu părerile unui sfătuitor. Iar
oamenii sigur se duc, măi, la mănăstirea Petru Vodă, că e un bătrân acolo. Mai
aud și dintr-un articol pe la un ziar, și lumea: „Hai că mergem acolo!”. Și
acolo ce-i? Un scaun în care eu stau ca un netrebnic, îmi vindec și eu oasele
și păcatele mele.
[1] Părintele nu se referă aici la erezie.
După Sfinții Părinți, ascultarea se face până la păcat (n.ed.).
(Extras din cartea „Ne vorbește Părintele
Justin”, vol IV)
HRISTOS
VORBEȘTE EUROPEI
-
SF. NICOLAE VELIMIROVICI -
Mântuitorul Hristos vorbeşte Europei
Dacă istoria ultimelor trei veacuri - al
optsprezecelea, al nouăsprezecelea şi al douăzecelea - ar putea fi numită cu un
singur nume care să i se potrivească desăvârşit, atunci nu ar fi altul mai bun
decât cel de „protocolul judecăţii dintre Europa şi Hristos”. Fiindcă în
ultimele trei sute de ani nu s-a întâmplat nimic în Europa care să nu aibă
atingere cu Hristos-Dumnezeu. În judecata aceasta între Hristos şi Europa, se
întâmplau următoarele:
Hristos spune Europei că este botezată întru numele
Lui şi că trebuie să rămână credincioasă Lui şi Evangheliei Lui. La aceasta,
Europa învinuită răspunde:
- Toate religiile sunt
egale. Ne-au spus-o enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu poate fi silit să
creadă un lucru sau altul.
Europa îngăduie toate religiile ca superstiţii
populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăşi nu urmează
nicio religie. Când îşi va împlini scopurile sale politice, atunci îşi va
încheia repede socotelile cu aceste credinţe deşarte.
Umanismul și științele anti-creștine
Hristos întreabă cu durere:
- Cum puteţi voi,
oamenii, să trăiţi numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste,
adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac
dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiţi şi urmăriţi să vă faceţi
deopotrivă cu animalele de sub jug.
Europa răspunde:
- Eşti depăşit. În locul
Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia şi biologia. Acum cunoaştem că nu
suntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului şi gorilei, ai
maimuţei. Noi acum ne desăvârşim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoaştem
alţi dumnezei afară de noi înşine.„Fugi de la noi! Nu te recunoaştem”
Hristos grăieşte:
- Voi sunteţi mai tari
de cerbice decât vechii iudei. Eu v-am ridicat din Întunericul barbariei la
lumina cerească, şi voi mergeţi din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi.
Eu Mi-am vărsat sângele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci când
toţi îngerii îşi întorceau capetele, neputând suferi putoarea iadului vostru.
Atunci deci, când eraţi întuneric şi împuțiciune, am fost singurul care am stat
să vă curăţesc şi să vă luminez. Să nu fiţi deci acum necredincioşi, căci vă
veţi întoarce din nou în întunericul acela nesuferit şi în împuțiciune.
Europa, zâmbind subţire, strigă:
- Fugi de la noi. Nu te
recunoaştem. Noi urmăm filosofia elină şi civilizaţia romană. Vrem libertate.
Noi avem Universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare. Emblema
noastră este: libertate, fraternitate, egalitate.
Raţiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti
un asiatic. Noi te tăgăduim. Eşti numai un basm vechi al bunicilor noştri.
„Iată, Eu plec”
La care, Hristos, cu lacrimi în ochi:
- Iată, Eu plec, dar voi
veţi vedea. Aţi lăsat calea lui Dumnezeu şi aţi plecat pe calea lui satan.
Binecuvântarea şi fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viaţa
voastră şi moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine însumi la răstignire
pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi
căderea voastră de la Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea
Părintelui Meu către toţi oamenii şi am vrut să vă mântuiesc pe toţi prin
dragoste.
La care Europa:
Care dragoste? Ură sănătoasă şi bărbătească împotriva
tuturor celor ce nu sunt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea
Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia noi am ridicat steagul
naţionalismului, şi al internaţionalismului, şi al etatismului, şi al
progresismului, şi al evoluţionismului, şi al scientismului, şi al
culturismului. În aceasta se găseşte mântuirea noastră. Iar Tu pleacă de la
noi.
Fraţii mei, în vremurile noastre această discuţie în
contradictoriu a luat sfârşit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară
din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora. Dar, îndată ce a plecat, a venit
război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria
dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor,
numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat Crucea şi
binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă
acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?
(Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra
temniței, Editura Predania, publicta și în Revista Atitudini)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu