Chemare-n
preafrumosu-mi vis
~*~
Prin a gândului
putere, eu te chem mereu să vii,
Lasă-ți lumea
pământească, cu atâtea nebunii
Și uneștete cu
visu-mi, să plecăm din pământesc,
Undeva, prin
universul din întinsul cel ceresc,
Unde cuib de
fericire să ne facem doar noi doi,
Și să soarbem
fericirea, până-n ziua, de apoi.
Să lasăm a noastră
lume ce e scurtă, trecătoare,
Și de când îmi e
făcută se rotește după soare,
Hai în lumi
nemărginite unde timpu-i infinit,
Unde spațiul n-are
margini, iar cea viață-i, nesfârșit,
Unde nimeni nu ne
cată, unde nimeni bai nu are
De-o mai fi cumva
pe lume, ori ne-am dus în cea uitare.
Colo, rai ceresc
ne-om face, dintr-un roi de mândre stele,
Și luceferi în
cosițe îți voi pune ca betele,
Iar din hăuri
nesfârșite îți voi face câmp de flori,
Și-orce zi pe-acol
ne vi-vor nesfârșite sărbători,
Ce să țină câte
veacuri Preamăritul ne va da,
Numai hai de te
grăbește, trage ușa-n urma ta.
Rău nu-ți pară
niciodată pentru lumea ce-o vei pierde,
C-are cine-n orice
clipă bucuros să te dezmierde,
Apă fie-ne lumina,
hrană clipa de divin,
Iar pe Tine,
Preamărite, te lua-vom, de vecin.
8.09.025
Mircea Dorin
Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu