Ion Pachia-Tatomirescu - Vulcanul liric-botezian - la cea de-a 48-a erupţie

 

Ion Pachia-Tatomirescu

 

Vulcanul liric-botezian  -  la cea de-a 48-a erupţie

 

În Zece Brumar, 2025, poetul septuagenar Adrian Botez (n. 10 noiembrie 1955), drept activ-neasemuit vulcan lyric, de Vrancea-Adjud

(chiar şi anterior / posterior „[su]fixării centrului seismic în această cot-vrânceană arie“),

prin analogie, se poate spune, la apariţia celui de-al 48-lea original volum al său de poeme,«Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic»

(Râmnicu Sărat, Editura Rafet, ISSN 978-630-325-110-3, 2025 ; infra, sub sigla: BoNim),

că, pentru a 48-a oară „a erupt superb“, întrecând „Etna de Eurocentură Literar-Mediteraneană“ şi prin alpina intensitate înrăzăritoare a „fenomen-binomului“de lentile-nouriangelic-pecetluitoare de crater

(în ciuda „nenumăratelor pagini-capcane“, de pe albe câmpuri, ale „clasicelor oi negre“, din proverbul Valahimii, „câmpuri de  poem“ încreţite / accidentate în „şir-oiri“ de majuscule-stânci, fără vreun rost estetic şi fără vreo monumentalizare, „de factură Stonehenge“).

E o nouă „erupţie liric-vulcanică“, a 48-a, după cum suntem încredinţaţi chiar de autor (cf. BoNim, 141), „fără greş“, dar din văros-tomnoasa sesiune-2025, aproape integral-cuprinzătoare a lunilor Măsălar

(de vreme ce poem-prolog-ul «Sensurile Golgotei» se datează «Adjud, Miercuri, 20 August 2025», dar secundat ‒ în „deschiderea“ primului ciclu al întregului triadic ‒ de cel scris «…Joi, 7 August…», spre a sugera, mai mult ca sigur, că „timpul curge şi în sens invers acelor de orologii“ / BoNim, paginile 11  şi, respectiv, 7)

şi Răpciune

(întrucât la cel de-al 22-lea poem din „închiderea“ ciclului din triadă, chiar dedesubtul titlului «Prezentare», s-a pus „cronologică pecete“ : «…Sâmbătă, 20 Septembrie 2025», deşi epilogul„tridenţat“, unde, al treilea,-i «rubaiyat», fu scris mai devreme cu două zile, «…Joi, 18 Septembrie 2025» / ibid., paginile 121  şi, respectiv, 125, 128, 134).

 

 

Şi cea de-a 48-a erupţie liric-vulcanic-boteziană se distinge printr-o neobositoare şi primenitoare structurare „midas-ică“ (<Midas-, rex Phrigiae-Anatolia + suf. -ică), admirabil tipar de cristalizare

(„clasică“ : prolog + triadă / tetradă de cicluri de poeme + epilog + biobibliografie „la zi“),

la mai bine de vreo două duzini, din volumele de versuri anterioare (celui prezent, al 48-lea), dar şi printr-o inconfundabilă arie lirică ivită, parcă mai toată, dintre „bimilenare, ori mai recente golgote“

‒ că sunt mai multe, de la cea „naturală“, din anul 30 al erei noastre, unde a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Golgota de lângă Ierusalim, o „colină-ca-un-cap-de-gaie“, aidoma celei „cogaionice“ (dar nu şi „în zece terase“), aflată de mai multe milenii în capitala religioasă a Daciei, Sarmisegetusa Muncelului, şi până la cea din zilele noastre, însă măiestrit-construită lângă Pădurea Verde, Creştin-Baptista Biserică „Golgota“, de la Piramida Extraplată de Tibissiara> Timişoara Daciei-de-România ‒,

cât şi prin vremuiri în rate, cu „pistoale murate“ ‒ astfel, să-i potrivim rimă şi noi, în belicos-alesul soi, cu nestemate, de-s mai jos citate :

«Pistoale murate / mumii ‒ ca armate / bombele gonflate… / …Şi ţări suflecate, / popoare ‒ expirate…» (BoNim, 81).

Distinsul Receptor (siglă, infra, D. R.) : Maestre, fără a mă lega de vreo figură de stil, sau de vreunul din cele patru epitete din citatul de pe-a optzeci-şi-una pagină a volumului de sub lupele noastre „radiografiatoare“

‒ murate (la plural-substantivul „pistoale“), gonflate, suflecate, expirate‒,

permiteţi-mi a mă vârî puţin sub umbrela „polisemantic-sincretică“ a subtilei formule lexicale din fraza de mai sus, «neobositoare şi primenitoare structurare midas-ică», epitetul / adjectivul de pe lângă „structurare“, obţinut, cum foarte bine s-a precizat în paranteză, prin derivare trimiţătoare, „în bifurcare“, la onomasticul Midas, faimosul nume purtat de pelasgo-traco-anatolianul rege antic al Frigiei…

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.) : Ai toată libertatea, cum, de altfel, şi poetul, de a te vârî sub orice soi de umbrelă, inclusiv, sub cea midas-ică, de vreme ce suntem în Brumar-2025 şi-afară burniţează / plouă „bacovian“, fireşte, punându-se totodată accentul circumflex, ca „un luminos-prelucrat “furcon (din două ramuri-suliţe decer ‒ Quercus cerris / pedunculiflora, sau stejar brumăriu)“ înfipt în „semanticul balot de fân / otavă“, de vrei şi de poţi, tocmai pe ceea ce trebuie a se înţelege prin «derivare trimiţătoare, „în bifurcare“, la onomasticul Midas» ; pentru că furcon-legenda / furcon-mitulmidas-ic are : (a) de-o parte, braţul, ramura / crăcana înfiptă, vectorizată (semantic-sincretic) în aur-nobleţe, într-o irepresibil-regală sete de bogăţie, şi (b) de cealaltă parte, braţul, ramura / crăcana înfiptă, vectorizată (semantic-sincretic) în regala mască la ceea ce-i grotesc / monstruos

(drept ilustrare pilduitoare, adevărul strigat de sclav-frizerul cunoscător al purului adevăr numai „din acel adânc de groapă“ : «…regele Midas are urechi de măgar…!»).

D. R. : Eu cred că am traversat „valul dens de ceaţă traco-frigian-cappadociană“ spre a putea „accentua circumflex“ :

(a) …că atât ceea ce ţine de sâmburele de adevăr din legenda / mitul pelasgo-anatolian, pentru arhitecturarea în areal a opulenţei datorate „artelor vizibilului“, unde „banu-i ochiul dracului“, dar dinspre zeiesc-dionys-iacul „cadou“ / „blestem“ conferit puterii regale, ca „tot ce atingeMidas să se neftinească în aur…“, „hrana-aur“, „băutura-aur“, ducând sigur „la moartea prin înfometare“, dacă, tot din îndemn slobozitor-dionysiac, nu s-ar fi scăldat-purificat în valurile râului Pactolu, după cum, analogic, în cazul „vulcanicului poet“, „cu tot ceea ce face contact Adrian Botez se transformă în poezie de 24 de karate“, astfel, autoproiectându-se între reliefuri armonice de pelasgo-dacă nemurire cogaionică

(şi aici, din cel de-al 48-lea volum botezian de poeme, «Nimic nu e tragic…», s-ar putea cita ca „martori“ mai toate poemele, în caz că nu te irită, în caz că nu-l abandonezi, când dai, chiar de la prima şi până la ultima pagină, de-o „apocaliptică“ avalanşă de stihuri, unde-s cuvinte scrise / culese / tipărite cu „droaie de majuscule“, fără vreun rost estetic-simbolic ; spicuim la întâmplare câteva „nu din ochii“, ci de pe „timpanele-ncordate ale istoriei de azi, de mâine“ ‒ cu creştinească trimitere la Iisus Hristos : «Golgota e sfârşitul unei dragoste. / […] // Astfel, Golgota va deveni izvorului / luminii o cascadă !» ‒ BoNim, 7; ori : «…Golgota o suirăm ‒ / toţi ! ‒ cu dragoste… ‒ / …cu fericire şi alean ! / […] / „…Solicităm / surplusuri / de / Golgote !“ / …în / fiecare ceas ! ‒ … nu / doar odat’ pe an…» ‒ BoNim, 42; dar şi cu vectorizare, în realitatea imediată, la prim-ministrul „Ilie Sărăcie“ : «Pe „Sărăcie“-ncălecaţi… / pe-acest năuc… şi / negru „cal“ / care ‒ de când ne ştim în / viaţă ! ‒ … ne-a hurducat / pe noi : / …Şi-astfel ‒ ajunge-vom ‒ cu / toţii ! ‒ … la groapa de gunoi ! // […] // …Demenţi din toate / ţările, uniţi-vă în / „Românie“ / ‒ …de i se zicea în zorii-rai / ai omenirii…‒ atunci când / încă era Lumină peste / Plai : Divina Daco-Valahie…“ » ‒ BoNim,38 sq. ; «…nimic nu-i tragic… ‒ / …nimic nu este magic. / Atunci când universu-i / doar… ‒ …gându-mi hemoragic…» ‒ BoNim, 55; sau, dinspre şcolile oralităţii culte ale Daciei Zalmoxianismului‒ cf. PTDelrc, 356 sq. ‒, în frumos dodecasilab zalmic-genunian: «…A cui eşti, tu, Ţară, / Din zarea amară, / Făr’ de primăvară…? / Cu guri-fără-viers / Poticnită-n mers… / Peticită-n strai, / Tu, Ţară de Nai…, / Tu, Ţară de Rai ! // […] Oricui  mă loveşte, / Oricui  hăituieşte, / Oricui jefuieşte, / Pe-unde nimereşte : / Pe-unde aur creşte…» ‒ BoNim, 55 sq. ; etc.) ;

(b)…dar şi că, în ceea ce priveşte sâmburele de adevăr ivit la polul opus, din (prelucrarea cronologică a vreo 250 de) legende / mituri, spre a fi puse în temeiul capodoperei «Metamorfoze», de Publius Ovidius Naso (Sulmo-Roma, 20 martie 43 î. H. ‒ 17 d. H., Tomis-Dacia), regele frigian Midas, aflat în juriul unei competiţii muzical-instrumentale între anatolian-frigiana liră şi pelasgo-> valaho-traco-dacul fluier, apreciază măiestria fluieraşului semizeu, Pan (ori Marsyas, după alte scrieri), stârnind astfel mânia zeului Apollo ce, fulgerător, a făcut ca ambele-i urechi regal-muzicale să i se metamorfozeze într-o imensă pereche de urechi de măgar, hidoşenie / mostruozitate pe care sclav-frizeru-i de la palat i-a acoperit-o cu o căciulă regal-dacică („bonetă frigiană“), ameninţându-l cu moartea în caz că nu va păstra taina (urechilor de măgar) ; după o vreme, frizer-sclavul, simţind că „adevărul despre urechile de măgar face să-i explodeze ţeasta“, obţine permisiunea de a săpa o groapă adâncă într-un loc inaccesibil altora, unde, periodic, se ducea şi, în fundul gropii, rostea (convins că nu-l aude nimeni) : «Regele Midas are urechi de măgar…!». Vrând-nevrând, trebuie să constatăm că nu există creator care ‒ asemenea sclavului-frizer al regelui ‒ să nu fi realizat o tăinuitoare operă, dotată cu „adâncă groapă“, unde să se retragă de oricâte ori simte necesar să rostească irepresibilul adevăr : ...dintotdeauna, Regele / Împăratul are urechi de măgar…! / ...dintotdeauna, Adevărul Artistic (Literar) / Ştiinţific are şi urechi de măgar…!   După cum este şi cazul volumuluide poeme, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic», de Adrian Botez.

I. P.-T. : La fraza asta kilometric-analitică n-ar mai fi multe de adăugat, pentru că deja ai valorificat / accentuat, ca distins receptor şi ca bun recenzent, cu furcon-legenda, cu furcon-mitul midasic, aur-nobleţea liric-vulcanic-boteziană; şi chiar ai împlântat strălucitorul accent circumflex, obiectiv, şi în masca de la ceea ce-i grotesc / monstruos, lucid-estetic abordând şi maleficul „excrementism literar / artistic programat, polidirecţional-ucigător de catharsis“, în ultimele decenii. Amendatu-l-ai pe Adrian Botez ‒ supra ‒ pentru „apocaliptica“ avalanşă de stihuri sufocate de „droaia de majuscule“, fără a servi vreunei estetici, şi cred că rău nu i-ai făcut, ştiindu-se că nici regii, fie legedari / mitici, ca frigianul Midas, antehomericul, fie adevăraţi, ca Burebista (Dacia, 90 ‒ 44 î. H.), Decebal (Dacia, 55 ‒ 106 d. H.) ş. a., şi nici împăraţii ‒ ca Marcus Ulpius Nerva Traianus (53 ‒ 117 d. H.) al faimoasei Rome, ori ca Hirohito / Showa (1901 ‒ 1989) al eroicei Ţări a Soarelui, Japonia ş. a., nu pot fi mai presus decât legile stabilite de Academia Limbii Materne a fiecăruia dintre ei privitoare la gramatică, ortografie, ortoepie, punctuaţie etc.În ultima instanţă a acestei recenzii, a acestei cronici literare „bifurcate“, în calitate de Distins Receptor, de foarte atent cercetător-lectoral celui de-al 48-lea original volum de poeme al lui Adrian Botez, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic» (2025), poţi arăta acestui poet şi „midasica groapă“ unde îţi strigi / caligrafiezi că Adevărul Artistic (Literar) / Ştiinţific are şi urechi de măgar…?!?

D. R. : Deşi, cum aţi spus şi Dvs., Adrian Botez nu are de-a face cu „moda“ / „curentul“ excrementism, de s-a ivit drept „cancer programat“ în literatura noastră de prin 1995, adică de sub coada mileniului al II-lea, spre a persista şi în prezentul anotimp. Însă, când Adrian Botez este cuprins de creatoarea-i tornadă lirică, de neasemuitu-i vulcanism eruptiv-poetic, ici-colo, în relieful său accidentat, există şi „gropi midasice“, de unde se aud nu numai cuvinte despre adevărat-regalele „urechi de măgar“, ci şi blesteme, ori alte soiuri de imprecaţii, blasfemii, injurii, de nu pot avea de-a face cu vreo alchimie întru catharsis, cum i s-a întâmplat, de pildă, în «Balada vremii ce ‒ deja ‒ a venit», „caligrafiată“ duminică, 31 august 2025.

I.P-T : Să nu ne pripim cu ponegririle, Distinse Receptor, când e vorba de verbul unui poet de forța, patriotismul  și  vizionarismul lui Adrian Botez…: ”Stăm de veghe sub STEJAR !”

___________________

Bibliografia siglată :

 

BoNim = Adrian Botez, «Nimic nu e tragic ‒ nici măcar magic», Râmnicu Sărat, Editura Rafet (ISSN 978-630-325-110-3), 2025 (pagini „format A-5“ : 162).

PTDelrc = Ion Pachia-Tatomirescu, «Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei...», Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-8-6), 2003 (pagini „format A-5“ : 504).

 

Ion Coja - Așa fac ungurii istorie

 

Așa fac ungurii istorie

8 martie 2013|Transilvania

 

Târgu Mureș, Martie 1990

 

Cum a ratat UDMR-ul 18 cadavre!

 

  

Da, s-ar putea spune și așa, cadavre ratate!, așa cum ratezi la tir cartușele sau țintele! Le-au procurat – e vorba de cadavre, Dumnezeu știe cum, că nu-i ușor să găsești la dată fixă 18 cadavre nou-nouțe, să pară a fi ieri împușcate sau stâlcite în bătaie, le mai faci și niște incizii, vânătăi sau găuri de glonț, le îmbraci frumos, cu cât mai mult verde pe ele, eventual le pui și o pană de cocoș la pălărie, apoi le convoci pe toate cadavrele, adică le încarci într-un camion cu basculantă pe care îl trimiți a doua zi după „evenimentele” de la Târgu Mureș, pe un anumit traseu, ca să fie răsturnate sărmanele cadavre într-un loc anumit, mai rîpos, iar cu vreo oră-două în urma camionului vii cu coloana de automobile în care au fost îmbarcați ziariști din toată lumea, acei ziariști care cu o zi înainte au difuzat în lumea largă de zeci și sute de ori imaginea emblematică a românilor care îl linșează pe maghiarul Cofariu… Bestiile valahe!

…Evident, cadavrele aflându-se în posesia a felurite acte și semne din care să rezulte clar cât erau de maghiari! Bieți maghiari!… Victime ale…

Zis și făcut! Camionul este încărcat cu cei 18 pasageri „de ocazie” și clandestini, pleacă spre destinație, apoi, din altă direcție, după cronometru și conform desfășurătorului venit, probabil, de la Budapesta, este pornită și coloana de mașini a presei libere, democrate, care trece prin câteva sate de români, nimeni nu le iese cu pâine și sare înainte, iar după un timp coloana ajunge într-un desiș de codru, la locul știut numai de organizatorii evenimentelor, se opresc, caută în dreapta, caută în stânga, sus, jos, mai la vale, mai la deal, nici urmă însă de cadavrele agonisite cu atâta trudă!… Unde erau cadavrele?! Ce făcuse nenorocitul de șofer cu ele?! Cui le vânduse?!…

…Așadar, așa s-a ratat momentul culminant al mascaradei de la Târgu Mureș, martie 1990, care trebuia să fie încununată prin această întâlnire, spontană desigur, neprevăzută, dintre ziariștii occidentali, căci numai ăia sunt ziariști adevărați, și cele 18 cadavre ale victimelor barbariei românești insuportabile, cazul urmând să fie discutat și la ONU, desigur: 18 – optușpe cadavre de maghiari nevinovați, în floarea vârstei, uciși de români, de românii tolerați pe străvechiul pământ secuiesc, nu este o crimă oarecare, pe care s-o treci cu vederea sau la Faptul divers… Li se dădea serios de lucru conclavurilor internaționale convocate să găsească o soluție! Măcar acum, în al enșpelea ceas! Înainte ca românii să declanșeze propriu zis genocidul pe care-l pregătesc de mai bine de o mie de ani!…

Dar, deh, n-a fost să fie!… Nu le-a ieșit tovarășilor maghiari înscenarea măcelului, au greșit că nu au apelat la veteranii de la Ip și Trăznea, ci s-au încrezut în generația tînără de honvezi, căreia îi aparținea și șoferul camionului! Cum l-o fi chemat pe acel Pișta care, atunci când de emoția sa maximă, a șoferului, motorul s-a înecat și s-a oprit, el, bietul șofer, conștient de valoarea prețioasei încărcături și temându-se să nu încurce circulația, a părăsit vehiculul și a șters-o de la locul incidentului, lăsând camionul pe marginea drumului și plin ochi de cadavre!… Departe de rîpa vizată și bine însemnată pe traseul rămas nestrăbătut!… Au rămas în soare, camionul și cadavrele, până s-au adunat roi toate muștele din județ!…

…Cam așa s-a încheiat făcătura încercată de specialiștii maghiari în diversiuni anti-românești!

Întrebarea la care aș vrea un prim răspuns este următoarea: de unde erau acești specialiști, acești activiști ai anti-românismului? Din Ungaria, eventual din diasporă, sau erau rezidenți pe teritoriul inamic, românesc?…

Deci, în termeni ceva mai seci, în Martie 1990, în cadrul diversiunii puse la cale de UDMR și organele sale superioare sau auxiliare, s-a încercat și această stratagemă: să fie expuse în fața omenirii îngrozite 18 cadavre, pregătite din vreme spre a fi identificate ca victime ungurești ale sălbăticiei românilor! Urmau să fie fotografiate și filmate de televiziunile și ziarele din Occident convocate în acest scop, promițându-li-se că vor avea de transmis niște reportaje puțin spus senzaționale, din România lui Dracula!… 18 maghiari uciși, executați cu sânge rece de români! Ce altă dovadă mai trebuia pentru a se lua în dezbatere internațională problema Transilvaniei, care trebuie măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să devină subiectul unor preocupări internaționale și al unei soluții internaționale… Măcar cum a fost aceea de la Viena, din 1940… Cel puțin! Dacă nu chiar toată Transilvania!

Bietele cadavre!… Sunt convins că printre ele vor fi fost și cadavre de români, și-mi place să cred că acele cadavre nu s-au lăsat manipulate într-un mod atât de ticălos, vor fi avut o reacție de dincolo de moarte cu care l-au speriet pe bietul bozgoride, punându-l pe fugă de la locul faptei… Al faptei neduse până la capătul ei atât de mizerabil…

Ce ne făceam dacă udemeriștilor le reușea atât de ticăloasa manevră?! Nu ne mai spălam de păcatul și rușinea celor optușpe crime nici peste o sută de ani!… Căci șansele de a dovedi falsul ar fi fost minime!

Dar mai ales mă întreb: Ce urma să se întâmple mai departe în cadrul scenariului pus la cale de udemeriștii de la Budapesta? Ce reacții internaționale erau preconizate, prevăzute sau chiar pregătite, puse deja la punct, să se declanșeze imediat după descoperirea cadavrelor?

Întrebarea se pune și în sens contrar: ce riscau ungurii dacă erau prinși? Ce au pățit în urma celor petrecute?! Ce a urmat propriu zis?

Iar răspunsul este năucitor: nimic! Nimeni nu a pățit nimic! Iar ancheta care trebuia declanșată a debutat cum nu se putea mai prost: prin totala secretizare! S-a dat consemn în Armată – care atunci îngloba și SRI și Poliție, să nu răsufle nicio vorbă despre cele 18 cadavre… Iar ce anchetă s-a făcut, cu ce rezultate, nu mai știu nici eu ca să vă pot spune povestea până la capăt!… A ajuns până la mine numai o șoaptă, confirmată de Sabin Făgărășanu, care avea de unde să știe că era adevărată! Iar eu, după un vechi obicei al casei, imediat am făcut publică informația și am cerut organelor de procuratură să se auto-sesizeze și să lămurească lumea, ce și cum a fost cu cadavrele amintite! Am publicat mai multe texte pe acest subiect, am făcut și o interpelare parlamentară – dacă nu mă înșel, iar la o întâlnire cu unul dintre cei mai importanți oameni ai momentului și ai locului, o autoritate în materie de Martie 1990, l-am întrebat direct, fără ocolișuri, cum a fost cu cadavrele irosite prostește de UDMR, iar dînsul mi-a răspuns mirat: „de unde știți dumneavoastră de povestea asta, domnule profesor?!” Un răspuns greșit, dacă ții seama că venea de la un profesionist al răspunsurilor ambigue, în doi peri!… Nu era deloc ambiguu! Sau poate că exact asta a vrut să spună și domnul general! La data respectivă maior numai!…

*

      …Au trecut de atunci 23 de ani! Cred că măcar acum, când gluma, adică obrăznicia din secuime se îngroașă, ar fi timpul să aflăm adevărul despre tot ce-s în stare să facă compatrioții noștri ugro-finici! Nu-i putem potoli decât cu arma adevărului și a legii. Iar legea nu poate interveni decât în interiorul adevărului! Deci adevărul trebuie pus mai presus de orice altă discuție cu udemeriștii din țară și de la Budapesta!

Nu întreb de ce autoritățile de la București au ținut și țin mai departe secret acest episod din zbuciumata primăvară a anului 1990! Nu întreb pentru că știu! Și am spus-o public de fiecare dată, deci o mai spun și acum: autoritățile de la București erau, la acea dată, autoritățile care organizaseră și „evenimentele” din decembrie 1989… Nu erau autorități românești, ci autorități „feseniste”! Iar în decembrie 1989, la Timișoara, după cum bine știm acum, s-a recurs cu mare succes la diversiunea cu cadavrele adunate din timp pentru a le pune să joace teatru, să facă pe morții proaspeți, victime din ajun! Încă nu s-au răcit de tot, săracii!… Era foarte important să nu se facă nicio comparație între Timișoara și Târgu Mureș, să nu se stabilească nicio similitudine!

În martie 1990 nu știa mai nimeni de acest episod timișorean! Dar unii, din ce în ce mai mulți, ar fi făcut legătura între morții de la Timișoara (unii dintre ei, desigur) și morții la fel de falși, cei optușpe, de la Târgu Mureș!… S-ar fi dovedit astfel că, de fapt, emanații revoluției emanaseră tocmai ei revoluția, inclusiv cadavrele fictive prin care a debutat măcelul din decembrie 1989, încheiat după două săptămâni cu vreo două mii și ceva de cadavre deloc fictive!……

Șmecheria cu cadavrele ținute la frigider în așteptare spre a fi folosite la nevoie, șmecheria asta, destul de veche, clasică, s-a repetat cu mare succes în războiul din Yugoslavia, pentru a-i acuza pe sârbi de crime inventate! A ținut! Și a produs efectele cunoscute!… După aceea, la câțiva ani după, s-a aflat adevărul! Cum că morții aceia (o bună parte dintre ei!), puși în cârca sârbilor, erau decedați cu luni de zile mai înainte de a fi puși să facă istorie! Și au făcut! Adică au produs efecte ireversibile. Degeaba s-a aflat mai apoi adevărul, Yugoslavia deja nu mai exista și nimic nu mai dădea înapoi ceasul istoriei, chiar dacă istoria se lăsase fraudată, înșelată, păcălită și prostită, așa cum au încercat maghiari s-o mai măsluiască o dată, în martie 1990…  A câta oară oare?!

Mă mai întreb o dată: ce s-ar fi întâmplat dacă drăguțul de bozgoraș, pus la volanul basculantei cu mortăciuni, nu ar fi făcut în cizme de frica a ceea ce urma să facă?! Ce s-ar fi întâmplat dacă ticălosul nu era atât de sperios și manevra udemeristă ar fi fost dusă până la capăt? Ce urmări ar fi avut abominabila crimă „românească”?! Nu cumva erau pregătite și niscai cancelarii democrate, occidentale, care să reacționeze vehement la actele de barbarie prin care românii se excludeau singuri din spațiul civilizației europene?!…

Oameni buni! Cum putem să ne apărăm de asemenea ticăloșii altfel decât dându-le în vileag pe cele cunoscute! Vreau să spun că interesul nostru suprem, de a ne apăra de vrămășia ticăloșilor, ne obligă să spunem tot adevărul despre Martie 1990! Și despre alte momente istorice asemănătoare în ticăloșia lor! A tăcea în continuare, a ține secret cât sunt de mârșavi ungurii și alți prieteni cu care ne-a pedepsit Dumnezeu, este un fel de a ne tăia singuri craca de sub picioare!

Norocul nostru e unul singur: că ungurii nu sunt la fel de deștepți pe cât sunt de ticăloși! Dar atenție mare: din păcate, maghiarii nu acționează singuri, ci mereu în cârdășie cu un stăpân!… Un stăpân ales de ei să fie mai puternic, cel mai puternic, dacă se poate, pe care se pricep dintotdeauna să-l înstige împotriva românilor! Să-l atragă în cârdășie! Au făcut istorie numai la remorca altora! Sau prin alții! Deseori prin români chiar!

Căci ungurii sunt, mai presus de orice, un popor de români, slovaci, nemți, evrei, sârbi etc., maghiarizați! Un popor de dez-naționalizați! Un mixtum compositum etnic fără egal în Europa! Ei numesc asta „sinteză”!… Cei de prin părțile noastre au un așa de mare procent de „românitate”(sic!) încât am putea să le spunem măi, vere!, dacă nu cumva chiar măi, frate!

Deocamdată însă nu merită să le spunem nici măcar măi, vecine!…

      Că le-aș spune: Măi, vecine! De ce nu vrei tu să ne avem bine?! De ce, focului, nu te potolești?!… Sau vrei iar s-o pățești?!

8 martie 2013

Ion Coja

 

Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE TARZII 16 (necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE TARZII 16

CU BINE, DAR SE P0ATE ȘI MAI BINE Eu sunt luat, în balon, boni-bon/e trombon, în fondul probemei, eu am zis, vorba unui om mare:-eu nu sunt Sătmăreanul, ci Pavel Sâmpetreanul, dar tu, cu graba stric treaba fără motive și perspective creeative pasive gogoșe și, restul tacâmului, cu ce mai am de spus, Iisus mai presus, bonus, drept la veșnicie, scăldată în omenie de Romànie, cu bine, dar în ce se cuvine, se poate și mai bine. Dumnezeu poarte-ți de grijă! fie-ți pacea și sănătatea cu sănătatea, cu spor lui Iisus Hristos, cu drept la veșnicie și bucurie om de bine de pace, om de bine, nominalizat ca Nichita Stănescu și ca marele, voluminosul și, valorosul Mircea Cărtărescu, nominalizat, cu specificul românesc la premiul omenesc și firesc, la premiul Nobel, însă trist e, că era doar o ispită, o mare amăgeală, că nu l-au primit acești românași, soarele lor fiind într-o mare eclipsa ca pe vremuri, când lei-paraleii israelieni, l-au răstignit orbiți și, prostiț de o răutate a lor de orbitori, l-au răstignit prost inspirați pe Iisus Hristos, un mare luminos al pilduirii, ca Andrei Pleșu/Liceanu, în filozofiile lor, bunule dejan, Lucian Gruia, de România!

ÎN EGO, EU

Undeva, cumva, cu memorie de elefant și,

ca un șarpe inteligent gigant savant,

GEN,

că oare cine ești,

cine ești de povești, cu istorie și omenie de Românie,

cu amonizități circare,

în și,

cu inundare și, cu dezrădăcinare,

cu graba, în graba mare, că oare cine ești, tu,

pentru, că împarți pâine și vin, om nebun

a păcii și a muncii și ca cerul senin pe lângă statuia Ovidiu,

pe cont propiu și, eu exilat, în ger și, în vremuri aspre, cu răsărit, în biecuvântare,

cu soare răsare, de România profundă, tainică și, mare,

în portul Euxin al Daciei Felix-Zamolxis,

după cum s-a zis, că s-a zis ca zicere, zicală,

că ce bine e cu bine, drept Dumnezeu,

cu Dumnezeu,

în ego,

eu. ?

*

Ce bine la mare, cu lumină, căldură și, cu mult soare, ce bine e la mare, pentru eu, tu și Ovidu, că unde iubire e, Dumnezeu e, deși scumpo e și mult soare-binecuvântare, în România profundă și mare, în soare, o splendoare fără egal și, fără asemănare! Să fii ochios- frumos un sănătos la minte luminos ca cel sfințit și ca răstignitul Hristos, un de-al nost, om aparte, tuturor de folos și luminos, un Tatăl al nost, în rost! Mă să știi, că cine se face oaie, știai, că-l mănâncă lupu, (ce zici, holteiule fecioraș, fițingău/țangău cu mintea sorcova veselea, cu musteața deabia mijită? ?) Care-i cel mai important pas, în viața ta?

- Care a fost ? ..FUGA.

- De ce n-aș plânge după ce mie mi mai drag pe lume: după vieața asta săracă, dar fericit, în fericire, de bogatâ, în  diverstate bio, de biochimie, în plante de nutreț, cu floară naturelă/de cultură horticolă, cu haiduceală, cu verticalitate de caracter având ca reper, petecul de cer. 

- Părinte, părințel, ridică sacul, părinte, părințele păr alb și,... minte slabă/minte proastă..., ridică sacul/desagii, că se udă, mă, Evanghelia da ce, nu gândești o leacă, trăsnitule? că, tu doară vrei să fii primar, primărelule, tu, cel iubit, din Sâmpetru lui Păpuc?

- Sunt cum sunt; sunt cela ce sunt.

PROVITA, CU VALOAREA EI

Am simțit și, am văzut că nu mă subestimezi,

Ținând la mine ca la un profund și păstor blând, petru ce mi-a plăcut și,

pentru ce am făcut, rezervându-mi, viața: șansa, că viața-i o luptă, o sansă să lupt, drept Dumezeu, cu regi,

ducă cu mereu eu, într-un eu, cu catarg, după catarg trecând-o pe Vica peste al casei prag, din drag de drag de Vica și Romània,

în făinoșag

că mi-am trecut mireasa,

pe Vica,

peste al casei prag, din drag de al României drag, cu făinoșag,

în câte oare vor învinge,

câte catarge vor învinge vânturile, valurile, fără a rata, în provita, catarg după cataeg, cu pânzele sus ca fără modru, Iisus, sus pe Golgota fără șovăială luând pe brață, în brațe și, pe umeri crucea,

viața cu adevărul și,

cu ce-i minunea vieții: pacea,

cu valoarea ei?

*

- BANUL e sursa tuturor RAZBOAIELOR de pe PAMANT.

- Scrii Melania superb, pilduitor, sfaturi ca un credo, ca o profesiune de credință, cum rar de folos, că experiența, e însuși conștiința și știința, în folosința noastră a tuturora. Căutând inima anima...

DIN PROPRIA-I SIMȚIRE ȘI LAUDĂ DE ZESTRE, AVRAM IANCU NE LASĂ MOȘTENIRE-LAUUDĂ DE ZESTRE, ÎN CHITESENȚĂ

Eu te iubesc: Vica și România, am declarat,

fără a ști că-i dezinteresat/O.K., "te iubesc!"

dacă trbuie să fiu chit, în fața oarecui ca un iubit/cel mai iubit,

un om potrivit, la locul lui sfințit,

la locul potrivit în cuvânt și, 

prin cuvânt, 

drept Dumnezeu, cu duh sfânt a lui eu, 

o bunăcuvință și o simțire, de nemurie al acestui pămànt, 

a iubirii, mesie de omenie conștiință, pâine și pace și știință, liturghie, în holda, cu spice, precoce, în pârgă 

că se coace, în sens, 

de Românie, 

de veste bună de poveste, 

bună,

în bună vestire pro-omenire, în nemurire și pur și simplu, pro-fericire, 

națiune, 

bun exemplu, cu nemurire, în iubire, că unde e iubire și așa cum, 

cu pasiune și în Testament sincer Dumnezeu e și, Avram Iancu ca la carte, cu împăciuire scrie: laudă de zestre: templu eliberării, România profundă e esență și, performață, cu nemurire există conștiință, drept Dumnezeu, 

în esență: 

credință și speranță există, 

scrie și, ne lasă laudă de zestre, Avram Iancu 

drept moștenire ca fericire, din propria-i simțire, 

drept Dumnezeu, în chit esență.

*

- După Mica Unire, domnitorul avea să facă și reforma armatei, în cadrul căreia, actuala Agenție de Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi”, fosta Direcție Topografică Militară, sub altă denumire a fost înfinţată la 12 noiembrie 1859 prin „Înaltul Ordin de Zi nr. 83”, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, căruia TVR nu-i face nicio slujbă de pomenire ca regilor sau falsei regine Ana, care prevedea îndeplinirea de atribuţii, conform art. 7 lit. (a), privind „tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite”, de către Biroul de geniu, prima structură militară a acelei vremi specializată și în domeniul topogeodeziei.

TUTUROR GEODEZILOR; TOPOGRAFILOR MILITARI, LA MULȚI ANI!

Melania Rusu

Cadou: Jocuri de cuvinte – noiembrie

- ÎN REALITATE: CU BINE EȘTI? SĂNĂTATE !

- Plusul de acțiune din viața mea să aibă farmec, un doar și poate, că nimic nu era cu:

- "Nu se poate".

- "Casa de om, nu e casă fără perdea".

- "oare ce nu se poate, că am o strângere de inimă, că ce vrea femeia, nu se poate (aici e un nu se poate?").

- Foloseste-ti limba cu dibacie pana la moarte. LUCREAZA si vei fi FERICIT.

- Paul Goma zice cu asumare: Eminescu, e cu bune, cu rele, e al nostru responsabil, deși a dus-o, a trăit prost făcând pate din tezaur și, din patrimoniu și Mircea Vulcănescu care (securiști și imparțili?) te miri cine ca Mircea Vulcănescu iese din propriul tipar inedit a celui mai iubit fiu al poporului, Ceaușescu, care se luptă pentru el și români, privita pentru premiul Nobel. "Suntem consternați, că Ceașescu, nu le-a luat Solzesnițiu, cu lovituri de berbece." Occidentul rupe dărâmă adevărul. Luat la tripăzește în azile.

- Satana e domnisoară, sperie lumea.

- Oricum eu, sunt eu și, tu, ești, tu, un crai, asemeni craiului moților, din Apuseni. Dandy nu ultra aliază bunul simț. Despre Dandy este notat în Magazin istoric și făcea acest Dandy, crai de curtea veche, un pezevenghi ca eroi lui Gogol, din suflete moarte. Tu, fițos, ce comentezi fentant, în figuri de stil. M-a logodit timpul, în olimpul drept Dumnezeu aiestui eu-Dumnezeu, cuvântul înfoiat, în eu.

- Dumnezeul adevarat e in tine.

- E o impoliteță, grosul armatei americane s-o ții prin țări străine, cu cheltuieli, pe seama cui? Ce cacealmea și panoramă mai e și aieasta? Cum judeci, că asta-i foarte bine și, nu-i o barbarie? E o măgarie, o nedreptate, nu crezi?

- Americo Vaspuci a fost un pirat, si ce face corabia?, si azi atacă intreg pămantul cu corăbiutele port avioane si-l pradează. Din asta traieste iar omenirea, functionează după filozofia creată de imperii. Buni si rai. Bunii sunt incurajati să lucreze iar la culesul recoltei, dacă nu platesc tribut sunt prădati. Asa functionează omenirea azi.

- Vezi cum se trage mâța de codă, profitându-se de capra vecinului, o bravadă fără sens, că și, nici americanii, nu-s mai buni ca rușii, evreii... și, hamasinii.

- Asa functionam. MINCIUNA E REGE PE PAMANT.

- Decât, câinele turbat pe uliță, deși e mai bine legat la tine în ogradă.

- TOTU-I PRIN MOMEALA. SUNTEM PESTI. INTER NET tradus inseamna PLASA DE PRINS PESTE.

- Tu, ai calități, de botezat. Te-ai, uitat, în oglindă și să te uiți serios și să te cântărești sevăr, cu adevăr și, cu viață, pentru a-l vedea și a fi aproape de chinurile din durere și, suferință curucială Chin și Amin, că neporiviți cei pe care electoratul nesăbuit, îi votează, crezându-i drepți sfinți, părinți, fiind de fapt greșiții noștri care ni se impune, în ritmul vieții și, a politicii, o minciună sfruntată ca la noi la nimeni. Vă îmbrățișez, cu sufletul, Succes, sănătate, felicitări! Visurile vi s-au transformat, în realitate, domnule președinte Țene. Cu bune, Servus!

- Ci artistic ca Radu Tudoran.

- Cu grijă ca un fir de trandafir eu te iubesc, în România, în poiana soarelui, unde am ajuns sfios, cu telefericul, pentru a vedea, cum răsare soarele, mărgăritule, înșiră-te cum rar, cu har, înșiră-te mărgăritar!/ (pardon cu frate-meu, Mircea, cu un al Feghete-egrete șoim al patriei, cu fond de rezervă și pe bravă corabie speranța, cu toate pânzele sus, Radu Todoran, un om năzdrăvan ca mioara năsdrăvană care nu strică corola de minunii a lumim, că el nu trăiește șuhan, năzdrăvan, nu trăiește mioritic, în van, ci artistic ca Marel Radu Tudoran. Vreau să cred, în rațiune  și, logică cu adevăr și, viață fără să fie o realitate, în sănătate de realitate. Suflu și, în iaurt/: Sana ca mare deștept/fudul, că,îmi fac, pe plac drept, Dumnezeu Domn Savaot care pur și, simplu exemplu: templu eliberării/,descatușerii, cum se exprimă Lucian Gruia ne expunea despre Constatin Brâncuș care ne ghidează în patria limbii române/ materne și, eterne.

- Iarna-i pe aici și primăvara-i pe aproape.

- Firear, să-fie să fie-cocofico, șlași. Fără... Sionismul este ideologia de stat a Israelului. De ce cred evreii că sunt poporul ales?

- Scrie-n CORAN. FATA DE OM INTELEPT. Ai schimbat telefonul sau te-ai barbierit. FOARTE CURATA IMAGINE.

- Am reușit să mă barbiresc bine. La tine care-i testul chibzuinței?

- Sa spui adevarul fara sa superi pe nimeni,

- Cin,pe cine supără(apropo se supără doar cel care simte,că are musca pe căciulă,nu găsiți, cum vedeți viabilul, valabil și compatibil cu viața, că-s multe semne de întrebare, dar rămâne de văzut (ce e de văzut, că nu am văzut,în timp,cu timp,în aiest Olimp, înseninatule,Ben cel senin,fără precedent, inteligent și,savant,în limba română [încătro alergi,prin Dumnezeu];quo vadis Domino ca să îmbraci cămașa fericitului și,chemeșa a veșniciei și,vredniciei ?) Care-i avantajul comoetitiv ? Acuma-i atunci.

- INTODEAUNA A FOST ATUNCI - asa ne invart mintile.

- Ai grijă, că amețesc, holteiule, deși, chinezoica, Ming e minunată nevastă asiatică a lui, Ben men.

- OAMENII SUNT FRUMOSI, DEASTA NE IUBESC SI CAINII..., SUNT MORTI DUPA NOI.

- Oamrnii sunt ceea ce sunt prin iubire, pe pământ, prin ceea ce în iubire e sfințire și fericire, om potrivit, la locul potrivit, în potrivire.

- În tot e binele, cale și cărare.

- Melania tu, nu-ți ascunzi sinceritatea fariseic ca fals fiozof, că e clar gândești sincer având ca reper petecul de cer senin, în dumnezăit, în sprijin, în sine, prin ceea ce e iubire și, fericire.

- V-am dat putza, voi va-ti dat la cacatoare. V-am dat LIBERTATEA, preferati ROBIA.

- Viorel Ferghete fătu, era un fel de înțeleptul Solomon, un pilduitor de pomină. Transivănenii, someșenii, sunt ca oameni cei mai grozavi bucătari bucătari, că gătesc bine, ca ispravnivnici, oameni bravi, cu pricepere într-ale gătitului (în stil, gen), ocyr grometrie, armetica deeprinsă din Rai ca să nu fie nici un bai la România pregăte-șe-te-ți, farfuria, că începe veselia! Ci ideea-i ce faci trebuie să și-ți placă, tu, ce zici, ca om, durule?

- Dur, dur, dur,

- Provăruim ca om cumsecade și, de ispravă, de treabă, preparat ca de Sfânt Crăciun, cum s'ar zice, cu aierare (și, tu, ai vorbele la tine expreree că venim, din istorie. Provăduim, neamule! Scriitorul făcea figură frumoasă avea stilul lui. Avea stil, gen,, avea omul talent, era pentru a nu da, în bară cra, cra pe bară. Trăiește divin toate emoțiile, scriind. E încântant.

-  Au..., ce deștept sunt!

- Au, ce caracter sunt, am, în colțul de Rai, îl am! De fapt drept Dumnezeu ce-ți dorești deșărtăciune și, vânt, ticluit/talălit, în cânt?

- Multe mulțumiri pentru semnalare. De ]nțeles că buna specializare cere timp și concentrare. Dar educatorii de la grădiniță șau învățătorii (de obicei profesori) de la primară, I-IV, nu aveau măcar  discuții libere cu ,,învățăceii” despre țara noastră și trecutul ei?  Programa didactică îndepărtase disciplina ,,Istoria României” în perioada comunistă, dar acea epocă s-a sfârșit de mult! Nimeni nu a mai auzit de Revirimentul ,,Limba Noastră cea Română”? Concluzia :  trebuie scoase  la vedere istorioarele istorice din literatura română  și accesat în poezie genul epic (istoric). A cunoaște trecutul tău, al țării tale, nu contravine noilor  ordini de colaborare și conviețuire preconizate... Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Zilele trecute am stat de vorbă cu aproape 200 de tineri într-unul liceu de elită din Brașov. Cei mai mulți dintre ei se pregătesc să plece la studii în străinătate și în mod firesc i-am întrebat care este bagajul cu care vor vorbi despre România englezilor, francezilor, americanilor sau austriecilor. Mare mi-a fost mirarea că nu știu mai nimic despre istoria noastră, nici măcar datele esențiale și le-am propus să stăm de vorbă despre Ardealul secolului al XVIII-lea.

- Ai grijă, că de mâine nu ne mai putem întoarce, în azi.

- Deci nu avem voie să știm istoria noastră, dar ni se impune acum o altă materie obligatorie în liceu. Oare întâmplător?...

- Omenii-s, eu, cu Vica ne iubim imtens-imens, cu ritm ș măsură, în erotică și, eroică măsur de aventură. (nu m scutea de mascaradă, de balada și, legenda iubirii.

- Legenda iubirii.

- OMUL ce gândește, asta spune draga Melania.

- Totul este în mișcare, ,,Panta rei” cum zicea Heraclitos, sau în mod  curent ziceau  înțelepții. Gândind pe rând asupra celor sesizate prin simțurile sale de către om, în ora sau clipa lui de meditație ,,în coada sapei” în clipa de  respiro,  sau în genunchi în fața patului vorbind cu Dumnezeu, omul  normal, nedrogat, ajunge la niște concluzii personale. Omul a devenit foarte perspicace, foarte doct în modul lui de adaptare și nu ne miră faptul în condițiile unei hiper tehnici de care ne izbim. Privind în jur se observă faptul că de asemenea și animalele și plantele s-au adaptat perfect. Spre uimirea noastră ursul intră în casă, deschide frigiderul și bea berea, sau știe să salute trecătorii. (Aci sunt excluși marea masă feroce a urșilor). Pisica  știe să roadă sfoara care ține suspendată toba afumată de pe ruda din cămară. Animalul fugit de la grădina zoo văzându-se în privațiunile din libertate se întoarce în captivitatea sigură  a parcului zoologic și exemplele nenumărate ar putea continua a fi înșirate...  Plantele necultivate se dezvoltă într-o ,,simbioză” benefică  și în marea aglomerație și produc flori și semințe, dacă nu au neșansa de a se afla alături de chimia incompatibilă a unei plante învecinate. Deci există o acomodare la existență. Toate acestea și omul cel mai simplu le observă chiar dacă  nu le rostește ca o descoperire personală. Răsfoind oricare din ziarele și revistele care apar în țară cu sutele, poate chiar peste  mie, ele sunt sursă de cultură, tradiție și învățământ pentru fiecare individ care se apleacă asupra lor. Dar ele nu sunt  ușor de citit, la îndemâna oricui, fie din cauza costului, izolării teritoriale, fie din cauza analfabetismului, fie din cauza ocupației care  solicită mult, sau a vârstei prea fragede sau prea înaintate. 

Mediul rural este cel afectat și puținele îndemnuri de la știrile zilei de la radio sau televizor  nu au scopul, timpul  sau deschiderea spre conversația atât de necesară care vorbește  sufletului adânc ancorat în grijile zilnice. Excepție fac  emisiunile religioase, dar sfera lor o depășește pe cea clasică a rugăciunilor și pentru unii nu mai este atractivă. Am aflat despre performanța Republicii Moldova  prima și unica în lume de a combate stresul. Cu mulți ani în urmă s-au înființat numeroase puncte accesibile de consultanță psihiatrică în toată țara. Această rețea bine făcătoare și de anti stres  nu se poate instala prea simplu, dar pentru mediul rural. la noi, ar putea funcționa în mediul sătesc ..seara culturală”  adaptată la problemele specifice locului, într-un spațiu ușor de găsit acum când multe case  părăsite pot fi primitoare.  Înainte, în perioada comunistă, când un grup de oameni se putea aduna doar cu aprobare, spre a nu colabora cumva împotriva eradicării comunismului, Căminul cultural, în mediul rural, era un punct de mare atracție și interes pentru săteni și pentru lăstarele tinere, copiii. Erau acele adunări puncte de legătură între săteni, discuții folositoare, recitări, serbări, clacă, noutăți din sat sau vecinătăți, datini, cunoașterea de cazuri deosebite întâmplate care se puteau rezolva prin colaborare colectivă.

Astăzi aceste reuniuni ar câșțiga prin noutățile din cultură și prin reînvierea bogăției literaturii române foste și actuale dezbătute prin discuții. Foarte atractive fiind și istorioarele istorice ale neamului nostru. În mediul rural preotul, învățătorul, medicul și jandarmul-polițistul, sunt cei care ajută spiritul, dreptatea și sănătatea, Azi, în sate, acești îndrumători  de mare suport, aproape nu există, dar există  săteni, mulți sau puțini  în fiecare sat, înglodați în stres, griji, uneori și disperare. Dacă ar poposi acolo și  câte un benevol conferențiar povestind  știri de pe internet sau din ziare și reviste, întrunirile ar fi foarte reușite și ar schimba atmosfera de  morozitate care se instalează pe nesimțite în satul izolat. Mulți scriitori au tendința de a aduce prezentul noutăților în casele noastre. Dau aci exemplul unei scriitoare care adună de pe internet subiecte despre lumea actuală. Procedând în felul acesta a întocmit un caiet cu ultimele descoperiri și a cerut voie de a conferenția într-o otă de dirigenție elevilor unui liceu, clasa a XI-a. Deși elevii aveau și program internet nu erau la curent cu tema expusă de scriitoare. Ea le vorbise despre mișcarea necontenită a materiei cu efect asupra astrelor, asupra terei, despre înnobilarea aurului în uraniu, despre transformările pe care le suferă globul terestru în actualitate, perioada de antropocen, despre calamitățile naturale , uragane, cutremure care toate cară în apele oceanelor bunuri sau resturi poluante, despre dișlocarea cimitirelor duse de ape, despre viața marină în dezechilibru biologic și multe alte teme, care i-au uimit și pe  olimpicii dintre elevi. Iată cum informarea te poate scoate din grijile cotidianului, îți poate deschide dorul de a cunoaște, de a-l  căuta și de a te ridica din zona  grijilor și mizeriilor zilnice.

Ideal ar fi să ne menținem sănătatea, luciditatea mintală, să salvăm scânteia de inteligență dătătoare de idei pozitive. Se vehiculează mult ideea vindecării prin muncă . Există ocupații pentru fiecare individ în funcție de capacitatea sa de creație, fie că este în câmpul muncii fie că este casnic. Aceste ocupații imprimă o disciplină a timpului, a împlinirii orelor, a utilităților. Să ne gândim simplu cum o femeie de la sat, gospodină, cu animale în curte,  mamă cu copii,  cu ordinea casei și menajul respectiv, putea face față ca în fiecare an de Paști să  îmbrace o iie nouă cusută înflorat de mâna ei. apărând cu ceva nou și festiv sărbătoresc conform tradiției. Este aci vorba de o economie de timp și o planificare extremă. Deci atunci când ești motivat și binevoitor, nedominat de stresul greutăților și al nerealizărilor se pot face față tuturor obligațiilor stimulând procesul creativ cerebral.

- Melania Rusu Caragioiu - SPRE O ANDURANȚĂ MENTALĂ. Cu bucurie, Ben Todica

DOR

Mi-e dor de-al mamei mele grai,

De portul și de cântul ei.

Câmpia cu-a Miorii plai,

Revarsă-n soare viu covor,

Culoarea vetrei azi cu dor,

Se-adună-n ochii mei!

Iar de mă rog cuiva acum,

Mă-nchin l-altarul vetrei tale,

Oprindu-mă bătrân în drum:

”O, cât de tânără ești Țară!

Cum ași dori să-ți mângăi iară

Al Florilor petale!

Sfioasă-n dalba ta câmpie,

Tu, Mamă a trei frați,

Recheamă-ți dulcea veselie

Și nu te întrista!

”Căci de tristețea Ta aude Dumnezeu

Și nu vei suferi, nici eu!”

*

- IOAN MICLAU-GEPIANU - Versuri de DOR. Cu drag si bucurie, Ben

- Mult Stimate Domnule Director, Ioan Miclău-Gepianu, Am primit cu plăcere suita de mesaje  sfințite cu dor de plai și grai românesc. Toți românii în acest moment crucial al unui război pentru care ne rugăm să nu izbucnească, românii de acasă și cei din Diaspora sunt cu tot sufletul în dorul de țară și de tot ce este românesc. Mulți frați ai noștri sunt copleșiți de nesiguranța traiului de mâine, de greutăți prezente cărora nu le pot face față, de acea boală sufletească a neîmplinirii a ceea ce doreau și așteptau fierbinte, de aceea sunt amenințați de stresul care îi face să sufere greu, în tăcere, sau să se manifeste grăbit, neatent și uneori dur. Asemenea poezii sunt ca o ploaie benefică de vară care trimite sufletul în visare, îl molcomește și îi dă speranța împlinirilor viitoare. Vă felicităm, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Aici Pavel rage ca un bou; Tu, ești, tu.

- PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CU VERSUS-ISUS - Vica era..., Vica era tandră, era o formidabilă. E o nevoie de-acasă, simți, tu nu simți ssta, taică, Ben, tu, în simțirea ta nu simț în zvâc, cu zvâcnire, acea amintire de aur? Câștigi ca craii de curte veche, partenerule!

- Multumesc, Pavele, pentru nobilele sentimente si frumoasa randuiala in care le-ai etalat.

- Teroriștii se joacă bizar și precar și simplist, cu cuvinte, vorbe și deșertăciune și, vânt, în vânt. Ești un luminat în cuget și în sufet, de poet aur cenușiu strecurat ca cel mai iubit și, nemaipomenit, facut și răstignit. Libertatea, nu se așteaptă ci se càștigă, în luptă, cu luptă, deci te luptă fără milă, cu ce ți ție, nu cu silă că ce ți mai drag pe lume cu ceea ce ție țo mai drag, cu drag pe lume, sus-pe culme! Vocea e e o energie a încàntării României cu tei înfloriți în Gepiu, cu încânt, pe pământ duh sfînt.

- Dragă Pavel și pentru aceste cuvinte bune, te iubesc. Libertatea se câștigâ și prin iubire, smerenie și simplitate ne învăța Hristos Isus Dumnezeu, acestea aduc iubirea aproapelui. Ascultă și de sfaturile eminentului OM cu bunătate dumnezeească, Ben, fratele nostru. Noi te-am ajutat și te ajutăm în continuare. Cu drag, mult respect și prețuire, Ioan Miclău-Gepianu

- Sorriiii!

- Vizionează „MUGURASI de Ben Todica, versuri ANNA NORA ROTARU” pe YouTube

- Ești un versatil, cu stil, men Ben, un eminent. Omule om, Prof.Dan Șalapa mi-a scris, că a terminat de corectat vol.3, din: Mere Pădurețe și, Miha e de acord, să-i trimită, pe contul profesorului, la Drobeta-Turnu-Srverin (Mihaela-Ștefania Celemen-Horvat e doamnă, o  scumpă.

- O IMBRATISAM AMANDOI CA NE E SORA! Murim in fiecare zi cate un pic, Ben

VAIDACUTA,

lacrimă-ntristată

Un sat ca atâtea altele aproape depopulat din Romania

 

(Satul fără hoți și fără câini)

În locul cel cu stele picurat

Vecia-și doarme somnul,

La margine de sat

 

Spre neuitarea vremii din trecut,

Când încă bine-aice-am încăput,

Și torsu-ne-a viața trecătoare

În bucurii, ce-acuma mi-s uitare

Mircea Dorin Istrate

*

- Stimate  Domnule Scriitor -Poet, Mircea Istrate, Într-adev[r legătura strânsâ cu mediul strămoșesc natal sunt sfinte și binecuvântate. după cum  cântă versurile Domniei voastre. Am găsit în aceste poezii sentimente sublime în versuri sublime cărora nu le-am putut găsi comparație. Vă felicit din tot sufletul și suntem mândri de a se găsi printre noi un asemenea talent prolific  și  cu un pronunțat patos. În mesajul de față redirecționez poeziile Dumneavoastră  către șase reviste de mare prestigiu, ca pe o revelație, deși cred că acestea vă cunosc deja, dar de data aceasta fiind vorba despre un ,,crâmpei de plai- izvor de rai” în vremuri actuale... Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Mircea Istatrate scrii cald cu mult soare, scrii bățos și, sincer, cu seninul cerul cerului, o binecuvântare răsărit de soare a sufletului omenesc și, natural și, spiritual. Scrii cu căldură și mult soare, binecivântare, Mircea Istrate, scrieți, cu sănătate, bucate și, banii să nu vi se gate! Mihaela-Ștefania mi-a spus, că domnul profesor, cum de altfel și, mie mi-a comunicat, că-i corectat vol.3 Mere pădurețe. Eu îi voi trimite, în contul comunicat în contul comunicat, pe numele lui Daniel Salapa și, în contul EDITUTURII, ȘI,  ÎN CURÂND VOM PUTEA CITI ȘI VOLUMUL 3, DIN MERE PĂDUREȚE, DAR PÂNĂ LA VOLUMUL10 MAI AVEM MULTĂ OSTENEALÂ, SĂ MAI OSTENIM, SĂ TRANSFIGURĂM MULT ȘI, BINE, BEN TODICĂ, MEN!

- CĂUTÂND PRIN BIBLIOTECĂ - Câteva sfaturi de aur culese de Melania Rusu Caragioiu în cartea sa, Jean Francois Six, carte apărută în Franţa în 1962, după toate regulile apostolice, precum se subliniază, şi care poartă titlul ,, Viaţa lui Charles de Foucauld”, autorul, Inalt Prelat, ne dă câteva îndemnuri de viaţă. Acel viconte Charles de Foucauld, unul din personajele ilustre care i-a speriat pe cei din jur prin imensitatea bogăţiei lui pe care nu reuşea să o risipească, din convingeri religioase, a renunţat la tot ce avea şi s-a retras pentru o viaţă de ascet în Sahara, în anul 1886. De acolo, trăind o viaţă de renunţări şi de apostolat, pe care el şi-o dorea cât mai apropiată de viaţa lui Iisus, căutând să imprime în sufletul celor care îl contactau, tot ce putea să le deschidă simţirea şi mintea, spre credinţă şi progres.

Vicontele Charles de Foucault, devenit Fratele Charles, ne-a transmis prin bogata sa corespondenţă personală şi prin mărturii scrise de biografii săi, sfaturi părinteşti demne de urmat pentru împlinirea unei vieţi fericite.

Iată câteva din multele sale percepte :

Inconjuraţi-vă de oameni bravi. Nu păstraţi în anturajul vostru oameni de nimica.

Trăieşte din puţin, fă-te mic. Singur Dumnezeu este mare. Cel care se crede mare, sau care încearcă să fie mare, nu îl cunoaşte pe Dumnezeu.

Prima datorie este să îl iubim pe Dumnezeu, din toată inima, mai presus de orice lucru şi a doua, să-i iubeşti pe toţi oamenii ca pe tine însu-ţi. Această dragoste de aproapele înseamnă fraternitate, egalitate, libertate (democraţia în termenii noştri actuali).

Nu cere şi nu accepta cadouri. Cerând cadouri prietenilor, îi împovărezi. Acceptând cadoul devini aservit, şi uneori canaliilor.

Plăteşte-ţi datoriile şi nu mai fă altele. Nu împrumuta de la prieteni, pentucă îi împovărezi, fiindu-le greu să te refuze. Nu împrumuta nici de la necunoscuţi, fiindcă devii sclavul lor.

Nu fă cadouri şi nu oferi ospitalitate, decât aceluia în caz de dificultate de bani, sau datorii. Fii atent să nu-ţi ceară ospitalitate canaliile. Uneori cadoul pe care îl faci arată că eşti vulnerabil.

Ca şef, diminuează numărul celor asupriţi ( pe vremea aceea a sclavilor ).

Diminuează numărul bandelor de oameni ne buni de nimica. Aceia doar consumă şi te pot umple şi de ridicol.

In orice afaceri, cât de grave, când te destăinui, sau ceri un sfat, nu arunca nici măcar o umbră cât de mică, de minciună. Ia-ţi un confident de încredere şi de calitate, care te poate ajuta printr-un sfat bun.

Să nu minţi niciodată. Minciuna contravine celor zece comandamente ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este adevărul.

Umblă cu prieteni de calitate, fiindcă eşti judecat după caracterul şi apucăturile lor.

Nu lăuda o persoană făţiş, aceea putând gândi că ai vreun interes ascuns de faci aceasta, şi că inclini să recunoşti cât eşti de umil faţă de ea.

Nu fi încet, leneş, şi nu trage de timp.

Mai adaug o cugetare de la mine, Melania, personal, pentru copiii şi tineretul pentru care eu scriu.

După literatura engleză de psihopedagogie, de la vârsta de 13 ani un tânăr, în mod automat începe să-şi facă autoeducaţia, devenind în acelaşi timp un individ cu personalitate şi responsabil în comportamentul său.

Pedagogii de astăzi afirmă că limita de vârstă pentru discernământ s-a îmbunătăţit, în sensul că dezvoltarea psihică este acuma mult influenţată de dezvoltarea şi progresul tuturor factorilor din infrastructura şi suprastructura din jurul nostru, care au determinat o evoluţie mai rapidă a individului, nu de la o vârstă de l3 ani, ci diferenţiat, de la una mult mai fragedă.

Despre autoeducaţie, aceasta spus puţin mai detailat, înseamnă că un copil ajuns la vârsta pubertatii, observând felul, uneori defectuos în care a fost educat pànă atunci, să corijeze în comportamentul său acele tare, neajunsuri, defecte, pe care n le observă şi care nu-i plac. Iar dacă am fost cu grijă educat, să progresez şi de aici încolo, tot mai accentuat, spre o perfecţiune prin care să devenin şi mai folositor şi mai important ca individ.

Cui să devenim noi, cu toţii, folositori ? Răspunsul îl ştim : Lui Dumnezeu (Puterea universală), societăţii, familiei şi nouă înşi-ne !

Deci, nu văd de ce sunt acuzaţi şi incriminaţi, intr-una, doar părinţii şi dascălii.

Aşa cum un copil, la pubertate, poate percepe şi acumula o multitudine de noţiuni, care îl vor forma ca om, el trebuie să înveţe singur, de la această vârstă, să deosebească binele de rău. Iar dacă, din fericire, i se mai dau sfaturi utile, el nu ar trebui să îşi închidă urechea şi nici să riposteze agresiv, verbal sau chiar fizic.

,,Ados”-ul in devenire, trebuie să îşi imprime bine în memorie, că agresiunea verbală şi fizică este pedepsită de opinia publică şi de lege, în lumea civilizată, lume în care trăim şi de care nu ne putem desprinde, doar pentru motivul că o ignorăm, printr-un simplu ,,nu-mi pasă” !.

Mi-ar face plăcere să îmi răspundeţi, mai ales prin exemple de cazuri, şi să le daţi la lumină pe blog-ul meu. Mel Camelincitant.

Semnează Melania, (care recomandă adolescenţilor în devenire, să citească mult şi să scrie lucruri frumoase pe net)

- CU INFINITUL APROPIAT DE OBIECT, DISTINCY ȘI EMiNENT ȘI, INTELIGENT, STUDENT, CU TALENT ÎMULȚIT și, IUBIT ȘI, IUBIT-LA LOCUL LUI DEOSEBIT SFINȚIT

Ne consumăm aiurea din/cu nimicuri,

noi zicându-le aiureli, fleacurI, vreasc-uri, că nu-i pădure, fără uscături, vorba aceia,

o vorbă de România, filozofă/forforoasă, vorba lui Marin Sorescu/Mircea Dinescu visând la premiul Nobel, ca-un fain-făinel,

un mare, El,

agemiu/geniu, cum se zice, c-ar fi pe, cont,

pe propriu, în drept

Dumnezeu, pe care firfiriu sărit de pe fix, un fix-pix-felix,

care-ar fi supt

pieptul la aceeași mamă, cu Alex.Ștefănescu ca și, Nichita Stănescu,

nominalizat, la premiu Nobel ca Blaga,

geniu și, filozof național, ca Constantin Noica, cu școala de la Păltiniș,

ca născut, în drept de a fi în foc și, maturat, în timp,

în aiest românesc Olimp artist, optimist,

adică, în ceea ce-i iubireca idem ceea ce-i: fericire iubire, poet din cuget și, cu suflet politic și, dialectic, cam doină, cu ceva distinct și deosebit,

cu iubirea, și, cu infinitul apropiat de obiect,

în, distinct. și, fericirea, dacă intru, în amănunte,

apropiată-om-munte, inimă, de român, pe limba română, cuminte și, stăpân și,

de frunte și pâine ferbinte, de frunte remarcând o epocă,

epoca de aur, Epoca Ceaușescu, om care remarcă, că era din elită, om de marcă, c-a vorbit cu Emil Cioran, filozof care n-a trăit, în van,

-El fain-făinel, frumoșel năzdrăvan șuhan și,cu vervă,cu a țării sevă și a neamului sânge,

pur sânge, pur și, simplu, un bun, comunist exemplu

exemplu ca mădular, cu talent, cum rar

ca floare de colț,

o rarietate,

 în

cu trup sănătos și, minte sănătoasă,

în Românie culme,

soro lume, colț de rai,

o culme!

*

picior de plai.

***

La Marin Preda e puterea de a suporta singurătatea, cum zice, trup și suflet, în cuget românesc ca Cel mai iubit dintre pământeni, că de fapt drept Dumnezeu, ce cată americanii aici la noi? N-au ce mânca la ei, în USA? soldații lor, de s-au cărtăruit cu apelu de seară, la Deveselu ,cu drept Dumnezeu?) 

- Au venit cu Plugusorul.

- Cum e, drept Dumnezeu, în acțiune? Mircea Dinescu scriind poezii, a rupt-o-n fericire. Te-am întrebat ce crezi, că nu mi-ai spus despre draga Ming) numele Ming e și nume și de bărbat, că-i vorba unei dinastii, a unui clan? SerVus, mi corectat volumul 3. Cu bine ! Ben !

- NU INTELEG DESPRE CE VORBESTI.

- De ce pui paie pe foc deși e doar un joc, apropo, ce nu mi-ai suspus despre Ming? Tu, mă fascinezi cu modul, cum comentezi despre dispariția satului, în nefiresc, însă real și, din național și, din, din viu, din: tradițional, din afirmativ, din pozitiv"cu acel și, perspectiv creeativ/abis sau viceversa, că simți lipsa, capriciile iubiri și, Mesia iubirii și, chiar capriciile durerii, în lipsă sau, cu prezență/, cu absență, satul pustiindu-se și, ruinându-se, parcă asta s-ar dori, da nu lipsa satului n-ar înteresa, noi vrânddu-ne sarul bonus-Iisus, existența ca esență a existențe, din compnența Romàniei, fiind esența ezistenței, fiind însuși existenței fiind fesul-înteresul satul românesc, un firesc a lui a fi, în astralul universal maestre Mircea Iastrate!

- Mă întrebi dacă am fost la VAIDACUȚA? -NU, îți pot spune, nu, de anume, n-am fost, cum nici tu n-ai fost, cum nici, tu, n-ai fost, în Ciubăncuța, în Ciudanovița Mircea Dorin Istrate la Ciubăncuța, Cj. Pe unde, e, în ce spațiu: Vaidicuța, că-i ca mândruța, drăguța, răruța, cu capriciile iubirii, deci, un Mesia iubirii, Istrate, ești bună sănatate și, bună veste, minunată, poveste, dornită/horită și, în amalgam, dacă capul te doare horită tainică, frățioare horită de lelea floare de pe sate, că și, nebunul cap rău te doare al tău soare, purtat pe umeri? Să ai sănătate laudă de zestre, române, al poeziei române, din patria limbii, și a ierbii speciale, a gintei române și, al patriei limbii române geto-daco-rimâne, din limbii, ierbii, române a țării iertării-MESIE A IUBIRII, C-am ațipit la Vica pe poală, sătul de poale-lungi (sunt total greșit, în tradiții și no gândesc, firesc/doar intuiesc? Perspectiv, cu subiect și predicat, creeativ, constructiv, în acest an.

- Cine crede, în bine, are bucuria lui. Și, în sintimentele lui e un sfânt Crăciin.

- PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CU INFINITUL APROPIA...

- Ei cu Vica am făcut in partereniat bun, un cuplu minunat. Trecem peste aceste amănunte Brauniene.

- Provăduim, neamule!

- MARE PATRIOT Prim-ministru, Alexandru Vaida-Voevod în guvernul UNGARIEI pe vremea primului război mondial, în guvernul Ungariei a recitat românește costumat în port național costumat, în costum național ca tine, a recitat Ben super ca un maistru Ben Todică, a recitat performat ca un adevărant artist și, cum se cuvine, monumental și, minunat, național-optimist și, altruist, și, universal ca adevărat român, în limba română, pe limb limba română stă ca tine men Ben Todică, men, maistru, fără efectiv a face teatru, că afectiv era un îndemânatic activ și, ițit ca cel mai iubit pilduitor și, afectiv, stăpân perspectiv și, creeativ: ca Domn Savaot, mare patriot, ca român.

- Timpul, timpul e de neoprit!

- Drumul drept Dumnezeu e virtutea cu iubirea care ne duce spre izbăvire pentru a de absoluta a omului sbsolut iubire, a soarelui binecuvântare Asclepios ra-Hristosomenos și, frumos Fain făinel și, FăT-cul luminos și, generos-Hristos, luminos și, cu fericire, în iubire e un luminos voios, Asclepios, un e. Eminescu, în mii de sori, albastri sori ai noștri ca cerul, în zori.

- Instantaneu, în noi e Dumnezeu. Penalii sunt judecați la domiciliu și, dacă sunt cu musca pe căpățână coruptă. Sunt cu hoția prins, că-i corupt cu musca pe căciulă, știindu-se, că cine ce le pate face bizar? Cu o nouă viață în ordinea spirituală a mumcii și al păcii, în patria limba limbii, grai al limbii române, un rai verde albastru, din patrimoniul nostru omenesc, prin românesc firesc, pitotesc și, firesc. Vica mă fenta, cândr și când, reproșându-mi, iar ai venit, beat și, asta nu-icompatibil, că-i henț, în carei/cornel, adică peste poate, că cântă cucul bată-l vina de se aude-n Bucovina. În promoția fulger, în reper de cer de chilipir, pentru Pavelu lui Dragomir, Pavel de România/Trandafir de la Modova, aș cânta, dar nu știu... cum vine vorba! Ca fițingău a lui Veronica și, a lui Dragomir țangău. Cu nimic nou sub soare, în binecuvântare!

Vica rămâne unica, inima și, iubirea a limba, în drag de România mea, că cine nu știe, joe-șmecărie, că cine-i Vica, iubire, chiar iubirea mea!

 

PR-F&BT