Gheorghe Naghi la 83 de ani: „Filmul meu este de o actualitate care mă sperie și pe mine”

Miron Manega

Deși pare neverosimil, regizorul care l-a făcut celebru, în cinematografie, pe marele actor Grigore Vasiliu Birlic împlinește, pe 18 august 2015, 83 de ani. Numele lui este Gheorghe Naghi. În afară de „Două lozuri”, „D-ale carnavalului”, „Telegrame” și „Bădăranii” (realizate împreună cu Aurel Miheleș și Sică Alexandrescu), Gheorghe Naghi a mai realizat 20 de filme de lung metraj și peste 100 de scurt metraje (științifice și documentare) și a obținut 14 premii naționale și internaționale.

Dar, dincolo de faptul curios că regizorul filmelor cu Birlic este în viață, mai este ceva care-l aduce pe Gheorghe Naghi în realitatea proximă a zilelor nostre: filmul „Doi bărbați pentru o moarte”, realizat în 1969 și interzis imediat după premieră. Filmul, pe un scenariu de Sütö András, pune în dezbatere problema conflictului interetnic, a cărui rezolvare, solidaritatea interetnică, este sancționată de forțe exterioare.

Acţiunea se desfăşoară în timpul ocupaţiei germane, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în satul Ianca din județul Mureș, sat locuit de români şi secui. Este povestea tragică a unui triunghi amoros, în care doi bărbați, un român şi un secui, iubesc aceeaşi femeie. Personajul feminin, românca Marișca (Monica Ghiuță), are un copil cu românul Costan (Ilarion Ciobanu), dar este căsătorită cu secuiul Demeter (Matei Alexandru). Cei doi bărbați, românul și secuiul, se urăsc de moarte, dar nu din motive etnice, ci din gelozie. Ei sunt uniți însă, paradoxal, de existența copilului biologic al lui Costan, crescut de Demeter.

În noaptea de dinaintea sosirii nemţilor în sat, Demeter arborează tricolorul românesc pe turla bisericii. Un soldat neamţ se duce să-l dea jos şi cineva îl împuşcă. Comandantul trupei de ocupaţie începe să facă cercetări pentru a-l găsi pe cel care a arborat drapelul şi a-l executa exemplar dar, când află că acesta este Demeter, este pus în încurcătură. Ar fi fost nestrategic să se ştie că un secui a arborat steagul românesc, căci nemţii aveau interes ca populaţiile cucerite să fie dezbinate, nu solidare. În cele din urmă îi spune că îl iartă, cu condiţia să deununțe un român în locul lui, și anume pe Pavel Costan. Demeter refuză dar, între timp, Costan se duce să recunoască fapta lui Demeter ca fiind a sa. Nemţii sunt total derutaţi de această nouă întorsătură a lucrurilor şi, în final, îi împuşcă pe amândoi!

„Doi bărbaţi pentru o moarte” este un film de o tulburătoare actualitate, deși au trecut 46 de ani de la premieră și aproape toți actorii din distribuție au murit. Au rămas în viață Monica Ghiuță și regizorul Gheorghe Naghi. Acesta are o mare durere în suflet pentru soarta celui mai iubit film l său, care a rulat cu succes aproape în toate colțurile lumii (până și în celebra închisoare Guantanamo din Cuba), obținând nenumărate premii. Numai în România nu a fost „reabilitat”, ceea ce-l nedumerește profund pe regizor:

„Sunt mâhnit de soarta acestui film, mai actual ca niciodată. România este pe punctul de a se rupe și nimeni nu mai ascultă de glasul rațiunii, nimeni nu încearcă să învețe din nenorocirile trecute. Filmul meu, „Doi bărbați pentru o moarte” este un strigăt de deznădejde, dar și un semnal de alarmă. Va trebui oare să vină tăvălugul istorirei peste noi, ca să ne descoperim omenia profundă care ne-a salvat de atâtea ori și ne-a ajutat să conviețuim?

Ce-i desparte pe secui de români, în afară de interesele unor ticăloși din mijlocul lor sau din afara lor? Ce le-au făcut românii secuilor și ungurilor de sunt așa îndârjiți să renunțe la această conviețuire seculară? Cine zgândăre primitivismul dezbinator din oameni și de ce o face? Filmul meu, interzis în 1969, imediat după premieră, pune pe tapet toate aceste întrebări și încearcă să le dea un răspuns. Într-un moment crucial, în care sentința de condamnare la moarte este rostită, oamenii, indiferent de etnie, se solidarizează instinctiv pentru a-și salva ființa comunitară. Va trebui oare să parcurgem aceeași tragedie, ca să fim din nou oameni, nu dușmani fără pricină?..

Filmul „Doi bărbați pentru o moarte” este de o actualitate care mă sperie și pe mine. N-am vrut, Doamne ferește, să fac vreo profeție, dar uite că, fără voia mea, am făcut-o.

Și nu înțeleg de ce, cu foarte rare excepții, televiziunile evită difuzarea acestui film care a rulat aproape în toată lumea, cu excepția României, deși aici e vorba de o realitate a României, transformată în tragedie. Poate că glasul meu, care sunt român (deși mă cheamă Naghi) nu este atât de convingător pentru unguri și secui. Dar poate că Sütö András, scenaristul filmului, este mai credibil. Ce folos însă, dacă filmul rămâne, în fapt, interzis în România? Interzis în țara în care acum, mai ales acum,este nevoie de mesajul lui… Păcat”.

Filmul „Doi bărbaţi pentru o moarte” este o temă de gândire pentru români și secui, dar și o pledoarie avant la lettre împotriva a ceea ce se întâmplă acum în așa-zisul Ținut Secuiesc, împotriva urii interetnice inoculată, picătură cu picătură, în conștiința populației secuiești din această zonă. Cei care inflamează spiritele vor plăti, probabil, într-o bună zi. Dar, până atunci, cei care plătesc sunt miile de „Costan” și „Demeter” din zonele locuite de români și maghiari/secui. Dar nu din cauza solidarității, ca personajele din film, ci din cauza urii.

NOTA ISPRAVNICULUI. Revista „Certitudinea” și prietenii ei îi urează maestrului Gheorghe Naghi „La mulți ani!” și împlinirea celui mai fierbinte vis al său: reabilitarea filmului „Doi bărbaţi pentru o moarte” și așezarea lui, în conștiința publicului, alături de celelalte capodopere ale sale, deja legendare: „Două lozuri”, „D-ale carnavalului”, „Telegrame” și „Bădăranii”.