CIVILIZAŢIA VA FI DISTRUSĂ

ŞTEFAN DUMITRESCU:

„TEATRU. CIVILIZAŢIA VA FI DISTRUSĂ...”

Sinistru, ce titlu, cât un conţinut de carte, piesa lui Ştefan Dumitrescu scrisă în 1991 şi care se publică în serial pe FORUM vâlcean, noul ziar cultural, de forum, expresie de stânga şi de dreapta a membrilor Forumului Râmnicului care au plecat din conducere şi au rămas slujbaşii voluntari ai culturii vâlcene, sub egida Forumului...FORUM vâlcean, mult mai aprig decât cei care consideră cultura Râmnicului, membri ai uniunilor de creaţie statale şi servile PCR, „latrină” culturală; păi cum să nu le zică Ştefan Dumitrescu în toate scrierile sale aşa cum le zice...de le fuge pământul de sub piciare, de nesimţire. Titlul cu care Ştefan Dumitrescu mi-a făcut cunoscută piesa este chiar aşa, ţineţi-vă bine să nu cădeţi de pe scaune, nu de râs (în 1978 a mai scris o piesă de teatru, „Râsul”, în care se murea de răs, în oglindă, şi de plâns) ci de teamă să nu fie adevărat... „TEATRU. CIVILIZAŢIA VA FI DISTRUSĂ. TEATRU. CIVILIZAŢIA UMANĂ VA FI DSISTRUSĂ DE LA PARIS. POPORUL ROMÂN ESTE UN POPOR SINUCIGAŞ, UN POPOR DE HOŢI ŞI DE JIGODII CARE TREBUIE SĂ DISPARĂ DE PE FAŢA PĂMĂNTULUI!?” ...De frica cui?

De frica „bubulilor”, care însămânţează în stânga şi-n dreapta dezbinare, pescuindu-i, sanchi, pe neromâni, pe nenaţionalişti, pe cei români care sunt adevăraţi români, adică cetăţenii care-şi iubesc ţara şi poporul. Să spui adevărul este cea mai cumplită trădare faţă de de naţiuni şi de popoare, de Haşdeu, de Eminescu, de Macedonski, de Coşbuc, de Vasile Voiculescu, de Mircea Eliade, de Mareşalul Antonescu, de Sabin Bălaşa, de Nichita sau Sorescu, vai nouă, şi nu ultimul, de mielul Ceauşescu... Un titlu cât o epopee de vitează existenţă a unui popor împroşcat cu noroi, şi, care, nu se mai poate ridica şi curăţa, din cauza gunoaielor pe care le-a crescut la sânul său. Cartea este de o surprizătoare simetrie cu o altă carte, scrisă, tot aşa, şi netipărită, căci nimeni nu se-ncumetă s-o publice, „Revolta” şi care îl are ca autor pe Alexandru Trifu (fiul renumi-tului profesor de psihopedagogie de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” înainte de 1989, artist plastic român şi vieţuitor, din 1982, la Geneva... Simetrie pentru că amândouă dezvăluie tragedia intelectualului român care nu se poate adapta condiţiilor de viaţă impuse de comunism şi îşi caută fericirea în marele şi savantul Occident...Simetrie şi cu „Iosif în Occident” , roman, 2005, autor, preot şi poet Leon Dură... Tema lor, aceeaşi, este refugiul politic şi revenirea (aproape imposibilă înainte de 1989, şi de neacceptat după 1990). Viaţa fără sens sau cu sens, dar cu multe şi inimaginabile obstacole pentru cei care au ales această cale a libertăţii, care, oricum o fi ea, acum, în Occident este mult mai bună decât aceată mizerie internă a prezentului!... când peste şase mi-lioane de români au ales să trăiască în exterior! iar cei care câştigă păguboasele (fără rost şi neprofitabile comunitar, ci doar în folosul profesorilor sau în îngâmfarea conducătorilor, poate şi personal, a elevilor) olimpiade de limba română-Internaţionale?! se exprimă cu „naşpa” şi nu ştiu să extragă rădăcina pătrată dintr-un număr!...Iar cei rămaşi aici, îmbrăcaţi la patru ace, sau cu nurii goi, cu buze siliconate spun, ne asigură, că lupta lor e dusă pentru o Românie a viitorului pentru care trebuie să se mai aştepte!...Deci, nu mai e soia, nu mai există un singur post TV de două ore şi cu un imn de douăsprezece strofe interpretat de Madrigal, când se luminează de ziuă şi când se întunecă de noapte (vorba ceea, cei mai mulţi plecaţi şi care nu vin înapoi sunt cei care au purces la acest drum cu o singură cale înainte de 1980; când, încă,

Dacia era cea mai bună maşină din Est! şi românul avea locuinţă proprietate personală, mobilă de lemn; mânca mere ionatane, pere pergamute, brânză de oaie-capră sau vacă, bea vin de buturugă şi avea pantofi de piele şi haine de stofă!...mergea la mare şi la munte să culeagă razele soarelui...pe care le avea şi-n proprie ogradă; avea revistele Contemporanul, Secolul XX, Flacăra, Informaţia, Sânteia Tineretului, România Liberă, Scânteia, România Liberă...); în perioada când avea „de toate pentru toţi” (inclusiv emisiunea cu acelaşi text, de la Difuzor sau Radio!). Pe scurt, piesa lui Ştefan Dumitrescu ne arată, după douăzeci şi şase de ani cât puternică a fost şi este frustrarea românilor până în 1989 şi cât de puţin şi în rău mai mult, după 1989, a avut loc o schimbare în România...

*

PERSONAJE :

Mihai Dragomirescu ( fizician român stability la Paris )

Rodica Dragomirescu ( soţia fizicianului, artist plastic)

(...)

M D: ( mângâind-o) Ai să vezi, că după ce vom face înconjurul lumii o să ne simţim altfel. Între timp o să-l avem pe micuţ.

R D: ( tristă, epuizată) Nu, Mihai, m-am gândit bine. Într-o lume atât de decăzută nu merită să aduci o viaţă pe lume. De ce ? Când populaţia lumii scade. Când decăderea morală a civilizaţiei umane a atins un punct atât de critic. Când se poate să dispărem chiar mâine ca specie,..nu ar fi o crimă (zgomotul tramvaiului începe să crească din nou ) să aducem pe lume un copil ?

(...)

R D: Marea mea descoperire, nu te supăra. Aşa cum tu ai descoperit Radionii şi Mionii, sau cum naiba i-ai mai botezat, şi teoria piramidală a universului, eu am descoperit Antiomul, Antilumea, Antisocietatea, Specia Antiumană. Acestea sunt mari descoperiri, Mihai, descoperiri la fel de mari cum sunt şi descoperirile tale în fizică . (îl priveşte tristă ) Şi lucrurile acestea trebuie să le spun în pictura mea, în sculpturile mele (tonul devine înalt) pe care urmează să le cioplesc de acum încolo ! ( unurlet jelit ) Şi nu mai pooot, nu mai pooot . Şi îmi vine să urluuu, să urluuuuuuuuuuu ! (plânge)

(...)

R D: Tu eşti o marfă, Mihai, fotbaliştii, cercetătorii, artiştii, oameni de ştiinţă, sunt cumpăraţi şi vânduţi ca nişte mărfuri. După ce te-ai remarcat la Institutul acela, unde ai lucrat ca ajutor de laborant, de faptul că spălai duşumelele şi eprubetele şi duceai tava ai uitat, te-au vândut altui patron. Apoi, pentru că ai reuşit să publici câteva articole ştiinţifice de mare interes, au venit cei de la Benz Concern şi te-au cumpărat pur şi simplu ca pe cea mai banală marfă. Ţie, suma cu care ai fost cumpărat ţi s-a părut astronomică. Săracul de tine. Dintr-un fugar din ţara ta, de unde ai fugit de scârbă şi de ruşine, ai devenit o marfă. (teatral) Iată marele salt înainte, marele progres ! Trăiască marele progres din viaţa noastră, Antiomul.

M D: Draga mea, faptul că am devenit o marfă ne-a permis şi nouă să ne cumpărăm acest apartament. Şi draga noastră maşină de vacanţă. Să ne petrecem câteva vacanţe ca-n vis. Mie mi-a dat posibilitatea să lucrez ca cercetător principal într-un laborator ultramodern . Iar ţie, să stai acasă şi să pictezi .

(...)

M D: ( trist,îngândurat ) Rodi…te rog să mă ierţi, n-am vrut să te superi, în curând se va lumina de ziuă. (priveşte instinctiv către pendula uriaşă care a stat de mult ) Mai este puţin şi se va lumina de ziuă. Atunci vom reuşi să ne pilim bine, bine, şi să adormim. Băgând la alcool în noi până mustim ca un burete plin de apă vom reuşi să adormim .

(...)

M D : (bătând cu pumnul în masă ) Axiofagia, axiofagia ! Aşa a numit un psiholog român, numele lui este Ştefan Dumitrescu, această boală, această patologie a psihologiei poporului român. Boala care-i face pe români să-şi mănânce valorile, să se invidieze între ei. Adică să-şi distrugă oamenii cei mai buni. Imaginează-ţi un monstru care după ce naşte puii şi mănâncă pe cei mai mari şi mai frumoşi. Pe cei mai dezvoltaţi ! Popor criminal ! Popor sinucigaş !

(...)

R D : Mereu ne-am zbătut de când eram mici, apoi în liceu, apoi fă facultatea cu mare greutate . După ce am terminat facultatea am vrut să mă realizez, să mă împlinesc ca om şi ca artist, crezând că va veni odată clipa când voi scăpa de toate grijile. Când voi ajunge pe culme. Odată ajunsă acolo puteam să fiu liniştită, împăcată. Dar nu s-a întâmplat aşa. Lumea pictorilor şi a sculptorilor e o lume de bestii, de jigodii şi de fiare .

M D : Ca şi lumea oamenilor de ştiinţă, a medicilor . A scriitorilor…

(...)

povestea-vorbii-decembrie1-2015-315-x-400_pt-net.pdf