RISS &
JEAN
Charlie
Hebdo – Juan de Dios Ramírez-Heredia -
Jean Claude Larchet - Ben Todică – Tom
Nibbelin – George Anca – Utopia recunoașterii
*
Redactorul-sef al Charlie Hebdo,
dupa caricatura cu Simona Halep: Europenii n-au umor. Romania ne-a dat totusi
mari comici precum hazliul Eliade sau mascariciul Cioran
Miercuri, 20
Iunie 2018, ora 13:15
Foto: Arhiva
Hepta.ro
Laurent
Sourisseau, supranumit Riss, directorul si redactorul-sef al Charlie Hebdo, a
scris in editorialul sau din ultimul numar al revistei franceze ca romanii, ca
toti europenii, nu au umor, dupa ce s-au suparat pe Franta, in urma caricaturii
ce o ironiza pe Simona Halep.
Editorialul
din ultimul numar al revistei a fost tradus si postat pe blogul sau de
jurnalistul si scriitorul Dan Alexe, cel care a prezentat pe retelele de
socializare caricatura ce o ironiza pe Simona Halep, publicata de Charlie
Hebdo, saptamana trecuta.
" (..)
Saptamana trecuta, Romania, care ne-a dat totusi mari comici precum hazliul
Mircea
Eliade sau
mascariciul Cioran (le poilant Mircea Eliade et le desopilant Cioran) s-a
suparat pe Franta din cauza unui desen cu jucatoarea care tocmai castigase
Roland-Garros.
La saizeci
si unu de ani dupa crearea Comunitatii economice europene, descoperim cu oroare
ca europenii n-au niciun umor. In ciuda pactului otel-carbune, a CEEA
(Comunitatea europeana a energiei atomice) si a spatiului Schengen, un mare
santier fundamental pentru constructia europeana n-a fost inca lansat: Europa
umorului.
Ca o
circumstanta atenuanta pentru romani trebuie spus ca nici parintii fondatori ai
Europei - Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer... - nu erau
mari comici. Dupa moneda unica europeana, vom crea oare intr-o zi un umor unic
european?
Fiecare tara
isi pazeste cu strictete traditiile umoristice si nu lasa Bruxelles-ul sa le
reglementeze. Umorul, care ar trebui sa ne apropie, devine factor de discordie.
Inca unul in Europa? Cine o va salva de la acest naufragiu umoristic? Migrantii
de pe Aquarius? De ce nu? (...) ", a scris Riss.
Publicatia
franceza de satira Charlie Hebdo a ironizat victoria Simonei Halep la turneul
de la Roland Garros publicand, in urma cu o saptamana, sub titlul "O
romanca castiga Roland Garros-ul" o caricatura reprezentand o persoana
care ridica trofeul deasupra capului si spune "Fier vechi, fier
vechi".
Numerosi
romani au criticat dur caricatura, considerand-o jignitoare nu numai la adresa
Simonei Halep, ci si la adresa poporului roman. Federatia Asociatiilor de
Romani din Europa (FADERE) a anuntat ca va depune plangere impotriva Charlie
Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep.
Ziare.com
Comentarii
Cat umor!
Atat hazliul
Eliade, cat si mascariciul Cioran, o apreciau pe doamna Sourisseau, o femeie de
moravuri usoare (ca sa fiu diplomat!), care, desi o cunosteau bine, chiar
foarte bine, de-a dreptul intim, nu le spusese nimic despre ce jagardea de fiu
de catea a nascut!
Ea nu are
nici o vina! (Frumoasa Țară)
De ce nu
citati esentialul?
Iata ce a
mai scris redactorul sef de la Hebdo:
"...o
sa avem nevoie de toata lumea: de cretinii de romani, de labagiii de englezi,
de gunoaiele de italieni, de cururile de spanioli, de natangii de nemti, de ***
de greci, de mironositele de polonezi, de portughezii flocosi, paduchiosii de
maltezi, slovenii fara ***, scarbele de austrieci, taranoii de olandezi,
slinosii belgieni, bulgarii alcoolici, ipocritii de ciprioti, caposii de
croati, aratarile de danezi, estonii cu leneveala lor, ungurii fara ***,
finlandezii caine-de-sanie, irlandezii cirozati, nimicurile de letoni,
lituanienii pititi, cehii fara rost, prefacutii de slovaci si escrocii de
suedezi. Fara sa-i uitam pe gaozarii imputiti de francezi", a scris
Riss."
Daca asta se
mai numeste umor, inseamna ca definitia jignirilor trebuie redefinita in toate
dictionarele europene. (Andradda)
si n-are
dreptate? pacat ca r a h a t i i americani si rusi
nu sunt
trecuti in lista 'calitatii' umane. (memorex)
unde sunt
frectziile
de romani cu ...je suis chalie!
pe cine nu
lasi sa m0ara nu te lasa sa traiesti. (hc-ct)
unde sunt
frectziile
de romani cu ...je suis chalie!
pe cine nu
lasi sa m0ara nu te lasa sa traiesti.
Unde-s
jidanii in insiruirea asta?
Sau, astia
se cred buricul pamantului si perfectiunea intruchipata!?
Pai nu sunt
...
Ca seful de
la Hebdo a avut grija sa se lege numai de europeni.
E de
inteles, dupa ce musulmanii au omorat 12 oameni de la Hebdo.
Individul e
un las. A inceput sa injure acum toata Europa ca sa ascunda ra-hatul pe care
l-a mancat cu caricatura despre Halep.
Daca pt
Hebdo jignirile gratuite inseamna umor...e treaba lor.
scarboseniile
charlie hebdo nu au nimic in comun
cu umorul
francez care este de buna calitate - umorul de kibutz si scalambaielile
promovate de riss este propaganda negativa la adresa europenilor - ideea
acestuia ca romanii sunt o adunatura de tzagani care scurma in gunoaie dupa
fier vechi vine de la politica oficiala a "republicii romania"
instaurata de alogeni prin lovitura de stat in 1989, in care un personaj
celebru a afirmat ca "industria romaneasca este un morman de fiare
vechi" si de la trasformarea oficiala peste noapte a
"tzaganilor" in "romi" (locuitorii romaniei?!) - din acest
punct de vedere, riss are dreptate sa-i numeasca pe romani "cre.tini"
si totusi,
spusele
d-lui Sourisseau contin o doza de adevar, indiferent cine a cunscut-o, intim,
pe maica-sa (daca o fi adevarat, fiindca sa runci doar cu vorbe... e cel mai
usor). Nu pot sa nu recunosc, cu durere, ca teoria despre mit a lui Eliade
chiar are ceva hazliu, cat despre Cioran, pe care-l iubesc sincer, el chiar a
avut un comportament hazliu in teria sa despre sinucidere... pe care o
recomanda altora, dar n-a "practicat-o" niciodata (mai, sa fie, oare
de ce ?). Asadar, oricat de tare ii doare pe super-rafinatzii intelectuali
romani, d-l Sourisseau chiar are putzina dreptate in cele spuse despre romani.
Iar caricatura sa despre "feraille , feraille !" ne arunca in fatza,
noua, romanilor, un adevar simplu: din "patriotism" sau ca ilustrare
a unui astfel de sentiment dominant in subconstientul nostru colectiv, noi,
romanii, ne extaziem in fatza a tot felul de tinichele (cupa de la Roland
Garros nu intra in aceasta categorie, dar a cazut pe ea magareatza de a fi
luata, de caricaturistii francezi, drept simbol al iluziilor romnilor) care arata
"cat de buni sunterm", desi doar catziva indivizi sunt cu adevarat
buni - in cazul de fatza, doar campioana de necontestat Simona Halep - la nivel
european si mondial. Si inca ceva: n-o fi facand, oare, caricatura referire si
la strigatul pe care-l auzi, probabil doar in Romania, la Bucuresti, al
bietzilor saraci ai orasului care-l strabat neobositi (desi sunt nemancatzi si
fara dinzti) in cautare de fier vechi: "fiare vechi cumpaaaar !".
Daca dvs. nu atzi auzit acest strigat al saraciei, eu il aud cel putzin odata
pe saptamana. Abia atunci cand vom ridica nivelul de trai si de civilizatzie al
Romaniei pana intr-acolo incat acest strigat sa dispara de pe starzile
bucurestene, abia atunci vom putea sa ridicam , cu semetzie, coada si sa ne
rastim la umorishtii francezi, buni sau slabi, asa cum or fi ei. Si sa o facem
din patriotism adevarat !
Cand nu
intelegi nimic, da' incerci sa te dai mare...
patesti ca
dumneata...
Elucubratiile
cu miros de intelectualitate sunt la moda. Pai, bade, aia despre care povestesti
ca striga dupa fier vechi ridica fiarele, ca si cum ar vrea sa le vanda?
Sigur, la
mintea creata a 'intelectualului superior' asta e bagatela...
Este evident
o marlanie care face trimitere la asocierea roman-tigan care-l bantuie pe
francez, in general. Nu-ti trebuie multa carte sa observi asta, chiar daca
etalezi ifose la care nu ajungi cu prajina.
Iar
replicile nu trebuie, sau nu trebuia sa se fi referit la francezi! Ca se screme
sa fixeze, deja fixatia din capul francesului doar publicatia asta idioata. Cu
seful ei ***, care n-a inteles nimic si vrea sa dea lectii de 'umor'.
Reactia
noastra n-are treaba cu individul asta si nici prea mare chiar cu publicatia
***.
Reactia
indignata a noastra trebuie sa se adreseze francezului de rand, nu cu jigniri,
ci ferma, doar sa ajute la a intelege ca echivalenta intre romani si tigani nu
e corecta, chiar daca au fost invadati de etnia asta cu obiceiuri 'speciale'.
Iar etnia cu
pricina nu este 'apreciata' ca etnie. Doar pentru ca la ei idealul de realizare
este cel care pute, fura, e violent, nu munceste, nu se spala, cerseste si alte
de-astea 'pozitive'...
Si de fapt
care e problema...
..ca rromii
umbla dupa fier vechi?
In Germania,
daca ai un aragaz sau o masina de spalat de aruncat, trebuie sa le cari din
casa in garaj, sa le pui in masina, sa le transporti la centrul de colectare si
nici nu iei vreun ban pe ele.
In Romania,
vine rromul cu furgoneta pe strada, iti cantareste fierul, iti da 20 sau 30 de
bani pe kg si ai scapat de vechituri.
De ce-ar fi
de condamnat aceasta situatie, atata timp cat totul este legal si permis de
autoritati?
Charlie
Hebdo s-a cam facut de ca-cat.
Atat si
nimic mai mult.
s-a facut
demult,
dar merge
inainte. Inlocuieste harul cu marlania. Se pare ca cinismul cu ca-si siropeaza
gaselnitele ii vine direct din meseria de cioclu a tatalui sau (pe bune !)
Ba
berbecilor!
Umorul si
caricaturile Nu sint pentru toata lumea.V-a explicat Sora,dar n-ati inteles
nimic.Caricatura face misto de francezi si de idei preconcepute,adica uite ba
fraierilor,roamanii aia pe care-i credeati buni sa care fiare vechi mai cistiga
si Rolland Garros.Nu este obligatoriu sa le intelegi si sa-ti placa.Este
obligatoriu sa taci daca nu te duce mintea.
Eu am
crescut cu Pif,Rahan si Mordillo,asa ca mai inteleg ceva.Capisci?
Pentru
"Stimabilul" jurnalist
Aici nu mai
este vorba de umor! Problema este confuzia intre rrrrromi si romani!
"stimabilul"
sa se mai informeze inainte de a-i induce in eroare pe cititorii sai fideli!?!?
Despre
continutul publicatiilor umoristice...
Incercati sa
cititi 2-3 articole din ,,Catavencii'' nostri, apoi veti dobandi ( sper ! )
suficient umor, cat sa nu-l mai injurati pe domnul Sourisseau. Suntem in 2018,
secolul al XXI-lea, UE,(si) Romania. Vedeti opinia ,, carcotasului'', e bine
sustinuta. Servus, ( miticilor ce suntem ! )
riss e doar
un alt pavian cu mantie, encore un vrai imb.écil
"hazliul
Mircea Eliade" - probabil il confunda cu Eugen Ionesco, ca orice analfabet
cu doua clase, educat din revistele cu benzi desenate - chiar daca riss se
crede rasa superioara, "umorul" promovat de charlie hebdo este
scabros, un gen subcultural tipic trogloditilor si cocalarilor, care starnesc
doar rasul animalelor
Acum ce sa
mai facem?
Daca un
oarecare de la o revista de scandal a decis ca "europenii nu au
umor", cine n-aiba il baga in seama?
Asa crede
el?
Sa fie
sanatos!
Eliade,
Cioran, Brancusi sau Ionesco si-au castigat de mult respectul francezilor.
Acest
Charlie Hebdo a ajuns cunoscut prin asasinatele comise de niste cre-tini
jihadisti care au omorat 12 oameni.
Daca ei
considera ca merita sa mori pt niste caricaturi, e treaba lor.
Libertatea
de exprimare din Paris, Londra sau Berlin nu are absolut nimic de-a face cu
mentalitatea talibanilor.
E ca si cum
ai da briciul pe mana unei maimute si apoi te declari indignat ca si-a taiat
nasul.
De recitit
Mircea Eliade
Un indemn
subtil să verificăm cat de... hazliu o fi Mircea Eliade, recitind tot ce-a scos
Humanitasul pe cand ii expunea poza cu pipa la targuri, incă neinterzicandu-se
la noi fumatul in postromanism!
si cand ii
vad la tv-eu pe unii inchizitori-occidentaloshi....
....acoperin
brexitu, dar infierand bascii rebeli.....si lingand tare-tare pina si la nisha
sharli-ebdo, imi vine sa vars!......"nu ca ie invers mai!...e doar
metaforic!...n-ati inteles niik!....noroc cu noi inchizitorii-occidentaloshi,
ca va mai tinem pe calea cea "dreapta" cu
fortza!...altfel.....".....zau asa.....
Rabbi, vreau
să studiez Talmud-ul.
- Vorbești
aramaică?
- Nu.
- Ebraică?
- Nu.
- Ai studiat vreodată Torah?
- Nu, Rabbi, dar am absolvit Harvard cu summa
cum laude în filosofie și mi-am luat doctoratul la Yale. Aș dori să-mi completez educația cu puțin Talmud.
- Mă-ndoiesc că ești pregătit pentru Talmud.
Este cea mai cuprinzătoare și adâncă dintre cărți. Dacă dorești, te voi testa
în domeniul logicii iar dacă treci testul, te voi învăța Talmud-ul.
- Bine. Sunt foarte bine pregătit în domeniul
logicii.
- Prima întrebare: doi spărgători coboară
printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară.
Care dintre ei își spală fața?
- Spărgătorul cu fața murdară.
- Greșit. Cel cu fața curată. Fii atent la
logică: Spărgătorul cu fața murdară se uită la cel cu fața curată și se
gândește că fața lui e curată. Cel cu fața curată se uită la cel cu fața
murdară și se gândește că fața lui e murdară. Așadar, cel cu fața curată se
spală.
- Foarte isteț. O altă întrebare, te rog.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul
dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Am stablit asta. Spărgătorul cu fața curată
se spală.
- Greșit. Amândoi se spală. Fii atent la
logică: Cel cu fața murdară crede că
fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Așadar,
spărgătorul cu fața curată se spală. Când cel cu fața murdară îl vede
spălându-se, își dă seama că și fața lui trebuie să fie murdară. Așadar, amândoi se spală.
- Nu m-am gândit la asta. Te rog, încă o
întrebare.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul
dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Ei bine, știm că amândoi se spală.
- Greșit. Nici unul nu se spală. Fii atent la
logică: Cel cu fața murdară crede că
fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Dar când cel cu fața curată nu se obosește să
se spele, nici el nu se spală. Prin urmare, nici unul nu se spală.
După cum vezi, nu ești pregătit pentru Talmud.
- Rabbi, te rog, mai supune-mă unui test.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul
dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici
Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca
doi bărbați să coboare prin același
horn iar
unul iese cu fața curată în timp ce celălalt are fața murdară?
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri
contradictorii la aceeași întrebare. E imposibil!
- Nu, fiule, acesta-i Talmud-ul.
Iti doresc o
zi frumoasa !
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul
dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici
Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca
doi bărbați să coboare prin același
horn iar
unul iese cu fața curată în timp ce celălalt are fața murdară?
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii
la aceeași întrebare. E imposibil!
- Nu, fiule, acesta-i Talmud-ul.
Iti doresc o
zi frumoasa !
UNION ROMANI
God save us from the Italian Interior Minister
Predictably. Sooner or later we knew
what would happen. We know very well the ways of Northern League of Italy. Its
components are radically racist and its ideology is traced to that of the Nazi
party of Adolf Hitler. An ideology that brought so much pain and despair to
millions of people who ended up being exterminated in the extermination camps
or in the gas chambers.
And we say that we knew that because we
have already suffered in our own flesh the genocidal blows of the Italian
government when, not too long ago, under the Berlusconi government, the
separatist and nationalist Northern League took over the interior ministry of
the government of coalition that ruled Italy in 2013. The list of aggressions
of these miserable racists would be endless. One recent example, five years
ago, the vice president of the Italian Senate, and member of the extreme
right-wing Northern League, Roberto Calderoli, compared Minister Cecile Kyenge,
a black woman, with a monkey. “When I see the images of Kyenge I cannot stop
thinking, although I do not say that it is, in the features of an orangutan”.
Ten years ago, I reported that the
situation was reaching unsuspected limits in Italy. Who was then Mayor of
Treviso - a city of more than 100,000 inhabitants, capital of the province of
the same name and belonging to the Veneto region of northern Italy- , Giancarlo
Gentilini, said at a rally with thousands of people, that “Roma children must
be eliminated - does it mean to kill them?”. This miserable man shows off to
have destroyed two camps of Roma people and boasted that in his city “there are
no Roma!”. He proclaimed himself the sheriff of Italy, and he became famous
proclaiming that against the Roma should practice “double zero tolerance”.
Today we witness the embarrassing
spectacle offered by the current interior minister of the Italian government,
Matteo Salvini, who is following in the footsteps of the person who held the
same department in the last coalition government of the Northern League with
Berlusconi's party: Roberto Maroni (2008-2011). This racist politician, who has
been president of the rich Lombard region until March of this year, in which he
was succeeded by another member of the Northern League, Attilio Fontana,
proposed to take the fingerprints of Roma children, as was done in Nazi Germany
in the years of the pre-World War. We did not allow it and I participated in
Brussels, together with a large group of Italian Roma people, in a
demonstration in front of the Commissioner of Justice of the European
Commission to denounce this horrible disposition.
Matteo
Salvini is a dangerous racist
And it is because he has never been
worried to hiding it and not even concealing it. Unfortunately, I have not had
the opportunity to face him personally as I have on many occasions against the
racist members of the European Parliament, because when Salvini was elected to
the Strasbourg Chamber I was no longer a member. However, I just saw a video
recorded in 2009, when Salvini was member of the European Parlament, where he
appears singing in chorus with a group of Nazis. He was holding a glass of beer
while he sang: “It smells bad, so much that even the dogs run away. It's
because Neapolitans are coming and they do not know what soap is because they
have never washed”. Imagine: if he says
that about his Italian countrymen, what will he say about those who are not?
Well, he says, and so he asked to the
President of the Republic that same year, to reserve two subway cars in which
citizens who did not belong to the European Union could not enter. Poisoned
idea that the following year defended Erminio Boso and Sergio Divina, two
provincial representatives of Trento, also of the League, giving as official
reason for the request that “foreigners smell bad”. Let's not forget that these
Nazis belong to the same party as Umberto Bossi, the one who threatened to take
the weapons to the streets. “The rifles are always ready”, he said, “we are
ready. If they want confrontations, I have three hundred thousand men always
ready”.
How the
Italian Roma people live
I think I know how the Italian Roma
people live. I have been many times in this wonderful country and I have had
many meetings with its leaders and with the organizations that defend them. And
I have participated, with the Italian authorities, in meetings in which we have
tried to find ways to make possible the elimination of prejudices and the
incorporation of the Roma community to the Italian society. It has not been
easy, in the same way that it is not easy to exercise politics in a land that
someone has said that “could work perfectly without any kind of government”. I
have always said that, if I had to live outside of Spain, Italy would be,
without hesitation, the land I would like to live on. What does not blind me to
recognize that the problems facing the Roma community throughout the country
are much more serious than those we recognize that still suffer a part of the
Spanish Roma people.
The first news that shows the presence
of Roma in Italy is from the first years of 1400. Twenty-five years later they
made their appearance in Spain. Possibly they came from Greece through the
Adriatic. Not many Roma live in Italy. The latest estimates put the population
at about 180,000 people, of whom some 26,000 live in huts and settlements that
Minister Salvini wants to close. I know the “campo sosta” in Rome and in
northern Italy, especially in Milan and Florence. In this last city, I actively
collaborated with the General Prosecutor of the region who insisted on
improving the living conditions of the thousands of gypsies who had arrived in
Italy, crossing the Adriatic Sea after the bloody wars of the ex-Yugoslavia.
The truth is that between 1960 and 1967 there was a large mobilization of Roma
from Eastern Europe. It is estimated that it was a mass of almost 300,000
people who moved, but it was in the wake of the fracture of the ex-Yugoslavia,
after the death of Marshal Tito, when some 40,000 Roma entered Italy and a
similar amount in Austria.
Some studies show that 50 percent of
the Roma population resident in the country are Italians of origin. The rest
are mostly from Romania and Bulgaria. These are the ones whom Minister Salvini
has told them: “Hey, the good life is over. You can go pick up the bags”. But
the racist Salvini pretends to ignore that most of these Roma have been living
in Italy for almost 50 years and that according to Carlos Stasolla, president
of the association that serves these people, “these gypsies are more Italian
than many of our fellow citizens”.
Salvini, who, in addition to being
Minister of the Interior, is vice-president of the Italian Government, was the
main promoter of the refusal to disembark in Italy of the 629 immigrants of the
ship “Aquarius”. And when the ship arrived in Valencia he celebrated it saying
that, at last, Italy had ceased to be “the doormat of Europe”. Then, already
from Milan, in an act with his faithful, trying to be funny, he said he hoped
that Spain would welcome “66,629” more emigrants.
Now we live with the soul in suspense
because the hard hand of Salvini against immigration and against the Roma
people can be reflected in the fulfilment of one of the threats that appears in
his government program signed with the anti-system formation Five Stars: remove
his parents children when the authority so provides.
European Roma associations are
mobilizing to give an adequate response to this unspeakable barbarism.
Juan de Dios
Ramírez-Heredia
Lawyer and
journalist
Vice President
of the International Romani Union
Jean Claude
Larchet
Alungarea
gandurilor rele
Pentru a
indeparta gandul rau care se iveste inaintea sufletului, se pot lua doua
atitudini:
a) Prima, pe
care am putea-o denumi "antiretica", consta in a ingadui gandului sa
patrunda in suflet, pana la primul stadiu al insotirii, in care se convorbeste
cu el in chip nepatimas. In cadrul acestei convorbiri, omul contrazice si
combate gandul, aceasta combatere constand in a-i opune argumente
impotrivitoare, care, practic, sunt scurte texte din Sfintele Scripturi care se
corespund situatiei. Atunci omul este dator, dupa cum scrie Sfantul Macarie
Egipteanul, sa "cugete la poruncile lui Dumnezeu si pe ele sa i le dea
mintii spre lucrare. Iar aceasta pentru ca gandul cucernic prin care ne
impotrivim, ramanand in noi, sa biruiasca raul. Pilda de o asemenea purtare ne
da "cel ce a zis: (...) "Si voi raspunde celor ce ma osandesc
cuvant" de impotrivire (Ps. 118, 42). Si iarasi: "Pusu-ne-ai pe noi
spre graire impotriva vecinilor nostri" (Ps. 79, 7)". Si tot asa
sfatuieste Avva Iosif din Panefo pe unul care-l intreba ce sa faca atunci cand
ii vin gandurile rele: "Lasa-le sa intre, si te lupta cu ele"; si-si
indreptateste sfatul spunand: "De vor intra gandurile si te vei lupta cu
ele, dand si primind lovituri, mai iscusit te fac". Sfantul Isihie
Sinaitul invata la fel: "Dupa ce mintea (...) a dobandit deprinderea
neincetata a razboiului incat poate patrunde cu adevarat gandurile (...) atunci
trebuie sa lase gandurile sa vina inauntru (...), sa le vadeasca cu stiinta si
sa le doboare".
Acest fel de
razboire cu gandurile este insa rezervat celor sporiti duhovniceste, care, in
convorbirea cu ele, nu se lasa amagiti de momelile vrajmasului, nu le urmeaza
si nu sunt biruiti de el. Din aceasta pricina, Avva Iosif din Panefo, care, asa
cum am vazut mai sus, indemna pe un frate la lupta cu gandurile pe unul, pe
altul il sfatuieste: "Nu lasa nicidecum sa intre gandurile, ci indata le
taie". Iar Sfantul Ioan de Gaza scrie limpede unuia dintre fiii sai
duhovnicesti: "Cat despre impotrivirea in cuvant, ea nu e cu putinta
oricarui om, ci numai celor puternici, carora dracii li se supun. Caci daca
vreunul dintre cei neputinciosi vrea sa li se impotriveasca, dracii isi rad de
el ca de unul ce vrea sa li se impotriveasca aflandu-se sub puterea lor".
Sfantul Varsanufie, la randul sau, tot asa ii scrie unui ucenic de-al sau:
"E propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor si apoi
sa-l scoata. Tu nu lasa focul sa intre in padure, ca sa nu o arda (...). Nu te
juca cu tulburarea, caci nu vei ramane neclintit in aceasta ispita". Si
talcuind raspunsurile deosebite date de Avva Iosif de Panefo la aceeasi
intrebare, mai zice inca: "Cel ce poate sa li se impotriveasca si sa lupte
cu ele si sa nu fie biruit, sa le lase sa intre; iar cel ce e slab si nu poate,
ci stie ca se va invoi cu ele, sa le taie". Chiar daca nu ajunge sa fie
biruit, omul care nu este cu totul intarit, va iesi ranit sau intinat, asa cum
arata Sfantul Isaac Sirul, care, de aceea, sfatuieste sa ne ferim de o astfel
de lupta: "Caci nu avem in toata vremea puterea sa ne impotrivim tuturor
gandurilor ce se ridica impotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori
primim de la ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai potrivnici
pe unii... care te pot rani peste masura intelegerii tale. Si chiar de ii vei
birui, intinaciunea gandurilor iti murdareste cugetul si raul lor miros ramane
multa vreme in narile tale".
Faptul ca
acest fel de lupta este rezervat celor sporiti nu inseamna ca este desavarsit
in sine: in afara de riscul de a fi biruit, se ajunge si la o anumita crestere
a ispitei, care, dupa cum arata Sfantul Marcu Ascetul, este insotita de tulburare,
de care cei desavarsiti se feresc indeosebi; mai implica, de asemenea, o
anumita aplecare asupra gandului si staruire asupra lui, ceea ce indeparteaza
mintea de la deplina luare-aminte pe care o cere rugaciunea curata; in sfarsit,
intr-o anumita masura, se face voia diavolilor; de aceea Sfantul Ioan de Gaza
il sfatuieste pe un ucenic de-al sau: "Sa nu i te impotrivesti (gandului).
Caci aceasta o doresc ei (diavolii) si nu vor inceta sa te razboiasca".
De aceea,
celalalt mod de razboire - care este "taierea gandurilor" - trebuie
privit ca mai bun, asa cum, de altfel, invata si Sfintii Parinti, pentru ca
este mai direct si mai rodnic decat celalalt; Sfantul Isaac spune ca omul care
se foloseste de el, "prin aflarea cararii celei scurte, la care a ajuns, a
taiat imprastierea caii celei lungi".
b) Acest al
doilea fel de lupta, care tine de o anumita lucrare a trezviei, consta in a nu
lasa deloc gandul sa intre si a-l alunga (Parintii mai spun si: a-l impiedica
(sa intre), a-l taia, a-l taia indata, a-l taia repede, a-l lepada) de la cea
dintai ivire, adica atunci cand nu este decat o simpla ademenire.
"(Momelile diavolesti) trebuie numai sa le vedem si indata sa le taiem de
cum rasar si ne ataca (ne momesc)", invata Sfantul Isihie Sinaitul. Iar
Sfantul Filotei Sinaitul spune ca "cel ce se
impotriveste,
sau nu se supune inceputului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate
relele". Sfintii Parinti arata limpede si in repetate randuri ca nu
trebuie primita samanta vrajmasului, si cu atat mai mult nu trebuie sa se
staruie in gandul sau nalucirea puse inainte de el. intotdeauna insa, randuiala
trebuie sa fie aceeasi: "nu lasa gandurile sa zaboveasca in suflet",
dupa cum invata Sfantul Maxim. Adica, trebuie blocat de la bun inceput
mecanismul ispitirii, pe care l-am descris mai sus. Astfel, Sfantul Isihie
Sinaitul scrie: "Daca mintea noastra e incercata si disciplinata, avand
deprinderea de a se observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si
inselaciunile amagitoare ale diavolilor, stinge cu usurinta... sagetile aprinse
ale diavolului indata ce s-au aratat, neingaduind fanteziei patimase sa se
miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gandurile noastre dupa forma
ce ni s-a aratat sau sa stea de vorba cu ea in chip prietenos, sau sa gandeasca
mult la ea, sau sa-si dea invoire cu ea". Dimpotriva, a lasa sa se puna in
miscare acest mecanism inseamna, daca nu chiar pierzarea, cel putin intrarea
intr-un razboi crud care ar fi putut fi ocolit. De aceea, Sfantul Chiril al
Ierusalimului spune: "Nu primi samanta (...) inainte de a da floare,
smulge raul din radacina, pentru ca nu cumva negrija de la inceput sa te faca
mai pe urma vrednic de secure (cf. Mt. 3, 10) si foc. incepe sa te ingrijesti
de ochii tai bolnavi la vreme, ca sa nu cauti doctorul dupa ce ai orbit".
Potrivit
unei asemanari folosita adesea de Sfintii Parinti, daca lasi sa intre capul
sarpelui, usor va
patrunde
apoi tot trupul. Astfel, Sfantul Ioan Casian spune: "Trebuie necontenit sa
ne amintim de acea povata: "Pazeste inima ta mai mult decat orice",
si, potrivit poruncii de capetenie a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de
seama capul vatamator al sarpelui (Fac. 3, 15), adica inceputul tuturor
gandurilor rele, cu ajutorul carora incearca diavolul sa se strecoare in
sufletul nostru. Sa nu ingaduim sa patrunda prin nesinchisire in inima noastra
tot corpul acestui sarpe, adica incuviintarea ademenirii, care, fara indoiala,
de va fi intrat, ar ucide prin otrava muscaturii lui mintea robita". Iar
Sfantul Grigorie de Nyssa da acest sfat: ,,Daca deci vrei sa te pazesti de
salasluirea fiarei in tine, ia aminte la capul ei, adica la prima momeala a
raului. La aceasta te indeamna ghicitura poruncii Domnului: "Aceasta iti
va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Fac. 3, 15)". Un alt
Parinte talcuieste tot asa: "Gandurile au un singur cap (...). Daca n-ai
vazut de la inceput capul, ca sa-l scoti afara din tine, vei fi prins si amagit
de gandurile care vin in urma lui (...) Daca deci vrei sa biruiesti patimile,
ia aminte la capul gandurilor si, indata ce l-ai descoperit care este,
razboieste numai cu el". Sfantul Isihie Sinaitul da acelasi sfat: de
indata ce ai cunoscut pe cei ce intra (gandurile), "indata sa zdrobesti,
prin impotrivire, capul sarpelui".
Parintii
numesc metaforic ademenirile "capul sarpelui", dar si
"intai-nascutii in pamantul Egiptului" (Egiptul simbolizand, in
limbaj duhovnicesc, multimea patimilor), sau "pruncii Bailonului"
(Babilonul inchipuind, de asemenea, taramul patimilor locuit de diavoli). Si
atunci cand indeamna ca gandurile sa fie indata nimicite, de la ivirea lor, ei
pomenesc adesea aceste versete ale Psalmului 136 (8-9): "Fiica
Babilonului, ticaloasa! Fericit este cel ce-ti va rasplati tie fapta ta pe care
ai facut-o noua. Fericit este cel ce va apuca si va lovi pruncii tai de piatra".
Iar "Piatra", dupa talcuirea Sfintilor Parinti, este Hristos chemat
in rugaciune.
BEN TODICĂ
Cuvânt
înainte la cartea “Cautand dupa mere”, aparuta la
Sitech Craiova, ISBN 978-606-6424-0; SITECH 2018
L-am
descoperit pe Pavel cum aş găsi o maramă maramureşană sau un costum naţional
brodat şi înflorat cu tot felul de motive locale, şi din mitologia strămoşilor
noştri români. În el se aud voci ce vin de departe, pline de dragostea şi
culoarea omului aşezat de mii de ani pe aceste pământuri. Sunt cuvinte modelate
de vântul şi ploile locului, dar şi mai mult de faptele strămoşilor noştri, în
izbânzi şi înfrângeri, însă întotdeauna în cinste şi umilitate. Ţin mult la
accentul şi muzicalitatea cuvintelor sale atinse de istoria locului. Mult mai
mult adevăr se ascund în ele, decât în textele pregătite literar ale
academicilor noştri, pentru că acestea din urmă sunt controlate de agenda
stăpânirii pe când ale lui, fiind neglijate şi batjocorite sunt intacte şi stau
mai aproape de trecut, de lanţul istoriei. Această carte este un tablou, este o
sculptură din topor care ascunde în imaginea fiecăruia dintre noi punţi spre ai
noştri de departe. Prin textul lui Pavel se vede cu adevărat prin ce trece
România azi pentru că, vorba lui Blaga, darul omului s-a născut la sat. El, în
sfânta-i simplitate e sincer şi necenzurat încă de guvernanţi, şi aşa va
dăinui. Le spune pe faţă, aşa cum sunt toate: dureri şi bucurii, frumos şi
urât, lumină şi negură. În peripeţiile sale, poţi citi felul cum sunt percepute
legile ţării, în aparatul administrativ, atât de guvern cât şi cel particular.
Descoperim că trăim în două lumi, una de la televizor şi o alta în provincie;
şi mai simţim şi acel cordon ombilical care îi leagă pe români de sute de ani
din moşi strămoşi, din tată în fiu, care nu vor să îngenuncheze. În toată
această broderie ţâşnesc steluţe ale culturii universale, ţesute cu mireasma
vie a locului. Pavel e un om foarte citit şi trecut prin viaţă, acest fapt îl
iscodeşte să contribuie cu demnitate şi multă mândrie la susţinerea stâlpului
de rezistenţă a neamului, ca om talentat şi hărăzit de Dumnezeu în a-ţi
cunoaşte şi recunoaşte învăţătorii şi, prin aceasta să devină erou alături de
contribuitorii literaturii române. Fiecare poezie a sa e un poem şi elogiu adus
creatorului, aproapelui sau pământului românesc şi limbii române, însă nu
trebuie să uit valoarea corespondenţei sale cu mine, originalitatea textelor
sale prin care pulsează plaiul natal precum licuricii prin lanul de grâu. Eu
m-am hrănit cu vorbele sale şi ca să-mi satur setea de acasă şi dorul am
început să-l înghiontesc ca să mai spuie câte ceva, şi aşa s-a ajuns la această
carte pe care acum, în final a început s-o iubească ca pe un nou fiu cu doi
taţi. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea cu care m-a aşteptat să ies din
spital ca s-o finalizăm şi s-o înmânăm neamului nost, unde îi este locul.
THOM NIBBELIN
I have some
work! I'm editing an independent feature film called Midwest Hustler. It's set
in the drag racing world. Back to what I used to do for a living! Editing, not
drag racing. lol.
Also, have a
couple of online possibilities that are promising so far. I have to submit a
few things, write a couple of emails. Hoping to become a "digital
nomad" and have flexibility in where i work. If I could have stayed in LA
for one day longer... I got offéred a full-time, one-on-one tutoring job in
math and writing for $35 an hour when I was on the bus from Chicago to Peoria.
Bummer! I think i would have liked it there. The Wisconsin Alumni group out
there is as big as the small town i'm in :-) I'm optimistic!
Still
dealing with culture shock. Odd phenomenon. I don't get it when i go to other
countries...just when i return to the US.
3rd
INTERNATIONAL CONGRESS OF ANTHROPOLOGICAL AND ETHNOLOGICAL SCIENCE
MEXICO CITY
/ July 29 - August 5, 1993
BETWEEN
SOCIAL CANNIBALISM AND BEAUTY OF PEOPLES
Dr. George Anca
(Romania)
Within a symbolical social
cannibalism stimulated to climax by communist "class battle" and
recent "revolutions" and "putsches", the saying always goes
that people eat each other or that before one reaches god the saints eat one.
Authoanthropology (Zagreb 12th ICAES, 1988) or anthropology of revolution
(Lisbon IUAES Inter-Congress 1990) can be useful in seeing if Baudelaire was
right stating the sum of vices is the power of a people, or, as Eminescu
feared, one grazes another. Individual tragedies - from artists died together
with their works, to civil wars in television are considered in the paper
through the project "The Beauty of Peoples" as well as author's own
novels (Heresy; Parinior; White Ants; The Buddha and the Colonel; The Buddha;
Fear or the Orient).
Announcement of the project
"The Beauty of Peoples": "Planeta Radio", in live, Romanian
Radio Broadcasting, 20 July 1992. First presentation intended: in occasion of
the 58th General Conference of the International Federation of Library
Associations (IFLA), New Delhi, 30 August - 5 September 1992, and the Birth
Centenary Celebration of Dr. S.R. Ranganathan, the father of Indian library
movement; in exhibition: "Carbonized flowers". Second presentation
intended: on occasion of the 6th Congress of the International Association of
Editors for World Peace (IAEWP), Malta, November 23-28, as "The Beauty of
Peoples: Romania, India".
It was hoped that creative participants would
think and show of beauty of own people/
other peoples, the host, bigger or smaller ones, the beauty of each
people and of all may remove the inhuman conflict oriented political
propaganda. The power of beauty from the weak/the poor can challenge the
powerful/the rich. Within and beyond UNESCO World Decade for Cultural
Development and Seville Statement on Violence.
Student Cristian Coseriu, now with
Krisna Mission in Calcutta, answered with a meditation on the subject. From the
Business Centre, London City Airport, Dr. Norman Marcus has sent a fax almost
on behalf of "Creative Participants”...
(It would help if you could let me
know just what and how they should show the "beauty" of own
people/other peoples...?) How should they give examples? Should they quote from
authors, literature, should they bring along photos, slides, etc. My idea is
that if there are creative participants who are not forewarned of your
participation needs they will be encouraged by those who have given some
previous thought to your presentation.
((2) Could you try and arrange that
what happens in Delhi should be videotaped so that it could be used as part of
what you present in Malta?
(3) A final matter. I have some
slight difficulty with the English translation of your title. Many people (even
Librarians) might see "Beauty" in a romantic yet narrow sense.
Addressed to nature its meaning is clear. Addressed to people - it is too often
only applicable to physical beauty. It is not always extended to cover
intelligence, spiritual, considerate or humanitarian attributes. It is too
often only appropriate to Women (Men can be handsome - Women can be beautiful).
There is a case for ignoring this and allowing the preconotation to show that
beauty is more than skin deep. The other alternative is to consider an
alternative translation such as "The Humanity of Humans" (I admit it
does not sound as good). I am not an English scholar but I could seek advice on
this if you were to explain a little more your theme although I believe I
understand your direction which I applaud. If you were to retain the English
title "The Beauty of Peoples" - I would suggest that broader
interpretation of Beauty (and what is Beautiful) would best be explained for
some in your audience - although perhaps for English speaking Indians where the
culture and thus the language is frequently closer to more spiritual
interpretation, such explanation would not be as necessary. But in my opinion
an introduction to what is Beauty would be superfluous... (11th August 1992).
With poet Vinod Seth we have chosen to ask for poems and he wrote on special
places in Taj International his home address to be received. At that time a
call from Bucharest urged me to not meet people from a specific country and not
speak any thing against communism that they are after me and they will kill me.
A letter dated August 29, 1992, was entitled "a story accorded along short
letter-writing"
... I have no regrets for
depressing you. I have to expose a secret that has burnt my soul and has
destroyed my lovely family life. Or course it must be said that I still love
life and cherish my wife with deep respect, whilst being in the best of time...
About six to seven years ago when my wife invited to take part in a translation
conference in Delhi (India) and was assisting a dinner party at the Laal Nahru
university garden, she came to meet this... And upon getting a rebuke from my
wife calmly admired her chastity and congratulated me to be the lucky husband
to have been so fortunate as to have such a faithful wife. But only God knows
best... But in 1992 IFLA Moscow
conference last year, your husband came to know another lady who is another
colleague of my wife...I have heard that he swears at communists in
conferences, and starts being eccentric in such way that only people like
herself would appreciate. But it makes me laugh. "Communists are dead and
children believe it. And if he refuses to believe he better go and ask from
chowchesko". For one to get paid by the government go and swear at those
who for better or worse have put their faith in some ideals. Hermann Hess was
right to say that: Human beings or wolves that go for other human beings.
Friedrich Nietzsche was right to say that charcoal burns and diamonds happen to
be charcoal... I here by declare that I shall only confront such abuse with
"the next time fire" if ever the need arises in Bucharest... In any
case forgive me and bless my soul. Let me shake your hand in gratitude. My
shortest and most beautiful poem is this: "Next time fire the
Bucharest".
It wasn't time to wait for other
answers to my project "The Beauty of Peoples". I only tried to see
what left that impression ten years ago by transcribing all personal documents
of that time in the novel "Fear of the Orient" (coming after
"The Buddha" written also in 1992). The name of said lady never
appears. My main paper (1) then was dealing with poetical mind - starting from
Baudelaire (my PhD thesis topic in 1974) - not without Kalidasa's marriage
symbol...
As
kavyapurusha (spirit of poetry) meets sahryavidya (appreciative
criticism) making her bride in Vidarbha and creating Vaidarbhi Aiti, the modern
poetic mind travels within the temple of the nature - correspondence/lila
(play) of the heaven with the earth - Cythere, Icaria, Lesbos, to a Limbus, a
sunset, a mist mixed with rain, a Paris, a Cocagne Land, a Capua, Parnassus.
But in the island of Venus, the temple is changed in hanged alter-ego. Like
following descendita ad inferna of Ulysses, Aeneas, Jesus, Dante, "Chaque
jour vers l' Enfer nous descendons d'un pas”, and analogically to Bhavabhuti
introducing the scene of Madhava's selling flesh in the crematory, in the
course of development of Rasa of love, Baudelaire contemplates the divine
essence in the corpse of Venus. Being the correspondence of life with the
death, of spleen with the eternal ideal, the journey never ends. Diabolical or
paradisiacal, the poetic correspondences reveal through the prayoga of the poet
a self poetry as rasavada and sarasvatyastattvam, alchemy of grief which will
be transformed by Rimbaud in alchemy of verb. Over versed poetics - like in
Horace and alamkara sastra -, among dense perfumes and, in its momentum -
before the lose of paradise -,centralized self, the poet remains the stranger,
the mysterious of his first prose poem, the lover, as in Kalidasa's
'Meghaduta', of the clouds, the going clouds, the marvelous clouds, clouds
which are imitating his life and are thinking through the things, the clouds
like the perfumes of the "Correspondences", "ayant l'expansion
des choses infinies".
I didn't attend Malta peace
congress, stopped writing novels and thought of some social cannibalism around,
still subject to that global (cube) social science which is anthropology as
seen by Lourdes Arizpe (2)...
In spite of the fact that
anthropology was created in the nineteenth century to deal with the
"other", with the orphan half of the political dichotomies of
civilized/primitive, history/ no history, we/they, and stretching the intended
assumption, of the discipline a little, that is, the aim of explaining human
nature in all societies, it can be said that anthropology was intended to be,
in fact, a global social science. Quite frequently, I now observed, newspapers
published articles on cannibalism in America (also a movie on television, “The
Green Product", with Edward G. Robinson, of Romanian origin), in Russia
(Andrei Chikatilo, "sexual cannibal"), China (Maoists killing and
eating class enemy, giving professors to be eaten by pupils), France (painter
kidnapped by a black immigrant man-eater), etc., that is in political key (3).
Starting with Columbus hearing instead of "caribi"
"cannibi", passing through New Guinea, Fiji Island, Congo, Araguia in
Mato Grosso - "you'd not be free of enemies unless you don't eat
them" - a less sensational then frightening geography of the past seems
near to be repeated (kind a manipulation? alibi to write about internal crimes
like some pupils in Cluj, beheading dead?)
Social-political cannibalism might
have been strongly symbolized by self-killing of actor Cǎlin Nemeş, a hero of
December 1989, on 12 July 1993, from the guilt, a friend reminded, that he
didn't die then. An article by Cǎlin Nemeş - "Monolog in Romanian
Night"- published in 21 December 1991, was republished in the same
newspaper, "Romania libera", on 15th July 1993...
The assassins came, killed, then
went away. The assassins weren't from other planet, from other world. They were
people like all of us.
They were a part of Romanian
people. /.../he, Lucian Matiş, and others like him, died defending the freedom.
The Romanian soldiers and officers who have fired live robbing from the graven
of heroes this freedom. And why do I wonder that the crosses of marble in the
cemetery of Heroes are broken? /.../ I believe that the single explanation of
the darkness and silence in which our people struggles is the Night. The fact
that it is Night, a winter Night, which lasts for two years. A Night in which
the assassins sleep in freedom. They sleep and dream. With the difference that
the assassins' dreams aren't like those of other people. They embody
themselves, become realities. That fore the number of crimes, robberies, rapes
grow...
He was 33
when killing himself (apparently: and in no case took himself as Christ),
without Eucharist. The bread of life wasn't eaten for once. The syndrome of the
enemy image refixed in science(4)...
1. Distrust (everything originating
with the enemy is either bad or - if it appears reasonable - created for
dishonest reasons) 2. Placing the guilt on the enemy (the enemy is responsible
for the tension which exists and is to blame for everything that is negative
under the predominating circumstances) 3. Negative anticipation (whatever the
enemy does is intended to harm us) 4. Identification with evil (the enemy
embodies the opposite of what we are and strive for, wants to destroy what we
value most and must therefore be destroyed) 5. Zero-sum thinking which benefits
the enemy harms us and vice versa) 6. De-individualization (anyone who belongs
to a given group is automatically our enemy 7. Refusal of empathy (we have
nothing in common with our enemy; there is no information which could divert us
from our enemy perception; human feelings and ethical criteria towards the
enemy are dangerous and ill-advised. (Kurt & Kati Spillman).
On the way
of getting American visa, the officer asked surprisingly and smilingly, what
social cannibalism is -, some folklore saying, some outcome of revolutions,
calamities, and you know that the small can eat the big?
There wasn't
time to remind some of Pastorel's (5) maxims...
The peoples are unanimous in recognizing that
digestive apparatus is the spring of biggest pleasure. Don't they manifest
their pure intellectual content before the good and the beautiful through
expressions like: "it is delicious, it is sweet, to eat it a
croquer?"
The cocktail
is communism in drink: all the classes are mixed in a close but cold
brotherhood.
The heroism:
the risking of life in view of a feast at which the doer called hero is
celebrated with food and drink.
The life: the time in which the being
searches, finds and consumes aliments.
The madness:
a state of mind in which the man doesn't know what he eats any more.
In 276 verses Eminescu's humorous
poem "Antropomorfism" (1875), about the end, the cock sultan kills
out of jealousy the younger cock Don Juanlike Juan like and rituals take place
in the temple of kitchen and then in Olympus, within endless laughing and
jokes, but with no a De profundis, no a tear ...
But hasn't he the fate of any
being?
The sorrows of one are joys to
others;
The life of many is extinguished to
feed the life of many
And the reciprocal food is the
being of history.
Poor crawfish! Alive is thrown to
boil in hot wine.
How much does he suffers - what
cares the one who is not crawfish!
What little bird cares while
working a beetle?
Or the spider which sucks the head
of an emerald fly.
The little bird takes in self the
sense, the thought from a cricket
Which she kills. His soul enriches
her soul...
And the cock which dies is born in
the one who digests him,
Who knows what sense in soul, who
knows what thought in brain?
The crawfish
is the Romanian himself in Doina (1883)...
...While Romanians one and all
Like the crab must backwards crawl.
And reversed is everything:
Spring for them is no more spring,
Summer is no longer summer,
They, at home, the foreign comer.
From Turnu up to Dorohoi
Does the alien horde deploy
And our fertile fields enjoy.
With their rumpling trains they
come
Marking all our voices dumb,
And our birds so much affray
That in haste they fly away
Nothing now but withered thorn
Does the Christian's heart adorn
And the smiling earth they
smoother;
Forest - good Romanian brother -
You too bend before their tide,
And the very spring they've dried.
Sad is this our countryside.
Who was sent them to these parts,
May the dogs eat out their hearts;
May the night their homes efface,
And with them the shameless race.
(Translation,
Corneliu M. Popescu)
"Negative"
crabs mixed with cannibalistic fabling of book-eating ants - Rabindranath
Tagore's ui poka - made, in my 1984 novel White Ants, room also to subconscious
provisions of 1989 events, including the killing of the dictator. Among
subjects belonging to the program of International Academy "Mihai
Eminescu" in India (1977-1984), some of them I approached also at IUAES
congresses in New Delhi, Zagreb, Lisbon e.g. Theoanthropoetics; Indo-European
Figaro. Mantra/Slang in Revolutions. Songs in Shakespeare's Plays (heard as
"canibal" - Caliban: Ha, ha, ha! /.../ Let us be jocund); Meghaduta –
Love & Freedom. Cloud-Exile, Prison Poetry. Kalidasa/Schiller/Crainic/Gyr
(roots on man-eating theme); self-killed poets before 20. Virgin immortality in
genius (Anta-Raluca Buzinschi, translator Corneliu M. Popescu died in
earthquake, Ronald Gosparic, assassinated in Brăila see his poem on eating-poet
birds); eternal peace - war kaironomy in old poetry and postmodern verse;
Sanskrite myths (e.g. Vampyre Vetala) in world poetry; poetry/ World Form.
Heautontimorumenos. Goet Baudelaire/ Montale.
Tu marches sur des morts, Beauté,
dont tu te moques;
De tes bijoux l'Horreur n'est pas
le moins charmant,
Et le Meurtre, parmi tes plus
chères breloques,
Sur ton ventre orgueilleux danse
amoureusement.
(Baudelaire:
Hymne à la Beauté)
The
man-eater dragon is always killed in the tales by the Beautiful Foetus i.e.
Prince-Charming. Eminescu's "Prince Charming from the inspired my 1970 novel Eres/Heresy which ends
by a hallucinatory dinner - eating anything around then earth, embers, clouds.
O sacrum convivium in quo Christus
sumitur!
References
(1)
L'imagination de Baudelaire. Sanskrit Correspondence. Paper at the First International
Conference on ' Literature in Translation', New Delhi, March 15-20, 1984
(2)Lourdes
Arizpe: The global cube. In: International Social Sciences Journal, November
1981, p. 599-608
(3) Some
articles: 'The cannibals today' (in Strict-secret, 10-16 February, 1993), The
cannibal of the XXth century' (in Magazin, 10 July 1993), 'Purchasing meat from
a state shop/A Moscov family was to eat flesh of man/In the meat a bullet was
found and sent to analysis following the refusal of dog to eat it' (in Evenimentul
zilei, 26 June 1993); 'During cultural revolution, the Maoists encouraged the
cannibalism!’ (in Romania libera, 22/23 May 1993), 'At Cluj a group of rockers
beheads the dead' (in Tineretul liber, 18 July 1993).
(4)Kurt R.
Spillmann & Kati Spillman: On enemy images and conflict escalation. In:
International Social Sciences Journal, February 1991, p.57-76
(5) Al. O.
Teodoreanu: From the aphorisms of Pastorel. In: Bilete de papagal, April 1928,
republished in Expres Magazin, 1990's.
Noica şi
utopia recunoaşterii
Marta Petreu
În momentul cînd a fost arestat şi implicat în
„procesul Noica-Pillat“, Constantin Noica terminase nu demult două cărţi:
Anti-Goethe1 şi Povestiri din Hegel2. Amîndouă circulaseră, din voinţa
autorului, atît în mediul editorial – de pildă, manuscrisele fuseseră
încredinţate spre lectură la espla, lui Mihai Şora, care le dăduse şi altora –,
cît şi în mediul cunoscuţilor săi. De asemenea, amîndouă fuseseră trimise – şi
prin poştă, şi prin cîte-un mesager direct – în Occident, Noica nădăjduind că
Eliade şi Cioran, prietenii şi colegii săi de generaţie, se vor strădui să i le
publice acolo.
În cartea sa
despre Hegel, Noica prezintă, limpede şi accesibil, deoarece în limbaj epic, un
concept hegelian cheie: mişcarea recunoaşterii. Este un concept care l-a
fascinase şi pe un alt om din Est, pe Kojčve – care, ajuns, în urma Primului
Război Mondial şi a revoluţiei sovietice, în Franţa, a dedicat, între 1933 şi
1939, Fenomenologiei spiritului şi conceptului de recunoaştere serii de cursuri
universitare la École des Hautes Études3. (Nu este deloc exclus ca tînărul
Noica, în anii studiilor lui pariziene, să-l fi audiat pe Kojčve; dar nici nu e
necesar, simpla lectură a Fenomenologiei... lui Hegel fiind mai convingătoare decît
orice interpretare.)
Mişcarea
recunoaşterii (sau relaţia dintre stăpîn şi slugă) reprezintă un concept
fundamental şi fascinant4, care, vorba lui Noica, povesteşte povestea omului.
Hegel a arătat că un om (orice om), pentru a fi într-adevăr uman, pentru a fi o
conştiinţă de sine, are nevoie de un alt om, adică de recunoaşterea acestuia.
Pentru că nevoia de a fi recunoscut de celălalt o are fiecare om în parte, din
situaţia liminară, a unui individ care se iveşte în faţa altui individ, se iscă
o înfruntare (în care fiecare ins doreşte să fie recunoscut şi să se
recunoască, dar refuză să îl recunoască pe celălalt); drept urmare, înfruntarea
celor doi indivizi care stau faţă în faţă se transformă în luptă. O luptă care
se poate termina în mod fericit, la egalitate, în recunoaştere reciprocă: „Ei
se recunosc ca recunoscîndu-se reciproc“, spune Hegel; sau, dimpotrivă, una ce
se poate termina în inegalitate, într-o „recunoaştere unilaterală şi inegală“,
care dă naştere cuplului stăpîn-sclav. Observaţia importantă a lui Hegel este
că un om îşi are esenţa în celălalt, în cel ce îl confirmă; aşa că, pentru a fi
într-adevăr ce crede/simte/speră el că este, trebuie să fie confirmat/oglindit/
recunoscut de către un seamăn, iar nu de către un inferior; de către un egal,
nu de către o slugă. Tot din învăţămintele hegeliene face parte şi acela că
felul cum te porţi cu celălalt om este măsura propriei tale dimensiuni.
Conceptul
acesta hegelian explică dinamica oricăror relaţii umane: între doi indivizi,
între două colectivităţi ori între un individ şi o colectivitate. El arată de
ce, într-o recunoaştere inegală, nu e nimeni fericit sau împlinit, nici
stăpînul, nici sluga: căci stăpînul îşi
primeşte recunoaşterea nu de la un egal, ci de la unul pe care el îl socoteşte
subaltern, de la slugă. Iar sclavul, la rîndul lui, este nefericit pentru că
pur şi simplu nu a obţinut confirmarea după care tînjeşte, recunoaşterea
esenţei şi a identităţii sale umane. În repovestirea lui Noica, stăpînul sau
„învingătorul“ este o conştiinţă nefericită, deoarece „cel care recunoştea pe
stăpîn era cineva pe care stăpînul nu-l recunoştea. Adevărul şi confirmarea
stăpînului, în loc să vie de la seamănul pe care-l căutase, veneau de la robi,
de la suflete moarte“5. Însă sclavul sau învinsul, deşi nefericit, arată Noica
pe urmele lui Hegel, mai are o speranţă, deoarece în el „se trezeşte conştiinţa
de sine, singura prin a cărei recunoaştere s-ar împăca cu stăpînii“. La
întrebarea: cine – dintre învingător şi învins, dintre stăpîn şi sclav – este omul
şi care dintre ei poartă omul şi umanul mai departe?, răspunsul filosofului
german, urmat îndeaproape de discipolul său român, este că sclavul. Căci
sclavul, spune frumos Noica, îşi vine în fire prin muncă:
prin muncă
îţi revii cu adevărat în fire, ieşi din cutremur. E adevărat, munceşti pentru
dorinţa şi desfătarea altuia, deci îţi revine ca sclav relaţia secundară cu
realul pe care-l prelucrezi. [...] Tu negi lucrul nu desfiinţîndu-l ci
înfiinţîndu-l, modelîndu-l; într-un fel, te pui pe tine în lucru, te defineşti
şi contempli în el.
Munca, mai
spune Noica, te „educă“ şi pe tine, cel care munceşti, îţi dă un sens şi „te
defineşte ca om, defineşte omul“.
Pentru
Noica, mişcarea hegeliană a recunoaşterii – cu sălbatica ei dialectică
stăpîn-slugă, cu concluzia că stăpînul e un „învingător“, dar unul derizoriu,
în vreme ce sclavul sau robul „a luat întîietate“ şi asupra stăpînului, şi
asupra lumii – a făcut parte din arsenalul lui de axiome, a fost o convingere
intimă şi o idee uzuală prin care a ordonat realitatea. Şi prin care s-a
raportat la ea.
*
În decembrie 1958, Constantin Noica a fost
arestat. Urma să devină obiectul unei înscenări judiciare de amploare, în care
au fost anchetaţi, arestaţi şi condamnaţi o mulţime de oameni. Nevinovaţi cu
toţii. Pretextul înscenării a fost, cum se ştie, cultural: lectura unor cărţi
de-ale lui Cioran şi Eliade (Cioran, Ispita de a exista, 1956, care are texte
antiromâneşti; Eliade, La foręt interdite; Cioran, Lettre ŕ un ami lointain,
eseu publicat în nrf, în 1957); apoi, scrisoarea publică a lui Noica către
Cioran, adică Răspuns unui prieten îndepărtat, precum şi alte texte ale lui
Noica, Anti-Goethe şi Povestiri din Hegel. La anchetă, Noica a dat, drept listă
a persoanelor care veniseră în contact cu aceste texte, toată agenda sa; drept
urmare, Securitatea a anchetat o mulţime de oameni, pe aproape toţi cei care
avuseseră, într-un fel sau altul, o legătură cu textele. Astăzi, culpa
incriminată sună neverosimil; la finele anilor 1950 însă, orice pretext, oricît
de străveziu, a fost suficient de
consistent pentru a băga oamenii după gratii. „Anatomia“ acestei înscenări
uriaşe, în care toţi cei implicaţi au fost în realitate nevinovaţi, a fost
refăcută din documente şi mărturii de Stelian Tănase6. Aşa cum arăta acesta, la
procesul Noica-Pillat s-au dat sentinţe care totalizează 268 de ani de puşcărie
şi 183 de ani de degradare civică. Noica a fost condamnat la pedeapsa maximă,
de 25 de ani. Toţi condamnaţii au fost eliberaţi mai repede, în cadrul
liberalizării de la mijlocul anilor 1960. Noica a ieşit din închisoare în vara
anului 1964, fără să fi ispăşit toată
condamnarea.
*
În treacăt,
să observăm că Emil Cioran, care a fost pretextul procesului (unul dintre ele,
fireşte), nu pare să fi priceput vreodată prin ce a trecut prietenul său, pe
care l-a judecat cu o stînjenitoare frivolitate. Cioran şi-a făcut reproşuri că
i-a scris epistola fatală din 1957, adică Scrisoarea către un prieten de
departe:
Ce greşeală
– să răspund la scrisorile lui Dinu. I-am scris din milă pentru singurătatea
lui, precum şi ca să-mi fac datoria de prieten. Fără să vreau, am oferit arme
împotriva lui şi am contribuit la năpasta care l-a lovit.
În acelaşi
timp, cu superficialitatea omului liber dintr-o ţară liberă, Cioran a crezut că
nici măcar detenţia nu l-a schimbat pe Noica. Întîi de toate, s-a îndoit că
memoriile de puşcărie ale lui Noica ar prezenta vreun interes:
D[inu] vrea
să-mi trimită un manuscris în care e vorba de grozăviile pe care le-a trăit în
închisorile de-acolo. Dar aici suferinţele lui nu interesează pe nimeni: cum să
i-o spun? Acolo ar avea un sens şi un ecou, şi o valoare literară; în Occident,
nu prezintă nici măcar un interes anecdotic. – Oamenii din ţara mea se pricep
să sufere inutil şi la momentul nepotrivit,
notează, în
mai 1966, cu bine-cunoscuta-i frivolitate, Cioran. În toamna aceluiaşi an îl
judecă aspru pe Noica pentru că a colaborat la Glasul patriei, gest prin care,
crede Cioran, „şi-a distrus legenda şi a şters cu buretele şase ani de
suferinţă“. Cîţiva ani mai tîrziu, dimpotrivă, îi reproşează mental prietenului
său că nu a depus mărturie despre calvarul prin care a trecut:
Am văzut o
grămadă de compatrioţi de-ai mei care au făcut ani şi ani de închisoare. Nu
aveau despre asta nici o amintire, nici bună, nici proastă. La drept vorbind,
încercarea asta n-a fost pentru ei o încercare, de vreme ce nu i-a marcat
profund. Nici o operă nu a luat naştere din ea. C. N., filosof, nu scrie
niciodată despre ea, nu face nici o aluzie. Şase ani de puşcărie nu l-au
transformat lăuntric. S-ar spune că trecînd de la o închisoare la alta a făcut
turism fără voie. Cum poate fi explicat acest fenomen? De o psyche debilă, sau
pur şi simplu de acea pasivitate – urmare a unei robii seculare? Cred mai
degrabă că trebuie incriminat frivolul scepticism naţional, care refuză să
aprofundeze, să interiorizeze senzaţia.
Eliade,
„vinovat“ în acelaşi fel precum Cioran pentru iscarea procesului, căci romanul
său, Noaptea de Sînziene, fusese (în varianta franceză, La foręt interdite) de
asemenea corp delict în anchetă, făcea, peste ani, pomelnicul victimelor sale,
justificîndu-se totodată că n-a scris în favoarea victimelor în presa
occidentală: „fiind consideraţi «fascişti», protestele noastre, al lui Cioran
şi-al meu, i-ar fi deservit: ar fi fost interpretate ca o confirmare indirectă
a «reacţionarismului» lor“.
https://georgeanca.blogspot.com/2018/06/riss-jean.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu