„Strategia
Națională de Educație Parentală” reloaded:
Pumnul
de fier în mănușa de catifea
12 Mai,
2022
Cosmarul numit Strategia Nationala de
Educatie Parentala a reaparut in spatiul romanesc. E pe portalul Ministerului
Educatiei. AFR si Pro-Vita Bucuresti au inregistrat zilele trecute un Memoriu
de Opozitie la Ministerul Educatiei. Va oferim textul demersului.
Despre
Pro-Vita Bucuresti si AFR
PRO VITA București
(www.asociatiaprovita.ro) este o organizație care își propune promovarea unei
culturi a vieții, bazate pe respectul pentru demnitatea umană și drepturile
omului. PRO VITA își urmărește obiectivele prin educație, cercetare și
consiliere juridică și litigii precum și prin asistență umanitară și advocacy.
PRO VITA (București) este membră asociată a SALLUX (fosta Fundația pentru
Politici Creștine în Europa). Se numără printre organizațiile consultate în
procesul legislativ intern și a intervenit în diverse litigii pe lângă
instanțele naționale sau internaționale, inclusiv pe lângă Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.
Alianța Familiilor din România
(www.alianta-familiilor.ro) este o organizație civică de advocacy pentru
protecția valorilor familiei și libertății religioase în România și în Uniunea
Europeană. A luat ființă pe nucleul primei initiative cetățenești de revizuire
a Constituției României, care își propunea ocrotirea căsătoriei și a
drepturilor parentale (2007).
Sub o aparență calină și lipsită de
agresivitatea în limbaj ce însoțea precedentul proiect, retras înainte de a se
concretiza, „Strategia Națională de Educație Parentală” versiunea 2022 este
același pumn de oțel vectorizat de stânga „progresistă”, de data aceasta
învelit în mănușa de catifea a unui PR meșteșugit.
Analiza
pe puncte
1. Strategia Națională de Educație
Parentală (SNEP) intitulată „Părinți educați, copii fericiți” pusă în dezbatere
publică de Ministerul Educației[1] prevede că 8 din 10 părinți ar urma să
participe la programe de educație parentală până în anul 2030, pe durata
programului. Documentul își propune să stabilească obiectivele și direcțiile de
acțiune, plus instituțiile responsabile pentru implementare.
2. În 2018, lansarea unei strategii
similare, cu un caracter puternic și deschis ideologizat, s-a soldat cu
retragerea acesteia, în urma protestelor organizațiilor de părinți și ale
cultelor, care acuzau intenția inițiatorilor nu de educare, ci de „re-educare”,
atât a familiei cât și a societății în ansamblu.
3. Față de cea din 2018, în cuprinsul
actualei strategii nu se mai regăsesc judecățile de valoare și presupozițiile
care descalificau convingerile creștin-conservatoare despre familie și urmăreau
stabilirea ca unic model valid a modelului ideologic de stânga („progresist”),
cu încălcarea evidentă a obligației de neutralitate a statului. Au dispărut
expresii precum cele care făceau referire la obligația familiilor de a se
„adapta noilor ideologii” şi de a experimenta „noi practici în relaţie cu
copiii” etc. De asemenea, documentul actual pare să admită că diversitatea
rezultă din coexistența mai multor opinii și modele concurente în societate și
din neutralitatea statului față de ele. Din acest punct de vedere, criticile
aduse în 2018 par să fi fost însușite. În partea introductivă chiar se afirmă
că „rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca
microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și,
la nevoie, să orienteze familia în acest rol”.
4. Din păcate, schimbările sunt doar
aparente, întrucât restul conținutului SNEP și obiectivele sale, precum și
promotorii săi, sunt identice/identici proiectului retras în 2018.
5. Strategia SNEP este îmbrăcată în
retorica „drepturilor copilului” și pune în centrul întregului demers ideea
„interesului superior” al acestuia. Sunt noțiuni față de care este greu să
argumentezi la nivel emoțional. Din păcate, rațional și analitic privind,
„drepturile copilului” astfel cum sunt tot mai mult interpretate în ultimii
ani, nu mai sunt o barieră în calea puterii invazive și discreționare a
statului, ci urmăresc mai degrabă limitarea autorității parentale. Din întregul
cuprins al SNEP, la fel ca și în cazul altor proiecte și declarații de misiune
ale diverselor instituții (precum Avocatul copilului), nu se pomenește niciun
moment despre o posibilă încălcare a drepturilor copilului de către stat și
instituțiile sale. „Vinovată” este mereu familia, sub influența diverșilor
factori sociali sau de mediu, care par să provină dintr-un neant și niciodată
din eșecurile unui stat degradat și falimentar[2].
6. Inițiativa nu are origine națională, ci
este una de influență externă. SNEP face referire în mod insistent la
„standarde internaționale” de parentalitate și își propune ca părinții să fie
aduși la nivelul acestora, prin folosirea de modele din alte state sau, în cel
mai bun caz, prin adaptarea acestor modele și tehnici la specificul și ethosul
nostru educațional. Întocmai ca în cazul notoriu al „standardelor OMS privind
educația sexuală”, aceste „standarde” de parentalitate sunt un produs al
gândirii radical seculariste, nefiind compatibile cu valorile majorității
românilor.
Semnificativ este faptul că UNICEF – unul
din actorii principali ai campaniei de impunere la nivel global a educației
sexuale de la cele mai fragede vârste, implicată alături de alte agenții ONU în
reducerea vârstei consimțământului sexual și în legalizarea prostituției -
militează activ pentru „educație parentală” în România.
7. Nu este limpede care va fi regimul
juridic al acestor „cursuri”. SNEP menționează că „educaţia adulţilor, cu
excepţia unor programe de promovare profesională, nu poate deveni obligatorie”
dar pe de altă parte afirmă principiul educaţiei permanente ca punct central.
UNICEF, principalul promotor internațional al acestor strategii, a propus în
urmă cu câțiva ani Ministerului Educației ca educația parentală să devină
obligatorie, la fel ca în străinătate. Chiar SNEP dă de înțeles, implicit, că
participarea va fi reglementată în acest sens – posibil prin asimilarea
educației parentale cu programele de promovare profesională (este o
speculație). De altfel, este evident că obiectivele cantitative și normarea
propuse în strategie nu pot fi atinse fără a fi impusă participarea tuturor
părinților.
8. De departe cea mai alarmantă prevedere
este cea referitoare la „externalizarea” serviciilor de educație parentală,
respectiv la „formarea de formatori și persoane care să fie specializate în
domeniul educației parentale, acestea urmând să țină cursuri cu părinții.” Deși
cadrele didactice vor avea posibilitatea de a participa la cursurile de
educatori parentali, în mod evident corpul profesoral nu (mai) are resursa
umană necesară pentru a îndeplini această sarcină ori dorința de a o îndeplini.
Este o certitudine faptul că majoritatea educatorilor parentali vor proveni din
mediul asociativ/ONG; așa cum rezultă din experiența avută cu educația sexuală
în alte țări și chiar în România, singurele ONG-uri care au capacitatea de a
furniza resursă umană consistentă și interesul de a promova asemenea programe
sunt ONG-urile susținute de instituțiile internaționale și de marile rețele
filantropice seculariste.
9. SNEP are meritul de a puncta probleme
acute, sistemice, cu care se confruntă copiii și care sunt obstacole în calea
interesului lor superior - indiferent ce ar însemna această expresie[3]. Din
păcate, „rețetele” propuse pentru corectarea acestor probleme caută să
accelereze substituirea părintelui de către stat, acesta din urmă asumându-și
un neliniștitor rol în ansamblul familial. Chiar SNEP afirmă ca prioritar acest
obiectiv („Susţinerea iniţierii, formării şi dezvoltării competenţelor
parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie să şi le asume”)
și consideră că asigurarea „interesului superior al copilului” necesită
cooperarea între profesioniști, părinți și autorități publice. După cum se
vede, un rol esențial în formarea culturii familiale urmează a fi alocat
experților și „profesioniștilor” avizați de stat.
10. Afirmăm că scopul principal al SNEP,
„realizarea interesului superior al copilului”, poate fi atins cel mai bine
prin promovarea și sprijinirea familiei nucleare, întemeiate pe căsătorie. Un
cămin intact, cu părinți căsătoriți, este realitatea care produce rezultatele
optime în creșterea și educarea fizică, morală și spirituală a copiilor. Există
nenumărate date și studii care susțin această afirmație și o considerăm adevărată,
dincolo de orice discuție.
11. Respingem, în ansamblul său,
necesitatea unei strategii guvernamentale pentru educația parentală. Suntem
extrem de sceptici față de ajutorul dat părinților de un binom alcătuit
dintr-un Stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi
publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de
„experți” cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă și a căror probitate
morală este imposibil de garantat.
12. La fel ca și în situația educației
sexuale, inițiatorii SNEP au intenția vădită de a constrânge (capta), întrucât
altfel nu pot obține masa critică pentru producerea schimbării dorite.
Considerăm că nu este admisibilă obligarea părinților la aceste cursuri. În
primul rând, ideea că toți părinții din România ar avea carențe de educație
este absurdă; în al doilea, pentru că ar întări tendința oricum crescândă a
statului de a interveni, prin forța sa de coerciție, într-un domeniu critic al
vieții private.
13. Ne opunem, mai ales, intenției SNEP de
a oferi acces „experților” din ONG-uri, prin intermediul ocupației de educator
parental, la părinți și în școli. Este suficient să privim la situația din
vestul Europei și din Statele Unite, unde un vector cultural de stânga,
virulent și radical, a devenit, pe bani publici și sub protecția legii, o anexă
de neevitat a sistemului educațional. De altfel, noi considerăm că acesta este
adevăratul scop principal al SNEP.
București,
aprilie 2022
[1]
https://www.edu.ro/comunicat_presa_28_2022_consultare_publica_strategie_educatie_parentala_ME
[2] Vorbind despre ideea instituției
numite „avocatul copilului”, Martin Guggenheim, profesor la New York University
School of Law, avocat în cazurile legate de minori, apreciază că în pofida
numelui și a retoricii găunoase, „avocatul copilului” nu privilegiază niciun
interes al copilului și nici nu-i acordă acestuia vreun drept de a-și lua
soarta în mâini. Soarta copiilor nu va fi decisă de ei înșiși, ci tot de
adulți. Doar că „avocatul copilului” are rostul ca nu părinții să fie aceia
care au vreun cuvânt de spus asupra copiilor lor, ci experții și judecătorii.
[3] Notăm că principiul este consacrat în
legătură cu acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile publice
sau private, de organele legislative, autoritățile administrative sau
instanțele judecătorești, precum și în reglementarea principiului potrivit
căruia ambii părinți au responsabilități comune în creșterea și dezvoltarea
copilului (reflectat de art. 18 din Constituție) precum și drepturi egale în
reprezentarea acestuia. Principiul este preluat din Declaraţia Drepturilor
Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20
noiembrie 1959, şi din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată
de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989,
ambele ratificate de România și transpuse în dreptul intern. De asemenea, acest
principiu se regăseşte şi la nivel infraconstituţional, şi anume în Legea nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Cu toate
acestea, principiul nu este clar și strict definit în Convenții sau în
jurisprudența, lăsând loc, în cazul statelor autoritare, la o interpretare
invazivă și adesea abuzivă.
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale,
barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea
sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ...
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are
dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana
isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace,
si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si
cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu