PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - O ÎNTREGIRE ÎN FERICIREA LIMBII ROMÂNE,

 

O ÎNTREGIRE ÎN FERICIREA LIMBII ROMÂNE, ÎN GEOGRAFIA DE ÎNTREGIRE CUM

AM POFTIT-O ȘI IO

 

~*~

 

Neamul genial al românilor, în rostul lor, măsură a măsurilor, deși un isteț al luptelor

veșnice, nemernicii străini în trei supărări l-au fost trădat egoist de a fost mereu dat uitării cum și

Eminescu a fost tulburat de marea mării că nu i-a răspuns, iar ca pe un Iisus, în inimă cu un

singur dor, amor l-a străpuns, l-a distrus liman ajungând, catarge să le frângă vânturile, valurile

răpindu-i înainte devreme zilele, vreme lăsând să vremuiască și să trăiască ca și nouă, doar

scrierile lăsând, ca să înfrunte cu pace, liturghie în spice, veacurile, cu românești dorurile și

dragostile până la capăt cu vestea cea bună, care ne unește, împreună cu cel ce am poftit-o, io, cel

al vremurilor și al rostului cu folos, în nici într-un caz cu ponos, necaz lăsând o întreagă

moștenire, pofta de fericire, pofta ce a poftit-o, el, Eminescu, o întregire a limbii române în

geografia Lui Drept Dumnezeu!

 

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Cuvinte de drag de România mea, în fericirea mea și a neamului pe altarul soarelui spre binecuvântare cu adevăr și viață-conștiință națională sub tricolor, universală, cu o nouă ordine mondială a muncii și păcii, cu disciplinare de popor cioplit brâncușian.

O ÎNTREGIRE ÎN FERICIREA LIMBII ROMÂNE,

ÎN GEOGRAFIA DE ÎNTREGIRE CUM AM POFTIT-O ȘI IO

 

 

~*~

 

Neamul genial al românilor, în rostul lor, măsură a măsurilor, deși un isteț al luptelor veșnice, nemernicii străini în trei supărări l-au fost trădat egoist de a fost mereu dat uitării, cum și Eminescu a fost tulburat de marea mării, că nu i-a răspuns, iar ca pe un Iisus, în inimă cu un singur dor, amor l-a străpuns, l-a distrus liman ajungând, catarge să le frângă vânturile, valurile răpindu-i înainte devreme zilele, vreme lăsând să vremuiască și să trăiască ca și nouă, doar scrierile lăsând, ca să înfrunte cu pace, liturghie în spice, veacurile, cu românești dorurile și dragostile până la capăt cu vestea cea bună, care ne unește, împreună cu cel ce am poftit-o, io, cel al vremurilor și al rostului cu folos, în nici într-un caz cu ponos, necaz lăsând o întreagă moștenire, pofta de fericire, pofta ce a poftit-o, el, Eminescu, o întregire a limbii române în geografia Lui Drept Dumnezeu!

Cuvinte de drag de România mea, în fericirea mea și a neamului pe altarul soarelui spre binecuvântare cu adevăr și viață-conștiință națională sub tricolor, universală, cu o nouă ordine mondială a muncii și păcii, cu disciplinare de popor cioplit brâncușian din daltă și topor.

CUM ȘTIUȘ

Cuvinte mari și

înterese mărunte,

cu stele mari și, cu detali mărunte, cu stele mari și mărunțele

pe calea lactee mergând astral spre aștri, astral-universal, monumental,

chemat la masa tratativelor, cu obiective ale păcii și a muncii,

că fără muncă și fără cugetare calculatâ și adâncă

ca sapa/coasa pe deal, munte și pe întinsa luncă,

așa fără vorbă,

însă, cu creer, sub cer ilustru și sincer la nesfârșit drum, coloană fără sfârșit-Brâncuș

care o văzuș acuș, acuș cu unirea, în biruință-conștiință, în urcuș, fără coborâș cum știuș.

ÎN VECI DE VECI LIMBA ROMÂNĂ: CEA ROMÂNĂ, RĂMÂNĂ

Aiasta o doresc eu, fraților, cu rost  de popor, așa după cum ne-a fost viața, cum am călit-o și am modelat-o pe rota olarului odată cu lutul transformat, în scumpă și eternă artă, Dumnezeu-Cuvântul și, în căuăcie oțelul ca Fain-Făinelul, genialu, absolutul, în lumina luminii, culme a culmii, minune a minunii Ioan Alexandru, Șandor, din Topa-Mică, Sâmpaul, Cluj-Rimânia, cu Maria Ciobanu, Ciocârlia neoșă de România, că numai dacă ai teamă de viață nu faci schimbare, nu schimbi precara viață, în eternă primăvară, în țară, drept Dumnezeu de fapt, fiu al cerescului, pe altarul soarelui, sfântă tablă de șah al pământului-România cu limba română cea română, în veci de veci română.

Vica m-a întrebat vreodată:

-"Tu, mă placi ?" În satul ei eram o vinitură, dar nu știa cu cine se încurcă, cu ce fel de om: bun/nebun ?

-"Mă placi, mult, mult?"

Asta era: Mergând mereu împreună.Știam despre ce-i vorba ?

Cum ne iubim aproapele foarte aproape (râzi, tu, râzi, dar nu e râsul, tău, că vezi bine, că e o aberație).

Dar, în Occident, ce speculații ?

Mere pădurețe n-a intrat pe marele ecrane.

Vica era o mărgea, din înșiră-te margăritar, îmulțită,

cu har, că ea avea la îndemână, când era cazul, era, cu ironia la îndemână, că era foarte activă la câte un socio-dușman/încurcă lume (avea câte o miză). Aparent, nu se știa tâlcul ei, hazul de necaz, aluzia specială cu care biciuia, pe cel neavizat, neatent la situație, la: nu călcați iarba.

Apropo, oamenii au lumini și, umbre (e un copac al cuvintelor).

Era încinsă, în chingi, că tentația era mare și, în România care se putea să fie legată la ochi ca la joaca: baba oarbă, dar ea juca coțca și sărea coarda astronomic, cu oarecare performanță între prietenele ei și, era mulți copiii, în Ciubăncuța doar, cu  câteva case, dar cu cetățeni fertili și spornici, în mulțimea de copiii, pe atunci, în copilăria lui, Vica.

Pe atunci viitorul satului era sustenabil, că nu se temeau, c-au să moară de foame, cum se tem acuma până și după pandemie (ce farmec mai avem, frate, în copacul dorințelor, ajunse la Inchiziție ca vrăjitoarele arse pe rug ?)

Avantajele sociale, nu mai sunt ambalate la pachet.

În lume sunt oameni, cu stres, depresie, care se poate trata,

cu filme, comedie, dar, în ce fel ne imaginăm noi, Ben,

tu, as, în materie, ca atare crezi, că, în toate există în valoare, o rezolvare, pescuitul la copcă,

la ecuație: soluție, adică:  rezoluție la revoluție,

într-un fel de a fi...Și va fi ca să fie: țir, scop, floare de trandafir,

deși are spini ca să te înspini!

Războiul e un eșec, o catastrofă inutilă (prăpăd și omor, în popor).

Vă rog nu uitați, români, că-mi sunteți frați, copiii botezazți ca cei botezați,

copiii lui drept Dumnezeu,

 

de fapt.

 

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE