IOAN MICLĂU-GEPIANU - MOVILA LUI BURCEL

 

MOVILA LUI BURCEL

 

 

~*~

 

Într-o zi de sărbătoare,

Într-o zi cu mândru soare

Care lumea-nveselea

Și cu aur o-nvelea,

Iată, mări, se ivea,

Ca alt soare strălucea

Domnul Ștefan cel vestit,

Domnul cel nebiruit!

El pe cal încăleca

Și cu mulți voinici pleca

De la scara curței lui

La biserică-n Vaslui.*

Clopotele răsuna,

Steagurile-i se-nchina,

Armăsarii spumega,

Frâiele și le mușca,

Iar poporul tot striga:

”Să trăiești măria-ta !”

Când aproape de intrare,

Ce se-aude-n depărtare?

Glas de om chiuind tare :

”Hai, ho, ța, ho, Bourean,

Trage brazdă pe tapșan”,

Ștefan-vodă se oprea

Și din gură-așa grăia :

”Auzita-ți, auzit

Glas de român necăjit?

Într-o clipă să-l găsiți

Și cu el aici să fiți”.

Cinci panțiri se alegea,

Pe Vaslui în sus mergea

Pân-zărea într-o movilă

Un român arând în silă

Și movila brazduind

Și din gură chiuind :

”Hai, ho, ța,ho, Bourean

Trage brazdă pe tapșan !”

Cei panțiri descăleca,

Pe român îl fereca,

La Vaslui îl aducea

Și la Domnul mi-l ducea:

”Măi române, să n-ai teamă,

Spune nouă cum te cheamă ?”

”Teamă n-am că sunt român !

Teamă n-am, că-mi ești stăpân!

Tu ești Ștefan domn cel mare

Care-n lume seanăn n-are,

Și eu sunt Șoiman Burcel,

Puișor de voinicel !”

”Să trăiești dacă n-ai teamă !

Dă-ne nouă bună seamă

Cum de te-ai păcătuit

Să te-apuci de plugărit,

Tocma-n zi de sărbătoare,

Tocma-n timp de închinare ?”

”Doamne, pun mâna pe piept

Și mă giur să-ți spun cu drept.

Pân-a nu-agiunge plugar

Aveam falnic armăsar

Și o ghioagă nestrugită

Cu piroane țintuită,

Care când o învârteam

Proașcă prin dușmani făceam,

Câte opt pe loc turteam !

Alelei ! pe când eram

Om întreg de mă luptam,

Mulți păgâni am mai stricat !

Multe capete-am fărmat

De tătari și de lifteni

Și de falnici ungureni !

Iar în foc la Războieni

Mi-a căzut ghioaga din mână

De o sabie păgână :

Dar n-a căzut numai ea,

A căzut și mâna mea

Cu păgânu-alăturea !

De-atunci n-am ce să mă fac

C-am agiuns un om sărac,

Nici n-am casă, nici n-am plug

Nici giuncani ca să-i îngiug !

Toată vara m-am rugat

De bogații cei din sat

Să-mi dea plugul ca să ar...

Mi-a fost ruga în zadar.

Atunci, doamne, mă-ntorsei,

La tătari că mă dusei,

Un plug mare că prinsei

Și c-un bou îl îngiugai

Și de lucru m-apucai,

Că săracul n-are soare,

Nici zile de sărbătoare

Ci tot zile lucrătoare !”

Domnul Ștefan l-asculta

Și din gură cuvânta:

”Măi Burcele, fătul meu !

Iată ce hotăresc eu :

Ia-ți un plug cu șease boi

Și mergi bogat de la noi.

Ia-ți movila răzășie

Ca s-o ai de plugărie,

Dar în vârfu-i să te-așezi,

Ca străjer să priveghezi,

Și tătarii de-i vedea

C-au intrat în țara mea,

Tu să strigi cât ce-i putea :

”Săi, Ștefane, la hotare

C-a intrat sabie-n țară !”

Atunci eu te-oi auzi,

Ca un zmeu m-oi răpezi

Și nici urmă-a rămânea

De tătari în țara mea !”

 

~*~

*Sub Ștefan-vodă cel Mare, scaunul domniei a fost câtva timp

în orașul Vaslui, poziția acestui oraș fiind mai îndemânatică pentru apărarea

țărei”.

 

Bibliografie: Cartea ” Poezii Populare ale Românilor ”-

Adunate și întocmite de VASILE ALECSANDRI,

Ed. Socec, București, 1963.