Martirii
Ținutului Herța - Anul 1942 (4)
Petru
Grior, Cernăuţi
13
August 2023
Aprilie
cu răni adânci
În ziua de 3 martie 1941, Gheorghe al lui
Alexandru Dumitraşchevici, născut la 1914, şi Ion al lui Leontie
Dumitraşchevici, născut la 1912; ambii din satul Ciudei, fostul raion
Storojineţ, vor fi arestaţi de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97
al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 21
mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri
Interne al U.R.S.S. îi condamnă pe aceşti doi muncitori la câte 10 ani de
detenţie fiecare „pentru trădarea patriei”. În prima zi de Priei, în lagărul
bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a
murit românul Gheorghe Dumitraşchevici. Ruda lor, Domnica a lui Ion
Dumitraşchevici, care a venit pe lume la 1915, conform hotărârii „troicei
oprative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va
apuca drumul suferinţelor spre stepele pustii ale Kazahstanului.
Pe data de 2 aprilie 1942, în straşnica
închisoare nr 2 din Turinul de Jos, regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, s-a
stins din viaţă Gheorghe al lui Alexandru Moţoc, născut la 1911, în localitatea
Pătrăuţii de Sus din Bucovina. Ţăranul, fiind inclus de către „eliberatori” în
categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, a fost arestat de
către reprezentanţii autorităţilor staliniste în ziua de 25 iunie 1941.
Nevinovatul s-a înălţat la ceruri rugându-se „să-l cinstească-n praznic
gospodarii” din satul său natal.
Ion al lui Alexandru Durnescu a văzut
pentru prima dată lumina zilei la 1906, în judeţul Orhei al Basarabiei. În
perioada interbelică se stabileşte cu traiul în oraşul Cernăuţi din frumoasa
Bucovină. Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al
U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe data de 22 iunie 1941, când au început
operaţiunile militare între România şi fostul imperiu bolşevic. Acuzat de
„agitaţie antisovietică”, este transferat în regiunea Sverdlovsk din Fedraţia
Rusă, unde va închide ochii pentru totdeauna la 2 aprilie 1942. Şi-a găsit
sfârşitul vieţii sale în groaznica închisoare nr. 2 din Turinul de Jos. Atunci,
în Ţara Fagilor, a răsunat „un bocet de bucium prelung”.
În ziua următoare, 3 aprilie 1942, tot în
regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice ţăranul Andrei
al lui Vasile Gaşciuc, născut la 1909, în satul Molodova (Molodove) din fostul
judeţ Hotin al Basarabiei. A nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din
Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al
U.R.S.S. pe data de 28 decembrie 1940, fiind acuzat de faptul că a trecut
ilegal hotarul instalat de bolşevici la finele Cireşarului istoric.
Pintilei al lui Vasile Văcăraşu a văzut
lumina zilei la 1915, în localitatea Pasat din Ţinutul Herţei, situată lângă
Codrii legendari ai Cosminului, plini de glorie moldavă. În primăvara anului
1940 este mobilizat în rândurile Armatei Române. În ziua de 30 martie 1941,
primind concediu de scurtă durată, porneşte spre baştina natală, unde-l
aşteptau scumpele sale rude. Va fi arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul
nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S.
Interogatoriile staliniste au durat 12 luni. Pe data de 3 aprilie 1942, Comisia
Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl
condamnă la 3 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională
„pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A rămas departe pământul Ţării
Fagilor, cu sufletul ei, „cu voinţa, credinţa şi traiul”.
În luna aprilie a anului 1942, crâncena
moarte a început să secere fără cruţare rândurile osândiţilor români din
lagărele bolşevice de muncă silnică. În zilele de 6 şi 8 aprilie au părăsit
această lume a durerii şase martiri. La 6 aprilie 1942 s-a stins din viaţă
Porfira a lui Gheorghe Sprânceanu, o româncă de 74 de ani, născută în
localitatea Movila din Ţinutul pitoresc al Herţei. Acuzată de autorităţile
staliniste de faptul că „era rudă cu un trădăror al patriei”, va fi ridicată de
către sovietici şi dusă în inima Siberiei, găsindu-şi mormântul în regiunea
Tiumen a Federaţiei Ruse.
Tot în aceeaşi zi de primăvară, în aceeaşi
regiune Tiumen din îndepărtata Siberie, luând cu el „sufletul Ţării Fagilor”, a
trecut la cele veşnice ţăranul Gherasim al lui Samoilă Dolgan din satul-martir
Mahala, care a văzut lumina zilei la 1872. Acuzat şi el că „era rudă cu un
trădător al patriei” socialiste, este deportat pe data de 6 iunie 1941, conform
deciziei „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de
Stat al U.R.S.S. Împreună cu el, a pornit spre pământul îngheţului veşnic
soţia, Maria, şi fiica Elena. Fiul Constantin a participat la evenimentul
sângeros de la Lunca, din februarie 1941, fiind condamnat la 10 ani de detenţie
într-un lagăr comunist de muncă corecţională.
Pe data de 20 mai 1941, „troika operativă”
a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă
hotărârea privind deportarea românului Dumitru al lui Ştefan Bejan, născut la
1878, în satul Budeniţ din frumoasa Bucovină. Ţăranul este acuzat de regimul
totalitar stalinist de faptul că „era tatăl al unui membru al unui partid
contrarevoluţionar” din România. Împreună cu capul familiei, apucă drumul
suferinţelor spre ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă scumpa lui soţie,
Elena, născută la 1891, şi copiii: Aurora, născută la 1913; Leofilina, care a
venit pe lume tot în acelaşi an; Olvian, născut la 1928. În pământul îngheţului
veşnic al Siberiei, cu numeroasele lui lagăre staliniste de nimicire a
martirilor neamului, a rămas să-şi doarmă somnul de veci Dumitru Bejan. El a
închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 aprilie 1942. Fiica Leofilina a
murit în octombrie, acelaşi an, iar fiul Olvian a trecut la cele veşnice în
aprilie 1943.
- Va urma -
În ziua de 1 februarie 1941, Vasile al lui
Manole Bruja, născut la 1923, în pitoreasca localitate Crasna de la poalele
Carpaţilor, nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97
al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Pe data de 28
iunie, acelaşi an, românul, fiind acuzat de „trecere ilegală a frontierei de
stat”, va fi împuşcat în localul închisorii nr. 1 din Cernăuţi, conform
indicaţiilor călăului Meşyk, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de
Stat al R.S.S. Ucrainene. Tatăl său, Manole al lui Porfirie Bruja, care a venit
în această lume la 1893, este arestat de către reprezentanţii regimului
totalitar stalinist în ziua de 10 februarie 1941 şi acuzat de „trădare de
patrie”. Apucă drumul suferinţelor spre groaznica regiune Sverdlovsk, unde se
stinge din viaţă la 8 aprilie 1942. A rănas Crasna fără vrednicii săi fii.
În aceeaşi zi de 8 aprilie, când
crăsneanul Manole Bruja a murit în lagărul bolşevic din Sverdlovsk, alt român,
Gheorghe al lui Gheorghe Petrescu, născut la 1886, în judeţul Brăila din
România, locuitor al fostei capitale a Bucovinei istorice, era condamnat de
către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne
al U.R.S.S. la 10 ani de detenţie. Muncitorul de la uzina „Industria” este
învinuit de faptul că în perioada interbelică, chipurile, a dus „o luptă aprigă
împotriva mişcării revoluţionare din ţinut”. Îl aşteptau cerberii stalinişti în
groaznicul Gulag sovietic.
Pe data de 9 iunie 1941, „troika
operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru
Securitatea de Stat al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea ţăranului
Ilie al lui Ilie Chiriac, născut la 1898, în pitorescul sat Horbova din
istoricul Ţinut al Herţei. Românul este acuzat de autorităţile staliniste de
faptul că „era rudă cu un trădător al patriei” sovietice. Împreună cu el,
porneşte spre îndepărtata Siberie soţia, Maria, care a văzut lumina zilei la
1893, în aceeaşi localitate herţeană. În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse, în
ziua de 10 aprilie 1942, a trecut la cele veşnice Ilie Chiriac. A rămas scumpa
lui soţie „cu lacrima de sânge în suflet”.
Fostul secretar al Primăriei comunei
Mahala, Vasile al lui Ion Antonescu, care a venit pe lume la 1898, este arestat
de reprezentanţii regimului totalitar bolşevic în ziua de 21 iulie 1940.
Interogatoriile staliniste au durat până în toamnă. Pe data de 5 noiembrie,
acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 6 ani de detenţie,
acuzându-l de faptul că era „un element care prezintă un pericol social”.
Românul se stinge din viaţă la 11 aprilie 1942, într-un lagăr sovietic de muncă
corecţională. A luat cu el „Crucea Ţării Fagilor”.
Ţăranul Ion al lui Vasile Iavorschi,
născut la 1910, în frumoasa localitate Cuciurul Mare din Bucovina, este
încătuşat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Securitatea
de Stat al U.R.S.S. în ziua de 22 mai 1941, fiind acuzat de „activitate
trădătoare”. Va fi scos din închisoarea cernăuţeană şi transferat în regiunea
Sverdlovsk a Federaţiei Ruse. Acolo, în neagra străinătate, supus
interogatoriilor feroce staliniste, românul porneşte spre înaltul cerului la 13
aprilie 1942. Părinţii săi, Vasile şi Elena Iavorschi, împreună cu fiicele lor,
Ana şi Paraschiva, vor apuca drumul greu al deportaţilor, fiindcă „erau rude cu
trădătorul patriei sovietice”. A rămas „atârnat în cârje, vechi picior de
plai”.
Iosif al lui Ion Ţighera, născut la 1900,
în localitatea Tereblecea din Bucovina, a fost arestat de către grănicerii
sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri
Interne al U.R.S.S. în ziua de 4 iunie 1941 şi acuzat de faptul că şi-a „trădat
patria”. Apucă drumul suferinţelor spre regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din
viaţă pe data de 14 aprilie 1942. Departe a rămas Ţara lui mândră, „Ţara
primăverii”, ca să-l plângă.
Tot în aceeaşi zi de primăvară, în aceeaşi
regiune îndepărtată Sverdlovsk, unde „scrâşnesc sub zări Golgotele durerii”,
s-a înălţat la ceruri ţăranca Saveta a lui Mitrofan Mocreniuc, care a văzut
lumina zilei la 1898, în pitoreasca localitate Crasna de la poalele Carpaţilor
legendari. Românca a fost arestată de către autorităţile comuniste sovietice pe
data de 5 mai 1941 şi acuzată de „trecere ilegală a frontierei de stat”. La 20
iunie 1942, când munteanca dormea în pământul străin al Siberiei, Comisia
Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. o
condamnă la 5 ani de închisoare.
Fiind inclus de către autorităţile
staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”,
Constantin al lui Nicolae Gafu, născut la 1891, în satul Molniţa, fostul judeţ
Dorohoi al României, este arestat de reprezentanţii Direcţiei Regionale
Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua
de 27 iulie 1940 şi întemniţat în straşnica închisoare enkavedistă cernăuţeană,
unde au început interogatoriile bestiale. Odată cu declanşarea operaţiunilor
militare, va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, împânzită cu o largă reţea
de lagăre sovietice de exterminare, unde a închis ochii pentru totdeauna pe
data de 16 aprilie 1942. A rămas să-şi doarmă somnul de veci în pământ străin,
departe de glia străbună, „cu văi cu doine şi turme de mioare”.
Românul Radu al lui Constantin Hotinceanu
a apărut în această lume la 1922, în frumosul oraş Cernăuţi de pe malul
istoricului Prut. Cu dorul de libertate permanent aprins în piept, tânărul
porneşte spre frontiera de la Lunca, dorind să treacă în Patria istorică. Va fi
arestat de grănicerii sovietici în ziua de 28 ianuarie 1941. Tribunalul Militar
al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev, în şedinţa de judecată,
ţinută în localul închisorii cernăuţene, în zilele de 28-31 martie 1941, îl
condamnă la 10 ani de detenţie. Apucă drumul suferinţelor spre blestemata
regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde moare la 16 aprilie 1942. A părăsit
pentru totdeauna „meleagul său de cântece şi dor”.
Tot spre Lunca a pornit şi ţăranul Nicolae
al lui Nichita Polişciuc, născut la
1900, în satul-martir Mahala. Nimereşte şi el în mâinile grănicerilor
stalinişti, în dimineaţa zilei de 28 ianuarie 1941. Acelaşi tribunal militar
sovietic îl condamnă şi pe acest mândru mahalean, dornic de libertate, la 10
ani de lagăr. În aceeaşi zi de 16 aprilie 1942, în aceeaşi regiune Sverdlovsk
din groaznica Siberie, porneşte spre împărăţia cerului românul, lăsând în urma
sa amintirea-i veşnică.
Leonora a lui Gheorghe Cuciureanu s-a
născut la 1924, în istoricul sat Horbova din Valea Prutului, încadrat la acea
vreme în fostul judeţ Dorohoi al României. La începutul lunii august 1940,
tânăra româncă, aflându-se la muncă în interiorul Patriei istorice, a hotărât
să pornească spre localitatea natală, unde a văzut pentru prima dată lumina
soarelui, pentru a-şi vizita rudele. Încercând să treacă hotarul instalat de
sovietici, nimereşte în mâinile grănicerilor comunişri din Detaşamentul nr. 97
al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. Este arestată în
ziua de 6 august. După interogatorii drastice şi îndelungate, care au durat
până la 18 aprilie 1942, autorităţile staliniste o condamnă la 3 ani de lagăr,
fiind acuzată de „trecere ilegală a frontierei de stat”. A pornit spre Siberii
de gheaţă, ducând cu ea în suflet „icoana sfântă a vetrei strămoşeşti”.
Tot la 18 aprilie 1942, Comisia Specială
de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă
pe ţăranul Todor al lui Gheorghe Avăcăriţei, născut la 1890, în localitatea
Târnauca din Ţinutul Herţei, la 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de
muncă corecţională. Românul a fost arestat de autorităţile sovietice în ziua de
11 august 1940 şi acuzat de „complicitate la trecerea ilegală a frontierei de
stat”. Apucă şi el drumul calvarului spre locurile îndepărtate ale fostului
imperiu bolşevic, unde „e traiul plâns în fiecare zi”.
În aceeaşi zi de 18 aprilie, aceeaşi
comisie specială de pe lângă acelaşi comisar sovietic, îl aruncă după gratii pe
muncitorul Nichita al lui Ion Lupăşteac din satul Băhrineşti al mândrei
Bucovine. Românul a apărut în această lume la 1922 şi a fost încătuşat de către
zbirii regimului totalitar comunist pe data de 25 iulie 1940. Interogatoriile
au durat 22 de luni. Tânărul primeşte 3 ani de închisoare „pentru trecerea
ilegală a frontierei de stat”. Se întorcea acasă de la muncă din interiorul
României. „Şi peste ziduri negre de-nchisoare/ Se-nalţă cântec sfânt de
tinereţe”.
La 18 aprilie 1942, Domnica a lui Vasile
Ciornei, născută la 1904, în localitatea Molniţa din Ţinutul Herţei, locuitoare
a satului Horbova din acelaşi frumos ţinut al României, este privată de
libertate pe un termen de 3 ani „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”.
A nimerit în mâinile grănicerilor sovietici în ziua de 6 august 1940. Rudele
sale: Aniţa a lui Ion Ciornei, născută la 1895; Toader al lui Ion Ciornei,
născut tot în anul 1895; Ion al lui Toader Ciornei, născut la 1930, şi Militina
a lui Toader Ciornei, născută în 1925, au apucat calea deportărilor staliniste.
În regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse a murit, în 1942, Aniţa Ciornei. Toader
Ciornei a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 19 august 1948, în aceeaşi
blestemată regiune din Siberia. În Horbova lor dragă până astăzi „înserarea
plânge”.
18 aprilie a devenit pentru deţinuţii de
origine română din lagărele staliniste cea mai dureroasă zi din această lună de
primăvară. Suferinţele îngrozitoare au năvălit asupra martirilor neamului ca un
şuvoi vulcanic. Sub securea fărădelegilor bolşevice cade fostul primar al
comunei Budineţ din mândra Bucovină, Dumitru al lui Pintilei Loghin, născut la
1875, arestat de către autorităţile sovietice pe data de 18 august 1940. Este
acuzat de faptul că era „un element care prezintă un pericol social” pentru
orânduirea socialistă. După 20 de luni de chinuri feroce şi interogatorii
drastice în localurile cazematelor comuniste, bucovineanul primeşte 5 ani de
închisoare. Va păşi mai departe, „rănit şi desculţ”, peste „spinii din calea
terorii bolşevice”.
În ziua de 18 aprilie 1942, ţăranul
Grigore al lui Toader Cuşnir-Tomaş, născut la 1897, în localitatea Colincăuţi
din frumoasa Basarabie, a fost condamnat de către Comisia Specială de pe lângă
Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. la 3 ani de detenţie
într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a
frontierei de stat”. A căzut în mâinile grănicerilor sovietici pe data de 5
februarie 1941. A „trecut prin furtuni”, care au aruncat în el „cu săgeţi”,
îndurând chinul închisorilor comuniste ca un martir.
În
aceeaşi zi de primăvară îndoliată, muncitorul Ieremia al lui Ion Adam, născut
în 1901, în localitatea Buhaniţa, judeţul Piatra Neamţ al României, „pentru
trecerea ilegală a frontierei de stat”, este condamnat la 3 ani de închisoare.
În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei
istorice. Autorităţile staliniste l-au ferecat în lanţuri pe data de 27
octombrie 1940. Lumina obscură a temniţelor comuniste a continuat să-i mângâie
„chipul umbrit de zăbrele”.
Tânărul Lucian al lui Ion Eşanu, care a
văzut lumina zilei la 1922, în istoricul oraş Botoşani, este arestat de către
grănicerii stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului
pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 19 iulie 1940. Interogatoriile
feroce au durat 21 de luni. Pe data de 18 aprilie 1942, regimul totalitar
bolşevic îl condamnă la 3 ani de detenţie.
A trecut ilegal linia sovietică de demarcaţie a hotarului stalinist. Se
întorcea la Cernăuţi, unde se stabilise cu traiul în perioada interbelică. N-a
ajuns până la apa Prutului. A apucat drumul calvarului spre fioroasele lagăre
comuniste de muncă corecţională.
Nicolae al lui Vasile Morăraş, născut la
1913, în vechea capitală a Bucovinei istorice, este arestat de către
„eliberatori” în ziua de 7 iulie 1940. Timp de 21 de luni a trecut prin
întreaga gamă a anchetelor staliniste, îndurând toate metodele de tortură sovietică.
La 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru
Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr
bolşevic de muncă corecţională. Va fi
acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost poliţist şi „a dus o luptă
aprigă împotriva mişcării revoluţionare din Ţinut”. Sentinţa pronunţată a
devenit „chemarea de jertfă”, care răzbate ca un ecou, ca o „taină amară” în
Siberia fără sfârşit.
Alt român, Vasile al lui Timotei Popescu a
văzut lumina zilei în localitatea Rud, judeţul Soroca al Basarabiei, la 1923.
Destinul l-a adus pe tânăr în oraşul de pe malul Prutului, unde la finele
Cireşarului istoric va fi instaurată dictatura stalinistă. Îngrozit de teroarea
dezlănţuită pe meleagurile voievodale de către regimul totalitar bolşevic, pe
data de 6 august 1940, porneşte spre frontiera sovieto-română cu gândul să
treacă în Patria strămoşilor săi şi să caute adăpost în interiorul României.
Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici, fiind privat de libertate pe un
termen de 3 ani. Srntinţa a fost anunţată tot la 18 aprilie 1942. Şi acest
martir al neamului, crescut într-un mediu sacru al tradiţiei, între obiceiurile
şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, apucă drumul
prigoanei comuniste.
Gheorghe al lui Emilian Rojoc a apărut în
această frumoasă lume la 1912, în mândra localitate Trestiana (Dimca) din
Bucovina. Partipicând la manevrele Armatei Române, este lăsat la vatră şi, în
ziua de 14 noiembrie 1940, porneşte spre baştina natală. N-a avut norocul să
ajungă acasă. Este arestat de grănicerii sovietici. Pe data de 18 aprilie 1942,
Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al
U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trecerea ilegală a frontierei de
stat”. Nedreptatea cuibărită în sufletul soldatului „se-nalţă-n vecie ca vers
de psaltire”.
În anul 1913, în istoricul oraş Botoşani
din România, a văzut pentru prima dată lumina soarelui Nicolae al lui
Constantin Ungureanu. În perioada interbelică va ocupa unele posturi de
răspundere în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Cernăuţi. N-a dovedit să
se refugieze în interiorul Patriei. Primele victime, care au căzut în mâinile
„eliberatorilor”, au fost poliţiştii şi jandarmii, lăsaţi de autorităţile
româneşti pentru paza ordinii publice. Va fi arestat la 9 iulie 1940, fiindcă
devenise pentru puterea stalinistă „un element care prezintă un pericol
social”. După 21 de luni de chinuri cristice, pe data de 18 aprilie 1942,
regimul totalitar bolşevic îl condamnă la 5 ani de lagăr. Şi-a urmat drumul
Golgotei cu „bătăile inimii însingurate”.
Mihai al lui Ion Ţepeş s-a născut în
localitatea Secu din judeţul Piatra Neamţ, la 1904. Fiind lucrător la căile
ferate, va fi transferat în vechea capitală a Bucovinei istorice, unde au venit
„eliberatorii” cu cântecul „Internaţionalei” în inimi şi cu teroarea cuibărită
în suflete. Persecuţiile comuniste au început chiar din primele zile ale
instaurării dictaturii sovietice. În toamna anului 1940, sub securea dezmăţului
bolşevic a căzut şi acest român. Fiind arestat pe data de 27 octombrie, este
dus în interiorul imperiului stalinist şi condamnat la 3 ani de închisoare.
Sentinţa a fost pronunţată la 18 aprilie 1942. Au rămas căile ferate în
aşteptarea martirului.
În localitatea Cotelna din actuala
Republică Moldova a apărut, la 1908, Mihai al lui Grigore Şvarco. Autorităţile
sovietice, care au ocupat Basarabia, îl pun în cătuşe în ziua de 12 septembrie
1940. Pe data de 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lâmgă Comisarul Poporului
pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl lipseşte de libertate pentru 8 ani, fiind
acuzat de „agitaţie antisovietică”. A continuat „cota de suferinţă”, care a
început în vara anului 1940.
Nicolae al lui Dumitru Chificeac, apărut
în această frumoasă Bucovină la 1900, într-o familie de vrednici răzeşi din
localitatea Mahala, n-a putut să se împace cu teroarea instaurată pe
meleagurile voievodale de „eliberatorii” cu steluţe roşii la chipiu. A pornit
în acei noapte geroasă de iarnă, cu viscole aspre şi cu dorul libertăţii
permanent aprins în piept, spre Patria strămoşilor săi. Este arestat la Lunca,
în dimineaţa sângeroasei zile de 28 ianuarie 1941. Tribunalul Militar al
Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de
suferinţă. Apucă drumul calvarului în direcţia regiunii Sverdlovsk din
Federaţia Rusă. În acel infern, în toamna anului 1942, îşi va găsi sfârşitul
vieţii sale. Soţia, Eugenia, născută la 1905, cu trei copii: Veronica, Dumitru
şi Elena, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului
pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai 1941, se îndreaptă către Republica
Komi. În pământul îngheţului veşnic a rămas să-şi doarmă somnul de veci draga
lui soţie. A murit în ziua de 21 aprilie 1942. S-au dus scumpii părinţi, lăsând
în urma lor sufletele îndurerate ale copiilor orfani, singuri în pustietatea
Nordului îndepărtat.
La începutul anului 1942, în economia
fostei Uniuni Sovietice a apărut o lipsă acută a forţei de muncă. La baza
acestei probleme a stat ampla mobilizare în rândurile Armatei Roşii a
bărbaţilor în primele luni ale declanşării operaţiunilor militare. Totodată,
teritorii întinse şi dens populate din partea europeană a imperiului bolşevic
vor fi ocupate de către trupele germane şi spre estul U.R.S.S. sunt nevoite să
pornească numeroase întreprinderi sovietice. În mâinile inamicului încape
Bazinul carbonifer Donbas, fiind blocate şi căile de acces terestre către
Caucaz. Astfel, au loc mari pierderi ale unor zone de interes strategic pentru
sectorul energetic. Împrejurările în cauză determină unele schimbări în
atitudinea autorităţilor staliniste faţă de deţinuţii din lagărele comuniste.
Se planifică folosirea lor ca mână de lucru la minele din Bazinul carbonifer
Karaganda şi la minele de nichel de la Kimpersai. Al treilea mare şantier
pentru deţinuţi a fost organizat la exploatările forestiere din regiunea Gorki
a Federaţiei Ruse.
Lipsa unor condiţii elementare de viaţă în
lagărele de muncă corecţională, insuficienţa produselor alimentare şi ziua de muncă
istovitoare au dus la deteriorarea stării fizice şi la creşterea ratei
mortalităţii în rândul deţinuţilor. O situaţie îngrozitoare domnea în lagărele
de la Monetnaia şi Losinîi, regiunea Sverdlovsk, în care condamnaţii erau
concentraţi la exploatările de turbă din cadrul Comisariatului Poporului pentru
Staţiile Electrice. În unul din aceste blestemate lagăre de muncă forţată a
închis ochii pentru totdeauna, pe data de 22 aprilie 1942, românul Ion al lui
Dumitru Toderenciuc din Cuciurul Mare, născut la 1897, arestat de
reprezentanţii regimului totalitar bolşevic în ziua de 28 noiembrie 1940 şi
acuzat de „activitate trădătoare”. Fiul său, Vasile al lui Ion Toderenciuc,
născut la 1920, inclus în licta „elementelor care prezintă un pericol social”,
va fi ferecat în lanţuri de către călăii stalinişti pe data de 23 aprilie 1941
şi întemniţat pentru nimicire tot în lagărele comuniste din regiunea
Sverdlovsk, unde a murit şi scumpul lui părinte.
Martirii neamului, arestaţi de
autorităţile staliniste în 1940 şi în prima jumătate a anului 1941, au nimerit
în lagărele bolşevice de la Temnikov, Elabuga, Spasski-Zavod, Aktiubinsk,
Sverdlovsk, Oranki şi în reţeaua de lagăre de muncă corecţională din R.A.S.S.
Mari şi Republica Komi. În 1941 şi în cele patru luni ale lui 1942, în aceste
temniţe sovietice, au murit şi deţinuţi de origine română. Ţăranul Mihai al lui
Iordache Huţănaşu, care a văzut lumina zilei la 1897, în mândra localitate
Pilipăuţi din istoricul Ţinut al Herţei, a intrat în numărul acestor martiri.
Fiind arestat de către grănicerii comunişti din Detaşamentul nr. 97 al
Comisariatului Poporului pntru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 24 iulie
1940 şi condamnat la 5 ani de detenţie „pentru trecerea ilegală a frontierei de
stat”, s-a stins din viaţă pe data de 30 aprilie 1942, într-un lagăr din
regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.
O situaţie asemănătoare exista şi în
locurile de exilare a românilor. Trei locuitori ai satului-martir Mahala,
arestaţi de către reprezentanţii regimului totalitar sovietic în lunile
aprilie, mai şi iulie 1941, fiind acuzaţi de faptul că „erau rude cu unii
trădători ai patriei”, vor fi duşi în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk al
Federaţiei Ruse, unde îşi vor găsi sfârşitul vieţii lor. În taigaua siberiană a
rămas să-şi doarmă somnul de veci Gheorghe al lui Todor Grigorciuc, născut la
1883, neştiutor de carte. Tot în luna aprilie a anului 1942 a închis ochii
pentru totdeauna şi Ştefan al lui Ion Grigorciuc, născut la 1895, cu studii
medii incomplete. Al treilea martir a devenit Dumitru al lui Ion Guzun, născut
la 1892, în aceeaşi mândră localitate din Valea Prutului.
În aceeaşi lună de dureroasă primăvară, în
regiunea Tiumen, a trecut la cele veşnice farmacistul Gheorghe al lui Ion
Popescu, apărut în această frumoasă lume la 1884, în satul Pomârla din fostul
judeţ Dorohoi al României. „Troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a
Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., pe data de 10
iunie 1941, îl include în lista „elementelor care prezintă un pericol social”.
În îndepărtata Siberie au răsărit pe cer, în luna lui Prier, „luceferii de
sânge” ai românilor ucişi de „groaznicii călăi ai hoardei leniniste”.
- Va urma -
Nota Redacției
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie
un asemenea „răboj” despre românii abandonați de Țara-Mamă aflați la discreția
saltimbancului Zelenski și a naziștilor ucraineni ? Despre românii rămași sub
ocupație, costumați cu de-a sila în salopete militare cu însemnele unui stat
artificial neprieten al românilor, despre conaționalii noștri transformați în
carne de tun într-un război care nu-i al nostru ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie
despre trădătorii de neam și țară alogeni de la București care i-au abandonat
pe românii din nordul Bucovinei, din Ținutul Herța și din zonele Basarabiei
ciuntite ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie
despre cum sunt umiliți preoții ortodocși care slujesc în limba română în
bisericile din Ucraina ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie
despre cum sunt protejați „refugiații” ucraineni în România și cum sunt umiliți
românii săraci din România ?
- Vom trăi vremurile când cineva va scrie
despre „Marea Trădarea Națională” a slugilor prea-plecate Înaltelor Porți ale
iadului globalist și despre un adevărat Tribunal al Poporului Român?
- Vom trăi vremurile când, pentru a salva neamul de la pieire românii vor cere:
RO-EXIT ?
- Încă nu-i prea târziu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu