Sharon
Azrieli la Templul Memorial din Cluj
Andrea
Ghiţă
Jul
20, 2023
Soprana de renume internaţional Sharon
Azrieli[1] a sosit la Cluj la începutul lunii iulie, pentru a susţine cursuri
de măiestrie la Academia de Vară, organizată de Societatea “Marian Pop” şi
Galeria Atelidra, în parteneriat cu Vienna -Tel Aviv Vocal Connection[2]. În
programul acestui curs intensiv de tehnică şi interpretare vocală figura şi un
recital de muzică evreiască pe care cunoscuta divă urma să-l susţină în Templul
Memorial al Deportaţilor Evrei (fosta sinagogă neologă) din Cluj – un eveniment
pe care-l aşteptam cu nerăbdare.
Un
Şabat memorabil
Sharon Azrieli a aterizat la Cluj într-o
zi de joi, concertul urma să aibă loc în seara de duminică, 2 iulie. Eram
curioşi s-o întâlnim şi s-o ascultăm pe soprana canadiană şi ne străduiam să promovăm cât mai bine evenimentul.
Vineri pe la prânz ni s-a adus la
cunoştinţă că Sharon Azrieli dorea să vină la sinagogă sâmbătă pentru a-l
comemora pe tatăl ei, David Azrieli, trecut la cele veşnice în 11 Tamuz[3].
Participarea ei la serviciul divin de
Şabat era o onoare pentru noi, numai că… Fiind început de sezon estival,
oficiantul nostru de cult era plecat pentru câteva zile, astfel încât în 1
iulie – din motive obiective – în Templul Memorial nu avea să se oficieze
serviciul divin de Şabat. În consecinţă era foarte puţin probabil să reuşim să
adunăm minian-ul[4].
„Ce e de făcut?” ne întrebam noi, cei din
conducerea Comunităţii, puşi în faţa unei situaţii de nesoluţionat. Cu atât mai
mare ne-a fost uimirea când soluţia a venit prin telefon, de la ghidul unui
grup de turişti evrei care dorea să vină la Templul Memorial, în dimineaţa de
Şabat. Problema minian-ului părea de-acum rezolvată, însă rămăseseră alte două.
Nu aveam oficiant de cult şi nici chala (cozonacul tardiţional de Şabat) pentru
că era deja vineri după-amiază şi personalul restaurantului ritual nu mai lucra.
Atunci mi-am amintit că mai avem azimă de la Pesach care, în acest caz de forţă
majoră, ar putea fi consumată la kiduş.
În dimineaţa de Şabat m-am dus cu emoţii
la sinagogă. Îmi doream ca lucrurile să iasă cât mai bine, să nu ne facem de
ruşine în faţa renumitei cântăreţe şi a turiştilor evrei şi – desigur – mă
întrebam cum arată în realitate celebra soprană care urma să ne fie oaspete.
Când am ajuns, Sharon Azrieli era deja
acolo, înconjurată de câţiva membri ai comunităţii. Ceea ce m-a surprins –
foarte mult! – era modestia şi firescul acestei doamne a operei internaţionale.
Era îmbrăcată simplu, în pantaloni şi pulovăr, şi conversa în modul cel mai
natural cu oamenii din preajma ei. Din start am avut sentimentul că Sharon
Azrieli face parte din comunitatea noastră. Şi tot ceea ce s-a petrecut în
răstimpul care a urmat a confirmat această impresie iniţială. Curând a sosit şi
grupul de turişti evrei din Statele Unite şi a început serviciul divin,
celebrat în tandem de Mugur Nitsan Nazarie-Schwartzman şi… Sharon Azrieli (care
are şi calificare de cantor).
De fapt, Sharon Azrieli a preluat rolul de
gazdă în modul cel mai firesc posibil, dovedindu-se o amfitrioană carismatică
şi competentă. A reuşit să coaguleze evreii adunaţi în Templul Memorial –
bărbaţi şi femei de origini şi rituri diferite, mai mult sau mai puţin
religioşi – într-o adevărată comunitate care se bucura de Şabat. A găsit
numitorul comun, cântecele şi rugăciunile pe care le cunoşteam cu toţii, a
reuşit să menţină dialogul cu fiecare dintre cei prezenţi. Mie – care de o
vreme încoace mă simţeam stingheră la serviciul divin, neînţelegând o iotă din
rugăciuni şi fiind (adesea) constrânsă să stau în spatele unor paravane[5] – acest Şabat mi s-a părut unul dintre cele
mai frumoase din viaţa mea.
Era o încântare să vezi oficiind o femeie
alături de un bărbat, amândoi purtând chipa şi talit. Ne-am simţit cu toţii
minunat! Am ascultat-o cu lacrimi în ochi pe Sharon Azrieli cântând El Male
Rachamim în memoria tatălui ei. Kadiş-ul a fost rostit de toţi cei prezenţi.
După serviciul divin ne-am adunat cu toţii
în sala multifuncţională a Centrului Cultural Evreiesc, unde s-a făcut kiduş cu
azimă şi s-a povestit mult, foarte mult. Ne-am despărţit cu bucuria
împărtăşirii unui Şabat memorabil, care pentru mine a fost de-a dreptul magic.
Un
recital impresionant
Duminică seara, la Templul Memorial al
Deportaţilor Evrei din Cluj am avut prilejul s-o descopăr pe Sharon Azrieli
cântăreaţa de operă, diva care a captivat publicul numeros prin calitatea
prestaţiei muzicale, eleganţa şi conexiunea instantanee cu cei care o ascultau.
Recitalul alcătuit din cântece ladino, melodii sacre şi muzică israeliană, a
pus în valoare calităţile vocale şi interpretative ale acestei soliste
versatile care a abordat de-a lungul timpului atât repertoriul de operă
(excelând în cel verdian), cât şi muzica sacră, folclorul israelian şi
musicalul american. Sharon Azrieli a strălucit în incinta frumoasei sinagogi
din Cluj, îmbrăcată într-o minunată rochie brodată, radiind de bucuria de a
cânta şi a comunica cu spectatorii.
După recital i-am solicitat un interviu
pentru Revista Baabel şi am convenit să ne întâlnim a doua zi, luni, la sediul
Atelidra (atelierul lirico-dramatic) unde se desfăşurau cursurile de măiestrie
în arta interpretării vocale.
Despre
magie, minian şi condiţia femeii evreice în secolul XXI
Discuţia cu Sharon Azrieli s-a desfăşurat
în atmosfera febrilă de pregătire a spectacolului cu Nunta lui Figaro, pe care
urmau să-l prezinte participanţii la curs. Noi stăteam la o măsuţă din hol,
unii tineri veneau, alţii plecau, Sharon schimba vorbe de încurajare cu
fiecare. Dintr-o sală alăturată se auzeau vocalize şi fragmente de arii, precum
şi instrucţiunile profesorilor îndrumători. Deşi încă obosită de recitalul din
ziua precedentă şi de activităţile zilei de luni, Sharon Azrieli s-a dovedit un
interlocutor atent şi amabil.
Andrea Ghiţă:
Am avut parte de un Şabat memorabil, cu totul special. La Templul Memorial s-au
adunat evrei din Cluj, de diferite vârste, şi un grup eterogen de turişti
evrei, israelieni şi americani de diferite de rituri. Aţi preluat rolul de
amfitrion şi de oficiant şi aţi reuşit să închegaţi într-un răstimp foarte
scurt o colectivitate care a simţit evreieşte şi s-a bucurat din toată inima.
Pe ce s-a bazat această magie?
Sharon Azrieli:
Cred că cele mai multe miracole din viaţă sunt o combinaţie între noroc şi
necesitate. Pe 11 Tamuz era Jahrzeit-ul tatălui meu şi trebuia să rostesc
kadiş. Asta era necesitatea. Ştiam că aveţi o sinagogă superbă şi aveam nevoie
de un minian. Evreii clujeni erau puţini, nu aveau rabin şi nici hazan. Din
fericire a sosit un grup de turişti. Am crezut că erau turişti israelieni, dar
s-a dovedit că erau americani. Nu ştiam dacă erau însoţiţi de un rabin sau un
hazan. Dacă ar fi venit cu un rabin sau cu un hazan, categoric nu aş fi putut
oficia eu serviciul divin.
Spre norocul meu, serviciul divin urma să
fie oficiat de Nitsan care a fost de acord să împartă bima cu mine şi totul s-a
petrecut în mod organic sau magic, cum ai spus. Am putea spune că tatăl meu
avea nevoie ca toate acestea să se întâmple…
A.G.:
Grupul de turişti era format în majoritate covârşitoare din femei. Am numărat
şi nu erau zece bărbaţi evrei. Mă tem că nu era minian…
Sharon Azrieli:
A fost minian! Erau peste douăzeci de evrei. Eu am socotit şi femeile. Eu fac
parte dintr-o comunitate conservativă. În prezent, atât în SUA, cât şi în
Canada, printre absolvenţii institutelor de studii rabinice sunt tot mai multe
femei, atât rabini cât şi cantori. E o realitate care atestă că femeile sunt
cât se poate de potrivite acestei vocaţii.
A.G:
De altfel şi Dvs. aveţi experienţă de cantor. Ne-aţi povestit că aţi îmbrăţişat
această meserie pentru a vă putea întreţine copiii. Cum a fost acea perioadă
dificilă şi ce aţi învăţat din ea?
Sharon Azrieli:
Am muncit mult ca să devin solistă de operă. Tatăl meu, care purta trauma
Holocaustului şi a războiului, dorea ca noi, copiii lui, să avem profesiuni
care să ne poată asigura viitorul şi nu era de acord să devin cântăreaţă. Ar fi
vrut să fiu arhitect sau să conduc o galerie de artă. Aveam talent la desen şi
am absolvit istoria artelor şi designul de interior. Apoi m-am angajat şi am
lucrat în mai multe locuri, pregătindu-mă în paralel pentru Juilliard, unde am
fost admisă abia după trei sesiuni. Tot timpul am lucrat, am avut două-trei
locuri de muncă în paralel. După absolvirea studiilor muzicale mi-am început
cariera de cântăreaţă de operă. Am cântat în Canada, la Paris şi în Statele
Unite. Anii treceau şi eu îmi doream foarte mult să am copii. Multe alte
soliste nu aveau copii, preferând să se dedice carierei, dar eu voiam o
familie. Aveam 35 de ani când am decis să am copii. Nu am avut noroc şi tatăl
copiilor mei m-a părăsit lăsându-mă cu doi copii mici: unul de doi ani şi altul
de şapte luni. Pe atunci locuiam la New York şi trebuia să mă descurc singură.
Cum era să întreţin doi copii, fără să pot călători pentru a-mi onora
contractele pentru spectacole şi concerte care se fixau cu ani sau luni bune în
avans?!
Atunci mi-am dat seama că aş fi putut să
fiu cantor pentru că ştiam bine limba ebraică şi cunoşteam rugăciunile, fiindcă
învăţasem la o şcoală evreiască. Un rabin, care era şi directorul unei şcoli de
cantori, mi-a oferit un post de cantor-solist la sinagoga Sag Harbour care
poartă numele Temple Adas Israel, cea mai veche sinagogă din Hamptons, Long
Island, o zonă foarte frumoasă a New Yorkului. Acolo a fost locul meu de muncă
timp de mai mulţi ani. Atunci nici nu mă mai gândeam la cariera mea de solistă
de operă. Aveam un serviciu, îmi puteam întreţine copiii şi puteam să continui
să cânt. La ce m-a ajutat asta în viitoarea carieră de solistă? Cred că la
capacitatea de a mă conecta cu publicul. Cantorul are o legătură nemijlocită cu
oamenii din sinagogă.
A.G.:
Aţi spus că tot mai multe femei absolvă institutele rabinice din Statele Unite
şi Canada. Care ar trebui să fie condiţia evreicei în iudaismul secolului XXI?
Sharon Azrieli:
Am o problemă cu evreii ortodocşi. Adică sunt în dezacord total cu concepţia
lor privind rolul femeii. Faptul că existăm de câteva mii de ani cred că se
datorează tocmai capacităţii noastre de adaptare şi nicidecum rigidităţii de a
ne păstra regulile. Cred că vom putea supravieţui şi progresa numai dacă şi de
acum înainte vom reuşi să adaptăm ideile frumoase şi adevărate ale iudaismului.
Unul dintre aceste concepte este egalitatea dintre femei şi bărbaţi. Femeile
trebuie să se poată ruga exact la fel ca bărbaţii. Profetesa Debora cânta. În
Tora scria foarte limpede că ea cânta. De-a lungul timpului rabinii au schimbat
foarte multe lucruri, pentru că aşa era convenabil pentru ei. Faptul că unele
lucruri persistă de sute de ani nu înseamnă că ele sunt corecte. Foarte multe
se bazează pe misoginism şi eu nu sunt de acord cu ele. Eu consider că
minian-ul este alcătuit din zece fiinţe omeneşti: femei şi bărbaţi. Mai nou
oamenii nu sunt obligaţi să-şi declare genul. Atunci cum să ştim dacă sunt
bărbaţi sau femei?! Şi ce relevanţă are asta? Oamenii trebuie să fie egali şi
în iudaism. Asta e opinia mea.
A.G.:
Nu pot să spun decât Amin.
O să-mi amintesc mereu cu plăcere de
întâlnirile şi discuţia cu Sharon Azrieli, apreciata solistă internaţională,
posesoarea unui doctorat în muzică (despre modurile liturgice din opera lui
Verdi), moştenitoarea unei averi considerabile, filantroapa generoasă (a
instituit mai multe premii pentru muzicieni) şi, mai ales, omul foarte apropiat
şi deschis faţă de ceilalţi oameni.
Sper ca şi ea să-şi amintească de Templul
Memorial, locul unde a cântat şi a rostit Kadiş în memoria tatălui ei, într-un
Şabat de iulie, când azima de Pesach a ţinut loc de chala, un motiv în plus ca
să-i urez: „Anul viitor, la Cluj!”
Andrea Ghiţă
[1] https://sharonazrieli.com/ ,
https://www.operabase.com/artists/sharon-azrieli-20933/en
[2] https://atelidra.com/
[3]
https://montrealgazette.remembering.ca/obituary/david-azrieli-1066083658
[4] De o vreme încoace, de când există
două alternative de celebrare a Şabatului şi comunitatea are un efectiv de
bărbaţi halahici în continuă scădere, adunarea minian-ului e şi mai
problematică.
[5] Am scris despre asta în articolul
Bumerangul https://baabel.ro/2014/06/andrea-ghita-bumerangul/
Sharon
Azrieli at the Memorial Temple in Cluj
The internationally renowned soprano
Sharon Azrieli[1] arrived in Cluj at the beginning of July, to hold master
classes at the Summer Academy, organized by the “Marian Pop” Society and the
Atelidra Gallery, in partnership with the Vienna-Tel Aviv Vocal Connection[2].
The program of the course also included a recital of Jewish music performed by
the well-known diva, in the Memorial Temple of Jewish Deportees (former Neolog
synagogue) in Cluj – an event we were looking forward to.
A
memorable Shabbat
Sharon Azrieli arrived in Cluj on
Thursday, the concert was to take place on Sunday evening, July 2. We were
curious to meet and listen to the famous Canadian soprano and we tried to
promote the event the best we could.
On Friday, about noon, we were informed
that Miss Azrieli wanted to come to the synagogue on Saturday, to commemorate
her father, David Azrieli, who passed away on the 11th of Tammuz[3].
Her participation as the Shabbat service
would be an honor for us, but… Being the beginning of the summer season, our
officiant had left for a few days, so that on July 1 there would not be any
Sabbath service in the Memorial Temple. Consequently, it was very unlikely that
we would succeed in collecting a minyan.
The board members of the Community were in an impossible situation. ”What can we do?”, we asked ourselves. We
were quite amazed when the solution presented itself in the form of a phone
call from the guide of a group of Jewish tourists who wanted to come to the
Memorial Temple on Shabbat morning. The problem of the minyan was apparently
solved, but two more remained: we had neither chazan, nor challah. It was
already Friday afternoon and the staff of the ritual restaurant had left. Then
I remembered that we have some matzot left, and, at a pinch, we could use those
at kiddush.
On Shabbat morning, on my way to the
synagogue, I was nervous. I hoped everything would work out, and we wouldn’t be
embarrassed in front of the well-known soprano and the Jewish tourists. I also
wondered – of course – what the famous soprano looked like.
When I arrived, Sharon Azrieli was already
there, surrounded by several members of the community. I was greatly surprised
by the modesty and the naturalness of the diva. She was dressed simply, in
trousers and a blue cashmere blouse, and she was talking with the people around
her. From the beginning I had the feeling that Miss Azrieli was part of our
community.
Everything that happened later confirmed
my first impression. Soon the group of tourists arrived, and the divine service
began, celebrated in tandem by Nitsan Nazarie-Schwartzman and… Sharon Azrieli
(who is also qualified as a cantor).
In fact, Sharon Azrieli took over the role
of hostess quite naturally, proving to be very charismatic and competent. She
managed to unite the Jews gathered in the Memorial Temple – men and women of
different origins and rites, some more religious than others – into a true
community that enjoyed the Shabbat. She found the common denominator, the
songs, and prayers we all knew, she managed to maintain dialogue with each of
us. For some time, I have been feeling awkward at the divine service, not
understanding the prayers and often having to sit behind a screen, but for me
this Shabbat was one of the most beautiful in my whole life.
We all were delighted to see a man and a
woman officiating side by side, both wearing kippa and tallit. I listened with
tears in my eyes to Sharon Azrieli singing El Male Rachamim in memory of her
father. The Kaddish was recited by all those present.
After the divine service, we all gathered
in the hall of the Jewish Cultural Center, where kiddush was made with
unleavened bread and we talked a lot. We parted with the joy of sharing a
memorable Shabbat, which for me was downright magical.
An
impressive recital
On Sunday evening, at the Memorial Temple
of Jewish Deportees in Cluj, I had the opportunity to discover the other side
of Sharon Azrieli, the opera singer, a diva who captivated the large audience
with the quality of her musical performance, elegance, and instant connection
with the audience. The recital, consisting of Ladino songs, sacred songs, and
Israeli music, highlighted the vocal and interpretative qualities of this
versatile soloist who approached both the opera repertoire (excelling in
Verdi), as well as sacred music, Israeli folklore and the American musical.
Sharon Azrieli shone in the premises of the beautiful synagogue in Cluj,
dressed in a wonderful embroidered dress, beaming with the joy of singing and
communicating with the audience.
After the recital, I asked her for an
interview for Baabel Magazine and we agreed to meet the next day, Monday, at
the headquarters of Atelidra (the lyric-dramatic workshop) where the master
classes were taking place.
About
magic, minyan and the condition of the Jewish woman in the 21st century
The discussion with Sharon Azrieli took
place in the feverish atmosphere of preparations for the performance of The
Marriage of Figaro, which the course participants were to present. We were
sitting at a small table in the hall, some young people came, others left,
Sharon exchanged words of encouragement with everyone. Vocalizations and
fragments of arias, as well as the instructions of the tutors could be heard
from an adjacent room. Although still tired from the previous day’s recital and
Monday’s activities, Sharon Azrieli proved to be an attentive and kind
interlocutor.
Andrea Ghiţă:
I had a memorable Shabbat. The Jews gathered at the Memorial Temple were a
heterogeneous group: some local, others Israeli or American, all of different
ages and rites. You took on the role of host and officiant and in a very short
time you managed to unite them into a community that felt Jewish, and they all
enjoyed themselves. How do you explain this “magic”?
Sharon Azrieli:
I think most miracles in life arise from both luck and necessity. On the 11th
of Tammuz, it was my father’s Jahrzeit and I had to say Kaddish. That was the
necessity. I knew you had a great synagogue, and I needed a minyan. The Jews of
Cluj were few, with no rabbi and no chazan. Fortunately, a group of tourists
arrived. I thought they were Israeli, but they turned out to be American. I
didn’t know if they were accompanied by a rabbi or a chazan. If this were the
case, I would not have been able to officiate the divine service. Fortunately
for me, the divine service was to be officiated by Nitsan who agreed to share
the bima with me and it all happened organically or magically, as you said. You
could say my dad needed all of this to happen…
A.G.:
The group of tourists consisted overwhelmingly of women. I counted, there were
fewer than ten Jewish men. That was no minyan…
Sharon Azrieli:
It was great! There were over twenty Jews. I also counted the women. I belong
to a conservative community. Currently, both in the USA and in Canada, there
are more and more women, both rabbis and cantors, among the graduates of
rabbinical institutes. This proves that women are perfectly suitable for this
vocation.
A.G:
By the way, you are also an experienced cantor. You told us that you took this
job in order to support your children. How was that difficult period and what
did you learn from it?
Sharon Azrieli:
I worked hard to become an opera singer. My father, who was a survivor,
traumatized by the Holocaust and the war, wanted us, his children, to have
professions that could secure our future, and he did not agree that I should
become a singer. He wanted me to be an architect or run an art gallery. I had a
talent for drawing, and I graduated in art history and interior design. Then I
started to work, at the same time preparing for Juilliard, where I was admitted
only after three sessions. I worked very hard, I had two or three jobs at the
same time. After graduation, I started my career as an opera singer. I sang in
Canada, in Paris and in the United States. The years passed and I really wanted
to have children. Many other soloists did not have children, preferring to
devote themselves to their careers, but I wanted a family. I fell in love at
the age of 32-34, and at 35 I decided to have children. Unfortunately, I was
not lucky. The father of my children left me with a baby of seven months and
another child of two years. At the time I was living in New York and had to
fend for myself. I left my profession. How could I support my children without
being able to have a contract, to travel for performances that were fixed
months or even years in advance?!
Then I realized that I could have been a
cantor. Having studied at a Hebrew school I speak the language and I know the
prayers. A rabbi, who was also the director of a cantorial school, offered me a
position as cantorial soloist at the Sag Harbor Synagogue, Temple Adas Israel,
the oldest synagogue in The Hamptons, Long Island, a very beautiful area in New
York. That was my first job. Then I wasn’t even thinking about my career as an
opera soloist. I had a job; I could support my children and I could sing. How
did this help me in my future career as a soloist? I think the ability to
connect with the audience. The cantor has an immediate connection with the
audience.
A.G.:
You said that more and more women are graduating from rabbinical institutes in
the United States and Canada. What should be the place of women in 21st century
Judaism?
Sharon Azrieli:
I have a real problem with Chabad and with the Orthodoxy in Judaism. I mean, I
totally disagree with their conception. I think the reason why Judaism has
survived for several thousand years is because we have been able to adapt as a
culture, not because of the opposite. Because we were able to adapt graciously,
this is why we survived. If we take the beautiful and the true elements of
Judaism and we try to adapt them to our life now, I believe we will survive and
we will be going forward. And one of them is that a woman has to be equal to a
man. Women should be able to pray equally to men. If you look in the Torah,
Deborah was singing. So many things were changed by the rabbis because it was
convenient and they kept like this, but because they kept like this for
centuries does it make it correct? Lots of things are misogynistic, and I do
not agree with them. This is my opinion.
I consider the minyan to be made up of ten
people: women and men. Lately, people are not even obliged to declare their
gender, so how do we know if they are men or women?! And what relevance does
that have? People must be equal in Judaism as well. That’s my opinion.
A.G.:
I can only say Amen.
Miss Sharon Azrieli and the author of this
article
I will always remember with pleasure the
meetings and the discussion with Sharon Azrieli, the acclaimed international
soloist, the holder of a doctorate in music (on the liturgical modes in Verdi’s
work), the heiress of a considerable fortune, the generous philanthropist (she
established several prizes for musicians) and, above all, the Mensch, so
understanding and open towards others.
I hope Miss Azrieli also remembers our
synagogue, the place where she sang and recited Kaddish in her father’s memory
on a Shabbat in July, when Pesach unleavened bread took place of challah – one
more reason to wish: “Next year, in Cluj!”
(Text translated by Hava Oren)
Andrea Ghiţă
[1] https://sharonazrieli.com/ ,
https://www.operabase.com/artists/sharon-azrieli-20933/en
[2]https://atelidra.com/
[3]https://montrealgazette.remembering.ca/obituary/david-azrieli-1066083658
Opiniile exprimate în textele
publicate nu reprezintă punctele de
vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional.
Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.
Comentariile cititorilor sunt moderate de
către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista
Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de
idei.
21
Comments
Iolanda+seinberg
commented on July 21, 2023 Reply
Din
păcate n-am auzit de această mare artistă și mi-ar fi plăcut s-o vad și s-o
ascult.
Felicitări
autoarei articolului care a făcut legătură între percepte iudaice vechi și
unele moderne care conviețuiesc împreună
Tiberiu+Ezri
commented on July 20, 2023 Reply
E
bine sa auzim ca mai exista viata evreiasca si traditii in Romania.
Veronica+Rozenberg
commented on July 20, 2023 Reply
Foarte
impresionanta intalnirea, cat si prezenta doamnei cantarete.
Totusi,
personal n-am auzit niciodata de numele ei, desi credeam ca am unele
“cunostinte” privind cantareti de opera actuali. In plus, n-ar fi rau de a nu
folosi termeni pe care nu oricine ii cunoaste, de ex 11 Tamuz, habar nu am pe
dinafara, cand e, a fost sau va fi luna tamuz, iar yurtzeit, adica pomenirea
mortilor tot nu e un termen universal.
Oricum
felicitari Andrea pentru articolul bilingv si ocazia deosebita de a oferi unei
doamne sa oficieze o slujba religioasa.
Andrea
Ghiţă commented on July 20, 2023 Reply
Mulţumesc
pentru aprecieri şi pentru critici. Am pus o referinţă privind cariera doamnei
Azrieli, de care nici noi nu ştiam prea mult înainte de a o cunoaşte. Anul
acesta 11 Tamuz a fost 30 iunie. Se poate verifica pe Internet, la fel şi
Jahrzeit, chala, chazan, etc…Eu cred că (la fel ca odinioară jurnaliştii de la
Caţavencu) că şi cititorii noştri sunt cel puţin la fel de inteligenţi ca noi.
Veronica+Rozenberg
commented on July 20, 2023 Reply
Au
existat opinii trecute in favoarea ideii ca revista e bine sa fie “pentru toti”
Si in acest sens notiunile bine interiorizate de cineva doar prin insasi
apartenenta sa etnico-rellgioasa ar fi de preferat, zic eu, sa nu rebuie a fi
googelizate pentru a le afla sensul.
Apropos
cati evrei din Regat stiu ce este Adventul?
Hava
Oren commented on July 20, 2023 Reply
Nu
cred că termenii evreiești puteau fi evitați într-un articol strict legat de
practicile religioase. Într-adevăr, dacă cineva nu-i cunoaște, ei pot fi găsiți
cu ușurință. Mai complicată e situația cu calendarul evreiesc. Nici eu nu mă
prea pricep, dar văd aici o provocare. O să încerc să-l înțeleg și dacă
reușesc, o să încerc să-l explic într-un articol viitor. Nu promit nimic!!
Veronica
Rozenberg commented on July 20, 2023 Reply
A
evita nu implica a nu explica
in
plus yurtzat e un regionalism si nu un termen evreiesc.
Cred
ca nici macar un israelian tanar si nereligios stie ce i asta., ca sa nu mai
vorbim de un sefard.
In
plus Tamuz n are nico legatura cu explicarea calendarului evreiesc e o data pe
care nimeni n o cunoaste, poate in afara lui Lucian si a altor pastratori de
traditie.
Hava
Oren commented on July 21, 2023 Reply
Într-o
oarecare măsură ai dreptate, eu încerc într-adevăr să dau explicații când e
cazul, dar aici ar fi fost atât de mult de explicat, încât s-ar fi pierdut
sensul articolului.
Marica+Lewin
commented on July 21, 2023 Reply
Desigur
ca Tamuz are legatura cu calendarul iudaic, fiind numele unei luni. Foarte
importanta, deoarece de la 17 Tamuz până la 9 Av sunt 3 sąptămăni de doliu
pentru evrei, Se plănge distrugerea Templului ; la 17 Tamuz a inceput atacul
Romanilor, si la 9 Av Templul a cazut in mâinile duşmanilor nostri.
De
fapt, deoarece suntem atât de vechi, pe 9 Av se comemoreaza atât căderea
Primului Templu cât si celui de al Doilea.
Ambele
date, 17 Tamuz si 9 Av sunt zile de post in religia iudaica.
PS.
Numele de luni ale calendarului iudaic sunt imprumutate de la babiloneni.
Veronica
Rozenberg commented on July 22, 2023 Reply
Bravo
Marica, regret ca nu te am enumerat printre cunoscatorii de traditie iudaica.
Cu toate acestea sunt convinsa ca majoritatea baabelienilor nu ar fi putut sa
localizeze luna Tamuz, motiv pt care am socotit ca nu era clar ce inseamna 11
Tamuz.
Insa
din raspunsul tau rezulta ca n ai citit cu atentie, raspunsul dat lui Hava.
Marica+Lewin
commented on July 23, 2023 Reply
Veronica,
mie mi s- a părut clar articolul D- nei Andrea Era 30 iunie, d- na Sharon
Azrieli a spus ca e 11 Tamuz, comemorarea mortii tatalui ei. Fiecare intelege
ca 11 Tamuz este o Data, indiferent in ce calendar.
Si
Yurtza, cuvânt poate necunoscut pentru unii cititori ai revistei Baabel,
desemneaza un eveniment ce se marcheaza in Comunitate
Logic
Veronica
Rozenberg commented on July 23, 2023 Reply
Discutia
devine inutila si absurda atunci cand TU si evreii baabelieni se pun in centrul
universului, ceea ce se recomandase a fi evitat.
Probabil
ca nici atunci nu ai fost la apel, cum de altfel nici raspunsul meu nu l ai
citit atent
Andrea
Ghiţă commented on July 23, 2023 Reply
Mă
simt datoare să fac precizarea că nu am scris în numele “evreilor baabelieni”
(minus VR?) care habar nu am dacă se pun în centrul universului şi de aceea
nu-i pot apăra de această generalizare. Eu mă simt excelent în universul
baabelian pe care-l împart cu toţi baabelienii, indiferent de sorginte etnică
sau religioasă. Sunt convinsă că cititorii revistei pot să se descurce cu un
click dacă, eventual, nu cunosc unii dintre termeni sau doresc să afle mai
multe informaţii despre cele relatate într-un articol. Repet că nu am folosit
cuvântul “yurzeit” pe care mi l-ai reproşat de două ori, cel puţin, dar şi dacă
l-aş fi folosit el este explicat pe Internet. Chiar şi un spelling aproximativ
m-a dus la linkul potrivit: https://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/371317/jewish/The-Yahrzeit-Anniversary.htm.
La fel şi Tamuz: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tamuz
Veronica
Rozenberg commented on July 23, 2023 Reply
te
am mai intrebat: daca ai fi folosit termenul Advent, l-ai fi lasat la fel la
latitudinea lui Google?
Andrea
Ghiţă commented on July 23, 2023
Categoric.
L-am folosit de mai multe ori. https://ro.wikipedia.org/wiki/Advent. Din partea
mea acest ping-pong de replici e încheiat.
Eva+Grosz
commented on July 20, 2023 Reply
Frumos
eveniment, încă o dovadă a bogatei vieți culturale din Cluj.
zador+andrei
commented on July 20, 2023 Reply
Am
fost unul din participanții la pomenita slujbă de sâmbătă. Am rămas impresionat
de simplitatea și modestia doamnei Azrieli și Jahrzeit-ul la care am fost
prezent o să mi-l amintesc în veci. Concertul a fost extraordinar,Templul
arhiplin, îmbunătățirile aduse sistemului audio s-au dovedit a fi la înălțime.
Împărtășesc
integral părerile Doamnei despre rolul femeilor în religia mozaică reformată.
A
fost un eveniment de neuitat.
Elena+Stoican
commented on July 20, 2023 Reply
Nimic
nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat dragostea și respectul marii
artiste Șharon Azrieli pentru tatăl său, adeverindu-se. încă o dată că “Dacă
dragoste nu e, nimic nu e”. Prețios articol! Felicitări tuturor!
Maria+Roth
commented on July 20, 2023 Reply
Chiar
si eu am savurat acel Sabat. Au avut de castigat atat femeile cat si barbatii
participanti. A fost o comuniune de evrei care cu totii si-au amintit de
parinti, și de parintii parintilor lor, de originile și soarta lor. Frumos
articol, interesanta istorie de viata.
Hava
Oren commented on July 20, 2023 Reply
Te
invidiez și regret că nu am putut participa și eu.
Într-adevăr,
dicotomia între păstrarea tradițiilor și adaptarea lor la lumea modernă este
una din problemele fundamentale ale iudaismului. Nu aș putea să declar că
tocmai eu am găsit rezolvarea. Dar știu că în lumea modernă, mai ales în
diaspora, mulți evrei pierd treptat legătura cu tradițiile și de aceea eu
consider că ele trebuie adaptate, pentru a preveni o ruptură totală.
Nici
eu nu merg la sinagogă, din aceleași motive ca tine. Singurul loc unde m-am
simțit cu adevărat bine a fost o sinagogă conservativă din SUA. Și cum nu am
acces la așa un serviciu divin, am renunțat complet – și de fapt e păcat.
Andrea
Ghiţă commented on July 20, 2023 Reply
A
fost o întâlnire memorabilă şi mă bucur că am avut norocul să pot lua şi un
interviu acestei femei care, dincolo de faptul că este o excelentă solistă de
operă (nu putem ignora nici faptul că este şi moştenitoarea unei averi
considerabile) este un om muncitor, tenace, înţelept şi modest.
Sursa: PR-F&MRC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu