CUM
SĂ PRIMIM VEȘTILE RELE?
-
IPS ATHANASIE DE LIMASSOL -
Vremurile de Apoi?
Fiecare perioadă are evenimentele ei. Și vremea în
care trăim are realitățile ei. Și fiecare perioadă le va avea pe ale ei. Nu va
exista o perioadă în care să nu se întâmple nimic, pentru că lumea se îndreaptă
spre vremurile de Apoi.
În Evanghelie, atunci când se vorbește despre
vremurile de Apoi, nu se subliniază toate aceste lucruri care se petrec astăzi:
frica, groaza și panica față de cele ce se vor petrece în viitor. Însă,
cuvântul despre vremurile din urmă este unul plin de nădejde, că Hristos va fi
Acela Care va birui lumea. Când vorbesc despre lume nu mă refer la cei pentru
care a murit Hristos, ci la cugetarea lumească, la păcat și la stăpânitorul
lumii acesteia. Eshatologia, în viziunea Bisericii, înseamnă făgăduința și așteptarea
Împărăției Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh – lucru pe care îl trăim în
fiecare zi la Sfânta Liturghie.
Pentru fiecare dintre noi, așteptarea Împărăției lui
Dumnezeu trebuie să fie căutarea noastră de căpătâi, iar nu acea preocupare, cu
curiozitate și temere, despre cărțile de identitate[1], numere, memorandumuri
și alte lucruri, care permanent injectează sufletele creștinilor ortodocși cu
panică și neliniște, dar, care, după smerita mea părere, întunecă ușor,
[estompează] orizontul, și se pierde așteptarea plină de bucurie a Împărăției
lui Dumnezeu.
Adică, în cele din urmă, Dumnezeu este Acela Care va
birui lumea și cele din lume. Și se petrece o încețoșare și o disecare a
lucrurilor, care nu se pot interpreta înainte de a se petrece. Nici Părinții
Bisericii nu au îndrăznit să tâlcuiască cuvintele profetice înainte de a se
întâmpla, pentru că acest lucru este foarte primejdios, și nu se potrivește
creștinilor cu minte înțeleaptă.
Panica și groaza
Însă, fiecare om trăiește în conformitate cu ceea ce
îi oferă timpul de față. Fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, trebuie să
facem față realităților din viața noastră. Cel căsătorit are familia sa, cel
angajat are profesia sa, afaceristul are întreprinderea sa, monahul cu
ascultarea lui în mănăstire, clericul cu turma sa, episcopul cu poporul lui
Dumnezeu. Trăim împreună evenimentele întregii lumi și știți că ne putem
informa într-o clipă despre ce se petrece în toată lumea. Toate aceste lucruri
pot fi descrise în cele mai cenușii culori, pot fi povestite în așa fel încât
să bage frică și groază în sufletele oamenilor. Dar Părinții vedeau viața lor
dintr-o altă perspectivă.
Îmi aduc aminte, când a murit arhiepiscopul Macarie,
cel care avea un rol important în conducerea Ciprului și era considerat de
către popor un conducător de vază, că în acea vreme mă aflam la Mănăstirea
Stavrovuniou, o mănăstire deosebită, cu o viață duhovnicească foarte înaltă.
Eram student atunci când am aflat vestea. Arhiepiscopul avea un duhovnic sfânt,
pe părintele Ghermanos, pe care l-am întrebat: „Ce se va întâmpla acum,
Gheronda?”.
Mă temeam, pentru că invazia turcească avusese loc cu
câțiva ani în urmă, când am trăit ca adolescent toată acea teroare a
bombardamentelor turcești, a uciderilor și a morții. Și Gheronda îmi spuse:
„Ce-o să fie? Nimic mai mult și nimic mai puțin din ceea ce va îngădui
Dumnezeu.”
Iar apoi și-a continuat lucrul său. În acest fel a
făcut față acelei situații. Și a mai spus altă dată: „Vai și amar dacă Ciprul
ar fi stat doar într-un singur om!”. Adevărat este cuvântul care spune că
fericit este omul care își pune nădejdea în Dumnezeu. Fericit este omul acela
care nu nădăjduiește în om, ci cunoaște că ajutorul său este de la Dumnezeu,
Care a făcut cerul și pământul.
Privilegiul vremurilor cu încercări
Este un privilegiu să trăiești într-un loc care nu are
nădejde! Este un lucru ciudat: cu cât ești mai deznădăjduit, cu atât mai mult
vei simți prezența lui Dumnezeu. Într-o după-amiază mă aflam la Sfântul Paisie,
iar unii povesteau despre diferite neliniști și frici, despre turci, despre
evrei, despre antihrist și toate celelalte. Gheronda i-a ascultat, i-a servit
cu ceva și apoi au plecat. Eu l-am întrebat ce se întâmplă, fiind plin de
neliniște. La care, mi-a răspuns: „Cu cât mai multe lucruri de acest fel vei
auzi, să te bucuri mai mult. Cu cât lucrurile devin mai grele, în aceeași
măsură Dumnezeu este cu noi. După furtuna demonică va veni lumina soarelui
dumnezeiesc.”
Frații mei, oamenii lui Dumnezeu văd în alt mod
lucrurile, tâlcuiesc altfel cele ce se petrec. Așa trebuie să fie și va fi vai
de noi dacă în final Evanghelia nu ne-ar schimba modul în care vedem diferitele
întâmplări din viața noastră! Cuvântul „Pocăiți-vă!”, adresat de Hristos lumii
întregi – „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” – înseamnă
schimbarea minții, schimbarea modului în care vedem lumea, schimbarea tuturor
lucrurilor lumești din viața noastră de până acum. Cu siguranță că nu este ușor,
nici nu se petrece de pe o zi pe alta.
Dreptatea lui Dumnezeu
Avva Isaac spune să nu-L numim drept pe Dumnezeu. Este
drept Dumnezeu Care plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți? Îmi amintesc
de bunica mea, atunci când ploua zicea: „Oare plouă și acolo, la turci?”.
Adică, bunica mea nu voia să plouă acolo unde se aflau turcii. Era femeie din
biserică, și mergea la pavecernițe și la toate slujbele, însă dorea să plouă
doar în locul unde erau creștinii, pentru că își dorea să-i răzbune pe
creștini.
La noi, în Cipru, ploaia este o mare binecuvântare, nu
ploua așa des. Se întreba săraca: „Plouă și peste turci?” Dar Dumnezeu dădea
ploaie și acolo. De multe ori chiar mai multă decât la noi – și nu ne convine!
Așadar, avem nevoie de un alt duh, de un alt curs al
lucrurilor…
Toate lucrurile funcționează cumva sub controlul unor
oameni, dar în final ai sentimentul că Dumnezeu este Acela care conduce
istoria. Nimeni nu se poate ridica deasupra proniei dumnezeiești. Putem face
mii de lucruri strâmbe, putem fi capabili să distrugem totul, ne putem dori să
aruncăm totul în aer, dar nu se va întâmpla nimic mai mult și nimic mai puțin
din ce va îngădui Dumnezeu.
Nu se va întâmpla nimic!
Domnul a dăruit Bisericii Evanghelia, cuvântul Lui, pe
El Însuși; ne-a dăruit drept exemplu viața Lui. Frații mei, noi nu putem lucra
altfel. Nu putem să-L gustăm pe Hristos dacă nu ne asemănăm Lui și dacă nu îi
călcăm pe urme. Și dacă vrem să-L căutăm și să vedem unde se află, nu-L vom
găsi pe tronul slavei. Știți, pe de altă parte, vedem că în Biserică singurul
loc pe care scrie Împăratul slavei este Crucea. Sensul Evangheliei este cel
arătat de Hristos, al Crucii, al Domnului Celui răstignit. Este sensul Crucii
care biruiește logica lumească printr-un mod diferit.
În lume învingi atâta timp cât urci mai sus, în
Evanghelie biruiești pe cât te cobori mai mult. Pentru că în măsura în care te
vei smeri pe tine însuți, în aceeași măsură te va înălța Dumnezeu. Să ne
odihnim în logica Evangheliei! Să lăsăm fricile acestei lumi care mereu ne
urmăresc.
Oriunde merg, aud: „Ce se va întâmpla, Părinte? Ce vom
face? Cum vom fi?”. Nu vă faceți griji, nu se va întâmpla nimic! Cel mult, vom
muri! Nu se va întâmpla nimic mai mult. Hristos este Viața noastră. Omul își
află odihna întru El. Să nu facem din El dioxid de carbon. Spunea un Părinte că
Dumnezeu este oxigen care dăruiește viață omului. Să nu ne sufocăm pe noi
înșine cu fricile. Frica, neliniștea, tulburarea, agonia, întunericul nu sunt
roade ale Duhului Sfânt, ci sunt roade ale duhului acestui veac. Să ne odihnim
în Duhul lui Dumnezeu, în duhul Evangheliei, în sfintele ei înțelesuri, ce
biruiesc logica lumii. Biruința asupra lumii aceasta este: credința noastră.
Frații mei, harul Domnului să fie cu noi!
(Extras dintr-o traducere realizată de
Mănăstirea Dragomirna după o Omilie ținută la Athena la începutul anului 2020)
OMUL
IN FATA MORTII
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Omul, moartea si nimicirea sunt notiuni contrare si ireconciliabile. Caci cum
ar fi posibil ca cel care si-a cheltuit viata cu perspectiva nemuririi sa moara
pierzându-se definitiv? Cum sa nu traiasca decât foarte putin acela ale carui
fapte sunt vrednice de nemurire si care si-a imortalizat numele? Cum poate muri
cel care a creat ideea de nemurire? Nu! Un glas tainic din cer care vorbeste în
inimile oamenilor le da garantia nemuririi, a nemuririi în vederea careia ei
lucreaza. Prin întreaga sa vietuire, omul cauta viata vesnica; viata aceasta
vremelnica e un popas de scurta durata în raport cu viata duhovniceasca a
omului si cu pretentiile spiritului sau.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 269
VIOI
SI VESEL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Rugaciunea, întocmai ca aerul pentru trup, da vigoare si prospetime sufletului.
Te simti în ea mai vioi si mai vesel, ca si cum ai fi facut o plimbare la aer
curat, mai vioi si mai proaspat atât fizic, cât si spiritual.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 451
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu