IN MEMORIAM
ARTUR SILVESTRI – VESTITORUL VREMURILOR BUNE –
Primăverile cele binevenite și primenitoare, abia
desprinse de gerurile iernii, au întotdeauna un vestitor viu, simbolic, răsărit
din crusta zăpezilor; cu petalele albe, ghiocelul revarsă bucurie în simțirile
ființelor din jurul său. El leagă și aduce speranța unor vremuri mai bune.
Taina acestei rânduieli însă își are izvoarele ei.
Deși am dori cu toată ființa noastră omenească să nu
se ofilească ghiocelul acesta al primăverii, să stea veșnic cu noi, el se
retrage, se ofilește, adoarme în legile lui dumnezeiești. Dar tocmai în aceste
legi stă pecetea veșniciei, căci vestitorul se reîntoarce în fiecare primăvară,
an după an! Semnul său este o faptă sfântă!
Deci fapta, ca un semn divin, trăiește veșnicia la
care visează și a visat întotdeauna omenirea.
Deși sunt, sunt totuși rari acei oameni care, prin
zăpezile și apăsările suferințelor vremurilor sub care stau, să răsară ca acei
ghiocei timpurii, aducându-ne vestea reînnoirilor viitoare. A înfloririi
sufletelor și curățirii inimilor. A frumuseții artelor prin strălucirile unei
morale creștine, a unor iubiri și înfrățiri în câștigarea cu adevărat a unei
vieți fericite pentru fiecare Neam trăitor pe Planetă.
Spre această înobilare omenească a lucrat
și s-a jertfit Acad. Prof. Dr. Artur Silvestri.
Pentru mine, Fondatorul „Asociației Române pentru Patrimoniu” – București,
Artur Silvestri, reprezintă personificarea faptei bune, a muncii și a ideii
legării relațiilor tuturor românilor de oriunde s-ar afla. Recâștigarea
valorilor și a tradiției noastre creștine ortodoxe, înălțarea acestei Românii
tainice, cum o numea Domnia Sa, la locul ce i se cuvine istoriceste, prin
continuitatea neîntreruptă în timp și spațiul ei geografic.
Ne-am cunoscut din scris, nu ne-am întâlnit niciodată,
dar am și port imaginea luminoasă a acestui OM ROMÂN, atât de aievea încât am
convingerea că ne-am întâlnit și stat de vorbă de multe ori. Adică de atâtea
ori de câte ori citeam cărțile sale sau primeam scrisorile electronice care îmi
erau o adevărată hrană spirituală.
Sincer să fiu, a evoca personalitatea acestui om de
geniu complex, cu o aleasă educație și verticalitate de conștiință, eu sunt
destul de firav; doar încerc, prin exemplificările reale care m-au fascinat și
totodată îndemnat, a-mi înzecii eforturile mele în acest domeniu al creației
literare. Eram decis a părăsi pentru totdeauna aceste ape tulburi în care mi se
părea mie că se dizolvă noblețea acelor arte luminate și morale pe care mi le
concepea, probabil, caracterul meu de om simplu, iubitor de viață și adevăr.
După zece ani de apariție pe hârtie a Revistei „Iosif
Vulcan”, cu bucuriile și tristețile inerente acestui gen de preocupări, dorisem
să înfășor filele acestei publicații românești și să o închid. Fondatorul
ARP-România, Prof. Dr. Artur Silvestri, însă mi-a întins o mână de ajutor, dând
viață nouă revistei sub îngrijirea și apariția online ARP-București, la finele
anului 2007. Am răspuns atunci Domniei Sale printr-o scrisoare electronică, pe
care am plăcerea să o redau:
Stimate Domnule Dr. Artur Silvestri,
Cred că este potrivit (potrivit ar fi
să-mi cer chiar scuze pentru întârziere) timpul să vă aduc mulțumirile mele
pentru stilul profesional în care reușiți să editați Revistele ARP-România și,
desigur, și ale Revistei „Iosif Vulcan” – Australia. Nu invoc o mulțumire
dintre cele ușuratice, ci una foarte meritorie, fiindcă știați prea bine despre
hotărârea mea ce mă răsucea într-o anumită derivă, adică după zece ani de
apariție să o opresc a mai apărea, dar Dumneavoastră i-ați prelungit viața, pe
virtual, ajungând azi a fi în pragul celor 11 ani de apariție. Primiți, dar,
întemeiatele mele mulțumiri!
Scriitor/Poet: Ioan Miclău – Australia –
25 noiembrie 2007
Ulterior, de câte ori revedeam această scrisoare,
parcă mă simțeam stânjenit, întristat, cum de nu am avut bunul-simț a scrie cel
puțin o pagină întreagă de mulțumiri; dar m-am revanșat, cum zic azi
scrietorii, în scrisorile viitoare!
Am avut onorantul respect să primesc, nu la multă
vreme, și eu un mail de la Domnia Sa:
29 decembrie 2007, Sfinții 14.000 de
prunci uciși din porunca lui Irod. Cuviosul Matei.
Iubite Domnule Miclău,
Sper să fiți bine, alături cu toți cei
dragi, și să petreceți în liniște zilele de Sfinte Sărbători.
Și noi ne-am odihnit puțin după acest an
intens, concentrat și plin de obligații, dar am revenit la lucru din când în
când, căci până în jur de 5 ianuarie am dat liber colaboratorilor, fiind
sărbătoare. Pregătesc însă o cărticică de interviuri unde, pe coperta a IV-a,
am așezat câteva cuvinte ce mi le-ați trimis mai an; rugămintea ar fi să-mi
spuneți dacă sunteți de acord să stea acolo. Puteți să nu considerați de folos
acest citat și să fiți convins că nu am să mă supăr.
Pe lângă cele zilnice, mă gândesc cum să
facem mai bine pentru perspective de viitor și, dacă veți avea bunăvoința, v-aș
împărtăși curând câteva planuri realiste, să văd ce părere vă fac Domniei
Voastre.
Cu drag și doriri de bine,
Silvestri
După o asemenea scrisoare m-am împăcat cu lumea
imaginației mele și mi-am zis în gând o vorbă ca o rugăciune: „Ce frumoase sunt
lucrările lui Dumnezeu”, căci cine altcineva să mă fi adus în preajma acestui
om minunat, al cărui vorbe picurau mierea cea adevărată peste visele și
scrierile mele, pentru care mai mult eram blasfemiat decât lăudat de semenii
mei.
Cum spuneam mai sus, sunt foarte rari oamenii de talia
acestui titan al Culturii, acestui oltean ajuns atât de sus și cu inima atât de
smerită, nedeslipit de sufletul neamului său românesc, indiferent de ce
ideologii ale vremii ar fi fost atins. Ideologiile sunt haine, haine croite,
dar care nu fac altoi sufletului, iar acest Neam născut cu pecetea veșniciei a
schimbat multe haine, aruncându-le pe rând la coșul istoriei; însă Omul Român a
rămas acolo unde l-a pus Creatorul său.
Pe data de 6 ianuarie 2008 scriam dlui Prof. Dr. Artur
Silvestri următoarea epistolă:
Iubite Domnule Dr. Artur Silvestri,
Așa cum vă scriam zilele acestea, am avut
bucuria să primim Crucea de Bobotează, prin bunăvoința Preotului Ortodox Vasile
Prunduș, și aici, la Cringila, N.S.W., la biblioteca „Mihai Eminescu”, prezenți
fiind mai mulți români din apropiere. Am să trimit Revistei „Iosif Vulcan” și
câteva fotografii de la eveniment!
Apoi, doresc să vă mulțumesc pentru acea
recentă și frumoasă prezentare a modestei mele persoane în fila Revistei
„Analize și Fapte”, tocmai de început de Nou AN – 2008. Bună încurajare de AN
NOU. Doamne ajută!
Cu prețuire – Ioan Miclău – Australia
Oprindu-mă aici la această zi de sfințire și botez,
reculeg din înțelepciunea vorbei noastre românești credința că omul trebuie și
el să-și sfințească locul și viața prin faptele sale cele bune.
Omul ARTUR SILVESTRI a sfințit o fântână, a deschis un
izvor care își va forma de acum albia necesară după viziunile genialei sale
inteligențe; se va face un fluviu de năvalnice idei și scrieri, opere de artă,
istorie, morală, cultură și educație, într-un cuvânt, de propășire a Neamului
său românesc, așa cum a visat până în ultima clipă a vieții sale, când Dumnezeu
l-a ridicat între îngerii Săi, la 30 noiembrie 2008.
O taină stă chiar și în alegerea zilei Sfântului
Andrei, creștinătorul dacilor romani.
Viața acestui minunat cărturar român, deși tânăr încă
pentru a trece prin vama morții, căci avea multe a ne învăța, dovedește încă o
taină, și anume că acest trunchi al Țării, ROMÂNIA TAINICĂ, așa cum o numea cu
iubire ARTUR SILVESTRI, are ramuri și brațe, rădăcini și mlădițe viguroase, a
căror viitoare fapte vor face din România mândria Europei, așa cum o visa
Marele Român – Vestitorul vremurilor bune!
„Înțeleptule Artur Silvestri, mijlocește
la Tatăl Sfânt pentru noi, cei rămași în urma Ta, pierduți și-nstrăinați!”
Ioan Miclău – Australia
20 decembrie 2008
(În acea vreme semnele diacritice erau
revizuite și neclarificate!)
I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu