Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025), nr. 554(16 –30 Noiembrie)
Dragii mei
enoriași!
Unirea
dintotdeauna. În ziua de 1 Decembrie 1918
s-a încheiat un proces istoric îndelungat. La acea dată s-a consfințit oficial,
că speranța și lupta a milioane de români s-au împlinit. Nu a fost ceva
artificial, forțat, o hotărâre de cancelarie, străină de realitate. Nu a fost
darul binevoitor al unor puteri străine. A fost efectul firesc a secole de
jertfă adusă pe altarul istoriei. Atunci a fost ceasul astral al neamului
românesc. El a încununat miile de eroi căzuți sau răniți pe câmpurile de luptă
ale Primului Război Mondial. A fost consecința efortului supraomenesc al
românilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Valea Jiului, Turtucaia.
Unirea a fost prezentă în viața românilor
dintotdeauna. Condițiile istorice nu ne-au permis s-o realizăm faptic, deplin.
Granițele politice care au despărțit vremelnic pe români au fost artificiale.
Niciodată ei n-au socotit că acestea sunt veșnice. Proverbul ,,Apa trece,
pietrele rămân!” a fost ca un crez al răbdării, al speranței, al încrederii în
Dumnezeu și în dreptatea Lui.
Ne-au unit limba, credința creștină, cântecul
doinei, cântecul de leagăn și de dor, de
dragoste și de revoltă, bocetul și
colindele. Ne-au unit ca-ntr-o horă dansurile noastre românești, datinile din
toate anotimpurile, sărbătorile, nunțile și înmormântările, pomenile și
parastasele. Ne-am unit în fața puhoaielor de năvălitori, care au venit din
cele patru vânturi ca să ne ceară pământ și apă, copii, vite, cereale, băutură
și adăpost. Ne-am unit în fața cataclismelor de tot felul, fie că au fost
cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, vijelii, potopuri.
Ne-am unit când ne-au amenințat dușmanii, bolile și
nenorocirile. Ne-am unit ca să ne scăpăm turmele din gura lupilor, urșilor și
altor jivine. Ne-am unit pe câmpul de luptă, la semănat și la prășit, la cosit
și la secerat. Niciodată nu ne-am socotit singuri, ci, atâta vreme cât am știut
că în casa de alături, în sat, în cetate sau oraș, în țară și dincolo de
fruntariile ei trăiește un suflet de român, un frate, un vecin, un fârtat, am
fost mai puternici, nu ne-am dat bătuți, ci am rezistat cu eroism.
Ne-au înfrățit Dunărea, râurile și pâraiele,
câmpiile, dealurile, văile, munții și codrii. Carpații ne-au fost ca o centură
a puterii și a nădejdii, marea ca o gură de oxigen, ca o cale spre veșnicii.
Dumnezeu ne-a fost tată și Țara ne-a fost mamă. Cu prețul vieții noastre am
luptat ca să nu fie terfelite numele și demnitatea părinților noștri. Am dat
liftelor păgâne tot ce-a fost nevoie: ascuțișul sabiei, izbitura buzduganului,
iuțimea săgeții, iar, când ne-a copleșit
mulțimea lor, le-am dat bani, cereale, vite, copii, dar nu le-am dat o palmă de
pământ din trupul Țării.
Mai mult, nu am permis ca pe pământ românesc să se
așeze cohorte de păgâni, să-și construiască moschei, să ne transforme în
pașalâc. Am avut demnitate și cu prețul vitejiei și diplomației am apărat-o.
Ne-a văzut Dumnezeu zbaterea, truda, credința și speranța, ne-a auzit suspinul
și rugăciunea și ne-a ocrotit și El prin veacuri. Nu ne-au strivit cizmele
uriașilor, nu ne-au pervertit sufletele credințele deșarte.
Am vorbit cu mândrie de Țara Românească, Țara
Moldovei, Țara Transilvaniei, Țara Banatului, Țara Bucovinei, Țara
Maramureșului, Țara Dobrogei, dar întotdeauna am avut conștiința că ele sunt
părți ale vechii Dacii, părți ale României, împărății ale limbii și neamului
românesc. Limba română și credința ortodoxă au fost sângele care a circulat
prin toate și le-a dat viață și legitimitate prin veacuri.
Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost pecetea, ștampila
trecutului, dar și temelia viitorului acestei nații. Ea ne bucură, dar ne și
obligă. Suntem urmașii celor ce au realizat România Mare, celor ce-au trăit
bucuria supremă de la 1 Decembrie 1918. Nu putem să fim mai prejos. Le-ar fi
rușine părinților și strămoșilor de noi. S-ar zvârcoli în mormânt, dacă am lăsa
neamul și țara să se destrame, dacă am trăda crezul de veacuri al înaintașilor
noștri.
A curs prea mult sânge și prea multe lacrimi, ca ele
să nu dea rod în sufletele urmașilor. S-au înălțat prea multe rugăciuni spre
Dumnezeu, ca El să rămână indiferent și să lase neamul românesc să piară. I-am
înălțat prea multe biserici și mânăstiri în sate și orașe, în munți și în
câmpi, ca El să ne părăsească. Așa păcătoși cum suntem, dar suntem ai Lui!
Nu-Și va uita și nu-Și va lăsa copiii pe mâini străine sau în risipire. Iar
dacă-I vom fi dragi…., o nouă zi de 1 Decembrie 1918 ne-o va dărui curând!
Dă, Doamne, și ascultă-ne ruga!
*
Condamnarea.
Părintele Izverceanu de la Cernavârf nu făcuse politică propriu-zisă înainte de
1944. Am mai spus-o într-o ,,scrisoare” precedentă. Singura lui ,,vină” era
aceea că primise în curtea sa câţiva legionari şi le oferise mâncare şi băutură
cu prilejul unei deplasări propagandistice, pe care aceştia o făcuseră în sat.
Bătuseră la poarta preotului ca la cel mai înstărit din sat şi-i ceruseră să le
dea ceva să mănânce. La fel făcuseră şi comuniştii prin 1950. Veniseră şi aceştia
şi-i ceruseră să le permită să dea film cu colhozurile sovietice în curtea lui
pentru săteni. Şi părintele acceptase şi de data aceasta, iar după film le
dăduse şi acestora mâncare şi băutură.
Iată că în 1959, într-o noapte a fost arestat şi dus
la Craiova. Acolo a fost anchetat mai multe zile. Un locotenent i-a spus într-o
seară: ,,-Mâine vei fi judecat! Nu te bat, ci-ţi spun doar atât: răspunzi de
două ori ,,da” la ceea ce te întreabă!” I-a dat două pastile să le înghită.
Dimineaţa i-a mai dat o pastilă şi i-a repetat indicaţia. L-au dus la judecată.
Acolo l-au întrebat dacă a făcut politică legionară. El a răspuns: ,,Nu!” A
fost întrebat la fel şi el a răspuns iarăşi: ,,Nu!” Cu el a fost judecat şi
preotul Victor Doman de la Izverna. Acesta avea aceeaşi acuzaţie, dar el a
urmat indicaţia şi a răspuns: ,,Da!” După judecată, locotenentul – anchetator
l-a întrebat: ,,-De ce n-ai făcut ce ţi-am spus?” Părintele Izverceanu a
răspuns: ,,- Domnule locotenent, după ce mi-aţi dat pastila aceea, nu am mai
ştiut nimic. Nu ştiu ce am făcut şi ce am răspuns!” A fost dus în ziua
următoare din nou la judecată, dar nu i s-au mai dat pastile. Aceeaşi
întrebare, acelaşi răspuns! Sentinţa a fost dată imediat: 18 ani condamnare.
Părintele Doman şi alţii care spuseseră ,,da” au primit câte 20 de ani.
Au fost duşi la închisoarea de la Aiud. Într-o zi,
când îi scosese la plimbare prin curtea închisorii, preotul Doman i-a spus
părintelui Izverceanu: ,,-Bă, Ilie, bă, tu tot mai cuminte ai fost şi de data
aceasta faţă de mine, aşa cum ai fost întotdeauna!” ,,- De ce, Victore?” ,,- Păi tu ai spus ,,nu” şi ai luat 18 ani;
eu am spus ,,da” şi am luat 20 de ani!
Când ieşi de aici, să te duci la mine şi să-i spui asta Lenuţei!” ,,-Bă, Ilie,
bă, nu ai fost niciodată mai prost ca mine, dar acuma eşti! Păi crezi tu că mai
contează doi ani? Tu crezi că noi mai ajungem să ieşim de aici?”
În închisoare era bibliotecă. Acolo era bibliotecar
un profesor universitar, filozof de formaţie, deţinut şi el. În bibliotecă erau
numai cărţi de propagandă. Profesorul-bibliotecar fusese însărcinat de director
să-i pregătească discursurile, pe care acesta să le ţină deţinuţilor în orele
de îndoctrinare sau la diferite şedinţe din afara închisorii. Directorul îi
spunea tema şi el pregătea discursul, iar directorul doar îl citea. Despre
Părintele Izverceanu se dusese vestea în toată închisoarea că e comic. El
reuşea să găsească resursele necesare şi să facă glume ori de câte ori avea
prilejul. Îi făcea de multe ori pe deţinuţi să râdă, ba chiar şi pe gardieni.
Auzise de el şi profesorul – bibliotecar şi-l rugase pe director să i-l dea la
bibliotecă, fiindcă are nevoie de un ajutor. Directorul, un moldovean cu bun –
simţ şi destul de credincios, fusese de acord şi astfel Părintele Izverceanu a
lucrat la bibliotecă. Cel mai mult şedea
de vorbă cu profesorul. Aşa a petrecut
şapte ani. Într-o seară, directorul a dispus ca toţi deţinuţii să iasă în careu
în curtea închisorii. Acolo l-au auzit: ,,- Fraţilor!” Nu-l auziseră niciodată
spunându-le aşa. Nimeni nu a tresărit. Directorul a repetat: ,, - Fraţilor! Din
acest moment sunteţi liberi!” Nimeni nu s-a clintit. Au fost convinşi că îşi
bate joc de ei. Directorul a continuat: ,, - Dacă cineva vrea să mai rămână,
poate să mai rămână şi la noapte în închisoare. Ceilalţi îşi fac formele de
ieşire!” Atunci a izbucnit un chiot puternic din piepturile tuturor, care a cutremurat
localul închisorii. În aceeaşi seară le-a dat drumul acasă.
*
In memoriam:
Gheorghe Marin. L-am cunoscut în
1973-1974. Eu eram student la Teologie, dânsul era redactor la Editura Albatros
și secretar de partid pe editură. Trimiteam la toate editurile propuneri de
colaborare. Mă gândeam la tot felul de lucrări și, când credeam că aș putea să
le realizez, făceam propunere la câte o editură. Majoritatea răspunsurilor erau
negative, dar iată că, într-o bună zi, s-a ivit și unul pozitiv. Propusesem la
Editura Albatros, pentru Colecția
,,Cogito”, cartea Anton Pann. De la lume adunate... Răspunsul
editurii era pozitiv, semnat de directorul Mircea Sântimbreanu și redactorul
Gheorghe Marin. M-am apucat de treabă. Lucram cu o râvnă, pe care nu știu să
mai fi avut-o vreodată....! Era prima mea carte! Adunam cugetări din opera lui
Anton Pann, le ordonam tematic. Am făcut și o prefață și am trimis manuscrisul
la editură. Nu mică mi-a fost surpriza și bucuria, când am primit răspunsul:
cartea va fi publicată.
Am dat telefon la editură. Am cerut să vorbesc cu
,,tovarășul redactor Gheorghe Marin”. Mi-a vorbit frumos, manierat și m-a
poftit, când am drum, să-i fac o vizită la Casa Scânteii. N-am putut rezista
mult ispitei și m-am dus. A fost sunat de la poartă și a coborât. Era un om de
vârstă și de înălțime medie, foarte popular, amabil. M-a luat cu dânsul.
Clădirea era imensă. Aproape toate editurile din capitală erau acolo,
instituțiile de cultură și multe altele. Mi-a fost teamă să-i spun adevărul, că
sunt student la Teologie. I-am spus că sunt la... Filologie. Era exact ce se
potrivea mai bine cu cartea mea. Cred că la etajul șase era Editura Albatros.
M-a dus în biroul său. Îl împărțea cu Doamna Marieta Croicu, apoi cu Doamna
Natalia Petruț, redactore la alte secții. Am discutat despre carte. Mi-a dat
unele indicații cu privire la pregătirea manuscrisului pentru tipar. M-a dus
apoi la director, Domnul Mircea Sântimbreanu. M-a prezentat, i-a spus despre
carte cuvinte frumoase și directorul ne-a îndemnat s-o pregătim și ,,să nu ne pierdem speranța!” A apărut
cartea în 1976. Între timp am mai făcut vizite la editură, tratând despre o
altă lucrare, Coloana Infinitului, care
urma să apară peste câțiva ani în două
volume.
De fiecare dată când mergeam la Casa Scânteii,
mergeam cu inima strânsă, cu teamă. Eu mă ascundeam în spatele unei minciuni.
Eram student la Teologie, nu la Filologie, cum îi spusesem Domnului Marin.
Într-o zi, când coboram scările, dânsul conducându-mă până la intrare, cum era
regula, pe la etajul II am văzut doi domni, care discutau. Domnul Marin mi-a
dat un ghiont și mi-a șoptit: ,,- Uite profesorul tău, Domnul Ion Dodu Bălan!
Stai, că așteptăm să termine și te prezint. Cu siguranță că se va bucura!” Parcă mi-a căzut cerul în cap. L-am rugat
insistent să lase pentru altădată prezentarea. Abia s-a lăsat convins.
După doi ani de studenție, am trecut la fără frecvență. Domnului
Gheorghe Marin i-am spus că sunt învățător într-un sat din Mehedinți. M-a
invitat, când mai merg în București, să-l vizitez acasă. Mi-a dat adresa. Am
pregătit primul volum din Coloana Infinitului. A apărut în 1982. Abia atunci i-am spus Domnului Gheorghe Marin că eu am terminat Teologia și sunt preot într-un
sat în Mehedinți. N-a vrut să creadă. În vara aceea a venit cu soția, Doamna
Tanța, tot funcționară la Casa Scânteii, la Bârda. Au stat câteva zile. Au mers
și la biserică. Abia când m-a văzut slujind s-a convins. Din momentul acela
între noi s-a legat o prietenie strânsă. Nu mai erau secrete! I-a spus și
directorului, Domnul Mircea Sântimbreanu, dar, spre surpriza dumnealui,
directorul a rămas calm. ,,- Domnule, eu cred că directorul știa adevărul! Ei
au obligația să ceară informații despre colaboratori. Mă mir însă de ce nu mi-a
spus și mie?” Atunci mi-am amintit de zâmbetul ironic al directorului, cu care
mă întâmpina de câte ori îl vizitam la editură! Deși știa că n-are voie să-mi
publice cărțile, el o făcea totuși!
Domnul Gheorghe Marin, originar din Câmpulung
Muscel, avea umor și-i plăcea să facă glume. Nu uita să-mi amintească de multe
ori că ,,drumul spre victorie în cultură trebuie udat cu Wisky și afumat cu
Kent!” Fiecare carte era o adevărată luptă cu piedici de toate felurile. Teama
de cenzură era terorizantă. Fiecare
carte, fiecare pagină, fiecare rând trebuia analizat cu maximă atenție,
pentru a nu lăsa loc
interpretărilor negative sub aspect
politic. Fiecare carte aștepta ani de zile în sertarele editurii, sau ale
cenzorilor, înainte de a-și lua drumul spre tipar. La Editura Albatros, sub supravegherea
Domnului Gheorghe Marin și a directorului său am scos în anii următori două
volume din Coloana Infinitului și
George Călinescu. Fiecare carte însemna muncă, răbdare, abilitate,
relații și... noroc.
În 17 noiembrie 1983, am făcut o vizită familiei Marin. Cu greu am
găsit cinci sticle de vin Murfatlar. Până s-au încălzit sarmalele Doamnei
Tanța, am stat de vorbă cu Domnul Marin. Nu mai era secretar de partid și-și
dădea drumul la vorbă mai ușor. Mi-a spus: ,,,, - Domʼle, dacă s-ar putea să nu se mai publice
nici o carte în afară de cele politice, de ideologie, dacă s-ar putea ca toți
cei care se ocupă cu scrisul să treacă la altă muncă mai ,,productivă”, atunci
ne-am atinge idealul! Se minte, domʼle, se minte fără rușine peste tot. Am
ajuns de ne e rușine de noi înșine! Fiecare om joacă un rol dublu în ziua de
azi, fiecare se înstrăinează de el însuși! Cum aș putea să stau o zi întreagă
în zăpadă ca să aștept covorul rezidențial și să aplaud și să scandez tot felul
de lozinci patriotarde cu sinceritate, când eu n-am ce mânca, sau când stau cu
paltonul pe mine în casă și dârdâi de frig? Să zicem că noi suntem maturi și
mai rezistenți, dar ce fac acele familii, care au copii mici? Noi avem aici
gaze la bucătărie. Atât de slab vin, încât de multe ori se stinge flacăra. Puse
nevastă-mea o oală cu sarmale pe aragaz de două ore și nici până acum nu se
încălzi! Am fost secretarul organizației de partid pe editură. Am zis
bogdaproste, când am reușit să mă scap
de această sarcină. Mi-era lehamite de atâta minciună, de atâta teatru și-mi
era lehamite de toată fanfaronada! Domnul Mircea Sântimbreanu este un mare
anticeaușist. Se știe acest lucru, dar nici el nu se sfiește s-o afirme, fapt
care face să nu fie bine văzut politic! (...). Domʼle, în domeniul
publicațiilor se aplică legea junglei: care e mai tare rezistă și
supraviețuiește, care nu, pică! Atât de strâmtă este portița asta, a tiparului, încât nu se mai pune problema
valorii propriu-zise a cărții, ci se merge pe principiul: ,,dai, mergi; nu,
stai!” E foarte trist, dar asta e realitatea!”
Domnul Gheorghe Marin s-a plâns
că-n editură n-au căldură, că le-au anulat prizele, ca să nu folosească radiatoare. Aceeași problemă
este și acasă cu căldura.
În 1988, pe Domnul Marin l-au
dat afară de la Editura Albatros și l-au ,,avansat” la Centrala Editorială. Păcat. Ceea ce a făcut
el cu Colecția ,,Cogito”, a fost inegalabil. Despre aceasta am și scris și
articolul meu a fost publicat în revista Universității din Vermont din Statele
Unite: Une
prestigieuse collection roumaine des proverbe et un grand éditeur: Gheorghe
Marin( în ,,Proverbium”, The
University of Vermont, Burlington, S. U. A., an. V(1988), pp. 167-172).
După 1989 relațiile noastre s-au răcit. M-a luat
valul. Am înființat editură, am fost solicitat să scriu la mai multe
publicații, am fost implicat cu școala. Domnul Gheorghe Marin nu și-a mai găsit
echilibrul. După câțiva ani am aflat că s-a stins.
Dumnezeu să te ierte, prieten drag!
*
Redăm mai
jos poezia Dreapta măsură de Emil
Cioran. Un adevărat avertisment:
C-un
pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu
multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un
pic de-mplinire te face mai bun,
Prea
multă împlinire te face nebun.
Un
pic de putere te face mai tare,
Prea
multă putere pe alţii îi doare.
C-un
pic de respect eşti încrezător,
Cu
prea mult respect devii sfidător.
Un
pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea
multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o
slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar
dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează,
creştine, măsura în toate,
Deloc
nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet,
dar şi sigur de la pocăinţă
Şi
te pricopseşte c-o altă credinţă.
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă am primit
câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mătuș Natalia(Timișoara) și Domnul Ion Cazacu(Galați): câte 500 lei; Domnul Ing. Marin
Zăuleț(Tr. Severin): 400 lei; Domnul
Vasile Ghijan(Tr. Severin), Domnul
Ghilerdea Gheorghe(Tr. Severin): 300
lei; Doamna Ivanovici Florica(București), Doama
Enache Maria(București): câte 250 lei; Domul
Dan Alexoie(Tr. Severin), Domnișoara
Ecaterina Bordeiașu(București), Doamna
Trocan Maria(Lugoj): 200 lei; Doamna
Mârza Simona-Mihaela(București): 110
lei; Domnul Mănescu Alexandru(București),
Doamna Leonte Daniela(Buzău), Fam.
Preda(Tr. Severin), Fam. Roman(Tr. Severin), Domul Ion Ciurel(Tr. Severin), Doamna Mema Mariana(Tr. Severin): 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București): 50 lei;
*
În cursul lunii noiembrie am donat pâine enoriașilor
participanți la slujbe, astfel: 2 Nov.(Malovăț): 142 pâini; 8 Nov.(Bârda): 140 pâini; 9 Nov.(Bârda): 128 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 170 pâini; 21 Nov.(Malovăț): 115 pâini; 23 Nov.(Bârda): 130 pâini; 30 Nov.: 203 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au donat 1.028 pâini. Totodată,
s-a vândut pâine enoriașilor noștri, la prețul de achiziție de 1,30
lei/buc. astfel: 2 Nov.(Malovăț): 358 pâini; 8 Nov.(Bârda): 10 pâini; 9 Nov.(Bârda): 672 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 280 pâini; 21 Nov. (Malovăț): 35 pâini; 23 Nov.(Bârda): 670 pâini; 30 Nov.: 297 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au vândut 2.322 pâini.
*
Am efectuat o vizită la Azilul de bătrâni de la
Ciovârnășani și le-am donat un uscător de rufe, de care aveau nevoie; la Azilul
de la Gura Văii am donat un cuptor electric cu plite; la Azilul de la Șimian am
donat 50 cearșafuri de pat.
*
Plăți.
În ultima vreme am efectuat câteva plăți
mai mari, după cum urmează: în luna octombrie: 3.625 lei brutăriei pentru cele 2.850 pâini donate și vândute în luna octombrie; 2.790
lei tipografiei pentru cărți; 1.699 lei uscătorul de rufe pentru Azilul din
Ciovârnășani; 1.245 lei protoieriei pentru diverse obiecte de cult; 770 lei protoieriei
pentru cărți; 497 lei hârtie de scris; 392 lei pentru impozit; 88 lei poștei pentru colete și altele mai mici.
În luna noiembrie am plătit: 15.266 lei tipografiei pentru cărți; 4.690 lei brutăriei pentru cele 3.550 pâini donate și vândute în luna noiembrie; 1.550 lei tipografiei pentru cărți; 1.531 lei cearșafurile pentru Azilul de la Șimian; 960 lei protoieriei pentru candele; 628 lei poștei pentru colete; 429 lei
cuptorul donat Azilului de la Gura Văii;
392 lei impozit; 160 lei curentul electric; 141 lei toner
pentru imprimantă; 61 lei băncii pentru comisioane și altele mai mici.
*
Contribuția
de cult. În cursul anului 2025 am
înregistrat o situație foarte mulțumitoare la capitolul contribuția de cult.
Astfel, în Bârda, au achitat 94.57 % din
familii contribuția de cult, iar în
Malovăț 92,57 %. La nivel de parohie au
achitat 93,20 %. Precizăm că în parohia
noastră contribuția de cult nu a reprezentat o obligație sau o sumă fixă.
Fiecare a dat dacă a vrut și cât a vrut, preotul fiindu-le la dispoziție
tuturor, fără deosebire. Ne facem datoria să remarcăm că s-a înregistrat următorul clasament:
A. În Malovăț: I. Ilinca Alexandru: 500 lei; II. Cioabă Dumitru, Almichi Constantin,
Popescu Alin-Constantin, Oproiu Elisabeta, Almichi Ion și Mănescu Vasile: câte 400 lei; III. Popescu Marga: 360 lei.
B.
În Bârda: I. Mucioniu
Ion: 405 lei; II. Rădulescu Gica: 400 lei; III. Curea Gigi: 355 lei;
Între codași menționăm o
familie în Bârda cu 5 lei și 4 familii în Malovăț cu
câte 10 lei.
Tuturor enoriașilor noștri, indiferent dacă
au achitat ceva sau nu pentru contribuția de cult, le mulțumim cordial și rugăm
pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească.
Începând de la 1 Decembrie primim contribuția de
cult pentru anul viitor. Reamintim tuturor, că în parohia noastră serviciile
religioase sunt gratuite, iar contribuția de
cult nu reprezintă o sumă fixă, ci fiecare dă cât vrea și dacă vrea.
Preotul este la dispoziția tuturor 24 ore pe zi, 365 zile pe an, fără deosebire
și fără părtinire. În rest este liber!
De asemenea, menționăm că în parohia noastră locurile
de veci sunt gratuite.
*
Activități
economice. Am predat protoieriei 210
kg. ceară rezultată din topirea resturilor de
lumânări.
*
Publicații. În această perioadă am reușit să mai publicăm câteva
materiale, astfel: Scrisoare pastorală”- 553, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 4 dec. 2025, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în
,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 5 dec. 2025, ediție și on-linehttps://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
O mărturie a Mitropolitului Antonie
Plămădeală, în ,,Națiunea”, București, 7
dec. 2025, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro);
*
Cu sprijinul Primăriei Malovăț și Consiliului
Popular al Comunei Malovăț, sub îndrumarea Domnului Primar Ing. Ionuț
Michescu, am reușit să publicăm Noul
Testament (793 pag.), pe care să-l donăm
tuturor familiilor parohiei noastre, care vor dori să-l primească.
Precizăm că Noul Testament este a doua parte a Bibliei, cartea fundamentală a creștinismului. În Noul
Testament sunt menționate o parte din faptele
și învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și ale Sfinților Apostoli. Această
carte ar trebui să existe în casa fiecărui creștin și, așa cum servește masa
zilnic, așa ar trebui să citească și din Noul Testament măcar câteva rânduri și să mediteze asupra lor,
știut fiind că această Carte este drumul fiecăruia din noi spre Dumnezeu.
Noul Testament l-am mai donat în parohie și în 2009, dar, cu
prilejul colindului cu Crăciunul și Botezul din anii trecuți, am observat că în
puține case mai era păstrat câte un exemplar. Vă punem din nou la îndemână
această Carte, cu speranța că ea ne va fi tuturor călăuză spre rai.
Mulțumim cordial, în numele Parohiei Malovăț, al tuturor beneficiarilor
și al subsemnatului, donatorilor mai sus
menționați pentru sprijinul substanțial pe care ni l-au oferit și de această
dată, ajutându-ne astfel să ne împlinim misiunea. La mulți ani!
*
Parohia noastră a publicat cartea Doamnei Dr.
Ionescu Mihaela-Aritina de la Curtea de Argeș, Imne japoneze. Autoarea și-a cumpărat întregul tiraj.
*
Zâmbete. ☺Se spune că un cetățean a
mers la spital și s-a adresat surorii de la internări: ,,- Am nevoie de un
doctor specialist de ochi şi de urechi!” ,, - Nu avem un astfel de doctor.
Pentru ce vă trebuie?” ,, - Pentru că una văd şi alta aud!” ☺Doctorul vrea să afle antecedentele medicale ale
pacientului. ,,- Domnule, tatăl dumneata a murit de moarte naturală?” ,,- Ah,
nu! răspunde pacientul. A fost tratat de un doctor!” ☺Medicul: ,,-
Cauza bolii dumneavoastră este alcoolul!” ,,- Vă mulţumesc, doctore, că nu daţi
vina pe mine!”
*
Înmormântări.
În ziua de 25 Noiembrie am oficiat slujba
înmormântării pentru Vasilescu Ioana(79
ani). Dumnezeu s-o ierte!
*
Convocare. În ziua de 1 Ianuarie sunt
convocați toți membrii Parohiei Malovăț la biserica din Malovăț. După slujbă,
la ora 12, va avea loc alegerea Consiliului Parohial și a Comitetului Parohial
pentru o nouă perioadă de patru ani.
Aceste structuri vor intra în legalitate după 1 februarie.
*
Program. În cursul lunii ianuarie avem următorul program de
slujbe: 1 Ian. (pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul
cu Botezul în Bârda, pe traseul cunoscut); 3, 4, 5 Ian.(colindul cu Botezul în Malovăț, pe traseul cunoscut)); 6 Ian. (slujbă la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț, la
ora 10); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri
la Malovăț, la ora 12); 10 Ian.(Malovăț-Bârda); 11 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda);
17 Ian.(Malovăț-Bârda); 18 Ian.(Bârda); 24 Ian.(Malovăț-Bârda);
25 Ian.(Malovăț); 30
Ian. (pomeniri la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț);
31 Ian.(Malovăț-Bârda). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. La
mulți și fericiți ani! Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu