Nichita Stănescu - Ploua infernal

 

Ploua infernal

 

 

~*~

 

Ploua infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.
Și mă-nălțam.
Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă:
răspunde-mi, răspunde-mi,

Cine-s mai frumoși:
oamenii? ploaia?
Plouă infernal, ploaie de tot nebunească,
și noi ne iubeam prin mansarde.
N-aș mai fi vrut să se sfârșească
Niciodată-acea luna-a lui Marte.

 

~*~

Nichita Stănescu