AnnaNoraRotaru - CASĂ MI-E CERUL...

 

CASĂ MI-E CERUL...

AnnaNoraRotaru

 

~*~

 

Copil mic, n-am învățat ce-nsemna cuvântu-„alint”...

Nu cunoscui nici sânul cald, nici voce dulce, suavă...

Mă trezii-ntr-o lume rece, cu drumurile-i ca labirint,

Cu urcușuri, povârnișuri, să mă târâi ca-un helmint,

Prin viscole, furtuni, nici soare-n cale ori dumbravă,

Să-mi usuc hăinuța mea jilavă...

Ziuă parcă nu-i în jur, o doar adâncă, rece noapte,

Mormane de zăpezi am de trecut, încă neprihănite...

Din întuneric umbre-apar, speriat fug c-aud șoapte

Ce, de departe vin, alte lumi, dinspre miazănoapte

Trezindu-mă din amorțeli, din gândurile-ncremenite,

Din visurile-mi înghețate și lihnite...

Privesc la case-n zare, ce-n zăpezi sunt cufundate,

Cu hornurile fumegânde, jocuri la ferestre de lumini...

La streșini țurțuri, geamuri cu de gheață flori brodate,

Cu pomi de iarnă lucitori și cu ghirlande suspendate...

Ce mare bucurie-ar putea fi, să poți steaua s-o anini,

Când eu simt doar a gerului canini...

Cu jind mă uit pe geam, un pic poate-oi simți căldură,

Bucuria copiilor, cu daruri ce primiră la poale de brad...

Necaz mă roade, de soarta vitregă ce mi-a fost dură,

Că eu n-am părinți, casă, brad, ci doar o hăinuță sură,

Trăistuță, ghete rupte-n care pașii se-mpiedică și cad,

Casă... mi-e cerul, stelele și luna de jad...

 

~*~

_____________________ NORA _____________________

versuri din vol. __ „Gânduri pe malul uitării” __

 

 

 

 

 

ÎN AȘTEPTAREA DARULUI DIVIN...

AnnaNoraRotaru

 

~*~

 

Suflete pustii, noapte neagră și străzi goale...

Tăceri înmărmurite, în minte clopote ce parcă bat...

Din întunecimi răsar, ca niște umbre dând târcoale,

Ca pâlpâinde flăcărui, ca fum albastru-n rotocoale

Și eu printr-ele mă împleticesc, cad, fug, mă zbat,

Din neguri spre lumină să răzbat...

Mi-e teamă la fiecare colț să nu-mi dispară Universul,

Că-mi închipuiam că viața-i cerc, că-ntr-una se repetă...

Chiar minutarul de mă-ntrecea, nedomolindu-și mersul,

Eu tot speram în Infinit, să nu cunosc cândva reversul

Si-acum, ca zeul decăzut, ca frântă, jalnică marionetă,

În noapte-aud „Silenzio” la trompetă...

Că Timpul am sperat să-nving, purtând zalele și scutul,

Că viața înapoi am s-o câștig, din lupte ieșind biruitor ...

N-am știut că se oprește ceasul, că m-a trădat minutul,

Prea repede fugit-a clipa-mi, se revoltă în mine lutul

Si ce speranțe să mai am, când glasu-i slab, tânguitor

Printre clepsidre strigând pe Viitor ?

Acum, când noaptea se hrănește c-oftaturi și blesteme

Și-mi crapă geamătul pe buză, aer spintecând, tăcerea,

Aștept un semn de Sus, o voce pe nume să mă cheme,

Ca brațul să-mi întindă, trupul obosit de el să se rezeme,

Să simt pe sufletu-mi divina Lui, duioasă-i mângâierea,

Ștergându-mi lacrima, durerea...

 

~*~

_________________ NORA _________________

versuri din vol. __ „ Gânduri pe malul tăcerii ”__